Sunteți pe pagina 1din 5

Bucurestiul in 1906

Capitolul X. Strazile
(...) In 1780 a fost stabilit primul plan al Bucurestiului, de catre Sultzer. In
acea perioada, dupa spusele lui Bauer, Bucurestiul avea 67 de mahalale, 28 de m
anastiri, 31 de biserici de piatra - cu siguranta piatra era de fapt caramida -,
20 din lemn, 10 paraclisuri, o curte domneasca, o scoala publica, 35 de case bo
ieresti si 7 "antrepozite" care erau de fapt mari hanuri - un fel de caravansera
iuri.
Un document de la Academie arata ca in 1798 Bucurestiul era impartit in 5 planse
(sectoare): Targul, cu 1.682 de case; Gorgan, cu 1.142 de case; Brosteni, cu 1.
482 de case; Targul de Afara, cu 608 case; Podul Mogosoaiei cu 1.092 de case.
Cea mai mare parte a orasului apartinea manastirilor si bisericilor care lasau p
opulatia bogata sau nevoiasa sa se stabileasca pe pamanturile lor, sa-si inalte
cocioabele sau colibele, ici-colo case, iar cand, incet-incet, se forma o mahala
ori se contura o strada, staretul manastirii sau preotul bisericii care era pro
prietar intervenea, se plangea domnitorului, ameninta cu demolarea si nu ceda de
cat dupa ce-i forta pe locuitori sa plateasca un drept de emfiteoza.
Acest sistem de formare a orasului lasa fiecaruia toata libertatea sa-si stabile
asca locuinta unde dorea, in detrimentul viitorului oras, al unui plan de ansamb
lu, al unei alinieri si uniformizari. Abia in 1804, in urma unui incendiu care a
mistuit intreg cartierul negustorilor, domnitorul Constantin Ipsilanti, ducandu
-se el insusi sa rezolve la fata locului problemele aparute intre proprietarii c
aselor incendiate, le-a impus acestora sa faca strazile drepte. Strazile erau st
ramte, aproape niste ulicioare, iar latimea lor se masura prin numarul de barbat
i care puteau trece pe ea aliniati. Astfel, strada Abagiilor era lata de trei ba
rbati.
Toate aceste stradute dadeau intr-o artera principala, care forma strada mare si
care era numita chiar astfel, Strada Mare, precum si un cartier. De altfel, cea
mai mare parte a strazilor nu avea nume, cele din cartierul comerciantilor erau
botezate dupa natura comertului care predomina pe acea strada: Matasarilor, Lac
atusilor, Margelarilor, Abagiilor, Laptareselor.
Am mai vorbit despre starea deplorabila a acestor strazi nepavate si care aveau
- strazile mari - doar o podea de scanduri, de fapt un pod deasupra canalului de
scurgere a apei. Aceste poduri nu erau intretinute, scandurile putrezeau, podul
se darama si era nevoie de porunci domnesti repetate pentru a obtine de la rive
rani reparatia lor. Uneori, domnitorul le acorda riveranilor dreptul absolut de
proprietate asupra terenurilor lor, cu conditia de a intretine strada in stare b
una.
Lucrurile au mers astfel pana in 1824, cand a fost facut primul pavaj din piatra
, de catre inginerul Hartel.
La acea data, Bucurestiul numara cinci cai principale care traversau orasul.
Calea Mogosoaiei, numita astfel incepand din 1690, iar mai inainte Drumul Brasov
ului, este astazi Calea Victoriei.
Calea Serban-Voda si-a pastrat numele si este cunoscuta si sub denumirea de Podu
l Beilicului.
Calea Mosilor, numita la fel si astazi, era pe vremuri Podul Targului de Afara.
Calea Craiovei a fost numita acum 60 de ani Podul Calitiei, in loc de Podul Cali
cilor, care se numea astfel pentru ca aici stateau calicii. Astazi strada a deve
nit Calea Rahovei.
Podul de Pamant se numea astfel pentru ca era din pamant, nu din scanduri de lem
n. Astazi se cheama Calea Plevnei.
Toate aceste strazi au ca punct de plecare vechea locuinta domneasca. Ea era amp
lasata pe locul unde azi se afla Biserica Sf. Dumitru si Piata Sf. Anton si se i
ntindea cu dependinte cu tot pana la strada Smardan si la strada Decebal.
Din toate aceste strazi, cea mai veche era o strada care prin nenumarate zigzagu
ri ducea la Targoviste, dar care si-a pastrat multa vreme acest aspect si n-a su
ferit transformari importante decat dupa ce s-a construit Gara de Nord in 1872.
Calea Mosilor ducea la piata care, conform ordonantei din 1786 a lui Mavrogheni,
trebuia sa se tina martea si vinerea la intrarea in oras si unde a pus sa i se
ridice un pavilion pentru a asculta aici plangerile locuitorilor din provincie.
Aceasta este una dintre cele mai vechi si mai importante strazi, datorita animat
iei pe care o producea piata. Tot pe aceasta strada erau condusi condamnatii la
streang si se dezvoltase un comert foarte activ de o parte si de alta a ei.
Mai tarziu a luat fiinta strada Serban-Voda, care trecea peste Dambovita pe un p
od construit de Serban Cantacuzino si ducea la Giurgiu si la Constantinopol. De
asemenea, cum pe aici veneau domnitorii pe care-i trimitea Poarta in Romania, pr
ecum si toate marile personalitati, turce sau straine, aceasta strada a devenit
strada eleganta unde oamenilor le placea sa se plimbe datorita starii excelente
in care era mentinuta si si-a pastrat acest apanaj pana in 1797, de cand intrare
a triumfala a domnitorilor a inceput sa se faca pe Podul Mogosoaiei, noua strada
facuta de Brancoveanu in 1692 pentru a avea un drum mai direct de la casa lui d
e pe malul Dambovitei pana la proprietatea sa din Mogosoaia, unde isi ridicase u
n magnific palat care facea inca in 1714 admiratia tuturor vizitatorilor sai. De
asemenea era si drumul care ducea la Brasov.
In opera lui Ionescu-Gion, se poate vedea in ce fel s-au stabilit boierii de-a l
ungul drumului Brasovului (Calea Victoriei) si pe drumul Craiovei (Calea Rahova)
, cum intreg comertul s-a concentrat in spatiul cuprins intre Dambovita, Calea V
ictoriei, strada Doamnei, strada Coltei si Calea Mosilor si de asemenea si cum t
aranii si-au construit bordeiele ici-colo, la intamplare pe proprietatile boieri
lor si ale manastirilor. In acelasi timp, negustorii care veneau sa se stabileas
ca la Bucuresti, precum si micii functionari isi faceau case primii in vecinatat
ea cartierelor unde isi aveau magazinul, iar cei de-ai doilea pe langa boierii s
ub protectia carora se aflau.
Boierii stabiliti pe cele doua mari drumuri nationale aveau grija ca soselele sa
fie cat de cat bine intretinute. In cartierul negustoresc, magazinele si dughen
ele se insirau fara prea mare regularitate de-a lungul strazilor fara trotuare,
fara pavaj, scurte si drepte insa, ceea ce starnea admiratia locuitorilor vechiu
lui Bucuresti, admiratie pe care o vom regasi si in insemnarile mai multor calat
ori care ne spun ca strada Gabroveni era la sfarsitul secolului al XVIII-lea cea
mai frumoasa si mai animata din tot orasul.
Peste tot in alte parti strazile - daca se pot numi asa drumeagurile ce serpuiau
printre casute, cocioabe si bordeie -, de o lungime nemasurata, faceau cele mai
incredibile zigzaguri, cand trecand printre doua randuri de casute imprejmuite
de gradini, cand mergand printre maidane, vii sau livezi, mai incolo pe langa vr
eo coliba rasarita in mijlocul campului ori vreun han inconjurat de-o curte spat
ioasa.
