Sunteți pe pagina 1din 14

Legea 50

din 29 iulie 1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea
locuintelor - REPUBL!"RE
Pu#licat in $onitorul %&icial nr' ( din 1( ianuarie 199)
Emitent* Parlamentul
CAPITOLUL I
Art. 1. - Constructiile civile, industriale, agricole sau de orice alta natura se pot realiza numai cu respectarea
autorizatiei de construire, eliberata in conditiile prezentei legi, si a reglementarilor privind proiectarea si
eecutarea constructiilor.
Art. !. - Autorizatia de construire constituie actul de autoritate al administratiei locale pe baza caruia se
asigura aplicarea masurilor prevazute de lege, re"eritoare la amplasarea, proiectarea, eecutarea si
"unctionarea constructiilor.
Autorizatia de construire se elibereaza in temeiul si cu respectarea documentatiilor de urbanism si
amena#are a teritoriului, aprobate potrivit aneei care "ace parte integranta din prezenta lege.
Prin eceptare de la prevederile alineatului precedent, se pot emite autorizatii de construire si in lipsa
documentatiilor de urbanism si amena#are a teritoriului, aprobate pentru$
a% lucrari de modi"icare, de reparare, de prote#are, de restaurare si de conservare a cladirilor de orice "el, cu
conditia mentinerii aceleasi "unctiuni si a supra"etei construite&
b% lucrari de modi"icare sau de reparare privind cai de comunicatie, dotari te'nico - edilitare subterane si
aeriene ai altele asemenea, "ara modi"icarea traseului acestora&
c% lucrari de modi"icare sau de reparare privind impre#muiri, mobilier urban, amena#ari de spatii verzi,
parcuri si gradini publice, piete pietonale si celelalte lucrari de amena#are a spatiilor publice&
d% lucrari de cercetare si prospectare a terenului - "ora#e si escavari - necesare studiilor geote'nice,
ridicarilor topogra"ice, eploatarilor de cariere, balastierelor, sondelor de gaze si de petrol, precum si alte
eploatari&
e% organizarea de tabere de corturi.
Art. (. - Autorizatia de construire se elibereaza pentru$
a% lucrari de construire, reconstruire, modi"icare, etindere sau reparare a cladirilor de orice "el&
b% lucrari de construire, reparare, prote#are, restaurare si conservare, precum si alte lucrari, indi"erent de
valoarea lor, ce urmeaza a "i e"ectuate la constructii reprezentand monumente si ansambluri istorice,
ar'eologice, de ar'itectura, arta sau cultura, inclusiv cele din zonele lor de protectie&
c% lucrari de construire, reconstruire, modi"icare, etindere sau reparatie privind cai de comunicatie, dotari
te'nico - edilitare subterane sau aeriene, impre#muiri si mobilier urban, amena#ari de spatii verzi, parcuri,
piete si celelalte lucrari de amena#are a spatiilor publice&
d% "ora#e si escavari necesare studiilor geote'nice si ridicarilor topogra"ice, eploatari de cariere, balastiere,
sonde de gaze si de petrol, precum si alte eploatari&
e% constructii provizorii de santier, necesare eecutiei lucrarilor de baza, daca nu au "ost autorizate o data cu
acestea&
"% organizarea de tabere de corturi, casute sau de rulote&
g% lucrari cu caracter provizoriu$ c'ioscuri, tonete, cabine, spatii de epunere situate pe caile si in spatiile
publice, corpuri si panouri de a"isa#, "irme si reclame.
Art. ). - Autorizatia de construire se elibereaza de catre delegatiile permanente ale consiliilor #udetene, de
primarul general al municipiului *ucuresti sau de primari, dupa cum urmeaza$
a% delegatiile permanente ale consiliilor #udetene, cu avizul primarilor, pentru investitiile care se aproba de
catre +uvern& pentru lucrarile publice, lacasurile de cult, constructiile pentru industrie, comert prestari
servicii, social - culturale si speciale, care se eecuta la sate& pentru constructiile si lucrarile de orice "el,
care se eecuta in etravilanul localitatilor, cu eceptia celor mentionate la lit. d%&
b% primarii municipiilor sau oraselor, pentru constructiile si lucrarile de orice "el din localitati, cu eceptia
investitiilor care se aproba de +uvern&
c% primarul general al municipiului *ucuresti, pentru constructiile de locuinte si aneele gospodaresti ale
acestora&
d% primarii comunelor pentru constructiile de locuinte si aneele gospodaresti ale acestora, din satele
componente, precum si pentru aneele eploatarilor agricole situate in etravilan. ,e ecepteaza de la
autorizare aneele cu caracter temporar ale eploatarilor agricole, situate in etravilan.
