Etica

T. Catineanu
C3
BIBLIO
Elemente de etica Vol I Faptul moral (cartea lu Profu)
Frank Deaver Etica si deontologie
Christians et comp Principiile fundamentale ale moralei
Maximul acord al celor 3 componente este convingerea. I se mai
spune si simt moral (simt spiritual, nu fiziologic). Ansablul simturilor
morale se defineste ca bun simt. Exista un nivel si mai adanc al
fiintei umane = SINE. Poate fi definit ca ansamblu de convingeri,
certitudini si credinte. (C1, C2 C3).
Daca acest ansamblu se manifesta la nivel colectiv el se numeste
SIMT COMUN.
Diferenta dintre eu si sine:
eul are caracter psihologic pe cand sinele are caracter apsihologic. In
sine se interiorizeaza universul valoric al mediului in care traieste
individul, univers care generic fiind poarta pecetea unicitatii
persoanei.
Numai norma abstracta ramane exterioara si are caracter
constrangator. Norma interiorizata este o componenta a sinelui.

Clasificarea normelor:
(Von Wright Norma si actiune cap despre Clasificarea
normelor)
Dupa matricea general-particular-individual (G-P-I):
1. Normele generale (universale) cele mai vechi, valabile peste tot in
spatiu, oricand in timp si pentru oricine. Sofocle spune despre ele ca
exista dintotdeauna si nimeni anume nu le-a facut candva. (o creatie
a colectivitatilor)
B.P. Hasdeu a analizat paremiologia romaneasca prov si zicatori.
Apa trece, pietrele raman un proverb unic.
2. Normele cu caracter particular tin de un anumit domeniu de
activitate, de anumite relatii dintre oameni. (etica vietii de familie,
etica muncii). Aceste norme au legatura stransa cu deontologia.
1

3. Normele speciale, valabile pt cercuri restranse de oameni si in

situatii speciale (Ex: codurile medievale ale cavalerilor, codurile vietii
de la curte, codurile manierelor elegante)

Principiile morale
In genere principiul defineste substratul simplu, esential si constant
al unei diversitati de fenomene. In cazul vietii morale aceasta
diversitate o dau normele. Principiile moralei definesc modul in care
aceste norme sunt asimilate de catre indivizi respectiv sunt
exteriorizate in faptele lor.
1. PRINCIPIUL MASURII Aristotel il invoca in toate operele sale
(Politica, Poetica, Etica Nicomahica... Metafizica) Spre deosebire de
Platon, care imagineaza un stat ideal, Aristotel pleaca de la statele
reale (si de la constitutiile lor) El considera ca statul cel mai bun e
statul mediu dezvoltat si ca suprafata, ca populatie, ca resurse, ca
mijloace de aparare si atac. Daca un stat este mai mic, el risca sa fie
cucerit de alte state si sa fie asimilat. Daca un stat este prea mare,
el tinde sa se dezvolte in continuare prin noi cuceriri si ajunge in
punctul in care nu se mai poate coordona. Aristotel a intuit
fenomenul de destramare a imperiilor.
Masura este intervalul de mijloc (mijlocul) intre 2 limite (extreme).
Prima este absenta (a unei insusiri) si cea de-a 2a este excesul.
Masura se inscrie asadar intre prea putin, care da un viciu, si prea
mult, care da alt viciu. Masura ca virtute este incadrata de 2 vicii.
In limba romana termenul mijloc are 2 sensuri: spatial si practic
(instrument) Ni se poate sugera pe aceasta cale ca virtutea e la
mijloc intre 2 vicii dar este si un mijloc prin care putem ajunge la
fericire. Acest mijloc a fost interpretat nearistotelic de catre latini,
care foloseau expresia AUREA MEDIOCRITATIS (mediocritatea este de
aur). Nu trebuie confundat ceea ce este mediu cu ceea ce este
mediocru.
Hartmann arata ca virtutea aristotelica trebuie sa ne-o reprezentam
ca pe o curba pe verticala intre cele 2 extreme pe orizontala. Ea
reprezinta excelenta, nu mediocritatea. Exemplul cel mai elocvent:
curajul.

LASITATE (frica)
TEMERITATE

CURAJ

Omul curajos isi stapaneste frica. Frica stapanita se numeste teama.

Ex: Michelangelo David frica sa, (in privirea statuii) este
stapanita. Statuia lui Brancoveanu paseste prudent.
ZGARCENIE
RISIPA

GENEROZITATE

Tema masurii este prezenta si implicit. Ex: proverbele si zicatorile

popoarelor.
Mai binele este dusmanul binelui. Decat un mai bine doar posibil e
preferabil un bine real. Este rau cu rau dar este mai rau fara rau.

2. PRINCIPIUL IMPERATIVULUI CATEGORIC AL LUI KANT

Critica ratiunii practice Immanuel Kant. El face dif intre 2 tipuri de
imperative ipotetice si imperativul categoric. Cele ipotetice se
numesc si conditionate. Ele presupun: omul este liber sa-si aleaga in
viata un scop sau altul. Daca el alege un scop anume, este obligat sa
foloseasca anumite mijloace (si nu altele) pentru realizarea acesteia.
Spre deosebire de acestea, imperativul categoric este universal si
neconditionat (valabil oricand, oriunde si pentru oricine). Kant
formuleaza 4 enunturi.

