EL-ZORAB

CUPRINS

La pa=a vine un arab,

Cu ochii stin=i, cu graiul slab.
— “Sunt, pa=[, neam de beduin,
+i de la Bab-el-Manteb vin
S[ vând pe El-Zorab.

Arabii to\i r[sar din cort,

S[-mi vad[ roibul, când ]l port
+i-l joc ]n frâu =i-l las ]n trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
+i nu l-a= da nici mort.

Dar trei copii de foame-mi mor!

Uscat e cerul gurii lor;
+i de amar ]ndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!

Ai mei pierdu\i sunt, pa=[, to\i:

O, mântuie-i, de vrei, c[ po\i!
D[-mi bani pe cal! C[ sunt s[rac!
D[-mi bani! Dac[-l g[se=ti pe plac,
D[-mi numai cât soco\i!”

El poart[ calul, dând ocol,

}n trap gr[bit, ]n pas domol,
+i ochii pa=ei mari s-aprind;
C[runta-i barb[ netezind
St[ mut, de suflet gol.

74
— “O mie de \echini prime=ti?”
— “O, pa=[, cât de darnic e=ti!
Mai mult decât ]n visul meu!
S[-\i r[spl[teasc[ Dumnezeu,
A=a cum ]mi pl[te=ti!”

Arabul ia, cu ochii plini

De zâmbet, mia de \echini —
De-acum, de-acum ei sunt sc[pa\i,
De-acum vor fi =i ei boga\i,
N-or cere la str[ini!

Nu vor tr[i sub cort ]n fum,

Nu-i vor cer=i copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrema;
+i vor avea =i ei ce da
S[racilor de-acum! —

El strânge banii mai cu foc,

+i pleac[, beat de mult noroc,
+i-alearg[ dus d-un singur gând,
Deodat[ ]ns[, tremurând,
Se-ntoarce, st[ pe loc.

Se uit[ lung la bani, =i pal

Se clatin[, ca dus de-un val,
Apoi la cal prive=te drept;
Cu pa=ii rari, cu fruntea-n piept,
S-apropie de cal.

Cuprinde gâtul lui plângând

+i-n aspra-i coam[ ]ngropând

75
Obrajii palizi: — “Pui de leu,
Suspin[ trist. Odorul meu,
Tu =tii c[ eu te vând!

Copiii mei nu s-or juca

Mai mult cu frunze-n coama ta,
Nu te-or petrece la izvor:
De-acum smochini, din mâna lor,
Ei n-or avea cui da!

Ei nu vor mai ie=i cu drag

S[-ntind[ mâinile din prag,
S[-i iau cu mine-n =ea pe rând!
Ei nu vor mai ie=i râzând
}n calea mea =irag!

Copiii mei cum s[-i ]mbun

Nevestei mele ce s[-i spun,
Când va-ntreba de El-Zorab
Va râde-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!

Raira, tu, nevasta mea,

Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmându-te la pas,
Nici ]n genunchi la al t[u glas
El nu va mai c[dea!

Pe-Ardun al t[u, pe Ben-Ardun,

N-ai s[-l mai vezi ]n zbor nebun
Pe urma unui =oim u=or
Ca s[-\i ]mpu=te =oimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun!

76
Nu vei zâmbi, cum salt[-n vânt
Ardun al t[u ]n alb vestmânt;
+i ca s[ sim\i sosirea lui
Mai mult de-acum tu n-o s[ pui
Urechea la p[mânt!

O, calul meu! Tu, fala mea,

De-acum eu nu te voi vedea
Cum \ii tu n[rile-n p[mânt
+i coada ta fuior ]n vânt,
}n zbor de rândunea!

Cum mesteci spuma alb[-n frâu,

Cum joci al coamei galben râu.
Cum iei p[mântul ]n galop
+i cum te-a=terni ca un potop
De tr[snete-n pustiu!

+tia pustiul de noi doi

+i zarea se-ngrozea de noi —
+i tu de-acum al cui vei fi?
+i cine te va mai scuti
De vânturi =i de ploi?

Nu vor gr[i cu tine blând,

Te-or ]njura cu to\i pe rând
+i te vor bate,-odorul meu,
+i te-or purta =i mult, =i greu;
L[sa-te-vor fl[mând!

+i te vor bate,-odorul meu,

S[ mori tu, cel crescut de noi!...

77
Ia-\i banii, pa=[! Sunt s[rac,
Dar f[r[ cal eu ce s[ fac:
D[-mi calul ]napoi!”

Se-ncrunt[ pa=a: — “E=ti nebun?

Voie=ti pe ianiceri s[-i pun
S[ te de-a câinilor? A=a!
E calul meu, =i n-a=tepta
De dou[ ori s[-\i spun!”

— Al t[u? Acel care-l crescu

Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui ascult[ el,
Din leu turbat f[cându-l miel?
Al t[u? O, pa=[, nu!

Al meu e! Pentru calul meu

M[ prind de piept cu Dumnezeu —
Ai inim[! Tu po\i s[ ai
Mai vrednici =i mai mândri cai,
Dar eu, st[pâne, eu?

}ntreag[ mila ta o cer!

Alah e drept =i-Alah din cer
Va judeca ce-i ]ntre noi,
C[ m[ r[pe=ti =i m[ despoi,
M-arunci pe drum s[ pier.

+i lumea te va blestema,
C[-i blestem f[ptuirea ta!
Voi merge, pa=[, s[ cer=esc,
Dar mila voastr[ n-o primesc —
Ce bine-mi po\i tu da?”

78
D[ pa=a semn. — “S[-l dezbr[ca\i
+i binele ]n vergi i-l da\i!”
Sar eunucii, vin, ]l prind —
Se-ntoarce-arabul r[s[rind
Cu ochii ]nghe\a\i...

El scoate grabnic un pumnal,

+i-un val de sânge, ro=u val
De sânge cald a izvorât
Din nobil-]ncomatul gât,
+i cade mortul cal.

St[ pa=a beat, cu ochi topi\i,

Se trag spahiii-ncremeni\i.
+i-arabul, ]n genunchi plecat,
S[rut[ sângele-nchegat
Pe ochii-n\epeni\i.

S[-ntoarce-apoi cu ochi p[gâni

+i-arunc[ fierul crunt din mâini:
— “Te-or r[zbuna copiii mei!
+i-acum m[ taie, dac[ vrei,
+i-arunc[-m[ la câini!”

79