ETAPE ALE PROCESULUI DE CONSILIERE SI ORIENTARE

SCOLARA SI PROFESIONALA

Incercand o abordare exhaustiva a procesului de consiliere si

orientare scolara si profesionala, Gh. Tomsa(1999) propune
mai multe directii de actiune: cunoasterea personalitatii elevilor,
educarea acestora in vederea alegerii carierei, informarea
scolara si profesionala, consilierea si indrumarea spre anumite
studii si profesii.
Dintre acestea, semnificative pentru activitatea desfasurata de
consilierii scolari sunt :

cunoasterea personalitatii elevului ;

informarea scolara si profesionala ;

consilierea propriu-zisa.

Aceste directii de actiune sunt, de fapt, etape pe care trebuie

sa le parcurga procesul de consiliere si orientare desfasurat in
cadrul Centrelor si Cabinetelor Scolare de Asistenta
Psihopedagogica.
1. Cunoasterea personalitatii elevului
Cunoasterea personalitatii elevului reprezinta un proces
complex si de durata, o conditie fundamentala a organizarii si
desfasurarii eficiente a procesului de educatie, in general, dar si
o componenta esentiala a procesului de consiliere si orientare in
scoala.
O serie de date precum: nivelul de cunostinte si capacitatea
intelectuala a elevilor, interesele si aptitudinile acestora,
posibilitatile de dezvoltare intr-un anumit domeniu de
activitate, preferintele, aspiratiile, dorintele profesionale,
atitudinea fata de invatare, fata de munca, fata de societate,
reprezinta repere importante in actiunea de cunoastere a
personalitatii elevului, actiune la care participa nu doar

psihologul scolar, profesorul-consilier, ci toate cadrele didactice

ale unei scoli.
Metodele curente de investigare a individualitatii utilizate in
consilierea si orientarea scolara si profesionala sunt:

observatia ;

convorbirea ;

chestionarul ;

testul psihologic ;

evaluarea produselor activitatii ;

metoda aprecierii obiective a personalitatii ;

fisa de caracterizare psihopedagogica ; 545h72f

tehnici sociometrice.

1.1. Observatia - metoda fundamentala de cunoastere a

personalitatii; consta in surprinderea manifestarilor tipice,
constante, definitorii ale comportamentului unui subiect in
diferite medii, in cursul desfasurarii anumitor activitati
(exemplu : modul de lucru, perseverenta, indemanarea,
interesul, initiativa, constiinciozitatea etc.).
Ca metoda de cunoastere, observatia trebuie sa respecte
anumite conditii :

Data

Datele observate sa fie consemnate imediat intr-o

fisa de observatie curenta (grila de observatie).
Faptele Interpretare
observate

Masuri de
Observatii
remediere a
situatiilor
necorespunzatoare

Fisa de observatie elaborata de prof. S. Cristea

(Rev. de pedagogie, nr.2/1991)

Mediul de Prezentarea
Interpretarea
Masuri si
observatie: faptei si a psihopedagogica rezultate
clasa,
sursei de a faptei observate in timp
scoala,
informare
familie,
societate

Informatiile culese sa fie interpretate pe baza unor

criterii bine delimitate.

Sa surprinda situatii cat mai variate, prin repetarea

actiunilor de observare.

Sa utilizeze tehnici suplimentare de inregistrare,

astfel incat, datele obtinute sa fie cat mai obiective si
conforme cu realitatea.

1.2. Convorbirea - metoda de culegere a unor informatii prin

tehnici
operationale
de
tipul "intrebare-raspuns'';
ofera
posibilitatea de cunoastere a atitudinilor, opiniilor, motivelor,
intereselor, aspiratiilor, cunostintelor in diferite domenii,
sentimentelor, convingerilor subiectului.
Eficienta acestei metode depinde de respectarea anumitor
reguli:

discutia sa aiba un caracter natural si sa abordeze in

mod treptat problema in cauza;

rezultatele obtinute vor fi notate in caietul de

observatii si confruntate cu datele furnizate de alte
metode de cunoastere a personalitatii.

convorbirea sa se desfasoare intr-o atmosfera de

incredere si intr-o ambianta naturala, obisnuita;

convorbirea trebuie organizata si desfasurata in

conformitate cu anumite scopuri dinainte stabilite.

Utilizarea convorbirii de catre consilier poate fi deosebit de

eficienta, intrucat ea are la baza contactul viu si permanent cu
subiectul. De altfel, convorbirea este suportul consilierii
psihologice propriu-zise.
1.3. Chestionarul - este un instrument prin care consilierul
poate obtine o serie de date privind aspiratiile, preferintele,
interesele, opiniile, atitudinile, motivatia, trasaturile de
personalitate ale subiectului consiliat.
Chestionarul cuprinde in structura sa o serie de intrebari. Modul
de formulare si organizare a intrebarilor - claritate, concizie,
succesiune logica, adecvarea la specificul problemei si la
particularitatile populatiei investigate etc. - constituie o conditie
a valorii eficientei acestei metode (Chircev si Salade, 1976, p.
34).
In literatura de specialitate gasim diverse incercari de clasificare
a chestionarelor. Mai semnificativa este cea realizata dupa
forma intrebarilor :

chestionare cu intrebari inchise, in cazul carora

subiectul trebuie sa aleaga intre 2 sau 3 raspunsuri de
tipul: Da /Nu ; Intotdeauna/Uneori/Niciodata;

chestionare cu intrebari precodificate multiplu, in

cazul carora subiectul trebuie sa aleaga un raspuns
dintr-o serie de raspunsuri gata elaborate;

chestionare cu intrebari deschise, care ofera

posibilitatea subiectului de a raspunde intr-o maniera
personala;

chestionare cu intrebari mixte, in cadrul carora

alterneaza intrebarile inchise cu cele deschise.

