1

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE DREPT












FALIMENTUL

SOCIETATILOR COMERCIALE SPECIALE








Rezumat teza de doctorat






Conducator stiintific:
Prof.univ.dr.Stanciu D.Carpenaru



Doctorand: Luminita Tuleasca






BUCURESTI
2009
2

Falimentul societatilor comerciale speciale
- Rezumat -

Falimentul a reprezentat o preocupare constanta a literaturii juridice, preocupare impusa de
importanta si complexitatea acestei situatii de esec in activitatea comerciala.
Cu toate acestea, studiile consacrate falimentului actorilor pietei financiare: banci, asiguratori si
societatii de investitii au o frecventa foarte redusa.
Statutul institutiilor de credit, al societatilor de asigurari/reasigurari, al intermediarilor in
asigurari si al societatilor de investitii in economie si in viata sociala sint impuse de sectorul in care
acestea functioneaza: piata financiara ce are un rol crucial in functionarea economiilor moderne.
La nivel mondial si european exista preocupari prioritare privind piata financiara si participantii
la activitatea acesteia apreciindu-se ca, integrarea acesteia genereaza eficientizarea alocarii capitalului si
performantele economice pe termen lung.
Aceste preocupari s-au concretizat nu numai in politici economice ci si in politici legislative
specifice.
Activitatea bancilor si a asiguratorilor in contextul globalizarii economiei mondiale influenteaza
major existenta beneficiarilor de servicii financiare, soliditatea economiilor nationale, a pietei interne
europene si, implicit a economiei mondiale astfel incit, teama de consecintele nefavorabile ale esecului
acestor entitati a determinat extragerea lor din rindul actorilor obisnuiti ai comertului intern si
international si plasarea lor pe o pozitie distincta, caracterizata printr-un statut legal special aplicabil
intregii lor existente.
Statuarea regimului juridic special al bancilor, societatilor de asigurari/reasigurari si
societatilor de investitii a implicat la rindul sau modificarea conceptiei asupra falimentului acestora ,
realizindu-se reglementarea speciala a falimentului lor in conditiile in care, reglementarea generala a
falimentului nu putea corespunde specificitatii activitatii pe piata financiara.
Prin prezenta lucrare ne-am propus sa abordam unitar problematica falimentului societatilor
comerciale speciale astfel incit, sa contribuim la o buna intelegere a aspectelor teoretice si practice ale
acestui fenomen economic si juridic.
In aceasta directie, esentiala este fundamentarea calificarii acestor societati ca speciale si analiza
statutului lor prin raportare la regimul juridic al tuturor participantilor la activitate comerciala in special,
prin raportare la statutul organic al societatilor comerciale obisnuite.
Pe de alta parte, apreciem ca, premisa corectei abordari a falimentului societatilor comerciale
speciale o reprezinta cunoasterea contextului in care acestea actioneaza, a interdependentelor existente
pe piata financiara, a principiilor de functionare a activitatii specifice acestor entitati si a regimului
juridic special al acestora.
Si nu in ultimul rind, este necesara reflectarea regulilor generale ale tratamentului societatilor
comerciale in insolventa din care isi trag seva procedurile speciale ale falimentului bancilor si
societatilor de asigurari.
Numai in acest fel se poate asigura o buna evidentiere a particularitatilor falimentului societatilor
comerciale speciale, particularitati ce au justificat crearea unor proceduri colective de lichidare speciale.
Pornind de la necesitatea unei astfel de abordari, din perspectiva generala si speciala, teza de
doctorat realizeaza o analiza a falimentului principalelor societati comerciale speciale respectiv, a
bancilor si societatilor de asigurari, persoane juridice romane, si a marilor provocari generate de
perspectiva si realitatea esecului acestor entitati speciale ca un prim pas in tratarea falimentului
societatilor ce beneficiaza de regim juridic special.
3





Lucrarea are 298 de pagini si este structurata in trei parti, impartite in capitole si sectiuni, la care
se adauga introducere si concluzii si propuneri de lege ferenda.
In introducere sunt precizate unele aspecte generale privind activitatea comerciala si
participantii la activitatea comerciala cu evidentierea distincta a formelor in care se regasesc cele trei
tipuri principale de comercianti: persoane fizice, persoane fizice asociate sub forma intreprinderii si
persoanele juridice, toate apartind in fapt, aceleasi mari categorii de gen: intreprinderea.
Societatile comerciale reglementate de Legea nr.31/1990 reprezinta principala categorie de
participanti la activitatea comerciala si din acest motiv, cei mai supusi esecului in afaceri.
Nevoia de protejare a economiilor nationale a impus reglementarea legala distincta a societatilor
comerciale obisnuite si a societatilor comerciale speciale, in principal a celor ce au facut obiectul lucrarii
de fata: banci si societati de asigurare.
S-a creat astfel un statut special aplicabil bancilor si societatilor de asigurare, statut justificat prin
particularitatile activitatilor desfasurate: activitate bancara respectiv, activitate de asigurare si prin
impactul pe care il are atit activitatea cit si falimentul lor asupra vietii economice si sociale a tarii.
In aceasta sectiune se evoca principiile generale de organizare si functionare a societatilor
comerciale in general, si a bancilor si societatilor de asigurare.
Ca premisa a analizarii falimentului bancilor si societatilor de asigurare, in Partea I a
lucrarii sunt analizate principiile procedurii insolventei reglementata de Legea nr.85/2006, care
reprezinta dreptul comun in privinta tratamentului aplicat comerciantilor aflati in dificultati
comerciale.
Capitolul I este consacrat unor notiuni generale in care sunt evocate documente europene care au
fost avute in vedere de legea privind procedura insolventei: Principiile si directivele ce guverneaza
tratamentul insolventei si protectia drepturilor creditorilor, elaborate de Banca Mondiala (2001), Ghidul
legislativ privind legea insolventei, elaborat de Comisia Natiunilor Unite pentru dreptul comercial
international (UNCITRAL).
Pe baza principiilor acestor documente sunt precizate scopul si caracterele procedurii insolventei.
Capitolul II priveste conditiile de fond ale aplicarii procedurii insolventei. Sunt precizate
conditiile privind calitatea debitorilor (art.1 din Legea nr.85/2006).
Cu privire la starea de insolventa a debitorului, am considerat ca aceasta este o cauza a
deschiderii procedurii insolventei, iar nu numai o conditie de aplicare a procedurii insolventei.
In acest context, domeniul de aplicare al procedurii insolventei este stabilit in functie de
conceptia legii privind conditiile de aplicare ale procedurii.
Pentru acest motiv, conditiile de aplicare a procedurii insolventei, care determina
admisibilitatea sau inadmisibilitatea aplicarii proceduriii, sint conditii de fond -cerute a fi indeplinite
cumulativ- si au in vedere calitatea debitorului si situatia sa financiara respectiv, starea de insolventa
in care se afla acesta.
Ca si conditie de fond subiectiva, procedura insolventei se aplica numai anumitor categorii de
debitorii persoane fizice si persoane juridice.
Conditia de fond obiectiva a deschiderii procedurii insolventei, cauza acesteia este starea de
insolventa sau de insolventa iminenta.

