C1 Dreptul comercial international

DCI reprezinta ansamblul normelor juridice care reglementeaza raporturile juridice

ce se stabilesc intre state suverane si independente , intre state si profesionisti din
alte state , intre profesionisti din diferite state. Raporturile stabilite in sfera
comertului mondial si a cooperarii tehnologice si tehnicii stiintifice.
DCI este o materie interdisciplinara , dat fiind faptul ca ea se gaseste la confluenta
dreptului international(public si privat) cu dreptul intern(national) si ca o materie
pluridisciplinara deoarece din randul ramurilor interne de drept aceasta cuprinde
norme de drept administrativ, fiscal,bancar,penal,civil.
DCI se prezinta ca o materie de sine statatoare cu obiect propriu de studiu si cu o
metoda proprie de reglementare. DCI se delimiteaza atat de dreptul international
public cat si de cel privat.
Raporturile juridice de drept al comertului international sunt caracterizate
concomitent de 2 trasaturi: comercialitatea si internationalitatea.
Comercialitatea este definita de fiecare sistem de drept in parte in functie de 2
criterii(subiectiv si obiectiv). Potrivit criteriului subiectiv simpla inregistrare in
registrul comertului a unei persoane fizice sau juridice are efect constituitiv
acordand calitatea de profesionist(comerciant) independent de savarsirea sau nu a
unor fapte de comert(dreptul german,roman). Potrivit criteriului obiectiv pentru a
dobandi calitatea de comerciant,profesionist,persoana fizica sau juridica trebuie sa
savarseasca fapte de comert astfel cum ele sunt prevazute de lege, acest criteriu
porneste de la natura juridica a actului sau faptului savarsit de catre profesionist
care potrivit legii reprezinta un fapt de comert ce se deosebeste de altele si faptele
jurdice civile.
Internationalitatea sau elementul de extraneitate se prezinta ca acel element care
supune raportul juridic de drept international , la cel putin 2 legi in vigoare, la un
moment dat acestea avand posibilitatea de a deveni amandoua aplicabie raportului
juridic, dand nastere unui conflict de legi in timp. Elementul de extraneitate trebuie
sa fie atat de puternic incat sa supuna raportul juridic la cel putin 2 legi in vigoare,
conventiile interstatale definesc pentru fiecare raport juridic in parte elementele de
extraneitate astfel potrivit Conventiei de la Viena din 1980 privind vanzarea
internationala de marfuri , contractul de vanzare internationala de marfuri este cel
international daca vanzatorul si cumparaturil isi au sediile pe teritorii statale
diferite. Conventia de la Montreal din 1989 privind transportul aerian de marfuri
defineste elemente de internationalitate ca reprezentand locul de incarcare si
descarcare al marfii ca fiind situate pe teritorii statale distincte sau in executarea
transportului aeronava sa faca escala pe un teritoriu statal diferit de cel al locului de
incarcare si descarcare.

DCI se deosebeste de dreptul functional public deoarece 1)sfera subiectelor de

drept asupra carora dreptul comertului international se aplica este mai mult mai
larga cuprinzand si categoria profesionistilor(persoane fizice sau juridice si sportiv,
politic). DCI vizeaza numai raporturile juridice ce se stabilesc in sfera comertului
mondial si al cooperarii economice de dreptul international privat deoarece: 1. Din
sfera subiectelor de drept asupra carora DCI se aplica , sunt cuprinse si statele
suverane si egale in drepturi( ca subiecte de drept international public) si 2. Din
cuprinsul raporturilor juridice reglementate de dreptul international
privat(raporturile patrimoniale si nepatrimoniale ce se stabilesc intre persoanele
fizice aflate pe pozitie de egalitate juridica).
DCI vizeaza numai raporturile patrimoniale evaluabile in bani stabilite intre
profesionisti. Din dreptul international privat DCI imprumuta metoda de
reglementare a normei conflictuale. Scopul existentei unei norme conflictuale este
acela de a stabili exact dintre doua sau mai multe legi aplicabile unui raport juridic
cu elemente de extraneitate, legea pertinenta sa guverneze raportul juridic.
In dreptul roman normele conflictuale sunt cuprinse in codul civil. Pe teritoriul unui
stat se pot aplica normele juridice specifice altui stat in virtutea principiului egalitatii
si sistemelor de drept, astfel pe teritoriul Romaniei , judecatorul investit cu
solutionarea unui raport juridic cu elemente de extraneitate, poate aplica o
reglementare straina, solutia fiind astfel conforma normelor juridice avute in
vederea incheierii raportului juridic. Aplicarea legii straine pe teritoriul Romaniei
cunoaste insa 2 limitari: Ordinea publica si frauda de lege.

C2 Izvoarele dreptului comertului international

DCI are atat izvoare internationale reprezentate prin cutuma si tratat cat si
izvoare specifice interne nationale in functie de sistemul de drept la care
raportam.
Cutuma(obiectiul) reprezinta o practica indelungata respectata de catre
parti cu constiinta obligavitatii si majoritatea ramurilor de drept au luat
nastere pe baza obiceiurilor cutumelor stabilite intre subiectele de drept.
In dreptul maritim fara a fi precizate expres in contractul dintre parti(fiind o
clauza nescrisa) se respecta cutuma potrivit careia marfa asteapta nava la
locul de incarcare. Tot astfel armatorul(proprietarul vasului) rasppunde cu
toate bunurile sale pentru buna stare tehnica a navei.
Cutuma trebuie deosebita,delimitata de uzuri si uzante. Uzul reprezinta o
practica indelungata respectata de catre parti, dar care nu este dotat cu o
sanctiune legala. Uzanta reprezinta o regula de conduita facultativa stabilita
intre parti de-a lungul timpului si aplicabila numai raporturilor juridice
aplicate intre parti. Exemplul clasic de uzanta in comertul international numit
Incoterms(reguli privind vanzarea internationala de marfuri).
Tratatul reprezinta cel de-al doilea izvor al DCI independent de denumirea
pe care tratatul o poarta(acord,conventie). Tratatul reprezinta izvor de drept
in masura in care reglementeaza aspecte legate de comertul exterior si

cooperarea economica si tehnico stiintifica. Tratatul poate fi general vizand

aspecte politice, culturale si speciale interesand exclusiv materia DCI.
Tratatul special poate fi bilateral incheiat doar intre doua state si multilateral
incheiat intre mai multe state.

Izvoarele interne ale DCI

In functie de sistemul de drept la care ne raportam izvoarele specifice
interne ale dreptului comertului international vor cuprinde:
1)in cazul dualitatii dreptului privat, dreptul comercial si doar in completarea
dispozitiilor codului civil.
2)in cazul unicitatii dreptului privat, codul civil si dispozitiile specifice
cuprinse In actele normative( cum este in Romania legea 31/90)
In plus in DCI se mai aplica ca izvoare de drept si norma de drept
administrativ, fiscal, penal.
Codificarea DCI
Codificarea reprezinta ordonarea normelor juridice in institutii de
drept. Pentru ca acestea sa devina aplicabile participantilor la raporturile
juridice de DCI. Se realizeaza prin armonizare, standardizare, unificare si
uniformizare.
Armonizarea s-a realizat prin intermediul camerei internationale de
comert de la Paris care a adaptat Incotermsul si anume regulile, uzantele
aplicabile in vanzarea internationala de marfuri, aplicabilitatea acestora fiind
insa facultativa. Partile la contractul de vanzare cumparare internationala de
marfuri pot sa faca trimitere la Incoterms fara ca acest lucru sa fie
obligatoriu potrivit normelor de drept international si intern.
Standardizarea reprezinta acea opera de codificare realizata de
participantii la raporturile juridice de comert international(in principiu
profesionisti) prin realizarea si intocmirea unor contracte tip, contracte cadru,
ghiduri de contractare, contracte standard si conditii generale. Contractul
tip are un continut predefinit urmand doar ca partile sa precizeze, doar daca
este cazul, clauzele speciale specifice operatiunii de derulare. Contractul
cadru se incheie de catre parti in scopul atingerii unui anumit obiectiv cu
posibilitatea incheierii unor contracte subsecvente. Ghidul de contract
stabileste pentru ambele parti la contract care sunt clauzele utile si necesare
a fi inscrise in respectivul contract. Contractele standard sunt realizate de
catre profesionisti care detin o pozitie dominanta pe piata fiind impuse
celorlalti participanti la raporturile juridice de comert international.
Conditiile generale urmaresc stabilirea obligatiilor uneia dintre partile la
contract.

Unificarea normelor de DCI presupune adaptarea la nivelul mai multor

state a acelorasi norme de drept material,substantial. Unificarea ramane un
deziderat.
Uniformizarea normelor de DCI se realizeaza prin intermediul
conventiilor internationale si se transpune prin adaptarea unor norme
conflictuale uniforme la nivelul statelor ratificante ale conventiei.
C3 Raporturile in cazul DCI
Apar: - intre state suverane egale in drepturi
-intre purtatoare ale suveranitatii si profesiei persoanelor fizice si
juridice din diverse state
-intre profes. Persoanelor fizice sau juridice din diferite state
Astfel dobandeste calitatea de participanti la raporturile juridice ale
DCI statele suverane si independente pe de o parte ai profes pe de alta
parte.
Statele participa la raporturile DCI in exercitarea lui si sunt
reprezentate de ministerul de finante.
Profesionistii - calificarea de profesionist/comerciant(capacitatea de
a participa la raporturile DCI) este stabilita de fiecare sistem in parte , deci
trebuie facuta diferenta intre profesionisti/comerciant persoana fizica si
profesionist/comerciant persoana juridica.
1. Profesionist persoana fizica denumirea profesionist persoana
fizica este diferita de la un sistem de drept la altul -> profesionistul
comerciant este denumit ca fiind persoana fizica ce are inregistrata in
registrul comertului o firma/societate. Pentru acest sistem de drept,
inmatricularea are efect constitutiv. Alte sisteme de drept(francez) ce
considera drept profesionist comerciant persoana fizica ce savarseste
fapte obiective de comert in mod repetat, cu titlul de profesie, in nume
propriu, in scopul obtinerii unui profit. Alte diferente de reglementare
de la un stat la altul ne obliga sa examinam si legea aplicabila statului
personal al profesiunistului comerciant fizic. Se apreciaza ca legea
aplicabila statului personal (totalitatea problemelor privind starea civila
si capacitatea) este lex personalis(legea personala). Diferite sisteme de
drept determina diferit legea personala, unele(statele de emigratie)
reglementeaza legea personala ca fiind lex patrie(legea cetateniei).
Alte sisteme de drept(statele de imigratie) determina lex personalis ca
fiind lex domiciliae(legea domiciului). Cele 2 sisteme nu sunt foarte
riguroase, iar statele care retin solutia lex domicilae, pentru a acorda
unei persoane domiciliu trebuie indeplinite 2 conditii: 1. Un sejur
neintrerupt pe teritoriul statului respectiv si 2. Animus(vointa persoane
in cauza de a fi legata de acel domiciliu)

Cu privire la sistemele de drept care retin solutia lex patria-acestea

cunosc unele limitari- astfel , in cazul apatrizilor acestia sunt supusi, cat
priveste statutul lor personal , legii domiciliului. Daca o persoana are mai
multe cetatenii, de asemenea va fi supusa sub aspectul statuluipersonal
legii domiciliului. O persoana fizica capabila, potrivit legii sale personale,
este capabila oriunde se afla situata in spatiu -> o persoana incapabila
potrivit legii sale personale ramane incapabila oriunde s-ar afla.
Exceptie: cunoscuta sub denumirea de teoria ocrotirii interesului
national, a fost reglementata prima oara in codul elvetian al obligatiilor. A
fost retinut si de Conventia de la Geneva in 1930-1931, cuprinzand
proprietatea de solutionare a conflictelor de legi in materie de cambie si
bilet de ordin.
Teoria a pornit de la o speta cunoscuta in doctrina de drept
international privat: speta Lizardi ->potrivit acestei teorii, o persoana
incapabila conform legii sale personale care incheie acte de comert, un
resentiment de buna-credinta dintr-un alt stat pe teritoriul statului
resortisantului si care e capabila, potrivit locului de incheiere al actului
juridic, va fi considerata capabila potrivit locului de incheiere al actului
juridic. Astfel sunt ocrotite interesele resortisantului de buna-credinta,
care nu avea de unde sa stie ca persoana cu care a incheiat actul juridic
respectiv este incapabila potrivit statului persoanei.
2. Profesionistul/comerciant persoana juridica
-toate statele lumii cunosc reglementarile cu privire la societatile comerciale
-cele mai multe sisteme de drept reglementeaza calitatea de subiect de
drept, de persoana juridica a societatile comerciale
-toate sistemele de drept disting intre societatile de persoane, in care
asociatii raspund solidar si nelimitat pentru pasivul social si societatea de
capitaluri, unde actionarii raspund in limita capitalului social p care l-au adus
in societate
-in toate statele UE este reglementat SRL si SRL cu actionar unic
-statutul organic reprezinta totalitatea problemelor care privesc constituirea
functiilor organice a persoanelor juridice
-se apreciaza in unanimitate ca legea aplicata statutului organic al unei
societati este legea nationala
Diferite sisteme de drept determina nationalitatea societatii
comerciale. Exista 4 criterii:
1. Criteriul locului activ principal(este retinut in statele subiectele ale
pactului ANDIN(codul comercial din Venezuela))
2. Criteriul locului de constituire sau de incorporare(societatea comerciala
e considerata ca avand nationalitatea statului pe teritoriul caruia s-a
constituit)

3. Criteriul locului sediului principal(societatea are nationalitatea statului

pe teritoriul caruia isi are sediul societatea principala)
4. Criteriul contractului(pentru ca in UE exista date care adopta si 2 si 3,
se vorbeste de sediul intereselor principale)
Pentru recunoasterea persoanelor juridice in general a societatilor
comerciale pe plan international , s-au incheiat mai multe conventii:
1. Conventia de la Haga(1957)- nu a intrat in vigoare insa retine criteriul
de nationalitate , locul de constituire, sediul central
2. Conventia de la Strasbourg(1964)- privind relatia mutuala a societatilor
europene adoptate sub auspiciile consiliului Europei
3. Conventia de la Bruxelles nu a intrat in vigoare
C4 Contractul de comert international
Contractul reprezinta acea manifestare de vointa facuta cu intentia de a
produce efecte juridice mai exact de a naste, modifica sau de a stinge un
anumit raport juridic. Contractul poate lua nastere prin acorduri de vointa a
doua sau mai multe parti, intre persoane prezente sau intre absenti.
In cazul contractului incheiat intre persoanele prezente, dupa
desfasurarea sedintei de negociere, se redacteaza inscrisul constatator al
acordului de vointa ce va fi semnat de catre parti si va capata si data certa la
momentul incheierii.
In cazul contractului incheiat intre absenti, intre persoane aflate la
distanta, trebuie sa distingem intre incheierea contractului prin
corespondenta si incheierea sa prin telefon.
Contractul ia nastere in momentul in care acceptarea ofertei se suprapune
perfect peste oferta primita, atat oferta de a contracta cat si acceptarea unei
oferte reprezinta acte juridice unilaterale.
Pentru a fi valabil exprimata, oferta trebuie sa provina de la o persoana cu
discernamant si sa fie serioasa si reala(sa cuprinda termenii de contract)
Acceptarea unei oferte pentru a fi valabila trebuie:
1. Sa cuprinda intocmai termenii viitorului contract(sa nu modifice
oferta primita)
2. Sa cuprinda acceptarea neconditionata a beneficiarului ofertei si sa
ajunga la destinatar in termenul stabilit prin oferta(poate sa fie
determinat sau nedeterminat fiind oferta va fi mentinuta in functie
de obiectul contractului o anumita perioada de timp)
In cazul incheierii prin corespundenta prezinta interes momentul si locul
incheierii acestuia. In teorie cu privire la momentul si locul incheierii
contractului au fost formulate 4 teorii:
1. Teoria declaratiunii conform careia momentul incheierii
contractului este cel in care beneficiarul ofertei primeste oferta si isi

declara public intentia de a accepta oferta, locul incheierii

contractului fiind reprezentat de sediul acceptantului
2. Teoria expeditiunii stabileste ca moment al incheierii contractului
cel in care beneficiarul ofertei, acceptantul depunde la posta in
cutia postala scrisoarea de acceptare, locul de incheiere al
contractului in reprezinta intotdeauna locul acceptantului. Aceasta
teorie se aplica in sistemul anglo-american.
3. Teoria receptiunii stagileste ca momentul incheierii contractului
este in momentul in care ofertantul primeste scrisoarea de
acceptare. Se aplica in sistemul romanesc de drept. Locul incheierii
contractului fiind sediul ofertantului
4. Teoria informatiunii stabileste ca moment al incheierii
contractului cel in care ofertantul ia efectiv cunostiinta de continutul
scrisorii de acceptare, locul fiind sediul ofertantului.
1.declaratiunii sediul acceptantului anglo-american
2.expeditiunii - sediul acceptantului anglo american
3.receptiunii sediul ofertantului romanesc
4.informatiunii sediul ofertantului romanesc
In cazul incheierii contractului prin telefon in dreptul anglo-american
locul incheierii contractului va fi la sediul apelatului(celui sunat) in timp ce in
dreptul romanesc locul incheierii contractului va fi la sediul apelantului(cel ce
suna). Momentul incheierii contractului va fi acelasi -> cel al convorbirii
telefonice.
C5 Continutul Contractului
Contractul de comert international va cuprinde o parte generala cu
clauze obligatorii ce nu pot sa lipeasca din niciun contract si o parte speciala,
facultativa lasata la latitudinea partilor, clauzele generale se refera la:
- Elementele de identificare ale partilor
- Obiectul contractului
- Natura juridica a contractului(comision,vanzare-cumparare)
- Durata contractului
- Termenii prestatiilor
o Semnaturile, data si locul incheierii contractului
Clauzele speciale, facultative ce pot fi prevazute in contractul de comert
international sunt:
1. Clauza de forta majora.
Forta majora este definita in fiecare sistem de drept in parte, potrivit
Dreptului Roman forta majora reprezinta acel eveniment imprevizibil si

insurmontabil independent de vointa partilor ce face imposibila

executarea contractului. Prin acordul lor de vointa, partile trebuie sa
precizeze care sunt situatiile de forta majora si care este durata pentru
care contractul va fi considerat suspendat si ulterior incetat fara
despagubiri. Pentru a produce efecte juridice, evenimentul de forta
majora trebuie sa fie confirmat de catre o autoritate sau institutie
profesionala. In comertul international, camera de industrie teritoriala
este cea care este in masura sa elibereze certificate de forta majora. Forta
majora odata constatata este absolut exoneratoare de raspundere.
2. Clauza penala=penalitate de intarziere
Urmareste sa preevalueze eventualele prejudicii banesti pe care una
din partile la contract le-ar suferi daca cealalta parte nu-si indeplineste
intocmai si la timp obligatiile asumate in contract. In comertul
international partile stabilesc prin acordul lor de vointa valoarea
penalitatilor cuantumul acestora putand depasi pretul initial al
contractului. Instanta de judecata chemata sa solutioneze un litigiu
referitor la valoarea penalitatilor de intarziere NU are dreptul , NU poate
legal sa modifice cuantumul acestora sau sa-l diminueze.
3. Clauze de mentinere a valorii contractului
a) Claza de indexare urmareste valoarea contractului de comert
international prin indexarea automata a acesteia in functie de un
etalon, o materie prima necesara producerii brutului ce face obiectul
contractului sau o materie prima deficitara sau o alta materie necesara
producerii bunului. Odata prevazuta in contract clauza produce efecte
automat, valoarea contractului urmand sa creasca sau sa scada in
functie de cresterea sau scaderea etalonului brut avut in vedere.
b) Clauza de optiune asupra . Poate imbraca forma clauzei
monovalutare si plurivalutare
c) Clauza aur urmareste mentinerea contractului de comert international
in functie de cotatia aurului pe piata.
d) Clauza DST(unitati de cont FMI) presupune stabilirea valorii
contractului in functie de valoarea drepturilor speciale de tragere
4. Clauze de adaptare a valorii contractului
Oferta concurenta presupune obligatia cocontractantului primar care
acorda aceasta clauza de a accepta adaptarea contractului primar la
conditiile mai avantajoase ale unei oferte concurente facuta de o terta
persoana cocontractantului primar(cumparator)
Alinierea contractului primar la oferta concurenta nu este obligatorie,
cocontractantul primar putand fie suspenda contractul primar pentru o
anumita perioada de timp , fie pune capat contractului primar fara

despagubiri, in mod obligatoriu partile trebuie sa precizeze ce inteleg prin

oferta concurenta, care sunt pe care trebuie sa le indeplineasca
t
5. Clauza clientului mai favorizat
Are un grad mai mare de automatism dat fiind faptul ca odata
prevazuta in contractul de comert international , beneficiarul este in drept
sa solicite adoptarea contractului primar la conditiile avantajoase oferite
de cocontractantul primar unei terte persoane.
6. Clauza de impreviziune sau hardship
Reprezinta acea situatie imprevizibila si in aceeasi masura independenta de
vointa partilor ce face executarea contractului extrem de oneroasa pentru o
parte(embargo-ul). Partea care este in situatia de hardship are obligatia sa
anunte cealalta parte de interventia impreviziunii. Daca cealalta parte nu
este de acord cu clarificarea situatiei intervenite ca fiind impreviziune, va fi
chemata o terta persoana pentru a solutiona problema. In ultima instanta
daca partile nu se inteleg si nu procedeaza la adaptarea contractului, acesta
va inceta fara despagubiri.
C6 Intermedirea C.I.
Contractul de mandat este o conventie incheiata intre mandatant si
mandatar prin care in schimbul platii unei sume de bani mandatorul se oblige fata
de mandant sa incheie anumite acte juridice cu o terta persoana in numele
mandantului.
Mandatul poate fi:
1) Cu prezentare mandatarul trebuie sa aduca la cunostiinta tertului
imputernicirea, procura data de catre mandate , actul juridic incheindu-se in
numele sip e seama mandatului
2) Fara prezentare actul juridic se incheie cu tertul in numele mandatorului
avand obligatia sa precizeze tertului faptul ca actioneaza pe seama unei alte
persoane. Imbraca foma contractului de commission
Urmarea incheierii contractului de mandat, mandatorul in limitele stabilite
prin procura primita, trebuia sa aduca la indeplinire obiectul contractului(se
incheie un contract de inchiriere, vanzare-cumparare)
Mandatarul se bucura de privilegiul dreptului de retentive, adica de a retine
pentru sine bunurile ce fac obiectul actului juridic incheiat cu tertul pana la
momentul achitarii de catre mandant a onorariului stability prin contractual de
mandat.
Contractul de commision reprezinta conventia incheiata prin comitent si
comisionar, prin care in schimbul platii unei sume de bani(comision),
comisionarul se oblige fata de comitent sa incheie un anumit act juridic cu o
terta persoana in nume propriu, dar pe seama comitentului. Comisionarul se

bucura de privilegiul dreptului de retentie pentru o suma de bani in plus platita

de comitent, comisionarul se oblige fie sa-l determine pe tert sa execute
obligatiile asumate prin actul juridic incheiat, fie sa execute alaturi sau in locul
tertului obligatiile asumate prin actul juridic incheiat, acest tip de contract se
numeste contract de incredere. Pentru serviciile prestate, comisionarul va fi
platit cu un comision (present din valoarea actului incheiat cu tertul).
Contractul de agent este conventia incheiata intre reprezentant si agent
prin care agentul se oblige fata de reprezentant sa negocieze si/sau sa incheie
acte juridice cu terte persoane in numele si pe seama reprezentantului, in
schimbul unui comision. Acesta este caracterizat de clauza de exclusivitate
teritoriala. In principiu aceasta clauza produce efecte numai in masura in carte
partile nu stabilesc in mod contrar. In contract poate fi inclusa si o clauza de
neconcurenta potrivit careia agentul nu poate sa reprezinte o terta persoana
aflata in concurenta cu persoana reprezentata de el la negociere si/sau
incheierea nor acte juridice, dat fiind faptul ca agentul este platit ca un
comisionar, acesta se bucura de privilegiul dreptului de retentie.
Spre deosebire de dreptul continental, in dreptul anglo-american unde nu
sunt reglementate de sine statator, mandatul,comisionul si contractual de agent,
forma de intermediere utilize o reprezinta contractul de agency. Ceea ce
difera intre contractual de agent din dreptul continental sic el de agency si cel
anglo-american este faptul ca agentul anglo-american savarseste si fapte
material in interesul persoane reprezentate. Agentul din dreptul anglo-american
nu se bucura de privilgiul dreptului de retentie.
Contractul de curtant reprezinta conventia incheiata intre reprezentant si
curtier prin care in schimbul platii unui onorariu, curtierul se oblige sa-I gaseasca
reprezentatului un cocontractant. Curtierul nu are decat obligatia de a-I gasi
reprezentatului un cocontractant cu privire la care sa ii garanteze acestuia
banitatea si solvabilitatea. Onorariul stability prin contract va fi incasat de catre
curtier la momentul incheierii contractului intre reprezentant si tert.
In cazul contractelor de intermediere , in functie de sistemul de drept la care
ne raportam, in dreptul continental partile pot allege legea aplicabila, iar in cazul
in care nu au ales-o se va aplica legea de la locul debitorului prestatiei
caracteristice, iar in dreptul anglo-american partile pot allege numai o lege care
prezinta o legatura semnificativa cu contractul, in cazul in care nu au ales, se va
aplica legea de la locul executarii contractului si in ultima instant legea de la
locul incheierii contractului. In general conventiile incheiate in materie de
reprezentare international stabilesc ca legea aplicabila reprezentativa este cea
de la sediul reprezentantului(mandatar,comisionary agent, curtier).
Contractul de depozit este conventia incheiata intre deponent si
depozitant prin care in schimbul platii unei taxe de deposit, depozitarul se oblige
sa pastreze, sa pazeasca, sa conserve sis a restituie la prima cerere bunurile
date in deposit. Se incheie obligatoriu in forma scrisa. Astfel in dreptul
continental se redacteaza 3 documente: etalonul,recipisa de deposit, warrantul.
In dreptul anglo-american se redacteaza 2 documente: *** si recipisa warrant. In
cazul in care o persoana detine atat recipisa de deposit cat si warrantul aceasta
beneficiaza de dreptul de proprietate asupra marfii libera de orice alta obligatie.
Daca o persoana detine insa numai recipisa de deposit, aceasta devine
proprietara marfii care insa nu este libera de orice sarcina, ci este gajata in
interesul creditorului gajist, adica o persoana care detine warrantul. Persoana
care detine numai warrantul se bucura de un drept de gaj asupra marfii aflate

in deposit, putandu-se indestula din bunurile aflate in depozit. Girul nu este

translativ de proprietate, ci este un gir pignorativ. Creditorul gajist se va putea
indestula din bunurile date in depozit numai dupa depozitare, care se bucura de
privilegiul dreptului de retentie.
Drepturi si obligatii: ca urmare a incheierii contractului deponentul trebuie
sa remita marfa ce urmeaza a fi depozitata, sa ambaleze, sa eticheteze marfa in
mod corespunzator, sa aseze marfa in depozit in locul ales de depozitator, sa
stabileasca cu depozitatorul eventualele conditii tehnice suplimentare pe care
cel din urma trebuie sa le respecte, sa achite taxa de depozit.
Depozitarul trebuie sa pastreze, sa conserve sis a restituie la prima cerere ,
marfa trebuie sa indeplineasca cerintele tehnice solicitate, sa asigure marfa data
in depozit. Depozitul mai poate fi voluntar si necesar.
Partile pot sa aleaga legea aplicabila. In cazul in care nu au facut-o se aplica
legea de la sediul debitorului prestatiei caracteristice (depozitarul ) sau in ultima
instanta legea de la locul depozitarii marfii.
Contractul de amanet(consignatie) reprezinta conventia incheiata intre
consignant si consignator prin care in schimbul platii unui comision consignantul
se oblige sa vanda in nume propriu , dar pe seama consignantului un bun pe
care il pune la vanzare , il depoziteaza cu paribilitatea consignantului de a-si
recupera. Este un contract complex deoarece cuprinde un contract de depozit,
un contract de vanzare-cumparare si un contract de comision, pe cale de
consecinsa, obligatiile consignatarului vor fi cele corespunzatoare contractelor
pe care consignatia de le presupune. Consignatarul nu se bucura de dreptul de
retentive, pentru serviciul prestat consignatorul va primi un comision stabilit fie
ca suma fixa din valoarea bunului ce face obiectul consignatiei , fie ca diferenta
intre valoarea stabilita bunului de catre consignator. Partile la contractual de
consignatie pot sa aleaga legea aplicabila contractului in cazul in care nu au
ales-o se va aplica legea de la sediul consignatorului.
Contractul de concesiune reprezinta conventia incheiata intre concedent si
concesionar prin care in schimbul platii unei sume de bani( pretul
vanzarii+redevente), concendetul vinde concesionarului anumite marfuri(bunuri)
pentru recomercializarea acestora pe un alt teritoriu statal. Este grevat de o
clauza de exclusivitate, in functie de gradul acordat concesionarului,
concesiunea poate fi deschisa,inchisa si absoluta.
1) In cazul concesiunii deschise concendentul se obliga fata de concesionar
sa nu recomercializeze el insusi marfa vanduta pe teritoriul concesionarului.
2) Concesiunea inchisa presupune obligatia asumata de catre concedent de a
nu revinde el insusi pe teritoriul concesionat marfa ce face obiectul
contractului si de a impune aceasta obligatie si clientilor sai.
3) Concesiunea absoluta presupune asumarea de catre concedent a obligatiei
de a nu recomercializa el insusi, clientii sai si clientii clientilor sai marfa ce
face obiectul contractului pe teritoriul concesionarului.
Concedentul se oblige fata de concesionar sa-I acorde acestuia
asistenta tehnica pentru utilizarea si buna functionare a marfurilor ce fac
obiectul contractului, concesionarul trebuie pe tot parcursul contractului sa
pastreze bunul renume comercial al concedentului, iar in cazul in care la
finele contractului ii mai raman in stoc, marfuri sau bunuri nevandute sa le
revanda concedentului la pretul initial la care le-a cumparat. Partile sunt
libere sa aleaga legea aplicabila a contractului, in cazul in care nu au facut-o
se va aplica legea de la sediul concesionarului.

Contractul de leasing reprezinta conventia incheiata intre finantator si

utilizator prin care in schimbul platii ratelor de leasing utilizatorul are posibilitatea
de a dobandi la finele contractului in proprioetate bunul ce face obiectul
contractului. Este un contract complex deoarece presupune:
1) Un contract de mandate
2) Un contract de vanzare-cumparare
3) Un contract de inchiriere/locatiune
4) O promisiune unilaterala de vanzare
1) Contractul de mandat se incheie intre finantator si utilizator, in baza
acestuia utilizatorul urmand a achizitiona bunul ce face obiectul leasingului in
numele sip e seama finantatorului. Spre deosebire de mandatul clasic,
utilizatorul nu va primi instructiuni de la finantator referitoare la conditiile
tehnice pe care bunul care face obiectul leasingului va trebui sa le
indeplineasca. Asadar, imputernicirea/procura primita de la finantator va
avea in vedere numai semnarea contractului de vanzare-cumparare cu
producatorul bunului fara a detalia si conditiile tehnice pe care bunul trebuie
sa le indeplineasca.
2) Contractual de vanzare-cumparare se incheie intre finantator si
producatorul bunului. Dintre obligatiile corespunzatoare contractului de
vanzare-cumparare producatorul va executa fata de finantator numai
obligatia de a da, adica aceea de a transmite dreptul de proprietate, celelalte
obligatii(de a pune bunul la dispozitie si de a garanta pentru vicii si evictiune)
urmand a fi executate fata de utilizator.
3) Contractul de inchiriere/locatiune se incheie intre finantator si utilizator,
cel din urma avand obligatia de a asigura in numele finantatorului la o
societate de asigurare create de acesta bunul ce face obiectul leasingului
4) Promisiunea unilaterala functioneaza in avantajul utilizatorului, la finele
contractual acesta avand posibilitatea
a) De a reinchiria contractual de leasing incheiat pentru o perioada
nedeterminata
b) De a dobandi in proprietate bunul ce face obiectul leasingului
c) De a pune capat contractului fara a dobandi in totalitate bunul
Contractul de leasing se deosebeste de contractual de timesharing si de cel de
renting. Partile pot sa aleaga legea aplicabila contractului in cazul in care nu au
facut-o urmand a se aplica legea de la sediul utilizatorului. Este o tehnica de
finantare pe termen lung.
Contractul de factoring este conventia incheiata intre aderent si factoring
prin care in schimbul platii unui comision, aderentul transmite in proprietate
factorului creantele pe care acesta le are impotriva debitorilor cedati,
cumparatori ai bunurilor sau beneficiary ai serviciilor ori lucrarilor efectuate de
catre aderent. In temeiul acestui contract, factorul se oblige sa preia de la
aderent riscul de insolvabilitate a debitorilor cedati. Contractul de factoring este
caracterizat de o clauza de globalitate si exclusivitate teritoriala in sensul ca
pentru o anumita arie geografica aderentul va transmite in proprietate factorului

toate creantele rezultate din activitatea sa comerciala. Factorul este singurul in

masura sa-si aleaga intre creantele transmise de aderent si creantele agregate.
Ca urmare a incheierii contractului aderentul are obligatia de a garanta
factorului intinderea si executarea efectiva a prestatiei ce da nastere creantei
cedate urmand ca factorul sa preia contracomisionul platit de catre aderent ,
riscul de insolvabilitate a debitorilor cedati. In dreptul roman contractul de
factoring se deruleaza prin intermediul cesiunii de creanta si a sublogatiei
conventionate prin plata. Ambele institutii ale dreptului civil au suferit insa
modificari pentru a deveni aplicabile contractului de factoring .