Exista,
de
asemenea,
chestionare
standardizate
(de
personalitate, de interese, de atitudini etc.) utilizate, de regula,
ca metode de diagnoza psihologica.
1.4. Testul psihologic - proba standardizata ; consta in
rezolvarea unor sarcini - identice pentru toti subiectii -

masurate cu etaloane precise si raportarea rezultatelor la

caracteristicile populatiei de apartenenta a subiectilor evaluati.
Testul este un instrument precis si rapid pentru aprecierea
capacitatilor individuale. Este vorba, dupa cum afirma A.
Anastasi, despre o masura obiectiva si standardizata a unui
esantion de comportamente. In mai multe tari europene,
tendinta actuala este de indepartare treptata de utilizarea
bateriilor de teste specifice consilierii si de fundamentare a
deciziilor de consiliere si orientare exclusiv pe baza acestora.
In general, testele psihologice nu trebuie utilizate in exces si in
toate situatiile, ci doar in urmatoarele categorii de imprejurari
(cf. M. Jigau, 2001, p. 157):

cand exista un decalaj evident intre aspiratiile

profesionale si resursele intelectuale, de educatie si
formare ale clientului;

cand exista dificultati de comunicare sau clientul

este nehotarat cu privire la viitorul sau profesional ;

cand optiunea clientului vizeaza o profesie care cere

aptitudini speciale etc.

Testele raman totusi instrumente psihologice de evaluare ce nu

pot fi ignorate, mai ales in situatiile in care este necesara
masurarea aptitudinilor intelectuale, a principalelor trasaturi de
personalitate, a potentialului creativ sau a altor aspecte
comportamentale sau de temperament.
Fara a le considera tehnici exclusive de investigare a
personalitatii, testele prezinta o serie de avantaje pentru
procesul de consiliere si orientare scolara si profesionala :

Testele usureaza selectia, inlocuind sau completand

criteriile traditionale. Aceasta selectie, bazata atat pe
achizitiile dobandite cat si pe posibilitatile intelectuale,
atat pe valoarea globala cat si pe capacitatile speciale
ale indivizilor, va permite alegerea profilurilor scolare
cat si a ocupatiilor care convin fiecaruia.

Cu
ajutorul
testelor
se
investigheaza
rata
progresului scolar individual intr-o anumita perioada ;
subiectii indecisi sunt sprijiniti in a-si alege o ruta
scolara si profesionala adecvata.

Testele stimuleaza
autoevaluare.

procesul

de

autocunoastere,

Categoriile de teste specifice consilierii si orientarii scolare si

profesionale sunt urmatoarele:

de masurare a aptitudinilor intelectuale - teste de

inteligenta, care vizeaza factori precum: intelegerea
verbala, memoria, rationamentul, calculul numeric etc.;

de investigare a trasaturilor de personalitate;

de sondare a intereselor profesionale;

de masurare a creativitatii;

de masurare a aptitudinilor senzoriale (acuitate

vizuala, auditiva, praguri senzoriale);

de
masurare
a
aptitudinilor
psihomotrice
(coordonare motorie, orientare spatiala, viteza de
reactie, dexteritate);

de masurare a aptitudinilor tehnice (rationament

tehnic, aptitudini manipulatorii) ;

de masurare a cunostintelor
anumite domenii profesionale) ;

de evaluare a aptitudinilor practice de lucru si

rezolvare a anumitor situatii.

(generale

sau

in

Aplicarea si interpretarea testelor necesita din partea

consilierului o pregatire speciala in domeniul psihodiagnozei. In
acest scop, el trebuie sa tina seama de cateva repere:

sa aleaga testul potrivit situatiei investigate ;

sa tina cont de limitele si conditiile speciale de

utilizare prezentate de autor in manualul testului;

sa creeze
psihologice;

sa pastreze o atitudine neutra pe parcursul intregii

perioade de examinare;

sa coroboreze rezultatele obtinute cu alte informatii

despre subiect: istoria personala, date despre familie,
rezultate scolare, aspiratii etc.;

sa corecteze permanent valoarea diagnostica si

prognostica a acestor instrumente psihologice de
evaluare, urmarind confirmarea sau nu a predictiilor lor;

scorurile la teste, oricat de slabe ar fi, nu trebuie

prezentate in mod negativ ; consilierul va prezenta
subiectului disponibilitatile de care dispune pentru
anumite domenii de activitate scolara sau profesionala;
fiecare calitate sau aptitudine trebuie relevata si
obiectivata, evitandu-se demoralizarea subiectului.

