Sunteți pe pagina 1din 7

Dati definitia auditului in

general si identificati
elementele fundamentale ale
acesteia.
Prin audit in generale se intelege
examinarea profesionala a unei
informatii in vederea exprimarii
unei opinii responsabile si
independente prin raportarea la
un criteriu (standard, norma) de
calitate.
Obiectivul oricarui tip de audit il
constituie imbunatatirea utilizarii
informatiei.
Elemente
fundamentale:Examinarea trebuie
sa fie exclusiv o examinare
profesionala;
Obiectul examinarii il poate
constitui orice informatie, din
orice domeniu;
Scopul examinarii unei informatii
este acela de a exprima o opinie
asupra acesteia;
Calitatea opiniei exprimate:
trebuie sa fie motivata si
responsabila, ceea ce presupune
ca persoana care face aceasta
examinare are anumite
repsonsabilitati pentru activitatea
sa si trebuie sa fie o persoana
independenta.
Examinarea trebuie sa sa faca nu
oricum, ci dupa anumite reguli
dinainte stabilite, cuprinse intrun standard sau intr-o norma
legala sau profesionala care
constituie criteriu de calitate

Ce este auditul in financiar?


Denumirea de audit financiar
poate fi folosita pentru a desemna
numeroase misiuni ca:
auditul financiar al proceselor,
tranzactiilor si situatiilor
financiare;
auditul financiar al procedurilor
informatizate de tinere a
contabilitatii;
auditul financiar al operatiunilor
de schimb pentru a verifica
prezentarea regulamentara a
acestora in situatiile financiare;
auditul financiar al contabilizarii
cheltuielilor sociale pentru a
verifica respectare legislatiei
sociale;
auditul financiar asupra situatie
fiscale;
auditul financiar asupra
conturilor de clienti pentru a
verifica daca evaluarea creantelor
indoielnice s-a facut de o maniera
purdenta;
altfel spus, orice analiza, orice
control, orice verificare si orice
studiu asupra unei sectiuni sau a
unei parti din contabilitate sau
din situatiile financiare ale unei
societati poate fi calificat drept
audit financiar.

Dati definitia auditului statutar


si identificati elementele
fundamentale ale acesteia.
Prin audit statutar se intelege
examinarea efectuata de un
profesionist contabil competent si
independent asupra situatiilor
financiare ale unei entitati in
ansamblul lor, in vederea
exprimarii unei opinii motivate
asupra imaginii fidele, clar si
complete a pozitiei si situatiei
financiare, precum si a
rezultatelor obtinute de aceasta,
prin raportarea la standardele
nationale sau internationale de
audit.Elemente fundamentale:
profesionistul competent si
independent trebuie sa fie
profesionist contabil, care poate fi
o persoana fizica sau o persoana
juridica;examinarea este
exclusiva profesionala;obiectul
examinarii efectuate de
profesionistul contabil il
constituie situatiile financiare ale
entitatii, in totalitatea lor: bilant,
cont de profit si pierdere si
celelalte componente ale
situatiilor financiare, in functie de
referentialul contabil aplicabil;
scopul examinarii: exprimarea
unei opinii motivate, responsabile
si independente;obiectul opiniei:
imagine fidela, clara si completa a
pozitiei financiare, a situatiei
financiare si a rezultatelor
obtinute de entitatea auditata;
criteriul de calitate in functie de
care se face examinarea si se
exprima opinia il constituie
standardele nationale sau
internationale.
Abordari privind metodologia
auditului statutar.
Practica internationala de audit
cunoaste doua moduri de
abordare a unei misiuni de audit
statutar:abordare pe faze si etape
(didactica si mai teoretica);
abordare pe cicluri de control (mai
operationala).Abordarea pe faze
si etape, cuprinde 3 faze si 10
etape.Faza initialaeste faza
cunoasterii entitatii controlate si a
planificarii misiunii de audit;se
caracterizeaza prin aceea ca
majoritatea activitatilor sunt
desfasurate la sediul
auditorului.Faza controlului
propriu zis:este faza controlului
intern si a verificarii conturilor;
se caracterizeaza prin aceea ca
activitatile sunt desfasurate in
teren.Faza finalizarii lucrarilor
si elaborarii raportului:
este faza lucrarilor de inchidere si
a elaborarii raportului de audit;
se caracterizeaza prin aceea ca
activitatile se desfasoara la sediul
auditorului.B. Abordarea pe
cicluri de controlAbordarea pe
cicluri de control presupune
succesiunea pricipalelor faze si
etape ale auditului in cadrul
fiecarui ciclu. Misiunea de audit
cuprinde 14 cicluri, in cadrul
fiecarui ciclu urmarind 3 faze
succesice: cunoasterea operatiilor,
evaluarea controlului intern si
controlul conturilor: cumpararifurnizori, imobilizari corporale si
necorporale, vanzari-clienti,
stocuri si productie in curs,
trezorerie, imobilizari financiare,
imprumuturi si obligatii
financiare, fonduri improprii,
peersonal si sociale, impozite si
taxe, alte pasivea, alte active, alte
venituri si cheltuieli, estimari
contabile.

Faze si etape in executarea unei


misuni de audit, de baza.
Toate activitatile si lucrarile
ocazionate de realizarea unei
misiuni de audit de baza asupra
situatiilor financiare ale unei
entitati pot fi grupate in 3 faze si
10 etape:
Faza initiala:Acceptarea
mandatului si contractarea
lucrarilor de audit;Orientarea si
planificare auditului;
Faza executarii
lucrarilor:Aprecierea controlului
intern;Controlul
conturilor;Examenul situatiilor
financiare;
Faza finala:Evenimentele
posterioare inchiderii
exercitiului;Utilizarea lucrarilor
altor profesionisiti;Alte lucrari
necesare inchiderii;Raportul de
audit;
Documentare lucrarilor de audit;
Acceptarea mandatului si
contractarea lucrarilor de audit.
Inainte de a contracta o lucrare de
audit al situatiilor financiare ale
unei entitati, auditorul trebuie sa
aprecieze posibilitatea de a
indeplini aceasta misiune, trebuie
sa tina seama de unele regului
profesionale si de deontologie.
Actiunile intreprinse in aceasta
etapa permit auditorului sa
colecteze informatiile necesare
fundamentarii deciziei de
acceptare a misiunii:
Cunoasterea globala a
intreprinderii;Examenul de
independenta si de absenta a
incompatibilitatilor;Examenul
competenteiContactul cu fostul
auditor sau cenzor;
Decizia de acceptare a
mandatului;Fisa de acceptare a
mandatului;
Normele legale romanesti prevad
obligatia ca activitatea
profesionistilor contabili sa se
desfasoare pe baza de contracte
de prestari servicii, fara a se face
vreo distinctie intre misiunile de
audit legal si misiunile de audit
contractual.
Standardul International de Audit
nr. 210 prevede ca auditorul si
clientul trebuie sa convina
termenii si conditiile de realizare a
misiunii de audit care se vor
consemna intr-o Scrisoare de
misiunie de audit, sau in orice alt
tip de contract adecvat.
Indiferent de forma pe care o
imbraca relatia contractuala , din
documentul respectiv nu trebuie
sa lipseasca termenii si conditiile
urmatoare:
obiectivule auditului situatiilor
financiare;responsabilitatea
conducerii intreprinderii cu
privire la pregatirea si prezentarea
situatiilor financiare;
intinderea lucrarilor de audit,
facand referire la legislatia
aplicabila;forma oricarui raport
sau alte comunicari in legatura cu
rezultatele misiunii de audit;
riscul inevitabil de nedetectare a
unor anomalii semnificative ca
urmare a sondajelor;
necesitatea de a avea acces fara
restrictii la orice document
contabil, piese juditificative sau
alte informatii solicitate.

