Examenul la Filosofie

1. Filosofia ca concepie despre lume i modalitate de gndire. Corelaia dintre filosofie i alte forme de cultur: mitologie, religie, tiin. Filosofia i tiina economic. Filosofia este de origine greac i se traduce ca iubire, dragoste de nelepciune (filio = iubire, iar Sophia = nelepciune). Simbolul nelepciunii filosofice este bufnia. Filosofia apare ca o nou modalitate de gndire i ca o nou concepie despre lume; concepie i modalitate de gndire care vine s depeasc i s nlocuiasc interpretarea lumii de ctre mitologie i religie. De aceea filosofia, ca o concepie despre lume, apare la o etap trzie de dezvoltare a societii. Pt apariia ei au fost nevoie de un ir de condiii, premise social-economice, culturale i intelectuale. La aspectul socialeconomic se atribuie necesitatea diviziunii sociale a muncii. Aadar, societatea avea nevoie s obin un aa nivel de dezvoltare, nct munca intelectual s se desprind de cea fizic, devenind o sfer de activitate relativ autonom. Aspectul intelectual se refer la necesitatea existenei unui anumit nivel de cunotine obiective, raionale despre natur i lumea nconjurtoare i, de asemenea, apariia contiinei de sine a individului (noiunea de eu!). Dezvoltarea procesului de cunoatere a cunoscut 4 concepii despre lume: mitologia, religia, tiina i filosofia. Cunotinele mitologice poart un caracter sincret, ceea ce ar nsemna c aspectul raional, teoretic i aspectul senzorial, empiric coincid. Cunotinele mitologice mpletesc n sine toate tipurile de cunotine. Gndirii mitologice i este caracteristic elementul fantastic, acesta fiind un produs al imaginaiei umane, avnd coninut ireal, presupunnd mai mult elementul utopic, o speran i mai puin o realitate. Religia vine i ea cu o concepie referitoare la existena unui Creator cu puteri supranaturale. Astfel, religiei i sunt specifice credina n Dumnezeu, existena rugciunilor, ca mijloc de legtur dintre om i Dumnezeu i dogmatica (sistem de nvturi, adevruri caracteristice fiecrei religii existente, fiind considerate absolute i incontestabile). tiina reprezint sistemul de cunotine obiective, universale i necesare despre existen (caracterizeaz lumea aa cum este ea, fr intervenii subiective). tiina economic tinde s fie una umanist, deoarece se refer la activitatea i deservirea omului. Ca i filosofia, tiina economic studiaz necesitile oamenilor, necesiti materiale, i modul de satisfacere a acestora, printr -o activitate economic, rentabil. Relaia dintre economie i filosofie poate fi demonstrat prin activitatea multor economiti i n domeniul filosofiei (Shumpeter, Marx). Iniial, ideile i schiele unor teorii economice au fost integrate preocuprilor filosofiei sociale. 2. Obiectul de studiu i problema fundamental a filosofiei. Obiectul de studiu al filosofiei a evoluat i s-a schimbat pe parcursul istoriei. Iniial, ntrebrile pe care i le punea omul ineau de natur, cum a aprut ea i dac exist vreo for suprem, creatoare. Mai apoi au aprut contiina de sine, superioritatea uman i ntrebrile despre originea i existena acestuia, iar mai trziu apare i corelaia dintre om natur. De aici i i au originea domeniile de reflecie filosofice gnoseologia, ontologia etc. Thales din Milet aborda n lucrri probleme referitoare la existen n general, ct i probleme din cadrul tiinelor concrete, care i-au gsit mai trziu menirea n geometrie, cosmogonie, astronomie, fizic etc. Mai trziu, Socrate poziioneaz omul n centrul filosofiei. n baza raportului lui Platon i Aristotel a avut loc delimitarea cunotinelor tiinifice de cele filosofice.

Problema fundamental a filosofiei const n determinarea raportului dintre gndire i materie, contiin i existen, adic dintre lumea spiritual i cea material. Problema fundamental are 2 laturi: latura ontologic care const n a rspunde la ntrebarea ce este primar n raporturile dintre gndire, contiin, idee i natur, lumea material. Unii filosofi afirmau c mai nti exist materia, natura, lumea material i mai apoi apare contiina, gndirea, lumea ideal (materialitii). Alii susineau inversul idealitii. Aadar, latura ontologic a problemei fundamentale mparte filosofii n 2 categorii: materialiti i idealiti. Idealismul i materialismul au mai multe forme de manifestare. Astfel, avem materialism spontan (Grecia Antic), materialism metafizic (sec. XVII-XVIII), m. vulgar (sec. XIX), m. dialectic i istoric (Marx, Hegel). Idealismul are 2 forme de manifestare: idealism obiectiv i subiectiv. latura gnoseologic const n posibilitatea cunoaterii. Aceast latur a dat natere a 3 curente: a. optimism filosofii recunosc posibilitatea cunoaterii lumii; b. scepticsmi filosofii pun la ndoial orice lucru (sceptis a pune la ndoial, din greac); c. agnosticism negarea oricrei posibiliti de cunoatere a lumii (a nu, gnos a cunoate). 3. Domeniile principale ale refleciei filosofice. Funciile i metodele de cunoatere ale filosofiei. Domeniile: 1. ontologia teoria general a existenei, a luat natere la grecii antici; cerceteaz trsturile i principiile comune oricrei existene; studiaz lumea sub aspectul obiectivitii, micrii, transformrii fenomenelor (i a cauzelor acestora), oferind o imagine unic asupra lumii; 2. gnoseologia teoria cunoaterii, se refer la problemele cunoaterii lumii, modul n care se dobndete informaia i cunoaterea despre lume; studiaz funciile cognitive ale limbajului, formele i metodele cunoaterii tiinifice, raportul dintre activitatea practic i cea teoretic; 3. logica cerceteaz regulile i legile gndirii corecte; stabilete criterii ferme pt deosebirea unui raionament valid de unul non-valid, a unei definiii corecte de una incorect, raiuni sntoase de cele nesntoase etc; 4. metodologia menthodos cale, mijloc i logos teorie, studiu; studiaz cile eficientizrii cunoaterii i evoluiei societii umane, metode utilizate n tiina modern, se sprijin pe logic i gnoseologie; trateaz cile de cunoatere i aciune; 5. axiologia axios valoare, teoria general a valorilor, studiaz geneza, structura, interaciunea, cunoaterea, realizarea, ierarhizarea i funciile valorilor n viaa social, corelaia dintre ele, dinamica sistemelor de valori; 6. praxiologia praxis practic, teoria aciunii eficiente; cerceteaz structura general a aciunilor, condiiile organizrii i dirijrii lor pt a-i atinge scopurile; 7. filosofia istorei (fil. social) domeniu specific al reflectrii filosofice n cadrul cruia se expune raportul dintre natur i societate, structurii i determinismului vieii sociale, formele de guvernmnt, drepturilor i obligaiunilor omului, geneza i dezvoltarea culturii i civilizaiei umane; 8. etica teoria despre moral, examineaz probleme teoretice i practice ale moralei, originea, geneza i esena moralei, legile ei de dezvoltare, ceea ce se cuvine i ce nu;moral vs. imoral, bine vs. ru, dreptatea vs. nedreptatea;

9. estetica teoria gustului artistic; studiul mijloacelor de producere, transmitere i recepionare a mesajului dintr-o oper de art; studiaz categoriile de: frumos, sublim, comic, tragic etc; 10. epistemologia teoria cunoaterii tiinifice; este o ramur specific a gnoseologiei, care analizeaz valoarea cunoaterii tiinifice, a obiectivitii, a adevrului rezultatelor tiinei, caracteristicile, forme, metode n cercetarea tiinific. Funciile filosofiei: 1. f. cognitiv-interpretativ viziunea de ansmablu specific filosofiei se formeaz printr-o totalizare caracteristic cunoaterii filosofice, construit concomitent pe datele complementare ale cunoaterii discursive, pe de o parte i experiena trit i aciunea uman pe de alt parte. F. cognitiv-interpretativ este dependent de selecia direciilor de meditaie i a soluiilor, de complexitatea necesitilor i intereselor individuale i sociale ale creatorului de filosofie. n viziunea lui Kant filosofia este tiina despre raportul oricrei cunoateri f de scopurile eseniale ale raiunii omeneti. Cunoaterea i interpretarea filosofic nu constituie un scop n sine. Cunotinele obinute, n opinia lui Kant, servesc drept instrumente pt promovarea scopurilor eseniale ale raiunii care nu sunt altele dect cele ce au drept dinaitate menirea ntreag a omului, fericirea. 2. f. axiologic - propune anumite criterii valorice menite s cluzeasc alegerea unor posibiliti viitoare de aciune, trasnd o cale spre ceea ce trebuie s tind omul i lumea lui uman, propunnd un ideal care l va ajuta pe om s se depeasc nencetat pe sine. 3. f. metodologic traseaz cile generale de cunoatere i de aciune, constituind fundamentul teoretic al metodelor utilizate n tiina modern, sprijinindu -se, n acest scop, pe logic i gnoseologie, pe cunotinele dobndite de tiinele particulare, pe ntreaga experien social-uman. 4. f. praxiologic indic rolul social pe care l are filosofia n ciuda caracterului ei abstract. Praxiologia este teoria aciunii eficiente. Ea studiaz structura general a aciunilor, condiiile organizrii i distribuirii lor, pt a-i atinge scopurile, pt a le eficientiza Metode de cunoatere: 1. maieuitica (din greac maieutike priceperea de a moi), metod utilizat de Socrate n cadrul discuiilor filozofice purtate cu interlocutorii si n vederea descoperirii adevrului; 2. dialectica (dialectike dia - cu i legein a vorbi, discuta), iniial dialectica nsemna priceperea de a purta discuii i de a ajunge la adevr prin scoaterea la iveal i combaterea contradiciilor n afirmaiile concurentului. Mai trziu, dialectica este perceput ca o metod general de explicare a lumii n continu micare, schimbare, transformare, dezvoltare, pornind de la contradiciile interne. Dialectica spune c ntreaga natur ce ne nconjoar reprezint un sistem, o conexiune de corpuri; 3. metafizica metod general a filosofiei, opus dialecticii, ce se caracterizeaz prin abordarea obiectelor i proceselor n mod izolat, prin absolutizarea unor aspecte ale realitii (de ex., independena i stabilitatea relativ a fenomenelor, repetabilitatea i echilibrul lor), prin negarea salturilor calitative, contradiciilor interne ale lucrurilor i nerecunoaterea rolului lor de for motrice primordial a dezvoltrii; 4. eclectica (eklego aleg) reprezint o mbinare mecanic, hibrid a unor idei, concepii, puncte de vedere eterogene sau opuse care conduc la lips de unitate i de consecven n gndire; 5. sofistica (sophos nelept), metod filosofic creat n Grecia Antic de sofiti, profesori ce predau contra plat pregtirea tineretului pt participare la viaa politic.

Aparent, sofitii utilizau argumente corecte, ns, de fapt, erau false, construiete astfel nct s denatureze adevrul; 6. ndoiala cartesian metod creat de Rene Descartes, el poziiona ndoiala metodic asupra tuturor cunotinelor, datelor, simurilor i chiar asupra existenei lumii, acceptnd drept unic i sigur fapt, care trebuie s constituie temeiul filosofic i al tiinei (Cogito, ergo sum cuget, deci exist); 7. analiza sistematic studiaz realitatea pt a dezvlui integritatea obiectului, a evidenia tipurile diverselor legturi ale obiectului i reunirea lor ntr -un tablou teoretic unic; 8. analiza fenomenologic elaborat de E. Husserl, se bazeaz pe teoria contiinei intenionale (contiin orientat spre ceva). Husserl considera c fenomenologia, pt a ajunge la fenomen (prin care el nelege esena dat apriori ntr -un domeniu independent i de subiect i de obiect), trebuie s ntruneasc urm.condiii: a) reducia fenomenologic sau punerea n parantez a lumii sensibile i a tuturor cunotinelor tiinifice i filosofice astfel lumea nceteaz de a mai fi obiect al cunoaterii; b) intuirea esenei, prin care, independent de procesul abstraciei logice, se sesizeaz nemijlocit esenele pure; 9. semiotica (semeiotike semn) metod ce st la baza studiului general al semnelor, elaborat de fil.american Ch. W. Morris (Fundamentele teoriei semnelor, 1938). Semiotica are 3 pri principale: 1. semantica se refer la raportul semnelor i obiectelor desemnate; 2. sintactica cercetarea construciilor formale, adic a modului de mbinare a semnelor ntre ele; 3. pragmatica studiul modului n care omul nelege i utilizeaz semnele; 10. hermeneutica metod utilizat la interpretarea textelor religioase vechi, a textelor din antichitate. n prezent aceast metod indic tehnicile de descifrare a unui dat considerat ca simbolic, fiind, de asemenea folosit n psihanaliz i n analiza structural. Hermeneutica se prezint ca o metod a decodificrii i interpretrii semnelor, ca reflecie filosofic asupra simbolurilor religioase, miturilor, emoiilor, oricror expresii umane semnificative. 4. Filosofia antic oriental: coli, reprezentani, problematica. La baza culturii indiene stau aa numitele vede. Vedele (cunotine sacre) reprezint nite cri care constau din texte alctuite pe parcursul mileniului I . Hr. prima jumtate a mil. I dup Hr. Aceste cri descriu anumite valori spirituale, norme i idealuri, tradiii i obiceiuri, unele cunotine cosmologice, precum i imnuri consacrate zeilor. Vedele constau din 4 cri: Samaveda Iajurveda Atharveda Rigbeda. Coninutul acestor cri e considerat sacru i pe parcursul multor secole, cunotinele vedelor erau incontestabile. Erau izvorul principal al tuturor cunotinelor omului antic, Cartea de cpti a nobilimii, n ea era scris totul: cum trebuie s gndeasc i comporte omul. colile din India: 1. Vedanta, Nzaza, Iogan. 2. Budist, Jainist, Cervaka.

Budismul apare ca concepie n sec. VI . Hr., de la care Budda i care mai apoi se transform ntr-o religie, devenind una din religiile contemporane mondiale cu sute de adepi. La baz st ntrebarea: Ce e viaa? nainteaz 4 rspunsuri = 4 principii/teze ale filosofiei budiste: Viaa e suferin. Dac (1) atunci trebuie s existe anumite cauze care o fac s fie astfel. Cauza principal o constituie faptul c omul continuu tinde spre satisfacia dorinelor sale i nesatisfacerea lor provoac suferine. Cauza mai poate fi i satisfacia dorinelor, cci pot nsoi suferine mai mari. Dac exist cauze, atunci trebuie s existe mijloace de depire. Exist mai multe ci: folosirea corect a cuvintelor, respectarea unui mod de via normal, excluderea extremitilor din activitatea omului, excluderea erorilor contiente, dar e o cale suprem care const n nbuirea total a tuturor pasiunilor, dorinelor omului i obinerea unei aa stri psihice i fizice cnd omul nu mai reacioneaz, nu e afectat, influenat nici de factori interni i externi, numindu-se starea nirvana. E obinerea linitii totale corporale i sufleteti, care creeaz pentru om condiiile necesare pentru a medita asupra sensului vieii. Obinerea strii idealul existenei umane spre care ar trebui s tind fiecare om. Jainist (jaina biruitor) promoveaz ideea c scopul vieii omului const n obinerea victoriei asupra corpului de ctre suflet. Sufletul trebuie s biruie corpul, deoarece corpul prin pasiune, tendina spre plcere limiteaz capacitatea sufletului de a se concentra asupra meditrii sensului vieii omeneti. Pentru aceasta, jainitii ca i buditii practicau cele mai aspre metode de lupt cu corpul: limitarea la maximum a hranei, biciuirea corpului, expunerea corpului gol la ari, friguri pentru a suporta diferite chinuri fizice. Adaptarea i meninerea corpului la starea lui natural sau la meninerea lui la o form ct mai aproape de starea lui natural iniial. ntr -un cuvnt, janitii i buditii practicau cele mai aspre metode ascetice (din gr. a limita, suprima realizarea pasiunilor, cerinelor ce vin de la corp) de lupt cu corpul i pentru demonstrarea scopului obinut, dar ei considerau c corpului i sunt caracteristice 2 trsturi fundamentale: Dorina de a tri i satisface plcerile. Frica fa de moarte. Atunci cnd ambele stri sunt depite, scopul e realizat i pentru demonstrarea acestui fapt, din istorie exist mrturii conform crora jainitii erau gata s se arunce de pe stnci, n ape, s mearg liber n mediul fiarelor slbatice, fr a le fi fric de moarte, adic corpul era considerat biruit. Cervaka promoveaz valori diametral opuse: tot ce exist este alctuit din particule materiale i corpul i sufletul omenesc la fel sunt alctuite din particule materiale, naterea unui om cu sufletul su e o integrare, o uniune a particulelor materiale. Moartea e dezintegrarea acestor particule, risipirea lor n spaiu, adic dispariia i a corpului i a sufletului, cci ambele constau din mbinarea particulelor. Dac e aa, atunci care e rostul ca omul s se limiteze n plceri, s-i interzic orice satisfacere corporal, dac toi dispar fr urm. Nu mai bine ar fi ca omul s tind spre satisfacerea deplin a dorinelor sale i anume spuneau adepii colii: n aceasta const sensul adevrat al vieii omului, adic spre satisfacerea tuturor plcerilor. S-a ntmplat aa c aceast coal, odat fiind aprut, n scurt timp obine un numr mare de adepi, dar ea a existat nu mai mult de 2 secole, pe cnd Budismul i Jainismul, cu valorile lor, exist pn astzi cu sute milioane de adepi, fiind una dintre cele mai puternice religii de astzi.

