Caracterul

Spre deosebire de temperament, care, dupa cum am vazut, se refera la nsusiri

puternic ancorate n ereditatea individului, caracterul vizeaza ndeosebi
suprastructura socio-morala a personalitatii, calitatea de fiinta sociala a omului.
De cte ori vorbim despre caracter, mai mult ca sigur implicam un standard moral
si emitem o judecata de valoare (Allport, 1981). Tocmai implicarea judecatilor de
valoare n definirea caracterului face, oarecum, problematica utilizarea acestui
termen. De aceea, psihologia americana prefera utilizarea termenului generic de
personalitate, care include nt 14214o1419o r-un sistem unitar ceea ce europenii
nteleg prin temperament si caracter.
Adevarul este ca, raportndu-ne la celalalt, nu putem utiliza cuvinte neutre,
constative. Chiar descriind trasaturi temperamentale utilizam termeni cu o
conotatie evaluativa (nervos, nestapnit, lent, "moale" etc).
Etimologic, termenul caracter, care provine din greaca veche, nseamna tipar,
pecete si, cu referire la om, sisteme de trasaturi, stil de viata. Acest termen ne
trimite la structura profunda a personalitatii, ce se exprima prin comportamente
care, n virtutea frecventei lor ntr-o gama ntreaga de situatii, sunt usor de
prevazut. stim, de pilda, cu o anumita probabilitate, cum va reactiona un elev n
caz de esec sau succes, daca va putea rezista la o anumita tentatie sau daca, ntr-
un moment de ragaz, va prefera sa citeasca o carte sau sa se joace. O buna
cunoastere psihologica trece dincolo de comportamentele direct observabile si,
pentru a fundamenta previziuni corecte, si propune sa raspunda la ntrebarea
"De ce?". De aceea, pentru a cunoaste caracterul cuiva trebuie sa ne ntrebam n
legatura cu motivele, cu valorile ce fundamenteaza comportamentele manifeste.
"Caracterul este acea structura care exprima ierarhia motivelor esentiale ale unei
persoane, ct si posibilitatea de a traduce n fapt hotarrile luate n conformitate
cu ele" spune A. Cosmovici, subliniind doua dimensiuni fundamentale ale
caracterului - una axiologica, orientativ--valorica, alta executiva, voluntara, Ideea
auto-controlului n baza unor nalte valori morale este prezenta n multe definitii
ale caracterului. Astfel, caracterul este "gradul de organizare etica efectiva a
tuturor fortelor individului" (Taylor, W.S.), "o dispozitie psihofizica durabila de a
inhiba impulsurile conform unui principiu reglator" (Rohack, A.A., cf. Allport,
1981, p. 44) sau o "vointa moraliceste organizata" (Klages, K., cf. Popescu-
Neveanu, R, Zlate, M., Cretu, T., 1987, p. 321).
Privit astfel, caracterul este un subsistem relational-valoric si de auto-reglaj al
personalitatii si se exprima, n principal, printr-un ansamblu de aitudini-valori.
Pentru definirea caracterului avem n vedere nu manifestarile aiitudinale
circumstantiale, variabile, ci atitudinile stabile si generalizate, definitorii pentru
persoana n cauza, si care se ntemeiaza pe convingeri puternice.
Atitudinea exprima o modalitate de raportare fata de anumite aspecte ale
realitatii si implica reactii afective, comportamentale si cognitive. Nu totdeauna
ntre cele trei tipuri de reactii exista un acord deplin; uneori ceea ce simtim nu e
n acord cu ceea ce gndim despre ceva, si nu totdeauna actionam conform
sentimentelor noastre. nsa, cnd toate aceste manifestari sunt congruente,
atitudinile devin stabile si relativ greu de schimbat.
Definitia tridimensionala a atitudinii are si o valoare euristica deoarece poate
orienta demersul educativ de formare si schimbare a atitudinilor prin metode si
tehnici ce vizeaza componentele afective, cognitive si comportamentale ale
atitudinii-tinta. Psihologia sociala a abordat pe larg acest domeniu, schimbarea
atitudinilor fiind un cmp de cercetare privilegiat al acestei discipline.
