Sunteți pe pagina 1din 1

Examen habilitacin traductores jurados 2010. Idioma: Rumano.

Directa
traduccion-jurada-oficial.blogspot.com 1
Cartea oaptelor

n copilrie am trit ntr-o lume a oaptelor. Ele se rosteau cu bgare de seam.
Abia mai trziu am aflat c oapta are i alte nelesuri, cum ar fi tandreea sau
rugciunea.
Erau i lucruri care se spuneau fr fereal. Chiar i peste gard, ca de pild c a
venit maina cu pine pe cartel. Altele se spuneau numai cu fereastra nchis. Sau
pe banca din mijlocul curii, dac pe strad nu trecea nimeni. Chiar i atunci, cu voce
cobort, de parc ar mai fi fost nite ferestre pe care nu le puteai nchide ori nite
trectori pe care nu puteai s-i vezi.
Mai simplu ar fi fost ca oamenii s stea aproape unii de alii, cu capetele
nclinate, fr s fie nevoie s se concentreze att pentru a nu pierde vreun cuvnt.
De departe, totul trebuie s par firesc, explica bunicul. Ei s cread c spui nite
fleacuri, c nu-i pas. N-au dect s asculte. Adic, aa vine vorba. i stteau pe
bncile de lemn, cu spatele drept, cu frunile sus, vorbind. Nu se aplecau unii ctre
alii, cnd i coborau vocea. i auzeau oaptele cu o dibcie nemaipomenit. Chiar
i Arag care, din cauza clopotului, era mai tare de ureche, atunci cnd nu apuca s
citeasc de pe buze, te punea s repei. Dar cuvintele optite, niciodat. Pe astea, n
chip miraculos, le auzea totdeauna. Vibrau altfel n aer i le simea prin piele, ca
liliecii.
Un vizitator cu care, n casa noastr, se vorbea n oapt era Siruni. Un brbat
scund, cu dou smocuri atent pieptnate deasupra urechilor. Pleoapele i se ncreeau
dincolo de ochelarii groi, ncercnd s fixeze chipurile pe care le desluea cu
greutate.
Despre mai multe lucruri nu aveam voie s vorbesc. Dar mai ales, cu stranic
ameninare, n-aveam voie s spun nimnui, nici la grdini, nici vreunui
necunoscut, c la noi n cas se vorbete, uneori, n oapt. Ce spui n oapt?
ntrebam. Citesc, rspundea bunicul. Cum citeti? Unde-i cartea? Nu-mi mai
trebuie. O tiu pe dinafar. Bine, dar cum se cheam cartea asta? Cine a scris-o?
Poate c tu, ntr-o bun zi. Ceea ce, iat, fac acum. i chiar aa o i numesc: Cartea
oaptelor.

Varujan Vosganian, Cartea oaptelor

S-ar putea să vă placă și