Sunteți pe pagina 1din 5

Psihologia limbajului

06.01.2011
Forme de realizare a limbajului verbal
Un prim criteriu de diferentiere il constituie planul intern sau extren in care se manifesta
limbajul si avem:
1. Limbajul extren este cel care se realizeaza sub forma articularii directe (limbajul oral)
sau sub forma scriptica (limbajul scris).
Limbajul oral, in ansamblu, se caracterizeaza prin aceea ca se circumscrie intre anumite
coordonate spatio-temporale, dobandind particularitati situationale. Elementele situationale
respective devin factori care contribuie la identificarea si precizarea continuturilor
informationale si a semnificatiei mesajelor care se vehiculeaza. Din partea emitatorului,
limbajul oral este acompaniat pe de-o parte de o serie de elemente gestuale, mimice care
indeplinesc rolul de accentuare a unor secvente ale fluxului mesajelor informationale, iar pe
de alta parte de o serie de reactii si elemente numite paralingvistice, de genul intonatiei,
pauzelor si accentelor cu caracter exclamativ sau interogativ pe care emitatorul le produce
concomintent cu cuvintele propriu-zise ce obiectiveaza continuturile informationale.
Din partea receptorului, limbajul oral presupune de asemenea activarea unor componente
de ordin vegetativ-motor, precum indreptarea privirii si centrarea ei asupra emitatorului,
modificari ale muschilor fetei si ale muschilor frontali care reprezinta gradul de implicare si
de atentie in receptarea mesajelor emitatorului, precum si o serie de reactii de ordin
emotional-afectiv, generate de semnificatia decodificata in situatia respectiva a mesajelor
receptionate.
Ca urmare, atat emiterea cat si receptarea limbajului oral se realizeaza cu mai mare
usurinta, anumite neregularitati si abateri de la schemele logico-gramaticale fiind compensate
de elementele situationale prezente si de reactiile auxiliare ce acompaniaza atat operatia de
emisie cat si operatia de receptie. In comunicarea generala, limbajul oral ocupa ponderea cea
mai mare, noi petrecand aproximativ 70-80% din timpul general pentru comunicare, emitand,
producand sau receptand limbajul oral. Acesta este si limbajul comunicarii cotidiene directe,
care asigura interactiunea obisnuita intre indivizi, in diferite tipuri de situatii.
Din punct de vedere logic si structural, limbajul oral se realizeaza in trei modalitati:
- solilocviul: vorbirea cu sine insusi care nu presupune existenta unui anumit destinatar, ci pur
si simplu nevoia de autodezvaluire, de autoreglare ca urmare a unor situatii care au generat
anumite stari tensionale ce nu au putut fi eliberate in contextul situatiei date. Solilocviul e
caracteristic de obicei primilor 3 ani de viata, cand copilul abia deprinde limbajul verbal. Si
adultul, pentru a rezolva o situatie si a desfasura mai bine operatiile pe plan intern, recurge la
acest suport.
- monologul: o forma bine structurata a limbajului oral, care presupune existenta unui anume
destinatar concret sau ipotetic; forma cea mai pregnanta a monologului o constituie
prelegerile, care se tin fie in fata unui auditoriu prezent, fie mediat prin alte canale.
Monologul se structureaza in jurul unei anumite probleme, iar pretentiile de ordin formal in
raport cu el sunt mai mari decat pretentiile pe care le presupune solilocviul. Trebuie sa aiba o
coerenta, o fluenta, o ordine logica si sa conduca spre o anumita finalitate ce se desprinde
treptat din succesiunea judecatilor exprimate. Exista si monologuri artistice, cu rol de a
impresiona prin latura lor mai mult relational-afectiva.
