Iluminismul

Iluminismul numit i Epoca Luminilor sau Epoca Raiunii este o micare ideologic i cultural,
antifeudal, desfurat n perioada pregtirii i nfptuirii revolu iilor din sec. XVII-XIX n rile
Europei, ale Americii de Nord i ale Americii de Sud i avnd drept scop crearea unei societ i
raionale, prin rspndirea culturii, a luminilor n mase (cf. Carp Maxim). Iluminismul este o replic
la adresa barocului, n ncercarea de a nltura dogmele religioase i de a propaga luminarea maselor
pe baza experienei proprii.

Caracteristici generale
Iluminismul a pretins eliberarea fiinei umane de sub tutela sa autoindus. "Tutela este
incapacitatea fiinei umane de a-i folosi abilitile cognitive n lipsa instruciunilor de la o
alt persoan. Aceast tutel este auto-indus atunci cnd cauza sa nu rezid n absena
raiunii, ci n absena hotrrii i a curajului de a lua hotrri fr instruciuni de la o alt
persoan". Sapere aude! "Avei curajul de a v folosi propriul sim al raiunii!" acesta este
motto-ul Iluminismului (Immanuel Kant).

Caracteristici literare
Curent ideologic i cultural: promovarea raionalismului, caracter laic, antireligios, anticlerical ,
combaterea fanatismului i a dogmelor, rspndirea culturii n popor, literatura preocupat de
problemele sociale i morale;
Teme i motive: monarhul luminat, contractul social, emanciparea poporului prin cultur; Genuri
i specii: liric, epic (povestire, nuvel, roman), dramatic (tragedie, comedie);
Opere reprezentative:

Pierre Beaumarchais - Brbierul din Sevilia (1775);

Daniel Defoe - Robinson Crusoe (1719);

Henry Fielding - Tom Jones (1749);

Carlo Goldoni Gondolierul (1753);

Louis de Montesquieu Scrisori Persane (1721);

Jean-Jacques Rousseau Noua Eloiz (1761);

Jonathan Swift Cltoriile lui Gulliver (1726);

Franois Voltaire - Candid (1759).

Iluminismul in Rmania
Iluminismul romnesc se identific n mare msur cu coala Ardelean i cu reverberaiile ei
transcarpatine. Acest iluminism a stat n serviciul idealului naional, la a crui fundamentare a
contribuit hotrtor, prin demersul la istorie, la istoria limbii i a poporului. Iluminismul romnesc va
recurge, la rndul su, la argumentele istorice n favorea unor revendicri politice.
coala Ardelean a pus n micare un amplu proces de afirmare naional i cultural a romnilor din
Transilvania n a doua jumatate a secolului al XVIII-lea i la nceputul secolului al XIX -lea. Crturarii
acestui curent au adus argumente tiinifice pentru afirmarea drepturilor romnilor din Transilvania.
Activitatea lor tiinific s-a manifestat pe mai multe planuri: istoric, lingvistic, filosofic, literar.
nvmntul a contribuit i el la rspndirea ideilor iluministe. Academiile domne ti, ntemeiate
n ara Romneasc ntre 1678-1688, n Moldova la 1707, au reprezentat ntr-adevar un nsemnat
focar de cultur al Rsritului ortodox. O alt form de manifestare a spiritului iluminist a fost
interesul pentru tiprirea de cri. ntre 1700 i 1800, s-au tiprit de ctre romni 799 de cri dintre
care 617 n romnete, iar 182 n grecete, latinete, slav, etc. Procentul de carte laic a crescut
necontenit, n dauna subiectelor religioase. Printr-un jurnal de cltorie rspnde te idei iluministe
i Dinicu Golescu, luminatul boier muntean, care n "nsemnare a cltoriei mele", surprinde
contrastele dintre civilizaia rilor vizitate i realit ile triste din patria sa. Cea mai reprezentativ
oper realizat n spirit iluminist este epopeea eroicomic iganiada de I.Budai-Deleanu. n ara
Romneasc i n Moldova, Chesarie Rmniceanul i Leon Gheuca rspndiser idei iluministe
datorate lecturilor din raionalitii francezi i, n special, din Enciclopedia lui Diderot

