Ioan Slavici Moara cu noroc .

O lectura din perspectiva tragicului

Asa cum se stie, Ioan Slavici ntruchipeaza figura scriitorului total, atras mai mereu fie de
concizia si forta pe care o poate degaja nuvela, fie de generozitatea textului dramatic ori,
rentorcnd fata catre genul epic, mistuindu si forta de creatie n marea tesatura a romanului.
Dintr o anumita perspectiva, alaturarea lui Slavici de ceilalti trei mari clasici ai literaturii
romne (Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creanga) poate sa dauneze n buna masura
receptarii vii, netrunchiate de grile literare anoste care sa lase n urma privirii tocmai
aspectele ce fac diferenta. Si totusi Ioan Slavici aduce n literatura vremii un alt suflu. nca din
scrierile tineretii observam o altfel de sobrietate a textului, un mod mai putin comun de raportare
la realitate. Cadenta exprimarii tip Slavici aduce cu sine o alta lume, cu o alta ierarhie de
valori. Usurinta dar si profunzimea cu care scrie indiferent de genul ori specia literara certifica o
dezvoltare organica, n propria i matca. n acelasi timp, fara a cobor n nici un fel nivelul
discutiei, putem afirma ca Slavici propune nsasi lumii o reprezentare mediata. Substanta
scrisului sau nu contravine deloc legii firescului asa nct, desi adesea resimtita ca o posibilitate
de interpretare, categoria estetica a tragicului extrem de prezenta n viata zilnica nu a fost
explicit comentata pna acum ci mai degraba motivata prin actiunea personajelor si efectele sale.
Nepropunnd nici pe departe o fenomenologie a tragicului (o astfel de abordare neputnd fi dect
un donquijotism necenzurat) n opera lui Ioan Slavici, cred totusi cu toata ardoarea ntr un
exercitiu minimal de reperare a componentelor mecanismelor tragicului.
Din dorinta fireasca de coeziune a ideilor voi reveni n sumara demonstratie catre primele rnduri
scrise. Slavici autorul unei opere totale, inteligent construita, implicit motivata dar mai ales
bine dimensionata sub categoriile etern clasice. Judecata scriitorului este dublata n permanenta
de finetea lecturilor, de seriozitatea acestora. In fluentat ntr o masura mai mica sau mai mare
de nsusi marele Eminescu, Slavici va parcurge pagini importante att din filosofia anticilor
(pentru conformitate l voi numi macar pe Platon) ct mai ales din filosofia germana, acolo unde
la loc de cinste se aflau Kant, Hegel ori Schopenhauer. Poate ca nu ar trebui uitate nici lecturile
din Confucius de unde ar fi putut de asemenea prelua stiinta echilibrului. Pna la urma, cert este
ca Slavici ar trebui scos din spatiul usor claustrant al literaturii si regasit n sfera superioara a
nvatatului care stie cum sa reevalueze semnele unei lumi bine nchegate. Desigur, nu tot ceea ce
scrie tine de domeniul exceptionalului dar marele sau merit ramne acela ca surprinde
framntarile oamenilor ce apartin unui spatiu aflat n prefacere, le precizeaza gesturile si le
conduce destinele respectnd regula veridicitatii.
Primele nuvele anunta deja orizonturile catre care vor tinde reusitele de mai trziu. P opa Tanda
, La rascrucea din sat sau Gura satului se zbat ntre vechi si nou : viziunea de tip patriarhal
a satului, att de caracteristica literaturii romne, pare sa intre treptat ntr -un con de umbra
deoarece chiar si de la o prima lectura, orict de superficiala, cititorului i sunt semnalate
elemente mprumutate dintr -o mentalitate diferita. n ciuda tonului patetic, se simte Ardealul !
Satul se afla ntr o continua dezvoltare. Implicit, taranul ncepe sa se confrunte cu noi
probleme, n mare parte necunoscute lui pna la acel moment. E n special cazul bijuteriei
nuvelistice Moara cu noroc , acolo unde micul sat ncepe sa comunice catre afara, si
schimba structurile de substrat. Privirea trece dincolo de orizontul obisnuit si astfel lumea
patriarhala sta sa cada odata cu impactul unei noi ornduieli. Omul se identifica prin resorturile
ascunse ale unui mecanism curios de transformare. Apare ideea de ierarhie si de aici ncolo nu
mai e nevoie dect de un singur pas gresit pentru a iesi voit de sub canonul legii strabune.
Vom reciti consideratiile Mioarei Avram : Orice abordare a literaturii lui Slavici trebuie sa aiba
n vedere cteva dominante care i confera specificitate : a) destramarea unui sistem traditional
arhaic, n favoarea unuia nou cel capitalist, care se nfaptuieste, uneori cu parasirea normei, a
legii morale ce conferise pna atunci refugiu si stabilitate. Tocmai aceasta schimbare, mutatie de
mentalitate, e sanctionata de moralistul Slavici, atunci cnd se nesocotesc principiile binelui,
cumpatarii, echilibrului ; b) dimensiunea etica Interpretarile clasice au avansat ideea ca
nuvelele lui Slavici s ar reduce la niste precepte etice : omul sa se multumeasca cu ce are, sa nu
obtina ce si a propus pe cai necinstite s.a.m.d. [] c) tragicul ca rezultat al ncalcarii
principiilor morale ; d ) n sfrsit, dar nu n ultimul rnd, erotica e prezentata n diversele ei
ipostaze, de la nasterea sentimentelor pna la pasiunea navalnica. ntr adevar, schema
functioneaza perfect si n cazul nuvelei n discutie dar se impun niste nuantari pe care adesea le
bifam cu prea mare usurinta ca fiind de la sine ntelese. Pentru dezvoltarea ulterioara a ideilor,
ntoarcerea la textul propriu zis trebuie gndita ca o necesitate. Respectnd regulile formale ale
textului epic clasic, putem lesne identifica momentele subiectului. Incipitul joaca un rol extrem
de important n orientarea receptarii mesajului artistic. Cuvintele de nceput ale batrnei transcriu
litera cu litera un crez mpartasit de a lungul a mai multor generatii : Omul sa fie multumit cu
saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. Dar voi sa faceti
dupa cum va trage inima, si Dumnezeu sa va ajute si sa va acopere cu aripa bunatatilor sale .
Cuvintele indica o atitudine de resemnare n fata hotarrilor luate deja de catre cei doi tineri sau
si mai precis, de catre Ghita, care nu se mai poate mpaca cu ideea de a fi un simplu cizmar. El
este n cautarea unui noroc nou care sa i permita accesul catre un alt statut social. Lini stea
colibei nu ramne n gratia Divinitatii ci este coborta si ajustata n functie de ego ul
fiecaruia. Omul nu mai ntelege destinul ca pe un dat existential ci l transforma ntr -o continua
provocare. De altfel, la o privire mai atenta, am putea considera ca Ghita deja a ales : ncalca
normele de conduita raportate nu la societate, ci la un sistem mult mai complex de valori, fapt ce
se va dovedi pna la urma drept fatal. Descrierea locului nou este extrem de interesanta. Pe
undeva, n functie de interpretare, de ce nu, Slavici pare ca i mai acorda o sansa propriului
personaj deoarece Cinci cruci stau naintea morii, doua de piatra si trei altele cioplite din lemn
de stejar, mpodobite cu tircalamul si vopsite cu icoane sfinte ; toate aceste sunt semne care l
vestesc pe drumet ca aici locul e binecuvntat, deoarece acolo unde vezi o cruce de aceste, a aflat
un om o bucurie ori a scapat altul de o primejdie . Daca e sa fim corecti, interpretarea exacta
n special a cuvintelor de la sfrsitul pasajului ne scapa. Cu siguranta exista mari deosebiri ntre
categoria estetica a tragicului din tragediile anticilor greci si tragicul din Moara cu noroc.
Asa cum deja am aratat, tentarea limitei se ntmpla si n cazul lui Ghita deoarece el este cel
care rvneste la schimbarea propriei conditii. Asistam la un proces de dezumanizare deoarece
averea e singurul criteriu existential axiologic. Totusi, pna la aparitia lui Lica Samadaul,
comportamentul deviant a lui Ghita ramne n sfera benignului. Mecanismul tragic se va
desfasura cu toata forta n urma pactului cu diavolul , motiv mprumutat ce i drept din
estetica romantica. Lica Samadaul este ntruchiparea raului absolut care nu tine cont de nici un
precept moral. Prin urmare, am convingerea ca Ghita si dubleaza alegerea proasta de la
nceputul nuvelei. Rentorcndu ne la vorbele batrnei putem afirma ca nuvela debuteaza cu
un conflict ncheiat ntre generatii si mentalitati . ( Magdalena Popescu) Practic, alegerea fusese
facuta. Cititorul l cunoaste pe Ghita direct n postura vinovatului dar care nu facuse deocamdata
rabat de la principiile etice. Tocmai aceasta este nota distincta a lui Slavici. n schema lui Gabriel
Liiceanu tragicul trebuie cautat n ntlnirea unei fiinte finite cu propria sa finitudine perceputa
ca limita . l regasim pe Ghita. Dar sa nu uitam Ca personaj puternic, curajos, eroul tragic
cade jertfa tocmai din cauza excelentei caracterului sau . Sa fie vorba de Ghita ntr adevar ?
Raportarea la cele doua citate de mai sus nu rezolva problema ci dimpotriva, o complica si mai
mult. Spectacolul personajului tragic poate trezi mila, frica, deznadejdea ramnnd semnul unei
mari nenorociri, n speta moartea chiar daca suntem supusi hazardului si erorii.
