Sunteți pe pagina 1din 13

DREPT NOTARIAL

CURS 1
CAPITOLUL I
INTRODUCERE

IN ACTIVITATEA NOTARIALA

1. CONSIDERATII INTRODUCTIVE
1.1. Noiunea i importana dreptului notarial
1.2. Obiectul dreptului notarial
1.3. Izvoarele dreptului notarial
2. DIN ISTORIA NOTARIATULUI
3. PRINCIPIILE ACTIVITII NOTARIALE
3.1. Funcie autonom
3.2. Autoritate public
3.3. Profesiune liberal
3.4. Serviciu de interes public
3.5. Principiul legalitii
3.6. Principiul tratamentului egal, al echidistanei i al imparialitii
3.7. Notarul ndeplinete actele solitar i personal
3.8. Confidenialitatea sau principiul pstrrii secretului profesional
3.9. Disponibilitatea ntocmirii actelor notariale
3.10. Principiul libertii contractuale
3.11. Rolul activ al notarului public
3.12. Monopolul activitatii notariale
1. CONSIDERATII INTRODUCTIVE
Romania, tara asezata in sud estul Europei, ca un zid despartitor intre doua mari
civilizatii, orientala si occidentala, s-a mentinut si evoluat de-a lungul secolelor,
impunandu-si un anumit mod specific de dezvoltare sociala, care a condus la aparitia unui
sistem de drept propriu.
In functie de evolutia istorica a societatii romanesti sistemul de drept s-a
perfectionat, cunoscand tot atatea etape de dezvoltare ca si societatea insasi.
In Romania, institutia notariala, cunoscuta sub varianta moderna, nu este o
institutie veche. Notiunea de notar sau act notarial nu apare inscrisa in documentele
vechi ale vremii, decat foarete tarziu in Evul Mediu si atunci doar cu referire la
Transilvania. Cu toate acestea, activitatea notariala a existat in provincile romanesti din
cele mai vechi timpuri si pana astazi, rastimp in care distingem mai multe etape si anume
cea scalavagista, feudala si moderna.
1.1.

NOIUNEA I IMPORTANA DREPTULUI NOTARIAL

DREPTUL NOTARIAL este constituit din ansamblul normelor juridice care


reglementeaz modul de organizare a activitii notariale, statutul notarului public i
procedura de ntocmire a actelor notariale. Enunarea acestei definiii sintetice relev
existena unor norme juridice cu caracter diferit : unele sunt norme ce privesc doar
organizarea activitii notariale i structura organelor care o exercit sau o coordoneaz;
altele se refer la procedura de ntocmire a diferitelor acte notariale.
Activitatea notarial asigur persoanelor fizice i juridice, astfel cum precizeaz
chiar Art. 1 din Legea nr. 36/1995, constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale

nelitigioase, precum i exerciiul drepturilor i ocrotirea intereselor, n conformitate cu


legea". Din aceste dispoziii legale se poate desprinde i importana deosebit a activitii
notariale i, implicit, a dreptului notarial. Intr-adevr, societile moderne i cu o solid
economie de pia se caracterizeaz printr-o multiplicare accentuat a raporturilor
juridice la care particip persoanele fizice i tot mai multe persoane juridice. Participarea
la viaa juridic implic, cu necesitate, respectarea unei anumite ordini de drept i a
valorilor ocrotite de aceasta.
Datorit acestui fapt actele juridice nu se pot ntocmi fr respectarea unor condiii
legale, fie ele de form, fie de fond. Unul din marile principii ale dreptului civil este fr
ndoial acela al consen-sualismului. Aceasta nseamn c, n general, simplul acord de
voin al prilor este generator de drepturi i obligaii corelative.
Prin urmare, prile nu sunt inute s recurg la constatarea raporturilor lor civile
sau comerciale printr-un act ntocmit n faa unui notar public. Cu toate acestea, sigurana
circuitului civil recomand constatarea unor atare raporturi printr-un act scris, respectiv
chiar printr-un nscris ntocmit i autentificat de un specialist al dreptului, adic de un
notar public. Intocmirea unui nscris autentic, care s constate raportul juridic civil sau
comercial realizat de pri, este dorit i solicitat adeseori de pri, ceea ce reprezint o
garanie solid a conservrii drepturilor lor.
Alteori, forma autentic a actului reprezint chiar o condiie de valabilitate a
contractului sau operaiei juridice ntocmite de pri. Formalismul reprezint o
caracteristic a actelor notariale. Dar formele nu sunt un scop n sine ci o necesitate
determinat de siguranta actelor notariale intocmite
1.2.

OBIECTUL DREPTULUI NOTARIAL

Din definiia deja enunat i din ansamblul reglementrilor n vigoare se poate


desprinde cu uurin i obiectul dreptului notarial. Acesta este format din normele
juridice privitoare la organizarea activitii notariale, statutul notarului public i la
procedura de ntocmire a actelor notariale. Obiectul dreptului notarial este constituit i
din normele privitoare la procedura succesoral notarial.
Obiectul dreptului notarial coincide i cu obiectul disciplinei aferente acestui
domeniu. Aceasta nu nseamn c obiectul de interes al dreptului notarial este cantonat la
instituiile deja enunate i care au esenialmente un caracter organizatoric i procedural.
Domeniul de interes al dreptului notarial este ns mult mai larg i cuprinde varii domenii
juridice. Avem n vedere, n primul rnd, instituii importante ale dreptului civil, cum sunt
cele privitoare la: contracte civile si/sau comerciale, societati comerciale, asociatii,
fundatii, succesiuni, drepturi reale si de creanta, i publicitate imobiliar. Dreptul familiei,
ndeosebi prin instituiile privitoare la capacitatea persoanelor fizice i juridice i la
reprezentarea lor, este i el implicat n activitatea notarial.
1.3. IZVOARELE

