Sunteți pe pagina 1din 11

BASMUL Definitie: Basmul este specia epicii populare si culte, cu larga raspndire

, n care se nareaza ntmplari fantastice ale unor personaje imaginare (feti-frumosi,


zne, animale si pasari nazdravane etc), aflate n lupta cu forte malefice ale natu
rii sau ale societatii, simbolizate prin balauri zmei, vrajitoare etc, pe care l
e biruiesc n cele din urma. Basmul are formule specifice initiale, mediane si fin
ale, metafore tipice si personaje cheie pentru actiunea narativa. Termenul de "b
asm " vine din slava veche, de la "basn", care nseamna "nascocire", "scornire".
Trasaturile basmului:
ilustreaza o alta lume dect cea reala, personajele fiind mparati si mparatesc feti-
frumosi si fiice de crai, Muma-padurii, zmei sau balauri nfricosatori;
faptele povestite se petrec ntr-un tinut ndepartat, peste mari si tari, la capatul
lumii sau pe tarmul celalalt;
mpletirea elementelor reale cu cele fabuloase creeaza fantasticul, ca specific a
ncestral al basmelor;
personajele sunt reale si fabuloase, acestea din urma avnd puteri supranaturale s
i putandu-se metamorfoza n animale, plante, insecte sau obiecte ori pot renvia pri
n leacuri miraculoase, daca sunt omorti;
personajul principal trebuie sa depaseasca probele si sa nvinga obstacolele puse n
cale cu scopul de a demonstra virtuti morale exceptionale si a deveni apt pentr
u a-si ntemeia si conduce propria gospodarie;
actiunea are la baza conflictul dintre fortele binelui si ale raului, dintre ade
var si minciuna, iar deznodamntul consta totdeauna n triumful valorilor pozitive a
supra celor negative;
ca mijloace de compozitie, basmele contin formule specifice initiale, mediane si
finale, metafore tipice pentru actiunea narativa;
prezenta numarului trei, ca cifra cu ncarcatura magica si cu forta pentru depasi
rea probelor si nvingerea obstacolelor la care este supus personajul principal di
n basm;
cultiva nalte principii morale esentiale ca adevarul, dreptatea, cinstea, prieten
ia, ospitalitatea, curajul, vitejia prin personajele pozitive si condamna nedrep
tatea, rautatea, minciuna ntruchipate de zmei, balauri, Muma-Padurilor, spni etc.;

BASMUL CULT "POVESTEA LUI HARAP-ALB" de Ion Creanga -basm cult-
Basmul "Povestea lui Harap-Alb" se ncadreaza n genul epic, iar ca specie literara
este un basm cult, deoarece are un autor, Ion Creanga. A aparut n revista "Convor
biri literare", la 1 august 1877, apoi n acelasi an n ziarul "Timpul". mpletirea el
ementelor reale cu cele fabuloase creeaza fantasticul, ca specific ancestral (st
ravechi) al basmelor, nsa, n aceasta creatie narativa, Creanga mbina supranaturalul
popular cu evocarea realista a satului moldovenescde unde reiese si originalita
tea unicaa acestei creatii. Semnificatia titlului "Harap-Alb" reiese din scena n
care spnul l pacaleste pe fiul craiului sa intre n fntna: Fiul craiului, boboc n felul
sau la trebi de aieste, se potriveste Spnului si se baga n fntna, fara sa-l trasnea
sca prin minte ce i se poate ntmpla". Naiv, lipsit de experienta si excesiv de cre
dul, fiul craiului si schimba statutul din nepot al mparatului Verde n acela de slu
ga a Spnului: "D-acum nainte sa stii ca te cheama Harap-Alb, aista ti-i numele, si
altul nu." Numele lui are sensul de "rob alb", deoarece "harap" nseamna "negru,
rob". Devenit sluga spnului, si asuma si numele de Harap-Alb, dovedind n acelasi ti
mp loialitate si credinta fata de stapnul sau, ntruct jurase pe palos. El devine ro
bul-tigan, desi era alb, nedumerind astfel chiar pe unchiul sau, mparatul Verde,
precum si pe fetele acestuia, care simt pentru el o simpatie spontana. Cu toate
acestea, flacaul nu-si ncalca juramntul facut spnului, si respecta cuvntul dat, rod a
l unei solide educatii capatate n copilarie, de a fi integru si demn, capabil sa-
si asume vinovatia, cu toate urmarile ce decurg din faptul ca nu urmase sfatul t
atalui.
Constructia si momentele subiectului:
Subiectul este simplu, specific basmelor populare, cu eroi fi motive populare, i
ar ca modalitate narativa, incipitul este reprezentat de formula initialatipica
oricarui basm: "Amu cica era odata ntr-o tara". "Povestea lui Harap-Alb" este nsa
un basm cult, deoarece are autor cunoscut, Ion Creanga, perspectiva narativa fii
nd aceea de narator omniscient. Naratiunea mbina supranaturalul cu realul, armon
iznd eroii fabulosi cu personajele taranestidin Humulestiul natal al autorului. A
ctiunea are la baza conflictul dintre fortele binelui si ale raului, dintre adev
ar si minciuna, iar deznodamntul consta totdeauna n triumful valorilor pozitive as
upra celor negative.
Expozitiunea: Relateaza faptele ce se petrec ntr-un tinut ndepartat, peste mari si
tari, la capatul lumii, n timp mitic. Asadar, relatiile temporale si spatiale se
definesc prin evocarea timpului fabulos cronologic si a spatiului imaginar nesfr
sit: "Amu cica era odata ntr-o tara" un crai care avea trei feciori si un singur
"frate mai mare, care era mparat ntr-o tara mai ndepartata", pe nume Verde mparat. C
ei doi frati nu se vazusera de multa vreme, iar verii nu se cunoscusera ntre ei,
pentru ca mparatia fratelui mai mare era "tocmai la o margine a pamntului", iar fr
atele mai mic traia "/a alta margine". In acest cadru spatio-temporal mitic se d
eruleaza - ntr-o nlantuire cronologica - ntmplarile reale si fabuloasela care partic
ipa personajele basmului. Verde mparat i cere fratelui sau, craiul, sa-i trimita "
grabnic pe cel mai vrednic" si viteaz dintre fiii sai, ca sa-i urmeze la tron, nt
ruct el avea numai fete. Ca sa-i puna la ncercare, pentru a vedea care dintre feci
ori "se simte destoinic a mparati peste o tara asa de mare si bogata ca aceea", c
raiul se mbraca ntr-o piele de urs si se ascunde sub un pod. Cei doi fii mai mari
se sperie de urs si se ntorc rusinati la curtea craiului, care este dezamagit de
neputinta lor si rosteste moralizator: "nici tu nu esti de mparat, nici mparatia p
entru tine", ceea ce evidentiaza elementele realeale basmului. Mezinul, impresio
nat de amaraciunea tatalui, se duce n gradina "sa plnga n inima sa". Deodata, "o ba
ba grbova de batrnete" i cere de pomana, apoi l sfatuieste sa ceara tatalui sau "cal
ul, armele si hainele cu care a fost el mire", desi hainele sunt "vechi si ponos
ite", iar "armele ruginite" si sa puna o tava cu jaratic n mijlocul hergheliei ca
sa aleaga acel cal care va veni "la jaratic sa mannce". Urmnd ntocmai sfaturile ba
bei, (calauzirea flacaului catre pretuirea si respectarea traditiilor stramosest
i). voinicul pleaca la drum, lund carte din partea tatalui si, prin dreptul podul
ui, "numai iaca i iesa si lui ursul nainte". Trece cu bine de aceasta prima proba,
primeste binecuvntarea parintelui sau si pielea de urs n dar. apoi sfatul ca n cal
atoria lui sa se fereasca "de omul ros, iara mai ales de cel spn", sa nu cumva sa
aiba de-a face cu ei.
