DESPRE CONSTIINTA MORALA

52. Ce este constiinta morala?

Constiinta morala este glasul lui Dumnezeu in sufletul credinciosului, glas care-l indeamna la implinirea
legii morale. Glasul acesta il poate cunoaste fiecare, caci dupa credinta noastra constiinta s-a nascut
deodata cu omul. Ea este de obarsie dumnezeiasca. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Cand Dumnezeu l-a
facut pe om, a sadit in fiecare judecata nemincinoasa a binelui si a raului, adica regula constiintei".
53. La ce-i slujeste omului constiinta?
Constiinta slujeste drept calauza la implinirea legii. Ea este judecatorul neadormit si aspru, care nu se
poate cumpara cu nimic si care se pronunta asupra fiecarei fapte, aratand daca aceasta este buna sau rea
si deci daca trebuie savarsita sau nu. Ea isi ridica glasul atat inainte de savarsirea unei fapte, cat si dupa
savarsirea ei. Inainte de savarsirea unei fapte, constiinta spune daca fapta este buna sau rea si ne
sfatuieste sa o implinim sau nu. Dupa savarsirea faptei, tot ea ne judeca. Daca am ascultat de glasul ei,
daca ne-am implinit datoria si ne-am ferit de fapte rele, atunci constiinta ne rasplateste cu bucurie,
multumire si liniste sufleteasca. Iar daca n-am ascultat de glasul constiintei si am savarsit fapte rele,
atunci ea ne pedepseste cu aspre mustrari; simti, adica, neliniste si apasare in suflet. De aceea, crestinul
trebuie sa asculte totdeauna de glasul constiintei sale. Orice lucrare potrivnica constiintei este rea si aduce
pedeapsa, precum citim in Sfanta Scriptura: "Tot ce nu este din credinta" (adica din convingere intima),
"este pacat" (Rom. 14, 23).
54. Gasim in Sfanta Scriptura pilde despre lucrarea constiintei?
Da. Iata cateva: Constiinta ii mustra pe protoparintii Adam si Eva dupa ce au calcat porunca
dumnezeiasca (Fac. 3, 10); ea il urmareste pe Cain, care nu-si mai gaseste liniste pentru uciderea fratelui
sau Abel (Fac. 4, 13); ea opreste pe fratii lui Iosif de a-i ridica acestuia viata (Fac. 37, 26); ea aduce
cainta lui David pentru faradelegile sale si ramane statornica in inima lui Iov, care primeste cu rabdare
toate loviturile vietii (Iov 1, 21); ea rusineaza pe acuzatorii femeii pacatoase (Ioan 8, 9); ea naste cainta
in inima fiului risipitor (Luca 15, 18) si in inima lui Iuda, vanzatorul Mantuitorului (Matei 27, 3-4).
55. Poate constiinta sa dispara vreodata din sufletul omului?
Niciodata. Ea poate sa fie adormita prin nepasarea omului fata de datoriile sale, poate sa fie intunecata
printr-o viata de pacat, dar nu poate sa fie nimicita niciodata, fiindca ea este de la Dumnezeu. Nici cei mai
mari facatori de rele nu pot inabusi in ei, cu totul, glasul constiintei. Ea ii urmareste mereu cu mustrarile
ei, incat multi ajung la deznadajduire si-si curma singuri firul vietii, ca Iuda.
56. Ce datorie avem fata de constiinta noastra?
Avem datoria de a o pastra totdeauna curata si de a o tine in stare treaza prin rugaciune, post,
impartasirea cu Sfintele Taine si prin cunoasterea tot mai temeinica a invataturii crestine. Caci constiinta
morala ne indeamna la faptuirea binelui, dreptatii si dragostei crestine, adica la implinirea legii morale.
57. Sta in puterea credinciosului sa implineasca indemnurile constiintei? Se poate hotari el,
cand voieste, spre fapta buna sau spre fapta rea?
Da. Credinciosul poate aceasta, fiindca are voie libera.
