Sunteți pe pagina 1din 64

Informatica economică

( Curs rezumativ )

1. Bazele teoretice ale informaticii economice

rezumativ ) 1. Bazele teoretice ale informaticii economice Informa ţ ia poate exista independent de prezen

Informaţia poate exista independent de prezenţa umană, ea nu capătă însă valoare decât trecută prin prisma utilizării sale într-un cadru decizional. Iată de ce, pe măsură ce omul devine tot mai independent de necesităţile sale vitale, informaţia câştigă în importanţă. "Alimentarea" oamenilor cu informaţia de care au nevoie are darul de a duce la generarea unor noi şi noi fapte, adică tot informaţie. Nouă.

Date, informaţii, cunoştinţe.

Dezvoltarea masivă a sistemelor informaţionale în ultimele decenii, dezvoltarea tehnologică generală, deschiderea către comunicare concură la naşterea unei societăţi în interiorul căreia cantitatea de informaţie şi rolul acesteia cresc enorm. Nu poate deci surprinde faptul că termenul de societate informaţională ştigă tot mai mult teren. Aceasta reprezintă societatea în care cunoaşterea şi informaţia devin resursele strategice şi de înnoire ale societăţii, ele jucând rolul pe care îl aveau capitalul şi munca în societatea industrială. Societatea informaţională este societatea „în care majoritatea forţei de muncă se compune din cei care operează cu informaţii şi pentru care informaţia este elementul cel mai important" . Ea este societatea secolului 21. Ea va trebui să creeze şi să asigure condiţii echitabile pentru toţi cetăţenii planetei, de a avea acces la informaţii şi cunoştinţe.

Pentru R. Moldova, adoptarea tehnologiei societăţii informaţionale este o cerinţă pentru aderarea la UE (adoptarea acquis communautaires) şi constituie o soluţie de creştere a productivităţii sociale a muncii, condiţie necesară a îmbunătăţirii nivelului de trai. În acest context, informaţia devine de o importanţă vitală. Se face însă diferenţa între informaţie ca produs (apare astfel categoria de „intermediatori de informaţii" care se ocupă de ordonarea şi distribuţia informaţiilor prin cărţi; reviste, radio şi televiziune) şi informaţie ca mijloc de producţie (numărul celor care se ocupă de informaţii ca mijloc de producţie a crescut mult în ultimii ani, ei participând „la alcătuirea stocurilor interne de informaţii, necesare în activitatea continuă şi eficientă a oricărei întreprinderi sau instituţii" ).

2

Dacă în anii '50 informaţia era văzută ca un rău necesar (paper dragon), o cerinţă birocratică, viziunea asupra informaţiei s-a schimbat de-a lungul timpului, ea trecând progresiv de la suport al scopurilor generale (perioada 1960-1970), la suport în controlul managerial (perioada 1970- 1980), devenind în prezent o importantă resursă strategică cu rol în asigurarea supravieţuirii firmei, un agent hotărâtor al dezvoltării, fiind numită şi „petrolul secolului XXI".

Datorită importanţei ei, informaţia a devenit o resursă la fel de valoroasă ca resursele umane, cele materiale sau financiare. Pregătirea şi organizarea unui sistem de informaţii necesare unei acţiuni coerente şi de succes au devenit pentru întreprinderea modernă la fel de înseninate ca producţia şi vânzarea. Stăpânirea informaţiilor necesare şi utile deciziei înseamnă de fapt selectarea şi utilizarea datelor obţinute din gestiunea internă şi în al doilea rând capacitatea de a le compara cu cele provenite din mediul concurenţial pentru a evidenţia ceea ce are un caracter de durată şi strategic de ceea ce este neesenţial. Gestionarea acestei resurse, numită informaţie, reprezintă o preocupare primordială în întreprinderile modeme. Astfel, au apărut în structura organizatorică a întreprinderii compartimentele specializate de culegere, prelucrare şi distribuire a informaţiilor, responsabilii acestor compartimente fiind de multe ori manageri de nivel înalt.

Informaţia ca noţiune este foarte veche. Ea este utilizată cu diferite semnificaţii: suport al cunoştinţelor umane, unitate de măsură în informatică (biţi), ştire, noutate etc. Sensurile noţiunii de informaţie sunt mult discutate şi interpretate de către o disciplină sau alta. Noţiunea de informaţie este complexă şi de mare generalitate, toate ştiinţele operând cu informaţii ca elemente ale cunoaşterii senzoriale sau raţionale. Cunoaşterea umană, transmiterea cunoştinţelor vehiculează informaţii.

În sens larg, informaţia este noţiunea prin care se defineşte fiecare din elementele noi conţinute în semnificaţia unui simbol sau grup de simboluri, într-o comunicare, ştire, semnal, imagine etc. prin care se exprimă o situaţie, o stare, o acţiune. Pentru a fi percepută, informaţia trebuie exprimată într-o formă concretă. Această formă concretă se numeşte dată. Prin dată se înţelege un număr, o mărime, o relaţie care serveşte la rezolvarea unei probleme sau care este obţinută în urma unei cercetări urmând a fi supusă unor prelucrări.

Data poate fi considerată materia primă pentru informaţie. Data are o existenţă obiectivă, tangibilă. Ea este o informaţie potenţială întrucât prin prelucrare conduce la obţinerea informaţiilor. Nu orice prelucrare de date generează informaţii. Informaţia este produsul

3

prelucrării datelor, care sunt aduse într-o formă inteligibilă şi care pot fi utilizate într-un scop

anume. Deci o procesare de date poate genera informaţie numai dacă există un receptor care să

considere acest rezultat inteligibil şi folositor. Dacă data este receptată de un utilizator capabil de

înţelegere, persoana poate spune că a primit o informaţie.

Un exemplu îl poate reprezenta o ecuaţie matematică. Pentru cineva familiarizat cu limbajul

matematicii, această ecuaţie sau dată, când este primită, receptată şi prelucrată, comunică o

informaţie semnificativă. Cineva, însă, neobişnuit cu limbajul matematic, cu toate încercările pe

care le-ar face, nu reuşeşte să obţină un plus de informaţii prin citirea acestei date.

În informatică prin dată se înţelege un "model de reprezentare a informaţiei, accesibil unui

anumit procesor (om, unitate centrală, program), model cu care se poate opera, pentru a obţine

noi informaţii despre fenomenele, procesele şi obiectele lumii reale". Sistemele de calcul

prelucrează date, iar datele furnizate la ieşire pot reprezenta informaţii diferite pentru utilizatori

diferiţi.