Filosofia chinez: dac filosofia indus antic purta un caracter spiritual, religios, apoi filosofia chinez se deosebete prin caracterul ei social pronunat i problema principal a ei e funcionarea statului, raportul dintre cetean i stat, om societate. Particule ian: adevr, binele, lumina, raiune, nceputul masculin. Particule in: ru, pmnt, ntuneric, nceputul feminin. Dar aceste particule exist numai mpreun , mbinndu-se, se obin toate lucrurile n univers. coli: Confucianist (fondat de Confucius, perioada: 551 479 . Hr.) la baz se afl problema funcionrii statului. Statul e identificat cu familia i se consider c statul ideal trebuie s se bazeze ca i familia, pe norme morale, obiceiuri i tradiii, idealuri, contiina individual, dar nu pe legi juridice i dup cum n familie exist o ierarhie, o subordonare ntre minori i maturi i care se supun tatlui, tot aa i-n stat, exist o subordonare, ierarhie i toi se supun mpratului. i dup cum tata, prinii, au obligaii fa de copii, tot aa i mpratul fa de supuii si, meninnd ordinea i dreptatea. Aceast concepie se bazeaz pe concepia despr e om. Omul n Confucianism, fiind considerat o fiin bun n firea lui, de la sine, de la natur i fiind astfel, se bazeaz pe contiina sa, contientizarea valorilor i demnitilor semenilor si i nelege c trebuie s respecte normele de conduit i personalitatea altor indivizi, cci acetia sunt la fel ca i ei. Legist (lege, iar ntemeietorul Han Fei Zi, perioada: 280 234 . Hr.) consider c omul mereu este o fiin rea i nu poate fi educat sau reeducat. El poate fi conforma la necesitile statului numai prin legi juridice, legea fiind aspr, astfel nct s permit folosirea celor mai stricte pedepse pentru oricare nclcare a ei i numai aa, n stat, se poate menine ordine. Moist (Mo Zi) fondat: 479 381 . Hr. Daosist (Lao Zi) fondat n sec. VI V . Hr., la baz se afl doctrina despre dao sau despre calea lucrurilor. 5. Problema temeiului ultim n filosofia cosmologic a Greciei Antice. Temeiul ultim pt aceast perioad se caracterizeaz prin proprieti fizice, materiale. n perioada cosmologic filosfii caut rspuns la ntrebrile: ce este universul ? din ce este el fcut ? de unde a aprut ? care este acea substan din care e furit lumea i care este acel nceput, de unde pornesc toate lucrurile ? etc. Primul reprezentant al filosofiei antice greceti este Thales din Milet, care echivaleaz ntreg universul cu apa. Aadar, pt Thales acea substan primordial este apa tot ce exist se conine n ap, nimic nu poate exista fr ap. Pt el apa este ceva mai mult ca o simpl substan, considernd-o nsufleit. i deci, pt Thales toate lucrurile au suflet. Succesorul lui Thales, Anaximandru susinea c temeiul ultim se constituie n apeiron (infinitul). Apeironul este unic, se afl n micare i este nedeterminat. Apeiron din greaca veche se traduce ca infinit i reprezint cauza oricrei nateri i pieiri. Apeironul este venic, extratemporal i infinit. Fiind temeiul ultim pt Anaximandru, apeironul este nceputul i izvorul existenei. Un alt reprezentant al colii din Milet, Anaximene, caracterizeaz temeiul ultim prin aer pt el orice lucru este o form de comprimare a aerului, acesta fiind echivalent cu apeironul lui Anaximandru. Din aer apare totul i tot ce exist ia forma aerului. Focul, norii, apa, pmntul, pietrele i absolut toate lucrurile sunt n sine diverse stri ale aerului.

Pythagora pune la baza lumii numerele, care nu erau lipsite de aspectul misterios, mistic, adic, figurat-simbolic de necrezut. Numerele sunt esena i substana tuturor lucrurilor att a celor materiale, ct i a celor spirituale: dreptatea, sufletul, raiunea; numrul este ntruchiparea att a finitului, ct i a infinitului. Heraclit vedea temeiul ultim n foc. Tot ce exist este un foc. Totul se nate din foc i se transform n foc. Din foc apare nu doar cosmosul, dar i pmntul, apa, aerul...ns, pt Heraclit, focul este ceva mai mult dect un fenomen fizic, este ceva divin. Fiind n foc, cosmosul se supune unei legi universale, numit de el logos. Logosul crmuiete universul, independent de faptul c nelege lumea acest lucru sau nu, cci nu el se supune voinei omului, ci omul i tot ce-l nconjoar se supune lui. Heraclit susinea c logosul gospodrete pe toate i toate se realizeaz pe msura acestuia. Empidocle n calitate de temei ultim nainteaz 4 elemente -principii: apa, pmntul, aerul i focul. Aceste elemente sunt venice nu se nasc i nu pier. ntreaga existen este constituit din ele. Alturi de aceste elemente, n univers mai exist i acioneaz 2 fore diametral opuse philia (-iubire) i neicos (-vrajb), care de asemenea sunt venice. Datprit aciunii lor elementele de baz sunt puse n micare i are loc unirea i dezmembrarea lor. Philia unete elementele, iar Neicos le dezmembreaz. Anaxagora vede ca temei ultim homoiomeriile i Nousul. Homoiomeriile sunt nite particule materiale invizibile ca mrime i infinite ca numr. La rndul su, fiecare homoiomerie este complicat ca form i conine toate componentele. Homoiomeriile constituie principiile existenei reale ori materia. ns, de felul lor, homoiomeriile sunt pasive. De aceea, pt a le pune n micare, apare necesitatea unei alte fore, pe care Anaxagora o numete Nous. Democrit susine c universul are la baza sa 2 cauze materiale fiina i nefiina, prin care el nelegea i vidul sau spaiul gol n care atomii exist i se mic. Dup opinia lui Democrit, att atomii (fiine) ct i vidul (nefiina) sunt reali, cci numai luai mpreun ei alctuiesc cauza fiinrii corpurilor. 6. Problema omului n filosofia antic greac (sofitii, Socrate, Platon, Aristotel, stoicii etc.). ncepnd cu sec. V filosofia caut rspuns la ntrebrile: care este esena valorii omeneti ? care este izvorul cunotinelor ? care ar fi criteriul cunoaterii adevrate ? Primii care au abordat aceste ntrebri au fost sofitii (sophia nelepciune). Pt prestarea serviciilor sale, sofitii cereau plat, fapt pt care erau numii, n sens negativ, nvtori cu plat. Sofitii promovau ideea c important nu este existena sau inexistena unui lucru, ci necesitatea personal a unui adevr. Socrate este primul filosof care combate sofistica ca modalitate de gndire i concepie despre lume. La baza filosofiei socratice stau urmtoarele principii: autocunoaterii expus prin formula: cunoate-te pe tine nsui, de unde i ncepe filosofia antropologic; ndoielii (maieutic) eu tiu c nu tiu nimic; identitii binelui, adevrului i a frumosului; prioritii, primordialitii interesului statal fa de cel particular . La Platon tiina omului se bazeaz pe lumea ideilor. Sufletul const din p artea afectiv, din afecte, senzaii, raiune. La Platon sufletul migreaz dup moartea corpului n plante i animale pt a se purifica. Exist lumea ideilor i lumea lucrurilor senzoriale (corelaia dintre simuri i sentimente pe de o parte i raiunea pe de alt parte). Lumea ideilor este una venic i perfect i tot ce exist tinde spre aceastlume, abosult, a perfeciunii, a adevrului, frumosului, binelui, linitii spre care tinde i sufletul uman.

Sufletul fiind legat de om, este influenat de corp i sustras n jos spre nceputul material de unde vine nceputul corporal, de la materie, adic de la nefiin, sufletul avnd ca esen raiunea, tinde spre lumea absolut, perfect. Din cauza strii sale dualiste, sufletul nu poate atinge lumea ideilor, el poate doar s se apropie puin de ea, contientiznd c niciodat nu se poate identifica cu ea. Aceast nostalgie a sufletului ce tinde spre o perfeciune de neatins se numete la Platon eros ( iubire), care i determin iubirea platonic. n statul platonic avem 3 tipuri de categorii sociale crora le corspund 3 elemente ale sufletului: agricultorii i meteugarii care reprezint n suflet pasiuni i senzaii, iar n moral cumptare; strjerii, militarii care corespund elementului sufletului numit voin, iar n moral curaj; filosofii sau nelepii care corespund raiunii n suflet, nelepciune n moral. Aristotel definete sufletul ca un act al corpului. Omul este un animal raional. Sufletul are regiuni deosebite: cea inferioar (vegetativ, comun tuturor plantelor i animalelor) i senzorial (rezervat animalelor vii) i raiunea (rezervat omului). Spiritul uman se nate ca o foaie curat pe care se imprim experiena ctigat. Aadar, acest intelect este pasiv, dar exist i unul activ care este nemuritor partea comun a oamenilor i a zeilor. 7. Ontologia i gnoseologia n concepia filosofic a lui Platon. nvtura despre lumea ideilor i lumea senzorial. La baza teoriei cunoaterii, ca i la baza teoriei existenei, st nvtura despre lumea ideilor i lumea lucrurilor senzoriale. Ideile la om se gsesc n suflet. Cunoaterea n viziunea platonic este reamintire reamintirea sufletului, a cunotinelor cndva tiute. Aceast nvtur a lui platon a fost influenat de cea a lui Pythagora. Sufletul la moartea corpului nu moare, ci se desparte de el i migreaz n plante i animale pt a se purifica. Dup purificare sufletul se unete de un alt corp no u-nscut, doar c n clipa unirii sufletul uit tot ce a tiut. De aceea cunoaterea pornete de la 0 i se manifest ca o reamintire a sufletului. Reamintirea are loc sub influena a 2 factori: - discuiile purtate de indivizi ntre ei; - lucrurile din exterior care ne influeneaz. n ambele cazuri merge vorba despre amintirea prin asociere. n suflet exist cunotine simple i compuse, senzoriale i raionale. Cunotinele senzoriale (care caracterizeaz exteriorul lucrurilor culoarea, forma, gustul, locul..) sunt la Platon doar nite umbre ale cunotinelor teoretice, adic sunt neeseniale, superficiale. Cunotinele teoretice reprezint adevratele cunotine i se identific la Platon cu lumina soarelui. 8. Caracteristica general a filosofiei lui Aristotel. nvtura despre form i materie. Aristotel pune la baz nvtura despre materie i form, unde forma reprezint o realitate, n mare msur, asemntoare cu lumea ideilor a lui Platon. Deosebirea const n pasivitatea ideilor platinice, pe cnd la Aristotel forma (raiunea, cunotinele) este activ, productiv, creativ. i dac la Platon materia este nefiina, atunci la Aristotel materia este definit ca posibilitate a existenei i pt a depi neajunsul (cum se unesc cele 2 lumi), Aristotel iniial afirm c materia i forma se gsesc mereu mpreun, forma mereu se conine n materie. Forma este definit ca realitate a existenei, materia fiind

potena existenei. Forma la Aristotel reprezint lumea ideal, cunotinele noi onale (teoretice), esena i scopul spre care tinde. Fiecare lucru exist datorit anumitor cauze care, luate mpreun, determin realitatea oricrui lucru. Printre acestea se enumer: 1. formal (forma) => raiunea, gndirea; 2. material (materia) => ceea din ce ceva poate deveni; 3. activ; 4. scopul/ cauza final. Lumea care ne nconjoar este complicat, de aceea apruse necesitatea structurrii acesteia. Ierarhia formelor se ncheie cu forma formelor, forma suprem, numit Dumnezeu. Dumnezeul aristotelic ca form reprezint o contiin, o raiune universal, cosmic i dac existena oricrui lucru este determinat de forma sa => existena i caracterul universului este determinat de activitatea formei supreme. Dumnezeu ca form la Aristotel, creeaz lumea, universul, doar c el n-o creeaz din nimic, asemeni Dumnezeului cretin, ci din materie, cu posibilitatea existenei. Dumnezeu ca form este activ, creativ i este cauza final a tuturor lucrurilor din univers cauza final i a tuturor micrilor din univers. 9. Caracteristica general a filosofiei medievale: etapele dezvoltrii i problemele principale. Perioada medieval (sec. I XIV) a cunoscut 3 etape: 1. apologetica (sec. I III); 2. patristica (sec. IV VIII); 3. scolastica (sec. VIII XIV), care conine 2 subetape: a) scoalstica timpurie (sec. VIII XII); b) scolastica trzie (sec. XII XIV). Filosofiei medievale i este caracteristic dominaia religiei cretine asupra tuturor domeniilor de activitate ale omului. Toat activitatea spiritual poart un caracter teocentrist, adic este abordat problema existenei lui Dumnezeu ca problem fundamental. n aceast perioad biserica cretin i-a avut un rol primordial i neascultarea acesteia sau punerea la ndoial a nvturilor religioase se pedepsea. O alt trstur a filosofiei medievale este identitatea acesteia cu teologia teologii sunt filosofi, iar filosofii teologi. Apologetica (=aprare) se numete astfel datorit necesitii de aprare a ideologiei cretine, care trebuia nti de toate s se stabileasc n contiina credincioilor, s-i demonstreze superioritatea fa de religia antic pgn. Printre reprezentani l urmrim Tertulian cu teza sa principal: cred fiindc este absurd, alogic. Tertulian promoveaz ideea superioritii cretinismului fa de tiinele antice i c omul cu raiunea i logica sa nu poate concepe esena Bibliei, a ceea ce este scris acolo, deoarece omul i mintea lui sunt create de ctre Dumnezeu. Patristica se caracterizeaz printr-un ir de personaliti care au fost canonizate datorit modului de via promovat, scriirilor i ideilor sale, fiind numii sfini ai bisericii cretine. Printre reprezentanii acestei etape se evideniaz teologul Augustin (Prea Fericitul), care a creat un sistem filosofico-religios ce a dominat n teologia cretin pn n sec. XIII. Filosofia lui Augustin este influenat de lumea ideilor a lui Platon. Spre deosebire de Tertulian, care considera c omul nu poate i nici n -are nevoie de a cunoate esena realitii, precum i esena adevrului religios, Augustin consider c omului i este caracteristic de a cunoate acele adevruri, doar c ele nu -s identice dup valoarea i

puterea lor. Augustin spune c exist cunoaterea laic, tiinific i cea religioas. Prima se bazeaz pe ndoiala fa de realitate i de cunotinele existente, a 2-a pe autoritate. n cea de-a 3-a etap, scolastica, s-a evideniat Thoma dAquino, care a creat un sistem filosofico-religios n baza interpretrii religioase a lui Aristotel, fapt pt care, puin dup moarte a fost canonizat.Thoma dAquino rezolv problema corelaiei dintre filosofia laic i religia cretin, corelaia dintre credin i raiune, rezolvarea creia const ntr-un mod diferit de cel a lui Tertulian adic el nu exclude valoarea cunoaterii filosfice n sistemul cunotinelor totale de care dispune omul, mai mult, el afirm cnainte de credin i raiune, religie i filosofie trebuie s existe o anumit armonie. 10.Filosofia renascentist: umanismul, filosofia naturii, filosofia social -politic. Trsturile caracteristice filosofiei renascentiste Epoca renaterii (sec. XV-XVI) se numete astfel, deoarece anume n acea perioad au fost renscute, reevaluate valorile antice greceti, filosofiei, tiinei i culturii. O perioad ndelungat, din cauza dominaiei religiei cretine, multe realizri filosofice i tiinifice au fost interzise, ns datorit intelectualitii arabe cultura i filosofia antic reapar, sunt redescoperite. ncepnd cu sec. XV se schimb i caracterul vieii economice, n primul rnd n Italia, unde apar noi relaii economice capitaliste i un nou tip de art, literatur i tiin. Pn-n sec. XIV spiritul cretin era dominat de dogmele bisericeti, iar in sec. XV-XVI are loc o explozie a intelectului laic, unde omul n literatur i art, iar mai apoi i n tiin i filosofie, limiteaz extinderea lui Dumnezeu. Spre deosebire de epoca medieval, cnd totul era privit prin prisma existenei i credinei n Dumnezeu, epocii renaterii i este caracteristic naintarea pe prim plan a valorii umane. n art omul este dezgolit, artndu-i-se nu doar frumuseea spiritual, dar i cea corporal. n literatur sunt evideniate strile, sentimentele i tririle specifice omului; n tiin problema principal devine natura, universul, de aceea, n primul rnd se dezvolt astronomia, mecanica cereasc, fizica, iar n domeniul tiinelor sociale problema principal devine funcionarea statului, necesitatea instaurrii unui sistem politic care ar corespunde esenei omului. Umanismul epocii Renaterii. Perioada umanista, reprezentata prin asa personalitati ca: Bocaccio, filosoful francez Montaigne, italianul Lorenza Valla, Francesco Petrarca . Direcia umanist caut s demonstreze valoarea omului ca fiin biologic i spiritual, s releveze frumuseea corporal i puterea intelectual a omului, naturaleea sentimentelor care nu pot fi diminuate de puterea sentimentelor religioase. In sec.15-16 are loc o explozie a intelectului laic unde omul in literature si arta mai apoi in stiinta si filosofie limiteaza extinderea lui Dumnezeu. Si daca in evul mediu totul era privit prin prisma existentei si credintei in Dumnezeu, in epoxa renasterii pe prim plan este inaintata valoarea omului. In arta omul este dezgolit, aratindui-se nu numai frumusetea spirituala ci sic ea corporala. In literature sunt evidentiate sentimentele caracteristice omului. Esena filosofiei naturii epocii Renaterii: In stiinta problema principala devine natura, universal, de aceea in primul rind se dezvolta astronomia, mecanica cereasca, fizica, Din perioada dezvoltarii stiintelor naturii se atribuie: Copernic, Giordano Bruno, Kepler. in domeniul stiintelor naturale se promoveaza ideea ca care nu ar fi originea universul, el totusi se supune unor legitati obiective, care nu tin de influenta lui Dumnezeu.

