Sunteți pe pagina 1din 1

6

Evenimente

05 - 11 decembrie 2014

saptamanalul.ro

Comisarul-ef Constantin Alistar,


dup 30 de ani de munc n poliie
Prins cu igri
de contraband,
dup ce a lovit cu
maina un pom
Georgeta CRSTEAN
Un brbat de 30 de ani din oraul
Vicovu de Sus a fost prins luni, 1 decembrie, cu circa 900 de pachete de
igri de contraband, dup ce a produs un accident. Brbatul a ajuns pe
mna Poliiei dup ce n jurul orei
19.00, pe str. Putnei, din municipiul
Rdui, n timp ce conducea autoturismul, a virat brusc dreapta, a pierdut controlul asupra direciei de mers
i s-a izbit de un pom din afara prii
carosabile, avariind autoturismul.
oferul a fost testat de poliiti cu
aparatul etilotest, rezultatul fiind
negativ, ns n urma cercetrii la faa
locului, poliitii au depistat n autoturism, respectiv n locul banchetei
din spate, 897 pachete igri de
provenien ucrainean, pentru care
brbatul nu deinea documente
legale de provenien i transport.
igrile n valoare de 8.970 lei au
fost ridicate n vederea confiscrii, iar
autoturismul n valoare de 5.000 lei a
fost indisponibilizat la sediul poliiei.
Brbatul s-a ales cu dosar penal
sub aspectul svririi infraciunii de
contraband.

igri de
contraband
descoperite ntr-o
main avariat
la Rdui
Luigi BRGOIU
Un brbat din Vicov s-a ales cu
dosar penal dup ce poliitii
rdueni au descoperit n maina sa,
pe care tocmai o avariase, cteva zeci
de baxuri de igri fr documente
justificative. Potrivit poliitilor
rdueni, duminic sear, n jurul
orelor 19.00., pe strada Putnei din
municipiu, Constantin Botiog, n
vrst de 30 ani, din oraul Vicovul
de Sus, n timp ce conducea un autoturism marca Skoda Octavia, a virat
brusc spre dreapta, a pierdut controlul asupra direciei de mers i s-a
izbit de un pom din afara prii carosabile, avariind autoturismul. Imediat
ce au ajuns la faa locului, poliitii au
depistat n autoturism, n locul
banchetei din spate, 897 pachete
igri de provenien ucrainean,
pentru care brbatul nu deinea documente legale de provenien i
transport. igrile, n valoare de
8.970 lei, au fost ridicate n vederea
confiscrii, iar autoturismul, evaluat
la 5.000 lei, a fost indisponibilizat la
sediul poliiei. Brbatului din Vicov i
s-a ntocmit dosar penal sub aspectul
svririi infraciunii de contraband.
Conductorul auto a fost testat de
poliiti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Adjunctul efului Poliiei


municipiului Rdui, comisaref Constantin Alistar, are 53
de ani i lucreaz de mai bine
de 30 n Poliia Romn. Este
cunoscut ca un profesionist,
dar n acelai timp, ca un tip
extrem de discret. Am plecat
de la baza muncii n Poliie,
am trecut prin toate etapele,
am atins aproape toate specializrile acestei activiti i,
n ultima perioad, n activitatea de management, de coordonare a activitii subunitii
n calitate de adjunct, n calitate de mputernicit ef, funcie pe care o ocup i n
prezent.
La nceputul acestei sptmni, Constantin Alistar a
avut amabilitatea s stea de
vorb cu Sptmnalul de
Rdui i s arunce o privire
n urma unei viei de poliist.
REP.: Dac ai mai fi la vrsta alegerii, ai alege tot
munca de poliist?
C.A.: n contextul actual, nu
tiu dac a alege tot munca
de poliie...Pentru c aveam i
alte ateptri, care s vin
dintr-o mai mare autoritate a
lucrtorilor de poliie, o legislaie mai ferm, o respectare
a legii, pentru ca poliistul
s-i fi putut face treaba cu rezultate mai bune n domeniul
ordinii publice, n zona siguranei ceteanului. Spun
acestea pentru c n ultima
perioad sunt foarte multe i
variate infraciuni, care afecteaz proprietatea, integritatea, sntatea, apoi foarte
multe n zona circulaiei rutiere, unde avem evenimente
grave, mai ales pe zona de
competen a subunitii
noastre. Tocmai faptul c dei
avem legislaie, nu tiu ct de
ferm sau de bine pus n
aplicare este, conduce i la nregistrarea acestui fenomen
sau gen de infraciuni pe care
noi le apreciem ca fiind foarte
grave. Posibilitile de logistic, de dotare material, de
resurs uman n principal,
pentru c aceasta e cea mai
important lipsa oamenilor
n strad, ne face s nu putem
stpni corespunztor problematica din atribuiunile de
serviciu, prin fia postului, i
toate acestea la un loc, zic eu,
m-ar face s m reorientez,
dac a fi la nceput, ntr-o
alt direcie
profesional...Dar, ca scop,
tot spre o direcie cu tent social, cu rezolvarea unor probleme pentru oameni. N-a
putea spune de ce natur ar
fi...
REP.: Ai prins n activitate i

perioada dinainte de '89.