Orientarea si planificarea
auditului.
In aceasta etapa profesionistul
contabil obtine informatii cu
privire la particularitatile
intreprinderii, zonele sale de risc,
domeniile si sistemele
semnificative, informatii care sa-I
permita orientarea si planificarea
controalelor astfel incat sa fie
prevenite lucrari inutile sau care
nu vor servi realizarii obiectivelor
misunii de audit.
Tehnicile si procedurile folosite
pentru realizarea obiectivelor
acestei etape sunt:
Culegerea de informatii
generale asupra intreprinderii
sunt vizate aspecte legate de
natura activitatilor desfasurate de
intreprindere, particularitatile
sectorului din care face parte,
structurile intreprinderii,
organizarea generale a
intreprinderii, politicile
comerciale, financiare si sociale,
organizarea contabilitatii,
practicile contabile utilizate;
Identificarea domeniilor si
sistemelor semnificative se au
in vedere activitatile de productie,
distributie, aprovisionari, precum
si conturile care in raport cu
suma sau prin natura lor pot
comporta riscuri de eror.
Redactarea planului de misiune
este in fapt programul general de
munca in care sunt sintetizate
toate informatiile obtinute pe baza
carora sa poata fi orientata si
planificata misiunea de audit si
presupune: alegerea membrilor
echipei, repartizarea lucrarilor pe
oameni, utilizarea lucrarilor
realizate de auditorul intern al
intreprinderii, coordonarea cu
auditorii de la societatile surori si
de la societatea mama, solicitarea
de specialisti pentru studierea
sitemelor si datelor informatizate
in orice alte domenii, caledarul
sedintelor AGA si CA, termenul de
depunere al raportului.
Elaborarea programului de
munca este un ansamblu de
instructiuni puse in atentia
tuturor participantilor la misunea
de audit care permit controlul
bunei executii a lucrarilor pe tot
parcursul misiunii de audit.
Programul de munca poate sa
detalieze obiectivele auditului,
precum si bugetul de timp pentru
fiecare rubrica si pentru fiecare
procedura folosita. Altfel spus
programul de munca este o
detaliere a tutror elementelor
continure in Planul de audit
(misiune), in vederea asigurarii
indeplinirii acestuia din urma.

Planul de misiune: continut,


forma.
Cuprinde 7 capitole, dupa cum
urmeaza:
Prezentarea intreprinderii:
DenumireaSediul social;Capitalul
social si
actionarii;Inregistrare;Scurt
istoricConsideratii succinte
privind obiectul de activitate,
piata, concurenta.Informatii
contabile:
Bugete si conturi previzionale;
Particularitatile sistemului
contabil;
Principiile contabile.
Definirea misiunii:Natura
misiunii: conturi anuale, conturi
consolidate, previziuni;
Alti auditori, experti sau cenzoir
cu misiuni in intreprindere
IV.Sisteme si domenii
semnificative:
Prag de semnificatie;
Functii si conturi semnificative;
Zone de risc identitate;
Controale semnificative pe care ne
putem sprijini
V.Orientarea programului de
lucru:
Aprecierea controlului intern;
Lucrari deosebite;
Confirmari de obtinut;
Inventare fizice;
Asistenta de specialitate necesare;
Documente de obtinut.
VI. Echipa si bugetul
VII. Planificarea:
Repartizarea lucrarilor;
Datele interventiilor pe etape;
Lista rapoartelor, scrisorilor de
confirmare si alte documente ce
urmeaza a fi emise.
Evaluarea controlului intern:
continut, etape.
In aceasta etapa auditorul va
aprecia evaluarea sistemelor de
control intern. Obiectivul urmarit
prin aprecierea controlului intern
este de a determina in ce masura
auditorul se poate sprijini pe
acest control pentru a putea
defini natura, intinderea si
calendarul lucrarilor si
interventiilor sale.
In aceasta etapa auditorul se afla
in fata unor decizii extrem de
importante:
alegerea procedurilor de examinat
in functie de organizarea
intreprinderii, de natura
riscurilor, de importanta
soldurilor si operatiilor;
decizia de a stabili daca
procedurile retinute trebuie sa
faca obiectul unei evaluari a
controlului intern;
alegerea tehnicilor de descriere si
evaluare;
decizia de a se sprijini pe
procedurile existente;
alegerea tehnicilor de sondaje;
decizia finala, in functie de
rezultatele sondajelor, in legatura
cu programul de control al
conturilor.
Etape:
intelegerea si descrierea
sistemelor semnificative;
confirmarea intelegerii sistemului:
testele de conformitate;
evaluarea riscurilor de eroare;
verificarea functionarii controlului
intern;
evaluarea preminara: teste de
permanenta;
evaluarea finala si incidenta
asupra misiunii.

Care sunt principalele obiective


ale controlului intern al unei
entitati?
Protejarea activelor intreprinderii
Asigurarea fidelitatii si exactitatii
informatiei contabile;
Asigurarea respectarii dispozitiilor
intreprinderii;
Promovarea eficacitatii exploatarii;

Care sunt elementele de baza


ale controlului intern unei
entitati?
Existenta unui plan de
organizare, cuprinzand:
definirea cat mai precisa a
sarcinilor;
definirea limitelor de competenta si
a raspunderilor, ceea ce
presupune stabilirea unei ierarhii
a carei autoritate este
indiscutabila;
circulatia informatiilor: circuitele
documentelor trebuie sa fie
suficent de precise si elaborate
pentru a exclude neglijenta si
fantezia;
competenta si integritatea
personalului sunt esentiale, mai
ale la nivelul directiunii; deciziile
pe care le iau responsabilii
compartimentelor bune sau rele,
se repercuteaza asupra
compartimentelor pe care le
conduc;
existenta unei documentatii
satisfacatoare se refera la:
producerea informatiilor: este
recomandata existenta unor
instructiuni scrise, sub forma
unui manual de proceduri;
arhivarea informatiilor:
memoria:unei intreprinderi este
un elemnt esential al controlului
intern, care conditioneaza toate
controalele ulterioare.
Explicati importanta separarii
sarcinilor in organizarea
controlului intern al unei
entitati.
Separarea sarcinilor este necesar
a fi facuta astfel incat sa permita
controlul reciproc al executiei lor.
Este de dorit sa se evite ca una si
aceeasi persoanasa poata comite
o eroare sau o inexactitate, avand
posibilitatea de a o ascunde sau
fara ca alta persoana sa aiba
posibilitatea de a o descoperi.
Separarea sarcinilor nu
diminueaza sau anuleaza
responsabilitatea celor care
gestioneaza patrimoniul
intreprinderii. In acest sens,
delegarea atributiilor este necesar
sa se faca:
pentru un numar reduse de
persoane, pentru a nu se dilua
raspunderea;
asigurand specializarea acestor
persoane imputerncite;
asigurand independenta
persoanelor imputernicite fata de
obiectul si subiectul controlului;
asigurand autoritatea celor ce
exercita controlul, respectiv
dreptul de a impune luarea
anumitor masuri.

