B UCUREŞTI

Bucureşti este capitala României şi, în acelaşi timp, cel mai mare oraş, centru
industrial şi comercial al ţării. Prima sa menţiune apare în 1459 şi devine capitală în 1862. De
atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale şi mass-media. Între
cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă şi elita bucureşteană i-au adus porecla
"Micul Paris". În prezent, capitala are acelaşi nivel administrativ ca şi un judeţ şi este
împărţită în şase sectoare.
Oraşul se află în sud-estul ţării, între Ploieşti şi Giurgiu, pe malurile râului Dâmboviţa,
ce se varsă în Argeş, afluent al Dunării. Mai multe lacuri se întind de-a lungul râului
Colentina, în perimetrul oraşului, precum Lacul Floreasca, Lacul Tei sau Lacul Colentina, iar
în centrul oraşului există un lac, Lacul Cişmigiu. Acest lac, fostă baltă în vechiul oraş
medieval, este înconjurat de Grădina Cişmigiu, inaugurată în 1847 după planurile arhitectului
german Carl F. W. Meyer. Pe lângă Cişmigiu, mai există două parcuri mari, Parcul Herăstrău
(cu Muzeul Satului) şi Grădina Botanică (cea mai mare din România şi care cuprinde peste
10.000 de specii de plante, inclusiv exotice).
Legenda spune că Bucureşti a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform unei
alte variante mai probabilă, Bucureşti a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârşit de
secol XIV.
Pe malurile Dâmboviţei şi ale Colentinei este atestată cultura paleolitică şi neolitică. Până în
1800 î. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunităţi în zonele Dudeşti, Lacul Tei şi
Bucureştii-Noi de astăzi. Săpăturile arheologice arată trecerea acestei zone printr-un proces de
dezvoltare din epoca bronzului şi până în anul 100 î. Hr., în timpul căruia zonele Herăstrău,
Radu Vodă, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Vodă, Popeşti-Leordeni şi Popeşti-Novaci
sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci). Primele locuinţe după retragerea
aureliană din 273 d. Hr. sunt atestate în secolele III - XIII, până în Evul Mediu.
Aşezarea este atestată documentar la 20 septembrie 1459 într-un act emis de Vlad Ţepeş,
domn al Ţării Româneşti, prin care se întăreşte o moşie unor boieri. Cetatea Dâmboviţei, cum
mai apare în primii ani oraşul, avea rol strategic, urmând să supravegheze drumul ce mergea
de la Târgşor la Giurgiu, în ultima aşezare aflându-se o garnizoană otomană. În scurt timp,
Bucureştiul se afirmă, fiind ales la 14 octombrie 1465 de către Radu cel Frumos ca reşedinţă
domnească. În anii 1558 - 1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie
a domnului Mircea Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaş de cult din
oraş păstrat în forma sa iniţială.
În 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureştiul devine capitala Ţării Româneşti,
moment în care se trece la modernizarea acestuia. Apar primele drumuri pavate cu piatră de
râu (1661), se înfiinţează prima instituţie de învăţământ superior, Academia Domnească
(1694) şi este construit Palatul Mogoşoaiei (Constantin Brâncoveanu, 1702), edificiu în care
astăzi se află Muzeul de Artă Feudală Brâncovenească. În 1704, ia fiinţă la iniţiativa
spătarului Mihai Cantacuzino Spitalul Colţea, care a fost avariat ulterior într-un incendiu şi un
cutremur şi recontruit în 1888. În scurt timp, Bucureştii se dezvoltă din punct de vedere
economic; se remarcă creşterea numărului meşteşugarilor, ce formau mai multe bresle (ale
croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, pânzarilor, şalvaragiilor, zăbunarilor ş.a). Odată
cu acestea continuă modernizarea oraşului. Sunt create primele manufacturi, cişmele publice,
iar populaţia se măreşte continuu prin aducerea de locuitori din întreaga Muntenie
(catagrafiaul din 1798 indică 30.030 de locuitori, în timp ce cea din 1831 număra 10.000 de
case şi 60.587 de locuitori).