Comparativ cu vremurile de
astzi, cum era atunci?
C.A.: E adevrat, am prins o
perioad foarte scurt i nainte de 1989. Diferena, fa
de acum, e c eram o structur militarizat i autoritatea
noastr era alta, dintr-un
punct de vedere. Efectivele de
ordine public cred c erau
mai numeroase n domeniul
operativ, adic n strad. n ultima perioad, organizarea
poliiei a condus la nfiinarea
unor structuri care sunt orientate pentru o infracionalitate
cu specific mai aparte i tocmai aceste structuri au diminuat numrul poliitilor care
lucreaz efectiv n strad. Pentru c nu s-au nmulit poliitii, au fost luai dintr-o zon
i au fost mutai n alta, nou
nfiinat. Acesta ar fi un aspect, n alt ordine de idei, aa
cum spuneam adineauri, legislaia era mai ferm, iar cetenii o respectau. Implicit
respectau i funcionarii, poliitii care exercitau autoritatea statului. Nu m refer
numai la poliitii, m refer la
modul general. Ori demilitarizarea poliiei ulterior, plus nelegerea greit a acestei
liberti democratice, modul
de manifestare, comportamentul, poate c i educaia
de acas, a fcut ca unii ceteni s cad n zona infracionalitii. De aici apare
problematica care ne d nou
de lucru i care duce la o oarecare stare de nencredere a
populaiei n poliie n momentul de fa...
REP.: D-le comisar ef, dumneavoastr deinei i o funcie n Corpul Naional al
Poliitilor (CNP) Suceava.
Poate aducei unele lmuriri
pentru cititorii Sptmnalului...
C.A.: Da, CNP este o organizaie profesional, diferit de
cele sindicale. Adic, celelalte
organizaii au atribuii sau

preocupri n zona aprrii


drepturilor de natur salarial
sau alt fel de drepturi, pe cnd
CNP are ca scop respectarea
drepturilor profesionale ale
poliitilor. Pe lng drepturile
profesionale susine respectarea legalitii, a deontologiei
profesionale. n acelai timp,
urmrete o oarecare transparen n ocuparea funciilor, n
aplicarea legal i proporional a sanciunilor, adic s nu
se svreasc abuzuri din
partea efilor, iar n alt ordine de idei, nu apr abuzurile poliitilor ori acoperirea
unor ilegaliti svrite de
ctre acetia i promoveaz o
profesie de poliist adecvat
statului de drept, o deontologie profesional ireproabil.
Ca preedinte al organizaiei
profesionale, funcie pe care
o dein de ase ani, pot s v
spun c suntem circa opt sute
de membri la nivelul ntregului Inspectorat de Poliie. n
acelai timp fac parte i din
cadrul Consiliului Departamental la nivel de Inspectorat
General al Poliiei Romne,
sunt membru n Consiliul Departamental, i a zice c
aceast organizaie face s
existe coeziune ntre poliiti.
Avem un regulament de funcionare i norme prin care ne
putem permite ca din cotizaia poliitilor s acordm
nite ajutoare financiare, n
cazuri medicale sau n alte situaii deosebite. Avem o colaborare deosebit cu o
organizaie de nivel internaional, International Police Association (IPA), dar i cu
organizaiile sindicale. A
aminti aici c n acest an am
avut mai multe aciuni n colaborare cu colegi din strintate i a ncepe cu vizita pe
care ne-a fcut-o n primvar
o delegaie de poliiti din Florida SUA, de fapt o organizaie profesional de acolo. Am
avut cteva schimburi de experien cu ei i cu cei de la

