CNTECUL CELEI

Spre ziu, sub cpia de secar, Pe auriul snopilor plecai, Ceaua, n vifornia de-afar, Ftase apte celui rocai. Pn-n amurg, veghind ncovoiat, I-a rsfat, lingndu-i ne-ntrerupt. i se topea ninsoarea spulberat, Pe fierbineala pntecului supt. Iar seara, cnd ginele s-aeaz, Stpnul casei a ieit posac i unde mama plpia de groaz, El pe toi apte i-a bgat n sac. n urma lui, fugind dup desag, Ceaua da-n nmeii de pe drum Rpindu-i puii, apa din viroag Scncea curgnd sub botul ei, acum. Apoi, cnd se-nturna ovitoare i singur nspre culcuul ei, Deasupra casei i-apru pe zare, n locul lunii, unul din cei. Strin, zgribulit i-n netire, Privea la chipu-i nalt i deprtat, Iar luna plin, lunecnd subire, Dup colini a disprut treptat. i cum atunci, cnd cineva-n ograd, Drept pine-i zvrle-o piatr dinadins, Ca stele mari de aur n zpad, Ceaua ochii triti i i-a prelins.