Sunteți pe pagina 1din 10

Sistemul circulator la om

Spiridon Alexandru
Clasa X-B
SANGELE
Sangele este indispensabil functionarii organelor si supravietuirii. Este
mentinut in permanenta miscare intr-o retea de vase sanguine – artere, vene –
care impanzesc tot organismul pentru a transporta oxigenul si substantele vitale
nutritive in tesuturi, si pentru indeparta acele substante nocive care acumulandu-
se ar putea deveni nocive.

Cat sange avem ?

Sangele constituie a 14-a parte din greutatea noastra corporala, deci volumul
lui exact depinde de dimensiunile corpului. Un barbat matur de statura medie,
are aproximativ 5 litri de sange, iar o femeie matura de statura medie, o cantitate
ceva mai mica. 45% din volumul total al sangelui este alcatuit din celule
specializate, celule cu diferite functii speciale. Din acestea, cele mai
semnificative sunt globulele rosii si si globulele albe.
Aceste globule minuscule se afla intr-un lichid denumit plasma. Acesta este
un lichid dens, de culoare galbuie deschisa, care contine proteine, sare si
glucoza dizolvate in apa. Intr-un sistem circulator a unui om matur exista in jur
de 3 litri de plasma, rolul cel mai important al acesteia fiind de agent de
transport al celulelor albe si rosii.

Proteine plasmatice

Proteinele plasmei sanguine, albiminele, globulinele si fibrinogenul, sunt


prea mari pentru a trece de peretii capilarelor. Cantitatea cea mai mare in sange
este din albimina, rolul cel mai important al lor este pastrarea presiunii
coloidosmotice. Aceasta presiune reintroduce in sange – cu o actiune opusa cu
presiunea produsa de inima – apa si materialele inutile, daunatoare – din
momentul in care sangele ajunge din nou in sistemele de vene, isi incepe drumul
de la tesuturile din jur spre inima.
Anitcorpii sunt proteine produse de sistemul imunitar, pentru neytralizarea
antigenelor – apartin de Gammaglobuline. Sunt produse in splina si in
ganglionii limfatici si raman in sange chiar si dupa vindecarea infectiei ce a
provocat producarea lor, oferind protectie impotriva noilor atacuri ai agentilor
patogeni. Fibrinogenul, asemenea albuminei, se produce in ficat si are rol in
procesul coagularii.
Culoarea globulelor rosii provine de la hem – substanta colorata din proteina
complexa – hemoglobina. Diamerul unei globule rosii este de 8 micrometrii,
forma sa este turtita in mijloc pe ambele fte asemenea unei perne rotunde.
Hemoglobina preia oxigenul din plamani si-l transporta la celulele din tesuturi.
Cand preda molecula de oxigen, culoarea ei se schimba din rosu in rosu-brun.
Dupa aceea, preia din tesuturi deseurile, produsele secundare ale
metabolismului. Dioxidul de carbon, si-l transporta in plamani, pentru a-l putea
expira. Globulele rosii se produc in maduva hematogena, durata lor de viata
fiind 3-4 luni. Este o asemenea cantitate uriasa incat organismul trebuie sa
distruga in fiecare secunda 5 milioane de globule rosii. Hematiile imbatranite se
descompun in particule componente, o parte din acestea fiind refolosite la
formarea noilor celule.
Scaderea numarului de globule rosii si a altor celule duce la anemie. Pentru
producerea hemoglobinei este nevoie si de fier. Cu toate ca din acesta
componenta in organism, la majoritatea oamenilor exista stocuri suficiente,
sangerarea continua, hemoralgia, (de exemplu la bolnavul de ulcer gastric) poate
duce la anemie, la lipsa fierului. La ffemei este mai frecventa anemia decat la
barbati : la menstruatii puternice sau la femei insarcinate nevoile de fier ale
fatului pot epuiza depozitele de fier ale organismului.

