Sunteți pe pagina 1din 5

Rezoluiunea,

este acea sanciune ce const n desfiinarea


retroactiv a unui contract sinalagmatic cu executare uno ictu
(executare dintr o data), n cazul neexecutrii culpabile a obligaiilor
de ctre una dintre pri.

Noiunea de rezoluiune (recission) este utilizat de cele mai


multe ori n legtur cu desfiinarea contractului ca urmare a
erorii (mistake) n care se afl una sau ambele pri n momentul
ncheierii contractului1, ori n cazul n care, ntr-un contract
sinalagmatic, prile convin s desfiineze vechiul contract i s
ncheie, n locul acestuia, un nou contract.

Spre exemplu, dac la ncheierea unui contract de vnzare cumprtorul


a fost n eroare cu privire la calitile substaniale ale bunului, atunci el va
putea solicita anularea contractului respectiv;
dac, ns, contractul a fost ncheiat n mod valabil, dar vnztorul nu
pred lucrul vndut sau cumprtorul nu pltete preul, atunci cel interesat
va putea s cear rezoluiunea contractului respectiv (cel interesat poate
s solicite i executarea silit a obligaiei ce revine celeilalte pri
contractante).

NCETAREA
CONTRACTULUI DE
VNZARE
CUMPRARE PRIN
REZOLUIUNE

Formele rezoluiunii
Rezoluiunea legal, efectuat n temeiurile
stabilite de lege;
Rezoluiunea convenional, efectuat prin
acordul prilor.
Clauza contractual prin care prile prevd dreptul de a
rezolva contractul n cazul survenirii anumitor mprejurri sau
evenimente este numit clauz rezolutorie sau pact comisoriu.

Condiiile rezolutiunii, ca temeiuri de ncetare a


contractului de vnzare cumprare
1. Rezoluiunea contractului n caz de nepredare a bunului la
termen
2. Rezoluiunea contractului n caz de neachitarea preului
3. Rezoluiunea contractului n cazul nerespectrii de ctre
vnztor a obligaiei de a l garanta pe cumprtor
mpotriva eviciunii

4. Rezoluiunea contractului n cazul nerespectrii obligaiilor


cu privire la obiect

S-ar putea să vă placă și