Definiti auditul intern si


controlul intern, si relatia
dintre acestea.
Auditul intern reprezint acea
component a auditului financiar
care const n examinarea
profesional efecutat de un
profesionist contabil competent i
independent n vederea exprim rii
unei opinii motivate n legatur
cu validitatea i corecta aplicare a
procedurilor interne stabilite de
conducerea intreprinderii
(entit
ii).
Controlul intern. Sistemul de
control intern reperezint un
ansamblu de politici i proceduri
puse n aplicare de conducerea
unei entit
i n vederea
asigur rii, n m sura posibilului,
a unei gestion ri riguroase i
eficiente a activit
ilor acesteia;
implic respectarea politicilor de
gestiune, protejarea activelor,
prevenirea i detectarea fraudelor
i erorilor, exactitatea i
exhaustivitatea nregistr rilor
contabile i stabilirea la timp a
informa iilor financiare.

Controlul intern al unei entitati se


refera la totalitatea prcedurilor si
la realizarea lui particpa intreg
personalul entitatii respective.
Auditul intern al unei entitati se
refera la verificarea existentei,
adaptabilitatii si modului de
aplicare a procedurilor de control
intern din entitatea respective si
se realizeaza prin compartimente
distincte care fac parte din
dtructura si sistemul de control
intern al acelei entitatii. El poate
fi realizat si de firme specializate
de expertiza contabla (prin
externalizare).

14. Care sunt principalele


obiective ale auditului intern?
verificarea conformitatii
activitatilor din entitatea auditata
cu politicile, programele si
managemntul acesteia;
evaluarea gradului de adecvare si
aplicare a controalelor financiare
si nefinanciare dispuse si
efectuate de catre conducerea
unitatii in scopul cresterii
eficientei activitatii entitatii;
evaluarea gradului de adecvare a
datelor financiare si nefinanciare
destinate conducerii pentru
cunoasterea realitatii din entitate;
protejarea elementelor
patrimoniala bilantiere si
extrabilantiere si identificarea
metodelor de prevenire a fraudelo
si pierderilor de orice fel.

Programul de control: rol,


continut, forme de
prezentare.
Nu exista un program
standard de control al
conturilor deoarece acest
program depinde exclusiv de
rezultatele etapelor
precedente si de
caracteristicile fiecarei
intreprinderi.
Pentru stabilirea
programului de control,
auditorul va utiliza planul de
misiune si foaia de sinteza a
aprecierii controlului intern,
documente ce asigura
legatura cu etapele
precedente.
Programul de control poate fi
stabilit peo foaie de lucru
speciala, care contine
rubricile urmatoare:
Lista controalelor de efectuat
cat mai bine detaliate pt a
fi usor de identificat
documentele si informatiile
necesare a se solicita
intreprinderii;
Intinderea esantionului
volumul sondajelor de
efectuat pentru controlul
respectiv;
Indicarea datei la care a fost
efectuat controlul;
O referinta pentru foaia de
lucru;
Problemele intalnite se
folosete pt supervizarea
lucrarilor si pentru a stabili
sinteza rezultatelor.

Elemente probante: definitie,


rol, criterii de apreciere.
Potrivit Standardelor
Internationale de Audit,
elementele probante intr-o
misiune de audit reprezinta
informatii obtinute de auditor
pentru a ajunge la concluzii pe
acare acesta isi fondeaza opinia.
Aceste informatii constau in
documente justificative si
documente contabile care stau la
baza situatiilor financiare si care
sunt coroborate cu informatii din
alte surse.
Elementele probante trebuie sa
indeplineasca cumulativ doua
condtii de calitate pentru a putea
sta la baza fondarii unei opinii: sa
fie suficiente si sa fie juste.
Elementele probante trebuie, in
ansamblul lor, sa permita
auditorului sa-si faca o opinie cu
privire la situatiile financiare.
Factorii care influenteaza
rationamentul auditorului in
legatura cu ceea ce constituie
elemente probante suficiente
cuprind:importanta riscului de
inexactitate;importanta relativa a
elementului avut in vedere, tinand
cont de ansamblul infomatiilor
bilantului contabil;
experienta capatata in cursul
unor auditari anterioare;
concluziile procedurilor de audit ,
in special descoperirea eventuala
a unor fraude sau erori;
tipul de informatie disponibila.
In cazul obtinerii de elemente
probante pornind de la controalele
substantive, auditorul trebuie sa
determine daca elementele
rezultate din aceste controale,
precum si din testele de
procedura suntsuficiente si
adecvate pentru a stabili daca la
elaborarea situatiilor financiare de
catre conducerea intreprinderii au
fost intrunite criteriile:
de existenta: un element al
activului sau pasivului exista la
un moment dat;
de drepturi si obligatii: un
element de activ este un drept al
intreprinderii, iar un element de
pasiv este o obligatie pentru
intreprinderea data, la un
moment dat;
de exhaustivitate: activele,
datoriile, tranzactiile sau
evenimentele au fost inregistrate
si toate faptele importante au fost
mentionate;
de evaluare: inregistrarea unui
activ sau a unei datorii s-a facut
la valoare sa de inventar;
de masurare: o operatie sau un
eveniment este inregistrat la
valoarea sa de tranzactionare si
un venit sau o cheltuiala apartine
perioadei;
de prezentare si publicitate: o
informatie este prezentata, clasata
si descrisa conform referentialului
contabil aplicabil.

Tehnica sondajului in audit


Poate fi definita ca o tehnica ce
consta in selectarea unui anumit
numar de elemente din ansamblul
opratiilor si conturiillor ce
formeaza multimea ce urmeaza a
fi controlata, aplicarea la aceste
elemente a tehnicilor de obtinere
a elementelor probante si
extrapolarea rezultatelor obtinute
pe esantion la ansamblul multimii
cercetate.
In functie de caracteristica comuna
si scopul urmarit se disting:
sondaje asupra atributiilor, care se
utilizeaza cand elementele ce
constituie multimea prezinta o
caracterisitza comuna, cum ar fi:
urmarirea aprobarii comenzilor cu
ocazia cumpararilor sau se
urmareste daca bunurile intrate
in unitate fac obiectul unei note
de receptie;

Confirmarea externa
(directa)
Confirmarea directa este o
procedura de audit obisnuita care
consta in a cere tertilor care au
legaturi de afaceri cu
intreprinderea verificata sa
confirme direct comisarilor de
conturi informatiile privind
existenta operatiunilor, soldurilor
sau orice alata informatie.- folosita
in Franta.Este o procedura putin
cunoscuta de intreprinderi.

sondaje asupra valorii, care se


aplica atunci cand caracteristica
urmarita este valoarea
elementelor patrimoniala de
antura stocurilor si a
operatiunilor consemnate in
rulajul si soldul conturilor.
In functie de pregatirea
profesionala a auditorului si de
gradul credibilitate pe care
doreste sa-l dea concluziilor salre:

Elementele care pot face obiectul


confirmarii directe sunt:
imobilizarile (confirmarea
existentei titlurilor de proprietate,
a unor eventuale ipoteci);

sondaje statistice;
sondaje nestatistice.
Etape:definirea precisa a
obiectivelor;
precizarea naturii elemetelor si
alimitei de timp cuprinse in
sondaj;
executarea propriu-zisa a
sondajului: alegerea tehnicilor,
determinarea marimii esantionului,
selectionarea esantionului, studiul
esantionului, evaluarea
rezultatelor, concluziile sondajului.

