Ticurile nervoase

Definitie si prezentare
Dupa Serge Lebovici, ticurile sunt "miscari involuntare, bruste, rapide si repetate regulat in
aceeasi forma."
O definitie mai complexa prezinta ticurile ca fiind descarcari motorii rapide, recurente,
irezistibile (dar care pot fi controlate voluntar o anumita perioada de timp), neadecvate situatiei,
neritmice, imlicand grupe musculare circumscrise sau productiuni verbale, cu debut brusc si fara
scop aparent, care dispar in somn.
Se accentueaza la emotii, cand se atrage atentia asupra lor, sau cand copilul se concentreaza
in directia unei activitati.
Cea mai frecventa localizare vizeaza extremitatea superioara a corpului. le iau adesea
forme variate (motorii sau vocale)! clipitul oc"ilor, ridicari ale umerilor, miscari ale mainilor sau
ale picioarelor, dregerea glasului, tusitul, etc.
Forme
Ticurile simple sunt localizate la un singur grup muscular, iar cele complexe, cuprind mai
multe grupuri musculare.
Sistemul de clasificare #CD$%&, recunoaste urmatoarele entitati!
tulburarea tranzitorie a ticului (durata sub %' luni, aparitie in (urul varstei de ) ani),
tulburarea cronica a ticului motor sau vocal (durata peste un an),
tulburarea combinata a ticului de tip vocal si motor multiplu - Sindromul Gilles de la
Tourette (ticuri motorii multiple si unul sau mai multe ticuri vocale, pana la fraze
obscene, ecopraxie gestual* si copropraxie, cu agravare in adolescenta si persistenta in
viata adulta.)
Populatie de risc
Dupa DS+ #, , ticurile sunt "tulburari de obicei diagnosticate in timpul copilariei mici, a
copilariei mari sau in timpul adolescentei" . le afecteaza un procenta( de )$- . din populatia
infantila, fiind de doua ori mai frecvente la baieti decat la fete.
/icurile constituie o forma de nevroza monosimptomatica a scolarului mic.
0actorul declansator il constituie o stare de conflictualitate actuala (scolara, familiala), dar
apare de regula la copii cu structuri de personalitate cu note anancaste (indoieli, nesiguranta,
tendinta spre ruminatii, inclinat spre ideatie, nonactivare, introversie), in istoria carora exista
adesea suferinte perinatale, prematuritate, icter neonatal prelungit cu afectarea nucleilor bazali si
disfunctie in sistemul extrapiramidal.
#n unele situatii mecanismul de producere al ticurilor este recunoscut a fi cel de imitatie a
unor gesturi sau miscari1 tulburarile astfel fixate nu mai pot fi cu usurinta indepartate in ciuda
pedepselor parintilor, ironiilor colegilor si dorintei copilului. #n acest fel, la inceput simple
deprinderi, ticurile s$au transformat #n tulburare nevrotica la aparitia anxietatii si a trairii
traumatizante a defectului.
2lte considera3ii etiologice vizeaza un determinism genetic al bolii (C"ild 45s6c"iatr6 4
7uman Development, %88-), fiind vorba de un mecanism poligenic care implica genele
neurotransmitatorilor (dopamina, serotonina, 9.a.), transmise de la ambii parinti.
Se discuta in patogeneza ticurilor si de stresul matern din timpul nasterii, traumatismul
obstetrical, influente "ormonale (Sc":eizerisc"e ;undsc"au fur +eddizin 5raxis, %88-).