DREPTULUI NOTARIAL

Izvoarele dreptului notarial sunt diverse si sunt cuprinse n acte normative de


natura diferita. In mod incontestabil, nsa, principalul izvor al dreptului notarial este
LEGEA NOTARILOR PUBLICI SI A ACTIVITATII NOTARIALE NR. 36 DIN 12 MAI 1995. Ea a fost
adoptata tinnd seama att de experienta dobndita de notarii din tara noastra, n
perioada anterioara, ct si de evolutiile legislative din tarile democratice europene.
Legea nr. 36/1995 se completeaza n mod corespunzator cu prevederile Codului civil
si ale Codului de procedura civila. Drept urmare, dispozitiile codurilor mentionate
constituie si ele izvor de drept notarial, n materiile care intereseaza activitatea notariala.
Cu acelasi titlu de izvor de drept trebuie mentionata si Legea nr. 178 din 4
noiembrie 1997 pentru autorizarea si plata interpretilor si traducatorilor folositi de

organele de urmarire penala, de instantele judecatoresti, de birourile notarilor publici, de


avocati si de Ministerul Justitiei.
Ordonantele Guvernului pot constitui si ele izvor al dreptului notarial, cum ar fi de
exemplu Ordonanta de urgenta nr. 166/2008 privind modificarea art. 16 lit. a) din Legea
notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, si infiintarea Institutului Notarial
Roman, ordonanta validata si aprobata prin Legea 298/2009; Ordonanta de urgenta nr.
125/2007 pentru modificarea art. 13 din Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr.
36/1995.
Un izvor de drept cu o valoare incontestabila este reprezentat de Regulamentul,
adoptat n temeiul Art. 107 din Legea nr. 36/1995, de punere n aplicare a Legii notarilor
publici si a activitatii notariale, nr. 36/1995, cu modificarile si completarile ulterioare.
Regulamentul a fost adoptat prin Ordinul nr. 710/C din 5 iulie 19954.
Aparitia LEGII NOTARILOR PUBLICI SI A ACTIVITATII NOTARIALE NR. 36/1995 a constituit,
fara indoiala, un moment de rezonanta in implinirea reformei din domeniul institutiilor de
profil juridic din Romania, fiind deja cunoscut faptul ca reforma Justitiei a reusit pe deplin
si foarte repede in domeniul notarial. Ca efect al acestei legi, NOTARUL PUBLIC este investit
cu competenta de a indeplini un serviciu de interes public, dar avand statutul unei functii
autonome, caracteristic profesiunilor liberale. Astfel, notarul, desi este un liber
profesionist, ca purtator al sigiliului de stat, indeplineste acte de autoritate publica, fapt ce
confera o noua dimensiune acestei nobile profesii, dar care implica si raspunderi pe
masura.
Modul de numire in functia de notar public, de suspendare si incetare a calitatii de
notar public atesta caracterul dublu al acestei functii : notarul este titular al unui serviciu
de interes public si, totodata, un liber profesionist, membru al unei organizatii
profesionale.
Potrivit dispozitiilor Legii nr. 36/1995, notarul public este numit de ministrul
Justitiei, la propunerea Consiliului Uniunii Nationale a Notarilor Publici. In mod simetric,
suspendarea din functie se dispune de ministrul Justitiei, la solicitarea Consiliului Uniunii
Nationale a Notarilor Publici, iar incetarea calitatii de notar public se constata sau se
dispune, dupa caz, de ministrul Justitiei.
Cunoatem, foarte bine, c interesele economice ale persoanelor fizice i juridice se
reflect, n numeroase cazuri, n acte juridice.
Tot att de bine tim c principiul consensualismului, st la baza ncheierii valabile
a actelor juridice.
Astfel, n cele mai multe cazuri, acordul de voin al prilor este suficient pentru
ncheierea valabil a actului, materializarea acestuia (instrumentum) fiind folosit doar ca
o msura de prevedere, ca mijloc de prob, n cazul apariiei unor litigii.
Totui, datorit importantei lor, unele acte sunt cerute a fi ncheiate n anumite
forme sau ndeplinind unele solemniti, simpla manifestare de voin nefiind o garanie
suficient pentru pri. i atunci este necesar ca aceast manifestare de voin a prilor s
fie certificat cu o putere oficial de ctre o persoana investit cu autoritatea
statului.
Pe lang situaiile prevzute expres de lege pentru valabila ncheiere a actelor,
prile, pentru o mai bun redactare a nscrisului sau pentru o certificare suplimentar a
voinei lor apeleaz la forma autentic i la serviciile unui profesionist, n spe, a unui
notar public.
Activitatea notarului se concentreaz pe mai multe repere i anume:
- pe relaia dintre clieni, unde notarul se comport ca un adevrat magistrat in
necontencios, al cauzelor deduse n faa sa i
- pe relaia dintre clieni i autoritile statului, unde notarul prin autoritatea
cu care este investit ndeplinete, n numele clienilor si, proceduri prealabile, la
diverse instituii ale statului, n vederea aplicrii corecte a prevederilor legale n
actele pe care le instrumenteaz. Pe lng responsabilitile cu caracter profesional
notarul are i o datorie special de loialitate i colaborare cu statul,
superioar unui cetean, el fiind cel care pune n aplicare i apar legea, fiind