Schematic relaţia dintre date şi informaţii poate fi reprezentată astfel:

unde

d 1n

i 1n

intrări

d 1…n

astfel: unde d 1 … n i 1 … n intr ă ri d 1…n -date
astfel: unde d 1 … n i 1 … n intr ă ri d 1…n -date

-date

- informaţii

Prelucrări

Datele sunt utilizate pentru:

ieşiri

i 1…n

ă ri Datele sunt utilizate pentru: ie ş iri i 1…n • transmiterea informa ţ iilor
ă ri Datele sunt utilizate pentru: ie ş iri i 1…n • transmiterea informa ţ iilor

• transmiterea informaţiilor între oameni;

• păstrarea informaţiilor pentru o utilizare viitoare;

• obţinerea de noi informaţii prin prelucrări.

O trăsătură fundamentală a informaţiei este subiectivitatea. Ceea ce poate fi o informaţie pentru o

persoană, poate să nu însemne nimic pentru altele. Pe de altă parte, pornind de la acelaşi set de

4

date, persoane diferite, prin prelucrări diferite, pot obţine informaţii diferite. Dacă data are o existenţă fizică, tangibilă, informaţia există numai în receptor, fiind intangibilă.

Corespondenţa dată-informaţie este considerată ca fiind un prim nivel în informatica economică. Acestui nivel i se adaugă un al doilea, acela al informaţiilor derivate din alte informaţii pe bază de raţionament, nivel considerat a fi nivelul cunoştinţelor.

Progresele înregistrate în domeniul tehnologiilor informaţionale, materializate în cea de-a cincea generaţie de calculatoare electronice au generat trecerea de la calculatoare care calculează şi memorează date la calculatoare care raţionează şi informează. Astfel, denumirea de calculator devine improprie întrucât se prelucrează cunoştinţe, termenul adecvat fiind cel de sisteme de prelucrare a cunoştinţelor.

În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române se precizează că "cunoştinţele cuprind totalitatea noţiunilor, ideilor, informaţiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare".

Nu orice dată sau informaţie creează cunoştinţe. Astfel, unele informaţii sunt deja între cunoştinţele receptorului şi deci nu generează informaţii noi. Pe de altă parte, unele informaţii s-

ar putea să nu aibă semnificaţie pentru receptor, în sensul că nu se integrează între cunoştinţele

lui. Cunoştinţele reprezintă, deci, totalitatea informaţiilor debândite anterior cu privire la obiectul

considerat.

1.2. Aspecte privind organizarea şi structura datelor

Data este un model de reprezentare a informaţiei, accesibil unui anumit procesor (om, calculator, program), model cu care se va putea opera pentru a obţine noi informaţii.

O

dată care apare ca o entitate indivizibilă, atât în raport cu informaţia pe care o reprezintă, cât şi

în

raport cu procesorul care o prelucrează se numeşte dată elementară. Data elementară poate fi

privită ca model de reprezentare a informaţiei la nivelul unui procesor uman (nivel logic) sau la

nivelul reprezentării interne, respectiv pe suport (nivel fizic).

5

Din punct de vedere logic, data poate fi reprezentată printr-un triplet de forma:

D = ( i, a, v )

unde

i

- identificator

a

– atribute

v

- valori

Identificatorul datei (numele) este un simbol asociat datei pentru a o putea distinge de alte date şi

pentru a se putea face referiri la ea în timpul procesului de prelucrare.

Atributele precizează proprietăţile datei şi determină modul în care poate fi ea tratată în procesul

de prelucrare. Iată câteva exemple de atribute:

• tipul datei care defineşte apartenenţa acesteia la o anumită clasă de date, în funcţie de natura

şi de domeniul valorilor luate. Se disting astfel date de tip numeric (întreg, real, complex), logic, şir de caractere.

• precizia reprezentării interne care defineşte cât mai fidel reproduce modelul intern de

reprezentare obiectul pe care îl reprezintă. Precizia depinde de zona de memorie afectată datei.

Ea poate fi simplă precizie sau dublă precizie.

• valoarea iniţială

• modul de alocare a memoriei pe parcursul prelucrării (static, dinamic).

Valorile datei pot fi precizate prin enumerare sau printr-o proprietate comună şi pot fi numere,

valori logice, şiruri de caractere, în funcţie de valoare, datele se clasifică în :

• date variabile (variabile) - date care pe tot parcursul procesului de prelucrare pot lua

orice valori din domeniul de definiţie a datei;

• date constante (constante) - date care pe parcursul procesului de prelucrare îşi păstrează

aceeaşi valoare din domeniul de definiţie al datei

Din punct de vedere fizic, o dată elementară apare ca o zonă de memorie sau de suport de o

anumită mărime, situată la o anumită adresă, în care se şochează într-o formă specifică valorile

datei.

6

Principalele tipuri de date elementare sunt:

• Tipul numeric care include numerele întregi, reale şi complexe şi asupra cărora se

pot realiza operaţii de adunare, scădere, etc.;

• Tipul logic (boolean) utilizat pentru precizarea stărilor de adevăr (TRUE, YES) sau neadevăr (FALSE, NO) ale unui enunţ. Asupra acestor date se pot efectua operaţii logice: AND, OR, NOT;

Tipul caracter care reprezintă o succesiune de caractere alfanumerice asupra căreia se

pot

defini

operaţii

de concatenare, ordonare etc.;

Tipul pointer, adică date elementare ale căror valori sunt adrese, referinţe pentru alte date.

O structură este o entitate de sine-stătătoare, indentificabilă prin nume, ale cărei componente îşi

menţin proprietăţile. Componentele unei structuri de date pot fi individualizate şi selectate prin

nume (identificatori) sau prin poziţia ce o ocupă în structură, conform cu relaţia de ordine

specificată.

Structurile de date pot fi clasificate după mai multe criterii:

a. după modul de selectare a componentelor:

• structuri cu acces direct atunci când o componentă poate fi selectată fără a ţine seama de

celelalte componente ale structurii

• structuri cu acces secvenţial atunci când localizarea unui element se face printr-un proces de

parcurgere a mai multor componente, conform cu ordinea acestora.

b.

după suportul de memorie pe care se creează structura de date :

structuri de date interne (şir, masiv, înregistrare, liste, arbori)

structuri de date externe (fişiere, baze de date)

c.

după variabilitatea structurii:

structuri de date dinamice, care îşi modifică pe parcursul prelucrării structura

• structuri de date statice, care pe tot parcursul existenţei au acelaşi număr de componente şi în aceeaşi ordine

Asupra structurilor de date se pot efectua atât operaţii generale, cât şi operaţii specifice tipului

structurii. Cele mai întâlnite sunt:

1. Crearea se execută o singură dată la începutul ciclului de viaţă a structurii respective,

presupunând memorarea structurii respective de date în forma iniţială, pe suportul de memorie

internă sau externă.