Esena ideilor social-politice ale Renaterii. n domeniul stiintelor sociale problema principala devine problema functionarii statului, problema necesitatii instaurarii unui sistem politic care ar corespunde esentei omului. In stiinta problema principala devine natura, universal, de aceea in primul rind se dezvolta astronomia, mecanica cereasca, fizica,In domeniul dezvoltarii social politice este: Campanella Thomaso, Tomas Morus si Machiavelli Nicolo. in domeniul stiintelor sociale este promovata ideea necesitatii, constituirii unu stat laic bazat pe valori citire laice si nu religioase. Este promovata ideea necesitatii integrarii statale si depasirii dezmembrarii promovata in epoca medievala. La fel sunt inanintate primele idei comuniste, utopiste care reflecta nazuinta, visul, omului exploatat in aspect fizic si spiritual de a crea un stat bazat pe dreptate si in care valoarea suprema ar fi nu aspectul material ci valoarea spirituala: stiinta, unde nu ar fi exploatarea, toti cetatenii ar fi egali si toti ar avea dreptul de a se ocupa si cu stiinta. Printer aceste teorii social politice se evidentiaza Nicolo Machiavelli, poet, filosof, om politic care in lufrarea sa principala Principele afirma ca in conditiile noi din sec 15 a aparut necesitatea de a crea state nationale integre. Pt asta trebuie sa existe vointa unei persoane de a realize acest scop dar pt aceasta in conditiile sec 15 cind fiecare baron, conte se considera rege se cere ca el sa detina 2 tipuri de calitati, a leului si al vulpei. Adica pe de o parte sai poate ademeni pe unii din domnitorii locali cu populatia rspectiva, promitindu-le anumite favoruri daca se vor supune dorintei lor iar pe de alta parte el trebuie sa dispuna de o vointa ferma de ai supune cu fort ape ceilalti care se impotrivesc. A promite inca nu inseamna de a indeplini. Important este de a obtine sustinerea de a depasi impotrivirea si de a obtine puterea globala. In continuare principile obtinind puterea procedeaza cum gaseste el de cuviinta. Numai astfel poate fi creat un stat civil scos de sub influenta bisericii. Biserica trebuie sa cunoasca locul sau dar nu sa se implice in probleme statale. 11.Filosofia modern. Problema metodei cunoaterii tiinifice. Sensualismul, empirismul i raionalismul principalele curente gnoseologice. Catre sec.XVII,in Europa Occidentala un sir de transformari social-economice si politice,transformari radicale in modul de viata,trecerea treptata de la feudalism la burghezie,intensificarea comertului industrial,descoperirea noilor spatii geografice. Toate aceste evenimente necesita noi cunostiinte despre fenomene,legitati ale naturii si societatii. Respectiv,aceste probleme de a formula noi cunostiinte despre natura si societate au influentat gindirea savantilor si ca rezultat al tuturor cautarilor,filosofii ajung la diferite concluzii,fapt ce a determinat aparitia a 3 curente gnoseologice: empirismul,rationalismul si sensualismul. Empirismul- de la empirie=experiment,doar ca nu semnifica experimentele din laboratoare,ci toata activitatea practica a omului,pe parcursul careia noi sesizam diferite lucruri,cunoastem particularitatile. Fondator este considerat a fi Francis Bacon. El afirma ca scopul cunoasterii este instaurarea domniei omului asupra naturii,prioritatea experimentului cunoasterii empirice,care consta din faptul ca experimentul permite a studia aceleasi obiecte in diferite conditii,compararea si verificarea rezultatelor. La baza cunoasterii empirice sta metoda inductiva. Ratiunea nu da cunostiinte noi in comparatie cu cele obtinute pe cale experimentala. Rationalismul exprima o alta pozitie decit empirismul,care ignora valoarea gindirii teoretice. Numai gindirea poate da noi cunostiinte universale si adevarate,pentru ca numai gindirea poate cuprinde universul in intregime. Cugetarea este o manifestare a gindirii si

daca eu gindesc inseamna ca exist si acesta este unicul adevar ce nu poate fi pus la indoiala. Ratiunea argumenteaza caracterul cunostiintelor mele si totodata,demonstreaza imposibilitatea de a obtine cunostiinte pe alta cale. Fondator este Descartes,la baza caruia st metoda deductiv expus prin formula cuget deci exist. Descartes spune c totul trebuie pus la indoial reieind doar dintr-un singur adevr,faptul c eu exist. Alti reprezentanti: Spinoza, Leibnitz. Senzualismul are o cu totul alta opinie. Fondator este filosoful englez John Locke. El afirma ca idei,cunostiinte innascute nu exista,noi le obtinem numai pe cale senzoriala,prin intermediul organelor respective de simt. Faptul ca toate cunostiintele noastre sunt de origine senzoriala,ni-l demonstreaza acel lucru ca daca organele de simt sunt slab dezvoltate,atunci si cunostiintele sunt la fel,ceea ce nu poate fi. Locke spune c la natere raiunea uman este tabla rasa,este o foaie curat pe care po ate fi scris totul,cunotinele obinndu-se numai prin intermediul organelor de sim. 12.Problema substanei n filosofia modern dualismul, monismul, pluralismul. De rind cu problema gnoseologica,in filosofia moderna este abordata si problema ontologica,si aici au existat mai multe conceptii: dualista,monista,pluralista. Dualismul este fondat de savantul francez Descartes,care afirma ca initial,in univers existau 2 substante: una materiala,si alta,ideala. Fiecare dintre le se caracterizeaza printrun atribut: substanta materiala-intinderea,iar substanta ideala-gindirea. Initial,ele existau separat,insa pe parcurs ele se unesc si unicul care le poate uni este Dumnezeu. Monismul este o alta interpretare,propusa de filosoful olandez Spinoza,care afirma ca exista o singura substanta care este Dumnezeu. Dumnezeu este identic cu natura si dizolvat in natura. El este creator,si atunci daca natura este Dumnezeu,inseamna ca ea insasi se creeaza pe sine. Pluralismul,inaintat de filosoful german Liebnitz si explicat in lucrarea sa Monadologia, depaseste dualismul si monismul. Filosoful afirma ca la baza lumii stau o multime de monade. Monadele reprezinta niste particule ideale,spirituale alcatuite din lucruri materiale si nemateriale. Exista un numar infinit de monade si exista un numar infinit de moduri de manifestare a acestor elemente rationale. Fiecare monada dupa structura sa reprezinta o lume,un univers aparte. Ele sunt inchise in sine si nu comunica intre ele. Monada Suprema o constituie Dumnezeu,care a unit monadele razlete nu intimplator,ci intr-un mod armonios,astfel lumea in cae traim este cea mai reusita din toate care ar fi putut fi. 13.Filosofia iluminist european: omul, societatea, raiunea. Sec.XVIII este numit secolul luminilor sau secolul iluminismului. Iluminismul este un curent spiritual,care intruneste in sine un grup de ginditori,care promovau necesitatea raspunderii in masa a realizarilor stiintifice,culturale si politice. Iluminismul apare in Anglia,dar se si dezvolta in acelasi timp in Franta,reprezentanti fiind: Rousseau,Diderot,Voltaire. Iluminismul se deosebeste de spiritualitatea sec.XVII din motiv ca daca atunci filosofia era expusa in carti scrise in latina si erau destinate unui cerc restrins de oameni-aristocrati,apoi filosofia iluminista este de regula,scrisa in limbile nationale si este destinata si maselor populare. Iluminismul are un sir de trasaturi precum: lupta,morala, moravurile normelor si traditiilor,obiceiurilor feudale. Societatea feudala,care catre sec.XVIII mai continua sa domine,trebuia inlocuita cu alte valori. Aceste valori mai reeseau din realizarile stiintei si filosofiei. Este subminata puternic ideea despre autoritatea suprema a monarhului;noua burghezie inainteazaideea ce societatea poate progresa,se poate dezvolta numai in urma

realizarii stiintelor. Una dintre aceste realizari este ca oamenii de la natura sunt egali in drepturi,iar inegalitatea dintre oameni este o stare anormala. Iluminismul lupta impotrive repartizarii inegale a acestei proprietati;toti trebuie sa dispuna de aceleasi drepturi. Iluminismul a militat pentru dezvoltarea invatamintului presei,aa tuturor ramurilor culturii nationale. Iluminitii si-au propus s limiteze credina in folosul raiunii,religia in folosul tiinei, s elibereze morala de sub tutela religiei. 14.Filosofia clasic german teoria cunoaterii ca expresie a activitii contiinei. Ctre sfritul sec. XVIII centrul gndirii filosofice i revine Germaniei, cci pn atunci, sec. XVII-XVIII, s-au evideniat Anglia, Frana i Olanda cu Spinoza. Filosofia clasic german este reprezentat de kant, Fichte, Selling, Hegel i Feuerbach. Filosofia clasic german a adus contribuii considerabile la constituirea teoriei cunoaterii ca disciplin autonom, subliniind caracterul activ al cunoaterii, subordonndu-l unei analize sistematice, formele i categoriile logice i gnoseologice, integrnd omul n natur (Feuerbach). Filosofia clasic german are mai multe realizri, printre care: demonstrarea i descoperirea caracterului activ, creativ al gndirii, contiin. Pn la ei, filosofia percepea contiina mai mult ca pe o contemplare, ca o amprent mecanic e realitii obinute n simurile noastre. Idealismul german a demonstrat c gndirea, contiina fromeaz un ir de cunotine noi care nu pot fi nici induse, nici deduse. Dup logica formal, au demonstrat c raiunea, procesul de cunoatere poart un caracter contradictoriu. A doua realizare este descoperirea i elaborarea metodei dialectice de gndire. La baza teoriei cunoatere a lui Kant st apriorismul, scopul lui fiind unirea cunoaterii senzoriale cu cea raional i de a demonstra dreptul la existena tiinei i filosofiei tiinifice. Un alt reprezentant al filosofiei clasice germane este Johann Fichte, care se bazeaz pe contiina eului. Existena absolut este cea a eului pur, supraindividual. El a elaborat un sistem filosofic idealist-subiectiv, conform cruia lumea este produsul dintre eul absolut i non-eul (natura), deci obiectul este creat de obiect i nu poate exista fr el. Schelling (1775 1854) este un filozof idealist german. n filozofia sa transcedental, nu se pune accentul pe natur, pe obiect, dar se pornete de la su biectul cunosctor. Ceea ce vrea s scrie este o istorie a spiritului, n care toate problemele filosofiei transcedentale problema posibilitii cunoaterii obiective, a tiinei. Dac este posibil o cunoatere obiectiv, a tiinei, aceasta nu se poate concepe fr o coresponden ntre natur i spirit; ea nu s-ar putea realiza dac ele ar fi cu totul eterogene. Hegel (1770 - 1831) susinea c Mintea ori Spiritul reprezint realitatea fundamental. Ceea ce este raional este real i ceea ce este real este raional. Viaa fizic i material a oamenilor determin contiina i gndirea c mintea este sursa i realitatea tuturor lucrurilor. 15.Descoperirea i elaborarea metodei dialectice de gndire n filosofia clasic german (de la Kant la Hegel). Un rol important in formarea filosofiei clasice germale a revenit stiintelor naturii si sociale. In baza acestora se dezvolta conceptiile dialectice. Valoarea istorica a filosofiei clasice germane consta in elaborarea sistematica a metodei dialectice, a logicii dialectice. Filosofia clasica germana reprezinta o integritate la baza careia sta cercetarea formelor generale pe care Kant si Fichte le aprecia ca forme proprii gandirii omului, iar Schelling si Hegel ca forme ale realitatii, privita ca realitate spirituala.

Kant considera ca sarcina lui consta in a descoperi daca e posibil sa ai cunostinte metafizice, cunostinte care cuprind atare probleme cum sunt existenta lui D-zeu, nemurirea sufletului si existenta liberului arbitru relative la fiintele umane. Kant este marele reformator al gandirii filosofice de dupa el. Vazand lipsurile empirismului care admitea in experienta unica origine si unica intemeiere a cunostintei noastre, fapt prin care ducea la scepticism si lipsurile rationalismului dogmatic, care intemeia cunostinta de idei inascute, Kant cauta o baza mai solida, plecand de la critica si analiza a inseshi puterii de cunoastere umana. Prin criticismul sau cauta a stabili granitele si valabilitatea cunostintei. Kant studiaza despre formele apriorice ca intuitia, intelectul. El spune ca cunoasterea umana nu este posibila decat datorita formelor apriorice de care ea depinde, tot astfel ea nu este posibila decat pentru ca este o lume inconjuratoare pe care o cunoastem prin aceste forme. Meritul lui Kant pentru progresul gandirii omenesti este acela de a fi supus spiritul uman si puterea lui de cunoastere la o analiza profunda pentru a gasi originea si valabilitatea cunostintei. Fitchte vrea sa continue gandirea lui Kant, in care vede o baza temeinica, dar care i se pare a fi fost inteleasa mai ales prin prisma amanuntelor ce nu aratau adevarata intentie a lui Kant si pe care acesta nu a stiut sa le puna in adevarata lor lumina. Fichte vrea sa deduca din spirit atat formele cat si continutul cunoasterii, lumea din afara. De aceea Fichte pleaca de la constiinta eului, existenta absoluta este acea a eului pur, infinit, care este spirit, ratiune, activitate. Eul, fiind activitate, are nevoie de libertate pentru manifestarea sa. Stiinta sau doctrina morala se ocupa cu armonizarea diverselor impursuri si instincte din om. Etica lu Fichte este prin esenta o etica a efortului si progresului uman. Filosofia lui Schelling este o filosofie transcedentala. El studiaza problema posibilitatii unei cunoasteri obiective, a stiintei deci, problema libertatii si a posibilitatii imperativelor noastre morale si problema artei. El sustinae ca daca este posibila o cunoastere obiectiva a stiintei, aceasta nu se poate concepe fara o corespondenta intre natura si spirit. Schelling intelege sa patrunda absolutul care determina spiritul si natura. Faa de Schelling, Hegel are o natura tot atat de adanca dar mai sistematica. Filosofia este pentru el, intai de toate, sistem de gandire. Sistemul lui Hegel este sistemul ratiunii care domina lumea. La Hegel, absolutul este inteles prin ratiune, prin mijlocirea obiectiva a acesteia. Filosofia spiritului a lui Hegel cuprinde toate ideile timpului sau: de progress, de evolutie, de creatie. La Hegel ele sunt centrate de idea providen ei ratiunii. Filosofia clasica germana a elaborat dialectica moderna, a adus contributii considerabile la constituirea teoriei cunoasterii, ca disciplina autonoma (Kant), subliniind caracterul activ al cunoasterii, subordonand unei analize sistematice formele si categoriile logice si gnoseologice. 16.Filosofia marxist. Crearea dialecticii materialiste i a concepiei materialiste despre istorie. Marxismul este o filosofie a istoriei, teorie economic i doctrin politic afirmat n contextul crizei capitaliste la mijl. sec. Al XIX-lea, fiind elaborat n lucrrile lui K. Marx i Fr. Engels. Karl Marx i-a numit concepia filosofic materialism practic, n sensul c este real tot ceea ce este rezultatul practicii, adic al activitii complexe prin care omul se raporteaz la lume i la sine. Punctul de vedere al practicii este decisiv n nelegerea realitii n genere, n ndeplinirea adevrului, n explicarea i nelegerea omului, a societii i istoriei. Filosofia marxist a istoriei pretinde c a descifrat legile societii ntemeiate pe proprietatea privat. n faza modern capitalist contradicia dintre nivelul forelor de producie (fora de munc a oamenilor unit cu mijloacele de producie)

