Traditio este un mod de dobandire a proprietatii reglementata de dreptul gintilor si prin care la origine se realiza transmiterea proprietatii asupra

lucrurilor mai putin valoroase. Ulterior functia traditiunei s-a modificat, prin intermediul acestei putand fi transmise atat detensiunea cat si posesiunea asupra lucrurilor necmanci. Nu era grevata de conditii complicate fiind necesara intalnirea a 2 conditii: remiterea matieriala a lucrului si justa cauza. Remiterea materiala se realiza diferit dupa cum bunul era imobil sau mobil. In cadrul mobilelor remiterea se facea prin inmanare iar in cadrul imobilelor, daca imobilul erea un teren aceasta se realiza prin parcurgerea hotarelor terenului iar daca era vb de un imobil se facea prin vizitarea tuturor incaperilor acestuia. Justa cauza reprezenta actul juridic care preceda si explica sensul remiterii materiale pt ca din simpla transmitere materiala a unui lucru nu rezulta titlul cu care acesta se transmitea. Mai tarziu in dreptul postclasic au aparut si anumite cazuri in care nu se mai cerea remiterea materiala mai precis 4 cazuri: - Traditio longa manu (traditiunea de mana lunga) intervenea in cazul transmiterii unui teren cand nu mai era necesara parcurgerea hotarelor fiind suficienta precizarea limitelor terenului. - Traditio simbolica intervenea in cazul transmiterii unei cladiri cand nu mai era necesara vizitarea imobilului fiind suficienta remiterea cheilor - Traditio brevi manu intervenea in situatia in care chiriasul cumpara casa in care locuia, caz in care nu mai avea nevoie de vreo remitere. - Constitutum posesorium se referea la cazul invers cand proprietarul isi vindea casa continuand sa locuiasca in ea in calitate de chirias al locului. Un alt mod de dobandire era specificatiunea care intervenea in situatia in care o persoana confectiona un bun cu materialul apartinand altei persoane intentionand sa pastreze acest lucru pentru sine. In acest caz se punea problema daca si proprietarul materialelor emitea pretentii asupra acelui lucru cui de fapt ii apartinea lucrul. Raspunsurile date de sabinieni si proculieni au fost neunitare si contradictorii motiv pt care Iustinian a dat o solutie de compromis hotarand ca atunci cand lucrul poate fi adus la starea anterioara el va apartine proprietarului materialelor, iar daca acest lucru nu este posibil el va apartine proprietarului manoperei adica specificatorului. Se pare ca in darea acestei solutii Iustinian a avut in vedere ponderea importantei manoperei in realizarea lucrului nou creat. Desigur ca in oricare din sub-cazuri exista o parte care inregistreaza un prejudiciu, prejudiciu care este dupa caz fie contravaloarea materialelor fie contravaloarea manoperei motiv pt care s-au dat partilor mijloace juridice pt a se despagubi una de la alta. NCC (art 598) accesiunea mobiliara. Accesiunea reprezinta un mod de dobandire a proprietatii prin absorbirea juridica a lucrului accesor de catre lucru principal. Lucrul principal este socotit intotdeauna cel care isi pastreaza individualitatea dupa unirea cu un alt lucru, iar din texte rezulta ca romanii au cunoscut mai multe cazuri de accesiune de ex tipul de accesiunea dintre doua lucruri mobile (piatra si inelul, tablou si rama). Exista si accesiunea de tip imobiliara. Ex: Alluvio (aluviunea) depunerea formata pe malul unui rau. Insula aparuta in rau prin sedimentare. Daca apare de o parte si de alta a liniei imaginare care marcheaza mijlocul raului ea va apartine unuia dintre proprietari. Daca apare la mijloc apartine ambilor proprietari. Intre un bun mobil si unul imobil cel imobil este considerat principal. Cand o persoana construieste pe terenul sau cu materialele altuia, proprietarul terenului devine si proprietarul constructiei, proprietarul materialelor avand doar o actiunea in despagubire impotriva sa care consta in dublu valorii materialelor respective. NCC (art 569-576) accesiunea imobiliara naturala. NCC (art 577-579) accesiunea imobiliara artificiala. Sanctiunea dreptului de proprietate = protectia prin mijloace juridice a dreptului de proprietate. Sanctiunea proprietatii quiritare. La origine in procedura legisactiunilor aceasta era realizata prin sacramentum in rem. In prima faza a procesului avea loc provocarea la un pariu dupa care incredintat provizoriu aceleia dintre parti care aducea praedes litis et vindiciarum (care aducea garanti). In faza a doua a procesului, sentinta se