Poliia de Frontier, le-am


prezentat din activitatea
noastr i s-au artat foarte
ncntai de modul nostru de
munc. Ulterior, prin aceast
colaborare am putut desfura activiti comune pentru
identificarea unor hoi de autoturisme din Suedia, chiar
am identificat dou autoturisme, pe care mpreun cu
poliitii suedezi le-am recuperat, cu meniunea c erau
dou maini ultim generaie
i de valoare mare. Colegii din
Suedia au fost foarte mulumii de operativitatea de care
au dat dovad lucrtorii notri
i au oferit ca recompens
dou sisteme informatice subunitii noastre, sisteme
care au ajuns chiar la lucrtorii de poliie implicai n aciunea pe care am derulat-o n
comun.
REP.: Poate ne spunei cteva cuvinte despre familia
dumneavoastr...
C.A.: Aici e o zon n care se
completez satisfacia realizrilor profesionale, i cred se
ntregete totalul ateptrilor
mele din perioada ct am
trit. Sunt cstorit, tocmai
din anul 1982, am trei fiice,
din care dou gemene. Sunt
mulumit c tocmai au absolvit faculti de stat la Iai, au
fost cu burs i chiar pot
spune c am avut satisfacii
de pe urma lor. Fiica mai
mare este cstorit i are, la
rndul ei, doi copii. Dintre celelalte dou, una este angajat tot n sistemul bugetar,
iar a doua este plecat n
Frana. Poate c de aici vine o
und de suprare pentru
mine, pentru c i eu sunt alturi de prinii care sunt deranjai c ne pleac copiii din
ar, c ar putut foarte bine,
dup efortul pe care l-au
fcut cu instruirea lor, s-i fi
gsit n ar un loc de munc
n conformitate cu pregtirea
lor.
n rest ce s v spun, sunt
preocupat ca mpreun cu lucrtorii subunitii s asigurm ordinea n zona de
competen, att a municipiului, ct i a celor 15 comune
arondate. Avem o echip de
poliiti buni, pcat c nu suficieni, aa cum spuneam mai
devreme, astfel nct s acoperim cum trebuie problematica pe care o avem de
rezolvat. Pentru c se apropie
sfritul de an i srbtorile
acestei perioade, in s le
urez mult sntate tuturor
bucovinenilor i o mai mare
ncredere n viitorul nostru!
Luigi BRGOIU

S-ar putea să vă placă și

  • DCRHC 27 e
    DCRHC 27 e
    Document74 pagini
    DCRHC 27 e
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • Braga Moldoveneasca
    Braga Moldoveneasca
    Document2 pagini
    Braga Moldoveneasca
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 07 - Color PDF
    07 - Color PDF
    Document1 pagină
    07 - Color PDF
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • Bors Perisoare
    Bors Perisoare
    Document1 pagină
    Bors Perisoare
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 15 - Color PDF
    15 - Color PDF
    Document1 pagină
    15 - Color PDF
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • Brosura Program Pastele in Bucovina 2015
    Brosura Program Pastele in Bucovina 2015
    Document16 pagini
    Brosura Program Pastele in Bucovina 2015
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • Instructiuni Update Revo r70
    Instructiuni Update Revo r70
    Document5 pagini
    Instructiuni Update Revo r70
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • Saptamanalul de Radauti 491
    Saptamanalul de Radauti 491
    Document1 pagină
    Saptamanalul de Radauti 491
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 10 - Color PDF
    10 - Color PDF
    Document1 pagină
    10 - Color PDF
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 11 - BW PDF
    11 - BW PDF
    Document1 pagină
    11 - BW PDF
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 14 - BW PDF
    14 - BW PDF
    Document1 pagină
    14 - BW PDF
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 02 - Color
    02 - Color
    Document1 pagină
    02 - Color
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 09 - Color PDF
    09 - Color PDF
    Document1 pagină
    09 - Color PDF
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 04 - BW
    04 - BW
    Document1 pagină
    04 - BW
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 08 - Color PDF
    08 - Color PDF
    Document1 pagină
    08 - Color PDF
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 12 - BW PDF
    12 - BW PDF
    Document1 pagină
    12 - BW PDF
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 06 - BW PDF
    06 - BW PDF
    Document1 pagină
    06 - BW PDF
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 09 - Color PDF
    09 - Color PDF
    Document1 pagină
    09 - Color PDF
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 13 - BW PDF
    13 - BW PDF
    Document1 pagină
    13 - BW PDF
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 03
    03
    Document1 pagină
    03
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • Saptamanalul de Radauti 491
    Saptamanalul de Radauti 491
    Document1 pagină
    Saptamanalul de Radauti 491
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 05 - BW PDF
    05 - BW PDF
    Document1 pagină
    05 - BW PDF
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 02 - Color
    02 - Color
    Document1 pagină
    02 - Color
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 15 - Color PDF
    15 - Color PDF
    Document1 pagină
    15 - Color PDF
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 14 - BW PDF
    14 - BW PDF
    Document1 pagină
    14 - BW PDF
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 12 - BW PDF
    12 - BW PDF
    Document1 pagină
    12 - BW PDF
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 13 - BW PDF
    13 - BW PDF
    Document1 pagină
    13 - BW PDF
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 07 - Color PDF
    07 - Color PDF
    Document1 pagină
    07 - Color PDF
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări
  • 05 - BW PDF
    05 - BW PDF
    Document1 pagină
    05 - BW PDF
    Constantin Agafitei
    Încă nu există evaluări