i relaiile de producie determin prbuirea acestui tip de societate printr -un proces revoluionar, care ar avea loc n rile cele mai industrializate. Dispariia luptei de clas (n formele specifice secolului al XIX-lea), constituirea claselor mijlocii n societile moderne, faptul c toi cetenii triesc din produsul muncii lor, evoluia regimurilor comuniste i a celor numite capitaliste demonstreaz c marxismul se prezint astzi mai mult ca un articol al credinei dect ca o legalitate real a istoriei. Este cert c marxismul a influenat realitatea contemporan, dar n condiiile trecerii la o societate postindustrial, n care sunt reevaluate personalitatea individului uman i libertile lui fundamentale, el este depit. Filozofia marxismului este materialismul. n decursul ntregii istorii moderne a Europei i mai ales la sfritul secolului al XVIII-lea, n Frana, unde se desfura lupta decisiv mpotriva a tot felul de rmie medievale, mpotriva spiritului feudal n instituii i n idei, materialismul s-a dovedit a fi singura filozofie consecvent, credincioas tuturor teoriilor tiinelor naturii, ostil superstiiilor, bigotismului etc. Din aceast cauz dumanii democraiei se strduiau din rsputeri s combat, s submineze, s ponegreasc materialismul i aprau diferitele forme ale idealismului filozofic, care se reduce ntotdeauna, ntr-un fel sau altul, la aprarea sau susinerea religiei. Marx i Engels au susinut n modul cel mai hotrt materialismul filozofic i au lmurit de repetate ori ct de profund greite snt orice abateri de la aceast baz. Concepiile lor snt expuse, n modul cel mai clar i amnunit, n operele lui Engels: Ludvig Feuerbach i Anti-Dhring, care, la fel ca Manifestul Comunist, snt crile de cpti pentru fiecare muncitor contient. Marx nu s-a oprit ns la materialismul secolului al XVIII-lea, ci a dezvoltat filozofia mai departe. El a mbogit-o cu realizrile filozofiei clasice germane, mai ales ale sistemului lui Hegel, care, la rndul su, a dus la materialismul lui Feuerbach. Cea mai important dintre aceste realizri este dialectica, adic teoria dezvoltrii n forma ei cea mai complet, mai profund i mai eliberat de unilateralitate, teoria relativitii cunoaterii umane, care ne d o reflectare a materiei n venic dezvoltare. Ultimele descoperiri n domeniul tiinelor naturii radiul, electronii, transformarea elementelor au confirmat n mod strlucit materialismul dialectic al lui Marx, n pofida concepiilor filozofilor burghezi, cu noile lor rentoarceri la vechiul i putredul idealism. Aprofundnd i dezvoltnd materialismul filozofic, Marx l-a desvrit i l-a extins de la cunoaterea naturii la cunoaterea societii omeneti. Materialismul istoric al lui Marx a constituit cea mai remarcabil cucerire a gndirii tiinifice. Haosul i arbitrarul, care domniser pn atunci n concepiile asupra istoriei i politicii, au fost nlocuite printr -o teorie tiinific uimitor de unitar i armonioas, care arat cum dintr-o ornduire social se dezvolt, n urma creterii forelor de producie, o alt ornduire, superioar cum din ornduirea feudal, de pild, ia natere ornduirea capitalist. 17. Iraionalismul, voluntarismul i problema omului n filosofia lui A. Schopenhauer i F. Nietzsche. Printre primii filosofi care vine s combat raionalismul hegelian este Arthur Schopenhauer, care consider c sarcina filosfiei sale const n a -i explica individului care este adevratul mers al lucrurilor i, n coresponden cu acest adevr, a -i indica noile orientri n via. Efortul lui Schopenhauer de a reevalua persoana uman s-a concretizat n teza potrivit creia voina primeaz n raport cu raiunea. Deciziile i aciunile omului sunt dictate de voin, iar raiunea nu poate interveni dect pt a le justifica. Filosoful consider c voina constituie factorul primordial nu numai al existenei umane, ci i al lumii n

totalitate: ea constituie esena ascuns a tpt ce exist, manifestndu -se diferit n fiecare nivel al lumii. Schopenhauer ajunge la concluzia c voina, fiind absolut, este liber. Natura uman se identific cu Voina, dar omul nu este liber, el dispune doar de iluzia libertii, ivit atunci cnd i contientizeaz scopurile, care de fapt, ar fi obiectivarea Voinei Universale. n mod logic, voluntarismul lui Schopenhauer se coreleaz cu pesimismul, o concepie care neag puterea omului de a-i conferi un sens vieii prin raiune i, n genere, valorile ntemeiate pe raiune. Omul, care a neles c viaa este lipsit de sens i d e aceea i dorete libertatea, se pronun mpotriva voinei iraionale i tinde spre nirvana. Viaa nu face s fie trit. Prin sinucidere n-ai ucis voina de a tri, ci, prin acest fapt, ai distrus cel mult lumea ca reprezentare. Schopenhauer este ferm convins c filosofia, determinnd esena lumii, deci i inutilitatea eforturilor noastre, i va schimba modul de a fi i se va deprta de tiin i raiune pt a nelege suflul incontient al vieii. Nietzsche trage concluzii despre nvtura despre voin i anume nu de mpcare cu realitatea existent, ci transformarea radical a ei, noiunea principal fiind voina spre putere. Fiecare om este determinat nu de tendina de a cunoate ca la Hegel sau de a tri ca la Schopenhauer, ci de a domina asupra altora i aceast voin spre putere poart caracter biologic nnscut, este caracteristic tuturor. Doar c la diferii oameni se manifest n mod diferit, de aceea indivizii sunt clasificai n 2 categorii: 1 . robi cei cu voina slab spre putere; 2. aristocrai cei care tind spre a domina fr limit asupra altora. Morala tradiional, bazat pe noiunile de bine i ru, dreptate i egalitate, comptimire, este caracteristic celor slabi. Morala aristocrailor este alta scopul scuz mijloacele, adic lipsa oricrei morale, oricror norme pt cel care voiete s -i realizeze dorina de a domina asupra altora, nu poate exista nicio limitare a voinei sale, lui i se permite totul. 18.Filosofia sec. XX. Principalele curente contemporane. Caracteristicile. In aceasta perioada in filosofie se desfasoara procesul reevaluarii valorilor. Filosofia contemporana se ocupa de formele nerationale a experientei spirituale a omului: vointa, intelect, inconstient. Filosofia contemporana adopta un spirit critic fata de sistemele de referinta sistematizate anterior, fata de propriile realizari. La fel filosofia contemporana are un caracter social deoarece fiinta umana se realizeaza pe deplin in activitatea sociala. Filosofia contemporana se afla in process de dezvoltare, dat fiind faptul ca se dezvolta si stiinta. Filosofia contemporana vorbeste despre rolul fortei divine, despre om, societate, viata, moarte. Prezinta itneres faptul ca tendintele principale ale filosofiei contemporane nu adera nici la doctrine materialiste, nici la cele idealiste. Filosofiei contemporane i sunt specifice urmtoarele curente: intuitivismul, fenomenologie, pozitivismul, pragmatism, marxism. Intuitivismul i filosofia vieii din Frana sunt reprezentate de henri Bergson. Potrivit acestuia, ceea ce confer devenirii caracter creator este elanul vital, adic principiul neles ca torent, ca nentrerupt schimbare, ca permanent apariie a noului. elanul vital este caracterizat prin durata pur, ceea nseamn o dimensiune temporal diferit de timpul lumii exterioare (aa cum era conceput n gndirea clasic), deoarece nu se spaializeaz, nu se fragmenteaz n momente distincte i succesive (trecut, prezent i viitor), tocmai pt c numai astfel este noutate, este ceva absolut inedit, fr premise i fr urmri. Elanul vital, durata pur nu pot fi cunoscute dect prin intuiie, act cognitiv nemediat, spontan, originat n instinct i desvrit n intelect, prin care se surprinde esena devenirii. Prin urmare, H. Bergson asociaz filosofia vieii cu intuiionismul.

 Pozitivismul reprezentant: A. Comte. Filosofia pozitiv a lui Auguste Comte reprezint modelul de gndire care a exercitat o mare influen asupr a filosofilor neopozitiviti ai sec. Al XX-lea. Pozitivismul este apropiat de empirism prin aceea c ntemeiaz cunoaterea pe experien, dar se deosebete de el prin respingerea metafizicii. La baza acestei reorganizri este pus ideea progresului, ca progres intelectual. Comte evideniaz 3 stadii ale gndirii: teologic cnd fenomenelor naturale li se atribuie puteri supranaturale; metafizic fenomenele sunt explicate prin entiti abstracte (natur, raiune etc.); pozitiv etapa cercetrii tiinifice, axate pe observarea faptelor, fenomenelor i a raporturilor constante dintre ele. Comte pledeaz pt formarea unei tiine noi sociologia, care ar deveni o for a reorganizrii societii. Marxismul (vezi p.16) Pragmatismul american (Ch. S. Peirce, W. James, J. Dewey) curentul filosofic aprut la sf. Sec. Al XIX-lea n cultura nord-american i care se axeaz pe conceptul de practic, cutnd s realizeze o legtur fertil ntre universul cunotinelor i cel al aciunilor. Fenomenologia (Ed.Husserl) cunoaterea, inclusiv cea empiric, este posibil numai n condiiile admiterii unor presupoziii ideale. Astfel, adevrul nu este posibil dect sub condiia unui sens. A surprinde sensul nseamn a reduce fenomenologic sau a nu lua n considerare tot ceea ce se datoreaz cunoaterii lumii exterioare, precum i subiectul sub aspect empiric i logic, pt a ajunge la ultima treapt a contiinei ca atare, numit eu pur sau ego transcedental. Existenialismul este o doctrin filozofic i de aciune caracterizat printr-o accentuare a individualitii, propagarea libertii individuale i a subiectivitii. Existenialismul i are originea n lucrrile lui Kierkegaard, este dezvoltat de contribuiile lui Husserl i Heidegger, devenind faimos dup sfritul celui de-al doilea rzboi mondial prin lucrrile lui Jean-Paul Sartre i ale autorilor grupai n Frana n jurul revistei "Les Temps Modernes", Simone de Beauvoir, Maurice Merleau-Ponty. Existenialismul cuprinde deopotriv un sistem ideatic, o moral i o doctrin de aciune. 12 TEME ALE GNDIRII EXISTENIALISTE: Contingena fiinei umane Fiina uman nu este o fiin necesar; fiecare dintre noi ar putea la fel de bine s nu fie. Omul exist, pur i simplu, este o fiin de prisos. Neputina raiunii. Raiunea nu i este de ajuns omului pentru a-i lumina destinul. Devenirea fiinei umane. Existenialismul nu e o filozofie a chietudinii; el l invit pe om s-i construiasc viaa prin efort, printr-o transcendere de fiecare clip a strii sale prezente. Fragilitatea fiinei umane. Sunt mereu expus propriului meu sfrit, distrugerii mele ca fiin uman, deoarece eu nu exist ca atare dect prin efortul meu. De aici sentimentul de angoas care ne nsoete existena. Alienarea. Omul n perspectiva sfritului este nstrinat de el nsui, nu mai are nici stpnirea, nici posesiunea sinelui. Finitudinea i urgena morii. Filozofii existenialiti reacioneaz hotrt mpotriva tendinei noastre de a ne ascunde acest adevr fundamental, c existena noastr e finit i se ndreapt ctre moarte.

Singurtatea i secretul. Fiecare fiin uman se simte solitar, impenetrabil celorlali. Neantul. Existenialitii atei subliniaz ideea c omul este o fiin-a-neantului, el survine din neant i se ndreapt ctre el. Devenirea personal. Omul nu trebuie s-i triasc viaa de pe o zi pe alta, n incontien fa de destinul propriu, ci trebuie s accead la o via cu adevrat personal i contient. Angajarea. Omul nseamn libertate; pentru a-i construi viaa, el trebuie s opteze, s aleag n permanen, s se angajeze n raport cu destinul su i cu al celorlali. Alegerea fiind o necesitate (faptul de a nu alege constituie, de asemenea, o alegere), este preferabil alegerea contient, angajarea ntr-un destin personal alturi de ceilali. Cellalt. Omul constat c n realitate nu este singur: el este o fiin alturi de cei cu care e nevoit s existe; fiina uman este fiina-mpreun (Mitsein, cf. Heidegger). Viaa expus. Omul trebuie s acioneze, s ndrzneasc, s-i pun n joc viaa sub permanenta privire i judecata inevitabil a celorlali.

19.Apariia i dezvoltarea gndirii filosofice n Moldova. Neamul nostru are o gindire bogata, o cultura interesanta. O sursa, un izvor al gindirii filosofice a poporului nostru o constituie creatia populara, folclorul. Creatia populara este o proptofilosofie care ne vb despre viata neamului nostru, despre obiceiurile, traditiile. Creatia populara a neamului nostru este profund umanista in centrul ei se afla omul. In folclor se vb in expresii plastice despre raporturile sociale, relatii complicate dintre oameni. Folclorul a luat nastere si a evoluat in strinsa legatura cu viata si activitatea omului. Un rol important in formarea constiintei filosofice ii revine crestinismului. In spiritualitatea sensibila a geto-dacilor, dominata de credinta in nemurirea sufletului in perioada de tranzitie de la antichitate la evul mediu se desfasoara lent, pe cale pasnicacrestinarea populatiei autohtone. Multe secole la rind biserica a contribuit si a stimulat dezvolltarea invatamintului, a cultivat la adeptii ei respectul fata de carte. In perioada medievala, gindirea filosofica si sociala romaneasca este profund religioasa. Ca purtatoare a conceptiilor despre lume pot fi apreciate cronicele bisericesti letopisetile. In alcatuirea letopisetilor pot fi evidentiate 2 perioade: secolul XIII- XIV atunci cind sunt scrise in limba slavona si sec. XVII atunci cindsunt scrise in limba moldoveneasca, re0prezentantii fiind Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Costin, Ion Neculce. Cronografia moldoveneasca este redactata in limb romana, iar cronicarii apartin marii boierimi si respectiv ii exprima interesele. Carturarii moldoveni din sec XIII-XVI se orienteaza spre lucrarile clasicilor bisericesti, spre literatura patristica. Erau traduse si transcrise textele autorilor antici in special ale lui Aristotel, Democrit, Pitagora. In manuscrisele acestei perioade filosofia este definita ca dragoste de intelepciune. Autorul primului tratat umanist Neagoe Basarab isi propune sa educe un principe ideal si in acelasi timp un om ideal. Pt a-si atinge scopul, Neagoe Basarab expune citeva teze in lucrare, invatatura catre fiul sau Theodosie. El subliniaza ca universul a ft creat pt om, care se naste ca un Dumnezeu. Pozitia de exceptie a omului in univers este argumentata prin evidentierea dreptului de a alege intre bine si rau. Omul poate deveni un Dumnezeu daca se conduce de ratiunea sa. Lucrarea contine caracteristica valorilor respective in acele timpuri. Basarab subliniaza ca binele este tot ceea ce e adecvat firii omului iar raulcontine faptele ce-l abat pe om de la firea sa. Capacitatea omului de a deosebi binele si raul il caracterizeaza ca pe o fiinta deosebita de celelalte vietuitoare.

Un aport considerabil in dezvoltarea culturii romanesti il aduc Petru Movila, Varlaam, Dosoftei. Petru Movila a infiintat prima scoala superioara Colegiul Revean, a intocmit programul de studiu in care gasim filosofia greaca, latina. In lucrarea Antologie, Petru Movila constata rolul major al stiintei in viata omului. Dosoftei reprezinta in Moldova o constiinta umanista. Inzestrat cu o vointa de a se cunoaste si cu dor de perfectiune, dosoftei studiaza teologia (patristica si dogmatica), istoria si filosofia. Opera lui Dosoftei se deosebeste prin pafosul patriotic, prin mindria de neam si dragostea pt mult patimata tara. Opera cronicarului Grigore Ureche intitulata Letopisetul Tarii Moldovei de cin d s-a descalecat tara si de cursul anilor si de viata domnilor care scrie de la Dragos Voda, defineste rolul istoriei in societate. Cronicarul subliniaza ca istoria este un indrumar moral pt generatiile viitoare. Un element valoros al operei il constituie conceptia umanista despre cultura si civilitatia ca note definitorii al omului. O personalitate deosebita Miron Costin alcatuieste primul poem de meditatie filosofica Viata lumii in care descrie soarta schimbatoare, poemul dezvolta soarta schimbatoare, ideea scurgerii irepetabile a timpului, existenta trecatoare a omului. In lucrarile cronicarilor este adecvat apreciata cultura si virtutea omeneasca, se observa tendinta de eliberare de mentalitatea strict teologica si de afirmarea a gindirii rationale. 20.Ontologia ca parte component a filosofiei. Noiunea de existen i materie, formele lor. Obiectivitatea materiei i obiectivitatea spiritului. Ontologia (de la termenii din limba greac "ontos" existen, fiin i "logos" teorie, nvtur), reprezint un domeniu important al refleciei filosofice. Ca preocupare filosofic, ontologia este definit de Aristotel ca "filosofie prim". Centrul intereselor teoretice ale ontologiei, l constituie "existena ca existen". Ontologia n rolul su de metafizic, era apreciat ca disciplina metateoretic general n raport cu domeniile particulare de studiu. Problematica ontologiei vizeaz rspunsul la ntrebrile: ce sens are existena, a fost lumea creat sau nu, exist o lume unic sau o pluralitate d e lumi, care este temeiul existenei, ce determinaii are ea etc. Centrul intereselor teoretice ale ontologiei, l constituie "existena ca existen", existena ca realitate obiectiv. Termenul de existen exprim faptul c toate obiectele, fenomenele i procesele studiate exist, sunt unite prin modul fiinrii. Concomitent cu lrgirea orizontului aciunii i cunoaterii, existena este neleas ca natur i societate, ca univers fizic i social-uman. Existena cuprinde tot ce fiineaz, att lumea material, precum i pe cea spiritual. Ea este constituit din ceva existent n mod real. Totalitatea elementelor naturale i sociale, ale contiinei constituie formele concrete de manifestare a existenei. Ca categorie filosofic, existena exprim realitatea ce fiineaz n mod obiectiv. Nivelurile existeniale sunt natura neorganic, organic, biosfera, societatea, omul. Acestea nu se reduc unele la altele. O alt semnificaie a termenului existenei reflect procesul real al activitii oamenilor. Forme ale existenei: Existena lucrurilor i a proceselor naturale care include existena naturii ca integritate i existena lucrurilor produse de om. Existena omului, care se desfoar ca existena omului n lumea lucrurilor i ca existena pur omeneasc. Existena spiritului, idealului, ce nglobeaz spiritualul individualizat i spiritual obiectivizat (extraindividual).

 Existena socialului, ce cuprinde existena individului n societate, istorie, precum i existena societii. Deosebim existen: Obiectiv - care presupune obiectul i subiectul cognitiv, de voina, dorina lui, de particularitile lui individuale. Subiectiv - existena ideilor, concepiilor, senzaiilor etc. presupune caracteristica diferitor niveluri existeniale, a relaiilor lor, ne conduce spre descoperirea unei temelii generale a existenei. Cele mai generale noiuni filosofice sunt materia i spiritul. Existena curpinde att sfere materiale (existena fizic, chimic, biologic, social), ct i cea spiritual (existena psihic etc.). Substana, ca aspect al existenei, reprezint realitatea obiectiv, ea exprim materia sub aspectul tuturor formelor micrii ei. Materia are o singur proprietate fundamental, ea este realitatea obiectiv (realitatea obiectiv desemneaz existena n afara contiinei umane i independena n raport cu ea). Materia e reflectat de senzaiile noastre. Deosebim materia ca realitate obiectiv (aspect ontologic) i noiunea de materie ca form a cunoaterii (aspect gnoseologic). Formele materiei: miscarea - orice schimbare,transformare ,influentare reciproca a elementelor unui sistem; spatiul - desemneaza intinderea,marimea sau figura corpurilor; timpul intinderea,structuralitatea,coexistenta si interactiunea. Obiectivitatea materiei si a spiritului consta in faptul ca lumea fizica exista,nefiind o creatie a imaginatiei,o productie a spiritului subiectiv,fiind universal valabile. 21. Spaiul i timpul. Timpul i spaiul social Spaiul ofer posibilitatea reprezentrii ordinii generale a coexistenei obiectelor materiale, o consecutivitate a lor, o modalitate de situare a lor unul fa de altul. Timpul exprim o ordine general de stri, o form a consecutivitii unor stri. Spaiul i timpul sunt obiective. Prin caracterul lor general, spaiul i timpul sunt absolute. Timpul e caracterizat de durat, ireversibilitate, de omogenitate. Proprietile specifice spaiului sunt: dimensiunile concrete ale corpului, formele, unitatea dintre simetrie i asimetrie etc. Timpul este caracterizat, de asemenea, de mrimea duratei de existen a obiectului sau a proceselor studiate, tempoul i ritmul schimbrilor etc. Spaiul social, inclus n spaiul biosferei i al cosmosului, are un sens uman deos ebit, n mod funcional e mprit ntr-o serie de subspaii, caracterul crora i legtura lor reciproc n plan istoric se schimb pe msura dezvoltrii. Spaiul i timpul social sunt determinate de raportul omului fa de lume, de particularitile de r eproducere a mijloacelor de activitate uman, ce se stabilesc n mod istoric. Spaiul i timpul social au un anumit sens uman: locuina . a. Timpul social este timpul intern al vieii sociale, inclusiv n timpul proceselor sociale. Spaiul reprezint existena lucrurilor unul lng altul. Timpul reprezint continuitatea lucrurilor unul dup altul. Caracteristica principal a spaiului i a timpului o constituie obiectivitatea lor, adic ele, fiind venice, sunt identice cu sine. Spaiul i timpul au anumite uniti de msur. Pentru spaiu: lungime, lime, nlime; pentru timp: trecut, prezent i viitor. Timpul se caracterizeaz prin ireversibilitate, adic are o singur direcie, se consider din trecut prin prezent spre viitor. Toate lucrurile materiale exist n spaiu i timp ca forme de existen.

Spaiul i timpul social se refer la societate, care are coordonate spaio-temporale proprii, diferite de cele ale naturii. Pentru societate spaiul i timpul fizic, cosmic, biologic reprezint doar cadrul natural al aciunii umane, deoarece la acest nivel nceteaz a fi doar realiti naturale, devenind forme de gndire cu ajutorul crora oamenii i organizeaz i desfoar aciunile. Spaiul social desemneaz ansamblul condiiilor de loc, ntindere i desfurare a aciunii umane, a structurilor i proceselor sociale. n el se desfoar producia material, viaa politic, juridic, morala, micarea demografic. Spaiul social cuprinde mediul n care triete, gndete i muncete o comunitate uman. Timpul social este studiat prin prisma timpului fizic. Timpul social desemn eaz devenirea vieii sociale, durata i succesiunea fenomenelor sale specifice, ritmul evoluiei i densitatea evenimentelor sale specifice, ritmul evoluiei i densitatea evenimentelor sociale pe unitatea de timp fizic. Particulariti ale timpului socia l precum: curgerea rapid, variabilitatea, tensiunea, legtura unical dintre trecu, prezent i viitor, ireversibilitatea, i-au preocupat n permanen pe oameni, deoarece ele atingeau laturile intime ale existenei lor. Variabilitatea timpului social este determinat de caracterul schimbrii proceselor sociale respective. Din aceste motive timpul diferitelor epoci i evenimente curge i se recepioneaz n mod diferit. El capt intensitate i importan n epocile de cotitur ale societii, devalorizndu-se i devenind monoton n epocile de stagnare. 22.Micarea i formele ei. Noiunea de progres i regres. Micarea nu trebuie neleas ca o simpl schimbare a poziiei corpului n spaiu, ca o deplasare mecanic. Micarea reprezint orice transformare, orice influenare reciproc a elementelor unui sistem, schimbul de substane n celulele organismului, activitatea oamenilor ca temelie a vieii lor sociale etc. Repausul e relativ, n timp ce micarea este absolut, este o proprietate imanent a materiei. Proprietile fundamentale, universale ale micrii sunt: caracterul ei obiectiv i material, absolut i relativ, contradictoriu, stabilitatea i instabilitatea, continuitatea i discontinuitatea. Obiectivitatea micrii reiese din independena ei n raport cu contiina uman. n raport cu unele lucruri ea este relativ. Cinci forme principale de micare a materiei: a. Mecanic o simpl deplasare a macrocorpurilor, maselor "mecanice", o deplasare a corpurilor cereti n spaiul universal, deplasarea obiectelor macrocosmice pe Pmnt o alte corpuri cereti. b. Fizic micarea moleculelor i include procesele ce au loc n interiorul stelelor i planetelor, interaciunea particulelor elementare, a fenomenelor electromagnetice, oscilaiile termice ale moleculelor, micarea luminii. c. Chimic micarea atomilor n interiorul moleculelor, n rezultatul ei are loc transformarea calitativ a interaciunii moleculelor. d. Biologic procesele de formare i activitate vital a organismelor vii: a plantelor, animalelor, a omului. e. Social reflect apariia i dezvoltarea societii umane, activitatea vital a societii. Prin progres se nelege o mbuntire a condiiei, ocazional i o apropiere fa de obiectiv. Conceptul, care are mai multe sensuri, aduce cu sine diferite efecte de ordin

istoric i cultural i pregneaz n mod deosebit concepia asupra lumii. Pin regres, se subnelege procesul sau efectul invers al progresului. 23.Esena dialecticii i legile ei. Dialectica priceperea de a purta discuii i de a ajunge la adevr prin scoaterea la iveal i combaterea contradiciilor n afirmaiile concurentului. Mai trziu, dialectica a nceput s prezinte metoda general de explicare a lumii n continu micare, s chimbare, transformare, dezvoltare, pronind de la contradiciile interne. Dialectica susine c ntreaga natur este un sistem, o conexiune unitar de corpuri. La baza dialecticii stau 3 legi principale: 1. unitii i luptei contrariilor toate lucrurile sunt contradictorii n esena lor, dar nu oricare 2 pri contrare formeaz o contradicie; 2. transformrii cantitative i calitative reciproce orice fenomen const din cantitate i calitate => unitate, numit msur; 3. negrii negaiei: - negare logico-formal; - negarea dialectic. 24.Determinismul i indeterminismul. Noiunea de lege. Clasificarea legilor. In literatura filosofica prin determinism se desemneaza, pe de o parte, caracterul determinat al proceselor din univers, si mecanismele proceselor de determinare, pe de alta, teoriile ce releva caracterul determinant si mecanismele determinarii din univers. In literatura filosofica intilnim cel putin 3 modaliatti de concepere si definire a determinismului: 1. modalitatea descriptiva (determinismul constatare si descriere a tipurilor de determinism, in varietatea si specificitatea lor); 2. modaliateta explicativa (determinismul teorie a mecanismului determinativ al ordinii din univers, indeosebi teorie a cauzalitatii); 3. modalitatea gobala (determinismul conceptie de ansamblu asupra procesului cosmic, apta sa exprime seensul si ordinea lucrurilor). Indeterminism: concepie antitiinific, idealist, care neag existena legilor obiective ale dezvoltrii, absolutizeaz ntmplarea, ignornd necesitatea, contest principiul cauzalitii i afirm c mersul lucrurilor i activitatea oamenilor sunt expresia unei abstracte "liberti de voin". Legea este o teorie filosofica ce desemneaza raporturi necesare, relativ stabile si receptabile intre sisteme sau procese, intre aspectele interne ale aceluiasi sistem sau fenomen sau intre stadiile succesive ale unui anumit proces. Ca raporturi generale, legile se clasifica in primul rind dupa gradul lor de generalitate: legile specifice legile universale Legile se clasifica si dupa criteriul complexitatii interactiunilor pe care le exprima: legile dinamice actioneaza in fiecare caz individual in parte, fixind tocmai elementele de generalitate si necesitate care se manifesta in toate cazurile individuale. Legi statice reprezinta relatii generale constante existente in cadrul unor ansambluri alcatuite dintr-un mare numar de obiecte sau fenomene relativ independente, ele fiind o expresie a necesarului la nivelul fenomenelor de masa.

Din punct de vedere filosofic: - legi de stare (stabilite unor structuri dependente intre fenom) - legi de desfasurare (succesiuni de stari si mecanismul genelor) 25.Noiunea de contiin. Structura contiinei. Problema contiinei n filosofie i psihologie. Termenul constiinta este de origine latina si in trad din lat inseamna a cunoaste, a sti. Constiinta este o categ filosofica dar si o notiune cotidiana. In vorbirea cotidiana cind se spune ca un individ este constient de sine, aceasta inseamna ca el isi da seama ce fc, atunci cind omul actioneaza fara a se gindi asupra actiunilor sale, se spune ca el procedeaza in mod mecanic, adica fara careva intentie determinata. In istoria filosofica, constiinta ca notiune incepe a fi folosita doar in filosofia moderna si acest fapt de evidentiere a constiintei ca categorie filosofica in filosofia moderna est elegata de numele lui Descartesm, si anume de indoiala cartezi ana cuget inseamna ca exist, adica daca eu gindesc rezulta ca eu exist. In continuare notiunea data a ft mult dezvoltata de catre filosofia clasica germana. Constiinta are o anumita structura: Senzatiile Reprezentarile Perceptiile Gindirea Intuitia Memoria Emotiile Constiinta in filosofie a fost abordata de multi filosofi. In special Toma dAquino, in gindirea medievala in analiza constiintei foloseste la stabilirea principiilor morale, ca izvor direct al principiilor care constituie vointa dreappta in filosofia lui Descartes regasind motivul lui Augustin, al cunoasterii de sine, care capata un rol intemeietor. Asertiunea gindesc deci exist la Descartes reprezinta propozitia liprita de orice dubiu. In timp ce la Augustin constiinta atesta certitudinea fiintei omenesti ca atare, aceasta functie afirmativa este limitata de Descartes la unica existenta a gindirii, inteleasa ca substanta care gindeste si care face abstractie de materie. In fenomenologia spiritului, Hegel a determinat parcursul prin intermediul caruia se elaboreaza continutul constiintei reale, pt a ajunge la nivelul de constientizare a subiectului absolut, adica la nivelul unei constiinte perfecte de sine, identice cu stiinta absoluta, unde este integrata orice instrainare sau alienare. In psihologie termenul de constiinta desemneaza fie constientizarea faptului ca indivizii au propriile procese psihice, fie functia de control, exercitata de individ asupra propriilor procese psihice. Freud a afirmat ca a deveni constient de o reprezentare inconstienta inseamna a-I atribui cuvintul corespondent, de aici deriva importanta cuvintului in tratamentul psihanalitic. 26.Contiina de sine: esena, caracteristica, manifestarea. Contiina de sine - capacitatea individului de a se nelege i aprecia pe sine nsi ca subiect cunosctor, simitor i activ. Formarea contiinei ncepe de la reflectarea propriei sale existene corporal, psihic, social. Constiinta de sine mai poarta si un carcter moral, psihologic, adica contine un aspect pozitiv de autoapreciere. Constiinta de sine in Filosofie pentru prima data a fost descoperita de catre teologul crestin Augustin. In realitate, constiinta de Sine este un act ce apare cu mult prea tirziu dupa aparitia Constiintei in genere, de/ce numai constientizind lumea din jur, omul incepe a constientiza valoarea sa.

Deosebirea sa de alii se ncepe de la nsuirea numelui su, corporalitii sale, dispoziiei i strilor sufleteti, aciunilor sale i calitilor personale. Urmtoarea etap este evidenierea sa din lumea nconjurtoare, orientarea i nelegerea locului su n aceast lume, nelegerea sa ca reprezentant a anumitui grup social, colectiviti. Etapa superioar este legat de apariia eului ca personalitate i se manifest nu numai prin distincia sa de alii i mediul nconjurtor, dar i aprecierea sa ce se manifest prin aa noiuni ca ruinea, cinstea, demnitatea, datoria .a 27.Contientul i incontientul. nvtura lui S. Freud i neofreidismul. Contiina uman este cel mai obinuit i general fenomen sub care se manifest existen spiritual. Numai omul ca fiin superioar capt atributul contiinei i aceasta l definete ca existen specific.ca form a psihicului uman este totodat o reflecie anticipativ, graie creia ne proiectm n viitor, prin scopurile i planurile noastre, prin idealurile i speranele de via, opiuni, decizii etc. Incontientul uman are o dimensiune social colectiv. Despre un asmenea incontient colectiv a vorbit i psihanalistul Carl Jung, n viziunea cruia acesta este format din arhetipuri culturale motenite. Lucian Blaga identific un incontient cultural colectiv n coordonatele stilistice ale culturilor naionale. Pe plan sociologic, despre un asemenea incontient vorbea i Marx, care meniona chiar un instinct de clas. Freud lanseaz o concepie nou a contiinei care depete concepia tradiional i afirm c psihica omului conine i alte componente dect raiunea. Sunt 3 componente: 1. libido mulimea instinctelor din care predomin cele sexuale; 2. Ego (eul) sau aceeai contiin de sine; 3. Super ego sau contiina social. ntemeind psihanaliza, Freud relev funcia crucial a incontientului n dinamica vieii psihice, menionnd c omul este o fiin att raional pe ct se crede. Cnd vbim despre acele 3 elemente naintate de ctre Freud trebuie s menionm c eul reprezint dorinele proprii, super ego societatea, iar sinele fora care trebuie s decid pasul urmtor. Statistic vbind, n marea majoritate a cazurilor, eul ctig, adic ceea ce individul i dorete. Neofreudistii conserva ideile principale ale lui Freud referitoare la natura umana, la fortele ei propulsatoare si la tulburarile psihice functionale. Ei considera la fel ca si Freud ca conduita omului este determinata de impulsuri emotionale inconstiente, numai ca acestea nu sunt generate de instinctele sexuale innascute, ci de factori sociali nevrozele sunt provocate de factori culturali scria Karen Horney in Our Inner Conflicts. E. Fromm era ferm convins ca pe om nu-l formeaza instinctele si infranarea lor ci istoria. Caracterul omului , pasiunile si grijile lui sunt produsul culturii; defapt omul insusi este creatia si realizarea cea mai importanta a eforturilor neintrerupte ale omenirii, a caror naratiune Fromm o denumeste istorie. Sunt 2 curente principale in neo-freudism: - psihoterapia social (tendina culturalist n psihanaliz) via E. Fromm (umanism socio-psihanalitic) (individul e purttorul socialului i nu elementul constitutiv lui), K. Horney (anxietate fundamental), - neopsihanaliza clinic via J. M. Lacan (hermeneutica psihanalitic), O. Rank (traumatismul naterii), W. Reich (orgasmul e intrinsec oamenilor normali) (energia biologic inhibat devine sursa comportamentelor iraionale i ca atare revoluia sexual se declar necesitate stringent) Neo-freudismul ramane un bun castig in deschiderea obiectului psihologiei spre influentele externe, sociale.