In structura caracterului se pot distinge trei grupe fundamentale de atitudini :
atitudinea fata de sine nsusi (modestie, orgoliu, demnitate, dar si sentimente de
inferioritate, culpabilitate etc), atitudinea fata de ceilalti, fata de societate
(altruism, umanism, patriotism, atitudini politice etc.) si atitudinea fata de munca.
Trasaturile de personalitate, diagnosticate cu ajutorul chestionarelor si care intra
n structura caracterului pot fi considerate, ntr-o anumita masura, expresia
atitudinilor pe care persoana le are fata de ea nsasi (Bromberg, M., 1994): atunci
cnd i se cere unui subiect sa completeze un chestionar de personalitate, el nu
face altceva dect sa-si exprime acordul sau dezacordul cu propozitii evaluative
ce-1 caracterizeaza din propria perspectiva.
Am amintit deja ca nu exista nca un sistem de trasaturi unanim acceptat cu
ajutorul caruia sa putem descrie caracterul cuiva. Numarul de trasaturi, ca si
descrierea lor variaza de la un cercetator la altul (Eysenck, H., Murrary, H.,
Thomae, H., Berger, G. etc). Adoptnd un demers sistematic si utiliznd analiza
factoriala, Cattell, R., a elaborat un chestionar (16 P.F.) cu ajutorul caruia pot fi
evaluati saisprezece factori de personalitate ntre care : conservatorismul,
emotivitatea, ncrederea, indisciplina, relaxarea etc.
In fata diversitatii testelor de personalitate si a sistemelor teoretice, apare n mod
firesc ntrebarea care sunt, totusi, factorii care surprind cel mai bine profilul
psihologic al unei persoane. Pentru a raspunde la aceasta ntrebare, J. Brown si E.
Howard au selectat 400 de ntrebari din diferite chestionare, la care au raspuns
1003 subiecti. Analiza factoriala a raspunsurilor a condus la identificarea a 20 de
factori, dintre care doar 11 realizeaza o buna discriminare ntre diversi subiecti.
Vom prezenta, n continuare, cteva din scarile Inventarului de Personalitate
California (C.P.I.), ce-1 are ca autor pe Harrison G. Gough. Acest chestionar se
bazeaza pe un demers empiric, operational, itemii fiind selectati n functie de
capacitatea lor de a realiza descrieri specifice si coerente ale personalitatii si de
masura n care scorurile obtinute permit formularea de predictii
comportamentale valide.
1. Dominanta: evalueaza factorii aptitudinali specifici liderului, dominanta,
tenacitatea si initiativa sociala ("Majoritatea discutiilor si certurilor n care ma
angajez vizeaza probleme de principiu").
2. Acceptare de sine: se refera la factori precum simtul valorii personale,
acceptarea de sine si capacitatea de a gndi si actiona independent ("Viata mea
de zi cu zi este plina de lucruri care ma intereseaza").
3. Independenta: evalueaza libertatea deciziei si capacitatea de a actiona n
functie de propriile dorinte ("mi este greu sa simpatizez pe cineva care se
ndoieste tot timpul si nu este sigur de nimic").
4. Empatie: capacitatea de a sesiza cu cea mai mare exactitate posibila cadrul de
referinta intern si componentele emotionale ale unei alte persoane, si de a le
ntelege ca si cum ar fi ea nsasi aceasta persoana ("ncerc, totdeauna sa tin cont
de sentimentele celuilalt, nainte de a actiona").
5. Responsabilitate : aceasta scara identifica persoanele cu un caracter onest,
responsabile si constiincioase ("Din respect pentru vecini, fiecare trebuie sa
ntretina spatiul din fata casei sale").
6. Socializare: indica nivelul de maturitate si spiritul de echitate sociale la care a
ajuns individul ("nainte de a actiona, ncerc sa prevad reactiile prietenilor mei")
7. Autocontrol: evalueaza gradul si suficienta dominarii de sine si absenta
impulsivitatii si egocentrismului ("Examinez o problema din toate punctele de
vedere, nainte de a lua o decizie").
8. Toleranta: identifica persoanele ce au convingeri si atitudini sociale care nu
sunt bazate pe prejudecati, receptive si tolerante ("As fi gata sa contribui din
buzunarul meu pentru a ndrepta o greseala, chiar daca nu sunt implicat direct
n aceasta)...
9. Realizare de sine prin conformism : identifica factorii de interes si moti-
vationali care faciliteaza realizarea de sine n conditiile n care conformismul este
un comportament pozitiv ("Cred ca ncercarile si suferintele vietii ne fac mai
buni").