Art. -. - Cererea de eliberare a autorizatiei de construire va "i insotita de certi"icatul de urbanism, emis de
organele prevazute la art. ).
Certi"icatul de urbanism trebuie sa cuprinde elemente privind regimul #uridic, economic si te'nic al
terenurilor si constructiilor.
Art. .. - Autorizatia de construire se emite in cel mult (/ de zile de la inregistrarea cererii, la care se
aneeaza, obligatoriu, documentatia te'nica, "ormata din planul de amplasare a constructiei, planuri din
care sa rezulte destinatia, alcatuirea constructiva, "unctionala si in"atisarea constructiei, intocmite la o scara
convenabila de catre un proiectant autorizat pentru lucrari de constructii, persoana "izica sau #uridica,
precum si dovada titlului solicitantului asupra terenului.
0ocumentatia te'nica trebuie sa "ie veri"icata con"orm legii si sa contina si avizele necesare, pe "unctiuni,
prezentate prin gri#a solicitantului.
In situatia depunerii unei documentatii te'nice incomplete, aceasta se restituie solicitantului in termen de 1/
zile de la data inregistrarii, cu mentionarea ins cris a elementelor necesare completarii acesteia.
0ocumentatia te'nica va "i semnata$
a% de ar'itect cu diploma recunoscuta de statul roman, pentru partea de ar'itectura, la lucrarile de
constructii supraterane si la cele subterane cu acces public&
b% de inginer cu diploma recunoscuta de statul roman, pentru partea de inginerie la lucrarile de constructii.
Prevederile alineatului precedent se aplica si pentru documentatia de eecutie.
0ocumentatiile te'nice privind cladirile de locuinte parter si parter si eta#, care nu depasesc supra"ata
des"asurata de 11- mp, aneele gospodaresti ale acestora cu o supra"ata construita de pana la !// mp,
precum si constructiile proviuorii, situate in a"ara zonelor prote#ate, stabilite potrivit prevederilor legale, pot
"i semnate si de conductori ar'itecti si subingineri, dupa caz.
,emnarea documentatiilor de catre persoanele prevazute la alin. ), - si . atrage dupa sine raspunderea
acestora in conditiile legii.
Art. 1. - Pentru autorizarea constructiilor in zonele asupra carora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim
de protectie prevazut in documentatiile de urbanism aprobate se va proceda dupa cum urmeaza$
a% in rezervatiile istorice si de ar'itectura, stabilite potrivit legii, sau in cazul lucrarilor de orice natura care
modi"ica monumentele istorice si zonele de protectie a acestora, solicitantul va obtine 2inisterului Culturii
si al 2inisterului Lucrarilor Publice si Amena#arii Teritoriului&
b% in parcurile nationale si rezervatiile naturale, solicitantul va obtine avizul 2inisterului Apelor, padurilor
si Protectiei 2ediului&
c% in zonele unde s-a instituit alt tip de restrictie, solicitantul va obtine avizul organismelor competente.
Art. 3. - ,e pot eecuta "ara autorizatie de contruire urmatoarele lucrari$
a% reparatii la impre#muiri, acoperisuri, invelitori sau terase, cand nu se sc'imba "orma acestora si
materialele din care sunt eecutate&
b% reparatii si inlocuiri de tamplarie interioara si eterioara, daca se pastreaza "orma, dimensiunile golurilor
si tamplariei&
c% reparatii si inlocuiri de sobe de incalzit&
d% zugraveli si vopsitorii interioare&
e% zugraveli si vopsitorii eterioare, daca nu se modi"ica elementele de "atada si culorile cladirilor, situate
pe arterele principale de circulatie&
"% reparatii la instalatiile interioare si bransamentele eterioare, de orice "el, a"erente cladirilor, "ara
implicatii asupra structurii de rezistenta sau aspectului ar'itectural al acestora.
