4.

Compozitia, structura si functionarea grupului terapeutic

4.1. Compozitia grupului terapeutic.
Compozitia grupului are in vedere numarul, varsta, sexul si nivelul socio-cultural
si intelectual al membrilor.
4.1.1. Numarul pacientilor din grupul terapeutic-Majoritatea
psihoterapeutilor considera ca cifra optima este de 6-10 membri, aceste limite fiind determinate
de gradul extraversiei sau expansivitatii membrilor. Intr-un grup restrans, sub
6 membri, pacientii se vor simti dominati de autoritatea terapeutului, ceea ce va limita
dezvoltarea tensiunii afective si a vietii de grup. Dimpotriva, Intr-un grup extins, cu
peste 10 membri, psihoterapeutul va mentine cu greu controlul grupului, existiind tendinta
de creare a unor subgrupuri care vor submina autoritatea liderului ca ~i a grupului.
4.1.2. Varsta pacientilor din grupul terapeutic are in vedere mai ales diferentele
de varsta care constituie, de asemenea, un element important in dezvoltarea dinamicii de
grup. in general se admite ca varsta pacientilor din grup poate fi cuprinsa intre 20 ~i 60
ani, recomandandu-se grupuri omogene speciale pentru adolescenti si pentru varstnici.
4.1.3. Sexul pacientilor din grupul terapeutic este controversat atat sub aspectul
raportului~ciit ~i al omog~nitatii grupului. in ifara grupurilor omogene in functie de sex,
exista grupuri rnixte intr-o reprezentare a sexelor de aproximativ 50%.Tocmai de aceea ei recomanda ca
"barbatii si femeile sa fie plasati in acelasi grup, astfel incat atitudinile referitoare la problemele sexuale sa
poate fi examinate mai eficient"
4.1.4. Nivelul socio-cultural si intelectual al membrilor grupului.
4.2. Structura grupului terapeutic.
Structura are in vedere gradul de omogenitate a grupului si dinamica participarii
membrilor.
In functie de gradul omogenitatii grupului se distinge grupul heterogen, omogen,
intermediar si special.
4.2.1. Grupul heterogen. Este alcatuit din paeienti diferiti sub aspectul varstei,
sexului, diagnosticului sau formei de manifestare a simptomelor. Desi prezinta un mozaic
de stari si conduite, se considera ca aceasta forma de organizare realizeaza cel mai inalt
spirit de grup, creat din jocul dialectic al fortelor antagoniste.
Organizarea dinamica a grupului.- Organizarea eficienta a grupului se bazeaza in primul rand pe
cunoasterea psihodinamicii pacientului. pacientul schizopital sau cu schizofrenie in stadiu remisional poate fi
plasat alaturi de nevrotic, oferindu-i acestuia stimularea necesara depasirii barierelor represive. La randul
sau, nevroticul poate oferi schizofrenicului un grad mai mare de testare a realitatii si
suport in mecanismele de aparare a Eului.
Complementaritatea modelelor comportamentale ale pacientilor.- In fapt, pacientii
trebuie sa fie complementari in privinta conflictelor, fiecare constituind imagine a in
oglinda a celuilalt. In grupul heterogen este recomandabila o complementaritate a stilului de viata si a
modelului de comportament. In fata unor stiluri de viata si modele
comportamentale complementare pacientii isi pot construi pattern-uri de relationare mai
corespunzatoare.
4.2.2. Grupul omogen.- Cuprinde pacienti care prezinta acelasi sex dar si varsta,
simptome clinice asemanatoare. Grupul cu o astfel de structurare este mai util pentru
cercetarea psihodinamica a unei anumite tulburari, desi majoritatea clinicienilor considera
ca el asigura conditiile necesare de interactiune si testare a realitatii.

4.2.3. Grupul intermediar.- Reuneste stiluri de viata, comportamente si personalitati

similare care dezvolta tulburari psihice difcrite.
4.2.4. Grupul omogen selectat-Este alcatuit din pacienti care au
aceeasi problema majora: alcoolul, insuficienta sexuala, obsesiile sau
probleme intime ale vietii lor.
4.3. Dinamica participarii membrilcr la grupul terapeutic.
4.3.1. Grupul inchis-cuprinde pacienti selectionati care incep in acelasi moment
psihoterapia si o continua, impreuna, pana la incheiere. cuprinde pacienti selectionati
care incep in acelasi moment psihoterapia si o continua, impreuna, pana la incheiere.
4.3.2. Grupul deschis-grupul are o dinamica psihoterapeutica proprie, intrucat venirea si
plecarea membrilor intrerupe intr-o anumita masura continuitatea procesului terapeutic,
slabind totodata atmosfera terapeutica si spiritul de grup. Totodatii, grupul deschis poate servi:
- unei psihoterapii preparatorii, in vederea participarii ulterioare a pacientului la
sedintele unui grup inchis;
- pacientilor care au urmat o psihoterapie de grup intensiva, dar care mai au nevoie
de o legatura psihoterapeutica complementara.
4.3.3. Grupullent dcschis (slow-open group)- realizeaza a situatie de compromis, in care
un nou membru este primit numai in masura crearii
unui loc liber. In aceasta situatie psihoterapeutul face oficiul de gazda, cautand o cat mai rapida familiarizare a
noului pacient cu grupuL spre a-i inlatura sentimentul de strain, greu de tolerat atat
pentru el, cat si pentru grup. Aceasta interventie sustinuta a psihoterapeutului devine cu
atat mai necesara eu cat el este considerat responsabil de prezenta noului venit, care,
neglijat, poate determina suspiciuni sau reactii ostile, fiind in cele din urma marginalizat.
4.4. Functionarea grupului terapeutic.
4.4.1. Locul si ambianta in care se desfasoara psihoterapia in grup-De obicei
este vorba de o sala mare, moderat luminata, tara acustica accentuata, discret mobilata,
eventual tara tablouri care ar putea distrage atentia pacientilor. Acestia sunt asezati in
jurul unei mese sau in cere, pe fotolii. Se precizeaza ca distanta dintre fotolii sau
seaune sa fie de o lungime de brat, aceasta marcand bariera perceptiva de intimitate; in
plus, se constata ca, la o distanta mai mica, unii pacienti vor fi grijulii asupra miscarii
coatelor, spre a nu deranja pe ceilalti.
Pacientii isi aleg liberi locul, mai aproape sau mai departe de terapeut (care face
parte din cere), fapt ce ofera primele impresii asupra personalitatii lor.
4.4.2. Prezenta pacientilor la sedintele grupului psihoterapeutic-Terapeutul
tine un registru de prezenta si se intereseaza de motivele pentru care un membru intarzie
sau absenteaza. Daca celui intarziat sau absent nu i se acorda atentie se poate pierde o
eventuala informatie si se poate dezvo!ta o atitudine de indiferenta privind participarea
la sedinta. Este posibil ca un membru sa lipseasca datorita unui eveniment important din
viata lui, din cauza starii de tensiune din grup sau relatiei sale cu un alt membru al
grupului.
4.4.3. Ritmicitatea sedintelor de psihoterapie in grup-Majoritatea terapeutilor
considera ca ritmul optim al sedintelor este saptamanal. In psihoterapia de grup altemativa
grupul se reuneste de doua ori pe saptamana, O data sub conducerea terapeutului si o
data tara el. Atunci cand psihoterapia este orientata psihanalitic frecventa sedintelor
creste la trei sau patru pe saptamana. De asemenea si in psihoterapia de grup obisnuim
frecventa reuniunilor poate fi sporita in anumite perioade "de criza" a grupului terapeutic.
In orice situatie se insista asupra mentinerii continuitatii sedintelor chiar si in timpul
concediilor, cand terapeutul este suplinit de coterapeut.

4.4.4. Durata sedintelor de psihoterapie in grup-fiind cuprinsa

intre 60 si 120 minute, majoritatea clinicienilor optand pentru 90 minute. Se considera
ca o reducere a duratei sub 60 minute nu permite dezvoltarea interactiunilor emotionale,
iar cand durata este mai mare de 120 minute tensiunile emotionale sunt prea ridicate
spre a putea fi asimilate din punct de vedere cognitiv.
Psihoterapia de grup extinsa sau prelungita, denumita si "terapie de grup
maraton", se desfasoara pe o durata de 12-48-72 ore pentru o sedinta, care va fi plasata
astfel incat sa cuprinda doua etape ale ritmului somn-veghe. Autorii
considera ca in acest mod se dezvolta un "proces de interactiune accelerata" datorita
faptului ca pacientul se afla intr-o "proximitate fortata", impusa pentru o perioada
indelungata.
Consideram insa ea, pe langa "proximitatea interctionala fortata", privarea de
somn realizata pe durata amintita este susceptibila sa determine:
- o fisura in mecanismele de aparare a Eului, favorizand astfel actiunea
psihoterapeutica;
- ameliorarea stiirii afective prin estomparea componentei depresive;
- realizarea unui anumit grad de relaxare ce permite un mod mai autentic de
Comunicare
Psihoterapia de grup pe termen scurt-cuprinde un numar anterior precizat de
sedinte, cuprins intre minimum doua si maximum 50. Atunci cand terapia se desfasoara
in spital, numarul sedintelor va fi determinat de durata internarii. Utilitatea acestei
psihoterapii consta in:
- cresterea motivatiei pacientilor pentru ameliorare;
- facilitarea adaptarii si integrarii in sistemul de spitalizare;
- reducerea legaturilor de dependenta a pacientului.
Fiind de scurtii durata, eficienta acestei psihoterapii poate fi asigurata prin:
- gradul de omogenitate a grupului;
- formularea clara a scopului psihoterapiei;
- cresterea coeziunii intre membrii grupului.

7.1. Stadii evolutive ale grupului terapeutic.

Pe baza acestui fundal relational, grupul se dezvolta si evolueaza intr-un mod
secvential, caruia unii terapeuti ii descriu stadii, etape sau faze. Astfel, A. P. Beck (1981)
identifica noua faze de dezvoltare in evolutia unui grup de psihoterapie, in timp ce alti
clinicieni gasesc numai trei "faze principale", si anume:
- de stabilire a normelor de grup si de participare ezitanta a membrilor care depind
de terapeut, cautandu-i indrumarea si aprobarea; ei trebuie sa fie capabili de a percepe
scopul comun si de a-si exprima telurile individuale, in timp ce terapeutul cauta sa
stabileasca legaturi intre membrii grupului;
- de conflict, dominanta, si de formare a unei ierarhii intre pacienti,; exista o anumita
rezerva sau chiar revolta impotriva terapeutului, cu atacuri verbale sau fantezii de
excludere a acestuia din grup;
- de realizare a coeziunii reale a grupului, cu un sentiment de afectiune reciproca si
intrajutorare, fiind posibila "efectuarea unei munci constructive de grup"
7.1.1. Stadiul increderii si al organizarii-in care membrii grupului sunt angajati
intr-o competitie de a fi acceptati si pretuiti de terapeut. Initial, acesta este inalt acreditat
sau chiar idealizat; pacientii proiecteaza asupra Iui propriile lor sperante, investindu-I cu
puteri deosebite, eventual"magice". El este cel care cunoaste, care stie, care poate, cel
de la care se asteapta. In loc sa se poarte ca un lider necontestat, terapeutul cauta sa adopte
ralul de membrual grupului sau de !ider disimulat. De aceea, el nu hotara~te, nu admonesteaza
si nu sanctioneaza.

7.1.2. Stadinl castigarii autonomiei membrilor fata de lider-care este marcat de

o amunita ambiguitate. Este vorba de un nivel manifest si de un altul latent al actiunilor membrilor;
ei neaga deziluzia ca nu au gasit un lider care sa le mentina dependenta, dar sunt atenti si sensibili
la atitudinea lui fata de problemele pe care ei le ridica.Acum functiile executive ale Ego-ului(in
primul rand acelea de testare a realitatii si de adaptare la realitate) sunt preluate de opinia colectiva.
a grupului in care se include si aceea a liderului.
7.1.3. Stadiul interactiunii si al ajutorului reciproc-marcheaza stabilizarea
grupului, ameliorarea, maturizarea si resocializarea membrilor. Accesul la acest stadiu
este conditionat de disponibilitatea increderii in ceilalti, reprezentati de grupul ca intreg.
Sentimentul de "incredere fundamentala " constituie de fapt elementul predictiv esential
asupra posibilitatilor de ameliorare a oricarui pacient care intra in psihoterapia de grup.
7.2. Sedintele alternate - un test al maturizarii grupului
si un pas spre societate.
Sub denumirea de sedinte alternate sunt cunoscute reuniunile desfasurate fara terapeut, dar
organizate de el.Ritmul acestor sedinte este stabilit de membrii grupului,care au astfel posibilitatea
sa constate variatile comportamentului lor in functie de prezenta sau absenta terapeutului. Acest
fapt este cu atat mai important cu cat deseori se constata ca un pacient poate fi retinut in sedintele
cu terapeutul si activ in sedintele alternate, situatie determinata de motive particulare care trebuie
intotdeauna investigate.
Astfel de sedinte pot fi planificate inca de la infiintarea grupului, dar de cele mai
multe ori, sunt introduse, mai ales pentru grupurile inchise, in ultima perioada a evolutiei
lor.
7.3.Incheierea psihoterapiei in grup.
In mod obisnuit, incheierea psihoterapiei este sinonima cu atingerea scopurilor
acesteia. Ea are loc prin plecarea pacientului ameliorat (in cazul grupurilor deschise)
sau prin autodizolvarea grupului, in psihoterapia cu grupuri inchise. Incheierea
psihoterapiei, pe care o consideram terapeuticii, nu trebuie confundata cu parasirea
grupului, care este accidentala.
Iesirea accidentala din grup poate fi determinata de forte interne sau externe.
Iesirea terapeutica din grup, desi dorita, expectata si planificata, poate prilejui o
perturbare a terapiei si trebuie evitata. Pentru unii pacienti parasirea grupului, a cadrului
care i-a conferit o adaptare mai sanatoasa, aduce un sentiment de pierdere. Altii dezvolta
o veritabila dependenta de grup, ceea ce nu poate fi considerat un succes terapeutic.

9. Principalele procese psihologice care apar in grupurile psihoterapeutice

9.1. Universalizarea ca mijloc de dizolvare a solipsismului .
.Universalizarea consta in recunoasterea pacientului ca in grup nu este singurul cu
probleme emotionale, ca si alti membri prezinta probleme intrucatva similare. Constatarea
faptului ca fragilizarea sa nu este unica actioneaza ca un element tranchilizant si gratificant
pentru pacient.
9.2. Coeziunea ca proces de valorizare a grupului terapeutic.
Coeziunea este procesul care valorizeaza grupul, conferind membrilor sai
sentimentul apartenentei la grup. La randul sau, grupul prin nivelul sau de toleranta
ofera membrilor un sentiment de securitate si apartenenta.
9.3. Identificarea cu terapeutul.
Identificarea consta in adoptarea prin imitare constienta sau inconstienta a
atitudinilor, comportamentelor si valorilor modelului, respectiv a terapeutului.
9.4. Transferul ca atasament inconstient fata de o persoana semnificativa.
In psihanaliza traditionala este considerat ca un atasament inconstient al unor
sentimente si atitudini ale pacientului fata de anumite persoane (considerate ca
semnificative) din copilaria sa.

9.4.1. Transferul multiplu apare cu precadere in situatia de grup, cand sentimentele

si atitudinile (pozitive sau negative) se dezvolta nu numai fata de terapeut, ci si fata de
alti membri ai grupului ce reprezinta in mod simbolic persoane semnificative din trecutul
pacientului.
9.4.2. Transferul colectiv este un fenomen intalnit numai in psihoterapia de grup
cu bolnavi psihici si consta in personificarea patologiea a grupului intr-o figura
transferentiala (mama sau tatii) de catre un membru.
9.4.3. Nevroza de transfer, intalnita mai ales in psihoterapia individuala, consta
'in aparitia unor convingeri false si a unei atitudini irationale fata de terapeut.
9.4.4. "Psihoza de transfer", ce poate fi denumita mai corect "reactie transferentiala
psihotica", este o stare transferentiala mai putin flexibila si mai greu analizabila decat
"nevroza de transfer".
9.5. Presiunea grupului.
In functie de acreditarea si valorizarea celorlalti membri ai grupului, fiecare pacient
din grup este susceptibil sa isi modifice gandirea, sentimentele si conduita.
9.6.Ventilatia si catarsis-ul ca forme de exprimare libera.
Ventilatia si catarsis-ul sunt fenomene psihice inrudite, care apar in cadruI
psihoterapiei individuale si de grup. Ventilatia consta in exprimarea deschisa a unor
ganduri intime, in timp ce catarsisul are in vedere evocarea unor sentimente si afecte
care pot fi atasate gandurilor ventilate.
9.7. Abreactia ca experienta terapeutica a retrairii evenimentelor si a sentimentelor.
Abreactia, fenomen inrudit cu catarsis-ul, consta in retrairea evenimentelor trecute
si a emotiilor; asociate lor.
9.8. Intelectualizarea ca disponibilitate de cunoastere si stapanirea realitatii.
Intelectualizarea, fenomen psihic mai complex si mai elaborat, implica o
cunoastere constienta despre sine si despre ceilalti, ca si o experienta de viata variata,
raspunzatoare de functionarea psihica actuala.
9.9. Testarea realitatii, ca disponibilitate de evaluare obiectiva a lumii.
Testarea realitatii este definita in mod succint drept capacitatea de evaluare
obiectiva a lumii.

10. Grupul ca factor terapeutic

10.1.Rolul esential al grupului in procesul de ameliorare si vindecare.
Numerosi pacienti, prin caracteml tulburarii lor, au nevoie de viata si atmosfera
grupului, unde inregistreaza ameliorari semnificative, iar altii, care nu au o evolutie
favorabila in psihoterapia individuala, beneficiaza in mod rapid si elocvent de aceasta
forma colectiva de tratament.
La randul sau, terapeutul, investit initial cu autoritate, adopta o atitudine de
intelegatoare neutralitate, cautand sa acrediteze ideea ca, in grup, singura autoritate o
constituie grupul.
Participarea la dezbaterea conduitei si trairilor altuia creeaza intre pacienti o legatura afectiva
care, printr-un proces de continua structurare, face din grup o entitate.
Printre factorii cei mai importanti selectionati de catre pacientii nespitalizati se
mentioneaza:
- feedback-ul pe care il ofera grupul asupra comportarii lor interpersonale;
- ocazia de a da curs unor sentimente reprimate;
- sentimentul ca sunt acceptati de catre altii;
- descoperirea unor motive inconstiente ale conduitei lor.
Factorii retinuti de catre pacientii spitalizati au fost:
- sentimentui de optimism insuflat de constatarea ameliorarii celorlalti;
- sentimentul ca sunt acceptati de catre ceilalti;
- ameliorarea autostimei prin posibilitatea oferita de a-i ajuta pe altii;
- sentimentul ca nu mai sunt izolati.

10.2. Factori care inhiba spiritul de grup diminuand valoarea terapeutica a grupului.
In afara retinerilor inerente inceputului oricarei psihoterapii de grup, numerosi
factori inhibitori pot surveni in cursul desfasurarii curei, perturband atmosfera terapeutica
a grupului.
Momentele de tacere, intalnite mai ales in primele sedinte, par la fel de penibile
ca acelea ocazionate de situatia in care doua sau mai multe persoane care s-au cunoscut
recent nu gasesc o tema pe care sa o considere oportuna in vederea initierii discutiei.
Noul venit (a carui situatie a fost analizata in paragraful privind organizarea grupului
terapeutic) poate fi terapeut asistent sau, in cazul grupurilor deschise, pacient.
Pacientul care monopolizeaza discutia, de obicei ciclotim expansiv, hipomaniacal
sau isteric, are permanent ceva de comunicat, indiferent de tema aflata in discutie.
Pacientul retras, autist san inhibat, desi nu intervine in mod activ, participa la
viata grupului, beneficiind mai mult decat monopolistii de psihoterapie.
Pacientul care provoaca anxietate, prezinta in mod virtual un anumit grad de
agresivitate, prin conduita sa rigida, ca si prin "atacurile" verbale, uneori neprovocate;
mai ales in randul membrilor care au deja un grad sporit de suspiciune si de sensibilitate,
conduita unui astfel de pacient poate determina un anumit grad de anxietate.
Explicatiile excesive din partea terapeutului pot, de asemenea, sa inhibe initiativa
si participarea membrilor, predispunandu-i la o atitudine pasiva, nonparticipativa. Este
adevarat ca prin aceste explicatii ale terapeutului, pacientul isi poate insusi unele
cunostinte psihiatrice, pe care insa nu le va putea utiliza niciodata
Interpretarea excesiva, se constata in special la terapeutii tineri, la cei incepatori,
ca si la cei care adopta orientarea psihodinamica, ce au tentatia interpretarii excesive a
fenomenelor din grup..