Introducere

Intr-o definitie foarte simpla, cimentul de tip Portland este un liant hidraulic, el intarindu-se dupa adaugarea
unei anumite cantitati de apa.
Putina istorie. Se pare ca inventatorul cimentului tip Portland este Louis Vicat (1876 1861), care in 1817 a
avut preocupari in legatura cu amestecul de praf de calcar si cenusa vulcanica. Vicat este recunoscut ca fiind
primul care a determinat proportiile de calcar si de silice in amestec si aceasta prin folosirea de teste
stiintifice. De exemplu, un test pentru determinarea consistentei initiale si a vitezei de intarire a pastei de
ciment este bazat pe principiul "acului lui Vicat", masurandu-se adancimea de penetrare sub o anumita forta.
Testul este contestat de multi autori, dar acest lucru nu diminueaza meritele sale.
Joseph Asdin (1778-1855) a patentat "Cimentul Portland", ca fiind o piatra artificiala asemanatoare unei roci
din Portland (Anglia). In locul cenusei vulcanice, Aisdin foloseste o argila (putin mai speciala), argila ce
contine compusi silicati ce respecta anumite proportii. Compozitia finala a cimentului Portland contine in
majoritate componentii C3A, C2S, C3S, C4AF. In notatia anterioara, C inseamna oxid de calciu, cu S este notat
bioxidul de siliciu, A semnifica trioxid de aluminiu iar F este ferita. Mai exista si alti compusi (neadaugati) in
masa cimentului Portland, la fel cum exista si adaosuri.
Intarirea cimentului se produce ca urmare a hidratarii: "In timpul hidratarii constituentii cimentului formeza
geluri solide (hidrosilicati de calciu) care includ cristalele de hidroxid de calciu si aluminiu, astfel incat masa
devine coeziva."[Dupa C.D. Nenitescu, Chimie generala, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti]. Data fiind
compozitia sa (ce multi hidroxizi!), rezulta natura alcalina a cimentului cu un pH variind intre 12 si 13.
In afara naturii alcaline, cimentul este foarte higroscopic, in plus procesul de intarire este exogen. Este cazul
sa atragem aici atentia asupra masurilor necesare de protectie a muncii in cazul contactului direct al
cimentului cu pielea, dar mai ales asupra contactului cu betonul sau mortarul aflate la inceputul prizei: nu
numai ca se produce o incalzire locala la nivelul pielii, dar apa din piele este absorbita din cauza
higroscopicitatii cimentului. Combinatia intre caldura transmisa si deshidratarea pielii poate duce la accidente
de munca (se pare ca se intampla destul de frecvent, dar daca trec neobservate, sau sunt trecute sub tacere
sau sunt trecute cu vederea).
Tipuri de ciment
Denumirea trecuta pe sacul de ciment ar trebui sa spuna ceva. Spune ceva, dar o spune, in general, dupa
standardul european EN 206-1. Sunt cateva cerinte pe care cimentul trebuie sa le indeplineasca, dintre care:

rezistenta minima la un numar (sa spunem 28) de zile;

rezistenta la agenti chimici;
rezistenta la abraziune.

Identificatorii tipului au urmatoarele semnificatii:

Tip Denumire

Observatii

CEM
Ciment Portland
I

II A

Ciment Portland cu adaos

intre 6 si 20%

pot fi adaugate cenusi de furnal, zgura de termocentrala si

(optional) calcar

II B

Ciment Portland cu adaos

intre 21 si 35%

pot fi adaugate cenusi de furnal si/sau zgura de

termocentrala

III A

Ciment Portland cu adaos

intre 36 si 65%

este adaugata zgura de termocentrala

III B

Ciment Portland cu adaos

este adaugata zgura de termocentrala

intre 66 si 80%
IV B

Ciment Portland cu adaos

intre 36 si 55%

se adauga cenusa de furnal

SRPC

Ciment Portland rezistent la

agresiune sulfatica

+SR

Ciment Portland rezistent la Combinatie din tipurile II B, III B si IV B permisa cu

agresiune sulfatica
specificarea efectiva a rezistentei la agresivitatea sulfatica