2. Actualizarea reprezintă operaţia de aducere la zi a unei structuri de date create anterior şi

presupune:

7

• adăugarea şi/sau inserarea de noi elemente ale structurii;

• modificarea valorilor unor elemente ale structurii;

ştergerea fizică şi/sau logică a unor elemente ale structurii.

3. Consultarea (exploatarea) asigură accesarea elementelor componente ale unei

structuri în scopul prelucrării sau vizualizării acesteia.

4. Sortarea permite ordonarea crescătoare sau descrescătoare a elementelor unor structuri, după

anumite criterii stabilite de utilizator, fiind o rearanjare fizică a acestora.

5. Separarea este desfacerea unei structuri in două sau mai multe structuri.

6. Fuzionarea sau interclasarea este combinarea a două sau mai multor structuri într-o singură

structură conform unor criterii.

7.

Copierea presupune obţinerea unei dubluri, integrale sau parţiale aleasă de utilizator.

1.3.

Categorii de operaţiuni definite asupra datelor

Prelucrarea datelor presupune parcurgerea unei succesiuni ordonate de operaţii care acţionează

asupra valorilor acestora. Ele se pot grupa în următoarele categorii:

• operaţiuni de atribuire;

• operaţiuni de calcul;

• operaţiuni de decizie;

• operaţiuni de intrare /ieşire;

• operaţiuni de transfer a controlului.

Operaţiunile de atribuire sunt acelea prin care unei variabile i se atribuie o anumită valoare

predefinită sau rezultatul evaluării unei expresii.

Exemplu:

NOTA = 10 TOTALV = TOTALV + VALOARE

Operaţiunile de calcul se definesc pe mulţimea numerelor reale. Dintre acestea fac parte operaţia

de adunare, scădere, înmulţire, împărţire, ridicare la putere, calculul unor expresii numerice etc.

Ca operatori se utilizează:

• + pentru adunare;

• - pentru scădere;

• * pentru înmulţire;

• / pentru împărţire;

• ** pentru ridicare la putere.

8

De asemenea, în cadrul expresiilor se pot utiliza şi parantezele, evaluarea acestora facându-se

după regulile din algebră.

Exemplu:

SALARIU NET = ((NRORLUCR * TARIFO) + SPORVECH) - IMPOZ a = (b * c)**2 + V650

Operaţiunile de decizie sunt utilizate pentru a determina valoarea logică a unei propoziţii

(adevărat sau fals). Ele condiţionează executarea unor operaţiuni sau grupuri de operaţiuni.

Operatorii utilizaţi pentru scrierea condiţiilor pot fi operatori relaţionali (=, >, <, f) şi/sau

operatori logici (NOT, AND, OR).

Exemplu:

IF STOCSIGURANTA < 25000 THEN PRINŢ "Este necesară reaprovizionarea" ENDIF

Operaţiunile de intrare/ieşire vizează realizarea transferului de date între memoria externă şi cea

internă şi invers. Pentru optimizarea operaţiei de intrare/ieşire se interpun zone tampon (buffere)

atât pentru intrare cât şi pentru ieşire. Cele mai utilizate operaţii de intrare/ieşire sunt cele de

deschidere şi închidere a fişierelor şi de citire şi scriere date.

Operaţiunile de transfer a controlului sunt operaţii de salt şi de apelare. Cele de salt au rolul de a

preda controlul unei alte operaţiuni decât cea imediat următoare, iar cele de apel, determină

lansarea în execuţie a unor proceduri (grupuri de operaţiuni), evitându-se astfel descrierea lor de

mai multe ori în cadrul algoritmului de rezolvare a problemei.

1.4. Accesul şi organizarea fişierelor

Modul de organizare al fişierelor

Organizarea fişierelor înseamnă definirea regulilor de dispunere fizică a articolelor pe suport.

Metodele de organizare a fişierelor sunt de două tipuri: clasice (elementare) şi mixte (derivate).

Metodele clasice de organizare sunt organizarea secvenţială, organizarea directă, organizarea

secvenţial-indexată.

9

Organizarea secvenţială presupune dispunerea articolelor pe suport unele după altele, în ordinea obţinerii lor, după criterii stabilite de utilizator. Fişierele secvenţiale se caracterizează prin:

• fiecare articol n, în afară de primul şi ultimul articol, are un articol precedent n-1 şi un

articol următor n+1;

• articolele nu au o identitate. Astfel, pentru a ajunge la articolul n, trebuie să se parcurgă

toate cele n-1 articole precedente;

• orice fişier secvenţial are ca ultim articol, un articol special, respectiv EOF (End of File);

• adăugarea articolelor se realizează, de obicei, la sfârşitul fişierului.

• articolele unui fişier secvenţial nu pot fi şterse, de aceea de obicei există un câmp special, numit câmp de ştergere unde se marchează articolele care se doresc a fi şterse, ştergerea realizându-se prin rescrierea fişierului respectiv.

Consultarea unui astfel de fişier se poate face prin citirea articolelor în ordinea în care apar pe suport, accesul fiind secvenţial. Ca urmare, timpul de acces este destul de ridicat, actualizarea fiind greoaie şi lentă. Aceste fişiere sunt recomandate atunci când prin program se prelucrează toate articolele conţinute sau un număr mare a acestora. Fişierele secvenţiale se utilizează şi ca fişiere de salvare/arhivare. Avantajul lor constă în faptul că pot fi organizate pe orice tip de suport (adresabil sau nu, reutilizabil sau nu). O operaţie tipică pentru fişierele secvenţiale este sortarea. Sortarea reprezintă rearanjarea unui fişier secvenţial la nivel fizic într-un alt fişier secvenţial, după un anumit criteriu aplicat unei părţi a articolelor (de obicei un câmp), parte numită cheie de sortare. Sortarea poate fi efectuată după mai multe chei. în acest caz, prima cheie este cea care hotăreşte ordinea şi numai dacă două articole au aceeaşi valoare pentru aceasta, se ia în considerare a doua cheie, pe urmă a treia cheie, etc. Din această cauză cheile se numesc chei primare, secundare, terţiare etc. Fişierele secvenţiale se pot concatena, adică din două fişiere se poate obţine un al treilea fişier, sortat în aceeaşi ordine.

Organizarea directă (selectivă) stochează şi gestionează înregistrările pe suport pe baza unor procedee de repartizare (randomizare). Plecând de la un element al înregistrării, numit cheie de repartizare, se calculează adresa de dispunere pe suport pe baza unei formule. Aceeaşi formulă este aplicată atât la dispunerea pe suport, cât şi la căutările ulterioare. Adresa de pe suport se

10

determină astfel pe baza algoritmului de randomizare, folosind o funcţie A=F(k), unde k

reprezintă un element al înregistrării.