4

Altfel spus, procedura insolventei se aplica numai acelor debitori prevazuti de lege, care se afla
in insolventa sau in iminenta insolventa. Aceasta stare in care se afla debitorul nu se confunda nici cu o
situatie dificila si nici cu insolvabilitatea debitorului.
Tendinta constanta a tuturor legislatiilor este aceea a extinderii domeniului de aplicare a
procedurii insolventei si la debitorii necomercianti fara nici o conditionare, tendinta justificata
prin disparitia caracterului sanctionator si infamant al procedurii insolventei.
Aspectele de drept comparat prezentate in lucrare, privitoare la cauzele aplicarii
procedurii colective, releva urmatoarele:
a) Utilizarea notiunii de faliment este abandonata de cele mai multe legislatii nationale fiind
inlocuita cu cea de insolventa a debitorului, iar procedura aplicabila debitorului aflat in insolventa nu
este numita procedura reorganizarii si falimentului ci procedura colectiva, procedurile insolventei sau
procedurile colective de redresare si lichidare a intreprinderilor, s.a.
Aceasta deoarece, se considera ca utilizarea cuvintului faliment (faillite, fallimento,
quiebra) in tarile de sorginte latina induce conotatii negative.
Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a definit procedurile colective ca procedurile
fondate pe starea de incetare de plati, de insolvabilitate sau pierderea credibilitatii debitorului,
implicind o interventie a autoritatii judiciare si conducind la o lichidare obligatorie si colectiva a
bunurilor sau cel putin la un control al acestei autoritati
1
.
Chiar si in Regulamentul Consiliului Uniunii Europene din 29 mai 2000 se utilizeaza notiunea de
insolventa in chiar denumirea lui: regulament privind procedurile de insolventa.
Trebuie mentionat ca, prin aceasta reglementare comunitara nu se defineste notiunea de
insolventa ci se incearca uniformizare legislatiilor privind intreprinderile in dificultate si usurarea
rezolvarii conflictelor de legi si de jurisdictie in materie de faliment.
b) In al doilea rind, distinctia intre notiunea de insolventa si cea de insolvabilitate nu prezinta
maxim interes pentru legiutor si, in prim plan intereseaza insolventa debitorului in deschiderea
procedurii colective iar, insolvabilitatea acestuia intereseaza intr-un plan secund si doar pentru citeva
din reglementarile nationale prezentate.
c) In al treilea rind, insolvabilitatea debitorului -cind intereseaza sub aspectul deschiderii
procedurii colective- se circumscrie notiunii de insolventa, este inclusa in aceasta.
Capitolul III se refera la conditiile de forma ale aplicarii procedurii insolventei. Sunt examinate
sesizarea tribunalului (competenta si actele de sesizare) si hotarirea judecatorului- sindic de deschidere a
procedurii insolventei.
Capitolul IV trateaza participantii la procedura insolventei. Sunt facute precizari privind organele
care aplica procedura (instantele de judecatoresti, judecatorul-sindic, administratorul judiciar si
lichidatorul) si alti participanti (adunarea creditorilor si comitetul creditorilor; administratorul special).
Capitolul V cuprinde evocarea perioadei de observatie, in care se stabileste masa credala si se
intocmesc rapoartele administratorului judiciar, prin care se stabileste procedura si modalitatea de
aplicare a procedurii insolventei.
Capitolul VI vizeaza reorganizarea judiciara, cu evocarea planului de reorganizare si a executarii
planului de reorganizare.
Capitolul VII are ca obiect analiza aspectelor esentiale ale procedurii falimentului (intrarea in
procedura falimentului; consolidarea creantelor; lichidarea averii debitorului).
Capitolul VII se refera la inchiderea procedurii (cazurile de inchidere a procedurii; efectele
inchiderii procedurii).

1
CJCE, 22 fevr.1979, Gourdain c/Nadler, aff.133/78 citata de Diana Ungureanu, op.cit., p.11;
5


Partea a II-a a lucrarii este consacrata falimentului bancilor.
Pornind de la ideea conform careia un bancher este in mod esential un creator si un distribuitor
de credit si, creditul presupune incredere in viitor; cind spui incredere spui de asemeni incertitudinea
rezultatului
2
si de la faptul ca riscul chiar neasumat- a insotit permanent si a caracterizat activitatea
bancilor astfel incit, esecul lor partial sau total, a existat dintotdeauna, lucrarea abordeaza falimentul
bancilor din dubla perspectiva: juridica si economica.
Constientizarea problemelor ce pot fi generate de pierderea increderii in sistemul bancar, de
panica financiara, de prabusirea substantiala a pietei bancare, de efectele dezastruoase asupra comertului
international, a condus la adoptarea unei conceptii de ansamblu privind masurile ce se impun pentru
inlaturarea disfunctionalitatilor sistemului bancar.
In primul rind, s-a stabilit ca, esential este crearea unui statut general al institutiilor care
desfasoara activitati bancare. Atingerea acestui obiectiv s-a putut realiza prin: adaptarea legilor privind
reglementarea tranzactiilor bancare si prin impunerea de conditionari intrarii libere a societatilor in
sectorul bancar.
In al doilea rind, esentiala este realizarea unor reglementari a stabilitatii individuale a bancilor.
Acest obiectiv a implicat adoptarea de masuri care sa asigure ca banca este capabila sa isi asume
propriile responsabilitati. Sub acest aspect, impunerea si respectarea cerintelor operationale specifice si
supravegherea prudentiala a bancilor de catre autoritati nationale au un rol esential.