28.Constiinta si limba. Constiinta si memoria. Intelectul artificial si modelarea procesului de gindire. Pe parcursul evolutiei specie umane constiinta isi asuma functia de simbolizare , care consta in asigurarea unei comunicari intersubiective. Constiinta, gindirea nu se poate realiza n afara limbajului. Precizind deosebirile dintre limb i limbaj F. Saus sure definete limba ca instituie social pstrat prin uz, dar supus modificrilor i ca sistem semantic cod format din inventarul de semne i de reguli dup care se realizeaz combinrile de semne. Limba include ansamblul semnelor prin intermediul crora se cunoate i se comunic ntr -o comunitate uman, precum i totalitatea normelor gramaticale sintactice i semantice de fromare a propoziiilor i frazelor cu sens. Limbajul reprezint fenomenul lingvistic prin care limba exist i funcioneaz realmente, cuprinznd infinitatea propoziiilor concrete enunate de indivizi, pornind de la sistemul de cuvinte i reguli gramaticale specifice limbii. Limba are un coninut semantic ce nu se schimb cu fiecare act al gndirii individuale, ci formeaz o baz stabil de la care omul pornete i prin care i realizeaz activitatea sa de gndire. Limba , sub aspect semantic, apare ca un sistem de analiz, sintez i generalizare a fenomenelor, elaborat n dezvoltarea istoric a societii, incluznd experiena cognitiv anterioar. Constiinta este memorie , fara de care nu am ajunge la identitate, la noi insasi. Memoria le fel ca si limba este un element al gindirii. Memoria este capacitatea constiintei, a gindirii, de a actualiza trecutul, de amentine si de a nu da uitarii cunostintelor obtinute. Memoria este si un factor cultural pe care se bazeaza cultura oricarui popor, care consta in bucurii, traditii, norme-morale. Memoria este identitatea eului nostru pe axa timpului. Bergson definea constiinta, in primul rind, ca memorie. Un om care si-a pierdut memoria si-a pierdut o parte din constiinta, identitatea de sine. Memoria ca element al culturii determina si spiritual national prin care un popor se caracterizeaza. Elementul de baza al intelectului artificial este gandirea. Toate procedeele caracteristice gandirii pot fi identificate cu rezolvarea unor probleme. Rezolvarea unei probleme presupune alcatuirea unui algoritm conform caruia solutia poate fi gasita. Se disting 2 tipuro de probleme: mecanice si intelectuale. Rezolvarea problemelor mecanice presupune efectuarea unor operatii simple (calcul mathematic) dupa un algoritm deja stabilit (ceea ce poate fi efectuat de catre om sau orice masina de calcul sin u necesita constientizarea procesului si rezultatul obtinut). Rezolvarea problemelor intelectuale necesita anumite abilitati intelectuale de a analiza, sintetiza, deduce, concluziona etc. Misiunea intelectului artificial este de a alcatui acesti algoritmi. Majoritatea problemelor de acets gen pot fi clasificate in grupuri care necesita un algoritm comun. 29.Gnoseologia ca teorie a cunoasterii. Notiunea de cunoastere si cunostinte. Subiectul si obiectul cunoasterii. Gnoseologia este teoria cunoasterii in general,ea cerceteaza obiectul si subiectul,cunoasterea atit a obiectului ei, cit si a cauzele ei.Subiectul este elementul activ,cel care cunoaste,parte pasiva este ceea ce cunoaste constituie obiectul cunoasterii,acesta poate avea natura:materiala,sociala,spirituala.De asemenea obiect al cunoasterii pot fi si rezultatele cunoasterii. Cunoastere procesul insusirii obiectului de catre subiect; este procesul descoperirii esentei, caracteristicilor, particularitatilor unui oarecare lucru, este procesul de obtinere a cunostintelor.

Cunostinte informatia ideala obtinuta in urma reflectarii obiectelor studiate; este rezultatul activitatii cognitiva a omului. Subiectul actiunea individului, grupului, adica cel care intreprinde, manifesta actiunea, activitatea de cunoastere a obiectului dat. Obiectul cunoasterii este lucrul, fenomenul asupra caruia este indreptata cunoasterea, este fenomenul supus studierii. Subiectul poate avea caracter individual, ordinar sau complex. Activitatea psihica constienta a oamenilor presupune capacitatea de abstractizare proprie gindirii, formata prin interiorizarea, sub forma unui sistem de imagini notionale si scheme logico-verbale, a unor procedee si operatii din planul activitatilor umane. Ca proces de cunoastere, gindirea, asociata cu alte procese psihice (memorie, imaginatie, atentie), se desfasoara in 3 coordonate temporale (trecut, prezent, viitor), ceea ce ii imprima un caracter explorator, investigator. Structurile cognitive constituie nucleul in jurul caruia graviteaza intreaga activitate a psihicului uman. 30.Cunoasterea stiintifica, specificul si structura ei. Epistemologia. Paradigma stiintifica. Cunoaterea tiinific este atins n baza unei specializri crescnde, a utilizrii unor mijloace, tehnice, metode eficiente. Scopul legilor, descoperirea structurilor ascunse pentru a nelege, explica i controla o mulime de obiecte. Rezultatul cunoaterii tiinifice sunt expuse sub forma conceptelor, ipotezelor, legilor i teoriilor tiinifice. Acestea sunt formulate n limbaje speciale, deseori simbolice. Cunoaterea tiinific are un caracter sistematic, exprim obiectivitatea. Cunoaterea comun i tiinific se afl n unitate dialectic. Cunoaterea comun o alimenteaz pe cea tiinific cu cunotine, procedee, elemente de limbaj, cu sugestii i pr obleme. La rndul su, cunoaterea tiinific transfer permanent celei comune o serie de elemente prin intermediul nvmntului, a mijloacelor de informare n mas etc. Structura: Empiric fapte, date experimentale ale tiinei, cunotine obinute pe parcursul activitii omului. Teoretic teorii propriu-zise, n cadrul crora sunt formulate legi ce explic diverse domenii ale realitii. Sunt caracteristice savanilor, filosofilor. Se includ teoriile, ideile tiinifice, conceptele despre lume. Epistemologia este o ramur a filosofiei care se ocup cu originile, natura i scopurile i mijloacele cunoaterii de tip tiinific. Este o subdiviziune a gnoseologiei. Paradigma este un ansamblu de viziuni i idei mprtite de o comunitate de savani care servesc drept model pentru formularea i rezolvarea problemei teoretico -tiinifice. Paradigma reprezint deci un stil de gndire dominant ntr-o etap concret a dezvoltrii tiinei. Ea este o construcie mental larg acceptat, care ofer unei comuniti sau unei societi pe o perioad ndelungat, o baz pentru crearea unei identiti n sine i astfel pentru rezolvarea unor probleme sau sarcini. 31.Logica si metodologia cunoasterii stiintifice. Specificul cunoasterii economice. Metode de cunoastere: Dialectica-se prezinta ca logica, ca teorie a cunoasterii si metodologie generala cercetarilor stiintifice. Analiza-reprezinta o metoda de cercetare care descompune intregul,fenomenul,in parti constituente,elementare si evidentiate, laturile,proprietatile ,legaturile acestora.

 Sinteza-reprezinta unirea partilor obiectelor dezmembrateb mai inainte intr-un intreg unic. Abstractizarea-reprezinta procedeu deosebit al gindirii, care consta in dezicerea de la un sir de proprietati si relatii ce ne intereseaza,in rezultatul acestei operatii logice apar abstractiile. Generalizarea-reprezinte procedeul de gindire,in rezultatul caruia se stabilesc proprietati si trasaturi generale ale obiectelor Inductia-reprezinta metoda de trecere de la cunoasterea anumitor fapte la cunoasterea generalului, la generalizarea emprica si stabilirea tezelor generale. Deductia-este metoda de judecata ,cind din premise generale cu necesitate urmeaza cocluzia cu caracter particular. Analogia-procedeu de cunoastere prin care din asemanarile obiectelor in unele trasaturi coincid si asemanarile pentru alte trasaturi. Modelarea-reprezinta studierea obiectului pe calea crearii si cercetarii unei copii. Logica este o specie a cunoasterii exacte. Obiectul cunoasterii sale este forma abstracta a gandirii umane. In studiul formelor gandirii umane logica separa forma de continutul informational, afectiv si volitiv precum si de mijlocul exteriorizarii formei gandului adica limba naturala luand in cercetare numai forma intelectiva, cognitiva, rationala, obiectiva a gandirii considerand mijlocul de comunicare ca element conventional. Odata facuta aceasta prima separatie logica efectueaza a doua operatie: separarea formelor corecte de cele incorecte adica a celor valide de cele nevalide. In continuare se ocupa preponderent de cercetarea formelor valide de gandire. Scopul final este practic, deoarece exista nevoia individuala si sociala de eficienta a gandirii aplicate. 32.Problema adevarului in stiinta si filosofie. Obiectivitatea adevarului. Adevarul si credinta. Teoria adevarului este una din cele mai fundamentale teme ale reflectiei filozofice, referndu-se la valoarea cunoasterii umane in genere si a celei stiinifice in special. Gnoseologia plaseaza tema adevarului cunoasterii in contextual restrans al relatiei cognitive relatia dintre om, ca subiect epistemic, si lume, ca obiect al cunoasterii. Au aparut noi contexte de abordare a problemei in cauza: 1) cel logico-semantic, cercetarile caruia privesc reconstituirea conceptului de adevar in cadrul unor sisteme semantice sau limbaje formalizate; 2) cel metodologic, in cadrul caruia sunt studiate aspectele pragmatice ale adevarului, regulile si normele procedurilor de confirmare si respingere; 3) cel epistemologic, prin care se umrareste elaborarea unui concept intergral al adevarului. Aristotel a elaborat o conceptie complexa asupra adevarului: A enunta ca ceea ce este - nu este, constituie o propozitie falsa, dimpotriva, o enuntare adevarata este aceea prin care spui ca este ceea ce este si ca nu este ceea ce nu este. Aceastra fraza reda miezul teoriei adevarului-corespondenta. Aceasta teorie se bazeaza pe faptul ca propozitiile spun ceva despre realitate, astfel incat daca spun cum este realitatea, atunci sunt adevarate si daca nu spun cum este realitatea, atunci sunt false. Este numita astfel deoarece adevarul consta in corespoondenta dintre continutul propozitiei si realitate. In decursul secolelor au mai fost formulate inca 2 teorii. Conform teoriei coerentei a spuna ca o propozitie este adevarata inseamna a spune ca este in concordanta cu toate celelalte propozitii acceptate. Coerenta nu este numai un criteriu al adevarului, ci chiar caracteristica definitorie a acestuia. Ceva e adevarat atunci si numai atunci cand concorda cu alte propozitii, nu cu

faptele. Adeptii teoriei pragmatiste a adevarului au luat drept baza punctul de vedere, conform caruia functia gandirii consta in a forma idei care sa se deosebeasca si sa fie utile in activitatea practica. Numai activitatea practica ofera un criteriu pentru a stabili ca unele propozitii sunt adevarate, iar altele false. Astfel in stiinta adevarul unei idei este determinat de verificarea, confirmarea experimentala. Daca, utilizand o ide stiintifica, am produs o anumita stare de lucruri dorita, atunci aceasta ide este adevarata. A spune ca o ide este adevarata, nu inseamna a spune ca ea corespunde faptelor, ci altceva: ca ea s-a dovedit a fi functionala, utila in gasirea unor solutii acceptabile la problemele si necesitatile practice. Perspectiva definirii adevarului ca adecvare a imaginii noastre gnoseologice impune plasarea pe prim-plan a ideii obiectivitatii adevarului. Obiectivitatea adevarului inseamna reproducerea adecvata a unui continut real ce exista independent de constiinta subiectului cunoscator. Obiectivitatea adevarului trebuie inteleasa ca o tendinta mereu reinnoita si niciodata realizata definitiv. Cunostintele noastre despre realitate nu se obtin printr-un sinur act de cunoastere, ci in cadrul unui proces, ceea ce face ca ele insele sa se constituie intr-un proces care reda devenirea obiectului cunoasterii. Ceea ce inseamna ca adevarul cunostintelor este in continua devenire. Cunoasterea umana este prinsa intre polii unei contradictii: de pe o parte posibilitatea si tendinta subiectului de a cunoaste integral totul si, de pe alta parte, imposibilitatea realizarii acestei tendinte din cauza infinitatii obiectului cunoasterii si limitarii cunoasterii a subiectului concret. Din aceasta cauza adevarul nu se obtine dintr-o data, dar reprezinta un process destul de complicat ce presupune existenta atat a adevarului relative, cat si a celui absolute. Adevarul relative reflecta cu aproximatie starea obiectului, iar adevarul absolut reflecta starea obiectului intr-un mod deplin. 33.Societatea ca obiect de studiu al filosofiei. Structura societatii, elementele ei. Termenul societate este de origine Latina (socio- a uni, a imbina; si substantivul sociatas- uniune, unire) si reprezinta un ansamblu, o uniune de oameni, dintre ei. Societatea este obiectul de studiu al sociologiei. Cuvintul sociologie apare in vocabularul filosofic dupa 1830. In anii 30 ai sec XIX cind filosoful francez Comte Augustin evidentiaza sociologia, termen neintilnit pina atunci, ca stiinta despre societate. Pina la el societatea era studiata in cadrul filosofiei mai mult prin notiunea de stat. In continuare filosofia devine o stiinta specifica cu obiect si mijloacele sale de cercetatre cu aspectul sau teoretic si empiric. Societatea are o anumita structura si notiunea de societate concentreaza: Primul element ce se contine in societate este poporul. Prin notiunea de popor in notiunea marxista se intelegea masele muncitoare, cei care produc bunuri, la care mai erau alipite si elementele progresiste, cei care sustineau masele, din rindul maselor exploatate, adica cei bogati nu erau atribuiti la notiunea de popor, alcatuiesc forta motrice a istoriei. Astazi prin notiunea de popor, intr-un mod se intelege toti membrii societatii: liderii politici, functionarii de stat, aparatul birocratic, adica este poporul si conducatorii lor. Un alt element al structurii sociale il constituie natiunea. Ea este o formatie istorica de oameni careia ii este caracteristic comunitatea de teritoriu, comunitatea de cultura, de limba, constiinta si caracter psihologic. Natia este o categorie etnica, dar nu pur sociala, si ea apare la o etapa tirzie de dezvoltare a societatii, ea apare in tarile capitaliste incepind cu sec. 18. Avind caracter etnic, interpretarea esentei natiei, interpretarea raportului dintre diferite notiuni, are o importanta diferita in starea societatii, fiindca deseori acest fenomen ce se numeste natie, provoaca absolutizarea sau diminuarea ale unor structuri respective si ca rezultat apar diferite

curente idiologice legate de interpretarea natiei. Exista natiuni mari si mici, uneori are loc absolutizarea neintemeiata, supraaprecierea nejustificata a natiunii mari insotita concomitant de subaprecierea, ignorarea, diminuarea valorilor mici sovinism. El este caracteristic natiunilor mari. Opus sovinismului dar strins legat de el este nationalismul, care psihologic este a 2-a parte a lui, caci el reprezinta absolutizarea, supraaprecierea valorii natiunii mici si subaprecierii valorii natiunilor mari, adica si nationalismul reprezinta niste interpretari neadecvate, neobiective, cu scopul de a jigni anumite comunitati entice ce pot provoca conflicte in societate. Exista si notiunea de patriotism ce semnifica sentimentul iubirii pronuntate fata de patrie, constiinta apartenentei natiunii date, sentimentul devotamentului fata de natiune, apararea intereselor, cauzelor natiunilor respective. Reiesind din faptul ca nationalismul se refera si caracterizeaza psihologia natiunii mici trebuie de spus ca reiesind din faptul ca in istorie deseori natiunile mari au cucerit, cotropit, exploatat natiunile mici, apoi nationalismul, caracteristic natiunii mici, in anumite conditii istorice poarta caracter pozitiv, fiindca cresterea, trezirea constiintei nationale la natiunile asuprite e un imbold si o sustinere psihologica indreptata spre lupta de eliberare nationala, de obtinere a autonomiei statale si de iesire sub jugurile stapinilor straini. O alta structura a societatii o constituie clasele. Clasele reprezinta grupuri mari de oameni care se deosebesc intre ele dupa atitudinea lor, dupa rolul lor in procesul de organizare a muncii. Mijloacele de productie sunt fabricile, uzinele, instrumentele, uneltele, tehnologiile, tot prin ce se produc bunurile. 34.Sistemul economic al societatii. Economia ca scop si mijloc de existenta a societatii. Unul dintre principalele sectoare de activitate a oricarei societati este sistemul economic. Aici membrii societatii se autorealizeaza, de aici se aprovizioneaza cu bunuri si marfuri absolut necesare pt supravietuirea lor, aici ei isi formeaza un anumit capital pt a activa liber in societate, pt a-si putea asigura existenta si la urma urmei pt a asigura activitatea si vitalitatea continua a societatii. Economia a fost mereu un factor important atit in dezvoltarea societatii, cit si in studierea ei, si in divizarea societatii si a membrilor ei, a cetatenilor. Din cele mai vechi timpuri, cetatenii se clasificau anume dupa criteriul economic, in diverse clase, ceea ce le determinau si pozitia ocupata in societate. In depententa de activitatea economica practicata, de meseria imbratisata, de venitul pe care i-l asigura munca depusa cetatenii se calsificau in sclavi, tarani, meseriasi, mestesugari, aristocrati s.a. Unul dintre scopurile primare ale economiei in cadrul unei societati este aprovizionarea indivizilor cu resurse si bunuri strict necesare pt mentinerea vietii, a nevoilor, si tokmai dupa aceea apare si dorinta de a acumula o avere, de a extinde o anumita afacere etc. In principiu, scopul oricarei economiii este formarea profitului, insa economia, ca activitate, a aparut din necesitatea individului de a-si asigura viata, de a face schimb de marfuri si de a-si diversifica bunurile consumate. Cu timpul oamenii au realizat ca asta ar putea deveni o modalitate extraordinara de a maximiza veniturile. Fara economie si activitatile economice orice societate ar inceta sa mai existe. Sistemul econommic este un element absolut necesar pt existenta oricarei societati, fara activitati economice, pornind dele cele mai primitive, precum barterul, orice societate si-ar inceta imediat existenta sau ar fi una foarte slab dezvoltata care ar fi in continuu regres si ar sfirsi pina la kapat in disparitie. De aici conchidem ca economia este un mijloc indispensabil al existentei unei societati si este scopul pe care o societate il urmareste pt a prospera.