58. Ce este voia libera a omului?
Voia libera este puterea sufleteasca pe care o are omul chiar de la creare si prin care el se poate hotari
fara nici o sila pentru o fapta sau pentru alta. In temeiul acestei puteri, fiecare om este, el singur si nu
altcineva, savarsitorul si stapanul faptelor sale. Voia libera este singurul dar asupra caruia omul are
stapanire deplina. Dupa invatatura Sfintei noastre Biserici, in starea originara voia omului era inclinata
spre binele moral; prin pacatul stramosesc ea s-a inclinat mai mult spre rau, insa fara sa-si piarda cu totul
inclinarea spre bine. Prin jertfa Domnului nostru Iisus Hristos pe Cruce, i se da credinciosului un ajutor
suprafiresc, adica harul dumnezeiesc, pentru ca sa poata invinge inclinarea spre rau si sa poata implini
binele moral.
59. Unde se vorbeste despre voia libera?
Despre voia libera a omului se vorbeste in cuvinte foarte limpezi in Sfanta Scriptura si in Sfanta Traditie.
Asa citim in Vechiul Testament: "Viata si moarte ti-am pus Eu astazi inainte, binecuvantare si blestem.
Alege viata, ca sa traiesti tu si urmasii tai" (Deut. 30, 19). In Noul Testament Mantuitorul raspunde
tanarului bogat: "Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta si da-o saracilor" (Matei 19, 21). In
alt loc, Mantuitorul plange soarta Ierusalimului, spunand: "Ierusalime, Ierusalime... de cate ori am voit sa
adun pe fiii tai, dupa cum aduna pasarea puii sai sub aripi, dar nu ati voit" (Matei 23, 37). Iar Sfantul
Chiril al Ierusalimului spune: "Sa stii ca tu ai un suflet cu vointa libera... care are putinta de a face cum
voieste".
Dar si fiecare om cu judecata sanatoasa isi da seama ca are voie libera. Fiecare simte ca se hotaraste de
la sine pentru o lucrare, ca prin alegere proprie a savarsit intr-o imprejurare o fapta anumita si ca ar fi
putut tot atat de bine savarsi alta in locul ei. Ca este asa ii arata omului si cainta pe care o simte pentru
unele fapte. Caindu-se pentru unele fapte, omul isi da seama ca el n-a fost silit sa le faca si ca putea sa
nu le faca, sau chiar avea datoria sa nu le faca. Daca omul n-ar fi inzestrat cu voie libera, atunci n-ar avea
nici un rost si nici un inteles toate sfaturile, indemnurile, poruncile si legile ce i se dau. N-ar putea fi vorba
nici de virtute, nici de pacat, nici de rasplata, nici de pedeapsa si nici de raspundere. Caci cum i s-ar putea
cere omului socoteala pentru o fapta pe care el n-ar fi avut libertatea sa o faca? Raspundere are omul
numai pentru faptele pe care le-a savarsit in deplina libertate si constiinta, si nicidecum pentru cele pe
care le-a savarsit din constrangere.
De aceea, cand sila, frica, nestiinta, patimile, deprinderile sau alte imprejurari slabesc sau chiar intuneca
cu totul constiinta omului si lucrarea libera a vointei sale, atunci in aceeasi masura scade si raspunderea
pentru faptele savarsite in astfel de imprejurari. Libertatea voii sta deci la temelia vietii morale a omului si
a intregii randuieli din societatea omeneasca.
60. Care este temeiul faptelor noastre?
In temeiul voii libere cu care este inzestrat, omul este stapanul faptelor sale.
61. De cate feluri sunt faptele omenesti?
Faptele noastre sunt de doua feluri: bune si rele. Bune sau morale sunt faptele savarsite cu stiinta si voie
libera si care sunt dupa voia lui Dumnezeu, aratata prin legile Sale; iar rele, imorale sau pacate, sunt acele
fapte care nu sunt savarsite dupa voia lui Dumnezeu. Aceasta inseamna ca faptele trebuie judecate
totdeauna dupa felul legaturii lor cu voia lui Dumnezeu, aratata prin legile morale cunoscute de mintea
credinciosului.