un

cadru

adecvat

unei

examinari

1.5. Evaluarea produselor activitatii - metoda de obtinere

indirecta de date despre subiect prin analiza produselor
activitatilor desfasurate de catre acesta : lucrari de control,
referate, eseuri, creatii tehnice, artistice etc. Ele ne pot furniza
informatii despre capacitatea de concentrare, capacitatea de
intelegere, capacitatea de elaborare mintala, volumul si precizia
cunostintelor, capacitatea de aplicare a acestora in practica,
aptitudinile
generale
si
speciale,
bogatia
imaginatiei,
creativitatea, trasaturi caracteriale si temperamentale, stilul de
munca etc.
Drept criterii de analiza a produselor activitatii subiectului se
considera a fi: originalitatea, expresivitatea, aplicabilitatea etc.
O importanta deosebita o prezinta analiza produselor realizate
de subiect in mod spontan, in timpul sau liber. Ele ne dezvaluie
cu o fidelitate sporita orientarea motivationala siinteresele,
arata Chircev si Salade (1976, p. 47).

1.6. Metoda aprecierii obiective a personalitatii a fost

elaborata de psihologul roman Gh. Zapan (1957), pe baza
unor cercetari experimentale desfasurate initial intre anii 19311933. Ea se aplica, de regula, pe o clasa de elevi, pe o grupa de
studenti sau adulti care lucreaza impreuna, se cunosc intre ei si
au conditii care le dau posibilitatea sa se observe si sa se
cunoasca din ce in ce mai bine.
Obiectivul principal este acela de a surprinde gradul de
intercunoastere dintre membrii unui microgrup si de a educa
abilitatea de intercunoastere obiectiva a acestora.
Procedeul experimentat de autor este urmatorul : se
ofera elevilor o anumita proba, spre exemplu, una constand din
mai multe probleme de matematica, pe care acestia trebuie sa
le rezolve. Dupa ce elevii rezolva proba, li se cere sa noteze, in
ordine ierarhica, primii 30% dintre colegii care considera ca vor
lua notele cele mai bune si ultimii 30% care considera ca vor
lua notele cele mai slabe. Fiecare elev se va aprecia si pe sine,
fie intre primii 30%, fie intre ultimii 30%, sau se va lasa
nescris, adica va figura printre cei de valoare medie.
De asemenea, profesorul, inainte de a corecta lucrarile, va
aprecia pe primii 30% si pe ultimii 30% din elevii clasei la
proba respectiva. In acest fel, profesorul are posibilitatea de asi perfectiona deprinderea de a cunoaste si aprecia obiectiv
elevii.
Analog, consilierul scolar poate utiliza aceasta metoda, luand
drept criteriu de referinta diverse aptitudini si trasaturi de
personalitate ale subiectilor investigati.
Aplicarea curenta a metodei aprecierii obiective a personalitatii
in
practica
consilierii
si
orientarii
elevilor
prezinta
cateva avantaje:

permite o diagnoza rapida a

intelectuale sau trasaturi caracteriale;

unor

capacitati

educarea capacitatii de apreciere si autoapreciere

obiectiva la elevi;

dezvoltarea la
aprecieri si decizii.

elevi

responsabilitatii propriilor

1.7. Fisa de caracterizare psihopedagogica - mijloc pentru

consemnarea, sistematizarea, prezentarea si organizarea
datelor semnificative din diferite planuri ale personalitatii sau
ale mediului de provenienta/scolar, obtinute prin metode si
tehnici specifice, in scopul cunoasterii subiectului investigat.
Model de fisa psihopedagogica:
Numele si prenumele elevului..........
Data si locul nasterii :...................
Domiciliul parintilor..............
Elev in clasa....sectia..........Scoala.

Date medicale :

Antecedente:.................
Dezvoltarea fizica :....................
Deficiente, handicapuri :.................

Date familiale:

Componenta si caracteristicile familiei: ..................

Ocupatia parintilor :..................
Conditii de pregatire :..............
Regimul educativ :...................Climatul socio-afectiv din
familia elevului :...................
......................

Date scolare :

Nivelul reusitei scolare :.............

Obiecte de invatamant cu rezultate deosebite :.....

......................
Obiecte cu rezultate mai putin satisfacatoare :....
......................
Motivarea randamentului scolar : ....................

Integrarea sociala :

In scoala ...................
In familie :..................
In grupul de prieteni : ...............
......................

Domenii de activitate preferata :

..................................................................................
..................

Aspiratii :

..................................................................................
..................

Dominantele personalitatii :

Nivel intelectual :................

Aptitudini :..................
.......................
Interese :...........................................
...............................................
Trasaturi de temperament : ...........

.......................................................................
Trasaturi de personalitate : ...........
..................................................................................
..................

Concluzii :

Aprecieri de ansamblu : ............

