Aveam ceva special noi.

Felul in care ne dezbracam din priviri de orice inhibitii , de orice pacat sau
dorinta. Nu era o relatie unica cum si-o declara toate marile iubiri dar era a noastra si prin aceasta prisma
alb-negru ne-am creat propriile culori. Lumea noastra , dragostea noastra , totul era al nostru si luptam
pentru noi cu un egoism iesit din comun chiar si pentru cel mai lacom om. Si daca ne-ar fi contrazis ,
daca ar fi incerat sa ne ia acest lucru, probabil am fi ramas goi. Nimeni nu indraznea sa ne strice aceasta
poveste , asta devenise. Era o poveste cu personaje triste care zambesc mereu. Era o tragedie prezentata
ca o poveste de dragoste. Era o minciuna pusa in lumina adevarului. Era dorinta noastra de a pastra totul
intact cand de fapt nu mai era nimic de protejat. Luptam pentru ceva ce nu exista , o lupta fara sfarsit,
fara inceput , fara scop sau sens. Din dragoste, din dragoste faceam totul. Unul fara altul nu se putea,
dar impreuna ne distrugeam. Distrugeam orice pic de ratiune si realitate pana cand ramanea decat
cenusa, cenusa si speranta. Nu merita , era atat de clar ca nu merita. Dar asta era totul, lumea noastra ,
dragostea noastra. Si totusi cu fiecare secunda vantul batea mai tare impingandu-ne din ce in ce mai
departe de adevrul nostru , de motivul nostru. De motivul care ne-a adus impreunafericirea. Fericirea
nu mai era cu noi, a luat-o o briza de vara intr-o noapte cand unul din noi a uitat sa inchida geamul. Sau
poate nu l-a uitat, poate inconstient se simtea sufocat de toata aceasta fericire, poate se gandise ca o sa
dispara doar putina. Iar acum, acum nu mai era deloc. Era pustie aceasta poveste si acest apartament
care candva misuna de iubire. Cel mai pustiu era insa in venele noastre, in bataile inimii si in ganduri.
Gandurile care nu mai erau comune, fiecare avea propria viata. Nu mai era lumea noastra, nu mai era
dragostea noastra, nimic nu mai era al nostru. Acel nimic era insa unul special, era nimicul nostru. Unul
dintre noi a iubit pana la sfarsit cand ultima vapaie s-a stins dar a renuntat cand si-a dat seama ca
mizeaza impotriva lui, ca joaca un joc sinucigas. Sau poate dragostea a disparut pentru amandoi , poate
nu eram facuti pentru a ramane impreuna. Poate totusi ne-am indragostit de altcineva , cineva care ne-a
calcat pragul apartamentului si ca un uragan a distrus totul. Sau poate nu eram pregatiti pentru o relatie.
Poate trebuia sa invatam sa ne iubim pe sine inainte de a oferi dragoste altcuiva. Dar astea sunt doar
scuze , scuze pe care le gasim mereu pentru a explica de ce am plecat , de ce am renuntat, de ce am
fost parasiti. E mereu aceeasi poveste...