Zona de silvostep

Amplasare
Silvestopa ocupa o mare parte din
campiile periferice ale Carpatilor,
intre 50-150 m, din podisurile
Moldovei si Dobrogei, intre 50-250
m. Loessul si rocile loessoide
reprezinta substratul care
caracterizeaza majoritatea
suprafetei. In Moldova se mai pot
intalni nisipuri, marne, iar in
Dobrogea calcare, sisturi verzi, roci
eruptive.
Climatul
este uscat, dar nu atat de secetos ca in stepa.
Climatul din nordul Moldovei se caracterizeaza
printr-un regim termic mai scazut si cu trasaturi
continentale mai pronuntate. In restul silvostepei
temperaturile sunt printre cele mai ridicate din
tara. In regimul pluvial se resimte influenta
submediteraneana, prin cel de-al doilea maxim
de precipitatii din toamna.
Solul
zonal al silvostepei este cernoziomul slab pana
la puternic levigat. In Dobrogea se pot intalni si
litosoluri (in special rendzine) pe rocile dure.
Invelisul vegetal
Imaginea invelisului vegetal de odinioara al
silvostepei era foarte complexa: pajisti xerofile
intrerupte de tufarisuri si bischete de arbori (ulm,
stajar) la limita cu stepa, alternante de suprafete
acoperite cu raristi, paduri poienite, pajisti
mezoxerofile in centrul zonei, paduri putin
poienite spre zona nemorala. Toate aceste
aspecte variate se imbinau intr-un mozaic de
vegetatie extrem de dinamic, in care padurea si
stepa se aflau intr-o continua lupta iar inaintarile
si retragerile acestor tipuri de vegetatie se
produceau rapid.

Vegetatia lemnoasa din
silvopstepa
era si este reprezentata prin paduri de stejar de
un fel deosebit: mai rare, adesea poienite, cu
arbori scunzi, avand trunchiuri sinuoase si
scheletul de ramuri foarte dezvoltat, cu multi
arbusti care alcatuiesc desisuri de nepatruns. In
nordul Moldovei specia edificatoare a acestor
paduri este stejarul (Quercus robur). In sudul
Moldovei, in Dobrogea, Muntenia si Oltenia locul
acestei specii europene este luat de stejarul
brumariu (Q. pedunculiflora), specie balcano-
anatolica, la care se poate adauga, in unele
situatii, stajarul pufos (Q.pubescens), la cerul (Q.
cerris), garnita (Q. frainetto).
Pajistile de
silvostepa
sunt in mare masura asemanatoare celor de
stepa. Se pot intalni aproape toate asociatiile
mentionate la stepa, mai frecventa fiind
cu Medicago si Festuca valesiaca.
In luncile mari din silvostepa invelisul vegetal
este aproape acelasi ca si in zona nemorala.
Nisipurile din silvostepa sudica (pe Barlad,
Calmatui, Ialomita, Vedea, Jiu, Dunare) au fost
acoperite cu paduri de stejar brumariu, ale caror
resturi se mai pastreaza, si cu vegetatie ierboasa.

In silvostepa se pot intalni si pajisti halofile. Suprafete
intinse ocupa asociatiile cu Achillea,
Festuca pseudovina, Artemisia pe solurile cu
salinitate medie din silvostepa vestului tarii. In
silvostepa din sud asociatiile halofile (indeosebi
cu Puccinellia, Agrostis, carex sunt rare si apar pe
suprafete restranse.
Dupa defrisarea aproape integrala a padurilor de
stejar de pe nisipuri acestea s-au pus in miscare si au
putut fi nou fixate doar prin introducerea in cultura a
salcamului. Prin asociere cu specii locale de arbusti si
ierburi s-au format comunitati destul de stabilite.