un garant al drepturilor cetenilor i un liant ntre ceteni i


autoritile statului.
Rolul notarului devine tot mai important deoarece, n afara autoritii cu care este
investit, acesta este i un aprtor al intereselor cetenilor.
Asistm, n prezent, n cadrul profesiei, la crearea unor legturi mult mai strnse
dect cele dintre client i prestatorul de servicii, notarul transformndu-se, dintr-un
partener al justiiei ntr-un partener al familiei, rolul su devenind, alturi
de medic i avocat, de garant al linitii familiei, de confident n probleme de
drept, i nu n ultimul rnd de creator i conservator al titlurilor de proprietate,
sftuitor i redactor al actelor ce intereseaz familia, un doctor al proprietatii.
Notarul este prin excelenta consilierul de proximitate al familiei. Este o trasatura
identitara incontestabila. Aceasta trasatura este atat de naturala pentru notar, incat
deseori o trecem, din pacate, cu vederea.
n acest context, NOTARUL PUBLIC poate fi definit ca fiind aceea persoan
investit cu autoritatea statului n vederea autentificrii actelor juridice n
scopul ndeplinirii cerinelor solemne ale acestora, stabilirea i atestarea
faptelor de nsemntate juridic, ndeplinirea procedurii succesorale
necontencioase, precum i alte atribuii stabilite de lege.
Potrivit LEGII nr. 36 / 1995, LEGEA NOTARILOR PUBLICI I A ACTIVITII
NOTARIALE, activitatea notarial asigur persoanelor fizice i juridice constatarea
raporturilor juridice civile sau comerciale, precum i exerciiul anumitor drepturi i
ocrotirea intereselor conforme cu legea. Aceste atribuii se ndeplinesc prin ncheierea de
acte notariale precum i prin consultaii neurmate, n mod obligatoriu de ncheierea
vreunui act.
Trebuie s menionm faptul c din multitudinea de acte i proceduri ntocmite de
notar sunt excluse problemele de natur contencioas. Nici unul din aspectele
soluionate de notarul public nu presupune existena vreunui litigiu ntre pri, iar n cazul
apariiei acestuia (nentelegerea coindivizarilor cu ocazia partajului sau a motenitorilor cu
ocazia dezbaterii procedurilor succesorale) notarul va ndruma prile n faa instanei de
judecat n vederea soluionrii litigiului pe cale judectoreasc.
Profesionalismul notarului const att n aceea c prin actele sale acesta s nu
declaneze litigii ct i n arta sa de a armoniza dorina prilor cu prevederile legii pentru
obinerea rezultatului urmrit de solicitanii actului notarial.
Natura funciei de notar este definit, n primul rnd, de principiile care guverneaz
aceast activitate cum ar fi legalitatea, egalitatea, imparialitatea, independena.
2. DIN ISTORIA NOTARIATULUI
Originea institutiei notariatului trebuie cautata in antichitate unde, in oranduirea
sclavagista se regasesc elemente specifice ce pot duce la concluzia existentei unor forme
incipiente de exercitare a profesiei notariale. Aparitia notariatului este legata de inventarea
si raspandirea scrisului de catre populatiile sumeniene.
Astfel, primele testamente, contracte de vanzare-cumparare de sau de inchiriere au
fost scrise in Mesopotamia cu mii de ani in urma, deci nu intamplator se spune despre
notariat ca ar fi o institutie milenara. Consemnarea in scris a operatiunilor juridice a
contribuit la garantarea ordinii si pacii in cadrul conventiilor private.
Ulterior, in Roma antica cei ce se indeletniceau cu afaceri si diverse tranzactii
comerciale se foloseau de scribi pentru a nota elementele esentiale ale discutiilor ce se
purtau cu ocazia incheierii conventiilor. Astfel, nota scrisa de sclav si aprobata de parti
constituia un inceput de dovada in cazul unui proces izvorat din conventie. Specializarea
sclavilor le-a atras si denumirea de notari adica cei care iau notite.
Adeseori originea notariatului este legata de institutia tabelionilor, desi nu exista
suficiente probe pentru considerarea sfarsitului epocii republicane ca detinatoare a tuturor
conditiilor social-economice pentru transformarea unui simplu scrib intr-un adevarat

functionar public. In dreptul roman, mult timp inscrisurile au constituit doar un simplu
mijloc probator al unor acte ce se indeplineau dupa un anumit ceremonial. Propagarea
treptata a documentelor scrise a determinat aparitia unei profesii liberale, a tabelionului,
persoanele ce o exercitau fiind specializate in redactarea documentelor juridice.
Tabelionii au devenit treptat experti in cunoasterea legilor si a formei juridice,
functiile lor depasind pe acelea de simpla redactare a unor documente juridice. Astfel, au
devenit adevarati asesori juridici ai partilor, nu doar in materia conventiilor private ci si in
privinta redactarii unor petitii, atestari sau certificari solicitate de tribunale.
Dupa destramarea Imperiului roman, cresterea influentei bisericii a facut ca
activitatea notariala sa se desfasoare in cadrul institutiilor clericale, actele acestora fiind
intocmite de laici sau clerici ce purtau denumirea de notari.
Odata cu dezvoltarea oraselor medievale si inflorirea comertului, conventiile
private au inceput sa fie redactate de persoane ce posedau o calificare corespunzatoare,
calificare ce se putea obtine in diverse scoli ale vremii. Astfel, dezvoltarea comertului a dus
la transformarea scribului (scriptor sau notarius) in notar public.
O contributie de seama se regaseste in activitatea Universitatii din Bologna in cadrul
careia trei juristi si-au pus amprenta pe dezvoltarea institutiei notariale. Primul autor in
domeniul dreptului notarial a fost profesorul Rainiero de Perugia care intre 1222-1234 a
elaborat un tratat in aceasta materie intitulat Ars notariae cuprinzand trei parti :
contractele, dispozitii de ultima vointa si inscrisuri procesuale.
Odata cu cresterea puterii monarhice la sfarsitul oranduirii feudale notariatul
devine organ al statului, cu drept exclusiv de a redacta si autentifica actele juridice pe
teritoriul unde functioneaza, contra unei taxe ce devenea venit al statului. Secolul al XVIIlea a adus si instituirea primelor proceduri notariale, semnatura notarului avand o forta
probanta deosebita, fiind intarita cu un sigiliu.
In tara noastra institutia notariala, in acceptiunea moderna, nu este foarte veche.
Notiunea de notar sau act notarial nu apare inscrisa in documente decat tarziu in Evul
Mediu si doar in Transilvania. Cu toate acestea, elemente ale activitatii notariale se
regasesc in toate provinciile romanesti din cele mai vechi timpuri.
In perioada sclavagista anterior cuceririi romane, in Dacia dreptul cutumiar era
omniprezent si se manifesta prin obiceiul pamantului, acesta mentinandu-se pana la
aparitia unor legi scrise. Dupa cucerirea Daciei administratia romana a impus unele legi ce
vor coexista cu dreptul autohton ; incep sa apara tranzactiile scrise, drept dovada stand
tablitele cerate de la Rosia Montana, acte ce cuprind contracte de vanzare-cumparare ce
au drept obiect sclavi si imobile, contracte de locatiune a fortei de munca si chiar un
contract de societate. Sub influenta civilizatiei romane este posibil ca acei scribi denumiti
in Roma notari sa fi existat si in Dacia romana.
In spatiul romanesc primele marturii de activitate notariala dateaza din secolul al
XII-lea in Transilvania, unde in cadrul Cancelariei regale maghiare functiona notarul
special care asigura si slujba de secretar al regelui, calitate in care autentifica acte cu inelul
acestuia. Cancelaria voievozilor Transilvaniei era organizata dupa aceleasi principii ca si
cea maghiara, lucrul cel mai important de evidentiat in aceasta organizare fiind faptul ca
notarii nu-si pierdeau functia odata cu schimbarea voievodului.
Din a doua jumatate a secolului al XIII-lea activitatea notarilor se concentreaza in
locuri de adeverire (loca credibilia), unde se vor intocmi acte la cererea unor persoane
particulare, sub pecetea autentica sau din insarcinarea regelui, voievodului sau vicevoievodului. Ca procedura, actele de adeverire se intocmeau mai ales in zilele de
sarbatoare, iar notarul pregatea un concept in rezumat, dupa declaratiile partilor, facute in
fata membrilor Colegiilor de canonici de pe langa bisericile episcopale sau de pe langa
manastiri. Acest concept era citit apoi partilor, se corecta, se transcria pe curat si apoi se
trecea in registru dupa ce se platea o taxa. Aceste acte aveau valoare probatorie daca erau
recunoscute de partea adversa. Numarul tot mai mare al tranzactiilor au facut ca notarii sa
inceapa sa foloseasca formulare tip de acte (formulae solemnes styli) inca din secolul al
XIV-lea.