Curs #4
Imperativul categoric este definit de catre Kant prin 4 enunturi
exemplare. Toate cele 4 enunturi incep cu verbul imperativ
actioneaza! o morala activa sau activista (nu contemplativa)
1. Actioneaza astfel incat norma faptei tale concrete sa poate fi
vazuta ca o norma universala.
Vrand-nevrand, omul actioneaza potrivit unor norme (reguli).
Faptele lui concrete sunt supuse si ele unor reguli, or aceste
reguli, concrete fiind, trebuie sa fie si universale.
Ex: E moral sa te sinucizi? daca toti oamenii s-ar sinucide nu ar
mai avea cine sa se sinucida si ar dispare sinuciderea. La limita,
norma se autodesfiinteaza.
Emile Durkheim a analizat fenomenul sinuciderii. El a stabilit
factorii ce determina curbele de variatie a 2 fenomene credinta
religioasa si suicidul.
3

Albert Camus considera ca problema fundamentala a filosofiei

este problema sinuciderii. Mai intai trebuie sa vedem daca merita
sau nu merita sa traim, si apoi sa stabilim cate categorii filosofice
exista.
Ex: E moral sa minti? Nu, pentru ca daca toti oamenii ar minti nu
s-ar mai face diferenta dintre adevar si fals, sinceritate si
minciuna = ar disparea minciuna.
E moral sa furi? Nu, pentru ca daca toti oamenii ar fura, ar dispare
proprietatea privata si acesta ar fi cel mai mare rau.
2. Actioneaza astfel incat sa il tratezi pe semenul tau ca pe un
scop in sine si nu doar ca pe un mijloc. Aici Kant pune in
evidenta ideea de autonomie a persoanei, care este un univers
de sine statator. El vizeaza aici critic relatia de manipulare a
celuilalt. Aceasta relatie a luat forma cunoscuta raportului
dintre stapan si sclav (supunere, dominatie, exploatare)
Aristotel sclavul meu este o unealta vorbitoare
3. Actioneaza ca si cum ai fi in acelasi timp si in egala masura,
autorul si judecatorul faptei tale. Kant pleaca de la constatarea
ca in viata exista oameni care actioneaza fara a judeca si
oameni care judeca fara a actiona. Primii actioneaza spontan,
din instinct, sub impulsul pasiunilor si intereselor. (actiunea lor
e nesocotita, nejudecata) Cu referinta la al doilea grup Kant are
in vedere oamenii care stau pe tusa, nu fac nimic si judeca
ceea ce fac ceilalti.
4. Actioneaza ca si cum ai fi de pe acum un membru in Republica
Vointelor Libere. (termen inventat de Kant)
In ultima lui lucrare, Spre pacea eterna, Kant ne da un model al
viitoarei societati a omului, el referindu-se cu ultimul enunt la
aceasta societate (a vointelor libere care nu se limiteaza reciproc
pentru ca se autolimiteaza ele insele prin imperativul categoric).
Relatia subiectului cu imperativul categoric este fundamental
relatia de respect, iar respectul este un amestec indiscernabil de
iubire si frica (teama).
In acest context defineste Kant si Datoria ca raport pozitiv si activ
a constiintei morale cu imperativul categoric. Concluzia lui Kant e
ca omul ca fiinta morala actioneaza nu din instinct, nu sub
influenta pasiunilor sau intereselor, ci din Datorie.
Doctrina lui Kant a fost continuata de catre urmasii lui neokantieni. Ea a fost insa si criticata, printre altii de catre Hegel si
acuzata de formalism. Hegel critica in primul rand nucleul
4

imperativului, concentrat in particula trebuie (punctor deontic). El

afirma ca Datoria trebuie judecata nu dupa ceea ce trebuie sa
faca oamenii, ci dupa ceea ce fac ei efectiv. Din analiza kantiana,
dincolo de formalismul ei ramane elementul de universalitate.

Principiul non-actiunii (si al renuntarii).

Acesta apare primul in ordine istorica, in Orient, fiind legat de
doctrina budista, care este si o religie si o metafizica. Retras in
singuratate, Buddha incepe un proces de renuntare care se
desfasoara pe mai multe planuri consecutive (dinspre exterior
spre interior):
el renunta la averea sa, la tot ceea ce are. Paraseste palatul
regal si renunta la conditia de rege. Renunta la a avea
(posesiunea).
renunta la pasiunile sale, si in consecinta la orice actiune care
ar decurge din aceste pasiuni (renunta la verbul a face, pe care
il inlocuieste cu contemplatia interioara)
renunta si la gandurile sale (pentru ca sunt ale sale)
ultima renuntare: la eul propriu. Eu nu sunt eu. Eul personal
(purusha) este dizolvat in existenta impersonala (akma) un
fel de suflet cosmic. De altfel, eul individual, care are fiinta,
este desfiintat, fiind integrat in nefiinta lumii. Nefiinta este prin
definitie nemuritoare iar daca ne integram in ea inseamna ca in
viata fiind omul este nemuritor. Aceasta integrare se cheama
Nirvana eliberarea de orice suferinta.
Bhagavad-Gita Filosofia indiana in texte. tanarul rege Al Jura,
in carul lui de lupte, a iesit ca sa il intampine pe fratele sau care
venise cu armata sa ii ia tronul. Potrivit zeului, orice ar face omul,
faptele reale curg potrivit unui determinism implacabil.
Intelepciunea nu consta in a te sustrage acestui mers al lucrurilor
ci in a nu profita de rodul faptei tale. Al. George omul trebuie
sa realizeze paradoxul lotusului care sta pe apa si nu se uda.
Acest principiu ajunge pana in cultura europeana si influenteaza
anumite miscari (scepticismul antic suspendarea, apatia)