Tehnica observarii fizice.


Observarea fizica este cel mai
sigur mijloc de verificare a
existentei reale a unor elemente
de activ.
Observarea fizica vizeaza elemente
de activ tangibile, cum ar fi:
stocuri, bani si alte elemente
pastrate in caserie, imobilizari
corporale. El verifica modalitatea
de efectuare a inventarierii si
respectarea procedurilor scrise.
Cea mai buna metoda de a face
acest lucru este de a asista la
operatiunea de inventariere sau la
o parte a acesteia.
In urma acestei verificari,
auditorul se va asigura ca:
toate elementele sunt corect
inventariate;
toate elementele inventairate sunt
corespunzatoare calitativ.
Dupa ce a obtinut aceste
asigurari, auditorul va mai
verifica urmatoarele elemente:
daca elementele inventariate
apartin intreprinderii;
daca activele sunt corect evaluate.

Procedura permite obtinerea


direct de la terti a informatiilor
cerute, fara interventia unitatii
controlate. O limita importanta a
acestei tehnici este data de faptul
ca tertii nu raspund intotdeauna
la intrebarile puse de auditor, sau
raspund, dar incomplet.

creantele si datoriile (confirmarea


soldurilor conturilor clientilor si
furnozorilor, a scadentelor, a
dobanzilor, a garantiilor pentru
pentru imprumuturi);valorile de
exploatare ( stocurile apartinand
intreprinderii si aflate la terti si
stocurile apartinand tertilor si
depozitate la intreprinderea
auditata);titluri de participare si
de plasament;banciel (confimrarea
soldurilor si a operatiunilor
realizate de banca pentru
intreprindere, cautiuni, garantii);
personalul (imprumutir si
avansuri);angajamente in afara
bilantului si pasive eventuale
(asigurari, avocati, experti fiscali).
Examenul situatiilor financiare.
Situatiile financiare (bilantul,
contul de profit si pierdere si
celelalte componente) constituie
documente de sinteza ale
contribuabilitatii asupra carora
auditorul isi exprima opinia.
Examenul situatiilor financiar are
ca obiect verificare:faptului ca
bilantul, contul de profit si
pierdere si celelalte compnente ale
situatiilor financiare sunt
coerente, concorda cu datele din
contabilitate, sunt prezentate
conform principiilor contabile si
reglementarilor in vigoare si tin
tin cont de evenimentele
posterioare datei de
inchidere;faptului ca anexele
comporta toate informatiile de
importanta semnificativa asupra
situatie patrimoniale, financiare si
rezultatelor obtinute.Tehnicile de
examinare a situatiilor financiare
se sprijina pe procedurile analitice
pevazute ISA 520 si in mod
deosebit pe:stabilirea ratiourilor
obisnuite de analiza financiara si
compararea lor cu cele ale
exercitiilor precedente si ale
sectorului de activitate;
comparatiile intre datele din
situatiile financiare si datele
anterioare, posterioare si
previziunile intreprinderii sau ale
altor intreprinderi similare;
compararea in procent fata de
cifra de afaceri a diferitelorposturi
din contul de profit si pierdere.

Elemente posterioare inchiderii


exercitului
Standardul International de Audit
nr. 560 stabileste obligatiile
pentru auditor de a lua in
considerare incindentele
evenimentelor posterioare
inchiderii exercitiului atat asupra
situatiilor financiare, cat si
asupra raportului sau,
distingadu-se 3 etape:
Fapte descoperite pana la data
raportului de audit auditorul
trebuie sa puna in lucru
proceduri care urmaresc
strangerea de elemente probante
suficiente si adecvate care
jusitifce faptul ca au fost
identificate toate evenimentele
care pot necesita ajustari ale
situatiilor financiare sau
informatii suplimentare in anexe,
pana la data raportului sau.
Fapte descoperite dupa data
raportului de audit, dar inaintea
publicarii situatiilor financiare
cand auditorul a luat cunostinta,
dupa data raportului sau, dar
inaintea publicarii situatiilor
financiare, de evenimente care
risca sa aiba o incidenta
semnificativa asupra acestora,
auditorul trebuie sa stabileasca
daca trebuie sa ceara cercetarea
situatiilor financiare si sa discute
masurile care se impun.

In cazul in care conducere


intreprinderii corecteaza situatiile
financiarem auditorul va pune in
lucru procedurile necesare si va
furniza conducerii intreprinderii
un alt raport de audit.
Daca conducerea intreprinderii
refuza sa corecte situatiile
financiare, iar auditorul considera
necesare aceste corecturi, el
trebuie sa exprime o opinie cu
rezerve sau o opinie defavorabila
Fapte descoperite dupa publicarea
situatiilor dupa publicarea
situatiilor financiare auditorul nu
este tinut sa procedeze la vreo
investigatie.
Daca insa auditoul a luat
cunostinta dupa publicarea
situatiilor financiare de exostenta
unui eveniment, care daca ar fi
fost cunoscut la data semnarii
raportului sau, l-ar fi condus la
modificarea opiniei el trebuie sa
stabileasca daca este cazul
corectarii situatiilor financiare si
sa discute aspectele respective cu
conducerea intreprinderii.
In cazul in care conducerea
intreprinderii corecteaza situatiile
financiare, auditorul va controla
masurile luate de conducerea
intreprinderii pentru a se asigura
ca toate persoanele care sunt in
posesia situatiilor financiare
nemodificate au luat cunostinta
de corectarea acestora si va
intocmi un nou raport de audit.