Rezultatul concretizarii acestor obiective este crearea unui regim juridic special al
societatilor care desfasoara activitate bancara.
Statuarea regimului juridic special al bancilor a implicat la rindul sau modificarea conceptiei
asupra falimentului bancar realizindu-se reglementarea lui speciala in conditiile in care,
reglementarea generala a falimentului nu corespunde in intregime specificitati activitatii bancare.
Se realizeaza astfel o abordare unitara si speciala a societatilor bancare, abordare ce are ca
fundament, statutul special al acestor entitati in rindul participantilor la activitatea comerciala.
In aceste conditii, pentru intelegerea particularitatilor falimentului bancilor, in capitolul I se
precizeaza in sinteza regimul juridic al societatilor comerciale bancare, in lumina O.U.G. nr.99/2006.
Sunt precizate particularitatile sale privind conditiile speciale de autorizare a constituirii si
functionarii bancilor, precum si cele ale functionarii bancilor (adunarea generala, organele de
administrare si conducere, auditorul financiar).
Capitolul II trateaza regulile privind redresarea bancilor. Principala caracteristica a redresarii
bancilor este aceea ca este un concept diferit de reorganizarea oricaror alte societati comerciale datorita
scopului unic al acesteia: redresarea financiara cu eliminarea preocuparii directe a acoperirii pasivului
bancii si cu excluderea starii de insolventa a bancii si, datorita aplicarii continue a reglementarilor
prudentiale. Se subliniaza particularitatile redresarii si deosebirile fata de reorganizarea judiciara din
procedura insolventei, in special sub aspectul masurilor adoptate in cadrul fiecarei proceduri.
Esential este principiul prevenirii insolventei bancilor ce are drept corolar principiul preventiei
prin alerta, al declansarii imediate a interventiei autoritatii de supraveghere si control ori de cite ori
exista incalcari semnificative ale legii si ale reglementarilor si actelor emise in aplicarea legii referitoare
la supravegherea sau la conditiile de desfasurare a activitatii bancare.
Sunt analizate cele doua modalitati de redresare: prin procedura supravegherii speciale si
administrarii speciale. Redresarea are caracter administrativ, preventiv si de remediu.


2
Joseph Hamel, Preface a la premiere edition (1944), in M.Petit-Dutaillis, Le risque de credit bancaire, Ed.Riber, Paris, 1971, p.7;
6


Redresarea administrativa a bancilor realizata de profesionisti in managementul bancilor, intr-un
cadru profesional asigura in mai mare masura atingerea scopului acesteia.
Siguranta sistemului bancar este prioritara fata de orice alte considerente ce au legatura cu
limitarea drastica a drepturilor substantiale si procedurale ale bancii si ale actionarilor bancii in perioada
masurilor de redresare.
Cu exceptia marilor fraude sau a crizelor sistemice, problemele bancilor -depistate precoce- pot
fi inlaturate prin una din masurile de redresare.
Capitolul III priveste procedura falimentului bancilor si sunt analizate: conditiile de fond ale
aplicarii procedurii falimentului bancilor (cauzele aplicarii procedurii), formele insolventei bancilor
(incapacitatea de plata; scaderea sub 2% a indicatorului de solvabilitate al bancii; retragerea autorizatiei
de functionare a bancii).
Elementele definitorii ale incapacitatii de plata ca si cauza a falimentului bancilor sint
asemanatoare cu cele ale falimentului societatilor comerciale obisnuite: incapacitatea de plata a
debitorului sau insuficienta fondurilor banesti disponibile si neplata datoriilor exigibile.
In cazul unei bancii lipsa sumelor de bani disponibile pentru plata obligatiilor exigibile
reprezinta o problema cu mult mai grava decit in cazul oricarei alte societati comerciale avind in vedere
si faptul ca in orice moment banca poate lichida o parte din activele sale, ca poate obtine credite de la
alte banci partenere sau de la Banca Nationala a Romaniei.
Acesta este motivul distinctiei intre riscul de lichiditate definit ca risc al inregistrarii de pierderi
sau al nerealizarii profiturilor estimate, ce rezulta din imposibilitatea bancii de a onora in orice moment
obligatiile de plata pe termen scurt, fara ca aceasta sa implice costuri si pierderi ce nu pot fi suportate de
banca si criza de lichiditate ca si cauza a falimentului bancilor.
Incapacitatea vadita de plata a datoriilor exigibile cu disponibilitati banesti reprezinta in cazul
bancilor imposibilitatea de a mai face fata crizei de lichiditate in sens de insolventa vadita a acesteia.
A doua cauza a falimentului bancilor: scaderea sub 2% a indicatorului de solvabilitate sau criza
de solvabilitate este tratata avindu-se in vedere principiul prevalentei economicului asupra juridicului.
Numai in aceasta maniera se poate intelege diferenta esentiala existenta intre insolvabilitatea bancara si
insolvabilitatea oricarei alte societati comerciale.
In esenta, solvabilitatea bancii are rolul de acoperire a principalelor riscuri bancare astfel incit, la
un indicator de solvabilitate sub 2% banca se afla intr-o profunda stare de insolvabilitate, este in criza de
solvabilitate in sensul ca, riscurile/expunerile sale nu mai pot fi acoperite cu fondurile proprii astfel
incit, in momentul producerii riscurilor bancare generatoare de pierderi acestea nu mai pot fi acoperite
decit in foarte mica parte si banca va intra in criza de lichiditati si, in cazul imposibilitatii de a face fata
crizei de lichiditati banca va fi insolventa sau in faliment.
In ceea ce priveste ultima cauza a falimentului bancilor: retragerea autorizatiei de functionare a
bancii, ca urmare a imposibilitatii de redresare financiara a bancii, am apreciat ca aceasta se
concretizeaza in imposibilitatea cresterii indicatorului de solvabilitate la nivelul minim legal de 8% in
cadrul procedurii administrarii speciale si este constatata exclusiv de Banca Nationala a Romaniei.
Urmeaza analiza conditiilor de forma ale aplicarii procedurii falimentului bancilor (tribunalul
competent; actele de sesizare si efectele acestora; deschiderea procedurii).
In lucrare sunt precizare principalele aspecte privind organele care aplica procedura falimentului
(judecatorul-sindic si lichidatorul) si alti participanti (adunarea creditorilor; comitetul creditorilor;
actionarii bancii). Un loc special il ocupa Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar prezentat
din dubla perspectiva: calitatea acestuia de lichidator si de creditor in procedura falimentului bancilor.