Unitatile de lupta

Globulele albe(leucocitele) sunt produse tot de maduva osoasa. Au un aspect


globolar, sunt ceva mai mari decat globulele rosii si au rolul de a apara
organismul impotriva infectilor. Exista doua tipuri principale :-granulocitele-
si_au primit numele datorita granulelor aflata in interiorul lor – si limfocitele
sau celulele limfatice, in a carorproducere iau parte atat sistemul limfatic cat si
splina.
Granulocitele actioneaza prin inglobarea intrusilor – de exemplu a
bacteriilor- pe care apoi le digera. Tot timpul stau in stare de alerta, oricand pot
intra in actiune, si in cazul unor infectii sau accidentari incep sa se divida rapid.
Limfocitele au un rol mai mult de patrulare si reactioneaza mai lent, pentru ca
trebuie sa se pregateasca pentru intampinarea intrusilor. Producerea
anticorpiloreste de asemenea rolul anticorpilor. Globulele albe pot trece usor
prin peretele capilarelor si se gasesc in abundenta in diferite tesuturi.
INIMA

Inima, considerata ca un organ nobil de aproape toate culturile, nu


este sediul sentimentelor. Rolul sau nu este însa mai putin important.
Ea asigura circulatia sângelui în întregul corp. Este un organ muscular
gol pe dinauntru, în forma de para, situat în partea mediana a cavitatii
toracice, între plamâni. Nu mai
mare decât pumnul, greutatea sa
medie este de 260g si lungimea
variaza de la 12 la 14cm, la o
latime de aproximativ 9cm.
Vârful sau, denumit apex, se
sprijina pe diafragm si este usor
orientat spre stânga.
Pompa cardiaca este compusa
dintr-o masa contractila,
miocardul, acoperita si protejata spre exteriorul de epicard, strat foarte
rezistent care o leaga de diafragm, de stern si de vasele mari, iar în
interiorul de endocard-membrana fina, alba, care tapeteaza interiorul
cavitatii cardiace. Miocardul este constituit cea mai mare parte a masei
inimii. Este constituit mai ales din celule musculare cardiace care îi
confera capacitatea de a se contracta. Aceste contractii ritmice sunt
denumite batai cardiace.
În interiorul miocardului, fibre de tesut conjunctiv leaga între ele
celulele musculare si formeaza fascicule care se întrepatrund în spirala.
Aceasta retea de fibre dense si elastice întareste peretele intern al
miocardului. Miocardul are propriul sau sistem de irigare – arterele
coronare – care îi aduc substante nutritive si oxigenul necesar
functionarii. Aceste artere iau nastere la baza aortei si încercuiesc
inima.
Muschiul cardiac contine doua cavitati superioare, atriile, si doua
inferioare, ventriculele. În atrii patrunde sângele mai sarac în oxigen,
dupa ce a circulat prin organism. Data fiind dimensiunea lor mica,
acestea nu participa realmente la activitatea de pompa a inimii si nici la
umplerea ventriculelor a 3 linguri de sânge. Atriile sunt separate de o
membrana, septul interatrial, sl fiecare dintre ele se prelungeste, în
partea sa superioara, printr-un corp plat si plisat, urechiusa, care îi
mareste volumul. Venele pulmonare, ca si alte vene ale inimii, se
deschid în urechiusa stânga.
Ventriculele sunt cavitati în forma de con, a caror baza este dirijata
în sus. Ele sunt separate, de asemenea, de o membrana, septul
interventricular, si constituie punctul de plecare a circulatiei sanguine.
Acestea sunt pompele propriu-zise ale inimii. Ventriculul drept trimite
sângele spre plamâni pentru a
permite schimburile de gaze. El este
pompa circulatiei pulmonare.
Ventriculul stâng trimite sângele spre
aorta, aceasta pornind circulatia
sistemica.
Doua orificii dotate cu valvule se
observa la intrarea fiecarui ventricul,
patru valvule.
Datorita acestor patru valve,
sângele circula în sens unic prin cele
patru cavitati ale inimii. Valvele se
deschid si se închid ca niste clapete,
straturile lor externe fiind sensibile la
variatiile presiunii sanguine.
Sângele urmeaza întotdeauna acelasi traiect în inima, de la dreapta,
spre stânga: sarac în oxigen, intra în urechiusa dreapta apoi în
ventriculul drept, traverseaza
trunchiul pulmonar pentru a ajunge la
plamâni, unde se oxigeneaza. Sângele
îmbogatit cu oxigen se reîntoarce
apoi spre urechiusa stânga prin
venele pulmonare. El trece prin
ventriculul stâng, apoi este ejectat de
aorta, care îl distribuie în corp prin
ramificatiile sale. Venele aduc atunci
sângele sarac în oxigen spre
urechiusa dreapta. Astfel se închide
sistemul...
Inima este deseori comparata cu o pompa. Acest muschi cu patru
cavitati se contracta si se relaxeaza în permanenta, într-un ritm regulat.
Este compus în cea mai mare parte din miocard. Contractia muschiului
este complet independenta de vointa noastra.
Mecanismul contractiei se bazeaza
pe emiterea si transmiterea de
impulsuri electrice denumite
potentiale de actiune. Aceste semnale
sunt propagate dupa un mecanism
denumit depolarizare. Din o suta de
fibre ale miocardului, una singura
poate declansa un potential de
actiune. Sistemul de conducerea a
inimii este compus din noduri,
aglomerari tisulare globuloase,
ansambluri de fibre nervoase
paralele.
Nodul sinusal se gaseste în peretele urechiusei stângi. Minuscul, el
ofera cea mai rapida frecventa de impulsuri dintre toate elementele