Ateneul Român Kilometrul 0 al României - Biserica Sf. Gheorghe

Încet-încet apar o serie de instituţii de interes (Teatrul Naţional, Grădina Cişmigiu, Cimitirul
Şerban Vodă, Societatea Academică din Bucureşti, Societatea Filarmonică din Bucureşti,
Universitatea din Bucureşti, Gara de Nord, Grand Hotel du Boulevard, Ziarul Universul,
cafenele, restaurante, Grădina Botanică din Bucureşti, Ateneul Român, Banca Naţională,
cinematografe) şi inovaţii în materie de tehnologie şi cultură (iluminatul cu petrol lampant,
prima linie de tramvai, iluminatul electric, primele linii telefonice).
Municipiul Bucureşti a fost până la instaurarea regimului comunist în România reşedinţa
judeţului Ilfov (interbelic).

În 1930 populaţia Bucureştiului atingea cifra de 631288 de locuitori. În anii 1950, ca

urmare a industrializării şi a politicii de urbanizare numărul populaţiei s-a dublat, şi a
continuat să crească constant. În 1997 populaţia trecuse de pragul de 2 milioane mai exact
atinsese cifra de 2037000.
 Creşterea populaţiei a dus la scăderea locuinţelor, această problemă persistând până în
ziua de astăzi. Lipsa surselor financiare a României a împiedicat construcţia de noi
apartamente, multe clădiri începute înainte de anul 1990 sunt încă neterminate.
Bucureşti este un important centru industrial şi principalul centru financiar şi
comercial al României. Producţia industrială a oraşului reprezintă 20 % din producţia
naţională. Industria oraşului include construcţia de maşini grele, aviaţie, mecanisme fine,
unelte agricole, produse electronice, chimice, textile, produse din piele, cabluri, cosmetice şi
produse alimentare.
Principalele mijloace de transport în capitală sunt autobuzul, troleibuzul, tramvaiul
precum şi metroul sau liniile expres de suprafaţă. Călătoriile cu metroul şi cele pe liniile
expres se fac pe bază de cartelă magnetică.
Oraşul este împărţit în două de Râul Dâmboviţa şi este străbătut de două mari
bulevarde. Bucureştiul este împărţit de şase districte administrative numite sectoare; zona
rurală adiacentă formează al VII-lea sector numit Sectorul Agricol Ilfov care a fost
transformat în judeţ. Multe zone industriale se găsesc la suburbie, în timp ce în interiorul
oraşului găsim zonele rezidenţiale. Bucureştiul era cunoscut la începutul secolului XX ca fiind
„Parisul Balcanilor”, el fiind o metropolă până în anul 1944 când arhitectura şi cultura aveau
multe influenţe franceze. După un guvern comunist care a venit la putere la sfârşitul Celui de
al doilea Război Mondial, influenţele franceze asupra culturii au încetat, dar arhitectura a
rămas. În timpul anilor 1980 când conducerea statului s-a aflat dictatorul Nicolae Ceauşescu,
o suprafaţă întinsă aflată pe malurile Dâmboviţei a fost demolată, pe această suprafaţă
aflându-se biserici, monumente istorice şi case. Clădiri cu influenţe din arhitectura nord-
coreeană au fost începute dar în ziua de astăzi multe sunt încă neterminate.
Printre cele mai importante clădiri care au rezistat secolelor se află Palatul Justiţiei
(1864), Palatul Ştirbei (1835), Banca Naţională (1885), Platul prezidenţial (Palatul Cotroceni),
şi clădirea Bibliotecii Centrale a Universităţii (1893). Alte clădiri importante care merită
vizitate dar construite în secolul XX sunt: Palatul Cantacuzino (1900), Palatul poştei (1900),
Clădirea Casei de Economii şi Consemnaţiuni (1900), Palatul Regal (1935), Casa Armatei
(1913) şi Arcul de Triumf (1920). Printre clădirile religioase ale Bucureştiului se remarcă
Mănăstirea Antim (1715), şi Biserica Patriarhiei (1665). Printre parcurile din Bucureşti care
sunt numeroase reamintim Herăstrăul, Cişmigiul şi IOR.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate