Studiu de caz

MODELE EPICE IN ROMANUL

INTERBELIC

Sustinut de :

Raducan Vasile-Florin
Popa Maria-Gabriela
Sasu Mihaela-Floriana
Ionascu Maria-Mirabela

Profesor coordonator :
Georgescu Cristina

REALISMUL

Realismul este curentul literar care a aparut in Franta

in secolul al XIX-lea, fiind teoretizat de scriitorul francez
Honor de Balzac. Pune accent pe infatisarea veridica a
realitatii, pe studiul atent al mediului social.

Trasaturi:

veridicitate, verosimilitate

obiectivitate

lipsa idealizarii

studiul atent si critic al mediului social

caracterul simetric

plasarea actiunii in timp si spatiu

tehnica detaliului, a amanuntului semnificativ; descrieri minutioase

analiza psihologica

complexitatea vietii

stil impersonal, obiectiv, spirit critic

precizie, sobrietate

limbajul ca mijloc de individualizare a personajelor

Tendinte ale realismului

Dintre speciile literare, romanul se afla in prim-planul preocuparii scriitorilor

realisti. In principal, realismul prefera romanul-fluviu, desfasurat pe mai multe
planuri narative, cu actiune ampla si numeroase personaje si in care sunt
reconstituite cu minutiozitate amanuntele unei epoci istorice. Scriitorul realist
prezinta moravurile, viata culturala, mecanismul social, oferind impresionant de
multe informatii despre epoca transfigurata artistic. De multe ori, descrie
arhitectura epocii, strazi si cladiri unanim cunoscute, reproduce articole de ziar,
comenteaza cartile de succes, copiaza documente istorice, prezinta
imbracamintea personajului, pentru a-i sublinia caracterul sau personalitatea,
dar semnaleaza si amanunte strict legate de moda. Toate acestea contribuie la
impresia de fresca sociala, tablou amplu ce surprinde toate sectoarele curente
ale cotidianului.
Dezvoltarea curentului este legata de teoriile scientiste si pozitiviste, ale secolului
al XIX-lea, de atitudinea materialista fata de realitate, ale carei concepte presupun
observatia, descriptia, determinismul, experienta.
Reflectand realitatea veridica, obiectiva a societatii contemporane, realismul
refuza, in numele prezentului, idealizarea trecutului. Este impersonal, respinge
imaginea artificiala a romantismului, in folosul observatiei directe. Stilul trimite
spre precizie, formulare concisa si sobra.

Perioada interbelica
Perioada interbelica cuprinde anii 1918-1944.

Perioada interbelic reprezint un moment de referin n evoluia prozei romneti

prin lrgirea ariei tematice, diversificarea formelor de expresie epic, a
modalitilor narative dar i prin afirmarea cu precdere, ca specie literar, a
romanului.

In literatura, tendintelor umaniste democratice care domina in epoca li se opun

forme de ideologie rasiste, fasciste, reactionare. De aceea viata literaturii cunoaste
conflicte si polemici violente. In acest contest se impun personalitati ca Mihail
Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mateiu Caragiale, Tudor Arghezi,
Lucian Blaga, Ion Barbu, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu.
In perioada interbelica disputele literare se duc in jurul modernismului si
al traditionalismului.

Modernismul denumeste

Tendinta modernista sustine:

tendinta inovatoare intr-o anumita etapa a

unei literaturi. Modernismul apare in literatura secolului XX, opunandu-se
traditionalismului, proclamand noi principii creatiei.

- sincronizarea literaturii nationale cu literatura Europei

- promovarea scriitorilor tineri
- teoria imitatiei
- eliminarea decalajului in cultura
- trecerea de la o literatura cu tematica rurala la una de inspiratie urbana
- cultivarea prozei obiective
- evolutia poeziei de la epic la liric si a prozei de la liric la epic.
Anii interbelici se caracterizeaza in literatura romana printr-o remarcabila
dezvoltare a romanului care in scurt timp atinge nivelul valoric european.
Romanul romanesc isi largeste tematica, el cuprinzand medii sociale
diferite si problematici mai complexe. Un an de referinta pentru romanul romanesc
este 1920, cand apare Ion a lui Liviu Rebreanu.
Pana la aparitia acestui roman au aparut si alte romane cum sunt: Ciocoii
vechi si noi a lui Nicolae Filimon, Romanul comanestenilor a lui Duliu
Zamfirescu, Mara de Ioan Slavici si Neamul soimarestilor de Mihail Sadoveanu.
Ion este insa primul roman romanesc comparabil cu capodoperele universale,
prin impresia coplesitoare de viata pe care o degaja.