sistemului de conducere, circa 70+700 de ori pe minut. Unda potentiala
creata de nodul sinusal ce traverseaza atriile este dirijata spre nodul
atrio-ventricular. Este nevoie de aproximativ 0.22 secunde pentru ca
influxul sa se propage în întreg sistem de conducere a inimii. Contractia
ventriculara are loc imediat dupa sosirea influxului, de la apexul
cardiac spre partea superioara a ventriculelor. Valvele aortei si ale
trunchiului pulmonar se deschid atunci si sângele este ejectat în vase.
În timpul unei batai a inimii se produc multiple evenimente. Reunite
sub denumirea de revolutie cardiaca. Aceasta cuprinde doua faze. În
timpul primei faze, diastola, peretele atriilor si ventriculelor se
relaxeaza, iar sângele umple cavitatile. Cea de a doua faza, sau sistola,
cuprinde contractia peretelui si golirea sa de continut. În cursul
diastolei, presiunea e mica, sângele umple atriile relaxate, trecând apoi
în ventricule prin orificii cu valvele deschise. Valvele aortei si trunchiul
pulmonar sunt închise.
În timpul sistolei, presiunea creste lent. Atriile se contracta si tot
sângele este ejectat în ventricule. Muschii peretilor ventriculari se
contracta, comprimând sângele prezent în cavitatile lor si crescând în
acelasi timp presiunea ventriculara.
Valvele atrio-ventriculari se închid brusc pentru a împiedica orice
reflux al sângelui. Apoi valvele aortei si ale trunchiului pulmonar se
deschid, permitând ejectia sângelui spre aorta si spre trunchiul
pulmonar. Dupa aceasta expulzate, ventriculele se destind si presiunea
ventriculara scade sensibil. Sângele ramas în aorta si trunchi reflueaza
atunci spre ventricule, care îsi închid automat valvele. Dupa închiderea
valvelor, începe un nou ciclu, o noua diastola.
Circulatia sângelui este un mecanism complet în a carui reglare
intervin diverse sisteme ale organismului: sistemul nervos, hormonal si
sistemul umoral. Trei parametri caracterizeaza aparatul circulator:
debitul sanguin, presiunea sanguina al rezistenta periferica.
Debitul sanguin este definit de volumul de sânge care se scurge în
sistemul vascular într-o perioada precisa de timp. El este constant
atunci când corpul este în repaus, dar poate varia în orice moment, dupa
starea sau nevoile organismului.
Presiunea sanguina desemneaza,
în ceea ce o priveste, forta pe care
sângele o exercita asupra peretilor
vaselor, cum ar fi arterele sau
venele. Sângele circula datorita
diferentelor de presiune care îl
propulseaza în sistemul vascular.
Acest lichid se scurge astfel cu
fluiditatea dintr-o regiune de înalta
presiune, cum este aorta, spre o
regiune de joasa presiune, cum
sunt marile vene.
Propulsarea sângelui este
controlata de aparatul cardio-
vascular si de sistemele nervos si hormonal. De natura extrinseca, acest
al doilea control al volumului sanguin se realizeaza prin intermediul
unei duble inervatii a inimii implicând fibre simpatice si parasimpatice;
primele au un efect accelerator asupra frecventei si asupra volumului de
sânge ejectat, celelalte modereaza frecventa cardiaca.
Ambele actioneaza eliberând substante chimice care exercita sau inhiba
celulele cardiace.
Atunci când organismul sufera un stres, sistemul nervos simpatic
emite noradrenalina care determina inima sa bata mai repede. Când
corpul este în repaus, sistemul parasimpatic încetineste ritmul cardiac
eliberând aceticolina.
Circulatia sângelui este frânata de frecarea lichidului de peretii
vaselor. Este ceea ce se numeste rezistenta periferica. Vâscozitatea
sângelui, diametrul sau lungimea vaselor pot face ca aceasta rezistenta
sa varieze. O vâscozitea crescuta, ca si îngustimea unui vas pot încetini
sensibil scurgerea sângelui. O usoara crestere a diametrului sau este
suficienta pentru a reduce rezistenta si presiunea arteriala.
Atunci când ventriculul stâng se contracta, sângele este expulzat spre
sorta cu o forta care îi permite sa curga cu foarte mare viteza,
destinzând peretii aortei. În mod obisnuit, sunt masurate doua feluri de
presiune arteriala. Presiunea sistolica sau maximala, care se masoara în
timpul unei contractii cardiace si se situeaza în medie între 10 si 14 cm
de mercur. Aceasta presiune scade apoi foarte rapid si atinge minima în
timpul fazei de repaus a inimii. Presiunea minima, diastolica, variaza
între 6 si 9 cm de mercur. Aceasta sunt cifre pe care vi le comunica
medicul, dumneavoastra atunci când ca ia tensiunea: 14 cu 8 sau 10 cu
6. Circulatia sângelui variaza dupa tesuturile pe care le deserveste,
fiecare organ având propriile sale nevoi sanguine. Acest fenomen
denumit rezistenta periferica variaza în functie de vâscozitatea sângelui,
diametrul sau lungimea vaselor. Astfel, muschii scheletici necesita un
debit sanguin adaptat la activitatile lor de moment. Pielea, care
îndeplineste mai multe functii, printre care reglarea temperaturii
corporale, necesita un debit sanguin de aproape 2,5 litri pe minut.
Creierul, are nevoie de un debit sanguin mai stabil, de ordinul a 0.75
litri pe minut. Debitul sanguin raspunde astfel exigentilor fiecarui organ
si ale miliardelor de celule care compun organismul.