- dialogul: forma cea mai frecventa sub care se realizeaza limbajul oral, presupunand schimb
reciproc de continuturi informationale cu diferite semnificatii si efecte intre 2 persoane, care
isi schimba succesiv rolurile de emitator si de destinatar. Dialogul este o comunicare verbala

directa, fata in fata, desfasurarea lui fiind coordonata de existenta unor obiective si probleme
pe care interlocutorii gasesc de cuviinta sa o ia in dezbatere. In dialog exista doua laturi ce
trebuie bine coordonate: una expozitiv-informativa (se emite un anumit continut
informational, o judecata legata de chestiunea in discutie) si o latura argumentativa (invita la
sustinerea celor expuse prin argumente, pentru determinarea interlocutorului sa isi modifice
eventual parerea initiala legata de problema in discutie sau sa accepte si parerea ta).
Dialogul presupune acceptarea reciproca de informatii si argumente, care sa conduca in
final la gasirea unui numitor comun si la un anumit acord in legatura cu problema respectiva.
Cand nu se intampla asta, nu vorbim de un dialog propriu-zis ci de o discutie fara finalitate si
fara efecte pozitive relevante, specifice. In negocieri, dialogul este instrumentul principal prin
care se cauta solutiile cele mai adecvate la problemele aflate in discutie. Cand partile sunt
montate strict pe revendicarile si judecatile proprii si nu se deschid la informatiile celeilalte
parti, nu exista un adevarat dialog.
Dialogul beneficiaza de prezenta si interventia unor factori situationali si a unor elemente
paralingvistice acompaniatoare. Ambianta in care el se desfasoara poate facilita sau frana
desfasurarea sa, pozitia participantilor de asemenea. Autocontrolul in dialog este foarte
important, fiecare parte trebuind sa incerce sa nu determine reactii de disconfort psihologic
partii adverse. Dialogul capata continut in functie de tema (dialog politic, stiintific, religios
etc.). Partile trebuie sa se imbogateasca reciproc cu anumite semnificatii. Dialogul era foarte
pretuit in Antichitate, iar in relatiile cotidiene este un instrument principal prin care incercam
sa dobandim o atmosfera optima intr-un anume context. Dialogul nu trebuie confundat sau
echivalat cu cearta. Cearta este o forma de conflict si apare cand dialogul nu se incadreaza in
coordonatele de care am amintit. Cearta nu urmareste stabilirea unui echilibru, ci ruperea lui
si impunerea fortei unei anumite parti.
Limbajul scris este o forma secundara limbajului verbal, in sensul ca el se consolideaza si
pe baza limbajului oral (in urma lui). Dupa ce schemele limbajului oral au dobandit o anume
stabilitate, devine posibila formarea structurilor corespunzatoare limbajului scris. Acesta
comporta doua elemente:
- Emiterea, adica scrierea unor mesaje;
- Citirea mesajelor;
La nivel adult, limbajul scris reclama respectarea cu strictete a unor reguli si norme
logico-gramaticale, atat morfologic sau fonetic, cat si sintactic. De aceea, se poate constata o
diferenta sub aspectul performantei intre diferitele persoane intre cele doua forme ale
limbajului extern cel oral si cel scris. Limbajul oral este mai accesibil si se realizeaza cu mai
multa usurinta de cea mai mare parte a membrilor comunitatii, in vreme ce limbajul scris ne
este mai putin accesibil si se realizeaza optim la un numar de persoane ceva mai redus.
Diferentiem persoanele, tipologic, dupa facilitatea cu care fac fata intr-o comunicare orala
si intr-una scrisa. Vorbim despre tipul oral (care prefera si impresioneaza prin discursuri orale)
si tipul scriptic (intampina dificultati in plan oral si realizeaza structurile discursului mai greu,
dar se poate exprima foarte bine si elevat in scris). Limbajul scris reclama exercitii
sistematice, lucrul cu cartile, cu materiale scrise, presupune elaborarea unor scheme logice
mentale potrivite pentru a realiza in forma scrisa expunerea unor idei.