Rolul si importanta dosarului


exercitiului.
Dosarul
exercitiului
cuprinde
toate elementele unei misiuni, a
caror utilitate nu depaseste
exercitiul cotrolat. El permite
asamblarea tuturor lucrarilor, de
la organizarea misiunii la sinteza
si formularea raportului.
Dosarul
exercitiului
este
indispensabil pentru:
mai buna organizare si mai bunul
control ale misiunii;
documentarea
lucrarilor
efectuate, a deciziilor luate si
asigurarea ca programul s-a
derulat fara omisiuni;
inlesnirea muncii in echipa si
supervizarea lucrarilor dat la
colaboratori;
justificarea
opiniei
emise
si
redactarea raportului.
In mod uzual dosarul cuprinde:
planificarea misiunii;
supervizarea lucrarilor;
aprecierea controlului intern;
obtinerea de elemente probante;
Dosarul exercitiului este bine sa
fie impartit pe sectiuni, pentru a
usura utilizarea sa in functie de
cultura cabientului. In general se
recomanda a se folosi o impartire
in 10 sectiuni simbolizate de la A
la J.:
EA
(dosarul
exercitiului,
Sectiunea
A)

acceptarea
misiunii:;
EB
(dosarul
exercitiului,
Sectiunea B) sinteza misiunii si
rapoarte
EC
(dosarul
exercitiului,
Sectiunea C) orientare si
planificare;
ED
(dosarul
exercitiului,
Sectiunea D) evaluarea risului
legat de control;
EE
(dosarul
exercitiului,
Sectiunea E) controale
substantive;
EF
(dosarul
exercitiului,
Sectiunea
F)

utilizarea
lucrarilor altor profesionisti;
EG
(dosarul
exercitiului,
Sectiunea G) verificari si
informatii specifice;EH (dosarul
exercitiului,
Sectiunea
H)

lucrarile de sfarsit de misiune


EI (dosarul exercitiului, Sectiunea
B) interventii cerute prin
regulament;EJ
(dosarul
exercitiului,
Sectiunea
B)

controlul conturilor consolidate.

Rolul si importanta dosarului


permanent.
Unele informatii si documente
primite sau analizate in cursul
doferitelor etape ale misiunii pot fi
folosite pe toata durata
mandatului. Clasarea lor intr-un
dosar separat, dosarul
permanent, permite utilizarea lor
ulterioara dupa aducerea sa la zi.
Elementele caracteristice
continute de dosarul permanent
sunt:fisa de preentare;
scurt istoric al intreprinderii;
organigrame;persoanele care
angajaeaza intreprinderea;
note asupra organizarii sectorului
de activitate, productie;
note asupra statului;
procese verbale ale CA si AG;
lista actionarilor sau asociatilor;
structura grupului;
contracte, asigurari.
Dosarul permanent se subdivide
in sapte sectiuni pentru a facilita
lectura si controlul din partea
organismului profesional, dupa
cum urmeaza:
PA (dosarul permanent, Sectiunea
A) Generalitati;
PB (dosarul permanent, Sectiunea
B) Documente privind controlul
intern;
PC (dosarul permanent, Sectiunea
C) situatii financiare si rapoarte
privind exercitiile precedente;
PD (dosarul permanent, Sectiunea
D) - Analize permanente;
PE (dosarul permanent, Sectiunea
E) Fiscal si social;
PF (dosarul permanent, Sectiunea
F) Juridice;
PG (dosarul permanent, Sectiunea
G) intervenienti externi
Pentru a-si indeplini rolul de
informare, dosarul permanent
trebuie:
sa fie tinut la zi;
sa elimine informatiile perimate;
sa nu contina documentele
voluminoase ale intreprinderii;

Structura dosarului
exercitiului
In mod uzual dosarul cuprinde:
planificarea misiunii:
programul general de lucru;
note asupra utilizarii lucrarilor de
control efectuate de altii;
datele si duratele vizitelor, locurile
de interventie;
compunerea echipei;
datele pentru emiterea raportului;
bugetul de timp;
supervizarea lucrarilor:
note asupra studierii dosarelor si
stabilirea solutiilor la problemele
ridicate;
aprobarea tuturor deciziilor
importante care pot afecta
planificarea, programul lucrarilor,
executarea lucrarilor, concluziilor
lucrarilor, continutul raportului;
aprecierea controlului intern:
evaluarea punctelor tari,
punctelor slab si a zonelor de risc;
foi de lucru privind: bazele de
stabilire a sondajelor efectuate;
comentarii asupra anomaliilor
descoperite;
obtinerea de elemente
probante:
program de control;
foi de lucru cuprinzand:
obiectivul, detalii asupra
lucrarilor efectuate, eventuale
comentarii, concluzii;
documente sau copii de
documente de la intreprindere
sau terti, jusitificand cifrele
examinate;
detalii asupra lucrarilor efectuate
asupra situatiilor financiare:
comparatii si explicatii ale
variatiilor, concluzii;
sinteza generala a rezultatelor pe
diferite etape ale misiunii si
tratarea distincta a punctelor care
ar putea avea o influenta asupra
deciziei de certificare;
foi de lucru cu privire la faptele
delictuale.
Dosarul exercitiului este bine sa
fie impartit pe sectiuni, pentru a
usura utilizarea sa in functie de
cultura cabientului. In general se
recomanda a se folosi o impartire
in 10 sectiuni simbolizate de la A
la J.:
EA (dosarul exercitiului,
Sectiunea A) acceptarea
misiunii:;

EB (dosarul exercitiului,
Sectiunea B) sinteza misiunii si
rapoarte

EC (dosarul exercitiului,
Sectiunea C) orientare si
planificare;

ED (dosarul exercitiului,
Sectiunea D) evaluarea risului
unea D) evaluarea risului legat
D) evaluarea risului legat de

control;
EE (dosarul exercitiului,
Sectiunea E) controale
substantive;
EF (dosarul exercitiului,
Sectiunea F) utilizarea
lucrarilor altor profesionisti;
EG (dosarul exercitiului,
Sectiunea G) verificari si
informatii specifice;
EH (dosarul exercitiului,
Sectiunea H) lucrarile de sfarsit
de misiune
EI (dosarul exercitiului, Sectiunea
B) interventii cerute prin
regulament;

EJ (dosarul exercitiului,
Sectiunea B) controlul
conturilor consolidate.

Structura dosarului permanent.


Unele informatii si documente
primite sau analizate in cursul
doferitelor etape ale misiunii pot fi
folosite pe toata durata
mandatului. Clasarea lor intr-un
dosar separat, dosarul
permanent, permite utilizarea lor
ulterioara dupa aducerea sa la zi.
Elementele caracteristice
continute de dosarul permanent
sunt:
fisa de preentare;
scurt istoric al intreprinderii;
organigrame;
persoanele care angajaeaza
intreprinderea;
note asupra organizarii sectorului
de activitate, productie;
note asupra statului;
procese verbale ale CA si AG;
lista actionarilor sau asociatilor;
structura grupului;
contracte, asigurari.
Dosarul permanent se subdivide
in sapte sectiuni pentru a facilita
lectura si controlul din partea
organismului profesional, dupa
cum urmeaza:
PA (dosarul permanent, Sectiunea
A) Generalitati;
PB (dosarul permanent, Sectiunea
B) Documente privind controlul
intern;
PC (dosarul permanent, Sectiunea
C) situatii financiare si rapoarte
privind exercitiile precedente;
PD (dosarul permanent, Sectiunea
D) - Analize permanente;
PE (dosarul permanent, Sectiunea
E) Fiscal si social;
PF (dosarul permanent, Sectiunea
F) Juridice;
PG (dosarul permanent, Sectiunea
G) intervenienti externi