............................................
............................................
..................................................................
Asistenta psihopedagogica necesara : .......
........................
Contraindicatii scolare sau profesionale : ......
..............................................
Indicatii scolare sau profesionale ..........
............................................
1.8. Tehnici sociometrice : modalitati de evidentiere a
dinamicii grupului, a sistemului de relatii interpersonale in
diferite colectivitati.
In cadrul tehnicilor sociometrice sunt incluse: testul
sociometric, matricea sociometrica sau sociomatricea, indicii
sociometrici, sociograma (individuala si colectiva) etc.

Testul sociometric se prezinta sub forma unor

intrebari (itemi) despre preferintele, respingerile,
atitudinea neutra a membrilor unui grup (spre exemplu,
clasa de elevi), unii fata de altii.

Matricea sociometrica sau sociomatricea este o

tehnica de prelucrare a datelor obtinute prin testul

sociometric. Se prezinta sub forma unui tabel cu dubla

intrare, in care sunt introdusi, cu initiale si in ordine
alfabetica, atat pe orizontala cat si pe verticala, subiectii
testati. In dreptul fiecarui subiect (pe orizontala) se
noteaza cu semne (+, - sau culori diferite) alegerile si
respingerile. Pe baza acestor date empirice se pot
calcula apoi o serie de indici sociometrici, cum ar fi:
pozitia sociometrica a fiecarui subiect, statutul
sociometric, coeziunea grupului etc.

Sociograma, introdusa de J.L. Moreno,

reprezentarea grafica a relatiilor interpersonale.

este

Informatiile obtinute prin tehnicile sociometrice sunt deosebit

de utile consilierului scolar, in incercarea lui de a orienta pozitiv
relatiile interpersonale din cadrul claselor de elevi. Aceste
tehnici pot furniza, totodata, si date importante cu privire la
pozitia ocupata de elevi in cadrul microgrupului scolar datorita
prezentei sau absentei anumitor capacitati sau trasaturi de
personalitate, datorita motivatiei care sta la baza alegerilor si
respingerilor exprimate, precum si datorita gradului de
intercunoastere al elevilor (Gh. Tomsa, 1999, p. 215).

2.

Informarea scolara si profesionala

Pentru a ajunge la efectuarea unor optiuni scolare si

profesionale realiste este absolut necesara informarea elevilor
cu privire la tipurile si profilurile de studii pe care le pot urma,
la posibilitatile si formele de calificare profesionala, la lumea
profesiilor si dinamica ei specifica, la perspectivele dezvoltarii
social-economice si oferta sociala de munca in diferite sectoare
de activitate.
In practica propriu-zisa a consilierii si orientarii, informarea
elevilor asupra tipurilor de scoli si a profilurilor de studii,
precum si asupra profesiilor si cerintelor vietii sociale se
caracterizeaza printr-o succesiune gradata de actiuni, care
pornesc de la o informare cu caracter general spre una
aprofundata si specializata (cf. I. Holban, 1973, p. 49).

In urma diverselor contacte cu surse de informare si in urma

discutiilor purtate cu consilierul scolar, elevul se va decide
asupra unui domeniu de activitate sau chiar a unei profesii.
Alegerea trebuie sa-i apartina in totalitate, consilierul doar
asistandu-l in evaluarea propriilor decizii. Rolul consilierului este
de a-l invata pe elev cum sa obtina informatii utile, cum sa le
utilizeze eficient, sa le coreleze si sa le raporteze la posibilitatile
sale. Elevul trebuie sa stie ca alegerea sa nu trebuie sa fie
definitiva, in sensul ca se poate reveni asupra ei.
G. Collins (1988) reda sintetic procesul de luare a deciziei
profesionale:

Alcatuirea unei liste cu : interese, abilitati, domenii

de experienta, scopuri in viata, obiective profesionale,
profesiunea visata;

Culegerea de informatii
profesiuni si posibilitatile lor;

Alcatuirea unei liste evaluative a unui numar de

profesiuni (alternative) si posibilitatile lor (aspecte
pozitive si negative);

despre

Decizia de a urma o alternativa;

Miscarea in directia aleasa;

Evaluarea deciziei.

3.

Consilierea propriu-zisa

un

numar

de

Divizarea procesului de consiliere si orientare in componente

structurale sau directii principale de actiune (cunoasterea,
informarea si consilierea/indrumarea) este conventionala. In
practica consilierii si orientarii aceste componente se
intrepatrund si se interconditioneaza, iar consilierea sau
indrumarea se constituie ca un corolar, ca o rezultanta a
intregului proces.
3.1. Consilierea individuala se defineste prin relatia consilierclient, in cadrul careia consilierul asista clientul in rezolvarea

problemelor mentale, emotionale sau socio/profesionale.