7


Lucrarea cuprinde analize privind desfasurarea procedurii falimentului bancilor (primele masuri;
lichidarea averii bancii; inchiderea procedurii falimentului).
In incheierea capitolului sunt analizate principiile actiunii in raspundere pentru falimentul
bancilor respectiv, exercitarea actiunii in raspundere, persoanele responsabile, natura juridica a
raspunderii, conditiile raspunderii si solutionarea actiunii in raspundere.

Partea a III-a a lucrarii are ca obiect analiza falimentului societatilor de asigurare.
Ca si in cazul falimentului bancilor, si in cazul falimentului societatilor de asigurare, analiza
incepe cu prezentarea in sinteza a regimului juridic al societatilor de asigurare, in lumina Legii
nr.32/200 si, in Capitolul I sunt precizate particularitatile privind autorizarea constituirii si functionarii
societatilor de asigurare, precum si functionarea acestora.
Regimul juridic al societatilor de asigurare se evidentiaza prin
diferente semnificative fata de regimul societatilor comerciale obisnuite, diferente ce converg spre
realizarea unui statut special al societatilor de asigurari.
Reglementarea speciala a societatilor de asigurari are in vedere toate etapele existentei acestei
persoane juridice: constituire, functionare, modificare, dizolvare si lichidare si se remarca printr-un
profund regim derogator de la regimul de drept comun al societatilor comerciale astfel incit, calificam
societatile de asigurare ca si societati comerciale speciale.
Pe de alta parte, prezentarea generala a societatilor de asigurare indicata si faptul ca, in legislatia
romana exista distinctie intre asiguratori societati de asigurare si reasiguratori- societati de reasigurare,
diferentiere realizata dupa obiectul principal de activitate: activitate de asigurare in cazul asiguratorilor
si, activitate de reasigurare in cazul reasiguratorilor.
Aceasta distinctie este inca neconcretizata suficient in reglementari specifice si reflecta in mare
masura situatia statelor membre ale Uniunii Europene in care, reglementarea speciala a reasiguratorilor
fie lipseste fie nu este bine reglementata.
La nivelul legislatiei europene, prin Directiva 2005/68/CE privind reasigurarile s-a realizat cel
mai important pas in departajarea clara intre asiguratori si reasiguratori.
Capitolul II este consacrat redresarii financiare a societatilor de asigurare. Sunt analizate
principiile redresarii pe baza de plan de redresare financiara si ale redresarii prin administrare speciala.
Capitolul III trateaza falimentul societatilor de asigurare, folosind aceeasi schema, ca si in cazul
falimentului bancilor.
Mai intii sunt examinate conditiile de fond ale aplicarii procedurii falimentului societatilor de
asigurare.
Sunt analizate cauzele aplicarii procedurii falimentului: incapacitatea vadita de plata a datoriilor
exigibile cu disponibilitati banesti; scaderea valorii marjei de solvabilitate disponibila sub jumatate din
limita minima prevazuta in reglementarile legale pentru fondul de siguranta; imposibilitatea restabilirii
situatiei financiare a societatii de asigurare in cadrul procedurii de redresare financiara.
Indicam faptul ca, toate aceste cauze ce pot genera falimentul societatilor de asigurare sunt
reunite sub forma starii de insolvabilitate a acesteia.
Demonstram si faptul ca, legiuitorul roman nu a utilizat notiunea de insolvabilitate in mod
intimplator, datorita unei erori de perceptie a semnificatiei juridice a acestei notiuni ci, avindu-se in
vedere cauza reala, pur tehnica sau economica a falimentului asiguratorilor, cauza pe care a
consacrat-o juridic pentru realizarea unei congruente intre realitatea economica si cea juridica.
Apoi, sunt precizate conditiile de forma ale aplicarii procedurii falimentului societatilor de
asigurare (tribunalul competent; actele de sesizare si efectele acestora; deschiderea procedurii).
8


In continuare, sunt facute precizari privind participantii la procedura falimentului.
Urmeaza precizarea aspectelor esentiale ale desfasurarii procedurii falimentului societatilor de
asigurare si inchiderea procedurii.
Capitolul se incheie cu evocarea principiilor raspunderii pentru falimentul societatilor de
asigurare.




Din cele expuse reiese ca, liniile esentiale ale lucrarii au in vedere regimul juridic al
societatilor comericale speciale, redresarea financiara a bancilor si societatilor de asigurare,
procedura falimentului bancilor si societatilor de asigurare in care cauzele aplicarii procedurii
colective, efectele speciale ale deschiderii acestei proceduri, modalitatile de lichidare a averii bancilor
si asiguratorilor, inchiderea procedurii de faliment si raspunderea patrimoniala a persoanelor ce au
contribuit la ajungerea in insolventa respectiv in insolvabilitate a bancii sau a asiguratorului din care
intelegem sa mentionam citeva concluzii generale in cele ce urmeaza.

Regimul juridic al societatilor comerciale speciale are la baza regulile generale aplicabile
societatilor comerciale de care se detaseaza prin regulile speciale ce ii guverneaza intreaga existenta.
In primul rind, infiintarea bancilor si a societatilor de asigurari este supusa conditiilor prealabile
de autorizare a constituirii si functionarii lor de catre autoritatile competente: Banca Nationala a
Romaniei respectiv, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. Am sustinut conditia autorizarii
prealabile in ambele cazuri desi, Legea nr.32/2000 face referire la avizarea constituirii societatii de
asigurare, avind in vedere semnificatia juridica a acestui aviz (aprobare a constituirii) si continutul
Directivelor europene ce fac referire la autorizarea societatilor de asigurare.
Prin aceasta, legatura intre autorizatia de constituire si functionare si existenta acestor persoane
juridice tine de esenta lor astfel incit, prin incetarea valabilitatii autorizatiei de functionare sau prin
retragerea acesteia de catre autoritatea competenta, persoana juridica ce imbraca forma unei societati
bancare sau a unei societati de asigurare nu mai poate desfasura activitatea pentru care s-a constituit,
isi pierde ratiunea de a exista si neputindu-se transforma intr-o societate comerciala obisnuita, se va
lichida si va fi radiata din Registrul Comertului.
In al doilea rind, bancile si societatile de asigurare se supun permanent cerintelor operationale,
prudentiale specifice pietei financiare pe care activeaza.
Am indicat sfera atotcuprinzatoare a cerintelor prudentiale, faptul ca acestea vizeaza nu numai
situatia financiara a bancilor si societatilor de asigurare in sensul strict al acesteia ci, toate aspectele ce
pot influenta situatia financiara a acestor societati.
In aceste conditii, prin O.U.G. nr.99/2006 ce reglementeaza conditiile de acces la activitatea
bancara si de desfasurare a acestei activitati pe teritoriul Romaniei, prin Legea nr.32/2000 prin care se
reglementeaza organizarea si functionarea societatilor de asigurare si prin reglementarile date in
aplicarea acestor acte normative, se statueaza derogari semnificative de la aproape toate regulile
generale aplicabile societatilor comerciale.
Si nu in ultimul rind, bancile si societatile de asigurare sint permanent supravegheate si
controlate de autoritatile nationale sub aspectul respectarii cerintelor prudentiale si a masurilor dispuse
de aceste autoritati pentru a se depista si a se inlatura dintr-o faza incipienta, orice problema ce ar putea
pune in pericol siguranta operationala si financiara a acestor societati.
9