Clasicismul

Clasicismul este un curent literar-artistic - avnd centrul de iradiere n Frana, ale crui
principii au orientat creaia artistic european ntre secolele al XVII-lea i al XVIII-lea.
Pornind de la modelele artistice (arhitectur, sculptur, literatur) ale Antichitii, considerate
ca ntruchipri perfecte ale idealului de frumusee i armonie, clasicismul aspir s reflecte
realitatea n opere de art desvrite ca realizare artistic, opere care s-l ajute pe om s
ating idealul frumuseii morale. Urmrind crearea unor opere ale cror personaje s fie
animate de nalte idealuri eroice i principii morale ferme, scriitorii clasici s-au preocupat n
mod special de crearea unor eroi ideali, legai indisolubil de soarta statului, nzestrai cu cele
mai nalte virtui morale i capabili de fapte eroice. Aceste personaje, de regul regi sau
reprezentani ai aristocraiei, erau prezentai n od, imn, poem epic, tablou istoric, tragedie,
socotite ca specii superioare ale literaturii. Modul de via al burgheziei, aflat n plin

ascensiune n epoca respectiv, era lsat pe planul doi, de aceasta ocupndu-se speciile literare
socotite inferioare (comedia, satira, fabula). Aceste specii erau considerate modele negative,
ele ocupndu-se n special de nfierarea anumitor vicii (comedia era vzut de Aristotel ca
"nfierare a viciilor), de prezentarea unor aspecte negative care trebuie ndreptate.
Clasicismul nseamn n primul rnd ordine (pe toate planurile), echilibru, rigoare, norm,
canon, ierarhie i credin ntr-un ideal permanent de frumusee. nseamn ordine obiectiv,
perfeciune formal (care va fi gsit n acele modele de frumusee perfecte - modelele
clasice), nseamn superioritate a raiunii asupra fanteziei i pasiunii. Printre reprezentanii de
marc amintim pe Nicolas Boileau (Arta poetic, tratat de poetic normativ clasic).
P. Corneille (Cidul - tragedie), J. Racine (Fedra - tragedie), Moliere(Avarul - comedie), La
Fontaine (Fabule).

Caracteristici

Imitarea naturii n aspectele eseniale ale omului i vieii, dup modelul antic

Finalitatea operei clasice este deopotriv estetic i etic

Cadrul de desfaurare a ceea ce gndesc i nfaptuiesc personajele este unul decorativ, rece
i indiferent, fr vreo influen asupra acestora

Sublinineaz necesitatea de a realiza o armonie intern a operei, obliga ia de a nu amesteca

genurile i de a respecta principiul verosimilitii

Eroii clasici sunt oameni tari, proprii lor stpni care-i fac ntodeauna datoria, nvingndu- i
sentimentele potrivnice

Junimea

Junimea a fost un curent cultural i literar, dar i o asociaie cultural nfiin at la Iai n anul 1863.
Un curent literar este adeseori o simpl construcie istoric, rezultatul nsumrii mai multor opere i
figuri, atribuite de cercettorii acelorai nruriri i subsumate acelora i idealuri. Mult vreme dup ce
oamenii i creaiile lor au ncetat s ocupe scena epocii lor i rsunetul lor s-a stins, istoricii descoper
filiaii i afiniti, grupnd n interiorul aceluiai curent opere create n neatrnare i personalit i care
nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.
Fr ndoial c nu acesta este cazul Junimii. Sarcina istoricului care i propune s studieze
dezvoltarea acestui important curent este uurat de faptul c nc de la nceput el se sprijin pe

consensul mai multor voine i ca tot timpul o puternic personalitate l domin. n afar de aceasta,
Junimea nu este numai un curent cultural i literar, dar i o asocia ie.
Ea ns nu a luat natere printr-un act formal (asemenea Academiei Romne, ntemeiat cam n
aceeai vreme n Bucureti) i nu s-a meninut dup legile exterioare, dar acceptate ale tuturor
corpurilor constituite. Junimea n-a fost att o societate, ct o comunitate de interese culturale dar i
socio-politice.
Apariia ei se datoreaz afinitii viu resimite dintre personalitile ntemeietorilor. Ea se men ine apoi
o perioad ndelungat prin funciunea atraciilor i respingerilor care alctuiesc caracteristica modului
de a tri i a se dezvolta. Vechea deviz francez potrivit creia "Intr cine vrea, rmne cine poate"
este i aceea pe care asociaia ieeana o adopt pentru sine.
Desigur, nu numai instinctul vieii menine unitatea Junimii n decursul existentei ei. Asocia ia dore te
s-i dea o oarecare baz material i o anumit ordine sistematic a lucrrilor, c tig noi membri,
se ngrijete de formarea noilor generaii i poart polemici colective. Dar peste tot ce constituie n
via Junimea, produsul deliberat al voinei de a se organiza, plute te duhul unei n elegeri comune a
societii, a culturii, a literaturii, iar dinti sarcin a istoricului este s-l extrag i s-l arate lucrnd n
opere i oameni.
Tudor Vianu punea n eviden cinci serii de trsturi distincte ale junimismului:

A. Spiritul filosofic

B. Spiritul oratoric

C. Ironia

D. Spiritul critic

E. Gustul pentru clasic i academic

Fondarea junimii

Societatea Junimea a luat fiin la Iai n anul 1863 (La 26 martie 1863, Titu Maiorescu i
scrie surorii lui: ...Am izbutit, n fine, s adun n jurul meu, ntr-o unitate, cele mai viabile
elemente din Iai: Rosetti, Carp, Pogor, acum i Negruzzi ...; alctuim o societate bazat pe
principii de ncetenit), din iniiativa unor tineri rentori de la studii din strintate, n
frunte cu Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi i Teodor Rosetti. Ei i
ncep activitatea prin organizarea unei serii de prelegeri populare. Printr-o formul masonic,
junimitii, cnd vorbeau despre acest subiect, spuneau: "Originea Junimii se pierde n negura
timpului".
Cursul public pe care Titu Maiorescu l inuse cu un an mai nainte, curnd dup instalarea sa
la Iai, dovedise existena unui auditoriu cultivat, n stare s se intereseze de problemele
tiinei, expuse n formele unei nalte inute academice. Experiena este reluat n
februarie 1864 cu puteri unite. n cursul aceluiai ciclu, abordnd probleme dintre cele mai
variate, Carp i Vasile Pogor vorbesc de cte dou ori, iar Titu Maiorescu de zece ori. Apoi

Preleciunile populare devin o lung tradiie a Junimii din Iai. Timp de aptesprezece ani
ele se urmeaz nencetat, mai nti asupra unor subiecte fr legtur ntre ele; apoi, din 1866,
grupate n cicluri unitare; n fine, din 1874, prin intervenia noilor membri, Lambrior
i Gheorghe Panu, asupra unor teme cum ar fi istoria i cultura naional.
Astfel, de unde mai nainte se vorbise despre Elementele de via ale popoarelor i
despre Crile omenirii, cicluri din 1874 i 1875limiteaz preocuprile la elementele naionale
ale culturii noastre i la influenele consecutive exercitate asupra poporului romn. Curnd,
prin darul basarabeanului Cau, nepotul lui Pogor, completat prin cotizaiile membrilor ei,
Junimea devine proprietara unei tipografii, trecut mai trziu n alte mini. Asociaia
nfiineaz i o librrie, pus sub supravegherea lui Vasile Pogor, dar disprut i ea dup o
scurt funcionare.
Existena tipografiei permite Junimii publicarea, ncepnd din 1867, a unei
reviste: Convorbiri literare, puse de la nceput sub conducerea lui Iacob Negruzzi. Aceast
publicaie se va bucura de cel mai nalt prestigiu n istoria literaturii romne. Ea a impus, nc
de la apariie, o direcie nou, modern, ntregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei
etic i sentimentul valorii estetice. nc de la nceputurile ei, micat de contiina primelor
nevoi ale culturii romneti n acel moment, Junimea abordeaz problema ortografiei
romneti, foarte acut n epoca trecerii de la ntrebuinarea alfabetului chirilic la cel latin.
n edine nsufleite, inute de obicei n casa lui Vasile Pogor sau acas la Titu Maiorescu i
dominate de personalitatea plin de prestigiu a acestuia din urm, se discut probleme de
ortografie i limb, se recitesc poeii romni n vederea unei antologii i se compun sumarele
revistei, uneori n hazul general pentru produciile care trebuiau respinse. Convorbirile
literare pstreaz n cea mai mare parte urma activitii Junimea, i lectura atent a revistei
permite refacerea vieii renumitei grupri literare i a etapelor pe care le-a strbtut.
Programul Junimii i cercetri istorice recente ne ndreptesc s afirmm c gruparea avea o
important dimensiune masonic.

Pasoptismul

Definitie - Pasoptismul cuprinde perioada literara dintre 1840 si 1860 perioada care pentru
literatura romana inseamna epoca de modernizare, de afirmare aromantismului si de
fundamentare a majoritatii speciilor.
Literatura pasoptista este o etapa in care literatura romana cunoste o dezvoltare
deosebita,fiind influentata si de revolutia cu character national de la 1848.Se caracterizeaza
prin exprimarea idealului eliberarii si unitatii nationale prin pretuirea frumusetilor patriei si
ale folclorului,prin evocarea realitatii sociale.Pasoptistii au fost active la viata socialpolitica,scriind opera literare cu un continut patriotic si militant.Opera lor exprima idealul
luptei pentru emancipare nationala.
Cronologie
Aceasta epoca inteleasa in sens larg se poate diviza in trei perioade:
Prepasoptismul (1830 -1840);Pasoptismul (1840 -1860);Postpasoptismul (1860 - 1870).
Pasoptismul nu trebuie inteles doar ca o perioada literara ci mult mai larg ca o perioada de
avant cultural in care cultura romaneasca se deschide catre valorile occidentale. Aceasta
revolutie culturala nu ar fi fost insa posibila fara niste transformari cum ar fi:1863 Al. Ioan
Cuza da o lege prin care invatamantul primar devine gratuit si obligatoriu;1860 Apare prima
universitate romaneasca, universitatea de la Iasi;1864 Apare universitatea Bucuresti;1816
Prima reprezentatie de teatru la Iasi;1829 Apar primele ziare romanesti:
Tara Romaneasca Curierul romanesc, cu suplimentul Curier de ambe sexe
Moldova Albina romaneasca cu suplimentul Alauta romaneasca
Transilvania Gazeta de Transilvania cu suplimentul Foaie pentru minte, inima si

literature.Adevarata revolutie apare nu insa cu ziarele ci cu aparitia primelor reviste

literare:1840 Dacia literara;1844 Propasirea;1855 Romania literara.

O scrisoare pierduta
Lucrarea este o comedie in 4 acte si evoca viata publica si de familie de la sfarsitul secolului
trecut. Tema ei este demascarea prostiei umane si a imoralitatii publice si private, inscriindu-se intre comediile de moravuri si caracter.
Actiunea se desfasoara in capitala unui judet de munte (numele localitatii nefiind specificat,
situatia poate fi generalizata), pe fundalul unei agitate campanii electorale. Intre avocatul Nae
Catavencu, din opozitie, care aspira la o cariera politica, si grupul fruntas al conducerii locale
(Zaharia Trahanache si Stefan Tipatescu) izbucneste un conflict iscat de pierderea unei
scrisori de dragoste pe care Tipatescu i-o adresase sotiei lui Trahanache, Zoe.
Dornic de parvenire, Catavencu recurge la santaj (al carui instrument este scrisorica) pentru
a obtine candidatura in locul lui Farfuridi.
Dar, dupa ce Zoe ii convinge pe Tipatescu si Trahanache sa il aleaga pe adversar, pe lista
candidatilor este trecut din ordinul autoritatilor de la centru, un nume necunoscut:
Agamemnon Dandanache.
Interesele contrare se incalcesc in timpul sedintei de numire oficiala a candidatului, dar solutia
vine de la politaiul Pristanda care pune la cale un scandal menit sa-l anihileze pe Catavencu.
In incaierare, acesta isi pierde palaria in care era ascunsa scrisoarea, si, devenit inofensiv, este
nevoit sa accepte patronajul lui Zoe. In final, toata lumea se impaca, micile pasiuni dispar ca
prin farmec, iar Dandanache este ales in unanimitate.
Piesa este remarcabila, in primul rand, prin arta compozitiei. Tehnica este cea a amplificarii
treptate a conflictului. Scriitorul creaza un conflict fundamental (pierderea scrisorii), care da
unitate operei; dar si altele secundare (cuplul Farfuridi-Branzovenescu se tem ca nu sunt
considerati membri marcanti ai partidului lor; aparitia lui Dandanache)
Complicatiile se amplifica din ce in ce mai mult, ca urmare a repetitiei, evolutiei inverse si
interferentei diverselor serii de personaje aflate in conflict. (tehnica bulgarelui de zapada)

Caragiale insa, este si cel mai mare creator de caractere din literatura romana, personajele lui
fiind realizate intr-o viziune clasica. Ca urmare, ele se incadreaza intr-o tipologie comica,
avand o dominanta de caracter; aceasta nu presupune o lipsa de interes pentru omul social,
pentru culoarea locala sau pentru particularitatile psihice sau de limbaj.
Autorul alege ca modalitati de caracterizare pe cele specifice genului dramatic: prin actiuni,
limbaj, onomastica si prin intermediul celorlalte personaje.
Avand convingerea ca oamenii sunt turnati dupa calapoade diferite, dramaturgul isi
inzestreaza eroii cu trasaturi distincte. Astfel, Zaharia Trahanache este un vanitos inselat, un
inrait de o viclenie rudimentara (pregateste abil un contrasantaj, dezarmandu-l pe Catavencu).
Posedand o gandire plata, este capabil sa se entuziasmeze de o expresie de genul intr-o
sotietate fara moral si fara printipuri, carevasazica ca nu le are. Temperamentul sau domol,
intr-un fel, si el expresie a sireteniei, este sugerat de ticul verbal ai putintica rabdare, dar si
de numele care creaza impresia de zahariseala, de capacitate de a se modela usor (trahanaua
este o coca moale). Este incadrat in seria incornoratului simpatic, deoarece refuza sa creada in
autenticitatea scrisorii de amor.
Stefan Tipatescu, este tipul junelui-prim, fixat intr-un triunghi conjugal banal si tihnit, banuit
de toti. El administreaza judetul ca pe propria mosie avand o mentalitate de stapan medieval:
e orgolios, abuziv, incalca legea si admite micile matrapazlacuri ale lui Pristanda, pentru ca
acesta ii foloseste. Insa, de fapt, este tinut din scurt de o femeie voluntara si se multumeste cu
tihna burgheza pe care I-o asigura Zoe: musia-I mosie, fonctia-fonctie, coana Joitica-coana
Joitica: trai neneo, cu banii lui Trahanache (tip=june prim, abil, rafinat).
Zoe Trahanache este cea mai distinsa intre femeile teatrului lui Caragiale, reprezentand tipul
cochetei, adulterinei, ambitioasei, voluntarei. Ea incheie triunghiul conjugal prin care
Caragiale dezvaluie imoralitatea vremii. Speriata de santaj si pentru a pastra aparentele Zoe
face uz de lacrimi, lesinuri si alte arme din arsenalul lamentatiei feminine. Penduland intre sot
si amant, conduce din umbra toate sforile politicii din judet. Invins, Catavencu e consolat de
d-na Trahanache cu perspectiva altei camere; comportamentul natural, fara ranchiuna este
explicatia puterii de seductie pe care o exercita asupra tuturor celor din jur.
Nae Catavencu este un arivist, care umbla cu machiavelacuri si este constient de acest lucru
pentru ca citeaza deseori propozitia lui Machiavelli scopul scuza mijloacele, pe care insa o
atribuie nemuritorului Gambetta. Motivatia actiunilor lui porneste de la dorinta anularii
decalajului dintre conditia sa politica umila si convingerea ca le e superior celorlalti.
Demagog, parvenit, santajist grosolan, si totusi ambitios dar fara tenacitate, are o evolutie
inversa fata de momentul initial. Pierzand scrisoarea se resemneaza rapid, se gudura pe langa
Zoe si se supune imediat, intuind ca sansa de castig ramane tot femeia. (Catavencu cataveica
= haina cu doua fete ipocrizie).
Farfuridi intra in aceeasi categorie a demagogului, dar este insa un prost de o teribila fudulie.
Parerea despre sine este superlativa, si si-o marturiseste admirandu-se in ipostazele sale civice
(Eu am, n-am sa-ntalnesc pe cineva, la zece fix ma duc in targ) si ideologice (tradare sa fie,
dar s-o stim si noi). Insuficienta intelectuala a personajului, obtuzitatea mintii se releva prin

