DORSALA PIRINEO-CANTABRICA

Intre Cap Finistere, in Galicia si Cap Creus in Catalonia, muntii Cantabrici si

muntii Pirinei formeaza o unitate geografica cu o lungime de peste 1000km, care
delimiteaza in nord Iberia mediteraneeana.
Prin flora si fauna lor aceste lanturi se ataseaza in mod evident (indiscutabil)
muntilor din Europa Mijlocie. In detaliu insa lucrurile stau putin diferit.
Aceasta dorsala se afla situata intre un pol oceanic (vest) aflat sub influenta
directa a Atlanticului si un pol mediteraneean, cu cnditii climatice diferite. De
asemenea nu lipsesc contrastele intre versantul septentrional care are atit caracter
atlantic cit si continental si, versantul meridional de tip mediteraneean. In acelasi timp
insa, aceste diferentieri se atenueaza in altitudine, in special in masivele inalte,
mediile naturale prezentind similitudini cu cele din Alpi.
Rolul tectonicii si al proceselor de modelare
In axul lantului pirinean, rocile vechi sunt martorele existentei in paleozoic a
unui masiv montan. Situat intr-un sector foarte instabil el a sufeirt scufundari si a fost
afectat de eroziune inca de acum 200 milioane de ani. La nord si sud au luat nastere
fose in care s/au acumulat sedimente in Mezozoic si pina la inceputul Tertiarului.. Mai
catre vest, un alt masiv vechi, masivul Hesperic, a ramas inaltat dar a pierdut
altitudine ca urmare a eroziunii.
In Tertiar deplsarea continentului african catre nord a provocat aparitia unor
tensiuni foarte mari. Pe toata lungimea marginii nordice a masivului Hesperic, acestea
au dat nastere lantului cantabric. Regiunea pirineeana inserata intre blocurile
peninsulei iberice si Masivului Central Francez, a suferit inaltari, masivul vechi
aflindu-se intre cele doua fose (mase de roci sedimentare) de acumulare.
Inaltate, catenele montane au intrat in jocul inexorabil al proceselor erozive.
Modelarea actuala este rezultatul unei istorii de milioane de ani in timpul careia aceste
fenomene au actionat diferit asupra rocilor. Asupra sisturilor si ardeziilor (rocile cele
mai putin coezive) alternanta inghet-dezghet si transportul debris-ului de catre ape a
creat forme rotunjite. Pe granite apar reliefuri greoaie cu pante accentuate, rezultate
din apa care s-a infiltrat pe fisuri, a inghetat determinind in final dezagregarea rocii in
loc. Zona axiala ofera exemple foarte bune pentru formele rezultate din acest tip de
eroziune.
Rocile sedimentare, in special calcarele, care incadreaza axa granitica a
Pirineilor si care sunt asemanatoare calcarelor paleozoice ce formeaza masivul Picos
de Europa din muntii Cantabrici, dau nastere unor sisteme carstice de o amploare
considerabila. Apa dizolva calcarele dind nastere unor forme spectaculoase sau se
infiltreaza generind aparitia unor retele de origine subterana; iau nastere astfel grote,
avene precum Araonera din apropierea masivului Perdido, despre care se crede ca
este cel mai adinc din Europa avindu-se in vedere ca nu a fost explorat decit pina la
1200m adincime.
Apele subterane in momentul in care au intilnit un pat impermeabil argilos
reapar la suprafata sub forma unor izvoare cu debit, de cele mai multe ori intermitent
(vocluziene). Directiile de curgere din adincime le face sa-si schimbe bazinul
(versantul). Este cazul apelor ghetarului dAneto care dispar in regiunea Forat des
Aigualluts, pentru ca apoi sa apara in partea opusa in valea Aran sau in partea
superioara a riului Garonne.

Depozite
de
calcare incadreaza
axul cristalin al
Pirineilor.
Eroziunea carstica
a dat nastere unui
relief spectaculos,
cum a r fi cimpurile
cu lapiezuri

Modelul carstic este caracterizat de asemenea de existenta canioanelor care

decupeaza masivele in blocuri la care accesul este extrem de dificil. Geneza acestor
vai ai caror pereti sunt aproape verticali este extrem de complexa, in unele cazuri fiind
posibil sa fie vorba de existenta unor cursuri subterane, ale caror tavane s-au surpat.