Regimul juridic special al bancilor si societatilor de asigurare destinat a asigura stabilitatea
individuala a acestora nu garanteaza impotriva esecului activitatii bancare sau de asigurare.
Aceleasi considerente care au impus statuarea regimului juridic special al acestor societati au
condus la reglementarea speciala a tratamentului dificultatilor financiare si a falimentului bancilor si
societatilor de asigurare.
Pe de alta parte, regulile generale aplicabile societatilor comerciale in insolventa nu corespund
particularitatilor bancilor si asiguratorilor si normelor prin care se asigura protectia sectoarelor
financiare din care fac parte astfel incit, in toate situatiile in care regulile generale au fost apreciate
ca inadecvate principiilor in baza carora functioneaza sau au functionat aceste societati speciale,
nevoii de protectie a pietei financiare si de mentinere a increderii in sistemul bancar si cel al
asigurarilor , s-au adoptat reguli speciale ce privesc atit redresarea cit si falimentului acestora.
In acest mod, dificultatile financiare si falimentul societatilor comerciale speciale sint
reglementate semnificativ diferit fata de tratamentul general aplicabil societatilor comerciale in
insolventa si, in continuare vom arata doar principalele elemente de diferentiere indicate pe larg in
cuprinsul lucrarii noastre.
In primul rind, redresarea financiara a bancilor si a societatilor de asigurare se realizeaza
prin proceduri speciale de supraveghere speciala si/sau de administrare speciala (in cazul bancilor) si
pe baza de plan de redresare si/sau prin administrare speciala (in cazul societatilor de asigurare).
In tratamentul general al societatilor comerciale, dificultatile financiare ale acestora pot fi
inlaturate prin procedura reorganizarii judiciare in cadrul procedurii generale a insolventei.
Diferentele de tratament sint fundamentale si reflecta scopul principal urmarit in fiecare caz in
parte.
Procedurile de redresare financiara a bancilor si societatilor de asigurare sint proceduri
preventive prin care se urmareste in mod exclusiv, inlaturarea cauzelor ce pot determina starea de
insolventa sau insolvabilitate a acestora.
Reoganizarea judiciara a societatilor comerciale obisnuite intervine cind aceste entitati se afla in
insolventa si are ca scop principal achitarea datoriilor acesteia.
Procedurile de redresare financiara sint proceduri administrative individuale aplicate de
autoritatile competente in timp ce, reoganizarea societatilor comerciale in insolventa este o procedura
esentialmente judiciara si colectiva (la ea participind creditorii societatii debitoare).
Pe de alta parte, am sustinut ca, redresarea financiara a bancilor si societatilor de asigurare nu
este o reorganizare administrativa specifica acestor entitati avind in vedere criteriul determinant al
calificarii unei procedurii ca fiind procedura de reorganizare: daca prin masurile adoptate in cadrul
acestei proceduri se pot afecta drepturile preexistente ale tertilor, ea este o procedura de reorganizare.
Acest criteriu este oferit de Directiva 2001/17/CE si de Directiva 2001/24/CE si, din definitiile date de
aceste acte europene reiese ca, este o procedura de reorganizare, procedura ce implica o suspendare a
platilor, o suspendare a executarii cererilor creditorilor debitorului sau o reducere a creantelor impuse
de instantele judecatoresti sau alte autoritati competente. Prin procedurile de redresare financiara a
bancilor si societatilor de asigurare nu se afecteaza drepturile preexistente ale tertilor.
In al doilea rind, procedura falimentului bancilor si societatilor de asigurare se distinge de
cea a falimentului societatilor comerciale obisnuite in principal prin conditiile de fond ale aplicarii
procedurii, prin participarea extraordinara la procedura a Bancii Nationale a Romaniei si mai ales, a
Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, prin existenta schemelor de garantare in sistemul bancar si in
sistemul de asigurari, prin modalitatile specifice de lichidare a activului debitorului, prin cazuri
speciale de inchidere a procedurii falimentului asiguratorului si prin extinderea sferei persoanelor ce
10