pronunta in mod indirect. Daca cel care depusese pariul in mod just era partea care primise in stapanire provizorie nu era nicio problema caci stapanirea sa se consolida. Daca insa lucru se afla la cealalta parte atunci existau probleme deoarece singurii care sufereau consecinte negative in cazul refuzului de inmanare a bunului erau garantii care erau sanctionati cu infamia, iar partea propriu-zisa nu putea fi constransa sa transmita bunul ceea ce inseamna ca partea castigatoare trebuia sa se multumeasca cu o suma de bani ceea ce inseamna ca protectia proprietatii era imperfecta. In epoca clasica, in cadrul procedurii formulare, sanctiunea propr quiritare a fost realizata prin rei vindicatio (actiunea in revendicare) pentr a carei intentare era necesara indeplinirea cumulativa a mai multe conditii. In primul rand reclamantul sa fie proprietar quiritar, sa nu posede lucrul in discutie, paratul sa fie posesor, cerinta ca lucrul revendicat sa fie o res mancipio si totodata un lucru individual determinat. Nu se putea revendica in justitie o universalitate de bunuri prin intermediul acestui act. In epoca postclasica s-a admis ca actiunea in revendicare sa poata fi intentata si impotriva unor neposesori. Ex: Cazul posesorilor fictivi care erau de 2 feluri: qui liti se obtulit + qui dolo desiit possidere. Prima categorie inseamna cei care se ofera procesului si are in vedere cazul acelei persoane care pretinde in mod fals a fi posesoare a lucrului respectiv pentru a fi chemata astfel in judecata si pentru ca intre timp posesorul dispunea de uzucapiune. A doua categorie inseamna cei care inceteaza sa posede prin dol si se refera la cazul acelui posesor care pt a nu fi socotit astfel si a fi chemat in judecata distrugea lucrul. In ambele aceste cazuri, drept sanctiunea pt reaua lor vointa acesti posesori fictivi erau asimilai posesorilor reali si puteau fi chemati in judecata si pedepsiti corespunzator. In procedura formulara functiona principiul condamnarii exclusiv pecuniare ceea ce inseamna ca el primea o suma de bani si nu insusi lucrul revendicat ceea ce inseamna ca in continuare sanctiunea propr quiritare era imperfecta chiar daca romanii au cautat sa atenueze principiul condamnarii pecuniare prin reglementarea arbitrariilor. Proprietatea quiritara s-a perfectionat abia in timpul procedurii extraordinare prin condamnarea ad ipsam rem. Sanctiunea proprietatii pretoriene. Era sanctionata prin atiunea publiciana care intervenea in cazul in care o persoana dobandea un lucru prin intermediul traditiunii. Actiunea publiciana ii permitea propr pretorian sa reclame bunul din mainile oricui acesta s-ar fi aflat. Daca bunul ajungea in mainile propr quiritar (tradens) desigur ca proprietarul pretorian intenta si impotriva acestuia actiunea publiciana. Paratul invoca o exceptie in fata pretorului, exceptia iusti dominii prin care arata ca el paratul este adevaratul proprietar intrucat este quiritar iar lucrul este mancipi. Aceasta exceptie era respinsa cu succes de catre reclamant printr-o replicatio rei venditae et traditae. In orice caz actiunae publicana era construita pe o fictiune caci pleca de la premiza ca proprietarul pretorian este proprietar prin uzucapiune, fictiunea referindu-se la termenul si care era introdusa in formula actiunii publiciene de catre pretor si care reprezenta astfel ca un termen care nu se implinise s-ar fi implinit. Romanii cunosteau si drepturile reale asupra lucrurilor altuia. Aici intra: - Servitutiile - Emfiteoza - Conductio agri vectigalis - Superficia Servitutiile pot fi definite drept sarcini impuse unui lucru in favoarea fie a unei persoane determinate fie a unei persoane oarecare, dar care este proprietara a unui imobil. Servitutiile sunt de 2 feluri: - Reale (cand opereaza in favoarea proprietarului unui alt imobil) - Personale (cand sarcina impusa lucrului opereaza in favoarea unei pers determinate) Servitutiile reale erau rustice si urbane, criteriul de distinctie fiind natura imobilului dominant. Era rustica atunci cand imobilul era un teren si urban cand era o constructie indiferent unde se afla aceasta. Imobilul dominant este cel in favoarea caruia opereaza sarcina. Servitutea este in acelasi timp o sarcina dar si un drept. Este o sarcina pt proprietarul imobilului aservit si este un drept pt proprietarul imobilului dominant. Proprietarul terenului cu acces la drumul public trebuia sa accepte trecerea vecinului care nu avea acces pe terenul sau. Din texte reiese ca romanii au cunoscut mai

multe tipuri de servituti, de ex iter care reprezenta dreptul de a trece prin terenul altuia pe jos sau calare, Via era dreptul de a trece cu carul, iar actus era dreptul de a mana turmele pe terenul altuia, aquaeductus = dreptul de a trage apa prin conducte amplasate pe terenul altuia, ius pascendi = dreptul de a paste turmele pe terenul altuia, servitus oneris ferendi = servitutea de a purta o greutate sau servitutea de sprijin. NCC art 755, 760-762. Servitutiile personale nu mai presupun existenta a 2 lucruri ci doar a unui sg lucru asupra caruia doua persoane exercita drepturi reale distincte si romanii incadrau in categoria servitutiilor personale urmatoarele: - Uzufructul - Uzus - Habitatio - Operae servorum Uzufructul. Uzus fructus est ius alienis rebus utendi furendi salva