Epicur pleaca de la faptul ca toate fiintele nazuiesc, de la natura, sa ocoleasca durerea si sa traiasca placerea

ce duce la fericire. Dupa Epicur, fiecare placere este un bun si durerea este un rau. Prin urmare, placerea
devine pentru intelept cel mai inalt bun, iar durerea singurul rau de care trebuie sa se fereasca.
Placerea este un bun innascut catre care omul tinde, dar trebuie a pastra masura in raportul dintre placere si suferinta. Placerile difera, spune Epicur, dupa cantitate si calitate, iar intelepciunea este cel mai mare bun.
Aristip hotaraste ca bunul cel mai inalt este placerea (hedone). Daca atingem placerea nu mai dorim nimic.
Ceea ce ne intereseaza este prezentul. Momentul (clipa) este privilegiat. Fericirea este o suma de momente
de placere si valoarea ei se justifica doar prin aceste momente.
Toate vietuitoarele traiesc la limita a doua stari: placerea (dorita de orice fiinta) si durerea (cea mai
respingatoare dintre starile posibile).

Fericirea, ca suma a placerilor, nu o dorim ca pe un scop in sine, nu este dorita pentru ea insasi, ci pentru ca
ea reprezinta suma tuturor placerilor particulare. Asa se intelege si de ce placerea este buna chiar daca ea
provine din fapte necuviincioase. Ea este scopul, ei i se subordoneaza totul. Nu exista placeri nobile si placeri
vulgare; toate placerile sunt naturale si, prin urmare, au aceeasi calitate.

Aristip pune mai mult pret pe placerea actuala. Aceasta deoarece, prin natura ei, placerea constituie o
satisfactie (un bine) numai in momentul in care e simtita. In al doilea rand pentru ca viitorul e nesigur, nu
putem dispune de el si ne inspira grija, adeseori, fara de folos. Atentia indreptata spre viitor produce dorinta
unei placeri inactuale, iar aceasta dorinta e o adevarata sclavie. Pentru a ne elibera, trebuie sa ne gandim la
prezent fara a regreta trecutul si fara a dori viitorul. Avem a ne bucura de placerea actuala si sa nu pretindem
o fericire pe care nu e sigur ca o vom putea realiza.

ca argument putem spune:

1. Plcerea este binele suprem pentru om,

nu anume distracia, ci plcerea

sufleteasc. Prin plcere nelegem un scop al vieii. Plcerile reprezint
calea natural de a ajunge la esena devenirii noastre.Prin placeri omul are
posibilitatea de a se cunoaste si intelege.

2.placerea este principalul factor al motivatiei

umane.

Unii filosofi au argumentat ca placerea este cel mai mare bine

pentru om,ca,intr-adevar,ea este singurul lucru care e bun in si prin
el insusi.Acest punct de vedere este denumit hedonism care
inseamna placere.
Argumente pro 1 ce sustin tema potrivit careia placerea este bunul
cel mai de pret pentru om:
1.Placerea este binele suprem pentru om,nu anume distractia,ci
placerea sufleteasca.Prin placere intelegem un scop al
vietii.Placerile reprezinta calea naturala de a ajunge la esenta
devenirii noastre.Prin placeri omul are posibilitatea de a se
cunoaste si intelege.
Placerea sau durerea care insotesc senzatiile noastre sunt singurele
lucruri de care putem fi siguri ca le cunoastem cu adevarat,acestea
fiind cunoscute direct doar in interiorul fiintei noastre in care se
produc.Singura regula dupa care se impune sa ne organizam viata
morala nu poate fi decat aceea de a ne orienta spre senzatiile
placute si sa evitam durerea.
Placerea exiprima un fenomen natural,in timp ce durerea este un
fenomen ce se produce in corpul nostru impotriva naturii.
2. Placerea este un bun innascut catre care omul tinde.
Epicur pleaca de la faptul ca toate fiintele nazuiesc, de la natura,
sa ocoleasca durerea si sa traiasca placerea ce duce la fericire.
Dupa Epicur, fiecare placere este un bun si durerea este un rau.
Prin urmare, placerea devine pentru intelept cel mai inalt bun, iar
durerea, singurul rau de care trebuie sa se fereasca. Aristip
hotaraste ca bunul cel mai inalt este placerea (hedone). Daca
atingem placerea nu mai dorim nimic. Ceea ce ne intereseaza este
prezentul. Momentul (clipa) este privilegiat. Fericirea este o suma
de momente de placere si valoarea ei se justifica doar prin aceste
momente.