Jurisprudenta

In dreptul roman jurisprudenta desemna stiinta dreptului create de catre

jurisconsulti prin interpretarea dispozitiilor cuprinse in legi.
Jurisconsultii erau reprezentanti ai intelectualitatii romane care interpretau dreptul
fara a avea statutul de juristi. Rolul lor era doar sa indice normele ce se cuveneau
aplicate precum si procedurile de aplicare, iar in acest sens orice carturar roman se
simtea obligat sa fie un bun cunoscator al dreptului.
Jurisconsultii au contribuit decisiv la modernizarea dreptului roman ajungand
chiar ca sub forma disimulata a actualizarii dreptului ei sa creeze un drept nou.
Jurisprudenta romana a strabatut cateva etape:
1. Jurisprudenta sacrala- a fost specifica perioadei de inceput cand preotii(pontifii)
detineau monopolul interpretarii dreptului. Intrucat ei au amestecat normele
juridice cu cele religioase generand confuzii grave care au blocat progresul
dreptului, jurisprudenta sacrala a fost inlocuita de jurisprudenta laica.
2. Jurisprudenta laica- a fost specifica epocii vechi. Ca urmare a desecretizarii
dreptului creste interesul pentru interpretarea dreptului iar jurisprudenta devine
izvor de drept, ea avand insa character de speta(caz specific).
3. Jurisprudenta in epoca clasica- isi atinge apogeul, acum fiind formulate marile
reguli si principia juridice. Mai intai se formeaza doua curente de gandire juridica:
- scoala sabiniana (traditionala);
- scoala proculiana(modernista).
La inceputul sec. 2 d.H. ambele scoli dispar din viata juridical insa apogeul
dreptului va fi asigurat de opera celor mai mari jurisconsulti romani (probabil ai
lumii):
1. Papinian(cel mai mare- primus omnium)
2. Gaius
3. Paulus
4. Ulpian
5. Modestinus

Lucrarile acestor jurisconsulti se clasifica in:
a) manuale de drept (institutions)
b) cazuistica spetelor imaginare (questiones)
c) manuale didactice de drept (sententiae)
d) edictele (comentarii ale edictelor pretoriene)
e) digestele (enciclopediile juridice).
Jurisprudenta in epoca post clasica decade de vreme ce vointa imparatului
devine unicul izvor de drept (jurisconsulti rezumandu-se la publicarea de
culegeri). Totusi prin2 legi imparatii au mentinut jurisprudenta ca izvor de
drept:
1.Legea consultatiilor publice- mai intai imparatul Augustus abiliteaza pe
jurisconsulti cu dreptul de a acorda consultatii oficiale judecatorilor, iar imparatul
Hadrian generalizeaza sistemul: orice judecator solution procesul numai dupa ce
consulta un jurisconsult official.
2. Legea citatiilor data de Valentinian al 2-lea pentru a combate tendinta de
falsificare a textelor clasice. Comform acestei legi singurele texte ce puteau fi
invocate in argumentare de catre avocati erau cele ale lui Papinian, paulus, Ulpian,
Gaius Modestin.