Actele notariale se incheiau cu semnul notarului, o figura stilizata desenata de


mana, reprezentand elemente simbolice cu numele ori initialele acestuia. Pe masura
inmultirii numarului de acte a crescut si frecventa falsurilor. De aceea se faceau verificari
periodice la locurile de adeverire. In cazul dovedirii falsului, faptasul era pedepsit cu
moartea.
Astfel, in 1399, Stefan, notar al conventului Cluj-Manastur a fost ars pe rug si averea
i-a fost confiscata intrucat se constatase ca a plastografiat numeroase acte.
Un alt spatiu cu activitate notariala prolifica este cel de la Gurile Dunarii, zona
intens colonizata de genovezi la sfarsitul secolului al XIII-lea si inceputul secolului al XIVlea. Astfel actele de la Chilia din anii 1360-1361 sunt redactate de notarul Antonio di Ponzo
(originar din Pondezolo) unde figureaza in acte ca sacre Imperii notarius si care a
instrumentat in aceasta perioada 99 de acte juridice de natura diversa. Din cercetarea
acestora se observa ca imprumuturile sau gajurile se faceau cu ipocrita discretie. De
exemplu, notarul consemna un transport de grau, cumparat cu bani imprumutati (fara a
se preciza suma) ce urmau a fi restituiti (aici suma era specificata) la 15 zile de la sosirea
navei in portul de destinatie. Metoda era folosita spre a se ascunde dobanda, oficial
interzisa in lumea occidentala.
Dupa anul 1400, cei care scriau efectiv documentele erau cunoscuti sub numele de
gramatic, logofat, scriitor cu mana, scriitor de cuvinte. Din acea perioada justitia devine un
atribut al domnitorului, drept urmare legalizarea oricarui inscris se putea face numai in
cancelaria domneasca, condusa de un boier numit logofat. Pentru exercitarea atributiilor
sale acesta avea in subordine logofeti de rang inferior ce intocmeau actele, le copiau sau
transcriau in registre. Numai prin aplicarea sigiliului domnesc de catre logofat, unicul
pastrator al acestuia, actele capatau forta juridica.
In consecinta, se poate spune ca logofatul domnesc este stramosul autohton al
Notarului Public.
O imagine elocventa a evolutiei institutiei notariale satesti in Ardeal in perioada
secolului al XVI-lea si pana in anul 1848, o dovedeste atestarea a 1300 de notari. Numarul
redus al stiitorilor de carte si caracterul majoritar al populatiei romane din aceasta regiune,
imbinat cu birocratistimul exagerat al hasburgilor in imperiul lor au condus la cresterea
numarului de notari satesti care ii ajuta pe oameni cu sfaturi si le transmite legile si
dispozitiile organelor administrative. Cei care puteau ocupa aceasta functie trebuia sa
cunoasca limbile oficiale (germana, latina si maghiara), dar si romana, spre a se intelege
cu taranii.
La inceputul secolului al XVIII-lea, un act al guvernului transilvanean stabilea
dreptul obstii de a-si alege notarul dintre persoane onorabile si a-l salariza cu o suma
potrivita. In anul 1808, apar Instructiunile notarilor satesti unde sarcina notarilor era sa-i
ocroteasca pe tarani, sa vegheze la incasarea darilor, sa nu goleasca vreun pahar cu
taranii si sa raporteze orice abuz autoritatilor superioare.
In Tarile Romane, prin Legiuirea lui Caradja, iar in Moldova prin Codul Callimachi,
activitatea notariala se laicizeaza, lucru ce a contribuit semnificativ la unificarea legislativa,
cooperata la inceput cu Regulamentul Organic si apoi desavarsita in timpul domniei
Principelui Alexandru Ioan Cuza.
O activitate notariala temeinic reglementata apare dupa jumatatea secolului al XIXlea. In Principatele Romane, odata cu aplicarea Legii autentificarii actelor, de la data de 1
septembrie 1886 se poate vorbi de aparitia institutiei notariale in acceptiunea sa moderna.
In Transilvania notarul public functiona in baza Legii ungare nr. 35 / 1874,
mentinuta in vigoare prin Legea de extindere din anul 1943, iar in Bucovina isi gasea
aplicare Legea austriaca nr. 75 / 1871, mentinuta in vigoare prin Decretul-Lege nr. 4885 /
1918. Aceste legi au conferit notariatului public libertate de actiune si autonomie, actele
sale fiind comparabile cu sentintele judecatoresti. Ca sa ajunga intr-o asemenea pozitie
notarul public trebuia sa dovedeasca diligenta, punctualitate, constiinta, nepartinire. El
era considerat consultator, sfatuitor si scriitor al poporului. Autentificarea si validitatea
unui act nu puteau fi puse in discutie in fata judecatorului, astfel incat posesorul unui act
notarial era scutit ipso facto de procese. Puterea actelor notariale era conferita si de

profesionalismul notarului care, inainte de intocmirea actului, trebuia sa se convinga de