Se pune problema raportului dintre forma si continut. Se constata ca nu exista un raport
direct proportional intre volumul cuvintelor scrise si cantitatea de informatii pe care o
obiectiveaza acestea. Limbajul scris trebuie sa fie coerent, logic, judecatile trebuie sa se lege
organic intre ele si sa se desfasoare intr-o secventa care sa sporeasca volumul de informatie
dar si gradul de convingere al destinatarului in ceea ce se exprima sau se spune in discursul
respectiv.

2. Limbajul intern este un fenomen miraculos pe care il posedam si care face ca


organziarea vietii noastre psihice, mai ales la nivel constient, sa se deosebeasca in mod
calitativ de ceea ce constatam la orice animal. Viata noastra psihica este verbalizata. Orice
continuturi (de la cele imagistice la cele abstracte) pot fi obiectivate si codificate prin
intermediul limbajului verbal intern). Limbajul intern se constituie pe baza celui extern printrun mecanism de interiorizare treptata si prin intermediul unor operatii specifice de selectie si
de comprimare. Putem spune ca limbajul intern este un model de tip homo-morfic al
limbajului extern, aceasta insemnand ca unui element din limbajul intern ii vor corespunde
mai multe elemente din structura limbajului extern. Ca urmare a acestei comprimari, dinamica
limbajului intern capata un caracter mult mai accelerat decat cea a limbajului extern, viteza de
activare si desfasurare a secvetelor sau cuvintelor interne fiind aproape identica cu viteza de
producere si desfasurare a ideilor.
Interiorizarea limbajului extern incepe dupa 3 ani si merge in paralel cu structurarea
mecanismelor constiintei de sine. Dupa 11 ani se consolideaza schemele de functionare a
limbajului intern.
Functiile limbajului verbal
Acestea au fost abordate de diversi autori si s-au identificat mai multe scheme de
clasificare:
1. Carl Buhler a identificat trei functii:
- expresiv-emotionala: se leaga de un nivel mai primitiv de integrare a limbajului, de
sensibilitatea afectiva, care este prima ce reactioneaza la diversi stimuli din mediul extern.
Prin aceasta functie, limbajul asigura exteriorizarea reactiilor si starilor emotional-afective
intr-o maniera directa si spontana. Forma cea mai raspandita si directa de verbalizare a acestor
reactii si stari emotionale o constituie interjectiile si exclamatiile, apoi se trece la dezvaluirea
continuturilor emotiilor si sentimentelor mai complexe si prin aceasta functie se asigura o
descatusare a starii noastre subiective interne de tensiunile care pot sa apara in timp. Cel mai
pregnant, aceasta functie emotional-expresiva se intalneste in curele psihoterapeutice, in care
pacientul este solicitat sa isi reactualizeze si sa isi verbalizeze in primul rand evenimentele si
intamplarile dramatice sau dureroase prin care a trecut si ale caror efecte au fost stocate si
mentinute la nivelul subconstientului, devenind focare generatoare de tulburari nevrotice.
Persoanele extraverte, care isi dezvaluie mai direct reactiile emotional-afective intr-o anume
situatie, sunt mai putin predispuse la tulburari nevrotice decat cele introverte, care retin aceste
reactii in ele insele.
- conativa: aceasta consta in influenta pe care limbajul verbal sub forma diferitelor tipuri de
mesaje informationale, a comenzilor, a cerintelor o exercita asupra starii si comportamentului
celor din jur. Limbajul verbal este principalul instrument la care apelam atunci cand dorim sa
influentam pe cineva, sa ii determinam o anumita stare sau sa i-o schimbam. Mecanismul prin
care se realizeaza efectul functiei conative este cel al persuasiunii, care are ca premisa gradul
de sugestibilitate al destinatarilor. Acest grad are valori destul de intinse, pe un registru mai
larg, astfel ca persoanele difera mult in ceea ce priveste sugestibilitatea lor.