Ca trasaturi ale basmului, sunt prezente aici formule initiale tipice si cifra m
agica trei care face posibila depasirea primei probe de catre eroul principal.
Intriga: Fiul craiului si calul pleaca la drum, basmul continund cu formule media
netipice, "si merg ei o zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua" pna cnd ntlnesc
n codru "un om spn" care se ofera drept "sluga la drum". Voinicul l refuza de doua
ori, dar a treia oara spnul i iese n cale "mbracat altfel si calare pe un cal frumo
s" tocmai cnd fiul craiului se ratacise prin codrii ntunecosi. Deprins sa urmeze s
fatul parintelui sau, acela de a nu se nsoti cu omul spn, dar pentru ca i mai iesis
era n cale nca doi, el se gndeste ca "aiasta-i tara spnilor" si-l angajeaza drept ca
lauza. n aceasta secventa narativa este inclusa o pauza descriptiva, care ntrerupe
povestirea si descrie codrii desi si ntunecosi, ce contureaza un peisaj de basm
Ajunsi la o fntna care "nu avea nici roata, nici cumpana, ci numai o scara de cobo
rt pna la apa", spnul intra n put, umple plosca, apoi l sfatuieste pe fiul craiului s
a coboare si el ca sa se racoreasca. Tnarul l asculta pe spn, dar acesta trnteste ca
pacul peste gura fntnii si-l ameninta ca daca nu-i povesteste totul despre el, "ci
ne esti, de unde vii, si ncotro te duci", acolo i vor putrezi oasele. Sub ameninta
rea mortii, feciorul de crai jura "pe ascutisul palosului" ca va fi sluga supusa
a spnului, care se va da drept nepotul mparatului si ca va pastra taina "pna cnd va
muri si iar va nvia", anticipnd astfel finalul basmului. Spnul i da numele de Harap
-Alb, care-1 va sluji cu credinta, respectndu-si juramntul facut.
Desfasurarea actiunii: Incepe odata cu sosirea la palatul mparatului Verde, unde
Spnul se da drept nepotul sau si, nfumurat peste masura, l trimite pe Harap-Alb sa
stea la grajduri, sa aiba grija de calul lui, ca altfel va fi "vai de pielea ta"
, dndu-i si o palma - "ca sa tii minte ce ti-am spus"-, ca altfel "prinde mamalig
a coaja". De remarcat este aici elipsa narativa, adica trecerea sub tacere a sec
ventei calatoriei facute de erou ca sluga a spnului pna la mparatia unchiului sau,
naratorul sugernd numai ca aceasta s-a efectuat. Basmul este structurat n mai mult
e episoade nlantuite, care se constituie n tot attea probe la care este supus prota
gonistul. ntr-o zi, avnd la masa "niste salati foarte minunate", care se capatau c
u multa greutate, spnul hotaraste sa-si trimita sluga sa-i aduca acele bunatati d
in gradina ursului. Calul fabulosl duce n zbor pe Harap-Alb la Sfnta Duminica, iar
aceasta l ajuta sa-si ndeplineasca misiunea si sa treaca proba. Urmatorul episod a
re loc dupa alte cteva zile, cnd mparatul i arata spnului niste pietre pretioase foar
te frumoase, iar acesta si trimite sluga sa-i aduca "pielea cerbului cu cap cu to
t, asa batute cu pietre scumpe, cum se gasesc". Din nou Sfnta Duminica l ajuta pe
Harap-Alb sa ia pielea si capul cerbului pe care se aflau nestematele si sa le d
uca spnului, eroul trecnd cu bine si aceasta proba fabuloasa. Dupa un timp, mparatu
l da un ospat foarte mare n cinstea nepotului sau, la care a invitat mparati, crai
, voievozi "si alte fete cinstite". In timpul petrecerii, incitat de povestile b
izare despre fata mparatului Ros, spnul i porunceste lui Harap-Alb sa i-o aduca deg
raba pe aceasta tnara, ca altfel "te-ai dus de pe fata pamntului". Harap-Alb, gndii
uiu-se la sfatui pe care i-l daduse tatal sau, acela de a se feri de omul spn si
de omul ros, este nspaimntat, pingndu-se calului: "parca dracul vrajeste, de n-apuc
bine a scapa din una si dau peste ilta", apoi pornesc mpreuna catre Rosu mparat. E
pisodul calatorieieste ilcatuit din mai multe secvente narative. Pe un pod, Hara
p-Alb ntlneste o nunta de furnici si trece prin apa ca sa nu curme "viata attor gzul
ite nevinovate". Regina furnicilor i da voinicului o aripioara, ca atunci cnd va c
rede ca are nevoie de ea sa dea foc aripii. Dupa un timp, calatorii vad un roi d
e albine care se nvrteau bezmetice, neavnd pe ce sa se aseze. Atunci, Harap-Alb si s
coate palaria, o asaza pe pamnt cu gura n sus, iar albinele se ngramadesc acolo.Voi
nicul ciopleste un bustean si le face un adapost, dupa care craiasa albinelor i d
a o aripa, ca, n caz de nevoie, Harap-Alb sa-i dea foc si ea va veni n ajutor.