Valea Anisclo, din Parcul National Ordesa. Profilul transversal rezulta din
efectele aditionale ale eroziunii carstice si eroziunii glaciare
In Cuaternar eroziunea glaciara a modificat in parte formele care s-au
dezvoltat in faza de inaltare. In acelasi timp insa ghetarii prezenti aici nu au avut forta
celor din Alpi. Chiar daca au dat nastere unor creste si circuri, acestia nu au afectat
decit in parte suprafetele de eroziune formate inainte de Cuaternar. In Pirinei,
activitatea glaciara a fost mai accentuata pe versantul nordic, unde limbile glaciare au
atins zona piemontana, martore fiind morenele terminale situate la 500m altitudine. Pe
versantul meridional insa, ghetarii s-au oprit citeva sute de metri mai sus.
Aproape 1100 de lacuri sunt de origine glaciara; in zona montana inalta este
vorba de lacuri instalate in circuri glaciare, pe un substrat silicios, in timp ce pe
calcare Picos de Europa spre exemplu apa dispare in retelele carstice subterane. In
majoritate lacurile de circ se situeaza intre 2000-2500m. Sunt rare cele care depasesc
2600m, acestea fiind constant inghetate la suprafata. Celelalte situate la altitudini mai
mici ocupa cuvete care au luat nastere in patul limbilor glaciare sau s-au format in
spatele depozitelor morenaice. Aceste lacuri de vale sunt in general tarversate de

cursuri de apa care formeaza delte si care treptat-treptat contribuie la colmatarea

acestora.
Nu putem intelege in totalitate peisajul pirenean fara a tine cont de influenta
structurii spatiului, asupra organizarii activitatilor si asupra raporturilor dintre
comnuitatile vailor.

Pic du Midi dOssau, din muntii Bearn (2884m), este situat in partea vestica a
Parcului National al Pirineilor. La origine reprezinta un vechi vulcan puternic erodat
Aluviunile si materia
organica contribuie desori
la colmatarea lacurilor de
origine glaciara

In cadrul riurilor eroziunea glaciara a creat funduri plate dar cu pereti abrupti
in timp ce eroziunea fluviatila a dat nastere unor vai inguste insa cu versanti ai caror
pante sunt domoale.
Aceasta morfologie complexa a influentat fara doar si poate activitatile umane:
culturile au foat repartizate atit pe fundul vailor glaciare cit si pe terasele versantilor
favorabili (in cazul vailor fluviatile). Acestea din urma au influentat de asemenea
accesul catre pasunile alpine. In general perpendiculare pe axul central, in special in
Pirinei, nu au favorizat conexiunile laterale, in schimb insa permiteau o comunicare
facila in perioada verii, intre versantul nordic si cel sudic. Conflictele aparute cu
privire la utilizarea pasunilor si izvoarelor au fost treptat reglementate pein asa
numitele aliante de creasta, care au creat cadrul relatiilor intre populatiile celor doi
versanti.

Parcul National Covadonga, din cadrul masivului Picos de Europa este situat
in partea centrala a muntilor Cantabrici. Avem de-a face cu o eroziune tipic
carstica peste care s-a suprapus cea glaciara. Lacuri precum dEnol sau Ercina
de orgine glaciara sa fla cantonate in cadrul unor doline. La altitudini ce
depasesc 1700m se intilneste o asociatie de mattoral in alcatuirea careia intra
specii precum Juniperus sabina, Arctistaphylos uva-ursi, care alterneaza cu
suprafete acoperite de pasuni. Parcul mai adaposteste specii de mamifere
precum Rupicapra rupicapra, sau de pasari rapitoare Gyps fulvus.

Etajarea vegetatiei
In linii mari repartitia si fizionomia etajelor sunt conforme cu modelul alpin.
In Pirinei, diferentele sunt date de extensi redusa a etajului nival, deoarece crestele nu
ajung la 3500m, lipsind astfel esente precum Pinus cembra, Picea abies si Larix
decidua. Diferentele se accentueaza in muntii Cantabrici unde lipseste Pinus uncinata
(pinul cu cirlig) si Abies alba in timp ce in vest in Pirinei acestea nu depasesc decit
rareori Pic dAnie.
In functie de regiuni sau de expozitii, limitele etajelor variaza; in general
acestea se situeaza la altitudini mai mari pe versantii nordici. Datorita reducerii
altitudinii, padurile lasa locul pasunilor, oamenii contribuind si ei in mod decisiv la
coborirea limitei inferioare a etajului alpin.
In Pirineii Centrali aceasta se situeaza la 2300m pe versantul nordic si 2500m
pe versantul sudic; etajul subalpin caracterizat de Pinus uncinata descreste altitudinal
pina la 1600m respectiv 1800m. Mai jos imediat ca parasim zona montana inalta,
contrastele devin considerabile intre versanti: la nord, intre 900-1600m etajul montan
este caracterizat prin fagete si bradete ce includ in special Fagus sylvatica si Abies
alba; la sud intre 1200-1800m domina pinetele cu Pinus sylvestris. Mai jos exista de-o
parte un etaj colinar tipic Europei temperate cu stejar si, de cealalta parte etaje de tip
mediteraneean cu stejar semperviriscent (Quercus rotundifolia).
In muntii Cantabrici, vegetatia etajului alpin este analoaga celei din Pirinei.
Etajul subalpin este insa diferit. Lipseste pinul (Pinus uncinata) si rhododendronul
(Rhododendron ferugineum). Pe substrat acid se dezvolta o vegetatie arbustiva cu
ienupar (Juniperus nana), Cotoneaster intergerrimus si Vaccinium sp., inlocuita de o