dorinta adevarata a partilor, sa le explice textele de lege. El trebuia sa redacteze actul clar,
fara formulari dubioase sau cuvinte cu doua intelesuri.
Prin Legea nr. 358 / 1944 privind autentificarea si legalizarea inscrisurilor,
investirea cu data certa si legalizarea copiilor dupa inscrisuri, lege ramasa in vigoare pana
in anul 1960 s-au unificat dispozitiile din diferite acte normative privitoare la activitatea
notariala, s-a imbunatatit procedura de autentificare si investire cu formula executorie a
inscrisurilor autentificate, s-au mentinut atributiile Notarului Public si s-a prevazut pentru
reprezentantele diplomatice si consulare romane dreptul de a autentifica, legaliza si investi
cu data certa inscrisurile prezentate de cetatenii romani aflati in strainatate.
Cu toate ca institutia Notarului Public din Transilvania si Bucovina era mai bine
organizat decat compartimentele notariale de pe langa judecatoriile ce functionau in
Principatele Romane, aceasta va disparea odata cu aparitia noii legislatii notariale, de tip
socialist. Prin Decretul nr. 79 / 1950 ia fiinta Notariatul de Stat ce a functionat,
experimental in Bucuresti, din 1952 fiind apoi extins in toata tara. Prin aceasta
reglementare notarul este asimilat functionarului public aceasta idee fiind de inspiratie
sovietica.
Pana la aparitia Legii nr. 36 / 1995 activitatea notariata a fost reglementata prin
Decretul nr. 377 / 1960 si H.C.M. nr. 1518 / 1960 precum si prin Ordinul ministrului
justitiei nr. 96 / C / 1973.
In prezent activitatea notariala este reglementata de Legea nr. 36 / 1995, cu
modificarile si completarile prin Legile nr. 267 / 2003 si nr. 178 / 2005, dispozitiile sale
fiind completate de Regulamentul de punere in aplicare a legii (aprobat prin Ordinul
Ministrului Justitiei nr. 710 / C / 1995 si completat cu Ordinele Ministrului Justitiei nr.
233 / C / 1996 i nr. 1410 / C / 1996), de Statutul Uniunii Nationale a Notarilor Publici din
Romania (U.N.N.P.R.) si de Codul deontologic al notarilor publici.
3. PRINCIPIILE ACTIVITII NOTARIALE
Principiile de baza ale activitatii notariale pot fi desprinse din chiar prevederile
primului capitol al Legii nr. 36/1995. Unele din aceste principii deriva din prevederile
constitutionale, reprezentnd o aplicare particulara a acestora. Alte principii sunt, desigur,
specifice activitatii notariale. Vom examina, pe scurt, principiile de baza ale activitatii
notariale.
3.1. Notarul public in functie isi exercita activitatea si are statutul unei functii
autonome (art. 3 din Legea nr. 36 / 1995).
Activitatea si solutiile date de notar nu pot fi controlate pe cale ierarhic, acestea
putand fi atacate numai in fata instantei (in speta a judectoriei).
Autonomia profesiei se manifest se manifest cel puin pe dou coordonate :
1. actele intocmite de notarul public sunt valabile pana la anularea/desfiintarea
acestora printr-o hotrare judectoreasc, definitiva si irevocabila
2. notarul public are stabilitate in functie. Notarul nu poate fi mutat din localitatea
unde isi desfsoar activitatea, fr acordul su, eliberarea din functie putandu-se
face doar in cazurile expres prevzute de Lege si Statut.
In ceea ce privesc problemele profesional disciplinare, notarul poate fi tras la
rspundere pentru aciuni sau inaciuni ce tirbesc prestigiul profesiei sau nu asigur buna
funcionare a serviciului.
Actiunea disciplinar se exercita de Colegiul director al Camerei Notarilor, din
oficiu, la sesizarea Ministrului Justitiei sau al Biroului Executiv al Consiliului Uniunii si se
judec de ctre Consiliul de disciplin constituit in cadrul Uniunii Nationale a Notarilor
Publici din Romania, consiliu compus din cate un reprezentant al fiecarei Camere, ales de
Adunarea generala pentru un mandat de patru ani.
Consiliul de disciplin isi desfasoara activitatea in mod independent si nu se
subordoneaza nici un organ de conducere al uniunii si functioneaza potrivit unui

Regulament propriu adoptat de Consiliul Uniunii in conditiile legii de organizare a


activitatii notariale.
Consiliul de disciplina judeca in complet de trei membrii. Notarul public, sanctionat
disciplinar, nu poate exercita functii eligibile, pe o perioada de patru ani, de la data
ramanerii definitive a masurii de sanctionare.
Competenta Consiliului de disciplin este prevazuta in Lege si Regulament, acesta
putand trage la rspundere notarul public pentru urmtoarele abateri:
intarzieri sau neglijent in efectuarea lucrrilor ;
lipsa nejustificat de la birou ;
nerespectarea secretului profesional ;
comportament care aduce atingere onoarei sau probittii
profesionale.
Potrivit Statutului, notarul public raspunde si pentru modul in care isi indeplineste
atributiile, cu privire la legalitatea raporturilor juridice pe care le constata si la exercitarea
drepturilor si ocrotirea, in conditiile legii, a intereselor persoanelor care solicita incheierea
actelor notariale, precum si de incalcarea dispozitiilor Legii, Regulamentului si Statutului.
Deci, dup cum se poate observa, cu exceptia unor probleme strict disciplinare,
activitatea notarului in domeniul competentelor sale nu se supune nici unui control
ierarhic, acestea fiind prezumate a fi exercitate cu respectarea legii pan la desfiintarea
printr-o hotrare judectoreasc.
3.2. Potrivit Art. 4 din Legea nr. 36 / 1995 a notarilor publici si a
activitatii notariale actul indeplinit de notarul public, purtand sigiliul si
semnatura acestuia este de autoritate publica si are forta probanta prevazuta
de lege.
Notarul public este investit prin numirea sa de Ministrul Justitiei, cu
autoritate de stat, are statutul unei functii autonome, actul sau fiind de autoritate publica si
are, asa cum am precizat, forta probanta prevazuta de lege.
Inaintea inceperii activitatii sale, notarul va depune juramantul in fata ministrului
justitiei si a presedintelului Uniunii Nationale a Notarilor Publici sau reprezentantilor
acestora, prin care jura sa respecte Constitutia si legile tarii, sa-si indeplineasca
cu onoare si credibilitate publica, cu constiinta si fara partinire atributiile ce-i
revin si sa pastreze secretul profesional.
Puterea conferita de legea actului notarial atrage dupa sine pozitia de judecator
in necontencios al notarului si ca o consecinta a acestui fapt obligatia sa de a fi
independent in limitele functiei sale autonome.
In activitatea sa notarul este investit cu autoritate public. Pentru sublinierea
acestui principiu intrarea in profesie se face numai prin numire de ctre ministrul justitiei.
In cadrul acestei caracteristici se regseste principalul scop al existentei institutiei
notariale : autentificarea actelor si desfsurarea procedurii succesorale. In lipsa investirii
cu autoritate public, notarul nu ar fi decat un particular, neputand intocmi acte din care
s emane solemnittile cerute de lege. Totodat, prin inserarea autorittii publice in actele
incheiate de prti, acestor acte li se confer o fort probant superioar celei de drept
comun.
In afara fortei probante legea confera actului autentic si forta executorie. Aceasta
rezulta din textul art. 66 din Legea nr. 36 / 1995 Actul autentificat de notarul public care
constata o creanta certa si lichida are putere de titlu executoriu la data exigibilitatii
acesteia. In lipsa actului original, titlul executoriu il poate constitui duplicatul sau copia
legalizata de pe exemplarul din arhiva notarului public.
3.3. Notarul desfsoar o profesiune liberal.
Potrivit acestui principiu notarul, in exercitarea si organizarea profesiei sale, se
bucur de libertate, avand responsabilitatea alegerii sediului, in limitele Legii, sau a
angajrii personalului administrativ.
Acesta nu poate fi asimilat functionarilor publici.