35.Societatea si natura, corelatia lor. Problemele ecologice contemporane, biosfera si noosfera. Notiunea de natura inglobeaza in sine lucrurile din natura:lumina stelelor,intinderile nemarginite ale oceanelor,riurile,padurile,adica tot ce exista,universul si in acest sens e identica cu materia.Natura e materia in multiple forme,iar in sens ingust inseamna ansamblul conditiilor naturale ale existentei omului si omenirii. Gindirea antica concepea natura ca pe un intreg ce se schimba,iar omul era o parte a ei.Viata ideal era considerata cea traita in armonie cu natura.In epoca medievala natura se considera creata de Dumnezeu,dar la un nivel mai iferior ca omul (care era inzestrat cu suflet).Natura era conceputa ca izvor al raului,care trebuie depasita si supusa,iar viata omului e prezentata ca o lupta a inceputului dumnezeiesc-sufletul ,cu inceputul natural pacatos-corpul.In epoca Renasterii atitudinea fata de natura se schimba ,omul descoperind frumusetea si splendoarea ei.F.Bacon proclama scopul stiintei si tehnicii-dominatia asupra naturii.Atitudinea fata de natura incepe sa domine principiul responsabilitatii si apare spiritul de organizare,constientizare. Cele mai generale reprezentari despre corelatia dintre oamnei si natura ni le ofera mediul inconjurator.Se disting mediul natural si cel artificial. Mediul natural cuprinde geo si biosfera (sisteme ce au aparut si exista independent de om).Mediul natural insereaza izvoarele naturale ale vietii (flora,fauna) si bogatiile naturale (carbune,titei). Mediul artificial include nu numai organismele neinsufletite dar si cele vii:plante,animale. Corelatia dintre societate si mediu in urma cresterii productiei industriale apare pericolul pieirii omenirii ca rezultat al epuizarii resurselor si poluarii mediului. Problema ecologica consta in epuizarea resurselor naturale,poluarea excesiva a mediului,defrisarea padurilor,cresterea cantitatilor de deseuri,pericolul schimbarii climei care poate duce la marirea nivelulu apei in oceane. Biosfera este un sistem integru in cae actioneaza diferite biocenoze (ex: padurea este o biocenoza populata de diverse populatii)atit intre ele,cit si cu invelisul aerian,realizind schimbul de caldura al Pamintului cu spatiul cosmic,apa si rocile de munte.La o anumita treapta de dezvoltare a biosferei apar conditii p/u aparitia oamenilor. Noosfera reprez sfera ratiunii.Inarmata cu gindirea stiintifica,omenirea influenteaza procesele biologice,chimice,fizice ce au loc in biosfera. 36.Sistemul social si politic al societatii. Sistemul social- ansamblul raporturilor ce apar in presegmentele unei societati, rezultatul incercarii de specificare de system, dezvoltarea stiintelor pentru a legitima studiul fenomenologiei sociale. Descrie complexul tuturor actiunilor ca societate. Consta in mod exclusive din capacitatea de a produce si reproduce comunicari optime. Oamenii actioneaza din necessitate, motivele si interesele lor, urmaresc scopuri, actioneaza constient. Acest fapt este bazat pe baza cunoasterii legilor sociale, acordului reciproc dintre scopurile activitatii si mijloacele ei si legile sociale. Cunoasterea si folosirea legilor rational in organizarea intregii vieti a societatii. Sistem politic face referire de regula la oamenii politici. Pe plan politic libertatea se coreleaza cu respectarea legilor statului. Libertatea rezida in garantarea securitatii cetatenilor, dispune de o independenta relative. Politica este arta administrarii, se bizuie pe realizarile stiintei sis a corespunda criteriilor moralitatii. Sistemul politic in perioada contemporana se caracterizeaza prin democratie ca regim politic si ca forma.

37.Raportul dintre natural si social in om. Notiunile de individ, individualitate, om, personalitate. Natura omului este redusa de la cuget la ratiune. Actul gindirii reprezinta argumentele confirmarii existentei individuale. Timpul e caracterizat de intindere, iar sufletul de gindire. Precum mentiona Aristotel ca omul este un animal politic adica se poate manifesta ca om si se deosebeste de animal numai in societate fiind educat si activind in stat. Gindirea umana nu poate anula legitatile obiective ale lumii. Dupa Bacon, gindirea nu asculta de natura, ea nu are nici o puterea asupra obiectului. Omul e un element al naturii, dar totodata si o aprenta a esentei sociale. Individcaracterizeaza tot ce este in comun in aspect biologic tuturor oamenilor ca fiinta a naturii. Personalitatea semnifica produsul si elemental societatii. Individualitatea semnifica deosebirea caracterului si intelectului uman, social. Omul este subiect al relatiilor sociale. O problema care exista pina azi este cea a corelarii dintre aspectul biologic si social in om, datorita caruia unuia dintre acesti 2 factori omul este om, fiindca este evident ca omul apartine si naturii, dar omul este om datorita factorului social, fiindca inafara societatii omul nu poate exista, deci la fel putem afirma ca omul exista datorita societatii, dar si societatea apare si exista numai atunci si acolo unde sunt oameni. Natura biologica a omului reprezinta acel substrat inafara caruia substanta sociala nu poate exista. Ca fiinta biologica omul este inrudit si identic in mare masura cu animalul (fiziologic, legile carora li se supune lumea biologica, toate se extind asupra omului). Despre influenta si importanta elementului natural, biologic asupra fiintei umane ne demonstreaza foarte simplu oricare afectare, dereglare a sanatatii, a functionalitatii mecanismelor biologice, abaterea de la manifestarea legitima a elementului biologic, cu atit mai mult daca sint afectate organele vitale, este si respectiva starea sociala si chiar intelectuala, toate capacitatile si posibilitatile individului. Totodata rolul factorului biologic tot nu se poate absolutiza, fiindca este dovedit ca inafara mediului social, insotit de cel intelectual, omul nu poate deveni om. De la natura, in forma sa biologica, omul deja se naste om, dar el este om numai in potentie, fiindca capacitatile lui naturale pot deveni umane numai fiind sustinute si realizate in mediul social respectiv. In cazul in care omul nascut, sau inka la o virsta foarte frageda, nimereste nu in spatiu social, ci in altul animalic, sau pur si simplu lipsit de oricare posibilitate de a comunica cu societatea, de a socializa, el fiind mai apoi reintors in mediul socio-cultural, un om cu toate straduintele care s-ar aplica, nu devine om in sensul deplin al cuvintului. Si invers, daca omului cu multe abilitati, neajunsuri extreme, sunt pusi in conditii socio-culturale speciale, ei obtin rezultate extraordinare. 38.Obiectul si problematica antropologiei filosofice, notiunile ei de baza. Principalele conceptii filosofiece despre om. Obiectul de studiu al antropologiei filosofice este omul. Apare intrebarea ce este omul? Care este valoarea sa, sensul vietii omenesti? Scopul vietii omenesti? Toate aceste intrebari in sine accentueaza problematicile antropologice. Problema omului e structurata pentru studiere a 2 lumi: interioara si exterioara, constatarea actualitatea investigatiilor problematicii umane, dar si orientarea lor catre conditia existentei individului si a omenirii catre potentialul creator al persoanei, catre ambianta sociala, fizica si lumii sale interioare. Conceptii: 1. Omul este parte a naturii, element al ei, vine din natura si il caracterizeaza trasaturi naturale, fizice, bilogice si se supun legilor naturii. 2. Omul este om datorita esentei sociale 3. Pentru Hegel, omul este purtator al gindirii, ratiunii, subiectul activitatii spirituale, creatorul culturii.

4. Pentru Marx, omul e apreciat prin prisma muncii, pe activitate a productiei. El sustine ca omul e ansamblu relatiilor sociale. 5. In lumea contemporana specificul omului e descoperit in fenomenul vietii (de exemlu Schopenhauer evidentiaza vointa, Freud subordoneaza constientul inconstientului). 39.Sensul si scopul vietii omului. Fenomenul alienarii. Sensul vieii presupune capacitatea individului de a tri in chip uman, adic de a da vieii semnificaii pe care aceasta, ca fapt biologic nu le are. Prin existena valorilor, sensul vieii depete simpla supravieuire i adaptare la mediu i implic diverse modaliti de manifestare social, ca i nzestrarea indivizilor cu nsuirea de a modifica realitatea, conform unor scopuri i criterii axiologice. Fenomenul alienarii este procesul in care omul se instraineaza de ceea ce tine de esenta sa sau de ceea ce este produs prin activitatea sa, cedarea drepturilor naturale, individuale catre comunitate. Pentru Hegelsemnifica actul prin care constiinta devine straina de sine, abandoneaza caracterul sau nemediat si trece in altul, devine lucru. Depasirea alienarii se desfasoara intr-o dialectica care culmineaza prin dezvoltarea deplina a vietii spirituale, idiologie prin care omul proiecteaza in Dumnezeu nevoi si idealuri umane. 40.Axiologia stiinta despre valori. Esenta valorii si caracteristicile ei. Axiologia este o teorie a creatiei orientate spre finalitatea inconstienta cu trasaturi differentiate in functie de domeniul de studii. Este stiinta desspre originea caracteristicile si legaturile dintre valori. Valoarea exprima atitudinea omului fata de lucrurile, fenomenele ce se intimpla, exista. Valoarea poate avea un character obiectiv prin existenta omului in diferite activitati, dar totodata si un character subiectiv, unde valorile erau considerate ca exprima reflectarea sentimentelor, emotiilor, conditionate de catre un oarecare obiect. Ca univers de semnificatii, lumea valorilor reflecta nu aprecieri, necesitati si aspiratii individuale, ci idealurile, necesiattile si nazuintele unei perioade istorice concrete. Totodata valorile sunt o realitate artificiala, construita de om in procesul realizarii anumitor scopuri. Valoarea e caracteristica a obiectelor care satisfac anumite nevoi, ele sunt relationale, ele pe parcurs evolueaza, unele pierzindu-si calitatea de valoare, altele capatind-o. Caracteristici: 1. polaritatea ce are loc in interiorul valorii 2. Ierarhizarea dupa importanta pentru om 3. Egalitatea proclama suprematia principiului egalitatii oamenilor 4. Raritatea unele valori se bucura de pretuirea maxima, care implica sacrificial, altele nu se bucura de pretuire. Valoarea constituie obiectivizarea fortelor creatoare, esentiale omului, iar natura si componentele ei obiecte valorizate sau dupa Marx natura umanizata. Valorile: nu sint concepte (orice rationamente ar face cineva, nu poate explica de ce ii place muzica lui Verdi sau sculptura lui Brincusi); nu sint lucruri, dimpotriva constituie o lume aparte de cea a lucrurilor, o lume de sensuri care o dubleaza pe cea a obiectelor fizice, ele nu se pot confunda cu purtatorii lor materiali; nu sint fenomene psihice, chiar daca sint strins legate de dorintele subiectului uman; nu sint obiecte ideale, asemeni modelelor din fizica teoretica. Valoarea este proprie subiectului, implica un suport obiectiv si un act subiectiv de semnificatie. Odata cinstituite, valorile au o relativa independenta de subiectul creator, o evolutie proprie si o obiectivitate specifica. Referitor la geneza valorilor, ele sunt creatia omului si reprezinta o dimensiune esentiala a existentei umane.

41.Cultura ca obiect de studiu al filosofiei. Cultura si societatea, subcultura, contracultura Cultura reprezinta experienta spirituala a omenirii, este tot ce e creat de om, e o lume artificiala. Se poate manifesta la nivel de individ popor natie clasa religie persoana istorica activitate profesionala. Cultura este tot ceea ce omul acumuleaza si duce prin veacuri. Ea are un character social sin u se poate transmite prin ereditate, ci numai prin comunicare. Este acel fenomen spiritual creator de valori care inainteaza si promoveaza idei. Opozitia dintre natura si cultura e relative. Cultura il transforma e om din rob al naturii in stapin al ei, dar nu total ca un fel de tiran al ei. In consecinta omul e nevoit sa ramina in armonie cu natura. Natura exista independent de om si natura insa omul si cultura nu pot deveni total independetne de natura. Ea, natura, ramine si este substratul si cadrul permanent al tuturor creatiilor umane si celor culturale. Relatia dintre cultura si natura se refera si la om ca individ care este o fiinta culturala si una biologica, depinde de fiecare om in parte. Actul creatiei indifferent de domeniu depinde de anumite disponibilitati naturale. Cultura poate fi defenita ca o sinteza, consecinta intre natura si societate, intre natura si om, cu toate creatiile lor. Cultura ca axiosfera, ca univers specific, autonom de valori, contureaza un atribut definitoriu omului si constituie un factor esential al progresului social. Notiunea de cultura desemneaza totalitatea produselor materiale si spirituale ale muncii omenesti, rezultate ale practicii transformarii mediului natural si social, ale dezvoltarii si perfectionarii omului. Ca inteles fundamental cultura ia nastere si se defineste in opozitie cu natura, naturalul opozitie valabila nu numai pt cultura exterioara, obiectiva, ci si pt cea interioara, subiectiva, deoarece omul insusi, in alcatuirea sa specifica, este o unitate dintre biologic si spiritual, dintre natural si cultural. Gratie omului, natura devine cultura in timp ce prin cutura omul dobindeste adevarata sa natura umana. Cultura este detasare de natura, etapele culturii sint etape ale umanizarii. Cultura cuprinde ansamblul fenomenelor social-umane care, sub raport gnoseologic, apar ca produse cumulative ale cunoasterii, iar sub raport axiologic ca valori autentice. 1. Daca natura este existenta obiectiva ce exista in sine, in afara si independent de constiinta omului, atunci cultura reprezinta existenta constientizata sau constiinta finalizata in ezistenta. Cultura reprezinta acele realitati pe care omul le adaoga la natura. Frontiera dintre natura si cultura incepe akolo unde omul prelucreaza naturalul, transformindu-l in cultural. Natura prin actiune umana constienta natura cultivata. 2. in timp ce obiectele si procesele din natura exista si se manifesta in mod spontan, realitatile domeniului cultural presupun cu necesitate prezenta factorului constient. Cultura poarta caracter subiectiv. 3. relatiile culturale nu exista ca acte in sine, ele traiesc prin oameni, in interiorul raporturilor dintre acestia, chiar si in cazul cind acestea sunt produsele unor generatii trecute. 4. natura este supusa determinismului obiectiv (unor egi, cauze, necesitati care sint obiective), in timp ce domeniul culturii se situeaza la polul opus, fiind supus determinismului social, ca expresie a libertatii umane, ca rezultat al progresului repurtat de om impotriva necesitatilor oarbe a fortelor spontane. 5. din punct de vedere al devenirii, proceselor naturale le este specifica repetabilitatea, celor culturale creatia originala, unicitatea si irepetabilitatea. Cultura reprezinta experienta spirituala a omenirii, este tot ceea ce e creat de om, ea este lumea artificiala. Este tot ceea ce omul acumuleaza si duce prin veacuri. Ea poate sa se manifeste la nivel de istorie individ, natie, popor, activitate profesionala etc.

Subcultura ansamblu de credinte si perspective coerente caracteristice unui grup social particular care le deriva din cultura larga a societatii careia ii apartin. Mai pot fi definite ca mediatii intre structurile sociale si indivizi: tind sa accentueze sis a absolutizeze valorile si comportamentul present in societate. Prezenta unei subculture este dedusa dintr-o contrare geografica sau generatoare a unui anumit comportament. Contracultura Ansamblu de norme si valori dezvoltate de catre un grup aflat in opozitie deschisa fata de cultura dominanta. Functiile culturii in societate: Factorul fundamental al identitatii nationale Cultura influenteaza dezvoltarea economica chiar si modelul de management Pastreaza si mentine valorile poporului Spiritual national prin care se caracterizeaza de alta cu alta cultura Cultura si societatea se afla intr-o corelatie strinsa, deoarece anume memoria unei societati actualizeaza trecutul, mentine sin u da uitarii cunostintele obtinute. Cultura se bazeaza pe memoria, constiinta societatii ai carui popor consta in obiceiuri, traditii, norme morale, specifice ce determina locul ei in istoria culturii. 42.Cultura de masa si cultura de elita. Cultura si globalizarea.

43.Cultura si civilizatia: unitatea si deosebirea. Contradictiile civilizatiei contemporane. Civilizatia: toatalitatea mijloacelor cu ajutorul carora omul se adapteaza mediului (fizic si social), reusind sa-l supuna si sa-l transforme, sa-l organizeze si sa i se integreze: satisfacerea nevoilor materiale, confortului si securitatii, alimentatia, imbracaminte, constructii, tehnologie, activitati econ, soc, pol, educatie, invatamint etc. Unitatea: Dupa Blaga, civilizatia si cultura sunt forme ale creatiei umane Ambele sunt forme ale creatie prin care omul a devenit o fiinta unica in univers Civilizatia este insertia culturii in existenta oamenilor, circulatia valorilor culturale sau cultura in actiune Deosebirea: Civilizatia e considerate ca o cultura material ape cind cultura e privita ca domeniu spiritual Pentru Spenglov, cultura reprezinta prima faza de plamadeala si dezvoltare a formelor creatiei culturale miturile, religia , artele. Civilizatia este etapa finala cind elementele creatiei culturale incep sa se ofileasca, secatuind. E considerate declinul fatal al culturii Tot la Blaga, cultura are o finalitate spirituala insa civilizatia una practica Intre cultura si civilizatie nu este un raport de pozitie reductibila ci de interactiune permanenta, de conjugare. Contradictiile: Civilizatia a fost interpretata diferit: pe de o parte ca criteriu al dezvoltarii,depasire a barbarismului,depasire a originii inculte si animalica, dar si ca dauna a progresului social.Criza valorilor morale se exprima si in degradarea relatiilor umane,care extinde violenta,criminalitatea. In sec nostru se trece la o civilizatie postindustriala,unde se dezvolta stiinta si tehnologiile,dar valorile spirituale ramin in urma.Criza valorilor se exprima si in degradarea relatiilor umane cotidiene.

44.Notiunea de morala. Structura moralei. Specificul normelor morale. Morala este ansamblul deprinderilor,sentimentelor,normelor ce priveste raporturile dintre individ si colectivitate si care se manifesta in fapte,in modul de comportare.Morala cultiva componenta umana a vietii,aratind ca si cum trebuie facut ca prin actiunele noastre sa fim demni de calitatea de om. Specificul normelor morale: se constituie ca produs al vointei colective a oamenilor,prezentind un sistem de priincipii si aprecieri aprobate de cerintele sociale si opinia publica.Normele morale cuprind relatiile,manifestarile si conduita morala.Normele morale de omenie,cinste,demnitate,libertate fiind modele de actiune ce arata ce trebuie de facut p/u ca actiunea si fapta omului sa fie inscrisa intr-un univers valoric pozitiv. Normele morale promoveaza anumite determinatii ale binelui (cinstea, generozitatea, modestia) atit sub aspectul continutului valoric, cit si al datoriei, intentionind sa armonizeze universuol a ceea ce este dezirabi cu situatiile concrete. Ele stabilesc limite intre care sunt si pot fi acceptate variatiuni ale comportamentelor individuale. Structura moralei: Constiinta; Normele morale (sunt descrise sau prescrise: fa sau nu face asa sau altfel); Idealurile. 45.Etica in afaceri: esenta si principiile fundamentale. Etica n afaceri reprezint perspectiva etic, fie implicat n comportament, fie enunat explicit, a unei companii sau a unui individ ce face afaceri. Este un domeniu care urmrete s clarifice probleme de natur moral ce se ridic n mod curent n activitatea agenilor economici dintr-o societate capitalist. Care sunt concret valorile si principiile morale indispensabile in afaceri? In primul rind maximizarea valorii de TL a proprietarilor solicita o perspective de lunga durata. Dar aceasta solicita considenta si cu necessitate posesie si ca atare solicita respectful dreptului de proprietate. Prin urmare afacerile presupun un comportament care exclude minciuna, inselatoria , furtul etc, luate laolalta aceste constringeri intrupeaza valorile ce sar putea numi decenta elementara. In al doilea rind putem mentiona principiile interesului rational, ca unicul mod de concepere a obligatiilor etice ale intreprinzatorilor. 46.Religia ca fenomen social si cultural. Religia credinta individul. Religia, este un fenomen spiritual, social aparent in anumite conditii istorice. Religie (lat. relegere, religio- revedere cu sine) in forma etimologica initiala inseamna revederea cu Dumnezeu. Notiunea de revedere implica notiunea de legatura. Legaturile in religie au 2 directii: verticala si orizontala. Verticala semnifica locul omului fata de Dumnezeu, omul fiind jos, Dumnezeu sus si dominind asupra intregii existente. Orizontala semnifica legatura dintre oameni, legatura care exista dintre oameni in baza unei comunitati religioase, numite de crestini BISERICA (lat eclezia). Acelasi cuv grecesc eclezia sta si la baza sinagogii evreesti si a moscheei musulmane. Credinta este un fenomen psihologic indispesabil vietii umane. Ea consta in fixarea afectiva a anumitor cunostinte, teze, judecati (prejudecati, explicatii, valori, simboluri). Prin aceasta se obtine sentimentul de securitate interioara, respectiv de siguranta in raport cu viata si lumea.

Raportul dintre morala si alte forme ale culturii: religia, jurisprudenta, stiinta. In epoca medievala existau alte norme si valori morale care erau bazate pe subordonarea stricta sociala, datorita dominatiei religioase era promovata ideologia ascentismului, care co-exista cu un fenomen diametral opus ascezei care era cavalerismul, ce presupunea necatind la toate cerintele bisericii existenta amantei/amantelor, pt clasele instarite ceea ce nu se include in structura moralei religiei feudale. Morala este inrudita cu jurisprudenta, fiindca si dreptul, la fel se bazeaza pe inaintarea unor cerinte sub forma de norme juridice, legi fata de individ. Deosebirea dintre morala si drept este destul de mare. In primul rind, legile juridice sunt scrise, adunate in coduri speciale, normele morale nu. In al 2-lea rind, morala actioneaza intotdeauna, in primul rind asupra constiintei individului si cere constientizarea de catre individ a normelor ce se cer a fi respectate, pe cind normele juridice sunt impuse omului, deseori contrar vointei sale. In al 3-lea rind, forma de influenta a normelor morale si juridice si nerespectarea lor este diferita, caci nerespectarea normelor morale are doar influenta spirituala sub forma de mustrare a constiintei, diferite emotii, neaprobarea a activitatii omului, pe cind incalcarea normelor juridice nu exclude, ba chiar foloseste pe larg diferite pedepse fizice pina la cele mai dure. Conflictele omului teoretic se afirma pe de o parte cu valoarea morala, pe de alta parte cu valoarea religioasa. Stiinta asa cum s-a dezvoltat in ultimul secol, este o stiinta mecanicista, si, ca atare ea exclude din interpretarea realitatii orice idei de finalitate. Stiinta moderna se intreaba numai care sunt raporturile de coexistenta si succesiune dintre elementele simple. 47.Religiile mondiale: particularitati, unitatea si deosebirea dintre ele. Cretinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alturi de iudaism i islam. Considernd mpreun catolicii, protestanii i ortodocii sub eticheta global de "cretini", religia acestora este actualmente la nivel mondial cea mai important din punct de vedere numeric. Islamul, cealalt religie monoteist derivat din tradiia religioas iudaic, este a doua ca pondere numeric a adepilor n lume. Cretinismul mbin tradiii din iudaism, pe care le mbogete cu mrturia Noului Testament. Ca motenitor alturi de islam i iudaismul contemporan al tradiiei religioase orientale, cretinismul perpetueaz pn n ziua de astzi credine i mituri nscute pe malurile Eufratului acum mai bine de 5000 de ani. Biserica Ortodox este o comunitate de credin cretin. Cretinii ortodoci sunt organizai n biserici ortodoxe naionale autocefale (greac, rus, romn, srb etc.), aflate n comuniune liturgic (euharistic) unele cu altele. ntre bisericile ortodoxe naionale, primatul onorific este deinut de Patriarhia Ecumenic a Constantinopolului. Dup numrul de credincioi, ortodocii formeaz n lume a doua comunitate cretin, dup Biserica Catolic. Biserica Catolic este societatea tuturor credincioilor de pe pmnt unii prin credin i sacramente sub conducerea Papei i a episcopilor unii cu el. Acetia constituie cel mai numeros grup religios din lume cu numeroase ordine de clugri. Biserica Catolic este format dintr-un numar de biserici particulare, definite pe criterii teritoriale si rituale. In sfera de influen occidental bisericile particulare sunt numite dioceze, iar n sfera de influen oriental eparhii. Toate aceste organizaii au n fruntea lor un episcop, considerat de credincioi ca fiind succesor spiritual direct al apostolilor. n fruntea colegiului episcopilor se afl episcopul Romei, cunoscut sub numele de Pap. n istorie, relaia dintre iudaism i cretinism a fost tensionat. n trecut, cretinii erau nvai c evreii l-au ucis pe Isus Hristos, ,,crim pentru care ar fi trebuit pedepsii.

Antisemitismul are o legtur destul de mare cu cretinismul. Totui, dup Holocaust, diverse discuii au ca scop reconcilierea cretino-iudaic i relaiile dintre cele dou religii s-au mbuntit. Iudaismul privete cretinismul ca fiind o eroare: Original, adic n iudaism, Mesia este un om, un rege evreu ateptat de ctre toi, care dei va nfptui multe lucruri greu de fcut de altcineva (reconstruirea Templului, aducerea pcii mondiale, o credin universal n dumnezeul evreilor, nvierea morilor), rmne totui o fiin uman i att. Islamul este o religie avraamic, monoteist, fondat n secolul al VII-lea i bazat pe textul religios cunoscut sub numele de Coran. Adepii Islamului s-au referit n istorie la evrei, cretini i la ei nii ca la ,,Oamenii Crii, datorit faptului c cele trei religii se bazeaz pe anumite cri de origine divin. Doctrinar ns, cretinismul este perceput de ctre islam ca o form de politeism, aa cum este reflectat de chiar textul sfnt islamic (Coranul), care spune textual c " este blasfemie curat s pretinzi c Dumnezeu este unul din trei ntr-o Trinitate". Versetul continu, spunnd c Dumnezeu (Alah) va pedepsi aspru o astfel de credin. Cretinii i ei, nu recunosc Coranul ca fiind o carte de origine divin, i nici nu sunt de acord cu faptul c Iisus este un simplu profet ca i Mahomed, cum nu pot accepta nici faptul c Mahomed este profet, i c astfel cartea lui sfnt reprezint un mesaj veridic al Creatorului. Musulmanii consider c Biblia i Tora, crile sfinte ale Cretinismului i Iudaismului au fost interpretate greit i distorsionate de ctre credincioii respectivelor religii. Bazai pe aceast credin, musulmanii vd n Coran corectarea greelilor fcute de cretini. De exemplu, musulmanii resping existena Trinitii i a ideii c Iisus Hristos este Dumnezeu. ntre cele dou religii au existat dese controverse i conflicte ( Cruciadele fiind un exemplu), chiar dac au existat i relaii de nelegere i pace. Scrierile teologului Toma de Aquino citeaz i anumii filozofi musulmani. La data de 6 mai 2001, Papa Ioan Paul al II-lea, primul Pap care s-a rugat ntr-o moschee, a declarat c ,,Este important ca musulmanii i cretinii s continue explorarea ntrebrilor filozofice i teologice, pentru a putea obine o cunoatere mai obiectiv i o cunoatere interreligioas. O mai bun cunoatere ntre cele dou religii va conduce, la nivel practic, la o nou modalitate de a prezenta religiile noastre, nu n opoziie, cum s -a ntmplat foarte des n trecut, ci n asociere, pentru binele umanitii. Budismul este o religie i o filozofie oriental avnd originea n India n secolul al VI-lea .Hr. i care s-a rspndit ulterior ntr-o mare parte a Asiei Centrale i de Sud-Est. Se bazeaz pe nvturile lui Budda, gnditor indian care a trit ntre 563 .Hr. i 483 .Hr.. De-a lungul timpului, budismul a suferit numeroase scindri, n prezent fiind o religie foarte divizat, fr o limb sacr comun i fr o dogm strict, clar formulat. 48.Religia si stiinta. Religia si libera cugetare. Stiinta si religia sunt doua exemple ale dorintei omului de a cunoaste adevarul, dar exista o diferenta semnificativa intre modul de cautare a adevarului stiintific si cel al adevarului religios. Tocmai de aceea, de-a lungul timpului cele doua (stiinta si religia) au fost in conflict datorita ipotezelor si conceptiilor diferite pe care le promovau. De fapt, conflictul dintre stiinta si religie s-a nascut ca urmare a incercarilor disperate a comunitatii religioase de-a insista asupra adevarului absolut al tuturor enunturilor cuprinse in Biblie. Citit literal, mesajul biblic nu mai este compatibil cu progresul stiintei. De aici un conflict intre adevarurile oferite de stiinta si cele oferite de religie. Inca de acum cateva secole teologii au realizat faptul ca aparitia si progresul stiintei va zdruncina increderea in imaginea propusa de religie. Datorita acestei temeri fetele

bisericesti au plasat stiinta undeva pe un plan secundar, plus de asta, stiintei i s-au impus anumite limite in cautarea adevarului. Faptul ca evolutionismul are asa de multi adepti astazi se datoreaza esecului religiei traditionale, atat in ce priveste invatatura si modul de prezentare a relatarii biblice, cat si in ce priveste comportamentul bisericii. Sunt bine cunoscute actele de ipocrizie si opresiune intreprinse de inchizitie. Religia a avut si are in continuare un efect negativ asupra omenirii, ea facand diferente de rasa, determinand crime in societate si chiar razboiaie. Coranul le vorbeste musulmanilor despre Jihad, razboiul sfant prin care ei vor stapanii lumea si religia lor va domina. Intrucat teologia a progresat foarte lent in comparatie cu stiinta, astazi multi teologi nu mai incearca sa conteste cuceririle fundamentale ale stiintei cum faceau acum 300 de ani, ci au tendinta sa includa in conceptia despre lume anumite rezultate stiintifice, respingandu-le insa pe cele care li se par contrarii. Cu toate ca religia nu dispune de dovezi faptice sau logice care sa confirme ideea de putere divina, biserica si teologii lasa impresia ca ar detine niste dovezi aparte, ceva ce ratiunea si stiinta nu ar fi capabile sa combata. Pentru multi altii insa religia se tine departe de stiinta, restrangandu-se doar la conceptul de morala si la sistemele de valori. Insa Inaltarea (trupului) Fecioarei Maria, Invierea lui Isus, viata de dupa moarte nu sunt nici pe departe probleme de morala si de valori, ci sunt fapte de natura stiintifica. Exista totusi o conexiune intre acestea doua. Stiinta, prin salturile sale uluitoare, a lasat in urma evolutia morala, astfel a ajuns in preajma unor adevaruri periculoase pentru existenta umana (fizica nucleara si ingineria genetica sunt doar doua exemple in acest sens). De aceea este necesar un arbitru moral. Tocmai aici religia ar trebui sa sugereze moduri in care va trebui folosita cunoasterea nascuta din stiinta si in nici un caz sa impuna adevaruri imposibil de demonstrat. Ramane evident ca nu se poate demonstra strict rationl nici existenta, nici inexistenta lui Dumnezeu. Numai experienta personala a credintei este potrivita pentru a gasi un raspuns cautarii lui Dumnezeu. Oamenii trebuie sa accepte religia, indiferent ca e cea crestina, budista, islamica etc., ca o forma de comunicare cu puterea suprema si nu numai, iar stiinta ca o forma de cunoastere a adevarului dedus teoretic si experimental. Locul si rolul religiei in contextual civilizatiei contemporane. Religia isi mentine pozitiile si in societatea contemporana. Ea cuprinde ideile religioase, actiunile de cult si de ritual, legate cu anumite institutii religioase socializate (biserica), adica de relatii dintre credinciosi si organizatiile religioase. Constiinta religioasa corespunde cerintelor obiective ale spiritului uman, si atit timp cit ele nu-s satisfacute de alte forme ale constiintei sociale, religia va continua sa existe. Constiinta unei lumi reale si semnificative este strins legata de descoperirea functiilor creierului. Prin experienta sacrului spiritului omenesc, afirma M.Eliade, a surprins deosebirea dintre ceea ce se releva ca real, puternic, logat si semnificativ, si ceea ce nu poseda aceste calitati, adica fluxul haotic si primejdios al lururilor, aparitiile si disparitiile lor intimplatoare si lipsite de sens, religiile inducx o dedublare a lumii. Pe de o parte lumea divina, lumea divina populate de personaje, semnificatii, care depasesc realitatea nemijlocita; pe de alta parte, lumea imediata, profanam precana sub raport valoric a omului. Nivelul sacrului cuprinde totdeauna ceea ce este authentic valoros, cu adevarat semnificativ, modelul absolute, a carui existenta nu depinde de nimic. Sacru religios, desemneaza lumea divina care are functii creatoare, orientative, de supraveghere continua in raport cu lumea reala. Lumea divina este postulate prin intermediul credintei.