Art. 4. - 0es"iintarea constructiilor si amena#arilor prevazute la art. ( se "ace pe baza autorizatiei de
des"iintare obtinuta, in prealabil, eliberata de primari, de primarul general al municipiului *ucuresti sau de
catre delegatiile permanente ale consiliilor #udetene, dupa caz.
CAPITOLUL II
Concesionarea terenurilor pentru constructii
Art. 1/. - Terenurile apartinand domeniului privat al statului sau unitatilor administrativ-teritoriale,
destinate eecutarii de constructii, pot "i concesionate prin licitatie publica in conditiile respectarii
documentatiilor de urbanism si amena#are a teritoriului, aprobate potrivit prezentei legi, si realizarii de catre
concesionar a constructiei.
Concesionarea, se "ace pe baza de o"erte prezentate de catre solicitanti, cu respectarea prevederilor legale si
a dispozitiilor prezentului capitol, urmarindu-se valori"icarea superioara a potentialului terenului, pe baza
conceptiei urbanistice.
Art. 11. - Pana la reglementarea prin lege a situatiei #uridice, nu pot "ace obiectul concesiunii terenurile
libere de constructii, a"late in administrarea consiliilor locale si care pot "i revendicate de "ostii proprietari.
Art. 1!. - Prin eceptie de la prevederile art. 1/, terenurile destinate eecutarii de constructii se pot
concesiona "ara licitatie publica, in urmatoarele cazuri$
a% pentru realizarea de obiective de utilitate publica, inclusiv cele cu caracter social, "ara scop lucrativ,
altele decat cele ce se realizeaza de catre colectivitatile locale pe terenurile acestora, cu plata taei de
concesiune stabilita potrivit legii&
b% pentru etinderea constructiilor eistente de catre proprietar sau cu acordul acestuia.
Art. 1(. - Terenurile prevazute la art. 1/, ce "ac obiectul licitatiei, se aduc la cunostinta publica de catre
primarii unitatilor administrativ-teritoriala unde sunt situate, printr-o publicatie a"isata la sediul acestora si
tiparita in cel putin doua ziare de larga circulatie, cu minimum !/ de zile inainte de data licitatiei.
Publicatiile privind licitatia vor cuprinde data si locul des"asurarii acesteia, supra"ata si destinatia terenului,
stabilite prin planurile de urbanism sau prin concurs des"asurat potrivit legii, si taa anuala minimala de
concesionare.
O"erta solicitantilor va "i insotita de un studiu de oportunitate sau de "ezabilitate, dupa caz, cuprinzand in
mod obligatoriu elementele te'nice necesare pentru caracterizarea "unctionalitatii si capacitatii constructiei,
a gradului de ocupare a terenului, precum si a celorlalte elemente cuprinse in certi"icatul de urbanism. 5u
vor "i acceptate decat o"ertele care corespund documentatiei de urbanism si amena#are a teritoriului,
aprobata potrivit legii.
Licitatia se e"ectueaza, in conditiile legii, de comisiile instruite in acest scop de catre consiliile #udetene sau
Consiliul +eneral al 2unicipiului *ucuresti. Consiliile "unctioneaza la sediul consiliilor locale in a caror
unitate administrativ-teritoriala sunt situate terenurile.
Art. 1). - Limita minima a pretului concesiunii se stabileste, dupa caz, prin 'otararea consiliului #udetean, a
Consiliului +eneral al 2unicipiului *ucuresti sau a consiliului local, ast"el incat sa asigure recuperarea in
!- de ani a pretului de vanzare al terenului, in conditii de piata, la care se adauga costul lucrarilor de
in"rastructura a"erente.