raspund pentru starea de insolventa a bancii respectiv, pentru starea de insolvabilitate a asiguratorului,
a celor ce pot formula cererea de atragere a acestei raspunderi precum si a faptelor ilicite ce atrag
aceasta raspundere.
Sub aspectul calitatii debitorului, reglementarile speciale ale falimentului bancilor si
asiguratorilor sint proceduri ce nu pot fi aplicate decit persoanelor juridice ce au statut de banca
respectiv, de societate de asigurare.
Cauzele aplicarii procedurii falimentului bancilor si societatilor de asigurare se
fundamenteaza pe situatia financiara iremediabil compromisa.
In reglementarea generala a insolventei, cauza aplicarii procedurii insolventei: starea de
insolventa nu este apreciata astfel avind in vedere ca, poate exista posibilitatea reorganizarii judiciare a
activitatii debitorului.
Chiar daca O.G. nr.10/2004 a optat pentru starea de insolventa ca si cauza a aplicarii procedurii
falimentului bancii in timp ce, Legea nr.503/2004 a optat pentru starea de insolvabilitate ca si cauza a
aplicarii procedurii falimentului societatilor de asigurare, ambele starii sint avute in vedere ca si
concepte de gen ce contin fiecare trei cauze particulare ale aplicarii falimentului acestor societati
comerciale speciale.
Insolventa sau insolvabilitatea sub forma crizei de lichiditatii este cauza comuna a deschiderii
procedurii falimentului bancilor si societatilor de asigurare si a societatilor comerciale obisnuite.
Am sustinut ca, datorita specificul activitatii bancare si de asigurare si a conditiei caracterului
vadit al incapacitatii de a plata a datoriilor exigibile cu disponibilitati banesti, in aceasta situatie, cauza a
aplicarii procedurii falimentului este imposibilitatea de a face fata crizei de lichiditati.
Insolvabilitatea bancilor si a asiguratorilor (art.2 alin.1 lit.h pct.2 din O.G.nr.10/2004 si art.3 lit.j
pct.2 din Legea nr.503/2004) ca si cauza a aplicarii procedurii falimentului acestora, nu are legatura cu
semnificatia traditionala a notiunii (pasivul patrimonial mai mare decit activul patrimonial).
Indicatorul de solvabilitate al bancii respectiv, valoarea marjei de solvabilitate disponibila a
asiguratorului indica gradul de acoperire a principalelor riscuri nu gradul de acoperire a datoriilor/a
pasivului.
Insolvabilitatea sau criza de solvabilitate a bancii si a asiguratorului ca si cauza a aplicarii
procedurii falimentului nu indica un pasiv mai mare decit activele bancii ci, faptul ca ele nu au
capacitatea de a-si acoperi riscurile adica, pierderile posibile ce ar putea fi generate de producerea
principalelor riscuri ale activitatii bancare si de asigurare (cu excluderea riscurilor tehnice ale
asiguratorului) si evident, nu se manifesta in exterior.
Aceasta cauza a aplicarii falimentului bancilor si asiguratorilor este specifica acestor proceduri
speciale, insolvabilitatea nefiind cauza a aplicarii procedurii insolventei societatilor comerciale
obisnuite.
Imposibilitatea redresarii financiare a bancii sau a asiguratorului prin intermediul procedurilor de
redresare reprezinta ultima cauza a aplicarii procedurii falimentului acestora si este specifica acestor
proceduri speciale de faliment.
Fiind proceduri esentialmente judiciare, procedura falimentului bancilor si a cea a falimentului
asiguratorilor se aplica numai in temeiul unei hotariri judecatoresti de deschidere a procedurii
falimentului pronuntata de judecatorul sindic, in cazul falimentului bancilor si de tribunal, in cazul
societatilor de asigurare.



11


Prin derogare de la regulile generale ale procedurii insolventei, investirea tribunalului cu
procedura falimentului bancilor si a asiguratorilor poate fi facuta prin cererea de deschidere a procedurii
formulata de debitor sau de creditor (conform regulilor generale) dar si prin cererea Bancii Nationale a
Romaniei respectiv, a Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor in calitatea lor de autoritati nationale de
supraveghere.
Prin derogare de la principiile regulilor generale ale insolventei, nu pot solicita deschiderea
procedurii falimentului asiguratorului creditorii de asigurari ai acestuia.
Banca Nationala a Romaniei are un rol consultativ in cadrul procedurii falimentului bancilor
insa, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor are veritabila pozitie a unui participant la procedura
falimentului asiguratorilor putind formula cereri si contestatii, avind drept de aprobare a rapoartelor
lichidatorului s.a., desi nu se incadreaza in nici una din categoriile de participanti nefiind nicidecum un
organ de aplicare a procedurii si nici parte in procedura.
In procedura falimentului bancilor, Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar poate
cumula statutul de lichidator cu cel de creditor al bancii debitoare si, am sustinut avantajul evident al
calitatii de lichidator al Fondului dincolo de conflictul de interese evident, argumentind cu garantiile de
obiectivitate si profesionalism pe care ofera Fondul si cu situatii similare din legislatia statelor cu
traditie in falimentul bancilor.
Printre efectele speciale ale deschiderii procedurilor de faliment a bancilor si asiguratorilor
(ce se adauga celor din reglementarea generala a insolventei) indicam acum doar pe acela al nasterii
dreptului creditorilor deponenti de a primi plata compensatiilor de la Fondul de garantare a depozitelor
bancare in limita plafonului de garantare de 50.000 Euro si a creditorilor de asigurari de a primi
indemnizatiile de la Fondul de garantare al carui administrator este Comisia de Supraveghere a
Asigurarilor, in baza schemelor de garantare existente in sistemul bancar si in cel al asigurarilor.
Sustinem ca, aceste plati se vor face de catre oricare dintre Fonduri numai in situatia esecului lichidarii
bancii debitoare respectiv, a asiguratorului debitor, prin tranzactii de preluare, prin cumparare active
si asumare pasive.
Fiind proceduri de lichidare colectiva, procedurile falimentului bancilor si asiguratorilor se
desfasoara pe aceleasi coordonate existente in reglementarea generala a insolventei.
Principalele reguli speciale se refera la stabilirea masei credale prin inregistrarea creantelor
Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar si a Fondului de garantare (in sistemul de
asigurari) in calitatea lor de solvens, in masura efectuarii platilor compensatorii sau a indemnizatiilor
catre creditorii deponenti respectiv, catre creditorii de asigurari. Calitatea de solvens al Fondurilor se
intemeiaza pe prevederi exprese ale legii ce au in vedere posibilitatea acceptarii cazurilor suplimentare
de subrogatie legala raportate la cele prevazute in Codul Civil.
Creditorii deponenti si creditorii de asigurari isi pastreaza dreptul de a cere admiterea creantelor lor insa,
nu vor putea participa la distribuiri de sume din lichidare decit in limita sumelor neacoperite de platile
compensatorii sau indemnizatorii efectuate de Fondurile de garantare.
Modalitatile de lichidare a averii bancilor si asiguratorilor sint adecvate specificului activului
patrimonial al acestor entitati in special, celui al bancilor. Pentru maximizarea averii acestor categorii
speciale de debitori in lichidarea averii lor au prioritate tranzactiile de cumpare active si asumare pasive
(in fapt, fuziuni in cazul preluarilor totale si divizari in cazul preluarilor partiale). In subsidiar se va
recurge la vinzarea activelor si, avind in vedere preponderenta activelor necorporale in averea bancilor
si a asigurarilor, lichidarea acestora prin modalitati specifice de realizare a activelor: cesiunea de
creanta, novatia, subrogatia conventionala consimtita de creditor, compensatia si darea in plata.

12


Distribuirea sumelor de bani obtinute din lichidarea averii bancii sau asiguratorului se
realizeaza cu respectarea principiilor prioritatii distribuirii sumelor de bani in functie de rangul de
prioritate al creantelor si al proportionalitatii indestularii creantelor din aceeasi categorie si al achitarii
creantelor certe, lichide si exigibile.
Se remarca privilegiul creantelor de asigurari fara de orice alte creante in ceea ce priveste
sumele de bani obtinute din lichidarea activelor admise sa reprezinte rezervele tehnice si plata lor dupa
achitarea taxelor, timbrelor si a cheltuielor procedurii.
Creantele deponentilor nu beneficiaza de acest statut in conditiile in care, creantele Fondul de
garantare a depozitelor in sistemul bancar, ce dobindeste prin subrogatie calitatea de creditor deponent,
au prioritate la distribuirea sumelor de bani fata de ceilalti creditori deponenti.
I nchiderea procedurilor de faliment al bancilor si al societatilor de asigurareintervine in
cazurile prevazute si de reglementarea generala a insolventei, cu aceleasi efecte principale.
Cazurile speciale de inchidere a procedurii falimentului societatilor de asigurare sint discutabile
in primul rind, pentru ca au in vedere inchiderea procedurii prin achitarea creantelor de asigurari si/sau
Fondului de garantare, fara nici un interes fata de indestularea creantelor celorlalte categorii de creditori.
In ceea ce priveste raspunderea patrimoniala a persoanelor care au contribuit la ajungerea in
insolventa respectiv, in insolvabilitate a bancii sau a asiguratorului, ambele reglementari ale
procedurii falimentului opteaza pentru extinderea sferei persoanelor reponsabile, a faptelor ilicite ce
atrag raspunderea acestora si a persoanelor ce pot formula cererea de atragere a raspunderii. In ceea
ce priveste natura juridica a raspunderii reglementate de art.39 din O.G. nr.10/2004 si de art.50 din
Legea nr.503/2004, apreciem ca este o forma speciala de raspundere delictuala, similara celei
reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006.



Intreaga lucrare scoate in evidenta faptul ca, reglementarea societatilor comerciale speciale, a
regulilor generale ale tratamentului societatilor comerciale in insolventa si a celor privind procedura
falimentului bancilor si societatilor de asigurare este perfectibila si, sub anumite aspecte trebuie operate
modificari astfel incit, vom puncta in continuare numai acele aspecte ce se impun a fi corectate in
mod necesar prin indicarea unor propuneri de lege ferenda.

I n ceea ce priveste regimul general al insolventei stabilit prin Legea nr.85/2006 principala
imbunatatire legislativa trebuie sa aiba in vedere crearea unui mediu corespunzator reorganizarii
activitatii debitorului prin reglementarea adecvata a acestei modalitati de tratare a dificultatilor
financiare a intreprinderilor.
Din acest punct de vedere, in actuala reglementare legala, reorganizarea debitorului este plasata
pe un loc secundar in primul rind, prin stabilirea unui scop unic al celor doua tipuri principale de
proceduri de insolventa respectiv, scopul acoperirii pasivului debitorului, in conditiile in care, procedura
generala include ca modalitate de realizare si reorganizarea judiciara a activitatii debitorului. Motiv
pentru care, in practica, fie nu se ajunge la reorganizarea debitorului fie, aceasta este utilizata doar
pentru preluarea debitorului prin fuziune sau majorare de capital.
Apreciem ca necesara stabilirea prin lege a prioritatii reorganizarii activitatii debitorului de
preferat, printr-o procedura de reorganizare distincta de procedura lichidarii colective a debitorului
insolvent dupa modelul procedurilor de redresare financiara a bancilor si a societatilor de asigurari si a
multor legislatii europene dedicate tratamentului dificultatilor financiare a intreprinderilor.
13


Pe de alta parte, legislatia trebuie sa acorde atentie rezolvarii adecvate a problemelor
societatilor comerciale intr-o faza anterioara starii de insolventa, in preinsolventa, prin
reglementarea concordatului preventiv prin care sa se previna starea de insolventa prin sprijinirea
precoce a debitorilor a caror activitate este viabila.
La fel de importanta este necesitatea ca, reglementarea generala a insolventei sa includa o
distinctie clara intre tratamentul juridic aplicat falimentului nefraudulos si cel aplicat falimentului
fraudulos si, mentionarea in cadrul hotaririi judecatorului sindic a comportamentului scuzabil al
debitorului care a intrat in faliment din cauze externe si nu datorita comportamentului lui fraudulos.
Tratamentul juridic aplicat falimentului neculpabil ar putea sa includa posibilitatea rambursarii
datoriilor de catre debitor, posibilitate ce poate fi acordata acestuia in temeiul prevederii exprese a legii:
regularizare automata a datoriilor sau, in temeiul unei conventii incheiata intre debitor si creditorii sai
(concordat).
In acest context, tratamentul falimentului fraudulos trebuie sa aiba in vedere sanctionarea de
catre judecatorul sindic a comportamentului necinstit, imprudent sau culpabil al debitorului prin
impunerea de restrictii severe acestuia pe perioade de timp suficient de mari pentru a se asigura asanarea
mediului economic.
Reglementarea generala a insolventei societatilor comerciale trebuie asigure o protectie mai
adecvata salariatilor debitorului si in acest sens, ea va trebui modificata sub aspectul introducerii
asigurarii platii creantelor salariale -in intregime sau in parte- prin intermediul unei institutii
(distincte/persoana juridica) de garantare a platii acestor creante.
Reglementarea procedurilor de faliment al bancilor si al societatilor de asigurare este
semnificativ mai adecvata fata de reglementarea generala in primul rind, datorita distinctiei nete intre
redresarea acestor entitati speciale si lichidarea lor judiciara.
Dar, si aceaste reglementari se impun a fi modificate sau/si completate fie pentru eliminarea
prevederilor legale inadecvate, fie pentru imbunatatirea celor existente.