Istoria romanului romnesc ncepe cu Istoria hieroglific" a lui Dimitrie Cantemir,

continu printr-o serie de ncercri de la jumtatea secolului al XlX-lea, dintre care
mai importante sunt Manoil" (1855) i Elena" (1862), de Dimitrie Bolintineanu,
Ciocoii vechi i noi" (1863) al lui Nicolae Filimon, i dobndete o anume
maturitate prin Mara" (1906), de loan Slavici, i prin Viaa la ar" (1898) i
Tnase Scatiu" (1907), de Duiliu Zamfirescu.

In romanul interbelic se continua inspiratia rurala prin operele lui

Sadoveanu, si Rebreanu, dar pe trepte valorice superioare si cu modalitati
specifice. Acum apar romanele citadine in care cadrul de desfasurare al actiunii
este orasul modern.
Legat de mediul citadin se dezvolta si problema intelectualului, stralucit
ilustrata de romanele lui Camil Petrescu.

In perioada interbelica se intensifica dezbaterile cu caracter teoretic in

legatura cu romanul. Astfel, Garabet Ibraileanu in studiul Creatie si analiza
constata existenta a doua principale tipuri de roman:
1. romanul
de
comportamentul lor

creatie care

prezinta

personajele

indeosebi

prin

2. romanul de analiza care este interesat de viata interioara, de psihic.

In perioada interbelica romancierii experimenteaza tehnici multiple ale
romanului modern. Astfel avem tendinta de revenire la modelele traditionale
precum cel balzacian pe care George Calinescu il foloseste in Enigma Otiliei. El
considera absolut necesar dezvoltarea romanului romanesc pe linia studiului
caracterului.
Romanul interbelic cunoaste si alte orientari cum este cea lirica in opera lui
Ionel Teodoreanu, estetizanta si simbolica la Mateiu Caragiale, memorialista la
Constantin Stere si fantastica la Mircea Eliade.
Pe langa roman, in proza interbelica se dezvolta: nuvela - la Gib Mihaiescu,
reportajul literar - la Geo Bogza si proza originala a lui Urmuz, deschizatoare de
drumuri pentru literatura deceniilor urmatoare.

 Prezentarea modernismnului Lovinescian

Modernismul a aparut ca urmare a tezelor lui Eugen Lovinescu, asupra dezvoltarii
literaturii. Acesta se refera la principalele elemente innoitoare in poezie, proz si critic
literar, pe care doctrina lovinescian le propune in primele decenii ale sec. XX.
Modernismul reuneste unele grupri, directii si orientri estetice, care apar in literatura
romana in aceasta perioada, conturandu-se ca o manifestare artistica ampla, nu numai
in domeniul literaturii, ci in arta, in genere.

1.

In sens restrans, termenul desemneaza miscarea literara constituita in

spatiul hispano-american la sfarsitul sec. al XIX-lea, in jurul poetilor
Ruben Dario si Antonio Machado, miscare orientand poezia spre o
estetica a sinceritatii si rafinamentului.

2.

In sens larg, modernismul reprezinta o manifestare radicala,

indrazneata, a celor mai recente forme de expresie in planul creatiei. Este
opus traditionalismului.

In literatura romana Eugen Lovinescu teoretizeaza asupra modernismului

in revista Sburatorul si in cenaclul cu acelasi titlu. Revista Sburatorul
apare la Bucuresti intre anii 1919-1922 si apoi intre 1926-1927.

 Obiectivele gruparii erau:

- promovarea tinerilor scriitori
- imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia literaturii romane.
Primul obiectiv s-a realizat prin lansarea unor nume ca Ion Barbu, Camil Petrescu, Ilarie
Voronca, George Calinescu, Pompiliu Constantinescu.
Al doilea obiectiv a cunoscut un proces mai indelungat de constituire. Eugen
Lovinescu isi dezvolta conceptiile sale moderniste in lucrarile Istoria civilizatiei romane
moderne si Istoria literaturii romane contemporane. In aceste lucrari modernismul
lovinescian porneste de la ideea ca exista:

- un spirit al veacului explicat prin factori materiali si morali, care imprima un

proces de modernizare a civilizatiilor, de integrare intr-un ritm de dezvoltare
sincronica
- teoria imitatiei care explica viata sociala prin interactiunea reactiilor sufletesti
- principiul sincronismului care in literatura inseamna acceptarea schimbului de
valori a elementelor care confera noutate si modernitate fenomenului literar.
Prin traditionalism se intelege continuarea vechilor curente traditionale,
preluandu-se ideea ca istoria si folclorul sunt domeniile relevante ale specificului
unui popor. La aceste conceptii se adauga, de catre Nechifor Crainic, factorul
spiritual, credinta religioasa ortodoxa care ar fi elementul esential de structura al
sufletului taranesc. Consecinta acestei teze era ca opera de cultura cu adevarat
romaneasca trebuia sa includa in substanta ei ideea de religiozitate.
Scriitorii traditionalisti au cautat sa surprinda in operele lor particularitatile
sufletului national prin valorificarea miturilor autohtone, a situatiilor si credintelor
stravechi.
Dintre scriitorii traditionalisti amintim: Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile
Voiculescu, iar dintre prozatori: Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale si dintre
dramaturgi: Adrian Maniu si Lucian Blaga.

 Tipuri de roman
o Romanul obiectiv
Modelul narativ obiectiv este configurat de opera unor scriitori ca Balzac,
Tolstoi si Dickens.
Autorul
-

isi propune sa reflecte (ca o oglinda) lumea, in toata complexitatea ei

creeaza ca un demiurg iluzia unei lumi aievea, a vietii obiective

aspira spre totalitate (inteleasa nu ca o cuprindere, ci ca un sens global al

existentei) in planul continutului si al formei

Opera
-

lumea refigurata in roman respecta principiul cazualitatii si al coerentei ( are

o desfasurare logica si cronologica);

materialul epic foarte bogat nu exclude analiza psihologica

naratorul este obiectiv si omniscient, are acces la toate mecanismele vietii

sociale, precum si la intimitatea vietii afective.

Cititorul
- este introdus intr-un univers care ii este sau ii devine familiar si despre care
va fi intotdeauna informat (detaliul fiind pretuit pentru ca da iluzia realului)
- criteriul sau de apreciere este chiar intensitatea iluziei realiste
- se identifica mai mult cu personajul principal si mai putin cu naratorul
omniscient.

Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu s-a nscut la 27 noiembrie 1885 n judeul BistriaNsud, fiind primul din cei 13 copii ai nvtorului Vasile Rebreanu. A
ncetat din via la 1 septembrie 1944 n judeul Arge. Copilria
viitorului romancier s-a scurs n Maieru, localitate din nordul
Transilvaniei, pe Some, unde a i absolvit coala primar, urmnd
studiile gimnaziale n Nsud i continundu-le la Bistria.

Romanul lui Liviu Rebreanu

1920 este anul celui mai important eveniment din ntreaga istorie a
romanului romnesc, prin apariia unei opere de elaborat vigoare,
Ion" de Liviu Rebreanu. Prin acest roman, scriitorul devine ctitorul
romanului romnesc modern" (Garabet Ibrileanu), iar apariia
romanului Rscoala" va confirma acest lucru.
Cu Ion", Liviu Rebreanu schimb cursul istoriei romanului
romnesc, scondu-l din criza ndelungii sale aezri. Formula de
roman pe care o adopt este modern, ea rezultnd, n primul rnd, din
schimbarea perspectivei de investigaie romanesc. Diferit e metoda,
cci romanul i, n cazul lui Liviu Rebreanu, rmne n actualitatea
vieii. Rebreanu ns o interpreteaz obiectiv, ca problem, fr intenii
moralizatoare sau sentimentalism.
Liviu Rebreanu rmne reprezentantul cel mai acreditat al liricii
obiective, cu caracter social. Probitatea realismului su poate da
impresia unei probe negative a portretului, chiar cnd e vorba de ran.

ranul din opera lui Liviu Rebreanu nu este o sintez de virtui, cum l
nfiau smntoritii. Patimile lui sunt elementare, oarbe,
distructive. Nicieri nu se simte, nici chiar n Rscoala", simpatia
autorului pentru clasa rneasc. Eroul din Ion" amintete, desigur,
de ranii balzacieni i zoliti.
Romanul Ion
Ion" este un punct de referin n istoria romanului romnesc asupra
cruia critica literar s-a fixat nc de la apariia lui, n 1920, i revine de
fiecare dat cnd privete retrospectiv calea pe care s-a nscris
evoluia prozei romneti n secolul XX.
Realitatea a fost pentru mine numai un pretext, pentru a-mi
putea crea o alt lume, nou, cu legile ei, cu ntmplrile ei (Liviu
Rebreanu-Mrtursiri). Despre drumul de la nceputul lui Ion s-a spus c
face legtura ntre lumea real i lumea ficiunii; urmndu-l, intrm i
ieim, ca printr-o poart, din roman.
Cinci sute de pagini mai departe Herdelenii strbat drumul n sens
invers, prsind definitiv satul. Senzaia de trecere a timpului este
foarte vie. Ultimul personaj al romanului va fi acelai drum nfiat
ns la alt vrst: btrn, bttorit, ncolcindu-se lene ca o
panglic cenuie n amurgul rcoros pe care uruie roile trsurii
monoton-monoton ca nsui mersul vremii:
Drumul trece prin Jidovia, pe podul de lemn, acoperit, de peste
Some , i pe urm se pierde n oseaua cea mare i fr nceput...
Romanul este un univers nchis i rotund : pare a se vrsa, i la
un capt i la altul, n via; dar e complet izolat de ea.
ntre lumea real i cea a romanului, exist o cale de acces:
drumul. Dar nu numai leag, ci i izoleaz aceast lume nou, cu legile
i ntmplrile ei, sugereaz o lips de grani, dei este o grani, un
constituent al imaginarului.

o Romanul subiectiv
Romanul subiectiv a fost numit si roman de analiza, roman proustian, roman
psihologic , romanul analitic autobiografic, roman al interioritatii. El
reprezinta cea de-a doua mare orientare a prozei interbelice. Modelul narativ al
analizei psihologice este impus pe plan European de romanul In cautarea
timpului pierdut de Marcel Proust.
Autorul
-

isi propune sa absoarba lumea in interiorul constiintei, anulandu-i

omogenitatea si epicul, dar conferindu-i dimensiuni meta-fizice

nu mai este demiurg in lumea imaginarului, ci descopera limitele conditiei

umane

are o perspectiva limitata si subiectiva, completata adesea cu opinii despre

literatura

Opera
-

personajul-narator ia locul naratorului omniscient, ceea ce potenteaza

drama de constiinta si ii confera autenticitate

optiunea pentru conventiile epice (jurnalul intim, corespondenta privata,

memoriile, autobiografiile) favorizeaza analiza psihologica

nu se mai respecta principiile cazualitatii si ale coerentei

cronologia este inlocuita adesea cu acronia , cu indeterminarea in timp

sunt alese evenimentele din planul constiintei, iar din exterior sunt preferate
faptele banale, lipsite de semnificatii majore

Cititorul
-

are acces la intimitatea personajului-narator, mai ales atunci cand ii poate

citi jurnalul

 Camil Petrescu

Camil Petrescu s-a nscut n Bucureti, la 9 aprilie 1894 i a murit pe 14

mai 1957 n acelai ora. Copilria i-a petrecut-o n mahalaua Moilor,
unde a urmat clasele primare. A intrat apoi ca bursier la liceul Sf. Sava".
Dup terminarea studiilor secundare, s-a nscris la Facultatea de Litere i
Filosofie din Bucureti, unde i - a luat licena i, n 1938, doctoratul n
filosofie. Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de
razboi
Unul din cele mai insemnate romane ale lui Camil Petrescu, in care putem
identifica toate tendintele modernismului, este Ultima noapte de dragoste, intaia
noapte de razboi, considerat romanul unei clarificari interioare.
Aparut in 1930, romanul este unul modern, de tip subiectiv. Structurata in doua
parti, lucru sugerat si de titlu, opera se axeaza in primul rand pe drama de
constiinta a eroului principal.
Tanar intelectual, cu preocupari filozofice, Stefan isi doreste ca prin
casatoria cu Ela sa se realizeze in dragoste. Mariajul celor doi debuteaza sub
auspicii materiale modeste si totul decurge linistit pana cand Stefan mosteneste o
avere ce aduce cu sine o radicala schimbare de destin. Cuplul se modernizeaza,
urca dintr-o data mai multe trepte pe scara sociala. Vartejul acestei ascensiuni o
fascineaza mai cu seama pe Ela, care se adapteaza moravurilor noii societati, in
timp ce Stefan Gheorghidiu observa, intrigat, schimbarile intervenite in
comportamentul sotiei sale. O data aparuta, ruptura dintre cei doi soti se
adanceste continuu pe tot parcursul primei parti a cartii.
Filonul esential al romanului este dat de acumularea incidentelor menite sa
duca la separarea definitiva a sotilor si, mai ales, de relatarea amanuntita a
framantarilor pe care le cunoaste barbatul, pus, cu brutalitate, in fata caracterului
derizoriu al dragostei sale. Eroul Stefan Gheorghidiu, depaseste marginile inguste,

anihilante ale dramei erotice care-i macina existenta, o data ce ia contact cu drama
celui dintai razboi mondial. Participarea la razboi inseamna pentru el o cotitura, in
sensul ca aproape tot ceea ce era tensiune si problematica a eului individual, isi
afla o rezolvare in atitudinile eului colectiv, supus acestei incercari capitale. Eroul
isi pierde acele dispozitii care-l imping spre o singularizare extrema si se cufunda
in masa anonima a oamenilor care sufera si-si accepta destinul cu o impacare
trista si dureroasa.
Daca istoria este interesata de marile batalii care antreneaza armate, in romanul lui
Camil Petrescu, de pe scena istoriei, razboiul se muta pe aceea a constiintei
individului. Comparatia este mijlocul cel mai des folosit pentru a infatisa miscarile
psihologice ale eroului, care se observa cu o atentie niciodata slabita si care
atinteste o privire taioasa asupra celor ce-l inconjoara. Exista, la Stefan
Gheorghidiu, un sadism al inciziei pe viu, in sensul ca el diseca fiecare aspect al
vietii afective, aceasta particularitate punandu-si amprenta pe modalitatea stilistica
a romanului. Constructia cartii isi trage specificul din necesitatea imbinarii analizei
introspective cu observarea cadrului social in care se misca eroii. Planurile se
imbina armonic, iar motivele demonstratiei psihologice si sociale sunt astfel
conduse, incat sa ofere imaginea unui tot unitar. Actiunea se desfasoara intr-un
ritm ascendent, cu etape pregatitoare si alte etape care marcheaza criza morala a
eroului.
O anumita estetica a romanului poate fi schitata pe baza a doua principii
consecutive: renuntarea la ierarhia de semnificatie a evenimentelor sau reducerea
ei drastica, si cultivarea in consecinta a evenimentului comun, banal, cotidian.
Autenticitatea este de asemenea o notiune cheie in poetica romanului, autorul
operand cu cel putin doua acceptii diferite ale autenticitatii: autenticitatea e fie un
mod de a trai realitatea, fie un mod de a o cunoaste.
Camil Petrescu este probabil cel dintai care a simtit nevoia sa coboare, in
romanele sale, viata de pe scena in strada: atat in sensul introducerii in limbajul
eroilor a banalitatilor cotidiene, cat si in acela al renuntarii la emfaza care marca
totdeauna, in romanul clasic, vorbirea si gesturile personajelor. Scrisul incalcit,
urmarind conturul unei gandiri reflexive peste limitele obisnuite, nepasarea la
ideea comunicarii cu publicul, lipsa de metoda in construirea actiunii, dezechilibrul
intre naratiune si comentariul amplu sunt de asemenea caracteristici ale romanului
modern pe care scriitorul roman le opune romanului de tip clasic. In concluzie,
Camil Petrescu a fost nu numai un reformator al romanului romanesc ci si un
creator de stiluri, realizand acele romane in care trairile interioare ale personajelor
sunt mult mai importante decat actiunea in sine. El este cel dintai care acorda o
importanta deosebita unor evenimente considerate pana atunci fara insemnatate.
Este cel care introduce in romanul romanesc autenticitatea si introspectia,
realizand acele personaje preocupate doar de viata lor interioara.

Cea mai de seama epoca din evolutia literaturii romanesti, epoca dintre cele
doua razboaie mondiale, are in Camil Petrescu pe unul din exponentii ei de frunte,
un scriitor care a ilustrat-o in cateva din directiile ei fundamentale si care a
reflectat-o critic in studiile si eseurile lui.

o Romanul mitic, initiatic. Metaromanul. Antiromanul

Autorul
-

isi regaseste conditia de creator pe care o si expliciteaza, distantandu-se

(prin ironie, in cazul antiromanului) de actul scrisului

dezvaluie mecanismele scrisului asemenea unui scamator care isi explica

trucurile in fata publicului (ceea ce nu este valabil pentru romanul initiatic)

renunta la strategiile de creare a iluziei realiste si la poetica imitatiei, in

favoarea demontarii acestora sau a fanteziei

abandoneaza intriga sociala sau psihologica pentru alte aventuri romanesti

pune la indoiala insusi conceptul de arta (antiromanul)

Opera
-

romanul propune o imagine a lumii care ignora verosimilitatea

lumea configurata nu mai are corespondenta imediata si directa, sunt

prezentate teritorii simbolice si imaginare

are forma hibrida, oscileaza intre fictiv si non-fictiv

devine alegorie, parabola, parodie

verosimilitatea ascunde uneori un scenariu mitic, initiatic

rescrie cateodata in cheie realista creatii consacrate

Cititorul
-

intra intr-o relatie complexa cu opera si scriitorul ei

are in fata mai multe optiuni de lectura

Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu s-a nscut la 5 noiembrie 1880 la Pacani i a ncetat din

via la 19 octombrie 1961 la Bucureti. Tatl su, avocat, reprezenta prima
generaie aezat n Moldova a unei familii de moneni olteni pribegii, iar
mama sa se trgea dintr-un neam de rzei adui n stare de iobgie. Despre
Sadoveanu se spune c trgea de partea mamei" i povestea frumos i
tainic lucrurile de la Moldova", avnd obiceiul de a vorbi glume i nelept.
Urmeaz coala primar la Pacani, gimnaziul la Flticeni i liceul la Iai;
ntrerupe cursurile de drept de la Bucureti.
In 1904 are debutul editorial cu patru cri: Povestiri", oimii", Dureri
nbuite" i Crma lui Mo Precu", fapt pentru care Nicolae Iorga
numete aceast perioad anul Sadoveanu". Marile teme ale scriitorului
apreau nc din povestirile primilor apte ani de activitate literar, din care
au fost alctuite cele patru volume ale sale din anii 1904 i 1905: viaa
ranilor asuprii, viaa din trecutul ndeprtat al poporului, viaa apstoare
i monoton a micilor trguri de provincie. Volumele de debut reliefau, de
asemenea, mpletirea unui romantism protestatar - teme haiduceti - cu un
viguros realism, izvort din observaia scruttoare a dramelor din viaa
satului i a trguoarelor.

Moartea sa este regretat de toi literaii vremii, ntre care George

Clinescu scrie n memorabila Cronic a optimistului": Omul de toate
zilele s-a mistuit lsnd n locu-i simulacrele sale de piatr i de bronz. Ce-a
fost al fiecruia din noi a devenit al tuturor, el e acum numai al poporului
dintre care a ieit".

Romanul lui Mihail Sadoveanu

Opera lui Sadoveanu, impresionant nu numai prin numrul mare de volume
publicate, este aceea a unui rapsod cu o capacitate de evocare epopeic rar
ntlnit. Pn la izbucnirea primului rzboi mondial, fecunditatea debutului
a rmas constant: n fiecare an au aprut, sub semntura prozatorului, cel
puin un volum de povestiri, pe lng alte scrieri, printre care traduceri, note
i impresii.
Dup primul rzboi mondial, se relev marea personalitate a
scriitorului. ntre diferitele tendine literare i diversele formule narative
moderne ce s-au manifestat n proza interbelic, Sadoveanu a rmas egal cu
sine nsui, monumental prin viziune i originalitate, n spiritul tradiiei i
specificitii noastre naionale.
Romanul lui Mihail Sadoveanu este un vast spectacol al existenei
noastre: n el ntlnim toate aspectele i manifestrile vieii unui popor. Tot
ceea ce cronicarii au neglijat s descrie, s comenteze, descoperim la Mihail
Sadoveanu. Cronicile lui Ion Neculce, Grigore Ureche, Descrierea Moldovei"
a lui Dimitrie Cantemir sunt pilonii care susin epopeea sadovenian.
Romanul Baltagul", desfurndu-se la suprafa i n aparen pe treptele
cunoscute ale istoriei sale concrete, reprezint, de fapt, istoria mplinirii
trudnice a acestui gol existenial creat prin dispariia ciobanului.
Eroii celor mai multe povestiri i romane ale lui Sadoveanu sunt ranii,
oamenii apsai i rzvrtii mpotriva moierilor, a slujbailor de stat i, n
general, mpotriva condiiilor nbuitoare n care se desfura viaa satului
n regimul burghezo-moieresc. Clinescu afirma c Sadoveanu a descris
infernul rural al epocii dinainte i de dup rscoalele rneti".

Romanul Baltagul
Scris n numai cteva zile, ca o erupie complet a unei gestaii artistice
definitiv cristalizate, romanul Baltagul", aprut n anul 1930, constituie, n
creaia lui Mihail Sadoveanu, un punct de echilibru, viznd deopotriv
compoziia, tematica i limba folosit. n cronologia operei, n msura n care
poate fi semnificativ, Baltagul" se situeaz dup cteva volume cu un
puternic caracter descriptiv, n care natura, cu toate manifestrile ei tainice
sau
tumultoase, este personajul" principal.
Critica literar a semnalat, nc de la nceput, acest punct de
singularitate din creaia sadovenian. George Clinescu consider romanul
una din cele mai bune scrieri ale lui Sadoveanu" i l caracterizeaz drept
romanul nemicrii milenare cu intrig mitologic", acest tip de proz
presupunnd abordarea artistic a unui mit autohton i chiar universal. El se
caracterizeaz prin suspendarea timpului i a spaiului narative i prin
conturarea unor personaje arhetipale.

n Baltagul, la nceput este o povestire: romanul nsui va fi o povestire.

Sadoveanu nu mai are n vedere un model al lumii, ci unul al povestirii: bine
nchegat i plin de miez. Acest caracter rezumativ este principala nsuire
artistic a Baltagului.
Prerea contrar o susine I. Negoiescu: n Baltagul, concepia moral i
liric metafizic din Mioria este sistematic elucidat...Prelund datele strict
epice ale baladei populare, Sadoveanu s-a ndeprtat mult de mitic (de
misterul ei liric, de spiritualitatea ei enigmatic ancestral) (Analize i
sinteze). O ncercare de conciliere face Paul Georgescu: Am observat c
Baltagul nu conine o singur structur, ci, deocamdat suficient, dou
complementare: una monografic, epic, realist; cealalt simbolic, mitic.
Un dat trece dintr-o structur ntr-alta fr a se altera considerabil, dar
manifestnd valene noi (Polivalena necesar).

Vitoria nu triete realitile mitului; existena ei a secularizat misterul,

sacralitatea. Merge la preot i la vrjitoare dintr-o superstiie. Dac nu se
adreseaz autoritilor civile din prima clip i i urmeaz apoi ancheta
proprie, este pentru c, femeie fiind, n-are experiena acestor relaii. Aici
ntlnim aspectul esenial. Ca n orice societate de acest tip, n aceea de
sus atribuiile sunt perfect separate. Femeia reprezint elementul stabil,
conservator i formalist al colectivitii, iar brbatul, pe acela mobil i pliabil
la schimbare. Toate miturile cunosc aceast specializare: femeia ese pnza
ateptrii. Tot ceea ce fptuiete Vitoria nainte de a prsi satul, este
simplu, direct i clar. Ea nu cunoate ns ara de jos: ceea ce-i explic
sfiala. Nechifor n-ar fi avut-o, cci umblase pretutindeni. Dar ea este femeie
i-i iese provizoriu din rol. Aceast ieire din rol complic oarecum lucrurile
i creeaz impresia c sunt la mijloc dou lumi i c romanul conserv n
prima cel puin tot atta ct descoper din a doua. n fond, e o singur lume,
a unor pstori devenii negustori de oi prins n micarea epocii noi,
ndeajuns de crud i de lipsit de poezie, din care sacralitatea a disprut
demult.
Eroina culege eantioane i construiete un model prin care expic ntregul:
numai ntruct este coerent i omogen, lumea se las explicat de ctre
acest model. Nu este nici o magie n procedarea Vitoriei: suntem, de la un
cap la altul al romanului, n plin natural i n plin uman.
Baltagul" este una din crile maturitii lui Sadoveanu i una din cele
mai reprezentative opere ale artei sale. Aici se vdete cunoaterea profund
a sufletului rnesc care nu e elementar", ci complex i cu ascunziuri,
aproape de neptruns i cu energii pasionale nemrginite.

Romanul experientei

- Mircea Eliade

Mircea Eliade s-a nscut la 28 februarie 1907 i a murit la 22 aprilie 1986 la

Chicago. Familia sa s-a stabilit n Bucureti n 1914 i i- a achiziionat o
cas unde Eliade a locuit pn trziu n adolescen.
Devine elev al Colegiului Spiru Haret unde este interesat de tiinele
naturii i de chimie, ca i de ocultism, scriind piese scurte pe subiecte
entomologice. Face cunotin cu nuvelele lui Giovanni Papini i cu
studiile social- antropologice ale lui James George Frazer, interesul fa
de aceti doi scriitori ducndu-l la nvarea limbilor italian i englez; n
particular ncepe s nvee persana i ebraica.
Prima sa oper, Inamicul viermelui de mtase" este publicat n 1921,
urmat de Cum am gsit piatra filosofal". Patru ani mai trziu, Eliade
ncheie munca la volumul su de debut, volum autobiografic, Romanul
adolescentului miop". Dup o pubertate dificil de studiu solitar, ncepnd

