Maestrii seifurilor

"Casele de fier" si iluzia sigurantei

Pionierul unei bresle infractionale

Spargerea seifului a devenit, in timp, un cliseu nelipsit din filmele hollywoodiene cu jafuri de banci. Scenaristii s-au inspirat insa, nu o data, din realitate - si asta pentru ca, de-a lungul timpului, o serie de fizicieni, ingineri electronisti, dar si infractori profesionisti s-au straduit si au reusit sa demonstreze ca multe din seifurile nelipsite din sediile marilor banci si corporatii ofera doar iluzia sigurantei. Primul infractor specializat pe spargerea de seifuri, nominalizat ca atare in arhivele Politiei, e Adam Worth, un spargator american care ajunsese spaima bancherilor britanici, in ultimele doua decenii ale secolul al XIX-lea. Impreuna cu un complice, fost miner, Piano Charlie, Worth se specializase pe saparea de tuneluri in fundatiile bancilor. Majoritatea bancherilor londonezi investeau sume exorbitante in dublarea usilor de acces cu otel si straturi succesive de gratii la ferestre, insa nu considerau ca trebuie dublate podelele cu placi de metal. Cum multe banci aveau sediul in cladiri vechi, cu fundatii din piatra cubica, usor de indepartat, Worth, cu ajutorul prietenului si partenerului sau, sapa galerii, al caror tavan il asigurau cu piloni de stejar. Cei doi inchiriau camere la subsol sau beciuri ale cladirilor invecinate si proiectau tunelurile, pe care le faceau suficient de late pentru a permite montarea unei sine pentru vagonete de mina. In noaptea spargerii, cu tunelul sapat pana in camera in care se tinea seiful, spargatorii nu trebuiau decat sa indeparteze scandurile podelei, sa lege seiful si sa il puna pe vagonet, cu care il transportau pana in camera inchiriata. Apoi, cu o birja, duceau seiful intr-o casa parasita de la periferia Londrei, unde incepea operatiunea de spargere a "casei de fier". Potrivit arhivei Politiei, Adam Worth avea mai multe tactici de spargere a seifurilor, pe care le folosea succesiv, in functie de modelul casei de fier furate. La unele era suficienta supunerea incuietorii la temperaturi extreme - in noptile geroase, seiful era scos afara si lasat o ora - doua, dupa care era adus in casa, unde se incalzea incuietoarea cu o lumanare. Dupa doua - trei succesiuni cald-rece incuietoarea seifului devenea casabila. Sau, in cazul in care stia ca in casa de fier sunt doar bijuterii, Worth umplea seiful cu apa, turnata cu seringa pe la balamale, si il lasa afara la temperaturi sub zero grade. Adesea, presiunea exercitata de apa care ingheta fisura unul din peretii seifului. O alta metoda folosita de Worth consta in gaurirea peretilor laterali ai usii. Adesea era nevoie de cinci - sase seturi de burghie pentru a crea o fanta de doi centimetri patrati in usa seifului. Cu ajutorul acelei fante, Worth potrivea, cu un set de speracluri, santurile neregulate ale incuietorii, in asa fel incat usa sa se deschida. Insa de cele mai multe ori deschidea seifuri prin "ghicirea" combinatiei - la acea vreme, constructorii de seifuri foloseau materiale foarte rigide pentru partea interioara a incuietorii, iar combinatia corecta, la fiecare succesiune de cifre, putea fi ghicita dupa zgomotul pe care il scotea rotita mecanismului de inchidere, atunci cand ajungea in dreptul numarului corect.

De-a lungul "carierei" sale, Worth a spart peste 30 de seifuri. In unele cazuri, toate eforturile sale se dovedeau a fi zadarnice, seifurile furate fiind goale. Alteori insa, prada obtinuta justifica, pe deplin, toata munca depusa, cum e cazul unei spargeri facute in 1890, la Royal Bank of London, de unde Worth a furat un seif ce continea aproape un kilogram de diamante neprelucrate, extrase din minele Kimberley.