Asociatia lemnoasa
Quercetum roboris, tipica pentru silvostepa
din nordul Moldovei, are ca specie edificatoare
pe Quercus roburla care se pot adauga uneori
exemplare rare de Fraxinus excelsior, Acer
platanoides, Cerasus avium. Etajul dominant este
constituit in special de Acer tataricum si putine
exemplare de A. campestre, Ulmus procera, U.
foliacea. Arborii de stejar sunt putin inalti, cu trunchiuri
sinuase si coroana dezvoltata.. Arboretul este de
regula neincheiat, fiind alcatuit din palcuri mai dese ce
alterneaza cu mici raristi sau poieni. Stratul arbustilor,
constituit in special dinPrunus spinosa, Cornus
sanguinea, Evonymus europaeus, E. verrucosa,
Viburnum lantana, Crataegus monogyna, Ligustrum
vulgare, Rhamnus cathartica este foarte dezvoltat. In
stratul ierbos de sub grupele de arbori se gasesc
specii tipice de padure (Viola hirta, Polygonatum
latifolium).
In luncile raurilor mari
foarte dezvoltate la campie, deci tocmai in cuprinsul
zonei de silvostepa (dar in parte si a zonei nemorale),
asociatia caracteristica de zavoi (paduri de esente
moi) care ocupa locurile mai joase, frecvent si
indelung inundate, este edificata de Salix alba si S.
fragilis. Stratularbustiv poate lipsi, dar in cazul cand
este dezvoltat (mai ales pe langa apele interioare)
cuprinde Cornus sanguinea, Virburnum opulus,
Rhamnus frangula, Prunus spinosa, Evonymus
europaea, Ligustrum vulgare. Stratul ierbos este
dominat in locurile ceva mai inalte de Rubus caesius,
care alcatuieste adesea un covor compact sau se
asociaza cu specii higrofile cum sunt Bidens tripartita,
Galium palustre, Stachys palustris, Euphorbia
palustris, Polygonum hydropiper, Scutellaria
galericulata, Lysimachia vulgaris,
Lycopus europaeus,, Oenanthe aquatica, Agrostis
stolonifera. Pe locurile joase, speciile hidrofile
alcatuiesc doar ele stratul ierbos.
Salcetele, instalate pe aluviuni recente, cu apa
suficienta si chiar in exces, au o crestere rapida
dar ele se raresc de timpuriu, permitind instalarea
fie a unor alte asociatii lemnoase, daca intre timp
terenul s-a ridicat si regimul de inundatii s-a
modificat, fie a unor fitocenoze de pajisti. Aceste
fitocenoze au ca specie dominanta pe Agrostis
stolonifera, pastrand o serie din speciile hidrofile
ale salcetelor la care se adauga specii de pajisti
umede (Alopecurus pratensis, Festuca pratensis,
Lolium perenne, Trifolium repens, T. fragiferum,
Lotus corniculatus, Mentha pulegium, Inula
britanica).
O alta asociatie de pajiste larg
raspandita in lunci
are ca specie dominanta pe Alopecurus
pratensis, la care se asociaza Poa pratensis, P.
silvicola, Lolium perenne, Festuca
pratensis, Agrostis stolonifera, multe specii de
trifoi (Trifolium repens, T. resupinatum,
T.fragiferum, T. palliudum, T.pratense, T.
hybridum), Plantago lanceolata, Ranunculus
repens, Potentilla repans, Mentha pulegium,
Gratiola officinalis, Myosotis palustris, Ajuga
reptans, Symphytum officinale, Rumex
acetosella.
Asociatia care ocupa grindurile
nisipoase din lungul albiei raului
are ca specii edificatoare plopul alb (Populus alba) si
negru (P.nigra), in unele situatii si hibridul Populus
canescens. In amestec poate sa se gaseasca si
salcia, ulmul. In plopis, date fiind conditiile mai bune
de lumina, stratul arbustilor este bine dezvoltat
(Cornus sanguinea, Viburnum opulus, Sambucus
nigra, Crataegus monogyna, Evonymus europaea,
E.verrucosa, Ligustrum vulgare, Prunus spinosa,
Amorpha fruticosa etc.).
Stratul ierbos este format, de regula, aproape exclusiv
din Rubus caesius. Dintre ierburi, in locurile libere de
mur se gasesc Brachypodium silvaticum, Dactylis
polygama, Geum urbanum, Lysimachia vulgaris,
Pulmonaria officinalis, Galium aparine, Physalis
alkekengi, Symphytum officinale, Glechoma
hederacea, Solanum dulcamara.