VASELE DE SANGE
Pentru ca trupul nostru sa stea in viata, acesta trebuie sa primeasca o
in mod constant mancare si oxigen. In acelasi timp dioxidul de carbon
si alte substante produse de celule trebuie inlaturate din corp.
Sistemul circulator este o retea de vase care permite inimii sa
pompeze sangele prin corp. Vasele de sange sunt mici tuburi
responsabile cu transportul sangelui peste tot in corp.
Sistemul circulator uman este compus din inima
si sistem de vase.
Sistemul de vase este format din 3 tipuri de
vase :artere, vene si capilare.
ARTERA - este un vas mare de sange ce
conduce sange bogat in oxigen de la inima pana la
tesuturi si celule ale corpului. Aceste artere se
impart in ramuri mai mici, numite arteriale, care au
pereti musculari, si care prin contractie si prin
relaxare rebleaza fluxul sanguin.
VENELE - sunt vase care transporta sange sarac
in oxigen catre inima. Cand sangele da oxigenul
tesuturilor isi schimba culoarea in rosu inchis si
devine nefolositor pana cand nu cedeaza substantele
de balast si nu se reincarca cu oxigen. Sangele
incarcat cu toxine din capilare, ajunge in venule,
care au diametrul putin mai mare, apoi in vene, care in sfarsit ajunge in
inima.
Peretele interior al venelor este captusit cu o mucoasa care, din loc in
loc face cute, numite valvule venoase, indrumand sangele numai intr-un
singur sens(spre inima). Aceste valvule opresc scurgerea sangelui
inapoi in jumatatea dreapta a inimii, este pompat prin arterele
pulmonare in capilarele plamanilor, unde dioxidul de carbon este
inlaturat prin respiratie si se improspateaza cu oxigenul
inspirat.Sangele oxigenat ajunge in partea stanga a inimii, de unde
porneste din nou spre tesuturi.

CAPILARELE - sunt de marime microscopica (o sutime de


milimetru) si au o buna difuziune. Prin peretii lor se face schimbul de
oxigen, substante nutritive, respectiv dioxid de carbon si substante de
balast. Suprefata totala a capilarelor depaseste 6000 m², iar volumul lor
este atat de mare incat nu se pot umple toate in acelasi timp cu sange.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate