2.2.

2 Zgomotele antenei de recepţie

Antena de recepţie reprezintă interfaţa dintre mediul de propagare şi

receptorul radio. În mediul de propagare, după cum am văzut, acţionează a
multitudine de surse de perturbaţii şi zgomote care determină la bornele
antenei o t.e.m. de zgomot. Aceste zgomote pot limita considerabil
sensibilitatea receptorului, fapt pentru care se impune găsirea unei modalităţi
de evaluare a lor. Pentru aceasta vom lua în considerare următoarele surse de
zgomot caracteristice antenei:
a) zgomotele termice datorate fluctuaţiilor de sarcini din mediul ce
înconjoară antena (atmosferă, sol);
b) zgomotele termice ale rezistenţei de pierderi a antenei;
c) zgomotele cosmice;
d) perturbaţiile atmosferice şi industriale.
La frecvenţe foarte înalte, unde se utilizează antene rezonante,
caracterizate prin rezistenţa de radiaţie RA , predominante sunt zgomotele de
la punctele a), b) şi c) care, din punct de vedere statistic sunt zgomote de
fluctuaţie, ceea ce ne permite să le analizăm împreună. Pentru simplificare,
de regulă, toate aceste zgomote sunt atribuite rezistenţei antenei, ca şi
zgomote termice, folosind parametrul temperatura echivalentă de zgomot a
antenei.
Temperatura echivalentă de zgomot a antenei, TA , reprezintă
temperatura la care puterea zgomotelor termice ale rezistenţei antenei este
egală cu puterea zgomotelor induse în antenă. În aceste condiţii, valoarea
medie pătratică a t.e.m. de zgomot indusă în antenă va fi:
2
u zA  4kTA RA Be . (2.22)
Prin urmare, determinarea zgomotelor antenei de recepţie se reduce la
posibilitatea de evaluare a temperaturii echivalente de zgomot a acesteia.
Având în vedere că cele trei surse de zgomot luate în considerare sunt
statistic independente, valoarea medie pătratică a tensiunii de zgomot la
bornele antenei va fi egală cu suma valorilor medii pătratice a tensiunilor de
zgomot provenite de la fiecare sursă în parte, ceea ce ne permite să scriem
că:

TA  Tatm  Tsol  Tcer (2.23)

unde Tatm reprezintă temperatura de zgomot a atmosferei, Tsol - temperatura
de zgomot a solului, Tcer - temperatura de zgomot a cerului, determinată de
nivelul zgomotelor cosmice. Mărimile Tatm , Tsol şi Tcer depind de frecvenţa
semnalului şi de direcţia din care se recepţionează semnalul.
Temperatura de zgomot a atmosferei creşte pe măsură ce direcţia de
recepţie se apropie de linia orizontului şi devine predominantă la frecvenţe
mai mari de 10 gigahertzi, iar temperatura de zgomot a solului se poate
considera constantă, aproximativ egală cu 250 K. Temperatura de zgomot a
cerului este determinată de stelele din galaxie dar, în principal de cea mai
apropiată de Pământ – Soarele. Se poate considera că valoarea maximă a lui
Tcer corespunde ecuatorului Galaxiei, iar cea minimă – polilor acesteia. În
gama undelor centimetrice zgomotele cosmice pot fi neglijate.
Relaţia ( ) este valabilă atâta timp cât mărimile Tatm , Tsol şi Tcer rămân
constante în limitele diagramei de directivitate a antenei de recepţie. În caz
contrar, evaluarea corectă a temperaturii echivalente de zgomot a antenei se
poate face cu ajutorul relaţiei:
1
TA 
4  T   , G   ,  d
 e
(2.24)

unde Te   ,  scoate în evidenţă dependenţa temperaturii echivalente de

zgomot de azimutul  şi elevaţia  , G   ,  - câştigul antenei de recepţie,
care caracterizează proprietăţile de directivitate ale acesteia, iar  reprezintă
unghiul solid ce înconjoară antena.

Fig. 2.4 Dependenţa valorilor extreme ale temperaturii

 echivalente de zgomot a antenei de frecvenţa de lucru
O evaluare aproximativă a temperaturii echivalente de zgomot a
antenei se poate face cu ajutorul graficelor din fig. 2.4, care scot în evidenţă
dependenţa valorilor extreme ale acesteia în funcţie de frecvenţa de lucru a
liniei de legătură radio. Din această figură se poate constata că, pentru
instalaţiile de recepţie terestre care lucrează în domeniul frecvenţelor foarte
înalte şi a căror sensibilitate este limitată îndeosebi de zgomotele antenei,
frecvenţele optime de lucru sunt cele din gama 1 – 10 gigahertzi, unde
temperatura de zgomot a antenei nu depăşeşte 60 – 80 K.
La frecvenţe mai mici de 100 megahertzi zgomotele antenei sunt
determinate în special de perturbaţiile atmosferice şi industriale şi de
zgomotele cosmice. Pentru aceste surse de zgomot, folosind graficele din
fig. 2.1, putem determina intensitatea câmpului electric la frecvenţa de lucru
dorită, într-o bandă elementară de 1kHz. Deoarece sursele sunt independente
din punct de vedere statistic, valoarea medie pătratică a intensităţii câmpului
electric perturbator rezultant, în punctul de recepţie, va fi:

E p2  Eatm
2
 Eind
2
 Ecsm
2
, (2.25)

astfel încât, valoarea medie pătratică a t.e.m. de zgomot la bornele unei

antene cu înălţimea efectivă he va fi:
2
u zA  E p2 he2 Be  kHz  . (2.26)

Fig. 2.5 Schema echivalentă

de zgomot a antenei

Din cele prezentate mai sus rezultă că întotdeauna, din punct de

vedere al zgomotelor, antena poate fi reprezentată prin schema echivalentă
din fig. 2.5.