Asociatia reprezentativa pentru
padurile de lunca formate din esente
tari
are ca specii edificatoare stejarul pedunculat (Quercus
robur) si ulmii (Ulmus foliacea, U. procera, U. effusa), la
care se pot adauga frasinul de lunca si comun (F.
angustifolia, F. excelsior), plopul alb, ciresul. In luncile din
estul tarii se mai pot asocia stejarul brumariu (Quercus
pedunculiflora) si frasinul pufos de lunca (Fraxinus
pallisae). Sub etajul arborilor inalti se poate forma un al
doilea etaj al arborilor scunzi din jugastru, artar tataresc,
mar si par paduret, ulm, carpen, mai rar tei.
In stratul ierbos domina de cele mai multe ori
tot Rubus caesius, adaugandu-se dintre
ierburi: Brachypodium silvaticum, Dactylis polygama,
Geum urbanum, Convallaria majalis, Polygonatum
latifolium, P. odoratum, Leucojum aestivum, Alliaria
officinalis, Ranunculus ficaria, Viola reichenbachiana,
Circaea lutetiana, Heracleum spondylium, Pulmonaria
officinalis, Symphytum officinale, Stachys silvatica,
Galium aparine, Solanum dulcamara, Aegopodium
podagraria, Glechoma hederacea.

Asociatia mai putin raspandita, dar totusi
foarte caracteristica pentru luncile de
campie
zavoiul de anin are ca specie edificatoare arinul
negru (Alnus glutinosa) la care se pot adauga rare
exemplare de salcie (Salix alba, S. fragilis), frasin (F.
angustifolia). Arbustii sunt putini (Viburnum opulus,
Cornus sanguinea, Rhamnus frangula, Sambucus
nigra). Stratul ierbos, foarte neuniform, este format
din specii hidrofile cum sunt Carex acutiformis, Iris
pseudacorus, Polygonum hydropiper, Alisma
plantago, Typhoides arundinacea, Lythrum salicaria,
Caltha palustris, care se afla in ochiurile cu apa si din
specii mezofile, cum sunt: Glechoma hederacea,
Circaea lutetiana, Brachypodium silvaticum, Carex
remota, Solanum dulcamara, instalate pe locurile mai
ridicate.
Fitocenozele asociatiei au aspect mozaicat: ochiuri
de apa cu plante hidrofile, inconjurate de exemplare
de arin. Pe humusul adunat in jurul trunchiurilor de
arin se afla arbustii si speciile mezofile.
Asociatia halofila cu raspandirea cea mai
mare in silvostepa vestului tarii
are ca specii dominante Festuca
pseudovina care, prin tufele sale, creeaza pajisti
si Artemisia maritima ssp. monogyna. Se
asociaza multe specii adaptate la conditii de
salinitate medie: Plantago maritima, P.tenuiflora,
P. schwarzenbergiana, Trifolim fragiferum, T.
parviflorum, T.ornithopodioides, Statice gmelini,
Hordeum hystrix, Puccinellia distans, Spergularia
salina, Atriplex littoralis, Taraxacum
bessarabicum, precum si specii de pajisti xerofile
si mezofile (din prima categorie Poa bulbosa,
Koeleria macrantha, Achillea setacea, Poa
pratensis var. angustifolia, din cea de-a doua
Alopecurus pratensis).

Stejarul pufos (Quercus
pubescens)
Stejarul pufos este un arbore autohton, de factura
sud-europeana, mediteraneana si
submediteraneana. Tulpina este adesea
neregulata si stramba. Scoarta formeaza de
timpuriu un strat extern brun-negricios, des si
adanc, crapat, in placi oarecum dreptunghiulare.
Coroana este larga si neregulat rasfirata, rara,
luminoasa. Creste mai putin inalt decat celelalte
specii. Are ramurele anuale paroase. Frunzele
sunt mai mici, lung petiolate, pe dos des paroase,
iar ghindele au solzii cupei alipiti si penduculii
scurti.
Este intalnit, in locurile joase, cu expunere
predominant sudica, si cu substrat calcaros.
Formeaza paduri rare, palcuri si tufarisuri in zona
de silvostepa.
Carpinita (Carpinus
orientalis)

