Sunteți pe pagina 1din 2

Procedura contabila privind organizarea inventarierii patrimoniului .

Inventarierea este un procedeu al metodei contabilitatii, comun si altor stiinte economice, care reprezinta ansamblul operatiunilor prin care se constata existenta cantitativa si valorica sau numai valorica, dupa caz, a elementelor de activ si de pasiv aflate in patrimoniul unitatii la data la care aceasta se efectueaza. Principalele documente utilizate in activitatea de inventariere a elementelor patrimoniale de activ si de pasiv sunt : a) Decizia de inventariere este emisa de conducatorul unitatii prin care se stabileste componenta comisiei de inventariere, perioada in care loc acesta si perioada in care se valorifica datele inventariate. Se emite astfel de decizii, cel putin pentru inventarierea anuala, in cazul scimbarii gestionarului si ori de cate ori este nevoie in cursul anului. Rezultatele inventarierii se vor inscribe intr-un proces verbal de inventariere. b) Declaratia de inventar este declaratia scrisa a gestionarului raspunzator de gestionarea valorilor materiale si banesti, pe care o prezinta comisiei de inventariere. Se intocmeste intr-un exemplar, de gestionar, la inceperea inventarierii dupa sigilarea locurilor de pastrare a valorilor materiale si banesti de care raspunde gestionarul respectiv, inainte de inceperea operatiei de inventariere, si se semneaza de acesta. Contine date cu privire la eventualele plusuri sau minusuri in gestiune de care are cunostiinta gestionarul, eventualele marfuri primite sau livrate pentru care nu este inca in posesia documentelor, sumele de bani sau alte valori personale aflate asupra sa sau in gestiune, alte fapte care considera ca sunt necesare a fi mentionate in legatura cu gestiunea de care raspunde.Declaratia de inventor se depune pe un support artie la inspectoratul teritorialde munca, pe un formular editat de anga!ator.Declaratia inventor completata v-a fi insotita si de format electronic al acesteia. c) Lista de inventariere serveste ca: document pentru inventarierea bunurilor aflate in gestiunile societatii" document pentru stabilirea lipsurilor si plusurilor de bunuri" document !ustificativ de intregisrare in evidenta magaziilor si in contabilitate a plusurilor si minisurilor constate" document centralizator al operatiunilor de inventariere. In cadrul SC Rand# Int Co SR$, se editeaza prin programul de contabilitate, cu date referitoare la denumirea materialelor si simbolul. %ceste liste se completeaza cu valorile cantitative inventariate faptic" la sfarsitul inventarului faptic, se completeaza listele cu intrarile din evidenta contabila si se constata eventualele plusuri si&sau minusuri. $istele sunt semnate pe fiecare fila de catre gestionar si comisia de inventariere si impreuna cu Delaratia de inventar si Procesul verbal 'intocmit de comisia de inventariere cu concluziile inventarului( se predau la compartimentul financiar-contabil pentru valorificare, inregistrarea in contabilitate si ar ivare. d) Decizia de imputare serveste ca: document de stabilire a valorii pagubei produse de persoanele incadrate in munca, pe baza caruia instantele !udecatoresti emit titlu executoriu pentru retinerea sumelor" la momentul comunicarii, devine document de inregistrare in contabilitate. Se intocmeste de catre departamentul desemnat in trei exemplare, pe baza documentatiei prezentate de contabilul sef 'in cazul lipsurilor in gestiune rezultate in urma inventarierii( exemplarul ) pentru compartimentul financiar-contabil, exemplarul * pentru salariat si exemplarul + la dosarul de personal al acestuia.Cand prin otararea definitiva se constata ca paguba ce urmeaza a se recupera este mai mare decat aceea imputata ori ca nu a fost produsa de persoana careia I s-a imputat, prin Decretul ,+&)-.),s-a reglementat posibilitatea emiterii unei noi decizii de recuperare a pagubei reale, de la persoana care a provocat-o. e) Angajamentul de plata serveste ca: anga!ament de plata, a unei sume ce reprezinta o paguba

adusa unitatii patrimoniale, si pentru emiterea de catre instantele de !udecata a titlului executoriu pentru recuperarea pagubelor, in caz de nerespectarea anga!amentului. Se intocmeste intr-un exemplar, de persoana care isi ia anga!amentul 'in urma unui proces verbal sau a unui referat din care rezulta paguba adusa societatii( si se ar iveaza in compartimentul financiar-contabil. f) Registrul-inventar in cadrul firmei SC /01 Com SR$ se completeaza o data pe an avand la baza liste de inventariere intocmite in fiecare gestiune 'materii prime, materiale auxiliare, marfuri si produse( si in fiecare department 'mi!loacele fixe si obiectele de inventar(. Serveste ca document de inregistrare a bunurilor ac izitionate sau realizate , pe baza documentelor !ustificative.Contribuabilul trebuie sa intocmeasca registrul intr-un singur exemplar.%cest registru se complecteaza si se numeroteaza fara stersaturi si fara spatii libere.Se ar iveaza impreuna cu documentele !ustificative care au stat la baza intocmirii lui.

S-ar putea să vă placă și