Tema nr.

13 Doctrina
neoliberala
Planul lectiei:
1. Ideile de baza a doctrinei neoliberale.
2. Scoala de la Freiburg.
3. Scoala ultraliberala de la Viena.
4. Scola monetarista de la Chicago.
5. Teoria economiei ofertei .
1. Ideile de baza ale neoliberalismului
Doctrina neoliberala apare catre mijlocul anilor 70 ai secolului
20, ca contrarevolutiei impotriva doctrinei dirijiste keynesiste. Este
aplicata la inceput in SUA si Marea Britanie si apoi raspandinsu-se
in lumea intreaga.
Principiile de baza ale doctrinei neoliberale sunt:
1. Activitatea economica este reglementata de niste legi economice
obiective si ordine naturala.
2. Temelia libertatii individuale este proprietatea privata, care trebuie
sa fie inviolabila.
3. Relatiile intre agentii economici se desfasoara in cadrul liberei
concurente. Apararea concurentei constituie una din principale
functii ale statului.
4. Preturile se stabilesc liber.
5. Statul trebuie sa creeze un cadru institutional necesar pentru buna
functionare a mecanismelor pietei.

Rolul statului in conceptia
neoliberalilor:
- Statul are rolul de aparare a concurentei,
lupta impotriva proceselor de monopolizare
precum si asigura solidaritatea sociala.
- Libertatea economica trebuie controlata si
protejata
- Statul trebuie sa creieze cadrul legislativ
corespunzator, mentinut de statul de drept
- Neoliberalii neaga principiul laissez faire
2. Scoala de la Freiburg
Neoliberalismul german este numit si ordoliberalism (ordo-oranduire). Principalii
reprezentanti sunt: Walter Eucken, Ludwig Wilhelm Erhard, Wilhelm Ropke, etc.
Walter Euken elaboreaza teoria tipurilor ideale de economie si fondeaza modelul economiei
sociale de piata.
Teoria tipurilor ideale, spune ca exista 2 tipuri de oranduiri:
a) Economia libera de piata
b) Economia centralizata.
In cadrul economiei libere legaturile intre agentii economici se efectueaza prin intermediul pietei.
In cadrul economiei centralizate, intreprinderile sunt subordonate unui centru unic, care
coordoneaza activitatea acestora prin ordine si dispozitii obligatorii.
Tipurile ideale exista numai in teorie, in relitate existand niste modele mixte care imbina in
diferite proportii elementele celor 2 tipuri ideale.
Economia sociala de piata imbina armonios ideile liberalismului cu cele a crestinismului. Si este aplicat
in Germania, Olanda, Suedia, Elvetia, Danemarca.
Trasturile de baza ale economiiei sociale de piata
- Elaborarea si controlul indeplinirii regulilor de joc
- Apararea concurentei
- Stabilirea unui raport optimal intre proprietatea privata si cea publica
- Asigurrea protectiei paturilor social-vulnerabile.
- Asigurarea cresterii economice
- Mentinerea stabilitatii monetare, prevenirea inflatiei si deflatiei.
Erhrd si Ropke lanseaza conceptul echipei de forbal. Potrivit aceteia economia poate fi comparata
cu un teren de forbal, in care agnetii economici sunt jucatorii iar sttaul este arbitrul.
3. Scoala ultraliberala de la Viena
Aceasta scoala este un fel de mostenitoare a celebrei scoli austriece psihologice.
Cei mai celebri reprezentanti ai acestei scoli sunt: Friedrich A. von Hayek,
Ludwig von Mises si Joseph Schumpeter. Reprezentantii acestei scoli sunt cei
mai inversunati adepti ai liberalismului in economie, a unei economii de piata
pure, respingand ideea economiei mixte.
Freidrich A. von Hayek se preocupa de urmatoarele aspecte si probleme
economice: probleme comportamentului omului in conditiile economiei de piata,
statul de drept, formarea preturilor, ciclurile economice.
Sustine:
- Principiul mainii invizibile
- Inlocuire termenului de economie politica cu catalaxia care este un sistem
economic care se autoregleaza spontan, prin intermediul preturilor.
- Ordinea spontana se afla la baza sistemului economiei de piata, iar ordinea
dirijata la temelia economiei de comanda.
- Economia de piata este regularizata de un sir de reguli de joc instituite de
statul de drept.
- Valoarea umana suprema este libertatea, care este mult mai importaanta decat
prosperitatea economica.

4. Scoala monetarista de la Chicago.
Este o contra-revolutie impotriva keynesismului si in special impotriva raspandirii si
agravarii fenomenului inflatiei.
Milton Friedman, fondatorul scolii monetariste. Principalele idei:
- Adept inflacarat al economiei de piata. Numai economia de piata libera si rationala este
capabila sa asigure oamenilor si libertatea si bunastarea precum si securitatea.
- Inflatia este un fenomen pur monetar ce are la temelia sa o crestere anormala a cantitatii
de bani in raport cu volumul productiei.
- Politica monetara- forma principala de interventie a statului in economie. Statul trebuie sa
regleze marimea masei monetare astfel incat sa tina sub control rata inflatiei.
- Este autrul teoriei cantitative a banilor potrivit careia marirea cantitatii de moneda in
circulatie, produce o crestere proportionala a nivelului general al preturilor si o scadere a
valorii monedei.
- Propune utilizarea notiunii de cerere de moneda, care depinde nu de venitul curent, real, ci
de asa-numit venit permanent, pe care individul asteapta sa l obtina pe viitor si care il
serveste drept temelie pentru a si determina nivelul de consum.
- Elaboreaza teoria ratei naturale a somajului. Somajul natural, conditionat de trecerea
angajatilor la un alt loc de lucru, alt loc de trai, este un fenomen firesc natural inevitabil si
chiar necesar.Reflecta acel nivel relativ al somajului care corespunde cu o rata stabila a
inflatiei.
5. Teoria economiei ofertei.
Apare in anii 70-80 ai secolului XX, care avea menirea sa reabilteze rolul
decisiv al ofertei si al productiei, in crerea avutiei. Potrivit acestei teorii, factorul
principal ce sigura dezvoltarea economica este oferta, nu cererea efectiva dupa
cum spunea J.M. Keynes.
Principalii reprezentanti: Robert Mundell si Arthur Laffer.
Potrivit lor:
- Intreprinzatorul constituie punctul de plecare a dezvoltarii economice, cererea
este cheia avutiei;
- Productia da nastere veniturilor utilizate pentru a procura ceea ce propune
oferta
- Se insista asupra necesitatii stimularii investitiilor private.
Laffer expune sub forma grafica urmatroarea idee: pana la un punct
oarecare, odata cu cresterea ratei impozitelor, cresc si veniturile fiscale. De
la un punct, incolo, cresterea in continuare a presiunii fiscale are ca urmare o
reducere substantiala a veniturilor statului. Astfel el se propunta pentru o
reducere a cheltuielilor publice si a impozitelor, masura care, potrivit opiniei lui,
stimuleaza cresterea economica.