(Schopenhauer) Dar dincolo de frica, mila ori deznadejde, se afla patologicul unei stari de
continuitate : disperarea. Ileana Malancioiu ne ntoarce la rigurozitatea mecanismului :
Disperarea nu apare pe un loc gol sau neutru, ci are la baza posibilitatea nnascuta a unui om de a
dispera pentru ceea ce are presimtirea ca trebuie sa si asume ca a facut, constient sau nu, cu sau
fara voia sa . Filo z oful existentialist Soren Kierkegaard considera ca a fi tragic nseamna
infinit mai mult de a fi disperat. Mai precis, nseamna disperarea plus pierderea pe care aceasta
o presupune . Si iarasi ne apropiem de textul lui Slavici. Aceasta disperare exista explicit
formulata n textul nuvelei dar se si citeste printre rnduri. Existenta lui Ghita este fara doar si
poate dilematica. El nu mai are claritatea de odinioara. Desi se zbate continuu si si da singur
seama de faptele reprobabile, nu poate sa paraseasca acest cerc vicios. De obicei critica literara l
considera si pe Ghita drept un caracter puternic dar care are marele ghinion de a si masura
fortele cu un caracter si mai puternic. Drzenia n rau a lui Lica este psihologic explicabila. El nu
are unde sau catre ce sa se ntoarca, n timp ce Ghita se autoanalizeaza mai mult sau mai putin
subiectiv si constientizeaza macar o parte din greselile savrsite. Adesea are remuscari si si
doreste sa o ia de la capat dar patima banului este o tara grea pe care nu o poate nvinge. Catre
sfrsitul nuvelei regasim suita acestor remuscari sub forma unei tirade sfsietoare : Iarta ma,
Ano ! [] Iarta -m a cel putin tu, caci eu n am sa ma iert ct voi trai pe fata pamntului. Ai
avut tata om de frunte ; ai neamuri oameni de treaba si ai ajuns sa ti vezi barbatul naintea
judecatorilor. Si n am pacatuit nimic, Ano, dar cerul m a lovit cu orbie si n am vroit sa cred
si sa nteleg, cnd mi ai aratat calea cea buna . Eroul tragic este omul haituit de propriile sale
gnduri precum n tragedia clasica Oreste haituit de erinii. Nu numai ca devine sensibil la
surplusul de moarte si suferinta n lume, dar se autonvinuieste si chiar se autocondamna. Dupa
cum spunea Cornel Moraru Se lasa judecat de propriul sau tribunal interior . ( Am plecat de
la premisa faptului ca desfasurarea momentelor subiectului este cunoscuta).
Suferinta cu care Ghita plateste pentru ce a facut e probabil mai mare dect cea pe care ar fi
meritat -o dar nu este absolut nejustificata. Tocmai de aceea ma aflu printre cei care apropie
finalul nuvelei de un deznodamnt cu totul tragic ce depaseste dramaticul. ntotdeauna tragedia
presupune caderea libera a personajului. Doar moartea este cea care transforma existenta eroului
tragic n destin si uneori destinul sau n dreptate. Din nou avem de a face cu o diferenta majora
ntre tragedie ca specie a genului dramatic si categoria estetica a tragicului ce poate fi existenta si
n nuvela ori roman. Si daca este sa vorbim despre dreptate, ar trebui practic sa reparcurgem
nuvela n sens invers si sa ajungem din nou la cuvintele batrnei. Dreptatea nu se poate organiza
dect ntre limitele legii strabune. De altfel, si vorbele din final, ale aceleasi batrne (ntr
adevar vazuta precum vocea corului din tragedia greaca), nchid evenimentele n sfera tragicului
: Simteam eu ca nu are sa iasa bine ; dar asa le a fost data .
Magdalena Popescu : << Moara cu noroc>> este drama unui ins care nu ndrazneste sa faca
supremul gest al umilintei : sa se recunoasca asa cum e n fata altuia. (de revazut scena directa a
confruntarii cu Lica ori : Acum cnd chiar nici Pintea nu se sfia a i spune ca l banuieste, el
se simtea mai bun dect cum l credeau altii, prea bun pentru oamenii n mijlocul carora se afla,
si daca mai nainte l apasa gndul ca nu mai poate umbla prin lume dect sub scutul cinstei
altora [] acum iar si ridica fruntea .
Si A na este un personaj tragic ntr o oarecare masura deoarece ea abdica de la conditia de
femeie cinstita, de a fi savrsit adulterul. Experienta ei tragica este totusi formata dintr -un
surplus de ne ntelegere.
Totusi, n concluzie, consider ca Moara cu noroc sta sub semnul tragicului dar al unui tragic
aparte ce se concentreaza n special n jurul coordonatei etice. Aici, revin, e meritul lui Slavici.
Numai respectarea legii morale asigura conservarea individualitatii, a personalitatii omului si a
evolutiei sale. Ajungem tot la cuvintele Ilenei Malancioiu : Adevarata lege care l condamna pe
fiecare erou tragic este propria sa lege morala, indiferent de felul cum este formulata si de felul
ca pleaca sau nu de la postularea transcendentei .