Cu timpul, de-a lungul acestor drumuri in zigzag, s-au construit noi cocioabe, c
olibelor amarate le-au luat locul mici casute, s-au deschis carciumi la rascruci
le de drum, iar drumeagurile au capatat un aspect de strada, de strada de tara i
nsa, nu de oras.
Populatia fiind in continua crestere, strazile s-ar fi populat repede daca orasu
l s-ar fi pastrat in niste limite mai restranse. Insa cum el se intindea pe un s
patiu unde cinci sute de mii de familii ar fi putut locui lejer, oamenii au ince
put sa construiasca absolut la intamplare: pe Podul Mogosoaiei aparea o dugheana
exact langa o casa boiereasca, o vila cocheta se construia deodata printre casu
tele taranesti.
Pana in 1880, strazile Capitalei si-au pastrat acest aspect foarte pestrit. De a
tunci s-a inceput alinierea, pavarea sistematica a lor, s-au construit trotuare,
s-au facut noi strazi.
Centrul orasului devine din zi in zi mai modern, sunt construite bulevarde, monu
mente impunatoare care impodobesc marile strazi principale, raul este recificat
si albia sa adancita, sunt create scuaruri gradini, un parc, Soseaua Kisseleff e
ste iluminata cu curent electric, dintr-un cap in altul al orasului circula tram
vaie. Dar, din pricina intinderii sale prea mari, imediat cum iesi din cartierel
e centrale, isi mentine aspectul sau incert de oras mic sau de sat mare, avand c
eva neterminat in ea, ceva heteroclit si, pe masura ce te apropii de iesire, asp
ectul de sat e din ce in ce mai pregnant, dar nu un sat frumos dichisit pe care
te astepti sa-l gasesti la marginea unui mare oras, ci un sat romanesc asa cum i
l stim cu totii.
Cum populatia nu este nicaieri destul de densa incat sa poata aparea magazine ca
re sa traiasca datorita clientelei din vecinatate, comertul a ramas concentrat i
n vechiul sau cartier.
Strada Lipscani este si azi strada pe care sunt magazinele de confectii si straz
ile Gabroveni, Selari, Stavropoleos, Carol, Smardan, Coltea, Doamnei, Baratiei.
Fiecare casa are magazinul sau, iar casele sunt foarte inghesuite unele intr-alt
ele.
Magazinele nu se intindeau pe vremuri dincolo de Curtea Domneasca pe Calea Victo
riei. Azi s-au extins pana la Ministerul Finantelor.
Bucata din Calea Mosilor care tine de la Piata Sfantul Anton pana la Biserica Sf
intilor este si ea invadata de comercianti. Dincolo de aceasta biserica, pe o st
rada asa de mare, si la fel nici pe strazi ca Teilor, Batistei, Romana etc. nu m
ai gasesti decat bacanii, farmacii, papetarii, tutungerii, carciumi, brutarii, t
oti micii comercianti care se multumesc cu o clientela restransa. Pe aceste stra
zi insa magazinele sunt izolate, despartite unele de altele de case particulare,
toate cu curte si gradini.
De cand Gara de Nord, care este gara centrala a Bucurestiului, a fost construita
la capatul Caii Grivitei, aceasta a devenit si ea o strada a comertului, insa a
micilor comercianti.
Oamenii vin din toate colturile Capitalei pe strada Lipscani si pe strazile din
imprejurimi, ca sa-si faca aprovizionarea. Este piata prin excelenta. Cand au de
facut cumparaturi, bucurestenii spun "Merg in targ".