Art. 1-. - Terenurile prevazute la art. 1/, ce se concesioneaza pentru realizarea de locuinte si spatii
construite asociate acestora, vor avea urmatoarele supra"ete$
a% in localitati urbane$
- pana la (// mp pentru un apartament intr-o cladire cu parter sau parter si eta#&
- pana la !// mp pentru un apartament intr-o cladire cu parter si eta#, cu ! apartamente&
- pana la 1-/ mp pentru un apartament, in cazul cladirilor cu parter si mai multe eta#e, avand cel mult .
apartamente&
- pentru cladirile cu mai mult de . apartamente& supra"ata de teren va "i stabilita potrivit planurilor
urbanistice de detaliu&
b% in localitatile rurale, inclusiv in cele !( de localitati declarate orase potrivit Legii nr. !61434 si mentinute
prin 0ecretul-lege nr. (36144/, pana la 1./// mp pentru o locuinta.
Art. 1.. - Pentru realizarea unei case de vacanta se poate concesiona un teren in supra"ata de pana la !-/
mp.
Art. 11. - Impotriva licitatiei, pana la momentul ad#udecatorii, se va putea "ace contestatie, de catre orice
persoana interesata, la #udecatoria in a carei raza teritoriala are loc licitatie. Contestatia suspenda
des"asurarea lictatiei pana la solutionarea sa de"initiva.
Art. 13. - Pe baza procesului-verbal de ad#udecare a licitatiei sau a 'otararii consiliului local, respectiv a
Consiliului +eneral al 2unicipiului *ucuresti, pentru situatiile prevazute la art. 1!, se va inc'eia actul de
concesiune, care se va inregistra de catre concesionar in evidentele de publicitate imobiliara, in termen de
1/ zile de la data ad#udecarii sau emiterii 'otararii.
Art. 14. - Concesionarea terenurilor prevazute la art. 1/ - 1. se "ace in con"ormitate cu prevederile legii,
durata acesteia "iind stabilita de catre consiliile locale, respectiv Consiliul +eneral al 2unicipiului
*ucuresti, in "uncti7 de prevederile documentatiilor de urbanism si amena#are a teritoriului si de natura
constructiei& pentru constructiile de locuinte concesionarea se "ace pe duarata eistentei constructiilor.
Art. !/. - Intravilanul localitatilor se stabileste prin documentatiile de urbanism si amena#are a teritoriului,
aprobate potrivit prezentei legi.
Terenurile destinate pentru constructii evidentiate in intravilan se scot din circuitul agricol, temporar sau
de"initiv, prin autorizatia de construire.
,upra"etele de teren scoase din circuit agricol se comunica de catre delegatiile permanente ale consiliilor
#udetene, de primarul general al municipiului *ucuresti sau de primari, in termen de 1/ zile de la eliberarea
autorizatiilor, la o"iciile teritoriale de cadastru.
CAPITOLUL III
8aspunderi si sanctiuni
Art. !1. - Constituie in"ractiuni urmatoarele "apte$
a% eecutarea, "ara autorizatie sau cu incalcarea acesteia, a lucrarilor prevazute la art. ( lit. b%&
b% continuarea eecutarii lucrarilor, "ara autorizatie sau cu incalcarea prevederilor acesteia, dupa dispunerea
opririi lucrarilor de catre organele care au aplicat amenda contraventionala.
In"ractiunile prevazute la alin. 1 se pedepsesc cu inc'isoare de la ( luni la ( ani.
Art. !!. - In cazul savarsirii "aptelor prevazute la art. !1, organele de inspectie si control prevazute la art. !)
sunt obligate sa sesizeze organele de urmarire penala.