Evolutie si tratament
/icurile pot aparea oricand dupa varsta de ' ani, insa in cele mai frecvente cazuri se manifesta
in (urul varstei de <$= ani sau la pubertate, corespunzand solicitarilor maxime scolare, adaptative
si suprapunandu$se peste perioadele de dezec"ilibru fiziologic. Se considera ca apar la copii
anxiosi sau cei care se dezvolta intr$o situatie familiala tensionata sau au parinti severi. (uneori
parintii controleaza si preseaza excesiv copilul, dandu$i indicatii mereu, fixand standarde prea
inalte pentru posibilitatile sale, implicandu$l in prea multe activitati sau manifestandu$si
dezacordul in mod permanent. Sentimentul de iritare pe care il traieste copilul din aceasta cauza,
sentiment pe care nu va indrazni sa il manifeste fatis, izbucneste sub forma ticurilor.) >nele ticuri
ca clipitul, stranutatul, tusitul incep adesea in timpul unei raceli, a unei con(unctivite, pastrandu$
se si dupa ce copilul s$a vindecat. ;idicatul din umneri poate aparea cand copilul are o "aina
noua, mai larga, care ii da senzatia ca aluneca de pe el. #n plus, copiii pot copia manierismele
altor copii, mai ales daca acestia sunt admirati, insa astfel de ticuri nu dureaza mult.
volutiv , ticurile au adesea amploare scazuta, sunt pasagere si foarte mobile, disparand
lungi perioade de timp, sc"imbandu$si topografia. 5ot deveni insa intense, polimorfe,
complexandu$se. +ulti dintre adultii cu sindrom obsesiv$compulsiv au in antecedentele lor, in
copilarie, boala ticurilor. Sindromul /ourette este o tulburare cronica, incapacitanta. #n cazurile
severe, ticurile pot interfera cu activitatile cotidiene ca scrisul si cititul.
2ctivitatea sociala, scolara si profesionala poate fi deteriorata din cauza re(ectarii de catre
ceilal3i, sau a anxietatii de a prezenta defectul in situatii sociale. La modul general vorbind,
evolutia bolii ticurilor are debut in copilarie, exacerbare prepubertara, atenuare postpubertara,
stabilizarea simptomelor la adult.
/icurile apar adesea ca forme izolate, dar se pot asocia cu fenomene obsesionale,
"ipocondriace, sau cu tulburari specifice de dezvoltare. 2pare adesea disconfortul in situatii
sociale, rusinea, (ena, dispozitia depresiva. xista o forma organica a bolii ticurilor (in care
componenta organica este doar un factor ad(uvant), o forma psihogena pura 9i o forma mixta, in
care, pe langa componenta musculara (de contractie), se asociaz* si o patologie de anxietate
generalizata, frica de a se repeta (centrare obsesiva pe fenomen cu imposibilitatea de a controla),
si fenomene de epuizare.
Dupa cum afirma ?ean$5ierre ;o6ol, psi"olog clinician, "ticul poate fi inteles nu in maniera
izolata ci ca un simptom secundar ce dezvaluie o problema psi"ica. S$a observat ca ori de cate
ori se trateaza izolat acest simptom se obtine o forma de deplasare, in sensul ca problema tinde
sa se exprime printr$un alt simptom. ste acelasi principiu pe care il regasim printre afectiunile
dermatopsi"ice ca eczema, care, combatute, se transforma adesea in astm. +esa(ul inconstient va
continua sa incerce sa se exprime in pofida barierelor ce i se opun. Deci, evident, o terapie
analitica este cea mai adaptata si da cele mai bune rezultate."
/ratamentul se face prin psi"oterapie (analitica, comportamentala si de relaxare),
fizioterapie, @inetoterapie, gimnastica. Au se atrage niciodata copilului atentia asupra defectului.
Au sunt indicate alimentele excitante deoarece cresc anxietatea (Cola, ciocolata, cacao), nici
activitatile care cer concentrare atentionala (televizor, sa", calculator). Se recomanda, in sc"imb,
plimbari in aer liber, activitati sportive, mai ales sport de ec"ipa. /ratamentul este individualizat,
pornind de la gradul deficitului functional, asocierea ticurilor, comorbiditatii, capacitatile interne
si externe de a(utor si de gradul de copiere a unor comportamente. l nu tinteste doar ticul ca
simptom, ci si bolile asociate, fara a pierde din vedere istoria naturala a bolii, capacitatile
adaptative ale copilului, relatiile interpersonale, controlul impulsurilor, suportul social si familial.

Sindromul Tourette (Gilles de la Tourette )
ste o afectiune neurologica ce apare inaintea varstei de %= ani si ale carei simptome sunt
urmatoarele !
ticuri motorii! miscari ale capului, ale umerilor, ale unui membru, grimase, clipiri ale
oc"ilor, gesturi repetitive
ticuri vocale! zgomote involuntare, tipete, dregeri ale glasului, ecolalie (repetarea
cuvintelor rostite de alte persoane), coprolalie (folosirea de cuvinte obscene)
simptomele apar si dispar, perioadele de calm alternand cu cele de manifestare intensa
simptomele se sc"imba odata cu trecerea timpului
perturbarea determina o suferinta marcata sau o alterare semnificativa a functionarii
sociale, profesionale sau in alte domenii importante
Cauza exacta a acestei maladii nu este inca cunoscuta. a nu se vindeca, insa exista
perioade de remisie. +edicamentele pot fi utilizate daca ticurile devin invalidante. O sustinere
psi"ologica a pacientului si a familiei sale a(uta in abordarea problemelor sociale asociate
sindromului /ourette.