Actiunea: Continua cu formule mediane-"Mai merge el ct merge"- si Harap-Alb ntlnest
e, pe rnd, cinci personaje fabuloase, descrise detaliat de narator: Gerila, Flamnz
ila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila. Calatoria alaturi de cei cinci oamen
i ciudati este plina de peripetii, ca "pe unde treceau, prjol faceau". Harap-Alb
le este tovaras "si la paguba si la cstig" si se poarta prietenos cu fiecare, ntru
ct simtea ca va avea nevoie de ei la curtea mparatului Ros, despre care aflase ca
"era un om pclisit (negru la suflet) si rautacios la culme". De aceea, flacaul co
nsidera ca "la unul fara suflet", cum era mparatul, era nevoie de "unul fara de l
ege", spernd ca, "din cinci nespalati" cti erau, i-o veni "vreunul de hac", confor
m proverbului: "Lumea asta e pe dos,/ Toate merg cu capu-n jos/ Putini suie, mul
ti coboara,/ Unul macina la moara." ntr-un trziu, ajung cu totii la mparatie - epis
odul de la curtea mparatului Rosu fiind introdus de formula mediana"Dumnezeu sa n
e tie, ca cuvntul din poveste, nainte mult mai este" - unde mparatul Ros i supune la
probe fabuloasesi foarte periculoase, care se constituie n secvente narative. Ma
i nti i cazeaza ntr-o casa de arama, careia i se da foc pe dedesubt, dar Gerila sufl
a de trei ori, "cu buzisoarele sale cele iscusite" si casa ramne "nici fierbinte,
nici rece", tocmai buna de dormit ntr-nsa. Urmatoarea probaeste un ospat cu foart
e multe bucate si bautura, pe care Flamnzila si Setila le fac sa dispara ntr-o cli
pa, apoi ncep sa strige n gura mare, unul ca "moare de foame" si celalalt "ca crap
a de sete", spre disperarea mparatului, care nu-si putea crede ochilor. Cernd nca o
data fata, Harap-Alb este supus unei alte probe. El primeste zece banite de "sa
mnta de mac, amestecata cu una de nasip maruntel" si porunca de a alege pna dimine
ata macul de nisip. Atunci Harap-Alb si aminteste de craiasa furnicilor, da foc a
ripioarei si ntr-o clipa o droaie de furnici, "cta frunza si iarba" au ales "nasip
ul de o parte si macul de arta parte", fiind si aceasta o secventa fabuloasaspec
ifica basmelor. Imparatul refuza din nou sa le dea fata si-i supune altei probe,
anume sa o pazeasca toata noaptea pe fata, iar "daca mine dimineata s-ar afla to
t acolo, atunci poate sa ti-o dau", altfel "v-ati dus pe copca". Cei sase priete
ni s-au asezat de paza de la usa fetei pna la poarta mparatiei, dar fata mparatului
, avnd puteri supranaturale, se preface ntr-o pasarica si zboara nevazuta prin cin
ci straji". Ochila si Pasarila se tin dupa ea si abia izbutesc s-o prinda si s-o
duca napoi n odaia ei. Plin de ciuda, mparatul le spune ca el mai are o fata luata
de suflet, dar care seamana perfect cu fiica sa.Daca Harap-Alb va depasi aceast
a probasi le va deosebi, "ferice de tine va fi", dar daca nu va reusi vor pleca
imediat de la curtea mparateasca, deoarece "nu va mai pot suferi". Harap-Alb da f
oc aripioarei de albina, care -l ajuta sa o identifice pe fata mparatului. Trecnd
si aceasta proba cu bine, Harap-Alb cere fata, iar mparatul, "ovilit (ofilit) si
sarbad (palid) de suparare si rusine", i ureaza sa fie vrednic s-o stapneasca, pen
tru ca i-o da din toata inima. Fata vrea si ea sa-1 supuna la o proba. Trimite c
alul lui Harap-Alb mpreuna cu turturica ei sa aduca "trei smicele (nuiele, crengu
te) de mar dulce si apa vie si apa moarta" dintr-un loc numai de ea stiut, acolo
"unde se bat muntii n capete". Calul se ntoarce primul si fata mparatului Ros porn
este cu ei la drum spre palatul mparatului Verde, "Dumnezeu sa ne tie, ca cuvntul
din poveste, nainte mult mai este". Lui Harap-Alb i se tulbura mintile privind fa
ta care era tnara, frumoasa "si plina de vina-ncoace" si nu ar vrea s-o duca spnul
ui, "fiind nebun de dragostea ei".
Punctul culminant: Intre timp, turturica ajunsese cu vestea la mparatul Verde si
acesta se apucase sa faca pregatiri pentru primirea fetei mparatului Ros. Vaznd ct
este de frumoasa fata, spnul se repede sa o ia n brate, dar ea l mbrnceste si-i spune
ca a venit acolo pentru Harap-Alb, caci "el este adevaratul nepot al mparatului
Verde". Turbat de furie ca a fost dat n vileag, spnul se repede la Harap-Alb "si-i
zboara capul dintr-o singura lovitura de palos", strignd ca asa trebuie sa patea
sca cel ce-si ncalca juramntul. Atunci calul lui Harap-Alb se repede la spn, l nsfaca
de cap, "zboara cu dnsul n naltul ceriului" de unde i da drumul si acesta se face "
praf si pulbere". Fata mparatului Ros, ca personaj fabulos, are puteri supranatur
ale si-l poate renvia, prin leacuri nuraculoase, pe Harap-Alb. Ea pune capul lui
Harap-Alb la loc si prin ritualuri stravechi cu "cele trei smicele de mar dulce"
si cu apa moarta i lipeste capul de corp. Harap-Alb se trezeste ca dintr-un somn
adnc, fata l saruta cu drag, apoi ngenuncheaza amndoi n fata mparatului Verde ca sa p
rimeasca binecuvntarea, jurndu-si credinta unul altuia.
Deznodamntul:Basmului consta totdeauna n triumful valorilor pozitive asupra celor
negative, victoria adevarului, asa ca nunta ncepe "s-apoi da, Doamne, bine!". S-a
strns lumea sa priveasca, ba chiar "soarele si luna din ceriu rdea". Au fost poft
iti la nunta mparateasca, pe lnga craiasa furnicilor, craiasa albinelor si craiasa
znelor, crai si mparati, oameni importanti "S-un pacat de povestariu (povestitor)
/ Fara bani n buzunariu". S-au bucurat si au petrecut cu totii: "Veselie mare ntre
toti era,/ Chiar si saracimea ospata si bea!". Finalul este fericit si deschis,
deoarece veselia a tinut "ani ntregi si acum mai tine nca". Compozitional, basmul
contine formule specifice finale, prezente si n creatia lui Creanga. Ca la orice
nunta mparateasca din basme, veselia a tinut ani ntregi, "si acum mai tine nca. Ci
ne se duce acolo bea si mannca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mannca, iara c
ine nu, se uita Si rabda".