Este un arbust sau arbore de pana la 5-7 metri
inaltime, care creste spontan in Muntii Macinului, pe
coastele stancoase, unde formeaza tufarisuri .Are
coronamentul larg, des si jos. Tulpina este acoperita
cu scoarta neteda, cenusie cu o tenta usor violeta.
Lujerii tineri si petiolii frunzelor vilos-parosi. Frunze
ovat-eliptice, acute, la baza rotunjite, asimetrice sau
slab cordate, pe margini marunt dublu-serate, de 2-5
cm lungime, pe fata verde-inchis, lucitoare, pe dos cu
smocuri de peri in axila nervurilor. Florile sunt
unisexuate, dispuse monoic in amenti pendenti. Apar
in aprilie dupa infrunzire. Fructele au involucrul ovat,
dur si neregulat serat, nelobat. Semintele difera de
cele ale carpenului prin bractul simplu (nu trilobat) de
aproximativ 2 cm lungime.
Este o specie submediteraneana, termofila,
pronuntat xerofita, nepretentioasa fata de sol, putand
vegeta pe soluri uscate, stancarii calcaroase, in locuri
bine insorite.

Mojdreanul (Fraxinus ornus)
Este un arbore cu o talie mica, 10-15 metri inaltime, dar deseori
se intalneste sub forma arbustiva. Fiind o specie de frasin cu
pretentii ceva mai mari fata de caldura, in Muntii Macinului
vegeteaza pe versantii cu expunere sudica si sud-vestica, in
sleauri dar mai ales in silvostepa.
Are tulpina stramba, scurta si neregulat ramificata iar scoarta
cenusie si neteda. Frunzele sunt mari (15-20 cm), imparipenat
compuse, avand prinse simetric pe axul principal 3 perechi de
foliole iar una amplasata in varf. Acestea sunt eliptice, ascutite,
fin serate pe margini si scurt petiolate. Pe fondul verde-inchis al
foliolelor se profileaza nervura longitudinala cu o nuanta ruginie
si cu perisori pe ea. Partea dorsala este mai deschisa. Florile
mojdreanului sunt mici, cu corola alb-galbuie, formata din 4
petale inguste. Ele sunt adunate in inflorescente mari, terminale,
de tip panicul, 7-12 cm lungime, bogate, placut mirositoare si
decorative. Fata de frasin, mojdreanul infloreste dupa infrunzire,
in aprilie-mai si are doar flori hermafrodite. Fructele sunt de tip
samare intregi, alungite, prinse mai multe la un loc.