Elementele de baza ale


raportului de audit intr-o
misiune de audit statutar.
Raportul unei misuni de audit de
baza trebuie sa contina in mod
obligatoriu urmatoarele elemente
de baza: titlul, destinatarul,
paragraful introductiv, paragraful
paragraful cuprinzand natura si
natura si intinderea lucrarilor de
lucrarilor de audit, paragraful
paragraful opiniei, semnatura,
semnatura, adresa si data
raportului.Titlul raportului
trebuie sa poarte un titlu precis,
de recomandat : Raportul
auditorului independent;
Destinatarul raportul de audit
trebuie sa fie adresat
destinatarului corespunzator, in
functie de circumstantele ce
caracterizeaza misiunea si
obligatiile legale. In mod obisnuit
se adreseaza consiliului de
administratie al unitatii ale carei
situatii au fost auditate.
Paragraf introductiv
identificarea entitatii auditate si a
situatiilor financiare auditate; De
asemenea trebuie sa contina
elemente privind responsabilitatea
conducerii pentru situatiile
financiare si responsabilitatea
auditorului;
Paragraf care sa descrie natura
auditului, si in care se fac referiri
la Standardele Internationale de
Audit sau la normele nationale
aplicabile si se descriu
demersurile puse in practica de
auditor.Paragraful opiniei
raportul de audit trebuie sa
prezinte clar opinia auditorului
asupra faptului daca situatiile
financiare dau o imagine fidela
pozitiei, situatie fdinanciare si
rezultatelor obtinute in acord cu
referintele contabile.Acest
paragraf poate ave formulari
precum: Opinia fara rezerve,
Opinia fara rezerve, dar cu un
paragraf de observatii, Opinia cu
rezerve, Imposibilitatea exprimarii
unei opinii, Opinia defavorabila.

Opinia defavorabila: motive,


mod de prezentare.
Este
datorata
de
exemplu
dezacordului asupra principiilor
contabile. Dezacordurile se refera
la neregularitatile si inexactitatile
constatate de auditorul financiar
in
legatura
cu
aplicarea
principiilor si regulilor contabile
de catre cei responsabili cu
intocmirea
si
prezentarea
conturilor anuale.
Neregularitatile se refera la orice
actiune, omisiune sau situatie
care violeaza actele normative,
regulile si principiile contabile,
dispozitiile statutului si hotararile
AGA.
Inexactitatile
se
refera
la
transpunerea in conturi sau
prezentarea unui fapt neconform
cu realitate: erori de calcul,
inexactitati
in
prezentarea
conturilor,
inexactitati
in
infotmatiile
furnizate
de
manageri.Se poate prezenta astfel:
Astfel, cum este explicat in nota
X, nu s-au constatat amortismente
in situatiile financiar
trebuia sa se ridice lamii lei, iar
pierderea exercitiului si pierderile
cumulate, lamii lei.
Dupa parerea noastra, din cauza
incidetei faptelor mentionate in
paragraful precedent, situatiile
financiare nu dau o imagine
fidela situatie financiare a
societatii la 31 decembrie.,
contului de proft si pierdere pentru
exercitiul incheiat la aceasta data
si nu sunt conforma cu prevedrile
legale si statutare.
Imposibilitatea exprimarii unei
opinii: motive, mod de
prezentare
Imposibilitatea exprimarii unei
opinii poate fi data de doua
categorii de limite:
unele sunt impuse de evenimente
exterioare, cum ar fi un incendiu
care a distrus unele documente
jusitificative sau numirea cu
intarziere a auditorului, astfel
incat nu mai este posibila
participarea la inventarierea
stocurilor;
altele sunt impuse de conducerea
intreprinderii, putand fi
reprezentate de refuzul efectuarii
unui control, refuzul de a plati
onorariul sau refuzul de a solicita
un expert extern.
Noi nu am fost in masura sa
asistam la inventarul fizic, nici sa
procedam la confirmarea directa a
conturilor de clienti, din cazua
limitarii intinderii lucrarilor noastre,
impuse de catre directiune.
Avand in vedere importanta
faptelor expuse mai sus, noi nu ne
exprimam o opinie cu privire la
situatiile financiare.

Opinia cu rezerve: motive, mod


de prezentare.
Daca auditorul este confruntat cu
o limitare a intinderii lucrarilor si
in consecinta va trebui sa
formuleze o opinie cu rezerve.
Motive:cand auditorul considera
ca informatia referitoare la
incertitudine nu este pertinenta
sau liseste ceva;cand auditorul
apreciaza ca estimarile facute de
conducerea intreprinderii pentru
intocmirea conturilor anuale nu
sunt rezonabile si ca au o
influenta semnificativa asupra
deciziilor;
cand nu obtine elementele
probante suficiente pentru a
ajusta pozitia responsabililor
intreprinderii privind existenta si
tratarea unei incertitudini.
Exemplu:
Noi nu am putut asista la
inventarul fizic din 31 decembrie
, deoarece noi am fost desemnati
auditori ulterior acestei date.
Tinand seama de natura
documentelor contabile ale
societatii, noi nu am putut controla
cantitatile prin alte proceduri de
audit.
In opinia noastra, cu exceptia
incidentei ajustarilor care ar fi
putut fi necesare daca noi am fi
putut efectua controlul fizic al
cantitatilor, situatiilor financiare
dau o imagine fidela pozitiei si
situatie financiare a societatii la 31
decembrie, cat si contului de
profit si pierdere pentru exercitiul
incheiat la aceasta data si sunt
conforme cu prevederile legale si
statutare.:

Opinia fara rezerve:


semnificatie, mod de
prezentare.
Daca in urma lucrarii efectuate,
auditorul contata ca situatiile
financiare dau o imagien fidela
pozitiei financiare si rezultatele
obtinute sun in acord cu
referintele contabile si conform
prevederilor contabile atunci
auditorul va include in raportul
de audit un paragraf al opinie
intitulat :opinia fara rezerve.
Exemplu :In opinia noastra
situatiile financiare ofera o imagine
fidela si justa apozitie si situatie
situatie financiare a societatii la
la data de 31 decembrie, precum si
precum si asupra performantei
performantei financiare si a
fluxurilor de trezorerie pentru
exercitiul incheiat la aceasta data,
data, in conformitate cu normele
normele internationale de
contabilitate.

Opinia fara rezerve, dar cu un


paragraf de observatii:
semnfiicatie, mod de
prezentare.
In unele cazuri, raportul de audit
poate fi modificat adaugand un
paragraf de observatii al carui
obiectiv este de a lamuri cititorul
asupra unui punct privind
conturile anuale.
Adaugarea unui astfel de paragraf
nu afecteaza opinia auditorului.
Aceasta se situeaza de preferinta
dupa paragraful de opinie si
precizeaza, in general, ca acesta
nu constituie o rezerva.
Forma de prezentare a
paragrafului de opinie in acest caz
este urmatoarea:
fara sa exprimam o rezerva
asupra situatiilor financiare, noi
atragem atentia asupra notri X din
anexa. Societatea face obiectul
unui proces in care este acuzata de
infractiune in utilizarea brevetelor
si in care I se pretinde varsarea
redeventelor si daunelor de
interese; societatea a angajat o
contraactiune, iar audierile
e. aceas
preliminare, cat si procedurile
juridico-administrative ale celor
doua actiuni sunt in curs.
Rezultatul final al acestei situatii
nu poate, in prezent sa fie
determinat si in consecinta, nu au
fost constituite provizioane pentru
acoperirea cheltuielilor care ar
putea sa rezulte.