- referentiala: consta in obiectivarea prin cuvinte a continuturilor activitatii cognitive a
subiectului, activitate care se realizeaza la diferite niveluri de complexitate si adecvare:
senzorial-imagistic si cel notional-conceptual. Cuvintele devin, astfel, constructe cognitive,
care se pun in corespondenta diferitelor obiecte, proprietati sau relatii ale obiectelor si
fenomenelor din afara.

2. Pierre Janet si A. Ombredanne au luat drept criteriu ordinea in care se realizeaza


integrarea si consolidarea structurilor verbale, care merge de la primitiv-involuntar catre
secundar, evoluat, voluntar. Limbajul verbal pune in evidenta urmatoarele functii:
- afectiva: corespunde primului stadiu de integrare a structurilor verbale, integrarea
emotionala care se manifesta prin strigate, plansete, rasete, exprimand fiecare o anumita
dispozitie si traire emotionala de moment a copilului;
- ludica: apare ulterior, cand copilul incepe sa gangureasca si sa pronunte primele cuvinte. El
gaseste o satisfactie sau o placere in a repeta anumite sunete, silabe sau cuvinte; aceasta
functie capata valente mai complexe la adult, constituind jocuri verbale (bancuri, calambururi,
aluzii etc.);
- practica: corespunde celei conative, consta in utilizarea limbajului anume pentru a influenta
sau a modifica comportamentul si starea altei persoane si de a obtine un anumit rezultat;
- reprezentationala: constituie nivelul legarii cuvintelor de imaginile obiectelor concrete.
Aceasta pregateste etapa ulterioara a dezvoltarii intelectuale, trecerea de la imagine la notiune.
- dialectica: presupune dezvoltarea superioara a schemelor si structurilor limbajului verbal pe
baza unor criterii de ordin logico-formal, asigurand astfel obtinerea din continuturile
imagistice a unor constructe informationale calitativ superioare, care nu mai au raporturi de
asemanare sau similitudine cu obiectele de referinta. Aceasta functie face posibila dezvoltarea
si realizarea gandirii abstracte si abordarea si rezolvarea problemelor cu caracter abstract.
3. Jacobson stabileste o alta schema, bazata pe criteriul modului de centrare a constructiei
mesajelor. El gaseste patru functii ale limbajului verbal:
- comunicationala: centrarea se realizeaza pe emitator, emitatorul fiind factorul care raspunde
de modul in care se desfasoara transmiterea si receptarea mesajelor;
- conativa: centrarea se face pe receptor, iar mesajul vizeaza modificarea starii acestuia,
influentarea atitudinii si comportamentului acestuia;
- cognitiva: centrarea se face pe obiect, pe referential;
- poetica: centrarea se face pe limbajul insusi, pe forma in care este organizat si articulat
discursul sau fluxul care se emite. Aceasta este o functie care se elibereaza de constrangerile
canonice logico-gramaticale, creand posibilitatea utilizarii unor combinatii de cuvinte noi si
originale, care atesta gradul de imaginatie lingvistica a subiectului respectiv.
Toate aceste functii sunt prezente la fiecare persoana si ele se modifica in functie de
obiectivul si scopul comunicarii.
Dincolo de aceste clasificari, putem sa ne limitam la urmatoarele functii mari:
1. Comunicationala, care trebuie sa o includa pe cea expresiv-emotionala pentru ca si atunci
cand exclamam ceva transmitem un mesaj cu semnificatie.
2. Reprezentational conceptualizanta, care inseamna obiectivarea continuturilor activitatii
cognitive prin intermediul cuvintelor si in functie de natura acestor continuturi avem cuvinte
intuitiv-concrete si cuvinte conceptual-abstracte. Se creeaza o unitate intre activitatea
cognitiva in ansamblul ei si cuvant. Limbajul verbal dirijeaza si sustine dinamica operatiilor si
proceselor cognitive interne de la senzatie la gandire dar mai si pastreaza sub forma unor
coduri lingvistice produsele acestei activitati cognitive.