Art. !(. - Constituie contraventii urmatoarele "apte, daca nu au "ost savarsite in ast"el de conditii incat,
potrivit legii, sa "ie considerate in"ractiuni$
a% eecutarea, "ara autorizatie sau cu incalcarea acesteia, precum si a proiectelor, a lucrarilor prevazute la
art. (, cu eceptia celor de la lit. b%&
b% des"iintarea, partiala sau totala, "ara autorizatie sau cu incalcarea acesteia, a constructiilor si instalatiilor,
cu eceptia celor de la art. ( lit.b%&
c% mentinerea, dupa epirarea termenului prevazut in autorizatie, sau adaptarea in alte scopuri, "ara
autorizatie, a lucrarilor cu caracter provizoriu, precum si mentinerea constructiilor provizorii de santier
dupa terminarea lucrarilor de baza&
d% impiedicarea eercitarii controlului de catre organele de inspectie si control abilitate, prin interzicerea
accesului acestora sau prin neprezentarea documentelor si acetlor solicitate&
e% eliberarea autorizatiei de contruire sau de des"iintare in baza unor documentatii care nu sunt inlocuite,
semnate si veri"icate de catre persoanele abilitate potrivit legii, care nu contin avizele legale necesare sau
care contravin prevederilor documentatiilor de urbanism si amena#are a teritoriului, aprobate, ori normelor
te'nice de proiectare si eecutie in vigoare&
"% neorganizarea si neeercitarea controlului, con"orm legii, de catre organele de control ale consiliilor
#udetene si locale, cu atributii in domeniul urbanismului si amena#arii teritoriului, in unitatile lor
administrativ-teritoriale.
Contraventiile savarsite de persoane "izice sau #uridice prevazute la alin. 1 lit. c% si "%, se santioneaza cu
amenda de la !.///./// lei la ).///./// lei, cele de la litera d% si e% de la -.///./// lei la 1.///./// lei, iar
cele de la lit. a% si b%, cu amenda de la 1.///./// lei la !/.///./// lei.
Art. !). - Contraventiile prevazute la art. !( se constata de organele de control ale consiliilor #udetene si
locale pentru "aptele savarsite in cadrul unitatilor lor administrativ-teritoriale, cu eceptia contraventiei
aratate la art. !( lit. "%, care se constata in conditiile stabilite la alin. (, precum si de catre organele de
control ale consiliilor #udetene pentru consiliile locale din cadrul unitatilor lor administrativ-teritoriale.
Proceseve-verbale de constatare a contraventiilor, inc'eiate de organele de control, se inainteaza, in
vederea aplicarii santiunii, se"ului directiei care coordoneaza activitatea de urbanism si amene#are a
teritoriului sau, dupa caz, presedintelui ori vicepresedintelui consiliului #udetean, primarului sau
viceprimarului unitatii administrativ-teritoriale unde s-a savarsit contraventia.
Controlul statului in amena#area teritoriului, urbanism si autorizarea eecutarii constructiilor se eercita de
catre Inspectia de stat in contructii, lucrari publice, urbanism si amena#area teritoriului din cadrul
2inisterului Lucrarilor Publice si Amena#arii Teritoriului, care poate constata contraventii si poate aplica
amenzi pe intreg teritoriul tarii.
Contraventiile privind eecutarea sau des"iintarea constructiilor "ara autorizatie, prevazute la art. !( alin. 1
lit. a% si b%, precum si cele prevazute la lit. c% si d% pot "i constatate si de organele de politie.
Art. !-. - O data cu aplicarea amenzii pentru contraventiile prevazute la art. !( alin. 1 lit. a% si b% se dispune
oprirea eecutarii lucrarilor, precum si, dupa caz, masurile pentru incadrarea acestora in prevederile
autorizatiei sau des"iintarea lucrarilor eecutate "ara autorizatie sau cu incalcarea acesteia, intr-un termen
stabilit in procesul-verbal de constatare a contraventiei.
In cazul in care organele care au aplicat amenda apreciaza ca lucrarile eecutate "ara autorizatie sau cu
incalcarea acesteia indeplinesc conditiile prevazute de lege pentru eliberarea unei autorizatii, acestea pot
stabili, prin procesul-verbal de constatare a contraventiei, un termen in care contravenientul poate solicita si
obtine, autorizatia necesara sua, dupa caz, o noua autorizatie. In aceasta situatie, masurile de des"iintare a
contructiilor vor "i dispuse numai dupa epirarea termenului stabilit.
Art. !.. - 0reptul de a constata contraventiile si de a aplica amenzile prevazute la art. !( se prescrie in
termen de ! ani de la data savarsirii "aptei.
