Umorul in opera lui Creanga

Comicul are un rol important n viata sociala, pentru ca prin rs se sanctioneaza att
inovatiile anormale si aberante, ct si atitudinile exagerat retrograde; el este si o
categorie estetica, realizata cu mijloace specifice, n forme de o varietate extraordinara.
n fond, satira, ironia, sarcasmul, zeflemeaua, grotescul, umoristicul, burlescul si
altele snt astfel de ipostaze ale comicului, exprimnd fiecare atitudini diferite si
realizndu-se cu mijloace specifice. n general, comicul presupune o atitudine critica
fata de un obiect si, implicit, superioritatea celui care, constatnd defectele altuia,
sanctioneaza.
Izvoarele cele mai frecvente ale comicului snt contrastele surprinzatoare si surpriza
adica tot ceea ce exista prin disproportii. Astfel, contrastul dintre esenta si aparenta,
dintre fond si forma, dintre realitate si pretentii, dintre efort si consecinte ori dintre
intentii si rezultate, toate acestea sfrsesc prin a provoca rsul.
Pe fondul acesta, identitatea personajului comic se realizeaza printr-un proces de
simplificare, care cultiva exagerarea hilara, diformitatile fizice, disproportiile,
anormalul grotesc sau ngrosarea caricaturala. Opozitia dintre ceea ce este mecanic,
stereotip si ceea ce este viu se poate baza tocmai pe existenta unor personaje reduse la
o esenta comica, lipsite de complexitate, mai mult sau mai putin artificiale.
I.L.Caragiale spunea ca personajele nu trebuie prezentate cu detalii multe. Asta
omoara imaginea vie. Chipul zugravit trebuie sa surprinda printr-o singura trasatura
caracteristica. Un tip, un nume potrivit sau un un gest valoreaza mai mult dect o
pagina ntreaga de descriere . Iar un teoretician al comicului, precum Henri Bergson,
sustine ca la baza comicului sta automatismul n contrast cu activitatea libera, faptul
acesta atragnd dupa sine substituirea actiunii de catre observatia minutioasa tratata
autonom, ca obiect n sine, suficient siesi: n loc de a ne concentra atentia asupra
actelor, ea o dirijeaza mai curnd asupra gesturilor. nteleg aci prin gesturi, atitudinile,
miscarile si chiar discursurile prin care o stare sufleteasca se manifesta fara scop, fara
profit, doar prin efectul unei mncarimi interioare . Nu ntmplator, n asemenea
conditii, s-a vorbit despre un deficit de descriptibilitate la Creanga, ca si la celalalt
mare autor comic al secolului, Caragiale.
Comicul se poate prezenta sub multiple forme, n functie de realitatea la care se refera
si chiar de atitudinea pe care doreste sa o proiecteze. n felul acesta, se poate vorbi de
un comic de situatie, de unul de limbaj aici putndu-se include si numele
personajelor, dar si al locurilor sau al altor lucruri (la Caragiale, de exemplu, titlurile
ziarelor pe care le citesc personajele, precum Racnetul Carpatilor) , dar exista si un
comic de moravuri sau de caracter.
Situatiile comice snt provocate de aparitia unor confuzii, ncurcaturi, rasturnari de
situatii, ntmplari surprinzatoare. Comicul de limbaj se realizeaza tot prin existenta
unor situatii anormale, manifestate nsa la nivelul foneticii, al lexicului, al sintaxei,
deformarea pronuntiei corecte mbinndu-se cu folosirea gresita a unor termeni, cu
automatismele, cu folosirea abuziva a unor cuvinte, neologisme sau arhaisme, n
contrast fie cu restul lexicului, fie cu identitatea personajului.
Moravurile unui anume moment istoric sau ale unei clase sociale au fost dintotdeauna
surse ale comicului, mai ales ale satirei. Chiar la Creanga, desi el foloseste n general
umoristicul, exista un astfel de comic de moravuri si o usoara tendinta satirica.
Abuzurile clerului sau metodele de nvatamnt snt deseori sanctionate cu o
superioritate morala nemascata, desi la Creanga, chiar n astfel de situatii, jovialitatea
deturneaza satira de la sensurile ei dure, de pedepsire. Asupra acestui fapt vom reveni,
nsa.
n fine, comicul de caracter sanctioneaza, tot prin caricaturizare si exagerare, anumite
trasaturi general-umane, precum zgrcenia, ipocrizia, parvenitismul, ngmfarea,
semidoctismul etc., dar la Creanga, chiar atunci cnd un personaj precum matusa
Mariuca din secventa numita conventional La cirese poate fi considerat tipul
zgrcitului, atmosfera este de bonomie, lucru datorat stilului sau, viziunii umoristice si,
nu n ultimul rnd, perspectivei narative.
Satiricul este una din formele cele mai vechi ale comicului de factura clasica si apare
ca ridiculizare neiertatoare a unor aspecte din viata sociala, a unor trasaturi negative si
a unor moravuri, respinse n numele unor valori superioare. Cel care satirizeaza este
convins de superioritatea sa si este, de asemenea, convins ca lucrurile pot fi ndreptate.
Ironia se bazeaza pe simularea acordului cu un anumit punct de vedere, n asa fel nct
sensul comunicat se opune celui transmis direct. Cum spunea Pierre Fontanier, ironia
consta n a spune printr-o persiflare, fie n gluma, fie n serios, contrariul a ceea ce
gndesti sau ai vrea sa se gndeasca . Pentru recunoasterea ironiei, tonul exprimarii
are o importanta capitala, ca si contextul n care se fac interventiile celui ironic. La
Creanga deseori, si am vazut lucrul acesta chiar n cazul lui Pcala, dar si n cazul
autorului nsusi n relatie cu contemporanii, eroii simuleaza prostia, ignoranta,
naivitatea cu scopul de a-l pune n inferioritate pe interlocutor. Dupa ce i-a dat acestuia
impresia inferioritatii, eroul si dezvaluie desteptaciunea, asemenea lui mos Ion Roata
n secventa explicarii de catre boieri a semnificatiei unirii. La Creanga, autoironia
apare frecvent, dar si acest lucru va constitui obiectul unei discutii ulterioare mai
ample.
Sarcasmul este una din formele cele mai severe ale comicului, urmarindu-se
condamnarea totala a aspectelor vizate, totul ngrosndu-se n exces. Acelasi lucru l
realizeaza si zeflemeaua, care discrediteaza un personaj sau o anumita realitate prin
persiflare, prin luare n rs, prin deriziune. Grotescul, n schimb, desi se bazeaza tot pe
exagerarea monstruoasa a unor trasaturi, poate sa se datoreze nu vreunei intentii
corective, ci, ca la Creanga, placerii rsului si vocatiei spectaculosului.