Organizarea directă este specifică suporturilor adresabile şi asigură consultarea şi actualizarea

rapidă a fişierelor.

Organizarea secvenţial-indexată are o largă utilizare în practică deoarece permite atât accesul

secvenţial, cât şi accesul direct. Suporturile utilizate trebuie să fie adresabile. Fişierele indexate

sunt ansambluri de articole logice aşezate unul după altul în ordinea crescătoare sau

descrescătoare a valorii cheii de articol. Cheia de articol este un câmp sau rezultatul evaluării

unei expresii de câmpuri din structura articolului fişierului indexat. Fişierele index înlătură

limitele fişierelor prezentate anterior:

1.5. Informatica şi informatica economică.

Una din caracteristicile fundamentale ale epocii actuale o reprezintă explozia informaţională

determinată de creşterea ritmului de dezvoltare a societăţii şi de avântul fără precedent al ştiinţei

şi tehnicii. Prelucrarea electronică a datelor a fost şi devine tot mai mult o necesitate stringentă

pentru toate domeniile activităţii umane. Astfel, informatica - ştiinţa culegerii, transmiterii,

stocării şi prelucrării automate a datelor - pătrunde, pe zi ce trece, în tot mai multe sfere de

activitate, generalizându-se.

Se consideră că apariţia informaticii constituie cea de-a cincea descoperire venită în sprijinul

omului pentru a lua decizii. Cele cinci momente care au marcat evoluţia civilizaţiei umane sunt

următoarele:

l.

apariţia limbajului articulat, ca principal mijloc de comunicare între oameni;

2.

inventarea scrisului prin care se compensează limitele memoriei biologice;

3.

realizarea tiparului care a pus bazele memoriei sociale constituită din cărţi şi publicaţii;

4.

utilizarea sistemelor de telecomunicaţii care înlătură limita determinată de distanţă;

5.

apariţia calculatoarelor electronice care permit culegerea, prelucrarea şi transmiterea

informaţiilor facilitând realizarea dezideratelor activităţii de informare.

Dacă primele calculatoare electronice apar în deceniul 5 al secolului XX, termenul de

informatică apare abia în 1962 şi provine din literatura franceză. Noţiunea de informatică a fost

creată prin asocierea cuvintelor informaţie şi automatică: INFORmation şi autoMATIQUE.

11

Prima definiţie a informaticii aparţine Academiei Franceze care în 1966 preciza că informatica

este „ştiinţa prelucrării raţionale, îndeosebi prin maşini automate, a informaţiei considerată ca

suport al cunoaşterii umane şi al comunicărilor în domeniile tehnice, economice şi sociale".

Din definiţia informaticii se desprind cel puţin trei caracteristici ale acesteia:

- prelucrarea raţională bazată pe legi generale şi pe anumite tehnici proprii cercetării operaţionale, programării liniare, teoriei algoritmilor etc.;

- prelucrarea

reprezentând aspectul fundamental al informaticii;

logică

şi automată prin intermediul

maşinilor electronice, acesta

- universalitatea informaticii, adică posibilitatea de cuprindere a tuturor domeniilor de activitate.

În dicţionarul de informatică, definiţia dată este următoarea: informatica reprezintă o activitate

pluridisciplinară, având ca scop iniţial elaborarea de metode noi, inclusiv sisteme automate

pentru distribuirea informaţiei tehnico-ştiinţifice, studiind procesele de comunicaţie în

colectivităţile ştiinţifice şi industriale şi urmărind dezvoltarea unor tehnici şi sisteme pentru

organizarea, memorarea şi distribuirea mai eficientă a informaţiei.

Pe măsura dezvoltării ei, informatica a căpătat noi valenţe, iar domeniile sale de utilizare s-au

extins continuu. Specialişti din toate sferele de activitate: tehnică, economică, socială etc.,

vorbesc de informatica lor specifică şi încearcă a lega tot mai mult informatica de domeniul lor

de activitate, considerând-o ca o informatică particulară. Lucru posibil, deoarece informatica este

o ştiinţă universală care se conduce după legi generale aplicabile în toate domeniile de activitate.

Astfel, a ajuns să se vorbească de o "informatică industrială" , de "informatică medicală", de

"informatică economică" etc.

Informatica economică reprezintă un ansamblu de mijloace tehnice (bazate pe calculator) şi

umane destinate culegerii, stocării, prelucrării şi transmiterii informaţiilor în scopul

eficientizării managementului, a altor activităţi economice din firme, precum şi a planificării

afacerilor.

12

La sfârşitul anilor '70 odată cu proliferarea microinformaticii a apărut un nou concept:

Informatica utilizatorului final .

Prin noile instrumente de lucru disponibile pe microcalculatoare (programe de calcul tabelar,

procesoare de texte, limbaje de interogare a bazelor de date), utilizatorul lucrează direct cu sistemele de calcul, fără a recurge la intermediari.

în informatica clasică, bazată pe o organizare centralizată, între utilizatori şi calculator se

interpuneau alte categorii de personal (operatorii de date, analiştii de sistem, informaticienii). Astăzi, utilizând microcalculatoarele şi programe foarte uşor de utilizat, orice economist, indiferent de compartimentul (finanţe, contabilitate, marketing etc) în care îşi desfăşoară activitatea şi nivelul ierarhic la care se află, vine în contact direct cu datele legate de operaţiunile pe care le gestionează. Cu actualul suport din partea tehnologiilor informaţionale, utilizatorii pot căuta şi extrage informaţiile necesare fundamentării deciziilor, pot procesa documente, transmite electronic documente, consulta bănci de date, ba chiar pot crea programe de aplicaţii de mai mare sau mai mică anvergură.

Informatica utilizatorului final reprezintă utilizarea directă şi efectivă a calculatorului de către

utilizatorul final. Aceasta nu înseamnă dispariţia centrelor (oficiilor) de calcul din întreprinderi,

ci reorientarea acestora, ieşirea din încăperile speciale şi difuzia în toate birourile şi

compartimentele funcţionale. Transferul a avut loc deoarece oficiile de calcul ale întreprinderilor

nu au posibilitatea de a dezvolta atâtea aplicaţii cât să satisfacă toate cerinţele informaţionale ale

utilizatorilor. Actualmente, datorită metodologiilor şi instrumentelor utilizate în dezvoltarea de aplicaţii-program, între cerinţele utilizatorilor şi implementarea aplicaţiilor cerute există un decalaj ce variază, în general, de la doi la cinci ani. în al doilea rând, apariţia şi extinderea utilizării unor echipamente puternice, pe care se poate executa programe cu o interfaţă prietenoasă, generalizarea limbajelor de interogare a bazelor de date, a instrumentelor pentru analiza datelor au adus la îndemâna utilizatorilor instrumente care, în trecut, pentru a fi create şi puse în funcţiune, necesitau un imens volum de timp şi bani. Utilizatorii au acces nu numai la propriile echipamente, aplicaţii şi date, ci şi ale grupului de lucru, compartimentului funcţional sau ale întregii întreprinderi în care-şi desfăşoară activitatea.