Art. !1. - In cazul in care persoanele sanctionate contraventional au oprit eecutarea lucrarilor, dar nu s-au
con"ormat in termen celor dispuse in procesul-verbal de constatare a contraventiei, potrivit prevederilor art.
!-, organele de inspectie si de control prevazute la art. !) vor sesiza instantele #udecatoresti pentru a
dispune, dupa caz$
a% incadrarea lucrarilor in prevederile autorizatiei&
b% des"iintarea constructiilor nelegal realizate.
In cazul admiterii cererii, instanta va stabili termenele limita de eecutare a masurilor prevazute la alin. 1
lit. a% si b%.
In situatiile prevazute la art. !1, organele de inspectie si de control vor putea cere instantei penale sa dipuna
prin 'otararea de condamnare, masurile mentionale ala lin. 1. lit. a% si b%. Organele de inspectie si de
control vor putea cere organelor de urmarire penala sesizate si, dupa caz, instantei, sa dispuna, ca masura
provizorie, in tot cuprinsul procesului penal, oprirea eecutarii lucrarilor.
Persoanele care au bene"iciat de subventie pentru construirea unei locuinte si pentru care s-a dispus masura
prevazuta la alin. 1 lit. b% vor restitui subventiile primite, cu plata dobanzilor legale pentru perioada in care
le-au "olosit.
Art. !3. - Prin derogare de la prevederile art. !1, constructiile eecutate "ara autorizatie de contruire pe
terenuri apartinand domeniului public al statului, al #udetelor, oraselor sau comunelor, vor putea "i
des"iintate pe cale administrativa de catre autoritatea administratiei publice competente, "ara sesizarea
instantelor #udecatoresti, la epirarea termenului stabilit prin procesul-verbal de constatare a contraventiei,
pe c'eltuiala contravenientului.
Art. !4. - In cazul nerespectarii termenelor limita stab'ilite, masurile dispuse de instanta, in con"ormitate cu
art. !1, se vor aduce la indeplinire prin gri#a primarului, cu spri#inul organelor de politie, c'eltuielile
urmand a "i suportate de catre persoanele vinovate.
Art. (/. - In masura in care prezenta lege nu dispune alt"el, se aplica prevederile Legii nr. (!614.3 privind
stabilirea si sanctionarea contraventiilor.
CAPITOLUL I9
0ispozitii "inale
Art. (1. - Persoanele "izice si #uridice, care bene"iciaza de teren in conditiile prezentei legi, sunt obligate sa
solicite emiterea autorizatiei de contruire si sa inceapa contructia in termen de cel mult un an de la data
obtinerii actului de concesionare a terenului.
In caz de incalcarea a obligatiei prevazute la alin. 1 concesionarea isi pierde valabilitatea.
Art. (!. - Persoanele "izice si #uridice, care realizeaza contructii in conditiile prezentei legi, au obligatia de
a eecuta integral constructiile la termenul prevazut in autorizatie.
Constructiile se considera terminate, daca s-au realizat toate elementele prevazute in autorizatia de
construire.
In cazul cand constructia nu a "ost eecutata integral la termenul stabilit, autorizatia se poate prelungi o
singura data, cu cel mult un an, de catre organul care a emis-o.
Art. ((. - Toate contructiile proprietate particulara, realizate in conditiile prezentei legi, se declara, in
vederea impunerii, la organele "inanciare teritoriale sau la unitatile subordonate acestora, dupa terminarea
lor completa si nu mai tarziu de 1- zile de la data epirarii termenului prevazut in autorizatia de contruire.
Art.(). - In cazul cand intr-o cladire se realizeaza mai multe apartamente si supra"etele locative cu alta
destinatie, proprietarii acestora dobandesc si o cota-parte de proprietate asupra tuturor partilor de contructie
si instalatii, precum si asupra tuturor dotarilor care, prin natura lor, nu se pot "olosi decat in comun,
indi"erent de tronsonul, scara sau eta#ul la care este situata proprietatea lor.
O data cu dreptul de proprietate asupra contructiilor, in situatia celor realizate in cladirir cu mai multe
apartamente, proprietarul dobandeste si o cota-parte din dreptul de concesiune asupra terenului apartinand
domeniului privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale.