Programul de consiliere individuala se desfasoara in sesiuni
(sedinte)
terapeutice
care
confera
clientului
maxima
confidentialitate,
ceea
ce
permite
explorarea
ideilor,
sentimentelor sau atitudinilor problematice.
Patsula (1985) si Conger (1988) considera ca pasii procesului
de consiliere individuala sunt:

Precizarea scopului interviului/intrevederii/sedintelor

de consiliere;

Initierea unei relatii de colaborare si respect mutual;

Asigurarea implicarii clientului pentru obtinerea unor

rezultate viabile la care sa adere si sa se simta
coparticipant;

Asistarea clientului
problemelor sale;

Asistarea clientului in evaluarea problemelor,

obstacolelor, barierelor si constrangerilor - obiective sau
subiective - pe care acesta le resimte, a importantei si
influentei acestora (prin analiza, rationalizare etc.);

Sprijinirea
clientului
in
(auto)evaluarea si
interpretarea rezultatelor si analiza compatibilitatii
acestora cu obiectivele personale cu privire la cariera,
viata personala etc.

Transformarea concluziilor in pasi ai unui plan realist

de actiune.

in

analiza

si

clarificarea

Gysbers (1992) propune doua etape de baza in derularea

procesului de consiliere individuala:

Identificarea
problemelor:
1.

scopurilor

clientului,

clarificarea

identificarea initiala a problemelor si scopurilor

clientului;

2.

ascultarea parerilor, gandurilor, sentimentelor si

rationamentelor clientului;

3.

stabilirea naturii relatiei consilier-client

precizarea responsabilitatilor partilor;

4.

culegerea de informatii despre client, prin

utilizarea instrumentelor si tehnicilor de evaluare.

si

Rezolvarea problemelor si atingerea obiectivelor

fixate de client:
5.

asistarea clientului in indeplinirea telurilor sale

cu luarea in considerare a tuturor datelor obtinute
despre acesta;

6.

dezvoltarea in comun a unui plan realist de

actiune;

7.

evaluarea rezultatelor si incheierea relatiei cu

clientul, daca scopurile acestuia au fost atinse.

Janis si Mann propun un model al consilierii si orientarii in

vederea
alegerii
profesiei
care
sa
urmeze
urmatoarele secvente (cf. M. Jigau, 2001, p. 206):

inventarierea posibilelor alternative ale optiunilor

clientului;

identificarea obiectivelor personale de atins si a

valorilor implicate in alegeri;

autoevaluarea personala, inventarierea sinelui, a

aptitudinilor si achizitiilor in planul educatiei si formarii
profesionale;

evaluarea riscurilor, a costurilor sau consecintelor

negative si pozitive cu probabilitate maxima de a se
produce;

cautarea de informatii suplimentare care sa

faciliteze optiunea, cu asumarea de riscuri si/sau
compromisuri minime;

reanalizarea consecintelor optiunii si eliminarea

secventiala a acelor cai profesionale indezirabile sau de
neatins in circumstantele date;

luarea deciziei si punerea in practica a alegerii

facute.

Majoritatea specialistilor in domeniu arata ca cel mai dificil de

realizat este primul contact dintre cel care solicita consilierea si
consilier (cf. Adriana Rotaru, 2002, pp. 50-53).
Prima sedinta trebuie sa se desfasoare intr-un loc special
ales (cabinetul de consiliere); incaperea trebuie sa asigure
intimitate si securitate ; consilierul si clientul trebuie sa aiba o
pozitie care sa le permita contactul vizual direct (de preferat ca
intre cei doi sa nu existe mobilier-bariera, fiind recomandat
amplasamentul in coltul unei mese sau in fotolii fata in fata);
punctualitatea trebuie impusa ca o prima regula.
Conversatia introductiva (spargerea ghetii) se poate realiza prin
abordarea unor subiecte marunte, aparent fara legatura cu
problema concreta. Consilierul poate incepe prin a povesti o
intamplare recenta, o experienta personala pentru a da
impresia celui consiliat ca toata lumea poate sa aiba diferite
probleme si ca el, clientul, nu este singurul care intampina
dificultati. De asemenea, comportamentul nonverbal al
consilierului trebuie sa incurajeze exprimarea celui consiliat: un
zambet, o privire blanda, o strangere de mana etc.
Consilierul trebuie sa precizeze, inca de la inceput, caracterul
confidential al intalnirii, sa isi delimiteze competentele (asistare
si sprijin) si sa se asigure de colaborarea clientului.
In cazul in care conversatia debuteaza dificil se pot
adresa intrebari-invitatii, de genul: Poti sa-mi spui ce
te preocupa ? ; Crezi ca am putea aborda impreuna problema
ta ? ;Eu te ascult. etc. Informatiile parvenite vor fi consemnate
imediat sau inregistrate (reportofon, camera video etc.), cu
acordul prealabil al celui consiliat, reconfirmand caracterul strict
confidential.

Asadar, prima sedinta de consiliere are

principal stabilirea
relatiei
de consiliere
si
problemei.

ca obiectiv
identificarea

Durata eficienta a unei sedinte de consiliere este intre 40-60

minute.
Incheierea sedintei este un alt moment dificil. Este
recomandabil ca limita de timp sa fie stabilita la inceputul
intrevederii. Sublinierea incheierii sedintei se poate face
fie printr-o propozitie directa, Timpul nostru s-a terminat !, fie
prin rezumarea celor discutate. Se stabileste urmatoarea
intalnire, de comun acord (Crezi ca ne mai putem vedea ?) ; nu
se admite impunerea ei de catre consilier.
Obiectivul imediat al urmatoarei sedinte de consiliere trebuie
considerat a fi identificarea problemei si a solutiilor acesteia.
In identificarea problemei trebuie sa se aiba in vedere faptul ca
orice relatare are un continut cognitiv, facand referire la
evenimente, persoane, lucruri, dar si un continut afectiv,
exprimat verbal/nonverbal. Acest continut afectiv este cel care
genereaza, de fapt, dificultatile de identificare a problemei.
Pentru clarificari se folosesc parafrazarile, rezumarile, intrebari
cat mai variate.
Un model de fisa a sedintelor de consiliere poate avea
urmatoarea structura:
1.

conversatia introductiva;

2.

elaborarea schitei cazului:

-

formularea problemei, stabilirea

posibile, a factorilor determinanti ;

cauzelor

intocmirea unei scurte caracterizari/descrieri a

problemei/cazului pe baza informatiilor obtinute ;

realizarea unui plan de interventie sau a unui

contract scris - ce se realizeaza impreuna, ce face

clientul, cum
situatiei etc.
3.

se

va

evalua

periodic

evolutia

punerea
in
aplicare
a
planului
rezolvarea problemei cu ajutorul unor tehnici
specifice de interventie pentru care consilierul
opteaza, in functie de caracteristicile clientului.

Incheierea/terminarea sedintelor de consiliere este, de

asemenea, un moment delicat ; se cere mult tact, intelegere si
abilitate din partea consilierului. Aceasta etapa este necesar sa
se desfasoare din urmatoarele motive (M. Jigau, 2001, p. 210):

au fost atinse obiectivele propuse;

clientul nu colaboreaza sau nu se mai prezinta la
sedinte;
clientul nu trece la actiune;
lipsa de profunzime sau de semnificatie a sedintelor,
datorita
confuziei,
nehotararii
sau
sub-motivarii
clientului pentru rezolvarea situatiei cu privire la cariera.

Uneori, incheierea sedintelor de consiliere apartine clientului. In

aceste situatii, motivele pot fi:

credinta clientului ca si-a atins scopurile;

teama clientului ca ar putea fi descoperite, in

procesul consilierii, anumite aspecte sau puncte slabe
ale vietii sale pe care doreste sa le ascunda;

esecul
clientului;

consilierului

de

lipsa de implicare
voluntara la consiliere.

raspunde

clientului

si

asteptarilor
renuntarea

Sub anumite fatete, consilierea individuala se aseamana cu

psihoterapia, arata M. Jigau (op. cit., p. 214), sub alte aspecte,
activitatile cu scop terapeutic sunt total absente. Procesul de
consiliere este si prilej de invatare, de transfer de experienta de

la un mentor la un discipol, este procesul dezvoltarii individuale

sub aspectele utile siesi, dar si societatii.
Din aceasta perspectiva, obiectivele principale ale consilierii
individuale sunt (op. cit., pp. 214-216):

modificarea
comportamentelor
indezirabile:
identificarea comportamentelor tipice ale persoanei,
evaluarea
eficientei
si
impactului
acestor
comportamente in situatii concrete de viata, schimbarea
comportamentelor (se propun altele, in acord cu
dorintele clientului, considerate, in comun, dezirabile si
aducatoare de succes, incepand cu modul de a saluta,
zambi, multumi, solicita etc.);

stimularea capacitatii de a actiona rational (Ellis,

1972) presupune parcurgerea catorva pasi:

analiza acelor experiente traite care sunt sau

au fost sursa unor suferinte, deceptii, regrete,
frustrari, stari de anxietate;

evidentierea imaginii sau credintei (irationale,

nejustificate) pe care o are persoana despre
cauzele acestor trairi cu efecte negative in plan
emotional;

punerea in lumina a consecintelor acestor

situatii de disconfort personal, a dificultatilor de
relationare normala cu altii;

demolarea imaginii sau credintei pe care

persoana o apara cu argumente logice, rationalemotionale;

negocierea unui mod nou de a actiona in

situatii similare celor care au declansat starea
respectiva.

stimularea capacitatii de a actiona in consens cu

realitatea (Glasser, 1965);

centrarea
actului
clientului (Rogers, 1966).

consilierii

pe

problema

Cat priveste metodele si tehnicile specifice consilierii individuale

acestea au fost prezentate cu prilejul abordarii principalelor
orientari teoretice in consilierea psihopedagogica. Sarcina
consilierului este aceea de a selecta cat mai riguros si in
concordanta cu personalitatea clientului, varsta, educatia si
nivelul de cultura al acestuia, metodele si tehnicile cele mai
potrivite pentru solutionarea problemelor cu care clientul se
confrunta. In acest sens nu exista un retetar specific, decat
unele indicatii in legatura cu rolul fiecarei metode si tehnici in
parte.
Consilierea individuala apare ca o forma particulara de invatare,
cu scop adaptativ la realitatea sociala, culturala, profesionala.
Rolul cel mai important al consilierii individuale este acela de a
ajuta la cristalizarea unei imagini de sine pozitive si reale,
puternice si generatoare de energie si resurse pentru actiune,
care sa confere prestigiu, o reala mandrie de sine, satisfactie si
succes social prin performantele obtinute.
4.2. Consilierea de grup este data de procesul de relationare
a consilierului cu un grup ai carui membri au o problema
comuna.
Scopul general pentru care se deruleaza consilierea in grup
este acela de a facilita si intari invatarea, a practica si exersa
acele comportamente sociale dezirabile, favorabile dezvoltarii
personalitatii, insertiei socio-profesionale reusite, planificarii si
punerii in practica a unui proiect cu privire la cariera etc.
Prin prezentarea propriilor experiente (pozitive si negative),
grupul conduce la cristalizarea unui sentiment de comunitate,
avand la baza nevoia de afiliere, apartenenta, se clarifica
dorinte, nevoi si optiuni, iar autorealizarea pozitiva a fiecarui
membru este raportata la dinamica grupului. Se creeaza, astfel,
un mediu care dezvolta participantilor capacitatea de a obtine
informatii si abilitati, de a-si forma atitudini constructive. In
interiorul grupului, subiectii invata ca nu sunt singurii care
intampina dificultati, care au griji si temeri.

Asadar, obiectivele consilierii de grup sunt considerate a fi

urmatoarele:

sprijinirea
fiecarui
membru
dezvoltarea propriei individualitati;

al

grupului

asistarea in procesul de autocunoastere;

dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;

in

dezvoltarea abilitatilor sociale de interactiune cu

ceilalti si de adaptare la sarcinile din aria sociala;

formarea abilitatilor de rezolvare a problemelor si de

luare a deciziilor, transferarea acestor abilitati in mediul
social cotidian;

dezvoltarea sensibilitatii pentru nevoile celorlalti si a

abilitatilor empatice;

sprijinirea fiecarui membru in formularea de scopuri

specifice, observabile si masurabile.

Grupurile constituite in vederea derularii activitatii de consiliere

si orientare fac parte din categoria celor care au un scop si o
durata anterior precizate. Marimea grupului poate varia de la 56 persoane pana la maxim 20, astfel incat sa permita
interactiuni optime intre participanti. Este de dorit ca marimea
grupului sa fie pastrata pe toata durata programului. Un grup
deschis, desi mai flexibil, este mai greu de asistat de catre
consilier ; apar noi patternuri de comportament, probabil si noi
atitudini, iar echilibrul grupului este greu de mentinut. Grupurile
inchise, pe termen scurt, cu scopuri precise, sunt, in general,
mai eficiente in programele de consiliere scolara.
Cat despre locul de desfasurare a sedintelor de consiliere, este
bine sa existe o sala special amenajata in acest scop, ferita de
zgomote si cu dotarile necesare.
In ceea ce priveste etapele pe care consilierea de grup le
parcurge in procesul de rezolvare a problemelor cu care
membrii grupului se confrunta, acestea sunt urmatoarele:

Stadiul initial

In primele intalniri/sedinte de consiliere de grup se urmareste

realizarea unei cat mai bune cunoasteri interpersonale intre
membrii grupului si intre acestia si consilier. In acest scop, se
recomanda exercitiile de auto/prezentare. Acestea se pot
desfasura prin prezentare individuala - fiecare isi spune numele,
insotit de o scurta autocaracterizare (preferinte, aspiratii,
interese, trasaturi de personalitate etc.) - , prezentare in
perechi - participantii sunt grupati 2 cate 2 si se prezinta unul
celuilalt, dupa care fiecare din ei il prezinta pe partenerul sau
grupului etc. De asemenea, tot in prima sedinta de consiliere de
grup, se vor stabili, de comun acord, regulile dupa care va
functiona grupul (exemplu : punctualitatea, respectul reciproc,
respectarea varietatii opiniilor etc.).
Consilierul are obligatia ca, la inceputul fiecarei sedinte de
consiliere sa prezinte tema si obiectivele urmarite. Temele puse
in discutie pot fi propuse de consilier si oferite grupului sau pot
fi propuse de membrii grupului (exemplu : comunicarea,
succesul personal, stilul de invatare, timpul liber, cariera
personala, viata sexuala, preventia consumului de droguri etc.).
Discutiile vor fi abordate intr-o maniera empatica, consilierul
incercand sa comunice cu grupul fara a lasa impresia ca
este atotstiutor si, mai ales, evitand tendinta de a domina
grupul de pe pozitia de adult. Este foarte important si contactul
vizual intre participanti (dispozitia in cerc/semicerc se considera
a fi cea mai propice) ; se recomanda folosirea unor exercitii de
relaxare, precum si crearea unei ambiante adecvate temei
alese.

Stadiul intermediar

Pe masura ce grupul se dezvolta apar probleme care solicita

atentia consilierului. Un aspect important se refera la
observarea comportamentului verbal/nonverbal, acesta din
urma furnizand informatii deosebit de importante despre nivelul
de interactiune si comunicare intre membrii grupului. O alta
problema este mentinerea unui nivel optim de control asupra
grupului in sensul focalizarii discutiilor pe tema aleasa si crearii
unui climat de securitate pentru membrii mai putin asertivi.