13

Pentru a asigura coordonarea activităţii de informatică în contextul în care utilizatorii finali au acces direct la resursele informaţionale, numeroase întreprinderi şi-au creat infocentre la nivelul cărora există o serie de specialişti (analişti, programatori, administratori baze de date, administratori de reţele) care oferă asistenţă de specialitate (consultanţă) utilizatorilor finali în efortul lor de a-şi informatiza activităţile. Infocentrul este o unitate organizaţională care furnizează echipamentele, programele şi personalul care asistă utilizatorii în cadrul unei organizaţii. Aceasta unitate poate fi organizată ca un compartiment funcţional distinct al întreprinderii, dar poate fi şi „difuzată" în toate departamentele (marketing, personal, producţie, financiar, contabilitate etc.).

Introdus de IBM Canada în 1974, infocentrul s-a răspândit rapid şi este privit ca un pilon important al informatizării organizaţiilor, în cursul ultimilor ani, însă, o serie de întreprinderi au renunţat la infocentrele proprii, delegând responsabilităţile de asistare a utilizatorilor finali unor firme specializate. Cu toate acestea, infocentrul continuă să fie privit ca un excelent suport al informaticii utilizatorului final.

Cea mai mare parte a infocentrelor furnizează:

• suport material utilizatorului final care are nevoie de microcalculatoare, terminale inteligente, terminale grafice evoluate, imprimante rapide etc.

• asistenţă software pentru instruirea în lucrul cu procesoare de texte, programe de calcul

tabelar, programe de prezentare/grafică etc.

• consultanţă de specialitate pentru utilizatori, asigurată de consilieri în scopul exploatării

resurselor materiale şi software pentru ameliorarea eficacităţii şi eficienţei activităţilor.

14

2. Baze de date

Noţiuni generale

O bază de date reprezintă o modalitate de stocare a unor informaţii (date) pe un suport extern, cu posibilitatea regăsirii acestora.

De obicei o bază de date este memorată într-unul sau mai multe fişiere. Bazele de date sunt manipulate cu ajutorul sistemelor de gestiune a bazelor de date.

Cel mai răspândit model de baze de date este cel relaţional, în care datele sunt memorate în tabele. Pe lânga tabele, o bază de date relaţională mai poate conţine: indecşi, proceduri stocate, trigger-e, utilizatori şi grupuri de utilizatori, tipuri de date, mecanisme de securitate şi de gestiune a tranzacţiilor etc.

Un server de baze de date este un software care înteţine o bază de date, şi un client este o aplicaţie care cere informaţii de la server. Fiecare calculator într-un sistem este un nod. Un nod într-un sistem de baze de date distribuite se comportă ca un client, un server, sau ambele, depinde de situaţie.

Bazele de date relaţionale (BDR) utilizează modelul de date relaţional şi este un ansamblu organizat de tabele (relatii) împreună cu legăturile dintre ele. Atunci când dorim sa realizăm o bază de date relaţională trebuie sa ştim clar ce avem de făcut, adică să stabilim obiectivele activităţii noastre.

În acest sens, câteva dăntre cele mai importante obiective sunt :

- Partiţionarea

semnifică faptul că aceleasi date trebuie să poată fi folosite ăn moduri diferite de către diferiţi utilizatori;

- Deschiderea

se referă la faptul că datele trebuie să fie uşor adaptabile la schimbările care pot apărea (actualizarea structurii, tipuri noi de date etc.);

15

- Eficienta

are în vedere stocarea si prelucrarea datelor, care trebuie sa se facă la costuri cît mai scăzute, costuri care să fie inferioare beneficiilor obţinute;

- Reutilizarea

înseamnă faptul că fondul de date existent trebuie să poată fi reutilizat în diferite aplicaţii informatice;

- Regăsirea

este o actvitate frecventă pe bazele de date şi de aceea cererile de regăsire trebuie să poată fi adresate usor de catre toate categoriile de utilizatori, dupa diferite criterii;

- Accesul

înseamnă modul de localizare a datelor si acest lucru trebuie să poată fi realizat prin diferite moduri de acces, rapid si usor;

- Modularizarea

presupune faptul ca realizarea BDR trebuie să se poată face modular pentru generalitate si posibilitatea lucrului în echipa;

- Protectia

bazei de date trebuie asigurată sub ambele aspecte: securitatea si integritatea datelor;

Pentru a rula programe SQL, este necesar un sistem de gestionare a bazelor de date (SGBD). O bază de date nu este acelasi lucru cu software-ul pentru baze de date .Software-ul pentru baze de date este denumit SGBD. O baza de date , care este doar o componentă a unui SGBD, conţine datele propriu-zise - cu alte cuvinte este un container (unul sau mai multe fişiere) care stochează informaţii structurate. În afara sarcinilor de control al organizării şi integrităţii bazelor de date, SGBD-urile execută şi alte sarcini, ca de exemplu stocarea fizică, securitatea, replicarea si recuperarea infomaţiilor dupa erori. În locul prescurtării SGBD se poate utiliza prescurtarea SGBDR în care R reprezintă prescurtarea pentru relational.

16

Conceptul de bază de date.

Organizarea datelor în vederea prelucrării pe calculator este o activitae tot aşa de importantă ca şi realizarea programelor. Cele două componente principale ale unui sistem informatic: datele şi programele, se găsesc într-o strînsă interdependenţă. Un program, oricît de elaborat şi rafinat ar fi, nu va produce rezultatele scontate, dacă va lucra cu o structură de date depăşită. Tot aşa de bine, o structură de date bine pusă la punct nu va putea suplini carenţel unui program care o prelucrează.

Trebuie făcută distincţie între date, informaţii şi cunoştinţe. Din punct de vedere al prelucrării pe calculator, datele sunt definite de trei elemente: un identificator, atribuite şi valoare. Exemplu:

cantitate (identificator), număr real şi pozitiv (atribuite), 50,5 (valoare).

La modul cel mai simplu, informaţia este un mesaj care are carater de noutate, altfel spus care înlătură o nedeterminare (necunoaştere). Informaţiile se obţin în urma prelucrării datelor. Cunoştinţele reprezintă informaţii simple sau agregate, pe care le dobîndim din lumea reală. În ultimul timp se vorbeşte tot mai mult de organizarea acestora în baze de cunoştinţe.

Organizarea datelor din punct de vedere informatic are 2 componente:

organizarea datelor în memoria internă a calculatorului, care cuprinde structurile de tip: listă, coadă, stivă şi decoadă;

organizarea datelor pe memoria externă, care cuprinde structurile de tip fişier şi bază de date.

Organizarea datelor pe memoria externă a parcurs în timp mai multe stadii: fişier, fişiere cu legături şi a culminat cu bazele de date actuale. Majoritatea sistemelor informatice actuale lucrează cu baze de date.

O bază de date poate fi definită ca un ansamblu de date elementare sau structurate, accesibile unei comunităţi de utilizatori. Mai concret, o bază de date, este un ansamblu de fişiere intercorelate, care conţine nucleul de date necesare unui sistem informatic (aplicaţie informatică).

17

Un fişier este un ansamblu de înregistrări fizice, omogene din punct de vedere al conţinutului şi al prelucrării. O înregistrare fizică este unitatea de transfer între memoria internă şi cea externă a calculatorului. Aceasta este formată din una sau mai multe înregistrări logice. O înregistrare logică este unitatea de prelucrare din punct de vedere al programului utilizator. Aceasta este formată dintr-un ansamblu de cîmpuri, care descriu o anumită realitate.

În afara conceptului de bază de date (BD) există un alt concept cunoscut sub numele de bancă de date. O bancă de date este o BD mai puţin struturată şi care deserveşte sistemele documentare. Finalitatea utilizării unei bănci de date este mai puţin precisă decît a unei baze de date (care răspunde cerinţelor informaţionale ale unei organizaţii) ţinînd seama de diversitatea utilizatorilor potenţiali ai acesteia. În general, băncile de date sunt orientate spre publicul larg pentru a oferi diverse servicii de informare cum ar fi: mesul trenurilor, cursul valutar, consultarea unei biblioteci etc.

2.1. Obiectivele fundamentale ale unei baze de date (BD)

Centralizarea datelor permite: suprimarea redundanţei, asigurarea unicităîii înregistrării şi controlul centralizat (asupra datelor). În prelucrarea clasică în care fişierele sunt dedicate aplicaţiilor, aceleaşi date apar înregistrate în mai multe fişiere şi în formate diferite. Acest lucru implică o utilizare ineficientă a spaîiului de memorie externă, actualizarea dificilă a acestor date şi lizibilitate redusă ca urmare a formatelor diferite.

Independenţa între date şi prelucrări. Baza de date, ca imagine a unei anumite realităţi, trebuie actualizată permanent. Acest lucru nu trebuie să afecteze programele de prelucrare. Pentru aceasta trebuie ca fiecare program să aibă o viziune proprie asupra BD.

Realizarea de legături între entităţile de date, care sunt indispensabile pentru exploatarea eficientă a sistemului informatic. Spre exemplu, în cadrul gestiunii aprovizionării, trebuie asociat un furnizor la lista de produse pe care le vinde şi invers un produs la lista de furnizori, precizînd condiţiile de vînzare pentru un furnizor şi un produs.

18

Integritatea datelor asigură fiabilitatea şi coerenţa bazei de date (BD). Pentru aceasta trebuie definite restricţii de integritate cum ar fi:

apartenenţa la o listă de valori sau interval;

apartenenţa la un anumit format;

reguli de coerenţă cu alte date.

Aceste reguli trebuie să reflecte atît aspectele statice cît şi cele dinamice. Spre exemplu, după o actualizare de creştere a salariului, nivelul acestuia trebuie să fie mai mare decît cel precedent.

Securitatea datelor. Baza de date trebuie să fie protejată împotriva unei distrugeri logice (anomalie de actualizare) sau fizice. Pentru aceasta există instrumente care permit:

crearea unor puncte de repriză; altfel spus salvarea din timp în timp a unor copii coerente ale bazei de date; gestiunea unui jurnal de tranzacţii; lista operaţiilor realizate asupra bazei de date după ultimul punct de repriză.

unui jurnal de tranzac ţ ii; lista opera ţ iilor realizate asupra bazei de date dup

Dacă apare o anomalie care ar putea distruge BD, pe baza copiei de la ultima repriză şi a jurnalului de tranzacţii se poate reface baza de date în forma iniţială. Protecţia împotriva unei distrugeri fizice se face prin realizarea unei copii a bazei de date.

Confidenţialitatea datelor este asigurată prin proceduri de:

identificarea a utilizatorilor prin nume sau cod; autentificarea prin parole; autorizarea accesului diferenţiat prin drepturi de creare, consultare modificare sau ştergere pentru anumite segmente de date.

Partajarea datelor permite înlănţuirea tranzacţiilor solicitate simultan pe aceiaşi înregistrare din baza de date, prin blocarea cererilor în aşteptare şi deservirea ulterioară a acestora.

19

2.2. Sisteme de Gestiune pentru Baze de date Distribuite (SGBDD)

Necesitatea descentralizării sistemelor informatice, pe de o parte, şi realizarea pe plan mondial a unor reţele de calculatoare care permit conectarea mai multor baze de date într-o reţea, pe de altă parte, au dus la apariţia bazelor de date distribuite şi, implicit, a SGBDD. BDD reprezintă un salt calitativ superior în evoluţia bazei de date, deschizînd noi perspective în proiectarea şi realizarea sistemelor informatice. Un sistem de BDD este format dintr-o colecţie de baze de date locale, amplasate geografic în puncte diferite (noduri ale unei reţele de calculatoare) şi legate logic prin relaţii funcţionale, astfel încît pot fi văzute la nivel global ca o singură baza de date.

Obiectivele principale ale unui sistem SGBDD sunt:

definirea şi manipularea colecţiilor de date distribuite pe calculatoare diferite, ca un singur ansamblu logic (baza de date distribuită); distribuirea datelor trebuie să se facă după criterii foarte variate care să răspundă tuturor necesităţilor utilizatorilor; utilizatorii manipulează datele fără a cunoaşte locul unde sunt memorate; pentru creşterea gradului de fiabilitate sau de performanţă, datele pot fi duplicate pe mai multe sisteme, fără ca utilizatorii să cunoască acest lucru; asigurarea coerenţei bazei de date în cazul operaţiilor de actualizare şi de reluare în caz de incidente la unul sau la mai multe din nodurile reţelei; exploatarea bazei de date în regim de multi-acces; controlul accesului la date.

2.3. ACCESS

2002/2003

Elemente ale bazei de date

Baza de date - ansamblu de obiecte utilizat pentru a gestiona informaţii. Ea conţine unul sau mai multe tabele, precum şi alte obiecte (de exemplu, rapoarte). O bază de date Access e stocată sub forma unui fişier unic.

Tabel Obiect dintr-o bază de date, în care informaţiile sunt stocate bidimensional, aranjate pe rînduri şi coloane.

20

Cîmp Categorie de informaţii dintr-un tabel, de pildă o adresă, titlul unei casete sau actul de identitate al unui client. Cîmpurile reprezintă coloanele tabelului.

Înregistrare Toate informaţiile legate de un subiect dintr-un tabel. Rîndurile reprezintă înregistrările unui tabel.

Obiect

formular.

O unitate indentificabilă într-o bază de date, de exemplu , un tabel, un raport sau un

Spre deosebire de instrumentele anterioare de baze de date, Microsoft Access stochează toate componentele unei baze de date într-un singur fişier cu extensia mdb. La deschiderea fişierului, obiectele care formează baza de date sunt afişate în fereastra Database.

Tabele

Toate datele stocaţe în Access sunt în tabele. Fiecare coloană a tabelului este denumită cîmp, iar fiecare rînd al tabelului este o înregistrare. Atunci cînd creaţi un tabel nou, vi se cere să definiţi cîmpurile, atribuind fiecăruia o denumire unică şi indicîndu-i programului Access tipul de date. Puteţi adăuga alte cîmpuri mai tîrziu, dar dacă aţi creat interogări, formulare şi rapoarte care folosesc datele din tabel, s-ar putea să fie nevoie să le reproiectaţi şi pe aceasta. În lumea bazelor de date, puţină planificare popate duce la beneficii substanţiale.

Pentru a vă ajuta să creaţi repede tabelele, Access vă pune la dispoziţie Table Wizard (program “vrăjitor” pentru tabele), care defineşte nume de cîmpuri şi tipuri pentru baze de date personale sau de afaceri uzuale.

Access construieşte el însuşi tabele pentru a stoca informaţii despre tabelele, interogările şi celelalte obiecte pe care le creăm. Pentru a vedea aceste tabele ascunse, selectaţi opţiunile Options/View/System Objects (Opţiuni / Afişare/Obiecte de sistem) din meniul Tools (Instrumente).

21

Interogări

O interogare este destinată găsirii datelor din tabele sau operării asupra acestora. Folosesc interogările pentru:

A afişa numai înregistrările care corespund criteriilor pe care le-aţi ales, cum ar fi, de exemplu, membrii unei societăţi care provin din Germania.

A afişa înregistrările în orice ordine doriţi, de exemplu după numele de familie sau corespunzător districtului poştal.

A combina datele din tabele diferite, afişînd rezultatele într-o singură fereastră care cuprinde tot ce vă interesează în momentul respectiv.

A realiza modificări similare în mai multe înregistrări dintr-un tabel simultan.

A şterge grupuri de înregistrări, cum ar fi cele referitoare la plăţile întîrziate cu mai mult de 12 luni.

A crea alte tabele pentru a păstra un instateneu al informaţiilor, cum ar fi instrucţiile trimise la săfîrşitul lunii.

În majoritatea situaţiilor, Access vă permite să editaţi datele afişate într-o interogare. Orice modificări vor fi scrise înapoi, în tabelul care a furnizat datele. O interogare nu are date proprii, operînd cu ceea ce citeşte din sau scrie în tabelul respectiv.

Formulare

Un formular este o fereastră pentru introducerea datelor pe ecran, pentru afişarea şi editarea datelor. În timp ce tabele şi interogările prezintă datele într-o formă asemănătoare cu o foaie de calcul, formulare pot afişa, de asemenea, cîte o înregistrare deodată, ca un sistem de cartele index. Totuşi, spre deosebire de cartele index, formularul poate prezenta înregistrările în orice ordine, găsi o anumită înregistrare în funcţie de valoarea unui cîmp sau selecta numai înregistrările care îndeplinesc criteriile alese de utilizator. Suplimentar, formularele pot conţine

22

subformulare pentru a afişa date asociate, cum ar fi cursurile la care este înscris un student. De asemenea, formularele pot conţine butoane care realizează sarcini specifice.

Formularele reprezintă interfaţa utilizator a bazei de date. În plus faţă de introducerea şi extragerea datelor, putem folosi butoanele unui formular pentru a deschide alte formulare sau pentru a tipări rapoarte. Deoarece formularele sunt partea cea mai vizibilă a bazei de date,

Access 2002 pune la dispoziţie noi posibilităţi de a îmbunătăţi înfăţişarea fortmularelor, cum ar

fi fundalurile obţinute prin redinmensioanrea la scară a imaginilor, etc.

Rapoarte

Dacă formularele sunt utilizate pentru introducerea datelor pe ecran, rapoartele sunt folosite

pentru operaţii de ieşire, datele fiind dirijate de obicei către o imprimantă. Orice se intenţionează

a se tipări merită să capete forma unui raport, indiferent de faptul că este vorba de o listă de

clienţi, de o statistică financiară pe o anumită perioadă, de un grafic colorat sau o secvenţă de etichete poştale.

Access pune la dispoziţie mai multe programe Wizard (“vrăjitor”) pentru a ajuta la crearea tipurilor de rapoarte uzuale. Dacă se doreşte selectarea doar a unor date în vederea includerii în raport, trebuie să se creeze mai întîi o interogare şi să se fundamenteze raportul pe rezultatele interogării.

De asemenea, se va folosi o interogare pentru a genera un raport care combină informaţii din mai

multe tabele.

Comenzi macro

O comandă macro reprezintă o secvenţă de acţiuni care trebuie repetată la comanda

utilizatorului. Această secvenţă este programată prin alegerea dintr-o listă derulată de acţiuni disponibile şi introducerea detaliilor pentru operaţia respectivă în partea de jos a ecranului .

De exemplu, dacă alegem acţiunea OpenForm (Deschide formularul) , Access aşteaptă să introducem numele formularului care trebuie deschis. Comenzile macro sunt asociate adeseori unui buton din cadrul unui formular astfel înît, atunci cînd executaţi clic pe butonul respectiv, acţiunile respective sunt îndeplinite. Comenzile macro din Access trebuie create direct de utilizator.

23

Module

Modulele sunt recipiente pentru subrutinele şi funcţiile Vizual Basic, astfel încît este necesară o oarecare experienţă de programare.

Tot ce poate fi realizat cu o comandă macro poate fi îndeplinit, de asemenea, cu un modul şi chiar mai mult. De exemplu, o funcţie simplă poate realiza o verificare de validare a datelor dintr-un formular, înainte de a permite salvarea înregistrării într-un tabel.

Orice formular şi orice raport au un modul intern, modul care nu este reprezentat în fereastra Database şi care conţine codul corespunzător numai pentru formularul sau raportul respectiv. Fiecare modul CBF este creat pentru a manipula nişte rutine speciale care vor fi rulate în mod automat la orice apariţie a unor evenimente particulare. Aceste proceduri pentru tratarea evenimentelor determină adevărata putere şi flexibilitate a sistemului, constituind esenţa adevăratei programări a bazelor de date în Access. Posibilităţile sunt extinse în continuare în Access 2000: codul dintr-un modul CBF poate fi folosit acum pentru alte formulare şi module.

Obţinerea asistenţei soft

Apăsînd tasta F1 apelăm sitemul de asistenţă soft contextual la care avem acces în aproape orice situaţie posibilă. Fereastra iniţială Access Help are patru etichete:

Contents (Cuprins): dacă aveţi nevoie să porniţi de la început.

Index: în cazul în care cunoaşteţi denumirea subiectului pentru care vreţi ajutor.

Find(Găseşte): dacă vă puteţi permite să folosiţi spaţiu suplimentar pe disc pentru un sistem index mai cuprinzător.

Answer Wizard (program “vrăjitor” pentru răspunsuri): un program nou care încearcă să răspundă la întrebările puse în limbaj natural.

24

Întreţinerea bazelor de date

În timp ce lucraţi cu o bază de date (adăugînd şi ştergînd date, creînd şi distrugînd obiecte, folosind tabele temporare şi aşa mai departe), stocarea din interiorul ei începe să se fragmenteze într-o anumită măsură. Aşa cum o unitate de disc are nevoie de o defragmentare periodică, un fişier bază de date are nevoie de o compactare periodică pentru a-şi menţine performanţele la un nivel optim. Pentru a compacta o bază de date, închideţi fereastra Database, dar lăsaţi sitemul Access ca atare deschis. Asiguraţi-vă că nu există alţi utilizatori care să fi deschis fişierul. Alegeţi opţiunile Database Utilities/Compact Database din meniul Tools. Access vă va cere numele bazei de date de compactat, precum şi denumirea care trebuie folosită pentru baza de date compactată. Este permisă alegerea aceluiaşi nume. În acest caz, Access va crea o copie temporară pe care o va redenumi cu numele original la sfîrşitul procesului de compactare.

Ocazional, un fişier bază de date se poate defecta. Dacă o parte a fişierului este afectată, consecinţele pot fi devastatoare, deoarece toate obiectele sunt plasate într-un singur fişier. Access vă pune la dispoziţie un utilitar pentru reparaţii, care încearcă să rezolve unele probleme cum ar fi indecşi şi legături de obiect care nu sunt valabile. Dacă primiţi un mesaj care vă spune că baza dumneavoastră de date are nevoie de reparaţie sau dacă aceasta începe să se comporte ciudat, încercaţi să folosiţi utilitarul pentru reparaţii.

Spre deosebire de Compact Database, utilitarul Repair Database nu lucrează cu o copie a bazei dumneavoastră de date, ci încearcă să repare chiar originalul. În consecinţă, înainte de a rula programul de reparare a bazei de date, trebuie să vă creaţi o copie de siguranţă. În cursul procedurii de preparare, în fişier sunt create obiecte temporare, astfel încît va trebui să folosiţi utilitarul de compactare după finalizarea reparaţiei.

Tabelele

reprezintă obiectele din cadrul bazei de date care stochează datele. Un tabel este constituit din cîmpuri, care sunt coloane cărora li se atribuie cîte un nume, fiecare avînd un tip de date şi o demensiune bine precizate. Această abordare structurată a datelor asigură bazelor de date puterea şi viteza de lucru de care au nevoie.

25

Acces

înglobate.

permite să folosiţi nume cu o lungime de pînă la 64 de carctere, inclusiv spaţiile

Tipuri de cîmpuri

Trebuie de precizat tipul de date pe care-l conţine fiecare cîmp, în cadrul următoarelor opţiuni:

Text Cu toate că în Access dimensiunea prestabilită a unui cîmp text este de 50 de caractere, puteţi alege orice dimensiune de la 11 la 255.

Memo Dimensiunea e limitată de 64 KB (kiloocteţi). Această limită a dimensiunii unui cîmp memo înseamnă că puteţi stoca aproximativ 16 pagini de text scris la un rînd pentru fiecare înregistrare. Cîmpurile memo constau numai din text.

Număr Tipul număr (Number) include mai multe tipuri care diferă prin modul de stocare şi viteza de răspuns. Tipul Byte (Octet) acceptă numai valori întregi pozitive pînă la 255, tipul Integer (Întreg) acoperă domeniul numerelor întregi de la - 32768 la 32768, iar Long Integer (Întreg Lung) numerele întregi pînă dincolo de limitele de plus şi minus 2 miliarde. De notat că spaţiul de stocare pentru un număr Long Integer este de patru ori mai mare decît cel pentru un octet. Viteza de lucru va fi mai redusă în cazul manipulării tipurilor în virgulă mobilă Single şi Double. Tipul Single acoperă domeniul numerelor fracţionare cu pînă la şapte cifre semnificative, în timp ce Double măreşte precizia pînă la 14 cifre semnificative, permiţînd lucrul cu numere uriaşe şi infinitezimale.

Dată calendaristică/Oră Access stochează intern datele calendariswtice sub forma unor numere în virgulă mobilă de opt octeţi, ora fiind reprezentată ca o fracţiune dintr-o zi.

Dacă vreţi ca Access să introducă în mod automat data curentă, indicaţi pentru proprietatea Default Value (Valoarea prestabilită) a cîmpului ă Now () pentru a stoca atît ora cît şi data.

26

Număr cu incrementare automată În versiunile anterioare ale programului Access, tipul număr cu incrementare automată (AutoNumber) era numit Counter (numărător), putîndu-i fi atribuite numai valori întregi lungi secvenţiale.

Da/Nu Tipul Da/nu (Yes/No) stochează numai valori True/False (Adevărat/Fals). O astfel de valoare poate fi afişattă în una din formele True/False, Yes/No sau On/Off (Pornit/Oprit sau Activat/Dezactivat). Dacă aveţi nevoie să selectaţi manual unele înregistrări, un astfel de cîmp Yes/No prezentat sub forma unei casete de validare reprezintă o metodă foarte eficientă de selectare şe deselectare.

Obiect OLE Tipul de cîmp