Fenomenul Church Hopping Partea 3-a

Fenomenul church hopping devine din ce in ce mai raspandit printre

tinerii bisericii (si nu numai). Specialistii americani ne spun ca in fiecare an
unul din 7 adulti isi muta membria. Mai mult, unul din sase adulti participa la
programele catorva biserici alese pe baza de rotatie.
Un al doilea gand in ce priveste motivele neintemeiate pentru care
consider migrarea primejdioasa (sa nu-i spun interzisa) este acesta: church
(s)hopping-ul este contraindicat deoarece individul nu poate dobandi o
imagine corecta a ceea ce inseamna sa fi o comunitate si/sau o familie
rascumparata a lui Isus.
Esecul familiilor disfunctionale este explicat prin diversi factori. In
majoritatea cazurilor consilierii crestini sau laici nu uita sa aminteasca factorul
numit solidaritate. Familiile care trec prin dificultati relationale (si nu numai)
s-au deprins sa gandeasca animati de un spirit independent si egoist. Daca
mi-e imi convine, Daca imi iese si mie ceva, Daca este spre binele meu,
atunci lupt pana la sange. Sotul se foloseste de sotie pentru motive meschine.
Sotia santajeaza pentru scopuri egoiste. Copilul se gandeste la viitorul lui iar
fratele mai mare vrea sa scape odata de responsabilitatile casei. Fiecare
trage in directia proprie. Iata asadar cum arata o familie independenta.
Spiritul solidar, in contrast, te impinge la sacrificiu chiar si atunci cand
binele propriu este pus in pericol. Spiritul solidar te motiveaza sa faci doi pasi
inapoi si sa priveste tot ansamblul, gandindu-te la binele familiei sau al
comunitatii. Spiritul solidar are in vedere si everestul fericirii si valea umbrei
mortii. Exista perioade de seceta si perioade de belsug. Ori church
(s)hopping-ul te priveste de acest privilegiu de a vedea imaginea echilibrata,

corecta (cu bune si rele) a familiei, a bisericii, a comunitatii. Ne plangem de

lipsa de partasie. Nimic de comentat. Se simte lipsa de relatii semnificative in
biserici dar daca am fi animati de spiritul solidaritatii, n-am incerca sa evadam
ci mai degraba ne-am darui pe noi insine pana la ultima suflare (1 Ioan 3:16).
Aceasta este atitudinea unei familii (citeste biserici) care a inteles ca fiecare
membru este legat printr-o responsabilitate si un interes comun.
Sa cautam sa vedem ce spune si Biblia...
Biblia ne lamureste in privinta aceasta prin diverse metafore si
indemnuri. Imaginea din Evrei 12 unui nor asa mare de martori este deosebit
de sugestiva. Cine sunt acesti martori? Sunt desigur cei care au adormit in
Domnul dar putem extinde metafora si la cei care se inchina in fiecare
saptamana impreuna cu noi. Indemnul din Evrei 10:25 de asemenea este
deosebit de important cand este privit in context: Sa nu parasim adunarea
noastra, cum au unii obicei; ci sa ne indemnam unii pe altii... Isus dorind sa
schimbe perspectiva individualista in cadrul rugaciunii ii invata pe ucenici sa
se roage folosind cuvintele Tatal nostru, nu Tatal meu. Petru vorbeste
despre un popor rascumparat, un neam sfant. In centru este comunitatea nu
individul. Ucenicia are in vedere binele nostru, nu doar al meu. De aceea
migrarile dintr-o biserica in alta spun mai mult despre persoana respectiva
decat despre biserica respectiva.
In concluzie, suntem chemati sa lucram din greu pentru a depasi orice
diferenta, de orice natura. Suntem chemati sa ne impacam cu cei care ne-au
jignit sau desconsiderat. Suntem chemati sa ne zidim unii pe altii. Suntem
chemati sa ramanem o familie chiar si atunci cand vantul si valurile ameninta
corabia bisericii. Suntem chemati la solidaritate!

Asa sa ne ajute Dumnezeu!