formatiune cu Juniperus sabina pe calcare. O fisie cu mesteacan (Betula celtiberica)

se interpune intre aceasta vegetatie de tufisuri si fagetele montane care urca pina la
1800m.
In etajul alpin al Pirineilor dintre 101 specii de plante, 79 le intilnim si in Alpi,
1 se poatea gasi in masivele asiatice si 21 sunt endemice. Nu exista insa nici o specie
apartinind masivelor mediteraneene. Prin flora sa lantul pireneean se racordeaza
masivelor inalte. Acelasi lucru se intimpla si in cazul etajului alpin al muntilor
Cantabrici.
In etajul subalpin proportia de specii endemice este putin mai ridicata (29%).
Ramin insa 61% specii comune Alpilor, dar speciile montane mediteraneene sunt
prezente intr-o proportie semnificativa (10%).
Speciile endemice precum Borderea pyrenaica si Ramonda mycon apartin
speciilor tropicale fiind fara indoiala relicte tertiare. Glaciatiile au bulversat profund
flora, lasind numeroase relicte glaciare, dintre care multe exista in Alpi (Dryas
octopetala). Phylodoce coeruluea, comuna Scandinaviei nu o intilnim decit in Pirinei
intre 2000-2600m. Recolonizarea dupa fiecare glaciatie a fost extrem de complexa. Ea
a putut beneficia de aportul refugiilor iberice, dar nu a influentat in mod considerabil
compozitia florei de mare altitudine, majoritar medio-europeana. Citeva linii s-au
diversificat in loc, exemplu fiind Saxifraga, din care a rezultat endemismul Saxifraga
longifolia (coroana regelui).
Saxifraga longifolia (coroana regelui)

Pe rocile dezgolite ale etajului alpin se dezvolta licheni, alge microscopice si

plante precum Androsace vandelli si Androsace helvetica, care ating 2800m in
masivul Maladetta.
Covorul ierbaceu este alctauit din diverse graminee, in particular genul
Festuca (Festuca gautieri pe calcare si Festuca eskia pe substrat silicios). Pe pantele
afectate de alternanta inghet-dezghet si eroziune apar din nou specii de Festuca la
care se adauga endemismul Borderea pyrenaica, Ranunculus parnassifolius sau
Crepis pygmaea. Pasunile sunt caracterizate de prezenta crinului (Lilium martagon, L.
Pyrenaicum), gentianei galbene (Gentiana lutea, G. Burseri), anemonei (Pulsatila
alpina), arnica (Arnica montana) si trolle (Trollius europaeus).
Cu o flora particulara, mediile umede tind sa intrerupa monotonia pasunilor.
La marginea izvoarelor, pe substrat silicios apare Saxifraga stellaris, Primula farina si
Pinguicula vulgaris, o planta carnivora care cu ajutorul bacteriilor digera insectele

atrase de mucusul sau. Genul Caltha palustris reprezinta un indicator pentru prezenta
mlastinilor. De asemenea frecvente sau cu aparitie frecventa sunt turbariile cu specii
de Sphagnum si Drepanocladus. Acestea contribuie la colmatarea lacurilor, adunind
sedimentele aduse de afluenti.

Parcul National al Pirineilor Occidentali

Rezervatia Naturala Neouvielle. Lacuri
laquettes, situate in fata masivului Neouvielle
(3091m)

Parcul National dOrdesa si al muntelui Perdito. Depozitele

calcaroase au permis dezvoltarea unui sistem carstic, care include si o retea
subterana. Au luat nastere canioane precum Ordesa, Anisclo, Escuain, Pineta.
Eroziunea glaciara a accentuat verticalitatea versantilor vailor.
Pe versantii spaniol si francez, Pinus uncinata da nastere unor asociatii de tip
taiga amestecate cu foioase, in special pe versantul nordic: salcia (Salix caprea),
sorbul (Sorbus aria, S. Aucuparia) si mesteacanul (Betula pubescens).

Masivul Canigou (2784m)

este considerat un masiv
montan tipic sectorului
mediteraneean
al
Pirineilor. La 1700m insa
regasim
aspectele
apartinind
Pirineilor
occidentali
Pirineii spanioli poalele
masivului Vignemale (3298m)

Pe versantul nordic etajul superior padurii este dominat de rhododendron

(Rhododendron ferugineum) si de afin (Vaccinium myrtillus) in timp ce strugurele
ursului (Arctostaphylos uvaursi) domina versantul nordic.

Parcul National Aigues Tortes y Lac de Sant Maurici acopera o

suprafata de 20000 ha, intr-o regiunea montana inalta, granitica, tipica zonei axiale
a Pirineilor. Sunt prezente numeroase circuri unde se gasesc ghetari de pietre.