din 1925, adolescentul este aproape unanim recunoscut la ef al

generaiei" sale, iar articolele sale de entomologie trdeaz o
surprinztoare imaginaie.
Complexitatea operei lui Mircea Eliade este unul dintre cele mai solide
argumente n susinerea ideii c unitatea creaiei sale const n
profunzimea substanial a scrierilor, indiferent c sunt filosofice,
tiinifice sau literare: pentru a judeca ceea ce am scris, crile mele
trebuie judecate n totalitatea lor. Dac ele au vreo valoare, atunci, acestea
apar numai n totalitatea operei".
A nu fi trit, ci a tri; n explicarea acestei diferene Mircea Eliade
ncepe ns s se despart de Camil Petrescu. Cred c tot misterul
<<experienei>> rezid n aceast coinciden perfect nu termenul
exterior ie (care poate fi o ntmplare sau o stare de suflet) i, n acelai
timp, o desprirea a lui, o eliberare de el. Desprirea interioritii prin
coincidena ei cu exterioritatea este altceva dect individualismul, care n
fond nega exterioritatea. Camil Petrescu nsui descoperea n
personalismul francez o soluie asemntoare; fr s fie contient de
contradicia n care se pune, dar pe care
Mircea Eliade o rezolv
mergnd mai departe n sensul reincluderii individului ntr-o
supraindividualitate. Libertate nseamn, nainte de toate, afirma el n
acelai loc autonomie, certitudinea c eti bine nfipt n realitate, n
via, iar nu n spectre sau dogme; c trirea ta, nemaifiind a individului
din tine, a limitelor din tine este o actualizare liber a ntregii tale viei.

George Calinescu
George Clinescu s-a nscut la 19 iunie 1899, la Bucureti.
Copilria o petrece la Botoani i la Iai, apoi urmeaz cursurile liceului
Gh. Lazr" din Bucureti, ultimul an la Liceul Internat din Iai, iar
bacalaureatul l susine la Liceul Mihai Viteazul" din Bucureti.
Debuteaz cu versuri la Universul literar" i Sburtorul", foarte
apreciate de Eugen Lovinescu, acesta afirmnd: Domnul Clinescu este
mintea cea mai ascuit a generaiei de astzi. Am credina c m va
continua n critica literar", fapt pe care, n anul 1928, Clinescu nsui l va
confirma: S-a isprvit - e de nenlturat. Sunt critic".
Creaia lui George Clinescu de romancier pare s treac n al doilea plan de
valoare numai datorit uriaei umbre pe care o ntinde, peste veac, opera de
istoric i de critic literar. Vocaia de romancier pare s fie, i ea, nnscut i
se exercit cu naturalee i siguran nc de la nceput, n Cartea nunii"
(1933), apoi n Enigma Otiliei" (1938), Bietul Ioanide" (1953), Scrinul
negru" (1960).
Toate romanele lui George Clinescu constituie moduri de
experimentare a romanului, indiferent dac scopul urmrit contient de autor

poate fi altul. Cartea nunii" repet Dafnis i Chloe", punnd ntr-o schem
dat fapte noi. Dar convenia, n loc s fie anulat, este agravat.

Concluzii :
Perioada interbelica a romanului este o perioada de efervescenta spirituala
nemaiintalnit in cultura noastr. Viata culturala cunoaste infaptuiri stralucite,
multe dintre ele cu ecou mondial. Niciodata literatura romana n-a avut intr-o
singura perioada atatia reprezentanti ilustrii (Sadoveanu, Arghezi,Rebreanu, Balga,
G. Calinescu, Camil Petrescu), niciodata n-a trait o mai aprinsa dispozitie la
contestarea valorilor. Tabloul activitatii scriitoricesti prezinta, prin urmare, o mare
varietate si complexitate, inregistrandu-se dintr-o tesatura deasa de lumini si
umbre puternice.

Evoluia romanului realist se datoreaz unei ncercri de a naturaliza retorica,

ascunznd artificiile i voind s par spontan ca viaa nsi: aceast ncercare
este sesizabil printr-o reorientare a naratorului de la autor (omniscient,
supraindividual, nepsihologic) la personaj (implicat, individualizat, psihologic) de
la pur transcenden la o pur imanen. n romanul doric, naratorul se afl
totdeauna de alt parte a baricadei dect personajele, evenimentele i simirile
lor; nfieaz o lume care exist n afara lui i poate fi foarte bine nchipuit i n
absena lui; adopt o poziie de extrateritorialitate, indiferent c este o obiectivitate
istoric. n romanul ionic, naratorul nu mai este separat de lume lui: contiina lui
aparine pe de-a-ntregul lumii acesteia, aa cum lumea nsi nu exist dect
ntruct este reflectat ntr-o contiin.

Dar dincolo de aspectul parodic, aceste romane sunt creaii la fel de pline de via
i de oameni ca i epopeele naturaliste, ca i naraiunile impresioniste. Ceea ce
distinge, pn astzi, romanele de alte genuri literare sau de alte arte este tocmai
greutatea de a renuna cu desvrire la reprezentarea vieii.