Cotele-parti prevazute la alineatele precedente se determina proportional cu supra"ata contruita a
locuintelor, a caselor de vacanta ori a supra"etelor cu alta destinatie din cladire, dupa caz.
Art. (-. - 0reptul de concesiune asupra terenului se transmite in caz de succesiune sau de instrainare a
constructiei pentru realizarea careia el a "ost construit.
Art. (.. - Autorizarea contructiilor cu caracter militar se "ace in conditiile stabilite de 2inisterul Apararii
5ationale si 2inisterul Lucrarilor Publice si Amena#arii Teritoriului.
Art. (1. - +uvernul 8omaniei va reorganiza structurile organizatorice ale pre"ecturilor si primariilor pentru
cuprinderea atributiilor ce le revin in aplicarea prezentei legi.
Art. (3. - :ormularea, procedura de autorizare si continutul documentatiilor prevazute la art. ! alin. ! si la
art. . alin. 1 se vor stabili de 2inisterul Lucrarilor Publice si Amena#arii Teritoriului, in termen de (/ de
zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, si se publica in 2onitorul O"icial al 8omaniei.
Art. (4. - Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi, Legea nr. )6141( privind dezvoltarea contructiei de
locuinte si vanzarea de locuinte din "ondul de stat catre populatie, publicata in *uletinul O"icial nr. ). din
(1 martie 141(, ;otararea Consiliului de 2inistri nr. 33/ din 1. iulie 141( pentru stabilirea masurilor de
eecutare a dispozitiilor Legii nr. )6141( privind dezvoltarea contructiei de locuinte, vanzarea de locuinte
din "ondul de stat catre populatie si contruirea de case de odi'na proprietate personala, publicata in
*uletinul O"icial nr. 1/3 din !/ iulie 141(, 0ecretul nr. 1))614-3 privind reglementarea eliberarii
autorizatiilor de contruire, reparare si des"iintare a contructiilor, precim si a ce celor re"eritoare la
inregistrarile si impartelile terenurilor cu sau "ara constructii, publicata in *uletinul O"icial nr. 1- din !4
martie 14-3, 0ecretul nr. -)-14-3 privind reglementarea amplasarii contructilor, precum si a trecerii in
proprietatea statului a terenuriilor si contructiilor necesare e"ectuarii unor lucrari sau unor actiuni de interes
de stat, publicat in *uletnul O"icial nr. )1 din (/ decembrie 14-3, ;otararea Consiliului de 2inistri nr.
!.)4/614.4 privind stabilirea si sactionarea contraventiilor la normele privind amplasarea si autorizarea
contruirii, repararii si des"iintarii contructiilor si a altor lucrari , publicata in *uletinul O"icialnr. 1-3 din (1
decembrie 14.4, precum si alte dispozitii contrare prezentei legi se abroga.
A5<=A
A9I>A8<A ,I AP8O*AT8<A
documentatiilor de urbanism si amena#are a teritoriului
5r. crt.
Categorii de documentatii
Avizeaza
Aproba
/
1
!
(
A. Plan de amena#are a teritoriului
1.
5ational
+uvernul
Parlamentul
!.
>onal
2inisterul Lucrarilor Publice si Amena#arii Teritoriului
Consiliile #udetene interesate sau Consiliul +eneral al 2unicipiului *ucuresti
Organismele centrale interesate
(.
?udetean sau al municipiului *ucuresti
2inisterul Lucrarilor Publice si Amena#arii Teritoriului
Consiliile #udetene sau Consiliul +eneral al 2unicipiului *ucuresti
Organismele centrale interesate
).
Interorasenesc sau intercomunal orasenesti
2inisterul Lucrarilor Publice si Amena#arii Teritoriului
Consiliile locale interesate sau Consiliul +eneral al 2unicipiului *ucuresti
Organismele centrale interesate
-.
2unicipiul
2inisterul Lucrarilor Publice si Amena#arii Teritoriului
Consiliile locale municipale
Organismele centrale interesate
..
