Evolutia tematica a calitatii vietii

Conceptul de calitate a vietii a devenit scopul preocuparilor politice, ideologice,

fiolozofice si in special sociologice in anii 60-70 in Occident si a cunoscut o popularitate
speciala si in Romania anilor 70-80 si apoi dupa Revolutie.
Se disting 3 etape ale evoluiei social-economice a lumii occidentale:
1. etapa efortului de reconstrucie economica si social-politica,
2. etapa boomului economic: sf anilor 50, dar mai ales anii 60-70.,
3. etapa noului stres economic si a expansiunii la ultimele limite ale cuprinderii
economiei de piaa: anii 80-90.
Tematica calitii vieii care a explodat in anii 60-70 in Occident, a reprezentat o
reacie pozitiva de ieire dintr-o neprevzuta criza umana a civilizaiei capitaliste
aflate in rapida expansiune.
Anii 60 si prima parte a anilor 70 au reprezentat pt tarile occidentale o perioada
distincta. Dup stresul celui de al doilea rzboi mondial si al perioadei de refacere,
populaia a cunoscut o cretere rapida si substaniala a standardului de viata. Lumea
occidentala a cunoscut un ritm rapid de cretere economica. Lipsa competiiei fcea
ca aceasta cretere economica sa para durabila. Totodat aceasta cretere economica a
eliberat nsemnate resurse economice pt o larga gama de programe noneconomice. Un
prim pas a fost dezvoltarea statului bunstrii, care a oferit un sentiment de securitate
populaiei si a creat un circuit important in satisfacerea nevoilor umane, in afara
economiei propriu-zise.
Generaia care s-a confruntat cu restrictiile impuse de razboi s-a trezit in fata unei
explozii a oportunitilor. Economia era centrata spre satisfacerea nevoilor materiale,
iar explozia ofertei dus la o anumita saturare a cererii. S-a conturat ideea ca
economia nu poate satisface toate nevoile si ca pe langa economie trebuie dezvoltate
si alte tipuri de activitati, cum ar fi cele noneconomice, care sa satisfaca noile nevoi
ale populatiei. Aceste nevoi pareau a fi realizate in afara sistemului economic.
Tematica calitatii vietii a reprezentat o reactie constructiva. Resursele crescute
exploziv si care nu erau inalt solicitate pareau a fi disponibile pt imbunatatirea
calitatii tuturor sferelor de viata. Scopul era de a duce o viata in care nu exista grija
zilei de maine, o viata de munca mai umana si mai satisfacatoare. Oamenii pretuia
mult mai mult o munca inalt satisfacatoare uman, decat una mai bine platita.
Prin anii 60 s-a produs o intreaga miscare sociologica centrata pe identificarea
stilurilor de alternative de viata. Stilul de viata standard era considerat un produs al
economiei de piata: munca castig/castig pt consum. Pornind de la acest principiu,
devine clar cum sistemul economiei de piata induce un supraconsum in anumite zone:

unde productia este profitabila, oferta este substantiala; la randul ei, oferta dezvolta
nevoile corespunzatoare ei, care, in final, genereaza un consum accentuat.
De aici rezulta ca in timp ce nevoile materiale sunt execesiv acoperite, cele
nonmateriale, noneconomice raman slab satisfacute. Pe de alta parte, pentru a-si
satisface nevoile proprii, individul este presat sa munceasca pentru a obtine resurele
necesare. Asadar, nevoile materiale artificial ridicate genereaza o presiune spre
supramunca, spre munca execesiva, care deformeaza calitatea vietii umane.
Acest stil de viata avea un efect destructiv nu numai asupra vietii individului, ci si
asupra vietii colective, asupra intregii planete. El duce la o supraproductie materiala,
lucru care genereaza puternic resursele naturale limitate si distruge mediul. Era deci
necesara o moderare a cresterii indistriale pentru a evita efectele ei destructive asupra
umanitatii, aceasta facandu-se prin reducerea consumului.
Anii 60 poti fi considerati o perioada in care s-a lansat un nou tip de umanism (Orice
doctrin care are n centru bunstarea i demnitatea omului, concepie i care
militeaz pentru dezvoltarea liber a personalitii umane). Omul incearca sa se
ragaseasca pe el insusi, sa-si identifice nevoile autentic umane, sa-si regandeasca si
reconstruiasca propria viata dupa o noua logica. Omul doreste sa se repuna in centrul
universului, sa-si reconstruiasca intreaga lume dupa propria sa masura.
Anii 80-90 : au produs o neasteptata schimbare de perspectiva in societatea
occidentala. Toate programele de umanizare a societatii si de reorientare a vietii
individuale si colective, programe aparent solide si durabile, prectic au disparut.
Cresterea economica a devenit problematica, fiind supusa unui stres tot mai
accentuat. Noua conjunctura economica a inlaturat interesul pt dezvoltare umana si
stiluri alternative de viata, punandu-i din nou pe oameni la munca.
Se produce o extensie extraordinara a ofertei economice. Sistemul economic tinde sa
preia rapid satisfacerea multor nevoi care pareau mai inainte imposibil de satisfacut
prin mecanismele economiei. Inclusiv consilierea in momentele dificile, ingrijirea
sociala, cultura, linistea sufleteasca, armonia, dezoltarea personala, toate pot fi
realizate prin mecanismele economiei de piata care poate oferi in principiu orice
serviciu, la o calitate ridicata si un pret scazut. Conceptul de nevoie noneconomica
pare a-si fi pierdut sensul, orice nevoie poate fi satisfacuta de catre piata.
Dezvoltarea rapida a statului bunastarii in anii 50-70 a insemnat promovarea unor
mecanisme publice, diferite de cele ale pietei, de satisfacere a unui larg set nevoi.
Grija si responsabilitatea statului pt satisfacerea unor nevoi ale indivizilor creste. Cel
putin partial, statul se retrage din functia de a acoperi unele tipuri de nevoi.
Invatamantul gratuit este tot mai mult inlocuit de un sistem care isi deversifica
resursele financiare. Suportul de somaj a devenit tot mai modest si mai limitat in timp
pt a incuraja reintrarea pe piata muncii.

In locul umanismului radical, inalt structurat, fondat in principal pe programul

calitatii vietii, s-a instalat o noua paradigma teoretica , desemnata de conceptul de
postmodernism: omul decade din postura sa de centru al universului, cu ambitia de a-l
modela dupa propria sa masura si devine o parte a unui complex confuz. Viata umana
inceteaza a mai fi obiectul unui program de organizare coerenta, prin promovarea
logicii nevoilor autentic umane.
Postmodernismul poate fi considerat ca exprimand sociologic si filozofic spiritul noii
epoci.