totala confuzie semantica si gramaticala a discursurilor, delicioase mostre ale umorului

absurd.
Impreuna cu Branzovenescu, Farfuridi alcatuieste un cuplu comic, o pereche contrastanta.
Temperamentului coleric al celui din urma i se opune firea domoala, precauta a lui
Branzovenescu. Ambii traiesc cu spaima de tradare, vor sa anunte centrul de cele ce se petrec
in judet, dar se tem sa nu li se recunoasca slova la telegraf. Numele lor, cu rezonante
culinare, sunt derivate subtil cu sufixe onomastice grecesti sau romanesti.
Agamemnon Dandanache este un ticalos demagog, intruchipare a raului cel mai rau: mai
prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu (dupa marturisirea autorului). Santajul
este pentru el o forma de diplomatie. Agamita e un stupid peltic, lovit de amnezie, mandru
insa de familia sa de la patruzsopt. Portretul sau e caricatural-grotesc, starnind deopotriva
rasul si dezaprobarea, prin contrastul izbitor cu numele pe care il poarta.
Cetateanul turmentat este un tip realmente simpatic, dar nu inocent pentru ca inainte de a
aduce scrisoarea andrisantului, o citeste mai intai sub felinar. Staruinta lui in actiune este de
fapt un tic profesional al unui fost postas. Devenit apropitar, cetateanul are acum drept de
vot, iar vesnica sa enigma este: eu cu cine votez ?. prin replica lui: apoi, daca-I pe pofta,
eu nu poftesc pe nimeni se descoperea mecanismul gaunos al campaniei electorale.
Ghita Pristanda este tipul politaiului slugarnic, marioneta in mana puternicilor zilei, cu o etica
modelata dupa interes. Se deda la marunte afaceri, dupa o deviza practica: daca nu curge,
pica, ori indemnat de sotie: Ghita, Ghita, pupa-l in bot si-I papa tot, ca satulul nu crede la al
flamand. Incalca legea din ordinul superiorilor sai,si egata sa-si ofere serviciile celui mai
puternic. Personajul este admirabil caracterizat verbal: foloseste frecvent termeni populari
(mai ales regionalisme), deformeaza neologismele (bampir, famelie, catrindala,
renumeratie), si incalca fara complexe regulile gramaticale. Ticul sau verbal: curat
produce asociatii comice (curat murdar). Numele personajului, luat de la un joc
moldovenesc in care se bate pasul intr-o parte si alta, fara sa se porneasca niciunde, este de o
mare putere de sugestie, potrivindu-se cu siretenia primitiva a lui Pristanda.
Autorul Scrisorii pierdute pune in slujba satirei toata gama comicului: ironia, zeflemeaua,
batjocura, invectiva, grotescul, etc.
Exista, in primul rand, un comic al situatiilor, rezultat din fapte neprevazute si din prezenta
unor grupuri insolite (triunghiul conjugal Zoe-Trahanache-Tipatescu, cuplul FarfuridiBranzovenescu, diversele combinatii de adversari, etc.). Caragiale foloseste scheme tipice,
modalitati cunoscute in literatura comica universala, cum ar fi: incurcatura, confuzia,
coincidenta, echivocul, revelatiile succesive, quiproquo-ul (substituirea de personaje),
acumularea progresiva, repetitia, evolutia inversa, interferenta etc.
In al doilea rand, exista un comic al intentiilor, care reiese din atitudinea scriitorului fata de
evenimente si oameni. Caragiale nu iarta trasaturile care ii fac pe oameni ridicoli, tratandu-i
cu ironie, cu umor, punandu-I in situatii absurde sau grotesti, demontand mecanismele
sufletesti si reducandu-i uneori la conditia simplificata a marionetei.

Comicul caracterelor surprinde, in comedia clasica: avarul, fanfaronul, orgoliosul, ipocritul,

mincinosul, gelosul, laudarosul, pedantul, pacalitorul pacalit, prostul fudul, etc. Personajul
purtator al unui astfel de caracter este rezultatul unui proces de generalizare a trasaturilor unei
categorii mai largi, devenind un exponent tipic al clasei umane respective. Caragiale creeaza
si el o tipizare comica, dar eroii lui au intotdeauna elemente care ii particularizeaza, astfel ca
nici unul nu seamana cu celalalt.

Chirita in provincie

Chirita in provintie de Vasile Alecsandri - Comedie cu cantece in doua acte,

reprezentata in mai 1852, numita initial Inturnarea cucoanei Chirita, este urmarea Chiritei in
Iasi, sau Doua fete si o neneaca, reprezentata pe scena teatrului din Iasi in aprilie, 1850.Chirita
in provintie de Vasile Alecsandri.
Chirita in provintie de Vasile Alecsandri - In momentul aparitiei Chiritelor, Vasile Alecsandri
se impusese printr-o bogata activitate de autor dramatic: Farmazonul din Harlau (1840),
Modista si cinovnicul, Iorgu de la Sadagura (1844), considerata a fi cea dintai izbanda a
dramaturgiei romanesti, cea dintai piesa cu adevarat romaneasca; Iasii in carnaval (1845),
Peatra din casa (1847); precum si canticele comice (Mama Anghelusa, Barbu Lautarul, Stan
Covrigarul, Surugiul, Ion Papusariul), care contureaza diverse tipuri caracteristice ale epocii.
Chirita in provintie de Vasile Alecsandri - Actiunea comediei Chirita in provincie o prezinta
pe Chirita, dupa ce-si maritase cele doua fete, intr-o alta ipostaza, caracteristica perioadei
anterioare evenimentelor de la 1848, cand mica boierime este dornica de parvenire. Chirita
vrea sa-si vada sotul ispravnic, iar pe Gulita, fiul ei, sa-l casatoreasca cu Luluta, o fata orfana,
care va mosteni insa o mare avere. Dar Luluta este indragostita de Leonas, un tanar istet si
cinstit. Intors din strainatate, acesta vine la Barzoieni pentru a se casatori cu Luluta, spre
indarjirea Chiritei care incearca sa se opuna.
Cuplul tinerilor indragostiti, antitetici celorlalti membri ai familiei Barzoi, reusesc sa inlature
piedicile Chiritei si sa se casatoreasca. Barzoi, ajuns ispravnic, dovedeste incapacitate si
necinste.
Prin Chirita, Alecsandri a creat tipul boieroaicei provinciale dornica sa parvina in lumea buna
a capitalei de la mijlocul veacului trecut, dupa tipurile comediei clasice, dar nu mai putin
originala (G. Calinescu), proiectata pe fundalul autohton. Personajul e caracterizat prin situatii

si limbaj.
Apreciata drept o pretioasa ridicola (dupa comedia lui Molire, Pretioasele ridicole), Chirita,
mica boieroaica de provincie, ahtiata de parvenire, doreste sa fie asemeni femeilor din marea
boierime, de aceea va imita obiceiurile protipendadei. De aici rezulta ridicolul personajului,
consecinta a discrepantei intre ceea ce este in realitate si ceea ce vrea sa para personajul:
vrand sa fie moderna, invata frantuzeste, dupa posibilitatile ei, calareste ca o armazoana,
fumeaza, cocheteaza, angajeaza un profesor de franceza pentru fiul ei, isi insuseste obiceiurile
unei case mari, spre uimirea celor obisnuiti ai casei.
Astfel, pretinde ca ravasul de la Barzoi, plecat la Iasi, sa-i fie adus pe talger cu servetel.
Tehnica qui-pro-quo-ului naste situatii comice in care personajul isi dezvaluie ridicolul (scena
in care Leonas, travestit in ofiter, o flateaza cu complimente pe Chirita).