Caracterizarea personajelor: Ca orice basm, "Povestea lui Harap-Aib" ilustreaza
o alta lume dect cea reala, personajele fiind mparati si crai, Sfnta Duminica, ani
male si gze fermecate, eroi cu trasaturi fabuloase, alaturi de personaje realiste
aduse de Ion Creanga din Humulestiul natal, ceea ce-i confera acestei creatii or
iginalitate inconfundabila. Basmul cultiva nalte principii morale ca adevarul, dr
eptatea, cinstea, prietenia, rabdarea, ospitalitatea, generozitatea, curajul, vi
tejia prin personajele pozitive si condamna nedreptatea, rautatea, minciuna ntruc
hipate de zmei, balauri sau spni Personajele sunt reale si fabuloase, acestea din
urma avnd puteri supranaturalesi putndu-se metamorfoza n animale, plante, insecte
sau obiecte ori pot sa renvie, prin leacuri miraculoase, pe cei care sunt omorti.
Harap-Alb, fecior de crai, este un Fat-Frumos din basmele populare, destoinic si
curajos, dar ramne n zona umanului, fiind prietenos, cuminte si ascultator, ca un
flacau din Humulesti. El este un personaj pozitiv si ntruchipeaza naltele princip
ii moralecultivate de orice basm, ca adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia, os
pitalitatea, curajul, vitejia, trasaturi ce reies indirectdin ntmplari, fapte, din
propriile vorbe si gnduri si directdin ceea ce alte personaje spun despre el. Ca
latoria pe care o face pentru a ajunge mparat este o initiere a flacaului n vedere
a formariilui pentru a deveni conducatorul unei familii, pe care urmeaza sa si-o
ntemeieze. El parcurge o perioada de a deprinde si alte lucruri dect cele obisnui
te, de a nvata si alte aspecte ale unei lumi necunoscute pna atunci, experienta ne
cesara viitorului adult. Semnificatia numelui: Rreiese din scenan care spnul l paca
leste pe fiul craiului sa intre n fntna: "Fiul craiului, boboc n felul sau latrebi d
e aieste, se potriveste Spnului si se baga n fntna, fara sa-l trasneasca prin minte
ce i se poate ntmpla". Naiv, lipsit de experienta si excesiv de credul, fiul craiu
lui si schimba statutul din nepot al mparatului Verde n acela de sluga a Spnului, nu
mele lui poate fi un oximoron, Harap-Alb putnd nsemna "negru alb", deoarece "harap
" nseamna "negru, rob". Faptele eroului ramn si ele n limita umanului, probelecare
depasesc sfera realului Fiind trecute cu ajutorul celorlalte personaje, nzestrate
cu puteri supranaturale. Codrul n care se rataceste simbolizeaza lumea necunoscu
ta flacaului, care greseste pentru prima oara, netinnd cont de sfatul tatalui sau
, de a se feri de omul spn. Desi cuminte si ascultator de felul sau, nesocotirea
acestei restrictii declanseaza asupra flacaului un sir nesfrsit de ntmplari neplacu
te si periculoase, care-i pun deseori viata n primejdie. Lipsit de experienta, "b
oboc n felul sau la trebi de aieste.", mezinul craiului devine sluga spnului, si as
uma si numele de Harap-Alb, dovedind n acelasi timp loialitate si credinta fata d
e stapnul sau, ntruct jurase pe palos, si respecta cuvntul dat, rod al unei solide ed
ucatii capatate n copilarie, de a fi integru si demn, capabil sa-si asume vinovat
ia, cu toate urmarile ce decurg din faptul ca nu urmase sfatul tatalui. Cinstit
din fire, Harap-Alb nu-1 tradeaza niciodata pe spn, desi un stapn tiran ca acesta
ar fi meritat. De pilda, atunci cnd se ntoarce spre mparatie cu pielea si capul cer
bului fabulos, "piatra cea mare din capul cerbului stralucea" att de tare, nct mult
i crai si mparati l rugara sa-i "deie banaret ct a cere el, altul sa-i deie fata si
jumatate din mparatie, altul sa-i deie fata si mparatia ntreaga", dar Harap-Alb si
-a urmat calea fara sa clipeasca, ducnd bogatia ntreaga stapnului. O singura data a
sovait voinicul, atunci cnd, ndragostindu-se de fata mparatului Ros, "mai nu-i ven
ea s-o duca" spnului. Probele: La care l supune spnul sunt menite a-1 deprinde pe f
lacau cu greutatile vietii, cu faptul ca omul trebuie sa nvinga toate piedicile i
vite n viata sa, pregatindu-1 pentru viitor, cnd va trebui sa-si conduca propria g
ospodarie, propria familie. Ca si n viata reala, flacaul este ajutat de cei mai b
uni prieteni, calul fabulos si de Sfnta Duminica. Harap-Alb este umanizat, el se
teme, se plnge de soarta, cere numai ajutorul acelora n care avea ncredere, semn ca
nvatase ceva din experienta cu spnul. Depasind cu bine toate probele, flacaul dem
onstreaza ca e "soi bun" (G.Calinescu) prin valorile morale care compun codul co
mportamentului taranesc: inteligenta, bunatatea, perseverenta, rabdarea, capacit
atea de adaptare Ia diverse situatii ale vietii. De asemenea, altruismul, suflet
ul lui bun, dragostea pentru albine si furnici l fac sa le ocroteasca si sa le aj
ute atunci cnd Ie ntlneste n drumul sau, chiar daca pentru asta trebuie sa treaca pr
in apa ori sa zaboveasca pentru a le construi un adapost. Sigur ca binele pe car
e Harap-Alb l face se ntoarce atunci cnd el nsusi se afla n impas, craiasa furnicilor
si cea a albinelor salvndu-i, de asemenea, viata. O experienta determinanta pent
ru maturizarea lui o constituie ntlnirea cu omul ros, care este un alt pericol de
care ar fi trebuit sa se fereasca, asa cum l sfatuise tatal. Episodul calatorieis
pre curtea mparatului Ros este un necontenit prilej de initierea flacaului (calat
oria este un mijloc de cunoastere), deprinznd acum nvatatura ca orice om, ct de nens
emnat ori de ciudat ar parea, poate fi de folos, tnarul deprinznd experienta mai a
les n cunoasterea speciei umane. Harap-Alb are capacitatea de a-si face prieteni
adevarati, loiali, care sa-1 ajute n orice mprejurare dificila a vietii sale, aces
tia folosindu-si tocmai trasaturile dominante, devenite - la nevoie - adevarate
talente: "tot omul are un dar si un amar, si unde prisoseste darul, nu se mai ba
ga n sama amarul". In aceasta perioada a initierii, Harap-Alb cunoaste dragostea
aprinsa pentru o fata de mparat, care vine, asadar, din aceeasi lume cu el, prega
tindu-l pentru casatorie, unul dintre reperele finale ale devenirii sale. Probel
ede la mparatia fetei trimit spre ritualurile taranesti ale petitului, ntre care ns
otirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc, alegerea motivata a
miresei, ospatul oferit de gazda sunt tot attea ncercari la care l supune viitorul
socru si carora mirele trebuie sa le faca fata. Ultima proba la care l supune fat
a este, de data" aceasta, o demonstrare a calitatilor viitoarei sotii, care va s
ti sa aiba grija de barbatul ei, sa-i stea aproape la bine si Ia rau, acest fapt
fiind ilustrat atunci cnd ea i salveaza viata, trezindu-l din morti. Aceasta ntmpla
re simbolizeaza ideea ca acum Harap-Alb redevine el nsusi, fiul craiului, scapnd d
e povara juramntului facut spnului, acela ca i va fi sluga "pna cnd va muri si iar va
nvia". Ca si Nica, Harap-Alb parcurge o perioada de formare a personalitatii, ca
re, desi nzestrat cu importante calitati, are slabiciuni omenesti, momente de tri
stete si disperare, de satisfactii ale nvingatorului, toate conducnd la desavrsirea
lor ca oameni. Craiul, tatal lui Harap-Alb este un personaj de basm prin motivu
l mparatului aflat n impas. Ion Creanga scoate nsa n evidenta, prin caracterizare in
directa, trasaturile umane ale taranului-tata, n ipostaza lui pedagogica. Pentru
a verifica daca fiii lui au depasit vrsta infantilismului, el se deghizeaza ntr-o
piele de urs, se ascunde pentru a-i observa, iar limbajul sau este tipic humules
tean, cu pilde si proverbe populare: "lac de-ar fi, broaste sunt destule", "fiec
are pentru sine, croitor de pane" etc. Ironia amara a tatalui dezamagit de fiii
lui este tot de natura taraneasca, umana: "Sa umblati numai asa de frunza frasin
elului toata viata voastra si sa va laudati ca sunteti feciori de crai, asta nu
miroasa a nas de om...". Om trecut prin viata, cu o experienta solida, el nu-si
pune n pericol fiii, pna nu se convinge ca sunt n stare sa nvinga piedicile iminente
unei calatorii n necunoscut. Ca orice tata responsabil si preocupat de soarta fi
ilor, le verifica nu numai curajul, cutezanta, ci si istetimea de a face fata ntmp
larilor. Sfatul pe care-1 da mezinului, acela de a se feri de omul spn si de omul
ros, se dovedeste esential pentru maturizarea flacaului, care trebuia totusi sa
treaca personal prin aceasta experienta de viata. mparatul Verde, fratele craiul
ui si unchiul lui Harap-Alb, strabatuse n tinerete acelasi drum initiatic pna la s
tatutul actual de conducator recunoscut, energic, care si cstigase dreptul de a se
dea la ospete, nconjurat de oameni de vaza, de a colectiona pietre pretioase scum
pe, de a organiza mese luxoase, cu fast. Trasaturile morale reies indirect, din
faptele si vorbele personajului. Mndru de mparatia sa vestita n toata lumea, si educ
ase fetele n respectul cuvenit parintilor, chiar daca acestea aveau alte opinii,
ele nu ndrazneau sa ncalce poruncile tatalui. Pastrator al traditiilor strabune, mp
aratul Verde apeleaza la fratele lui pentru a-i trimite un fiu care sa-i urmeze
la tron, ntruct el avusese numai fete. Ospitalier si ncrezator n oameni, el primeste
cu cinste pe nepotul sau, pe fata mparatului Ros si se comporta necrutator cu mi
nciuna, atunci cnd este demascat spnul.
Sfnta Duminica este un personaj secundar si fabulos prin aparitiile ei ciudate, o
data ca cersetoare, apoi locuind pe o insula misterioasa, n ipostaza Sfintei Dum
inici. Ea este menita a face sa nvinga binele, ajutnd pe cei care merita, care au
calitatile necesare sa razbata n viata. Ea este n acelasi timp femeia nteleapta a s
atului, la sfaturile careia apeleaza taranii atunci cnd se afla la ananghie, tras
aturi ce reies indirect din faptele si vorbele ei. La nceput, Harap-Alb este nencr
ezator, "Ia lasa-ma-ncolo, matusa, nu ma supara", desi ea i da un sfat, devenit a
devar universal-valabil, "nu te iuti asa de tare, ca nu stii de unde-ti poate ve
ni ajutor". Sub nfatisarea unei babe grbovite, "care umbla dupa milostenie", Crean
ga sugereaza umilinta nteleptului care vazuse destule n viata Iui si sub care se a
scunde harul prorocirii, dezvluindu-i lui Harap-Alb destinul si secretul reusitei
, prin reconsiderarea si valorificarea traditiilor stramosesti, pe care tinerii
ie ignora, sfatuindu-l sa ia armele si hainele tatalui sau de cnd acesta fusese g
inere. Fata mparatului Ros, personaj fabulos, este la fel de faimoasa ca si tatal
ei, se spunea despre ea ca e "farmazoana" (vrajitoare, sireata). ca stia sa poa
rte "lumea pe degete", dar din toate aceste vorbe, nu se dovedise care "este cea
adevarata" (caracterizare indirecta). Ea pare "o zgtie de fata"(ca Smarandita di
n "Amintiri") sau "un drac bucatica rupta tata-sau n picioare, ba nca si mai si",
dar atunci cnd se convinge de vrednicia lui Harap-Alb, dovedeste demnitate si ono
are: "trebuie sa merg cu Harap-Alb si pace buna!". Indragostindu-se de ea ca un
nebun, Harap-Alb o caracterizeaza direct: "un boboc de trandafir din luna lui ma
i, scaldat n roua diminetii, dezmerdat de cele nti raze ale soarelui, leganat de ad
ierea vntului si neatins de ochii fluturilor", portret fizicasemanator cu cel al
Ilenei Cosnzene din basmele populare. Ion Creanga transpune idila pastorala n basm
, evidentiind ideea ca Harap-Alb, ca un flacau din Humulesti, o vede ca pe o fat
a de la tara, "frumoasa de mama focului: la soare te puteai uita, iar la dnsa ba"
si "o prapadea din ochi de draga ce-i era". Fata l ndrageste si ea pe voinic, ghi
ceste adevarul despre Harap-Alb si-l dezvaluie mparatului Verde, apoi, pentru ca
fusese prevazatoare, adusese cu ea cele trebuincioase (smicelele, apa moarta si
apa vie), reuseste sa-si salveze barbatul, atunci cnd spnul l ataca pe neasteptate.

Spnul ntruchipeaza forta raului n basm, un fel de Zmeul-Zmeilor care seamana n lume
teroare, rautate si violenta. El este personaj negativ specific basmului si ntruc
hipeaza nedreptatea, rautatea, minciuna - trasaturi condamnate n orice basm popul
ar sau cult. Omul spn este prin nastere un om rau, "vita de boz tot ragoz", vicle
an peste masura, nu se da n laturi sa pacaleasca un "boboc" (nepriceput, lipsit d
e experienta) cum era mezinul craiului si-l atrage n capcana din fntna prin minciun
i si tentatii ce dovedesc o buna cunoastere de oameni. Trasaturile lui morale re
ies n mod indirectdin faptele sale si din relatiile cu celelalte personaje. Impos
tor si grosolan, se comporta ca un stapn tiran, considernd ca slugile seamana cu a
nimalele, "ca si ntre oameni, cea mai mare parte sunt dobitoace care trebuiesc ti
nuti din fru, daca ti-i voia sa faci treaba cu dnsii". Din proprie experienta, sti
e ca "Sa te fereasca Dumnezeu, cnd prinde mamaliga coaja", deoarece el, obraznic
si prost crescut, cum vede ca "i s-au prins minciunile de bune" si ca este primi
t cu toate onorurile de catre mparatul Verde, devine amenintator cu sluga, i da o
palma, cu scopul "sa faca pe Harap-Alb ca sa-i ieie si mai mult frica". Vazndu-se
ajuns urmas la tronul mparatesc, spnul devine arogant si laudaros, nsusindu-si toa
te meritele lui Harap-Alb, ba mai mult, falindu-se ca stie sa fie stapn adevarat
si sa-si struneasca slugile: "Nu stiti dumneavoastra ce poama-a dracului e Harap
-Alb aista. [...] Alt stapn n locul meu nu mai face brnza cu Harap-Alb ct i lumea si
pamntul". Insolent si infatuat, spnul nu se sfieste sa-i spuna mparatului Verde ca
daca o vrea Dumnezeu "sa ma rnduiesti mai degraba n locul dumitale" o sa schimbe r
egulile acestuia care, "prea ntri n voia supusilor", iar mparatia nu va mai arata a
tt de pasnica, "n-or mai sedea lucrurile tot asa moarte, cum sunt", pentru ca "om
ul sfinteste locul...".
Ca orice basm, "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga este o specie epica de ma
re ntindere, o naratiune cu ntmplarile reale si fantastice, a caror mbinare compune
principalul mijloc artistical acestei creatii epice, fabulosul. Personajele basm
elor sunt fiinte imaginare, nzestrate cu puteri supranaturale, ce ntruchipeaza bin
ele si raul, din a caror confruntare iese nvingator, ntotdeauna, binele. Cadrul de
desfasurare a actiunii este fantastic, alcatuit, de regula, din lumea reala si
"tarmul celalalt", spatiul mitologic fiind ilustrat prin cifre simbolice si obiec
te cu puteri magice.
Limbajul artistic al basmului "Povestea lui Harap-Alb" este presarat cu zicatori
, proverbe si fraze rimate, personajul vorbind limba moldoveneasca autentica, pr
esarata cu regionalismesi cuvinte (expresii) populare: "sa-1 vad cnd mi-oi vedea
ceafa", "Poftim, punga, Ia masa, / Daca ti-ai adus de-acasa..."; "Poate ca acest
a-i vestitul Ochila, frate cu Orbila, var primare cu Chiorila, nepot de sora lui
Pndila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila, ori din trg de Ia Sa-l-cat
i, megies cu Cautati si de urma nu-i mai dati". Ion Creanga a ilustrat n opera sa
propria experienta de viata, pe care a povestit-o "sub forma de memorial; a nval
uit-o n mit si a sugrumat-o ntr-o experienta fantastica, valabila pentru om n gener
e; si el a luptat cu spnii, cu primejdiile si nevoile, si el s-a facut frate cu d
racul, ca sa treaca puntile vietii, iar nemurirea si-a dobndit-o din apa vie si a
pa moarta a creatiei lui artistice". (Pompiliu Constantinescu)
Elemente folclorice preluate din basmul popular.Motivul probelor este specific n
u numai basmului popular, ci si basmului cult, spnul supunndu-l pe Harap-AIb la nce
rcari primejdioase, cu speranta ca va scapa de el: sa-i aduca "salati din gradin
a ursului"; capul si pielea pline de nestemate ale unui cerb fabulos ori sa o ad
uca pe fata mparatului Ros, ca sa se nsoare cu ea. Ajutat de Sf.Duminica, de furni
ci si de albine, de prieteni si povatuit permanent de calul sau, Harap-Alb reuse
ste sa nvinga toate probele.
* Cei cinci prieteni fabulosi: Ochila ("care vede toate si pe toti altfel de cum
vede lumea cealalta: numai pe sine nu se vede ct e de frumosel."), Setila ("fiul
Secetei, nascut n zodia ratelor si mpodobit cu darul suptului"), Gerila ("o dihan
ie de om care se perpelea pe lnga foc"), Flamnzila ("foametea sac fara fund sau ci
ne mai stie ce pricopseala a fi, de nu-I mai poate satura nici Pamntul") si Pasar
i-Lati-Lungila ("fiul sagetatorului si nepotul arcasului") l ajuta sa nvinga piedi
cile ivite n ncercarea de a o aduce pe fiica mparatului Ros la curtea Iui Verde-Imp
arat. Aici sunt ntmpinati cu toate onorurile, dar fata mparatului Ros l respinge pe
spn si dezvaluie celor de fata taina ca Harap-Alb este adevaratul nepot al lui Ve
rde-mparat.
* Motivul razbunarii malefice. Dat n vileag, spnul se repede ca un "cne turbat si r
eteaza capul lui Harap-Alb, dar fata l nconjoara "cu cele trei smicele de mar dulc
e", l stropeste cu apa vie si-l nvie, acesta trezindu-se ca dupa un somn greu. Atu
nci, calul fermecat l apuca pe spn si "mi ti-l azvrle n naltul cerului", de unde cade
pe pamnt si moare.
*Invingerea binelui. Verde-mparat i casatoreste pe Harap-Alb cu fata lui Rosu-mpara
t, iar la nunta lor au fost poftiti toti prietenii care 1-au ajutat n peripetiile
sale sa treaca probele si a fost veselie mare, "chiar si saracimea ospata si be
a!" * Finalul basmului este hiperbolizat, fiindca veselia a tinut ani ntregi si m
ai tine si acum, iar "cine se duce acolo, be si mannca, ... iar cine nu, se uita
si rabda".
* Formulele specifice basmului popular:
-formule tipice initiale (de nceput): "Amu cica era odata ntr-o tara un crai care
avea trei feciori."; "Si apoi pe vremile acele, mai toate tarile erau bntuite de
razboaie grozave, drumurile pe ape si pe uscat erau putin cunoscute si foarte nc
urcate, si de aceea nu se putea calatori asa de usor si fara primejdii ca n ziua
de astazi. Si cine apuca a se duce pe atunci ntr-o parte a lumii, adeseori dus ra
mnea pna la moarte";
-formule tipice mediane (de mijloc): "Si merg ei, si merg cale lunga sa le-ajung
a, trecnd peste noua mari, peste noua tari si peste noua ne mari, si ntr-o trzie vr
eme ajung ia mparatie"; "...porneste spre mparatie Dumnezeu sa ne tie, ca cuvntul d
in poveste, nainte mult mai este"; -formule tipice finale: "Dupa aceasta se ncepe
nunta, s-apoi da, Doamne, bine! Lumea de pe lume s-a strns de privea,/ Soarele si
luna din ceriu rdea."; "S-apoi fost-au poftiti la nunta: Craiasa furnicilor,/ Cr
aiasa albinelor/ Si craiasa znelor,/ Minunea minunilor/ Din ostrovul florilor!";
"Si a tinut veselia ani ntregi, si acum mai tine nca. Cine se duce acolo bea si ma
nnca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mannca, iara cine nu, se uita si rabda".

*Basmul cult "Povestea lui Harap-AIb" de Ion Creanga are ca sursa de inspiratie
basmul popular, de la care autorul pastreaza motivele (calatoria, ncercarea puter
ii, petitul, probele), personajele fabuloase, ajutoarele venite n sprijinul binel
ui, formulele tipice si inoveaza pentru basmul cult umanizarea fantasticului (fa
bulosului) prin comportamentul, gestica, psihologia si limbajul personajelor.
? Ion Creanga - limbajul prozei narative
Naratiunea prin dialog, umorul, jovialitatea si eruditia paremiologica, oralitat
ea povestirii ntr-un ritm alert, toate acestea particularizeaza stilul si talentu
l prozatorului ilustrat n toate creatiile literare, definind arta naratiunii Iui
Ion Creanga. Facnd o paralela ntre lumea basmului si taranii din Humulestii lui Cr
eanga, Harap-AIb, un fel de Fat-Frumos din basmele populare, este viteaz, rabdat
or, generos, curajos, angajat cu toata convingerea n lupta mpotriva raului si mai
ales este nzestrat cu arta de a-si face prieteni. El este mereu condus, sfatuit s
i ajutat de o multitudine de simboluri ale binelui, numai astfel reusind sa trea
ca unele probe, altele fiind depasite de bunii sai prieteni, personaje fabuloase
de basm. Pe de alta parte, Harap-AIb este flacaul supus initierii n experienta v
ietii catre maturizare, supus ncercarilor sortii, din care tnarul trebuie sa devin
a apt a-si ntemeia o familie, sa aiba capacitatea de a conduce, de a pastra un se
cret si de a-si tine cuvntul dat, adica de a se putea integra n viata colectivitat
ii. Trecnd cu bine toate probele, flacaul se nscrie n codul civilizatiei taranesti,
demonstrnd generozitate, bunatate, inteligenta, tact, discretie, capacitatea de
a ntretine o familie, valorificnd traditiile mostenite de la strabuni (hainele, ar
mele si calul tatalui sau). Numele personajelor constituie o particularitate a b
asmului lui Creanga, deoarece ele definesc trasatura dominanta de caracter care-
i individualizeaza n mod sugestiv: "Setila" poate fi betivul satului; "Flamnzila"
- taranul lacom si mncau; "Ochila" - cel care vede tot peste gardurile oamenilor,
oricum s-ar ascunde acestia de ochii lumii ("care vede toate si pe toti altfel
de cum vede lumea cealalta, numai pe sine nu se vede ct e de frumusel"); "Gerila"
care umbla si vara nfofolit si se vaita de frig etc. Dar orice trasatura, fie ea
si defect, ce domina omul de rnd poate deveni la un moment dat benefica, "tot om
ul are un dar si un amar, si unde prisoseste darul, nu se mai baga n sama amarul"
. Spnul este simbolul raului, viclean, nfricosator, agresiv si violent, avnd ca pri
ncipiu de viata ideea ca "cea mai mare parte a oamenilor sunt dobitoace care tre
buiesc tinute n fru". Prin ntregul sau comportament, spnul ilustreaza proverbul "Sa
te fereasca D-zeu cnd se face tiganul fecior de mparat", ca devine arogant, dictat
orial, deoarece "frica pazeste bostanaria" sau "cnd vezi ca mta face marazuri, s-o
strngi de coada pna mannca mere padurete". El simbolizeaza pe omul ajuns bogat pri
n viclesug si prin minciuni, care dispretuieste munca, pe care nu-1 respecta nim
eni n satul lui, desi toti i stiu de frica. Dar cnd vine momentul dezvaluirilor, oa
menii sunt necrutatori, mai ales prietenii celui persecutat n mod deosebit, ca n b
asm, unde calul este cel care-l pedepseste pe spn. "Geniul humulestean este aceas
ta capacitate extraordinara de a-si lua n serios eroii, de a le retrai aventurile
, de a pune cu voluptate n fiecare propriile lui aspiratii nerostite, slabiciuni,
vicii, tulburari si uimiri, adica de a crea viata. (...) Singurele personaje ne
gative din opera lui sunt acelea care contrazic natura, ca, de exemplu, omul spn
si omul ros." (Nicolae Manolescu).
Arta naratiunii se contureaza cu totul aparte n proza lui Ion Creanga prin ritmul
rapid al povestirii, fara digresiuni sau descrieri suplimentare, prin dialogul
dramatizat, prin umorul debordant realizat cu jovialitate, prin oralitatea stilu
lui, data mai ales de eruditia sa paremiologica.
Oralitatea stilului lui Ion Creanga este data de impresia de spunere a ntmplarilor
n fata unui public, a unui auditoriu care asculta si nu pentru cititori.
Modalitati de realizare a oralitatii stilului:
dialogul: "- Parca v-a iesit un sfnt din gura, Luminate mparate, zise atunci Flamnz
ila. [...]- Ia lasati, mai, zise Ochila, clipocind mereu din gene."; "Atunci spnu
l zice ngmfat: - Ei, mosule, ce mai zici? - Ce sa zic, nepoate! Ia, cnd as avea eu
o sluga ca aceasta, nu i-as trece pe dinainte. - D-apoi de ce mi 1-a dat tata de
acasa? Numai de vrednicia Iui -zise spnul - caci altfel nu-1 mai luam dupa mine
ca sa-mi ncurce zilele.";
folosirea dativului etic: "Si odata mi ti-1 nsfaca cu dintii de cap, zboara cu dn
sul n naltul ceriului si apoi, dndu-i drumul de-acolo, se face spnul pna jos praf si
pulbere.";
exclamatii, interogatii, interjectii: "Si odata mi t-o nsfaca ei, unul de o mna si
altul de cealalta, si hai, hai!... hai, hai! n zori de ziua ajung la palat" "- M
ai, Pasarila, iacata-o-i, ia!" "Ei, apoi? Lasa-te n sama lor, daca vrei sa rami fa
ra cap";
expresii onomatopeice, "si cnd sa puna mna pe dnsa. zbrr!...pe vrful unui munte si s
e ascunde dupa o stnca (...) si cnd sa puna mna pe dnsa, zbrr!... si de acolo si se
duce de se ascunde tocmai dupa luna"; "S-odata pornesc ei, teleap-teleap-teleap,
si cum ajung n dreptul usii, se opresc putin."