3. Ludica. Poate fi considerata sub aspect cathartic (limbajul contribuie la descarcarea starilor
tensionale interne prin destainuiri, restabilind echilibrul intern) si regresiv (relaxare si
distractie jocuri verbale in diferite forme si variante).
4. De reglare, de comanda si control. Limbajul verbal devine un factor integrator, general al
intregii noastre vieti psihice, nu doar la nivel constient, ci si la nivel inconstient. Organizarea
vietii noastre interne psihice se subordoneaza si principiului verbalizarii, adica obiectivarea
lor prin cuvinte si mentinerea si conservarea prin intermediul codurilor lingvistice verbale.

Gradul de verbalizare difera de la un tip de continut al vietii psihice la altul. Cele mai usor de
verbalizat sunt continuturile de tip cognitiv. Dificile sunt continuturile emotional-afective si
motivationale. Functia de reglare trebuie inteleasa si sub aspectul rolului de stimul pe care
cuvantul il indeplineste in raport cu reactiile noastre comportamentale. Limbajul indeplineste
rol reglator si in sensul ca poate substitui absenta unor obiecte si fenomene concrete, reale,
facand posibila raportarea la ele ca si cand ar fi prezente. Pe baza acestei substitutii devine
posibila desfasurarea independenta a activitatii mentale de analiza, interpretare, explicare a
diferitelor aspecte si laturi ale realitatii obiective. Functia de reglare se refera si la influenta pe
care cuvantul, in functie de semnificatie si de modul in care este rostit, o are asupra celor din
jur si asupra noastra insine. Exista multe elemente specifice de reglare verbala, numite
comenzi sau instructiuni. Acestea asigura adecvarea atitudinilor si comportamentelor la
caracteristicile si semnificatiile situatiilor in care ne aflam. Oamenii au un mecanism superior
de reglare, care confera comportamentului un caracter mijlocit mediat, filtrat prin anumite
criterii, etaloane si raportat la caracteristicile situatiei in care ne aflam.
Indicatori de evaluare a limbajului verbal
In raport cu limbajul oral, ca indicatori consideram:
1. Diversitatea vocabularului, care sa redea imaginea asupra tezaurului lingvistic intern al
subiectului. Acest indicator poate fi relevat prin mai multe moduri: solicitarea subiectului sa
povesteasca o intamplare, sa descrie un cadru, probele incitative de tip asociativ etc.
2. Fluenta, care reprezinta succesiunea in care se rostesc cuvintele. Ea tine de rapiditatea
activarii cuvintelor din tezaurul memoriei verbale si de caracteristicile temperamentale ale
persoanei. Se caracterizeaza prin frecventele la care sunt emise sunetele si cuvintele. Se refera
si la legaturile dintre cuvintele prezentate in cadrul expunerii respective. Cu cat ele sunt mai
logice, cu atat gradul de fluenta este mai ridicat.
3. Timbrul este o nota distinctiva a limbajului verbal, care diferentiaza vorbitorii intre ei pe
fondul acelorasi cuvinte sau al acelorasi mesaje. Timbrul se ia ca factor cu rol de impresionare
placuta sau neplacuta. Vorbim de voci melodioase, sparte, pitigaiate, strigate etc.
4. Tempoul, care poate fi uniform sau sacadat, pe tonalitate fidela sau cu modificari ale ei.
Pentru limbajul scris, ne intereseaza:
1. Corectitudinea structurilor sintactice.
2. Corectitudinea stabilirii unitatilor logice prin semnele de punctuatie.
3. Modul de combinare a cuvintelor intr-o propozitie sau fraza, sporind sau reducand
dimensiunea lor plastica sau impresiva.
4. Claritatea formularilor diferitelor idei sau judecati.
Cercetarea scrisului se face prin:
- eseu pe teme libere, pe timp redus de 20-30 min;
- eseu pe o tema data.