Principala deosebire (pe lang lipsa controlului ierarhic) dintre notar si functionarul
public consta in dreptul notarului la onorariu pentru activitatea desfsurata. Acest drept la
onorariu isi gseste expresia in organizarea financiar administrativ a birourilor
notariale, organizare care cade in sarcina fiecrui notar public in parte. Astfel, onorariul
devine elementul principal, pe lang desfsurarea serviciului de interes public, mobilul
fiecrui notar public de a-si exercita profesia. Drept urmare, sumele cuvenite notarului
public pentru prestatiile sale sunt stabilite de ctre acesta in functie de principiile
concurentei (pregtirea si prestigiul profesional al acestuia, locatia biroului, posibilitatea
clientilor de a suporta plata onorariului etc.) cu respectarea baremelor minimale stabilite
de Consiliul Uniunii si aprobate prin ordin al ministrului de justitie.
In sprijinul celor de mai sus sta si prevederea dintr-un Regulament al Curtii de
Justitie a Comunitatii Europene care prevede Notarii nu au nici o legatura de subordonare
ierarhica fata de autoritatile publice, deoarece ei nu fac parte din administratia publica. Ei
isi desfasoara activitatile independent si pe proprie raspundere, isi organizeaza liber modul
in care isi desfasoara activitatea, in limitele stabilite de lege si isi colecteaza personal
onorariile care alcatuiesc venitul lor.
3.4. Notarul indeplineste un serviciu de interes public pentru a asigura
securitatea legala a partilor contractante. El este un profesionist in domeniul dreptului,
numit de autoritatea statului pentru a autentifica si certifica actele pe care le intocmeste.
Acest principiu se afl in strans legtur cu cel al legalittii actului notarial,
precum si cu cel al egalittii persoanelor in fata notarului public. Interesul public se
manifest prin obligatia notarului ca la cererea prtii, dac sunt respectate conditiile legale
si morale, s incheie actul cerut. Deci, incheierea actului nu poate fi refuzat in mod
arbitrar. In orice caz incheierea de respingere a notarului de a autentifica actul poate fi
atacat in instant, prin aceasta aducandu-se o garantie suplimentar servirii interesului
public.
In activitatea sa notarul are obligatia sa verifice actele pe care le instrumenteaza, sa
nu cuprinda cauze contrare legii si bunurilor moravuri, sa ceara si sa dea lamuriri partilor
asupra continutului acestor acte spre a se convinge ca le-au inteles sensul si le-au acceptat
efectele, in scopul prevenirii litigiilor.
In cazul in care actul solicitat este contrar legii si bunurilor moravuri, notarul public
va refuza intocmirea lui (art. 6 alin. 1 si 2 din Legea nr. 36 / 1995).
Totusi, in alineatul urmator al articolului 6 este prevazuta situatia conform careia
daca inscrisul prezentat are un continut indoielnic, iar notarul nu poate refuza
instrumentarea actului, va atrage atentia partilor asupra consecintelor juridice la care se
expun si va face mentiune expresa in act.
Numai in situatia in care partea se opune la inserarea mentiunii, notarul public va refuza
intocmirea actului.
Aceasta prevedere a legii este aspru criticata de corpul notarilor, considerandu-se
inacceptabil faptul ca un notar care are cunostinta despre un act cu coninut indoielnic sa
indeplineasca procedura notariala expunand partile semnatare la pericolul anularii actului
incheiat.
Scopul acestei activitati este, asa cum rezulta si din art. 1 din Legea nr. 36/1995,
constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase" ale persoanelor fizice si
juridice. Prin intermediul notarilor publici persoanele interesate (fizice sau juridice) si pot
satisface unele necesitati determinate de inevitabilitatea participarii lor la viata juridica. De
aceea, activitatea notariala este organizata pentru satisfacerea unor interese private.
Ordinea de drept nu poate fi indiferenta fata de modul de efectuare a operatiilor
juridice notariale. Legea confera actului notarial forta probanta si caracterul unui act de
autoritate publica" (art. 4 din Legea nr. 36/1994).
In aceste conditii, este firesc ca activitatea notariala sa fie considerata ca ntruneste
caracteristicile unui serviciu de interes public. Acest principiu este consacrat, n mod
expres, n art. 3 din Legea nr. 36/1995, text care dispune explicit ca: Notarul public este

nvestit sa ndeplineasca un serviciu de interes public si are statutul unei functii