Orasenesc
Organismele teritoriale interesate
Consiliile locale orasenesti
1.
Comunal
Organismele teritoriale interesate
Consiliile locale comunale
*. Plan urbanistic general
1.
2unicipiul *ucuresti
2inisterul Lucrarilor Publice si Amena#arii Teritoriului
Consiliul +eneral al 2unicipiului *ucuresti
Organismele centrale interesate
!.
2unicipiu
2inisterul Lucrarilor Publice si Amena#arii Teritoriului
Consiliile locale municipale
Organismele centrale interesate
(.
Oras
Organisme teritoriale interesate
Consiliile locale mestesugaresti
).
,tatiune balneara, climaterica turistica
2inisterul Lucrarilor Publice si Amena#arii Teritoriului
Consiile #udetene
2inisterul Turismului
2inisterul ,anatatii
Organismele teritoriale interesate
-.
,at
Organismele teritoriale interesate
Consiliile locale comunale
C. Plan urbanistic zonal
1.
>ona centrala a municipiului *ucuresti
2inisterul Lucrarilor Publice si Amena#arii Teritoriului
Consiliul +eneral al 2unicipiului *ucuresti
Organismele centrale interesate
!.
>ona centrala a municipiului
2inisterul Lucrarilor Publice si Amena#arii Teritoriului
Consiliile locale municipale
Organismele teritoriale interesate
(.
>ona centrala a orasului
Organismele teritoriale interesate
Consiliile locale orasenesti
).
>ona centrala a satului
Organismele teritoriale interesate
Consiliile locale comunale
-.
Alte zone "unctionale din localitati
Organismele teritoriale interesate
Consiliile locale sau Consiliul +eneral al 2unicipiului *ucuresti
..
>one prote#ate
2inisterul Lucrarilor Publice si Amena#arii Teritoriului
Consiliile #udetene sau Consiliul +eneral al 2unicipiului *ucuresti
Organismele centrale si teritoriale interesate
1.
Asezare de vacanta
2inisterul Lucrarilor Publice si Amena#arii
Consiliile #udetene sau Consiliul +eneral al Teritoriului 2unicipiului *ucuresti
Organismele centrale si teritoriale interesate
0. Plan urbanistic de detaliu
1.
Investitii din competenta de aprobare a +uvernului, a altor organe ale administratiei publice centrale si cele
care se amplaseaza in zone prote#ate si teritoriale interesate
2inisterul Lucrarilor Publice si Amena#arii Teritoriului
Consiliile #udetene sau Consiliul +eneral al 2unicipiului *ucuresti
Organele centrale
!.
Investitii din competenta de aprobate a organelor locale
Organismele teritoriale interesate
Consiliile locale sau Consiliul +eneral al 2unicipiului *ucuresti
<. 8egulamente de urbanism
1.
8egulamentul general de urbanism
Organismele centrale interesate
+uvernul
!.
8egulamentul local de urbanism
2inisterul Lucrarilor Publice si Amena#arii Teritoriului
Consiliile locale sau Consiliul +eneral al 2unicipiului *ucuresti

@% 8epublicata in temeiul art. III din Legea nr. 1!- din 1. octombrie 144., publicata in 2onitorul O"icial al
8omaniei, Partea I, nr. !-4 din !) octombrie 144., dandu-se articolelor o noua numerotare.
Legea nr. -/ din !4 iulie 1441 a "ost publicata in 2onitorul O"icial al 8omaniei, Partea I, nr. 1.( din 1
august 1441, si a mai "ost modi"icata prin Ordonanta +uvernului nr. ) din 1) ianuarie 144), publicata in
2onitorul O"icial al 8omaniei, Partea I, nr. 13 din !) ianuarie 144) Aaprobata si modi"icata prin Legea nr.
3! din !/ iulie 144-, publicata in 2onitorul O"icial al 8omaniei, Partea I, nr. 1./ din !- iulie 144-% si prin
Legea nr. 11) din 11 octombrie 144., publicata in 2onitorul O"icial al 8omaniei, Partea I, nr. !-) din !1
octombrie 144..

S-ar putea să vă placă și