rerum substantia (Paul). Din definitie rezulta ca atributele dreptului de proprietate se distinge intre 2 persoane. Pe de o parte exista uzufructuarul si pe de alta parte exista nudul proprietar (exercita un drept de proprietate lipsit de continut). Uzufructuarul nu putea instraina fructul, acest drept ramanand nudului proprietar. La romani uzufructul avea ca obiect lucru imobile sau lucruri mobile neconsumptibile. Uzufrutctul este un drept temporar, cel mult viager. Uzufructul s-a conturat cand barbatii se ingrijeau de subzistenta sotiilor lor dupa moartea lor si in acest scop le lasau prin testament unele bunuri cu dreptul de a le folosi si culege fructele urmand ca la moartea si a sotiei supravietuitoare aceste bunuri sa intre in stapanirea fizica a fiilor de familie care pana atunci fusesera . In acest mod se realiza un dublu deziderat: se realiza subzistenta sotiei si se asigura pastrarea in familie a bunurilor. NCC art 703 + art 708. Usus desemna dreptul de a folosi lucrul altuia fara a-i culege fructele (NCC art 749) Habitatio desemna dreptul de a locui in casa dar nu in calitate de chirias ci de titular de drept real. Operae servorum desemneaza dreptul de a folosi serviciile sclavului altuia. In ce priveste servitutiile, au caractere comune. In primul rand ele sunt drepturi reale asupra lucrului altuia. Proprietarul lucrului grevat nu are vreo obligatie de a face in favoarea titularului potrivit principiului servitus in faciendo consistere nequit. Nu se admitere o servitute a servitutii conform principiului servitus servitutis esse non potest insemnand ca o servitutte poate fi realizata numai in favoarea unei pers determinate sau in favoarea proprietarului altui lucru fara a putea fi transmisa catre un tert. In alt 4-lea rand nimeni nu-si poate aservi propriul lucru potrivit principiului nemini res sua servit. Daca o pers e proprietara a 2 terenuri alaturate ea nu poate constitui o servitute pe unul din acestea. Alte drepturi: Emfiteoza reprez un drept real izvorat din contractul de emitere, contract care intervenea intre imparat si un particular si care avea ca obiect un teren imperial. In virtutea acestui contract in schimbul unei sume anuale de bani numite canon emfiteotul dobandea dreptul de a folosi un teren imperial pe un termen foarte lung sau chiar fara termen, de regula insa pe 100 de ani de unde rezulta ca dreptul de emfiteoza putea fi transmis catre urmasi. Dpdv juridic emftieotul era considerat posesor si ca atare se bucura de protectie juridica prin interdictele posesorii. El avea chiar o pozitie mai buna decat a uzufructualului in privinta culegerii fructelor caci emfiteonul dobandea proprietate asupra fructelor prin simpla separatiune. Conductio agri vectigalis era nascut din relatia dintre cetati si persoane particulare avand ca obiect folosinta unui teren agricol dependent de cetate. Emfiteoza si conductio agri vectigalis au caractere comune in sensul ca atat emfiteotul cat si conductor ager vectigalis recunosteau dreptul de proprietate al imparatului si al cetatii prin plata unei sume anuale de bani cu deosebirea ca in acest caz suma de bani se numea vectigal.

Superficia reprezinta dreptul unei persoane de a folosi in mod perpetuu o constructie edificata de ea pe terenul altei persoane cu acordul acesteia din urma. Dreptul real de superficiu s-a nascut odata cu fenomenul crizei de locuinte de la sf republicii, context in care statul roman a oferit cetatenilor posibilitatea de a-si edifica locuinte pe terenurile apartinand statului. Suprafata apartine pamantului. Ceea ce inseamna ca orice locuinta construita pe un astfel de teren urma sa intre in proprietatea statului roman ca proprietar al terenului astfel ca nimeni nu a mai vrut sa construiasca motiv pt care statul roman a luat initiativa realizarii unui contract fara termen din care rezulta dreptul de a folosi locuinta in mod perpetuu. Ea era limitata la durata exitentei fizice a constructiei moment in care dreptul real de superficii inceta din lipsa de obiecit. Statul roman recunostea superficiatorului un drept foarte larg care putea transmis catre urmasi. Beneficiarul recunostea dreptul de propr al statului asupra terenului pe care se afla locuinta prin plata anuala a unei sume de bani numita solarium. Pt examen: - Pix + carnet - 2pcte 5 subiecte - La isdr 3 pcte/subiect, 3subiecte Ex de subiecte: organizarea sociala si politica a Romei in epoca regalitatii, codrul institutele si novelele, venditio bonorum si distractio bonorum, oamenii liberi co conditie juridica speciala, interdictele posesorii. Introducere + izvoare + procedura + persoane + bunuri. Alte ex: influenta dr roman asupra dr romanesc, raportul dintre dr civil si drept pretorian, litis contestatio in procedura legisactiunilor si i procedura formulara), conditiile de roam ale casatoriei, ocupatiunea, specificatiunea si accesiunea.