Parul dobrogean
Alte denumiri: par argintiu, parul reginei.
Arbore indigen, spontan, intalnit sporadic in zona de stepa si
silvostepa, prin raristi de padure, poieni, tufarisuri si coline
insorite. In padurile din Muntilor Macinului se gasesc exemplare
de dimensiuni remarcabile. Creste solitar sau in grupuri. In
zonele de silvostepa, habiteaza impreuna cu stejarul pufos.
Este un arbore sau arbust mic cu o inaltime intre 2-8 m.
Tulpina cu coroana rasfirata, ramuri cu spini lignificati, scoarta
cenusie-inchis. Frunze ingustate la baza, lungi de 3-7 cm si late
de 1,5-2,5 cm, lanceolate, alungi-lanceolate sau oblanceolate,
obovate sau obtuze, cu marginea intreaga, cuneate, lung
petioalate (3-4 cm). Flori pentamere, bisexuate, cu diametrul de
2.5-3 cm, de culoare alb sau roz-pal. Infloreste in aprilie-mai.
Polenizare entomofila. Fructe rotunjit-piriforme, de 2-2.5 cm in
diametru, verzi-galbui, glabre la maturitate, foarte tari. Se coc in
septembrie-octombrie.
Are rezistenta mare la ger, seceta si uscaciune atmosferica. De
obicei vegeteaza pe soluri uscate pana la uscat-reavene. Ii
priesc locurile bine insorite. Are cerinte mari fata de caldura.
Paducelul (Crataegus monogyna)
Alte denumiri: gherghinar, malaiul cucului.
Arbust indigen, rareori arbore, cu o inaltime de 38 m. Are o
radacina ramuroasa si o tulpina scunda, neregulata, mult
ramificata, cu scoarta solzoasa, bruna-cenusie. Lujerii sunt brun-
verzui cu spini de cca 1 cm lungime asezati alaturi de muguri.
Coroana este pendenta, ajungand de multe ori la suprafata
solului. Frunze rombic-ovate, dispuse altern, cu 3-7 lobi adanci,
serati pe margine, lungi pana la 5-7 cm, verzi lucitoare pe fata
superioara, pe dos verde deschis, cu smocuri de peri la
subsuara nervurilor. Flori in corimbe erecte, albe sau slab rozee,
pentamere, cu petale rotunde, cu un singur ovar. Infloreste la
sfarsitul lui aprilie-mai. Fructe, poame drupacee, ovoide sau
sferice, rosii, de 7-10 mm, carnoase, cu gust dulceag, fainoase
dupa caderea brumei, cu un singur sambure.
Este intalnit in paduri rarite, luminoase, in special in stejarete si
sleauri, margini de padure, tufarisuri si poieni. Caracteristic
regiunii de stepa si silvostepa, este un arbust putin pretentios
fata de sol. Prefera locurile cu expunere la soare. Suporta bine
uscaciunea si este rezistent la geruri si ingheturi.
Porumbarul (Prunus
spinosa)
Alte denumiri: scorobar, spinul cerbului.
Arbust spinos care prezinta in sol o radacina
profunda, ramificata. Tulpina inalta de 1-3 m, cu
numeroase ramificatii laterale. Scoarta inchis-cenusie,
putin crapata. Frunze eliptice, alungit-obovate,
paroase pe fata inferioara. Flori albe, solitare,
pedicelate, apar inaintea infrunzirii. Infloreste in
aprilie-mai. Fructe drupe globuloase, negre-albastrui,
brumate. Sunt comestibile abia la venirea frigului,
cand isi mai pierd din gustul astrigent, foarte bogate in
vitamina C.
Specia este frecvent intalnita pe coaste insorite,
dealuri pietroase, stancarii, pajisti, margini sau rarituri
de padure, unde formeaza palcuri dese, greu de
patruns.

Migdalul pitic (Prunus tenella)
Arbust indigen, prezent in Muntii Macinului in
silvostepa de pe culmile sudice.
Se prezinta sub forma de tufe dese, lemnoase, cu o
inaltime de 0,5-1,5 m. Lujerii sunt glabri, bruni-verzui,
luciosi, cu lenticele si pernitele cicatricilor
proeminente. Muguri globulosi, mici, bruni, cate trei
alaturati. Frunze (3-7 cm) alterne, usor pieloase,
lanceolate pana la alungit invers ovate, prelung
acuminate, cuneate, fin serate. Flori de culoare roz
sau rosu deschis (1-2 cm), solitare sau cate 2-3.
Infloreste spre sfarsitul lunii aprilie. Fructele sunt
drupe globuloase, paroase, galben-cenusii. Ajung la
maturitate in iulie-august.
Este o specie termofila, xerofita, adaptata la
uscaciune, preferand soluri bogate in baze de schimb,
afanate.


Concluzie
In general silvostepa se afla cea mai mare parte
a teritoriilor cu nisipuri din tara. Din vegetatia
primara complexa, foarte mozaicata, a nisipurilor
s-a pastrat putin, astfel ca este greu de
reconstituit asociatiile primare de odinioara.
Pentru pajisti erau probabil tipice asociatiile
edificate de speciile arenarii de Festuca vaginata.
Numeroase specii arenarii si stepice participau la
alcatuirea acestor asociatii. Dintre acestea, se
mai gasesc pe nisipuriKochia lanflora,
Onosma arenaria, Koeleria glauca, Plantago
indica, Potentilla arenaria, Centaurea arenaria,
Polygonum arenarium, Silene conica, Euphorbia
seguieriana, Achillea ochroleuca..