UMREI MELE I-E FRICA ANA BLANDIANA

Pomii cei tineri - Magda Isanos Pomii cei tineri, n dimineaa de marte, unii lng alii au stat s se roage frunile lor strluceau inspirate deasupra pmntului inc-n zpezi. i-n aerul n care nu erau zboruri, pomii, ale cror umbre nu se nscuser, cntau un imn pentru via, ca nite oameni goi i frumoi ei cntau: Soare de-aram, zeu popular printre plante, privete oastea noastr-ndrznea; ici-colo aerul e rumen de tot printre ramuri, c viitoarele fructe acolo vor sta... Noi nu ne-nchinm de fel i nu plngem, ci pregtim un loc ct mai nalt pentru cuiburi i pregtim o org de brazi pentru vnturi, soare de-aram, zeu totdeauna rotundt Ni s-a povestit despre tine-n pmnt, cnd nu cunoteam dimensiumile cerului; mi s-a povestit despre tine-n leagnul cald. Seminele-n somn visau c exist colori, rou, albastru i gri, minunate colori. Tu, peste frunile noastre, soare, cobori. i noi vom da fructe, i noi vom fi hore de flori. Gloria noastr toat-n vrf se presimte... i-un curcubeu pe deasupra tulpinelor strmte cade vestind: nu moarte, desigur, nu moarte, pomilor tineri n dimineaa de marte

Umbrei mele i-e frica De umbrele arborilor Mai mult decat Mi-e frica mie de arbori Arborii nu indraznesc Sa m-atace Dar in spatele meu Se-aude mereu O-ncaierare salbateca De umbre. Umbrei mele i-e frica De umbrele pasarilor Mai mult decat Mi-e frica mie de pasari Pasarile trec pe deasupra mea Si nu ma ating, Dar umbra mea se chirceste, Se rostogoleste ranita De ciocul lunecat al unei umbre. Umbra mea este lipsita de-aparare, Ea nu are radacini Ca urmele arborilor Si nu stie Ca umbrele pasarilor sa zboare. Ea a fost adusa pe pamant Sa ma urmeze Cu intuneric sangerand, Sa se prefaca in noapte in cele din urma Si eu sa nu stiu de cand Inaintez fara umbra, Cantand.

DOAMNE, N-AM ISPRVIT! Doamne, n-am isprvit cntecul pe care mi l-ai soptit. Nu-mi trimite ngeri de gheat si par n orice sar. Nu pot pleca. Arborii mi soptesc; florile calea-mi atin si m opresc. Despre toate-am nceput o cntare de laud si naiv mirare. Oamenilor voiam s le las sufletul meu, drept pine la popas, drept psune, livad si cer. Tuturor acelora care nu m cer si nu m cunosc, am vrut s le fiu o candel pentru mai trziu. Cutam n iarb si-n mohor tainele ascunse tuturor. M uitam n fntn si-n iaz, si-ascultam - ndelung - sub brazi... Atunci au venit ngerii si m-au chemat. Doamne, nu pot pleca, n-am terminat! Deschide colivia, f s zboare cntecele mele nerbdtoare.