Sunteți pe pagina 1din 3

Drept roman Curs 2 27.02.

.2014 Succesiunea testamentara care este deferita pe baza unui testament iar testamentul este actul solemn prin care o persoana denumita testator instituie unul sau mai multi mostenitori pt ca acestia sai execute ultima vointa. Aceasta definitie corespunde spiritului dreptului roman dar difera in raport cu definitiile dat de jurisconsultii romani care se refera numai la caracterul solemn si la caracterul de ultima vointa al testamentului fara sa mentioneze si instituirea de mostenitori desi instituirea de mostenitori este trasatura definitorie a orcarui testament ceea ce nu inseamna ca jurisconsultii romani nu s-au referit in textele lor si la instituirea de mostenitori dar nu au mentionat aceasta instituire atunci cand au definit testamentul. La origine puteu fi instituiti mostenitori numai sui heredesi adica numai mostenitorii legali din prima categorie. Cu timpul insa s-a admis sa fie instituiti mostenitori si agnati mai indepartati si chiar persoanele straine de familie Mostenitorul instituit este un executor testamentar care distribuie bunurile succesorale in conformitate cu ultima vointa a testatorului insa testamentul roman indeplineste si alte functiispre ex prin testament puteu fi favorizati unii dintre mostenitorii instituiticeea ce legea celor 12 table nu permitea. De asemenea prin testament mostenitorul instituit putea fi grevat cu sarcina de a transmite anumite bunuri din succesiune unro persoane care sunt denumite legatari Dupa cum tot prin testament se putea dezrudi un sclav sau se putea numi un tutore. In epoca veche romaniiau cunoscut 3 forme solemne de testament: Testamentul calatis comitis Testamentul in procinctu Testamnetul per es et libram

Testamentul calatis comitis este cel mai vechi si imbraca forma unei legi pe care o vota Comitia Curiata denumita si Comitia Calata insa acest testament prezenta 2 inconveniente: a) In prim,ul rand el era accesibil numai patricienilor b) In al doilea rand Comitia Curiata nu era convocata in fiecare zi ci numai de 2 ori pe an. De aceea a fost creat testamentul in procinctum sau testamentul in fata armatei gata de lupta care presupunea o declaratie solemna de ultima vointa al legionarului in fata unuitatii sale.Acest testament era accesibil si patricienilor si plebeilor dar numai acelora care faceau parte din legiunile de juniori combatante) din care faceau parte barbatii in 17-46 ani iar cei mai in varsta care faceau parte din legiunile de seniori necombatante nu isi puteau face testamentul in aceasta forma astfel incat a fost creat testamentul per es et libram sau testamentul prin alama si balanta care este o aplicatiune a mancipatiunii fiduciare si care a evoluat in 3 faze: a) Mancipatio familie b) Testamentul per es et libram public c) Testamentul per es et libram secret In prima faza testatorul transmitea bunurile succesorale cu titlu de proprietate prin mancipatiune unui executor testamentar care era denumit emptor familie sau cumparator al bunurilor succesorale. Dupa care intre testator si emptor familie se incheia anumite conventii de buna credinta denumite

pacte fiduciare prin care testatorul ii arata lui emptor familie cum si cui sa distribuie bunurile succesorale. Insa executarea acestui testament depindea de buna credinta a lui emptor familie deoarece emptor familie dobandea bunurile succesorale cu titlu de proprietate iar pactele fiduciare nu erau sanctionate juridiceste astfel incat daca emptor familie era de rea credinta si nu distribuia bunurile succesorale in conformitate cu intelegerea pe care a avuto cu testatorul mostenitorii instituiti nu aveau actiune in justitie si nu puteau constrange pe emptor familie sa execute ultima vointa a testatorului. De aceea s-a trecut la faza a doua. In faza a doua bunurile succesorale nu se mai transmiteau cu titlu de proprietate ci cu titlu de detentiune incat emptor familie devenea un simplu detentor si daca nu distribuia bunurile succesorale conform intelegerii pe care a avuto cu testatorul mostenitorii instituiti il puteau chema in justitie si il puteau constrange pe cale judiciara sa-i execute ultima vointa a testatorului, dar si in aceasta faza testamentul prezinta inconvenientul ca pactele fiduciare erau incheiate in forma verbala de fata cu martorii astfel incat numele mostenitorilor erau cunoscute inca din momentul intocmirii testamentului iar unii mostenitori puteau fi interesati sa grabeasca moartea testatorului ca sa vina mai repede la succesiune. Iata de ce s-a trecut la faza a treia. In faza a treia pactele fiduciare se incheiau in forma scrisa iar inscrisul purta sigiliul martorilor urmand sa fie deschis numai dupa moartea testatorului cand se aflau si numele mostenitorilor. In dreaptul clasic romanii au cunoscut 3 forme nesolemne de testament: a) Testamentul nuncupativ care presupunea o declaratie de ultima vointa a testatorului in fata martorilor b) Testamentul pretorian se intocmea in forma scrisa si purta sigiliile celor 7 martori c) Testamentul militar nu presupunea respectarea vreunor conditii de forma ci numai exprimarea clara a ultimei vointe a testatorului Jurisconsultii romani spuneau ca un asemenea test putea fi intocmit si cu sange de pavaza sau cu sabia pe nisip. Pentru ca un testament sa fi intocmit in mod valabil era necesar ca testatorul martorii si mostenitorii sa aiba capacitate testamentara care era denumita testamenti fatio si era de 2 feluri: Testamenti fatio activa Testamenti fatio pasiva