Paragraful opiniei. Tipuri de


opinie.
Paragraful opiniei raportulde
audit trebuie sa prezinte clar
opinia auditorului asupra faptului
daca situatiile financiare dau o
o imagine fidela pozitiei, situatie
situatie fdinanciare si rezultatelor
rezultatelor obtinute in acord cu
cu referintele contabile.
Termenii utilizati pentru
exprimarea opiniei auditoului
sunt dau o imagine fidela,
sauprezinta in mod sincer in
toate aspectele lor semnificative.
Referintele contabile sunt
Standardele Internationale de
Contabilitate, reguli emise de
catre institutiile sau organismele
profesionale si practica generala
din tara si legislatia locala.
In afara opiniei referitoare la
imaginea fidela, poate fi necesara
includerea in Raportul auditorului
a unei opinii asupra faptului de a
sti daca aceste situatii financiare
sunt conforme cu alte prevederi
legale sau statutare.
Acest paragraf poate avea
formulari precum: Opinia fara
rezerve, Opinia fara rezerve, dar
cu un paragraf de observatii,
Opinia cu rezerve, Imposibilitatea
exprimarii unei opinii, Opinia
defavorabila.

Paragraful privind natura si


intinderea lucrarilor de
audit.(sfera angajamentului de
audit).
Raportul auditorului trebuie sa
prezinte sfera anagajamentului de
audit, declarand ca auditul a fost
efectuat in conformitate cu ISA
sau in conformitate cu
standardele sau practicile
nationale relevante.
Sfera angajamentului de audit se
refera la capacitatea auditorului
de a desfasura procedurile de
audit cerute in mod necesar de
circumstante. Acest lucru este
necesar pentru cititor ca o
certificare a faptului ca auditul a
fosr desfasurat in conformitate cu
standardele sau practicile
stabilite. Daca nu este prevazut
astfel, se presupune ca
standardele sau practicile de
audit urmate sunt cele in vigoare
in tara indicata la adresa
auditorului.

Paragraful introductiv al
raportului de audit.
Paragraf introductiv
identificarea entitatii auditate si a
situatiilor financiare auditate;
Raportul de audit trebuie sa
identifice titlul fiecarei situatii
financiare a entitatii care a facut
obiectul auditului, cat si data si
perioada acoperite prin aceste
documente, sa faca referire la
rezumatul politiclor contabile
semnificative si la alte note
semnificative.
De asemenea trebuie sa contina
elemente privind responsabilitatea
conducerii pentru situatiile
financiare si responsabilitatea
auditorului;
Continutul raportului de audit.
Relatia contractuala de executare
a misunii de audit;
Observatiile reiesite din diverse
verificari;
Informatiile a caror mentiune in
raport este prevazuta exprez de
lege;
Oferirea garantiei pentru actionari
si terti ca un personal calificat a
obtinut asigurarea ca situatiile
financiare ofera o imagine fidela,
clara si completa pozitie
financiare, performantelor si
situatiei financiare generale a
intreprinderii;
Mentiunea ca situatiile financiare
auditate sunt anexate la raportul
de audit.
Rolul raportului de audit.
instrument de comunicare cu
utilizatorii situatiilor financiare
emise de entitatea auditata,
respectiv cu publicul, precum si
cu actionarii pentru decizii
economice;Instrument de
confirmare a increderii publicului
si actionarilor in situatiile
financiare prezentate de o
entitate;Instrument de identificare
a responsabilitatilor pentru
auditor si pentru conducerea
entitatii auditare.

Care sunt normele de referinta


in auditul situatiilor financiare?
In auditul situatiilor financiare ale
unei entitati sunt folosite doua
categorii de norma de referinta:
norme contabile si norme de
audit.
Ce sunt si ce rol joaca normele
de
audit?Normele
de
audit
reprezinta un ansamblu de reguli
definite
de
o
autoritate
profesionala la care se refera
auditorul
pentru
calificarea
muncii sale. Aceste pot si:
Standardele
Internationale
de
Audit
(ISA),
Practicile
Internationale de Audit (IAPS),
Standardele Internationale privind
Misiunile de Examen Limitat
(ISRE), Standardele Internationale
privind Misiunile de Certificare
(ISAE), Standardele Internationale
pentru Misiuni Conexe (ISRS)
emise
de
Consiliul
pentru
Standardele de Audit si Certificare
(IAASB) din cadrul Federatiei
Internationale
a
Contabililor
(IFAC);Norme nationale emise de
un
organism
profesionale
recunoscut ca fiind autoritate in
domeniu.Normele de audit permit
tertilor sa aiba siguranta ca
opinia auditorului va fi emisa in
functie de criterii de calitate
omogene. Ele permit insa si
auditorului
sa
defineasca
scopurile pe care le are de atins
prin punerea in lucru a celor mai
potrivnice tehnici.
Normele de audit se cladifica in 3
categorii,
acoperind
intreaga
activitate a auditorului:
norme profesionale de lucru;
norme de raportare;
norme generale de comportament;
Ce sunt si ce rol au normele
contabile?Normele contabile sunt
stabilite
de
organismele
de
reglementare
din
domeniul
contabilitatii, care sunt de regula
organisme de interes public,
autonome.Normele contabile sunt
comune si obligatorii pentru toti
cei care stabilesc, controleaza si
utlitzeaza situatiilr financiare.
Entitatile care au obligatia de a
stabili situatii financiare sunt cei
prevazuti la art.1 din Legea
contabilitatii. Cei care controleaza
sun prevazuti prin legislatia
fiecarei tari si au ca referinta in
activitatea lor normele contabile.
situatiile financiare trebuie sa fie
stabilite potrivit unei sau mai
multot dintre referintele
urmatoare:standarde
internationale de raportare
financiara;standardel sau norme
contabile nationale;alte referinte
contabile bine precizate si
recunoscute, aplicate pentru
elaborarea si prezentarea
situatiilor financiare.Normele
contabile internationale sunt
stabilite de IASCF ( Fundatia
Comitetului pentru Standarde
Standarde Internationale de
Contabilitate) si sunt denumite
generic Standarde Internationale
de Raportare financiara (IFRS).
Acestea cuprind:Standarde
Internationale de raportare
Financiara emise de IASB (IFRS);
Standarde Internationale de
Contabilitate (IAS);
Standardele de interpretare emise
de SIC sau IFRIC;
Alte documente emise de IASB,
SIC sau IFRIC.

