omisiunea lui i final pentru pluralele mester(i),megiias(i),forme scriptice pop

ulare mult frecvente si astazi, pluralul fiind marcat n primul caz prin articolul
nehotart neste, iar n cel de al doilea prin verbul snt; omisiunea lui i final, fen
omen arhaic si popular deasemeni, are loc si n cazul lui lu(i), den n loc de din,
probabil si un fapt de grafie; articolul proclitic la genitiv-dativ de, n loc de
de la, de boiari, de genere-miiu; notarea lui u final n cumu (=ca); popularul munte
nesc miu, n loc de meu, de fapt pronuntat si astazi, n Muntenia mai ales, cu lungi
rea vocalei i, mieu: genere-miiu, mai marele-miu; forma io, provenita din lat. ubi
a adverbului de loc unde, existenta si azi n graiul sud-transilvan sub forma iu s
au io; strimt, din lat. strictus, existent dialectal pna n zilele noastre (compara
cu Cu greu si cu strimt iaste nestine a da cap si ncepatura fiestecaruia lucru, St
olnicul Constantin Cantacuzino, Istoria Tarii Rumnesti, n Cronicari munteni, I, p.
3, ed. Mihail Gregorian, 1961); se-au, n loc de s-au, cu pastrarea lui e: se-au d
us; pre n loc de pe: pre Dunare n sus etc.
Actul de nastere al limbii romne scrise are, prin chiar continutul sau, o valoare
deosebit de semnificativa, definitorie pentru misiunea poporului nostru de-a lu
ngul veacurilor: un romn de dincoace de munti avertiza pe ardeleni de pericolul u
nei invazii turcesti. Indirect, n planul strict al culturii si n genere al vietii
spirituale, de care fenomenul limbii este att de intim legat, evenimentul consemn
at aici explica totodata si cauza pentru care cuvntul romnesc scris a aparut relat
iv att de trziu.
Formula "I pak" este utilizata aici cam n felul latinismului modern idem, dar si,
n lipsa regulilor si semnelor de punctuatie, pentru marcarea nceputului fiecareia
din cele sapte fraze care compun textul.