62. Cum se poate cunoaste bunatatea sau rautatea unei fapte?
Pentru a cunoaste bunatatea sau rautatea unei fapte, trebuie sa tinem seama de toate partile ei, adica
de:
1) Obiect, care inseamna lucrul de care se ocupa fapta (de pilda: rugaciunea, milostenia, furtul etc.);
2) Motiv, adica indemnul care face voia sa se hotarasca pentru un lucru sau altul. Motivul cel mai inalt al
faptelor savarsite de crestin trebuie sa fie iubirea fiasca fata de Dumnezeu, Care i-a dat viata si toate cele
trebuitoare vietii, si-l iubeste atat de mult, incat pentru mantuirea lui a dat si pe Fiul Sau, Cel Unul Nascut,
"ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica" (Ioan 3, 15);
3) Scop, adica tinta la care tinde voia cu fapta sa. Scopul cel mai inalt al faptelor trebuie sa fie
preamarirea lui Dumnezeu, precum citim in Sfanta Scriptura: "Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de
faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti" (I Cor. 10, 31). Sfantul Vasile cel Mare zice: "Crestinul
va savarsi bine lucrul sau, daca va referi la Dumnezeu tot ce face, spre a indeplini voia Lui".
4) Intentie, care inseamna indreptarea faptei spre scopul ei. De pilda, intentia mea este sa ajut pe
aproapele meu aflat in nevoie, desi inca nu stiu in ce chip il voi ajuta. Ma hotarasc sa-l ajut din motivul
dragostei catre aproapele si-i trimit un dar cu scopul de a-i alina nevoia;
5) Imprejurari, adica semnele dupa care o fapta in savarsirea ei se deosebeste de alta. Astfel, la fiecare
fapta se pune intrebarea: a) cine a facut-o (tanar, batran, preot, mirean); b) ce s-a facut (milostenie,
furt); c) unde s-a facut (in biserica, acasa, pe fata, in ascuns); d) cu ce mijloace (prin castig cinstit, prin
furt, singur, prin altul); e) in ce scop (pentru a ajuta pe cineva, pentru a-l insela; f) chipul in care s-a
savarsit fapta (din dragoste, din ura, cu pregatire); g) cand s-a savarsit fapta (ziua, noaptea, in timpul
Sfintei Liturghii).
Fapta, ca sa fie buna, trebuie sa corespunda voii lui Dumnezeu dupa toate partile ei, adica dupa obiect,
motiv, scop, intentie si imprejurari. Cand fapta se potriveste cu voia lui Dumnezeu numai in una dintre
partile sale, ea este rea. De pilda, cand cineva fura spre a ajuta pe cineva, scopul faptei este bun, dar
mijloacele sunt rele, deci fapta sa este rea. Cand cineva ajuta pe aproapele spre a fi laudat de oameni,
fapta in sine este buna, dar scopul urmarit este rau; deci pentru savarsitor fapta nu poate fi socotita
buna.
De buna seama, crestinul are datoria de a savarsi totdeauna fapte bune, caci numai asa isi poate dobandi
mantuirea sufletului. Caci crestin adevarat nu este cel care din cand in cand savarseste cate o fapta buna,
ci cel care in chip statornic isi impodobeste viata cu fapte bune.
Dar pentru a putea ajunge la aceasta stare, crestinul trebuie sa-si incordeze neintrerupt puterile sale
sufletesti, spre a potoli pornirile rele si a birui ispitele care mereu se apropie de el cu indemnuri la fapte
rele. Crestinul adevarat trebuie, in chip statornic, sa lupte impotriva raului, sa se curete de patimi, sa-si
castige taria si deprinderea in savarsirea faptelor bune, adica sa se impodobeasca cu frumusetea virtutii
crestine. Sfantul Antonie cel Mare spune: "Sa nu zica cineva ca este cu neputinta omului sa ajunga la
viata cea virtuoasa, ci numai ca aceasta nu este usor" .