Un spargator cu principii
"Continuatorul" lui Adam Worth este considerat John Ramensky, un lituanian care a emigrat la varsta de 16 ani in Marea Britanie, unde s-a integrat rapid in lumea interlopa din Glasgow. Prima spargere de banca si-a trecut-o in palmares la 17 ani. Inrolat in armata, la genisti, Ramensky a devenit unul dintre cei mai buni experti in explozivi de care dispuneau la acel moment fortele armate britanice. In permisii, Ramensky facea aplicatii practice, participand la spargeri de companii sau banci, fiindu-i recunoscut talentul de a deschide orice seif cu o cantitate suficienta de dinamita. Lituanianul invatase, in timp, sa dozeze cantitatea de explozivi in asa fel incat sa distruga mecanismul de inchidere al seifurilor, dar sa nu afecteze continutul. Serviciile de informatii britanice au aflat insa despre hobby-urile lituanianului si au decis sa le foloseasca "in interes national". Asa a ajuns Ramensky sa predea spionilor britanici cursuri despre vulnerabilitatile caselor de bani. Incepand cu 1943, Ramensky a fost parasutat de nenumarate ori in spatele liniilor inamice, cu scopul de a fura documentele secrete din comandamentele naziste. In nordul Africii, germanii au suferit o serie de infrangeri rusinoase dupa ce Ramensky a reusit sa copieze o serie de documente secrete, spargand seiful lui Erwin Rommel, comandantul general al trupelor germane mobilizate pe "continentul negru". Cu cateva saptamani inainte de capitularea Germaniei, Ramensky a fost chemat de urgenta la un buncar de-al lui Gering, unde a fost insarcinat cu spargerea a zece seifuri continand secrete militare. Lituanianul si-a indeplinit cu brio misiunea, reusind sa deschida toate casele de fier, in trei ore. Dupa terminarea razboiului, dependent de adrenalina, Ramensky nu a putut sa renunte la pasiunea sa de a sparge seifuri. Stiindu-i abilitatile, Politia il cauta dupa aproape fiecare spargere a vreunei banci, atunci cand se descoperea ca seifurile au fost deschise cu ajutorul unor substante explozive. Condamnat la peste 60 de ani de inchisoare, Ramensky si-a petrecut 45 de ani din viata in detentie. Cu toate acestea, a fost considerat tot timpul un "infractor cu principii" - in toata cariera sa nu a omorat sau ranit pe nimeni. In acest sens, a ramas celebra o scrisoare pe care lituanianul a trimis-o Politiei, dupa ce sparsese o banca din Glasgow, deschizand seifurile prin dinamitare. Ramensky si-a amintit ca incarcatura exploziva pusa in usa unuia dintre cele patru seifuri ale bancii nu fusese detonata si a cerut autoritatilor sa ia masuri pentru indepartarea dinamitei, in asa fel incat nimeni sa nu fie ranit. De aici i s-a tras si numele de John Gentilul. Ramensky a murit in inchisoare, pe 4 noiembrie 1972.

"Doctorat" in seifuri
Nu toti marii spargatori de seifuri ai secolului XX au fost infractori. Americanii il considera cel mai bun spargator de seifuri pe fizicianul Richard Feynman, laureat al premiului Nobel.

Feynman si-a descoperit pasiunea pentru spart seifuri in timpul celui de al doilea razboi mondial, cand era mobilizat, impreuna cu o serie de fizicieni de renume, la o baza militara secreta din Los Alomos, unde se faceau experimente legate de energia nucleara. Fiecare fizician avea propriul sau seif cu documente clasificate si, din plictiseala, Feynman s-a apucat sa le studieze mecanismul de inchidere. A observat ca in majoritatea cazurilor combinatiile de inchidere nu trebuiau sa fie foarte exacte - de exemplu, daca in locul unei combinatii gen "1234" se forma "2345", seiful tot se deschidea. Lucru care reducea semnificativ numarul combinatiilor posibile, pentru un eventual spargator. In urma unor calcule simple, Feynman a intocmit o lista de 8.000 de numere care, incercate toate, garantau deschiderea unui seif. Lumea interlopa a devenit foarte interesata de studiile fizicianului american, studii care au fost clasificate o perioada, tocmai pentru ca permiteau deschiderea oricarui seif intr-un interval de maximum patru ore. Feynman a scris, de altfel, si o lucrare de doctorat pe aceasta tema, lucrare care cuprinde si un vast capitol legat de psihologia umana, atunci cand vine vorba de combinatii pentru seifuri. Acesta observa, de exemplu, ca multi proprietari nu se mai oboseau sa schimbe cifrul seifului setat din fabrica care era "100" sau "50". Foarte multi proprietari de seifuri, spunea Feynman, folosesc pentru cifru ziua de nastere, numarul de telefon, inaltimea sau numarul de la papuci.