Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Contractul de Imprumut de Folosinta
Contractul de Imprumut de Folosinta
2012
Contractul de imprumut
Definitie
Imprumutul este contractul prin care o parte, numita imprumutator, remite celeilalte parti,
numita imprumutat, un anumit bun pe care cel din urma il poate folosi.
Din aceasta definitie rezulta ca, mai intai, contractul de imprumut este un contract real, ce se
perfecteaza prin remiterea bunului. Deoarece contractul de imprumut este un contract real, de obicei,
promisiunea de contract de imprumut nu poate fi executata silit prin pronuntarea unei incheieri
judecatoresti care sa substituie contractul promis, intrucat aceasta hotarare poate substitui doar
consimtamantul si nu remiterea bunului.
Totusi, potrivit art. 2145 NCC:
Promisiunea de imprumut
Atunci cand bunul se afla in detinerea beneficiarului, iar promitentul refuza sa incheie
contractul, instanta, la cererea celeilalte parti, poate sa pronunte o hotarare care sa tina
loc de contract, daca cerintele legii pentru validitatea acestuia sunt indeplinite.
Textul are in vedere ipoteza cand promitentul se angajeaza sa incheie un contract de imprumut,
in calitate de imprumutator, iar bunul care ar face obiectul imprumutului se afla deja in detinerea
beneficiarului promisiunii, la data la care aceasta promisiune ar trebui executata. De vreme ce intr-o
asemenea ipoteza, textul permite ca hotararea judecatoreasca sa substituie incheierea contractului promis,
rezulta ca in conceptia legiuitorului, in aceasta ipoteza, pentru formarea valabila a contractului nu mai
este nevoie de remiterea bunului, ci este suficient consimtamantul partilor.
In consecinta, se poate spune ca incheierea valabila a contractului de imprumut presupune ca
acordul de vointa sa se manifeste prin remiterea bunului imprumutat de catre imprumutator
imprumutatului, cu exceptia cazului in care bunul se afla la data incheierii contractului in detinerea
imprumutatului, caz in care acordul de vointa poate avea orice forma.
Tot din definitie rezulta ca scopul partilor la incheierea contractului de imprumut include
posibilitatea imprumutatului de a folosi bunul imprumutat. O asemenea folosire implica in mod necesar o
anumita durata. Din acest motiv, orice contract de imprumut genereaza in mod esential in sarcina
imprumutatului o obligatie de restituire a bunului imprumutat, care este afectata de un termen. Acest
termen trebuie stabilit de parti, iar in absenta mentiunii cu privire la termen, legea prevede criteriile in
functie de care termenul va putea fi stabilit de instanta de judecata.
La expirarea termenului, imprumutatul trebuie sa execute obligatia de restituire fie in legatura cu
bunul imprumutat in individualitatea sa, fie in legatura cu bunuri fungibile fata de bunul imprumutat. In
primul caz, contractul de imprumut este un imprumut de folosinta sau comodat, iar in cel de-al doilea caz,
contractul de imprumut este un imprumut de consumatie (mutuum).
Un contract de comodat antreneaza in mod esential anumite obligatii ale comodatarului si in mod
accidental, contingent, anumite obligatii in sarcina comodantului.
OBLIGATIILE COMODATARULUI
In definitie am mentionat ca scopul comodatului este acela de a permite comodatarului
posibilitatea de a folosi bunul. Aceasta posibilitate nu este un drept subiectiv, ci o simpla libertate, o
putere de fapt pe care comodatarul o poate exercita asupra bunului in calitate de detentor al acestuia, de
indata ce bunul i-a fost remis.
Intrucat este o simpla putere de fapt (nu un drept real sau un drept de creanta), cu atat mai putin
folosinta bunului de catre comodatar nu face ca atare obiectul unei obligatii a acestuia. Totusi, puterea de
fapt a comodatarului cu privire la bun este limitata de anumite obligatii, si anume obligatia de a
respecta destinatia bunului, obligatia de conserva bunul si obligatia de a-l restitui la scadenta
comodantului.
Obligatia de restituire este executorie, in sensul ca poate fi pusa in executare silita fara ca
executarea sa fie dispusa prin hotarare judecatoreasca (art. 2157 NCC), in cazul in care contractul de
comodat s-a incheiat in forma autentica sau printr-un inscris sub semnatura privata cu data certa, iar
scadenta obligatiei de restituire s-a implinit in unul din urmatoarele cazuri:
1. termenul pentru care s-a incheiat contractul a expirat;
2. contractul a expirat prin decesul comodatarului;
3. in contract nu s-a stipulat un termen pentru restituire, nu s-a prevazut intrebuintarea bunului, ori s-a
prevazut o intrebuintare cu caracter permanent.
In toate aceste cazuri, comodatarul poate cere oricand resittuirea si de aceea este firesc sa se
poata adresa executorului judecatoresc.
In legatura cu toate obligatiile comodatarului, trebuie precizat ca daca sunt mai multi comodatari
ai aceluiasi bun, ei raspund solidar fata de comodant.
OBLIGATIILE COMODANTULUI
Obligatia comodantului de a rambursa cheltuieile exceptionale avansate de
comodatar pentru conservarea bunului;
Obligatia comodantului de a raspunde pentru viciile ascunse ale bunului dat in
comodat, pe care le-a cunoscut la data incheierii contractului si in legatura cu care nu
l-a informat pe comodatar (art. 2152 NCC).
Desi si comodatarul si comodantul pot avea obligatii, aceste obligatii nu sunt reciproce si
interdepedente, de aceea contractul de comodat ramane unilateral (art. 1171, teza a II-a NCC).