imprecatii, apostrofe: "Numai de nu i-ar muri multi nainte; sa traiasca trei zile
cu cea de alaltaieri."; "Na! asa trebuie sa pateasca cine calcajuramntul!";
adresare directa: "Ce-mi pasa mie? Eu sunt dator sa spun povestea si va rog sa a
scultati"; diminutive: "Si daca-ti putea scoate la capat trebusoara asta, atunci
oi mai vedea eu..."; "Ma, fetisoara mparatului ne-a tras butucul (...) s-a prefa
cut n pasarica, a zburat ca sageata pe lnga ceilalti";
formule specifice oralitatii: "toate ca toate","vorba ceea", "de voie de nevoie"
, "vorba unei babe"; "vorba cntecului"; "Vorba ceea: Da-mi, doamne, ce n-am avut,
/ Sa ma mier ce m-a gasit";
proverbe si zicatori: "Capul de-ar fi sanatos, ca belele curg grla"; "Cine poate
oase roade; cine nu, nici carne moale"; "Nu-i dupa cum gndeste omul, ci-i dupa c
um vrea Domnul"; "frica pazeste bostanaria"; "omul sfinteste locul"; "Sa nu dea
Dumnezeu omului, ct poate el suferi".
versuri populare sau fraze ritmate: "Poate ca acesta-i vestitul Ochila, frate cu
Orbila, var primare cu Chiorila, nepot de sora lui Pndila, din sat de la Chitila
, peste drum de Nimerila, ori din trg de la Sa-l-cati, megies cu Cautati si de ur
ma nu-i mai dati.", "La placinte,/ nainte/ Si la razboi/ napoi."; "Voinic tnar, cal
batrn,/ Greu se-ngaduie la drum!".
cuvinte si expresii populare, regionalisme: "m-ai bagat n toate grozile mortii" (
m-ai ngrozit -n.n); "n-ai cui banui" (n-ai pe cine da vina ~n.n); "o lua n porneal
a" (se ducea la pascut - n.n); "a mna porcii la jir" (a sforai - n.n); "hatrul" (p
lacerea - n.n.); "a se chiurchiului" (a se chercheli, a se ameti - n.n.); "farma
zoana" (vrajitoare, sireata - n.n.); "arzuliu" (fierbinte - n.n.); "teleaga" (pa
rtea de dinainte a plugului - n.n.);
Umorul n proza lui Creanga este dat de starea permanenta de buna dispozitie a aut
orului, de jovialitatea, verva si placerea lui de a povesti pentru a strni veseli
a "ascultatorilor". Absenta satirei deosebeste, in principal, umorul lui Creanga
de comicul lui Caragiale, povestitorul avnd o atitudine de ntelegere fata de paca
tele omenesti, ba chiar facnd haz de necaz cu optimism si vitalitate, creznd ntr-o
atare ndreptare a defectelor umane ("Rzi tu, rzi, Harap Alb (...) dar unde mergi, f
ara de mine n-ai sa poti face nimica").
Modalitati de realizarea umorului:
exprimarea poznasa, mucalita, ntr-o siretenie a frazei la care este imposibil sa
nu te amuzi: "Si naltimei voastre gnd bun si mna sloboda, ca sa ne dati ct se poate
mai multa mncare si bauturica, zise Setila, caruia i lasa gura apa; ca din mncare s
i bautura las daca ne-a ntrece cineva; numai la treaba nu ne prea punem cu toti n
ebunii"; "as ruga pe luminarea sa, ca daca are de gnd a ne ospata, dupa cum s-a h
otart, apoi sa ne ndeseasca mai mult cu udeala, pentru ca acolo sta toata puterea
si ndrazneala"; "Doar unu-i mparatul Ros, vestit prin meleagurile aceste pentru bu
natatea lui cea nepomenita si milostivirea lui cea neauzita.";
combinatii neasteptate de cuvinte: "Tare-mi esti drag!... Te-as vr n sn, dar nu ncapi
de urechi..."; "Dar amarnic mai esti la viata; cnd te mnii, faci snge-n baliga"; "
Ia sa-i faci chica topor, spinarea doba si pntecele cobza";
caracterizari pitoresti cu ajutorul cuvintelor familiale: fata mparatului Ros est
e "o zgtie de fata", "un drac, bucatica rupta din tata-sau din cap pna n picioare,
ba nca si mai si"; "care de care mai chipos si mai mbracat, de se triau atele si cur
geau oghelele dupa dnsii";
vorbe de duh: "Vorba ceea: da-i cu cinstea, sa piara rusinea";
autopersiflarea: "Crai, craiese si-mparati,/ Oameni n sama bagati,/ S-un pacat de
povestariu,/ Fara bani n buzunariu."
ironia: "Se vede lucru, ca nici tu nu esti de mparat, nici mparatia pentru tine;
si dect sa ncurci numai asa lumea, mai bine sa sezi deoparte cum zici, caci mila d
omnului: lac de-ar fi, broaste sunt destule"; "Ei, dragul tatei, asa-i ca s-a mpl
init vorba ceea: apara-ma de gaini, ca de cini nu ma tem.";
caracterele personajelor: mparatul Ros are "inima haina, nu se mai satura de a va
rsa snge omenesc"; fata lui este "o farmazoana cumplita"; mparatul Verde este blnd,
vesel si petrecaret, "prea intri n voia supusilor";
poreclele personajelor: Pasarila, Buzila;
situatiile si ntmplarile n care sunt pusi eroii: aparitia ciudatelor personaje n fa
ta mparatului Ros, care ncercau sa se poarte elegant si protocolar, strneste nedume
rirea acestuia: "mparatul i-a fost de-a mirarea, vaznd ca niste golani au asemenea
ndrazneala, de vin cu nerusinare sa-i ceara fata, fie din partea oricui ar fi.";

diminutive cu valoare augmentativa: "bauturica" pentru cele "12 buti pline cu vi
n din cel hranit (vin tare -n.n.) [...] bauturica mai este ce este" , "buzisoare
" pentru "niste buzoaie groase si dabalazate" (lali, atrnnd n jos - n.n.): "Atunci G
erila sufla de trei ori cu buzisoarele sale cele iscusite...";