I n procedura falimentului bancilor este necesara eliminarea tratamentului preferential al
Fondului de garantare a depozitelor din sistemul bancar ale carui creante, dobindite prin subrogatie
legala in drepturile creditorilor deponenti ai bancii debitoare, sint distribuite cu prioritate fata de
celelalte creante de acelasi rang ale creditorilor deponenti negarantati si a celor ramase ca diferenta
negarantata (art.38 pct.4 si pct.5 din O.G. nr.10/2004). In aceasta forma, regulile de distribuire a
sumelor rezultate din lichidarea averii bancii debitoare incalca atit principiile efectelor subrogatiei legale
conform carora, subrogatul dobindeste toate drepturile creantei platite cit si principiul egalitatii de
tratament a creditorilor.
Consideram utila o gradare legala a nivelului de insolvabilitate al bancii: insolvabilitate (la un
indicator de solvabilitate sub 8%), semnificativa insolvabilitate (la un nivel al indicatorului de
solvabilitate > 4%) si insolvabilitate critica (la un nivel al indicatorului de solvabilitate sub 2%).
Consideram necesara modificarea statutului creditorilor deponenti ai bancii debitoare in sensul
stabilirii unui privilegiu al creantelor acestora in raport cu orice alte creante, cu exceptia celor aferente
asa numitelor cheltuieli ale procedurii falimentului si a celor garantate prin ipoteci, gajuri sau alte
garantii reale mobiliare ori drepturi de retentie de orice fel. In acest mod s-ar asigura un tratament cu
adevarat echitabil al creantelor deponentilor ce au depus banii aflati in proprietatea lor in conturile
bancii debitoare si, prin aceasta operatiune transformindu-se in creditori ai bancii (care a devenit
proprietara sumelor de bani depuse), ca regula de fond ce tine de natura conturilor bancare.

14


Un tratament echitabil si o protectie adecvata a creditorilor deponenti ai bancii debitoare
impune si majorarea valorii plafonului depozitelor garantate prin schema de garantare a depozitelor
din sistemul bancar pina la un nivel mediu garantat in statele membre ale Uniunii Europene de
aproximativ 100.000 Euro.
Pentru eficientizarea schemelor de garantare a depozitelor din sistemul bancar, este indicata si
introducerea unei clauze de minimis in sensul stabilirii unei valorii minime a depozitelor garantate la
un cuantum -propus de studiile dedicate eficientei acestor scheme de garantare- de 20 de Euro. Se
elimina astfel cheltuielile inutile ale Fondului de garantare a depozitelor din sistemul bancar (implicit si
cele ale procedurii falimentului bancii), cheltuieli generate de procedurile de notificare si de prelungirea
operatiunilor platilor in cadrul sistemului de garantare in conditiile in care, in practica, creditorii
deponenti ce detin creante sub aceasta valoarea minima nu revendica plata compensatiilor.
Utilizarea notiunii de insolventa ca si cauza generala a aplicarii procedurii falimentului bancilor
nu corespunde semnificatiilor economice si juridice ale tuturor cauzelor particulare ale falimentului
bancilor si este de natura a genera confuzie ce poate fi inlaturata. Astfel cum am aratat si in cuprinsul
lucrarii credem ca, cea mai buna optiune este aceea a stabilirii doar a cauzelor particulare ale
falimentului bancilor.

Reglementarea legala a falimentului societatilor de asigurare este cel putin perfectibila
impunindu-se modificari structurale ale acesteia.
Dualismul competentelor autoritatii judiciare: a tribunalului si a judecatorului sindic in procedura
falimentului societatilor de asigurare nu are logica juridica, reprezinta o abordare depasita a atributiilor
instantelor judecatoresti in procedura falimentului si conduce la complicarea si la diminuarea eficientei
si rapiditatii procedurii falimentului asiguratorului debitor. In aceste conditii, reglementarea falimentului
societatilor de asigurare trebuie sa stabileasca exercitarea competentelor autoritatii judiciare numai de
catre judecatorul sindic.
Atributiile si drepturile Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor in procedura falimentului
societatilor de asigurare sint specifice atit celor ale organelor de aplicare a procedurii cit si celor ale
partilor procedurii. In aceste conditii, este necesara precizarea legala a statutului Comisiei de
Supraveghere a Asigurarilor in cadrul procedurii falimentului societatilor de asigurare.
Statutul legal al Fondul de Garantare (in asigurari) este inadecvat reglementat nefiind o entitate
ci, un de departament specializat al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor administrat de aceeasi
autoritate de supraveghere.
Pentru acest motiv, in practica, instantele de judecata au abordat diferit aspectele ce tin de calitatea si
capacitatea procesuala a Fondului de Garantare si de calificarea naturii cauzelor in care Fondul de
garantare are calitatea de reclamant sau de pirit. Astfel, este necesara reglementarea existentei Fondului
de Garantare (in asigurari) ca persoana juridica, dupa modelul Fondului de garantare a depozitelor
din sistemul bancar.
Reglementarea legala a procedurii falimentului societatilor de asigurare contine nenumarate
prevederi ce depasesc limitele maxime ale dezideratului protectiei creditorilor de asigurari. Statutul
special al creditorilor de asigurari in procedura falimentului asiguratorului debitor nu trebuie sa conduca
la prejudicierea drepturilor celorlalte categorii de creditori ai societatii de asigurare debitoare. Astfel,
este necesara precizarea expresa si corespunzatoare a dreptului tuturor creditorilor societatii de
asigurare de a solicita deschiderea procedurii falimentului acesteia si modificarea cazurilor de
inchidere a procedurii falimentului generate de indestularea tuturor creantelor de asigurari fara nici o
referire la soarta celorlalte creante ale asiguratorului debitor.
15


Si nu in ultimul rind, Legea nr.503/2004 acorda posibilitatea incheierii unui concordat intre
societatea de asigurare debitoare si creditorii sai de asigurari fara a se reglementa conditiile minimale ale
incheierii acestuia. Inexistenta unei reglementari generale a concordatului falimentar lipseste de
eficienta aceasta dispozitie a reglementarii falimentului societatilor de asigurare si, credem ca se
impune ca legea sa aiba in vedere completarea prevederilor privind concordatul.


Prin acest demers stiintific ne-am propus abordarea falimentului principalelor societati
comerciale speciale: bancile si societatile de asigurare, dintr-o dubla perspectiva: generala si
speciala. Ne-am asumat acest tip de abordare pentru reflectarea corecta si completa a
particularitatilor falimentului acestor participanti speciali la activitatea comerciala chiar daca, el
poate fi apreciat ca temerar. Cu siguranta au ramas aspecte necercetate si probleme nerezolvate
dar, avem multumirea realizarii uneia dintre primele lucrari de specialitate dedicate falimentului
bancilor si societatilor de asigurare.