10. Realizare de sine prin independenta : identifica factorii de interes si moti-
vationali care faciliteaza realizarea de sine n conditiile n care autonomia si
independenta sunt comportamente pozitive ("Am impresia ca sunt aproape la fel
de capabil si inteligent ca majoritatea oamenilor care ma nconjura").
Adolescenta este perioada n care ncep sa se cristalizeze principalele trasaturi de
caracter. De aceea, cu greu pot fi facute afirmatii categorice privind
personalitatea unui elev (mai ales a celui de vrsta mica). De cele mai multe ori
asistam la comportamente conventionale ce alcatuiesc o "masca" ce poate varia
n functie de situatie. Doar situatiile neobisnuite pot provoca reactii care ne pot
ajuta sa diferentiem ntre atitudinile circumstantiale, reactiile conventionale si
cele care exprima "nucleul" stabil si autentic al personalitatii n formare.
De asemenea, motivele (uneori foarte diferite) ce fundamenteaza atitudinile si
comportamentele elevilor cresc dificultatea interpretarii si valorizarii morale a
acestora.
Avnd n vedere plasticitatea deosebita a "substantei" psihologice ce va constitui
personalitatea viitorului adult, scoala trebuie sa-si asume, ntr-o maniera
sistematica, mai sustinuta, responsabilitati formative. Capitolele urmatoare ale
acestui studiu evidentiaza rolul pedepselor/recompenselor si al asteptarilor
profesorilor n modelarea personalitatii elevilor. Acum vrem sa atragem atentia
asupra efectului pe care l pot avea atitudinile profesorului fata de performantele
elevilor, precum si interpretarea rezultatelor scazute n termeni de esec.
Cercetari experimentale au demonstrat ca intensitatea trasaturilor psihologice ce
alcatuiesc profilul psihologic al cuiva se distribuie conform curbei lui Gauss. Cu
alte cuvinte, n mod normal, performantele scolare si sociale, n general, ale
fiecarui elev nu pot sa se situeze toate la un nivel superior, mai ales cnd sarcinile
scolare se situeaza la un nivel ridicat de dificultate. De aceea, educatorii trebuie sa
creeze situatii n care elevii sa-si cunoasca nu numai limitele (care sunt firesti si
trebuie privite ca atare, si nu ca esecuri ce implica responsabilitati personale), ei si
(mai ales) resursele.
Constientizarea limitelor si resurselor, uneori foarte diferite de la elev ia elev,
conduce la formarea unei imagini de sine echilibrate, a demnitatii si respectului
de sine si fata de ceilalti. Se ajunge astfel la acceptarea diferentelor firesti dintre
oameni, la cresterea spiritului de toleranta si Ia evitarea etichetarilor globale care
pot mpinge pe unii elevi spre periferia grupului scolar, cu efecte negative asupra
personalitatii acestora.
Formarea atitudinilor, elementele structurale principale ale caraeteralui, implica
metode si tehnici specifice. Complexitatea si unicitatea fiintei umane nu permite
formularea si recomandarea unei singure strategii. Fiecare domeniu al vietii are
particularitati si limite practic imposibil de cuprins n scheme teoretice (Neacsu, I.,
1990). Literatura psihopedagogica destinata acestui subiect este relativ restrnsa.
Unele ncercari sunt legate mai ales de motivatie, interese, aspiratii si atitudini,
privite ca factori motivatori n contextul activitatilor scolare.
Comunicarea de tip persuasiv, metodele directe implicnd conditionarile clasice si
operante, si unele metode indirecte (mai putin sistematizate, cu posibilitati
scazute de evaluare a efectelor) sunt considerate utile n formarea atitudinilor,
proces ce difera considerabil de cel al nsusirii informatiilor, priceperilor si
deprinderilor.
n ceea ce priveste metodele indirecte, ele actioneaza n mod deosebit prin
mecanismele nvatarii sociale bazate pe imitatie, pe identificare, pe exemple, pe
modelare etc. Din aceasta perspectiva, am putea spune ca una din cele mai
importante sarcini formative ale scolii este aceea de a oferi modele, cai de urmat.
ntre metodele directe, cea mai frecvent ntlnita este utilizarea pedepselor si
recompenselor.