Ce este si cum se determina


pragul de semnificatie?
Pragul de semnificatie reprezinta
nivelul, marimea unei sume peste
care auditorul considera ca o
eroare, o inexactitate sau o
omisiune
poate
afecta
regularitatea
si
sinceritatea
situatiilor financiare, precum si
imaginea fidela a rezultatului, a
situatiei
financiare
si
a
ptrimoniului intreprinderii.
Este nivelul de eroare sub care
intelegerea
si
interpretarea
situatiilor financiare nu vor fi
afectate semnificativ.
Stablirea
unor
praguri
de
semnificatie permite:
orientarea
mai
buna
si
planificarea misiunii;
evitarea lucrarilor inutile;
jusitificarea deciziilor referitoare
la opinia emisa.
Pentru determinarea pragului de
semnificatie pot fi utlizate diferite
elemente de referinta: capitalurile
proprii, rezultatul net, cifra de
afaceri.
Definirea pragului de semnificatie
permite auditorului inca de la
inceputul
activitatii
sale
sa
aprecieze mai bine sistemele si
conturile susceptibile sa contina
erori
sau
inexactitati
semnificative, iar la sfarsitul
misunii,
sa
aprecieze
daca
anomaliile pe care le-a descoperit
trebuie sa ife corectate in cadrul
exercitiului, in scopul de a putea
emite o opinie fara rezerve.
Unele circumstante particulare
trebuie avute in vedere la
determinarea
pragului
de
semnificatie:
existenta unor prevederi legale,
statutare sau contractuale;
evolutia importanta de la un an la
altul a unor posturi;
capitaluri proprii sau rezultate
anormale.

Riscul de audit: componentele


si relatiile intre acestea.
Riscul de audit consta in faptul ca
auditorul exprima o opinie
incorecta din cauza faptului ca in
situatiile financiare sunt erori
semnificative.
Riscul de audit se divide in 3
componente:
Riscul inerent consta in
posibilitatea ca soldul unui cont
sau o categorie de operatiuni sa
comporte erori semnificative,
izolate sau impreuna cu erorile
din alte conturi sau categorii de
operatiuni, din cauza unui control
intern insuficient.
Riscul legat de control consta in
faptul ca o eroare semnificativa
intr-un cont sau intr-o categorie
de operatiuni, izolata sau
impreuna cu alte solduri de
conturi sau categorii de
operatiuni, nu este nici prevenita,
nici descoperita si corectata prin
sistemul contabil si de control
intern utilizate;
Riscul de nedescoperire consta
in faptul ca controalele declansate
de auditori nu reusesc sa
descopere o eroare semnificativa
in soldul unui cont sau intr-o
categorie de operatiuni, izolata
sau impreuna cu alte solduri sau
categorii de operatiuni.
Exista anumite relatii intre cele
trei componente ale riscului de
audit.
Riscul de nedetectare este invers
proportional cu cumulul riscurilor
inerente si riscurile legate de
control. Daca riscurile inerente si
cele legate de control sunt
ridicate, trebuie fixat un nivel al
riscului de nedetectare reduc,
astfel incat sa fie reduc cat mai
mult riscul de audit si invers.
Pe de alta parte, trebuie sesizata
si relatia de invers
proportionalitate dintre caracterul
semnificativ si riscul de audit. Cu
cat pragul de semnificatie este
mai mare cu atat riscul de audit
este mai mic si invers.

Ce este riscul legat de control?


Consta in faptul ca o eroare
semnificativa intr-un cont sau
intr-o categorie de operatiuni,
izolata sau impreuna cu alte
solduri de conturi sau categorii de
operatiuni, nu este nici prevenita,
nici descoperita si corectata prin
sistemul contabil si de control
intern utilizate.
In general auditorul fixeaza un
nivel ridicat al riscului legat de
control atunci cand:
sistemele contabile si de control
nu sunt aplicate corect;
sistemul contabil si cel de control
intern ale intreprinderii sunt
considerate ca insuficiente.
Ce este riscul inerent?
Consta in posibilitatea ca soldul
unui cont sau o categorie de
operatiuni sa comporte erori
semnificative, izolate sau
impreuna cu erorile din alte
conturi sau categorii de
operatiuni, din cauza unui control
intern insuficient.

Ce este riscul de nedetectare?


Consta in faptul ca controalele
declansate de auditori nu reusesc
sa descopere o eroare
semnificativa in soldul unui cont
sau intr-o categorie de operatiuni,
izolata sau impreuna cu alte
solduri sau categorii de
operatiuni. Depinde de controalele
proprii ale auditorului si nu poate
fi eliminat in totalitate, oricare ar
fi tehnicile si procedurile folosite
de auditor.

Conceptul de independenta in
audit.
Principiul independentei se aplica
tuturor profesionistilor contabili
in practica libera, indiferent de
natura serviciului profesional
prestat. In cazul executarii, insa,
a unor misiuni de audit prin care
se furnizeaza o asiguarare in ce
priveste credibilitatea situatiilor
sau informatiilor financiare in fata
publicului, independenta devine
cea mai sigura garantie ca
profesionistul contabil si-a
indeplinit misiunea in conditii de
integritate si cu obiectivitate.
Independenta are doua
componente fundamentale:
ndependenta de spirit
(rationamentul profesional) este
caracterizata prin starea de spirit
care inlesneste obtinerea unei
opinii neafectate de influente care
pot compromite acest rationament
profesionale, permitand
profesionistului contabil sa
actioneze cu integritate, cu
obiectivitate si cu pridenta
profesionala;
independenta in aparenta
(comportamentul)- se
caracterizeaza prin evitarea
faptelor si circumstantelor care
pot fi atat de semnificative incat o
terta persoana, logica si informata
ar putea ajunge la concluzia
normala ca integritatea,
obiectivitatea si prudenta
profesionala ale cabinetului sau
ale unui membru au fost
compromise. Independenta este
potential amenintata in
urnatoarele situatii:
interes propriu;
slabirea autocontrolului;
renuntarea la propriile convingeri;
manifestari de familiarism;
actiuni de intimidare.

Controlul de calitate in audit.


Reprezinta un ansamblu de
masuri luate de organismele
profesionale, care vizeaza analiza
modului de organziare si
functionare a unui cabinet si
aprecierea modului de aplicare in
cadrul cabientului a standardelor
internationale si a normelor
profesionale emise de aceste
organisme.
Obiective:
Oferirea catre public a unei bune
perceptii despre calitatea
serviciilor;
Armonizarea comportamentelor
profesionale ale mebrilor;
Contribuirea la buna organizare a
cabinetelor si la perfectionarea
metodelor de lucru;
Aprecierea modului de aplicare a
regulilor si normelor profesionale;
Dezvoltarea solidaritatii in randul
profesiei, prin favorizarea
caontactelor dintre colegi,
apropierea si respectul
profesionistilor fata de organismul
profesional.
Principiile fundamentale care
stau la baza organziarii
controlului de calitate sunt:
universalitatea, confidentialitatea,
colegialitate, adaptarea controlului
si urmarirea.
Documentele europene prevad ca
activitatea de control al calitatii
poate fi organizata si exercitata
prin doua metode:
controale colegiale: membrii activi
ai profesiei sunt desemnati drept
colegi care efectueaza controlul;
controale prin personal angajat:
sunt persoane angajate de o
organizatie profesionala sau o
autoritate de reglementare care
gireaza sistemul de control si
efectueaza controlul de calitate.
Care sunt principalele misiuni
speciale si misiuni conexe ale
profesionistilor contabili?
Misiunile de audit cu scop
special, se pot referi la:
Situatii financiare stabilite dupa
un referential contabil diferit de
standardele internationale de
raportare financiara si de normele
nationale;
Conturi sau elemente de bilant
sau rubrici din situatiile
financiare;
Respectarea clauzelor
contractuale;
Situatii financiare consolidate.