Testamentio fatio activa desemneaza aptitudinea persoanei de a-si face testamentul sau de a asista in calitate de martor la intocmirea unui testament. Regula era ca testamentio factio activa toti aceii care sunt capabili de drept si de fapt totusi s-au admis si exceptii spre exemplu fiul de familie care avea un peculiu in calitate de soldat putea dispune prin testament de acele bunuri. De asemena sclavul public putea dispune prin testament de jumatate din bunurile sale . Testamenti factio pasiva desemneaza aptitudinea persoanei de a veni la succesiune fie in calitate de mostenitor fie in calitate de legatar. In mod simetric aveau testamenti factio pasiva toti aceia care erau capabili de drept si de fapt dar si in aceasta materie s-au admis exceptii spre exemplu puteu fi instituiti mostenitori si fii de familie si sclavii cu precizarea ca acesti mostenitori nu puteau accepta succesiunea fara aprobarea lui pater sau a lui dominus.

De asemenea pentru ca un testament sa fie intocmit in mod valabil era necesara instituirea de mostenitori, instituire care presupunea respectarea unor conditii de forma si de fond. Cu privire la conditiile de forma instituirea trebuia sa fie facuta in fruntea testamentului in termeni imperativi si solemni spre exemplu daca era instituit mostenitor Octavian se utiliza formula Octavius heres esto. Conditiile de fond ale instituirii si-au gasit expresia in 2 principii fundamentale ale dreptului succesoral roman: Potrivit primului principiu nemo pro parte testatus pro parte intestatus decedere potest adica nimeni nu poate muri in parte cu testament si in parte fara testament. De aici rezulta ca mostenirea legala nu se poate deschide alaturi de mostenirea testamentara iar daca testatorul dispune prin testament numai de o parte din bunurile sale cel instituit pro parte va dobandi totusi intreaga succesiune caci ar insemna ca mostenirea legala sa se deschida alaturi de mostenirea testamentara ceea ce nu este permis . Conform celui de al doile principiu semer heres semper heres adica odata mostenitor pentru totdeauna mostenitor ceea ce inseamna ca mostenitorul nu poate fi instituit pana la un anumit termen ci este instituit pentru totdeauna deoarece succesiunea cum vom vedea este un mod de dobandire a proprietatii iar proprietatea nu are caracter temporar ci caracter perpetuu. Daca mostenitoru instituit nu vrea sau nu poate sa dobandeasca succesiunea atunci se deschide mostenirea legala. Pentru a evita o asemena perspectiva romanii au creat substituirea de mostenitori care este tot o instituire dar de gradul doi sau conditionala pentru ipoteza in care cel instituit nu dobandeste succesiunea si imbraca trei forme: 1) Substituirea vulgara 2) Substituirea pupilara 3) Substituirea cvazipupulara Substituirea vulgara este cea obisnuita pentru ipoteza in care cel instituit nu dobandeste succesiunea. Substituirea pupilara se face numai pentru ipoteza in care cel instituit ar muri inainte de varsta pubertatii(14 ani). Substituirea cvazipupilara se face pentru ipoteza in care cel instituit mostenitor ar deveni alienat mintal.