Dar denumirea aceasta de "targ" se extinde si pentru portiunea din Calea Victori
ei cuprinsa intre Palatul Regal si Palatul Postelor, deoarece aici se afla marii
croitori, marile modiste, marii creatori de moda, marile bacanii si de asemenea
cafenelele, cofetariile si restaurantele cele mai frecventate.
Vom vorbi mai pe larg despre comertul din Bucuresti intr-un capitol special. Aic
i n-am dorit decat sa punctam cateva trasaturi caracteristice ale aspectului str
azilor noastre unde intalnesti publicul cel mai amestecat, de la omul de lume im
bracat dupa ultima moda si pana la precupetii care umbla desculti si cu iile pri
nse in talie cu cingatoare si cu poalele atarnand peste itari. Contrastul dintre
un lux exorbitant cu pretentii de civilizatie si un fond de barbarie plina de v
ivacitate te frapeaza la orice pas, pentru ca se regaseste pana si in cele mai m
ici detalii si totusi cate progrese nu s-au realizat in acesti ultimi ani! Inca
destul de superficiale, dar trebuie sa recunoastem ca suntem deja departe de cee
a ce era acum patruzeci de ani.
Contele Charles de Mouy, in scrisorile de la Bosfor, face o apreciere destul de
curioasa despre caracterul civilizatiei romanesti:
In Romania, scrie el, clasele instarite si oamenii din popor prezinta deosebiri
esentiale. Primii au devenit aproape occidentali, ceilalti au ramas taranii duna
reni.
Insa cand afirmi ca cei instariti sunt occidentali, trebuie precizat ca sunt in
felul lor si nu seamana cand te uiti mai bine nici cu societatea de la Paris, ni
ci de la Londra, nici de la Berlin. Clasa bogata nu s-a format singura. Dupa ce-
au trait atata timp sub un jug ce le oprima inteligenta foarte vie si resursele
lor importante, au fost brusc eliberati de Europa fara sa-si fi format din propr
ie initiativa o personalitate foarte puternica. Astfel, descoperind toate facili
tatile pe care le ofera viata moderna, s-au folosit de ele fara a avea nevoie sa
actioneze ele insele pentru a se dezvolta.
(...)
Centrul Bucurestiului are aspectul unui oras modern cu monumentele sale impresio
nante, cu marile sale magazine, cu lumina sa electrica, cu multimea care umple t
rotuarele, trasurile luxoase si caii lor superbi ce trec in galop, automobilele,
tramvaiele, bulevardele care se pierd in zare.
Calea Victoriei - Strada Mare - este locul cel mai animat din oras, mai ales pe
portiunea cuprinsa intre Gradina Episcopiei si strada Carol. La orice ora din zi
poti fi sigur ca ai sa intalnesti pe cineva din lumea buna a Bucurestiului, adi
ca lumea eleganta si lumea functionarilor. Nu mai de mult decat acum treizeci si
cinci de ani, pietonii erau rari. Doamnele ieseau putin pe jos, se aventurau un
eori sa mearga dupa cateva cumparaturi, insa doar insotite de un servitor in red
ingota, cu cravata alba si manusi albe. Eticheta cerea sa nu pleci de acasa deca
t in trasura ca sa faci vizite sau sa te duci la o plimbare la Sosea, si obligat
oriu insotit de un servitor. Cativa bogatasi aveau valeti in livrea. Printii Sou
tzou, Petrovici Armis si Hagi Moscu mergeau insotiti de un arnaut albanez cu tin
uta de parada.
La intoarcere, trasurile faceau o oprire la cofetaria Giovanni sau la Capsa si s
e serveau inghetate care se consumau in trasura.
Astazi doamnele merg pe jos si nu se mai complica sa ia neaparat un servitor cu
ele, nici ca sa mearga la cumparaturi, nici ca sa mearga la plimbare cu trasura.
Merg sprintene, gratioase si imbracate foarte elegant, strabat multimea fara te
ama, isi fac cumparaturile, merg la croitorese, la modista, apoi la cofetarie, u
nele la Capsa, altele la Riegler, stau la masa, discuta, apoi pleaca.
Bulevardele noastre sunt inca prea noi. Nu sunt construite in intregime, iar tre
catorii nu prea dau de magazine, cafenele si trebuie sa treaca pe langa nesfarsi
te fatade de monumente publice si pe langa interminabile gradini, asa ca prefera
sa mearga in alta parte. Astfel, in afara de orele cand oamenii pleaca de acasa
sa se duca in centru si cand se intorc din centru acasa, bulevardele sunt aproa
pe pustii.
Totusi, in fiecare an de 10 Mai, ziua aniversara a sosirii Printului, a proclama
rii Regatului si a incoronarii Regelui, in fata Universitatii, in jurul statuii
ecvestre a lui Mihai Viteazul, Maiestatea Sa Carol I calare, in uniforma de gene
ral, inconjurat de statul major si de toti atasatii militari straini, ia parte l
a defilarea trupelor garnizoane in fruntea carora merge Alteta Sa Regala, Printu
l Ferdinand. (...)
Bulevardul Elisabeta, Bulevardul Academiei, Bulevardul Carol si Bulevardele Ferd
inand si Pake Protopopescu sunt totusi foarte frumoase si vor fi si mai frumoase
cand vor fi construite in intregime, mai ales daca municipalitatea o sa aiba gr
ija sa nu puna gradini in fata monumentelor, asa cum exista deja pe Bulevardul A
cademiei, care ar fi fost insufletita daca in locul gradinilor din fata Universi
tatii s-ar fi construit imobile de inchiriat cu magazine la parter si la demisol
si trasand in jurul statuii lui Mihai Viteazul o piata mare, circulara, cu maga
zine, cafenele si restaurante.
De altfel, e de ajuns sa treci pe partea dintre Strada Academiei si Calea Victor
iei a Bulevardului pentru a putea constata puterea de atractie pe care o au maga
zinele asupra circulatiei. Pe o distanta nu mai mare de o suta de metri se gases
c: doua cafenele, o braserie si doua cofetarii. De asemenea, incepand de la ora
cinci seara, terasele acestor localuri sunt atat de ticsite, incat nici nu se ma
i poate trece.
Bulevardul Coltea, care este foarte recent si care nu este inca terminat, se com
pune actualmente din doua tronsoane fara legatura intre ele. Primul, inceput de
N. Filipescu, merge de la strada Romana la Piata Victoriei. Este o portiune larg
a cu o alee de calarie pe mijloc si aminteste de Bulevardul Henri Martin din Par
is si de Bulevardul Louise din Bruxelles. S-au construit deja aici un numar dest
ul de mare de case de stiluri diferite, dintre care multe sunt remarcabile. Cea
de-a doua portiune, inceputa in 1906 de Mihail G. Cantacuzino, tine doar de la s
trada Mercur pana la Strada Clementei. E mai putin larga ca prima bucata si nu a
re alee de calarie. Bulevardul va intalni intr-o parte strada Romana si in ceala
lta Piata Sf. Gheorghe. Dar trebuie facute multe exproprieri si nu e prea sigur
ca portiunea aceasta va fi terminata prea curand. Ar fi bine ca pana la terminar
ea celor doua tronsoane, prima bucata sa fie legata direct cu Calea Victoriei pr
intr-un scurt bulevard construit pe portiunea unde va trebui facute cele mai put
ine exproprieri. Astfel se va degaja Calea Victoriei, atat de aglomerata in orel
e de plimbare la Sosea. (...)
Cheiurile Dambovitei, afara de zona unde se invecineaza cu centrul orasului, sun
t inca foarte pustii si este posibil sa ramana inca mult timp in acest stadiu.
Din volumul in pregatire la Editura Paralela 45. Traducere de Sinziana Baranga.
Editie ingrijita de Adrian Majuru