autonome".
3.5. Principiul legalitatii. In intreaga sa activitate notarul trebuie sa respecte
legea. Acest principiu general, existent in orice sistem de drept, respectiv cel al
legalitatii actului si activitatii notariale, se regseste, dup cum era si de asteptat, in
organizarea activittii notariale. Acestui principiu i se subscriu cel al cautrii adevrului, al
echittii si al bunei credinte, toate acestea creind cadrul sub auspiciile cruia se desfsoar
activitatea notarial. Ca o reflectare a acestor cerinte, notarul, precum si celelalte organe cu
atributii notariale, este obligat s verifice ca actele ce le instrumenteaz s nu contin
clauze contrare legii sau bunelor moravuri, s se asigure de identitatea prtilor si de
respectarea celorlalte conditii prevzute de lege. Buna credint a solicitantului unui act
notarial este prezumat pan la proba contrarie. In cazul constatrii existentei unei clauze
nelegale notarul va refuza intocmirea actului.
Respectarea principiului legalitatii de catre notar in activitatea sa este aproape
sinonima cu respectarea ordinii contractuale, ca ansamblu de reguli juridice referitoare la
un contract. Aceasta are doua surse : legea (in sens larg) si vointa partilor contractante.
Cu alte cuvinte, respectarea vointei participantilor la actul notarial si incadrarea
acestei vointe in cerintele legii dau sens legaturii dintre notar si ordinea contractuala.
Legalitatea constituie un principiu de valoare constitutionala a carei importanta si
semnificatie ntr-un stat de drept nici nu trebuie sa mai fie demonstrata. Aplicarea acestui
principiu implica, n primul rnd, constituirea birourilor notariale n conformitate stricta
cu legea, precum si respectarea tuturor normelor de competenta statornicite de
reglementarile n vigoare. Respectarea formelor procedurale este, de asemenea, deosebit
de importanta n activitatea notariala, caci numai actul ce ntruneste toate cerintele legale
se bucura de autoritate publica.
O aplicatie particulara a principiului legalitatii este facuta n art. 6 din Legea nr.
36/1995. Dispozitiile nscrise n acest text sunt deosebit de sugestive pentru ntreaga
activitate notariala si nu doar sub aspectul analizat. Ele reprezinta si veritabile norme de
deontologie notariala. De aceea le si reproducem n cele ce urmeaza: Notarii publici si
celelalte institutii prevazute la art. 5, care desfasoara activitate notariala, au obligatia sa
verifice ca actele pe care le instrumenteaza sa nu cuprinda clauze contrare legii si bunelor
moravuri, sa ceara si sa dea lamuriri partilor asupra continutului acestor acte spre a se
convinge ca le-au nteles sensul si le-au acceptat efectele, n scopul prevenirii litigiilor.
In cazul n care actul solicitat este contrar legii si bunelor moravuri, notarul public va
refuza ntocmirea lui.
Daca nscrisul prezentat are un continut ndoielnic, iar notarul public nu poate
refuza instrumentarea actului, va atrage atentia partilor asupra consecintelor juridice la
care se expun si va face mentiune expresa n act.
Daca partea se opune la inserarea mentiunii, notarul public va refuza ntocmirea
actului".
Asadar, textul citat consacra ndatorirea notarului de a verifica legalitatea actelor pe
care le instrumenteaza. Art. 6 din Legea nr. 36/1995 confera notarului public si un rol
activ. Aceasta regula poate fi desprinsa din ndatoririle pe care textul mentionat le impune
notarului public.
Respectarea legalitatii si rolul activ al notarului public sunt de natura sa
nfaptuiasca functia preventiva a activitatii notariale. Aceasta functie este enuntata, n mod
expres, n art. 6 alin. (1) din Legea nr. 36/1995.
3.6. Principiul tratamentului egal, al echidistanei i al imparialitii fa
de solicitanii ntocmirii actului notarial. Potrivit art. 7 al Legii nr. 36 / 1995
activitatea notarial se nfptuiete n mod egal pentru toate persoanele, fr deosebire de
ras, de naionalitate, de origine etnic, de limb, de religie, de sex, de opinie, de aparten
politic, de avere sau origine social. Consacrarea acestui principiu apare drept o

10

consecin fireasc a dispoziiilor constituionale nscrise n art. 16 alin 1 din Constituie,


potrivit cruia cetenii sunt egali n faa legii i autoritilor publice.
Ca subtext al acestui principiu, introducerea n Codul deontologic al notarilor
publici din Romnia (art. 3) a conceptului de echidistan fa de prile actului i al
imparialitii n exercitarea profesiei este de natur a consolida conceptul constituional.
Totui, notarul trebuie s urmeze spiritul legii pentru c nu ntotdeauna egalul
tratament, din punct de vedere al explicaiilor sau al posibiliti de nelegere al prii, duce
la finalitatea dorit de legiuitor. Astfel, n cazul minorilor sau al persoanelor susceptibile de
nu a avea o capacitate de nelegere suficient, notarul public trebuie s dea dovad de
struin i s se asigure de acceptarea, n cunotin de cauz, a coninutului i a efectelor
actului ntocmit.
Valoarea principiului egalitatii de tratament este incontestabila. Asa fiind, un notar
public nu ar putea refuza ntocmirea actului notarial prezentat de parti pe vreunul din
motivele enuntate n art. 6 din Legea nr. 36/1995 (rasa, nationalitate, origine etnica etc).
3.7. Notarul ndeplinete solitar i personal actele ce intr n competena sa,
prin aceasta nelegndu-se soluionarea de ctre un singur notar a problemelor asupra
crora este sesizat. ntradevr, actele date de Lege n competena sa nu suscit conlucrarea
mai multor notari publici, pregtirea teoretic precum i calificarea n funcie fiind
suficient din partea unui singur notar.
Posibilitatea angajrii unui personal de specialitate sau administrativ, precum i
delegarea notarului stagiar de a efectua anumite lucrri cu caracter notarial nu presupune
o excepie de la acest principiu, ntruct ncredinarea acestor lucrri precum i delegarea,
eman de la notarul public, acesta fiind singurul investit cu autoritate public i fiind
competent a rezolva problemele respective.
Ca un element subsidiar trebuie menionat rspunderea notarului public care este
personal indiferent dac actul respectiv a fost ntocmit n mod fizic de notar, pe
personalul angajat sau de notarul stagiar, ntruct notarul public este obligat s exercite un
control calitativ asupra actelor ncheiate sub titulatura sa.
n final, ca un ultim aspect, relaia client / notar are un caracter intuitu personae, alegerea
acestuia din urm fcndu-se pe baza ncrederii i n consideraia calitilor profesionale,
onorariului, dup cum se apreciaz n doctrin, nefiind doar un mijloc de plat al unui
serviciu, ci i echivalentul ncrederii n actul notarial.
3.8. Confidenialitatea sau principiul pstrrii secretului profesional. Cu
ocazia exercitrii atribuiilor sale, notarul public intr n contact i ia cunotin de fapte
sau mprejurri pe care prile, din motive variate, nu doresc s le fac publice. Astfel, se
consacr principiul constituional al dreptului la o via intim. Din aceste motive, notarul
este ndatorat s respecte confidenialitatea lucrrilor ntocmite i s nu divulge
informaiile ce i-au fost ncredinate n exerciiul profesiei sale. Aceast obligaie are un
caracter viager, subzistnd i dup ncetarea activitii, cu excepia cazurilor n care legea
sau partea interesat l elibereaz pe notar de aceast ndatorire.
Potrivit prevederilor din Lege i Regulament obligaia de confidenialitate se ntinde
i asupra personalului birourilor notariale fr a se face diferena dac acesta este de
specialitate sau pur administrativ.
Acest principiu impune notarilor interdicia de a da informaii, precum i de a
permite accesul la actele notariale altor persoane n afara prilor, succesorilor i
reprezentanilor acestora, precum i a celora care justific un drept sau un interes legitim
(art. 29 alin.1 din Regulament). Trebuie artat c interesul legitim al unui ter, fiind lsat la
aprecierea notarului, trebuie verificat de acesta pentru a se putea aprecia dac nu lezeaz
drepturile prilor sau dac nclcarea acestor drepturi este justificat prin urgen i prin
lipsa unui alt mijloc de afirmare al drepturilor tertului.
Obligatia de pastrare a secretului profesional functioneaza si n cazul n care notarul
este chemat n fata unui organ judiciar pentru a depune marturie. n acest sens, art. 29
alin. (3) din Regulament precizeaza ca notarul chemat ca martor n fata unei instante sau a

11

unui organ de urmarire penala poate fi scutit de pastrarea secretului profesional doar de
cei interesati n apararea secretului.
O alt componen de o importan practic deosebit este regsit n cazul
cercetrii arhivei biroului notarial n scopuri jurisdicionale. Aceasta se poate face numai
de ctre un magistrat delegat n acest scop de autoritatea judiciar competent. n cazul
cercetrii pentru fals actele ce compun dosarele notariale sunt reinute doar dac sunt
declarate false, cu obligaia comunicrii hotrrii instanei sau a ordonanei procurorului,
n caz contrar acestea fiind restituite (art. 29 alin 4 din Regulament).
Potrivit art. 36 din Legea nr. 36/1995 aceeasi obligatie de a pastra secretul
profesional revine si personalului birourilor notariale. Regulamentul de punere n aplicare
a Legii notarilor publici si a activitatii notariale consacra aceasta obligatie n art. 29.
Potrivit acestui text, obligatia de a pastra secretul profesional le impune notarilor
interdictia de a da informatii, precum si de a permite accesul la actele notariale altor
persoane n afara partilor, succesorilor si reprezentantilor acestora, precum si acelora care
justifica un drept sau un interes legitim".
Dispozitiile legale cuprinse n art. 29 alin. (1) din Regulament au un caracter extrem
de restrictiv, dar ntru totul justificat. In opinia noastra un tert nu ar putea justifica, n
principiu, un drept sau un interes legitim pentru cunoasterea continutului actelor
ntocmite de catre parti.
3.9. Disponibilitatea ntocmirii actelor notariale. Fiind un organ cu atribuii
eminamente n domeniul dreptului privat, instituia notarului i ndeplinete atribuiile
doar n msura n care este sesizat de partea interesat. Aa cum este statuat i n Lege
(art. 43 alin 1) toate actele notariale se ndeplinesc la cerere, notarul public neputndu-se
sesiza din oficiu cu privire la ntocmirea unui act. Consider c acest principiu i gsete
aplicare nu numai n domeniul declanrii procedurii notariale ci i pe tot parcursul
exercitrii acesteia, partea putndu-se rzgndi i solicita ncetarea procedurii respective,
fr a fi necesar justificarea unei astfel de hotrri.
3.10. Principiul libertii contractuale. Aa cum se regsete acesta n Codul
deontologic (art. 3) presupune posibilitatea prilor de a insera orice clauze ce nu contravin
ordinii de drept sau bunelor moravuri, precum i de a redacta nscrisurile n orice mod sau
alctuire le face suficient de explicite pentru a le exprima nendoielnic voina. Notarul
public nu poate interveni n redactarea sau n obiectul unui nscris dect dac i se solicit
acest lucru de ctre pri.
Manifestarea unei libertati in afara legii de catre parti, ca si acceptarea sau
asumarea de notar a unei asemenea libertati, atrag invaliditatea actului si raspunderea
notarului (art. 11 alin. 4 din Codul deontologic).
3.11. Rolul activ al notarului se manifest pe tot parcursul activitii sale acesta
fiind un participant la ndeplinirea actului i nu un simplu constatator. Rolul activ se
manifest prin :
- desluirea raporturilor reale dintre pri i explicarea acestora a
consecinelor actelor juridice ce doresc a le ncheia (art. 11 alin. 3 din codul
deontologic) ;
- grija notarului ca n cuprinsul actului s fie reprezentat voina prilor i
respectarea i impunerea de ctre notarul public a principiului legalitii n
cadrul ncheierii actelor juridice de ctre pri.
3.12. Activitatea notariala constituie monopol al notarilor publici
In majoritatea statelor occidentale activitatea notariala se realizeaza de catre
birourile notarilor publici. Notarii ndeplinesc imensa majoritate a actelor cu caracter
notarial.
Situatia este similara si n sistemul legislatiei noastre. Principiul potrivit caruia
activitatea notariala constituie monopol al notarilor publici comporta unele exceptii

12

importante.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 36/1995 : Actele notariale pot fi efectuate si de
misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romniei, precum si de alte institutii, n
conditiile si limitele prevazute de lege. La rndul sau, art. 12 din acelasi act normativ
determina competenta notariala a secretarilor consiliilor locale ale comunelor si oraselor
unde nu functioneaza birouri ale notarilor publici.
In considerarea acestor prevederi legale s-ar putea sustine ca notarii publici nu
beneficiaza de un veritabil monopol asupra activitatii notariale. Sustinerea nu ar fi totusi,
dupa parerea noastra, pertinenta. Intr-adevar, art. 10 din Legea nr. 36/1995 recunoaste
notarilor publici o competenta generala. Pe de alta parte, activitatea notariala a organelor
administrative si a misiunilor diplomatice ori a oficiilor consulare este limitata, astfel cum
rezulta chiar din prevederile art. 12-13 din Legea nr. 36/1995. De asemenea, anumite
proceduri notariale pot fi realizate numai n cadrul birourilor notarilor publici (procedura
succesorala notariala etc).

13