Stadiul final

In aceasta etapa nivelul mare de coeziune a grupului reflecta

convergenta dintre membrii sai ; domina componenta
emotionala, favorizand receptarea influentei exercitate de catre
grup; subiectii tind sa arate interes pentru gandurile si
preocuparile celorlalti; unii dintre ei vor exprima regrete in
legatura cu finalizarea sedintelor de consiliere, ceea ce indica
preocuparea pentru pierderea suportului oferit de grup (cf. M.
Plosca, Augusta Mois, 2001, p. 28).
Pe parcursul ultimelor sedinte de consiliere este util ca membrii
grupului sa recapituleze ceea ce au invatat in timpul activitatii
in grup, sa evalueze castigurile pe planul dezvoltarii unor
strategii de rezolvare a problemelor cu care se pot confrunta in
mediul extern grupului.
Cat priveste metodele specifice consilierii de grup, multe
din metodele utilizate in consilierea individuala se pot aplica si
in consilierea de grup. Totusi, unele metode sunt specifice
grupului. Redam cateva dintre acestea (op. cit., pp. 29-32):

Structurarea se refera la definirea scopurilor si

comunicarea lor, stabilirea limitelor discutiilor in vederea
realizarii obiectivelor propuse (Corey & Corey, 1992).
Consilierul accentueaza importanta comunicarii intre
membrii grupului, incurajeaza formarea unor abilitati de
ascultare activa si organizeaza munca in grup astfel
incat membrii percep scopurile si evalueaza castigurile
in fiecare etapa.

Universalizarea reprezinta atat un mecanism de

grup cat si o tehnica de consiliere. Ca mecanism de
grup se refera la acel tip de interactiune prin care
membrii, ascultandu-se unii pe altii, invata ca nu sunt
singurii care au o anumita problema. Ca tehnica de
consiliere, universalizarea presupune a-l invata pe cel
care a exprimat o idee, o traire ca nu este singur.
Tehnica are impact pozitiv mai ales asupra subiectilor
care se simt izolati.

Linking (realizarea de legaturi) este o tehnica ce

consta in evidentierea similaritatilor si diferentelor in
gandirea subiectului (Berg & Landreth, 1990).
Consilierul poate face legaturi intre semnificatia si
modul de exprimare a sentimentelor. Prin observarea
comportamentului in cadrul grupului se analizeaza
corespondenta intre limbajul verbal si nonverbal.
Aceasta tehnica promoveaza interactiunea intre membrii
grupului si favorizeaza coeziunea grupului.

Confruntarea constructiva nu consta in atacarea

comportamentului celorlalti, ci ajuta subiectul sa
inteleaga
mai
bine
impactul
propriului
sau
comportament asupra membrilor grupului (Corey &
Corey).

Folosirea interactiunii aici si acum urmareste

diminuarea discutiilor despre trecut. Grupul trebuie sa
se concentreze pe ceea ce se intampla in prezent, sa
ajute la rezolvarea problemelor in cadrul activitatilor
comune.

Blocarea implica interventia in orice comunicare

destructiva pentru un grup sau pentru majoritatea
membrilor grupului (Berg & Landreth, 1990). Blocarea
se poate referi la unele intrebari sau afirmatii
neconstructive, la intreruperea discutiilor despre un
membru al grupului etc.

Feed-back-ul pozitiv (Egan, 1990) are in vedere

evidentierea aspectelor pozitive ale unei situatii ;
stimularea atitudinilor de incurajare intre membrii
grupului conduce la reducerea anxietatii.

Demonstratia poate
fi
utilizata
pentru
a
exemplifica un model comportamental sau o deprindere.
Este de dorit ca demonstratia sa fie urmata de exercitiul
fiecarui participant, asigurandu-se feed-back pozitiv.

Exemplu: Pentru tema Comunicare eficienta se demonstreaza

caracterul agresiv al intrebarii De ce ?. Se formeaza perechi si li
se cere sa isi aleaga rolul de emitator /ascultator. Ascultatorul

adreseaza intrebari dupa fiecare propozitie enuntata de catre

partener. Se va constata ca firul expunerii este deviat,
povestirea fiind ratata.

Studiul de caz este una dintre cele mai folosite

metode in consilierea de grup. Cazurile propuse
studiului pot fi: de tip analitic - se prezinta o situatie si
se cere analiza caracteristicilor, a notelor particulare ale
cazului, in vedera generalizarii lor; de tip anticipativ - se
prezinta o situatie ipotetica si se cere asumarea unui
comportament sau identificarea unui sfarsit posibil.
Cazul trebuie sa fie legat de experienta membrilor
grupului, de problemele acestora.

Exemplu : Maria s-a hotarat sa se pregateasca pentru cariera

didactica. Parintii ei ar prefera, din motive financiare, sa
studieze stiinte economice. De altfel, pentru a-si implini visul
de a deveni profesoara, Maria trebuie sa mearga la studii intrun alt oras, pe cand stiintele economice le-ar putea studia
locuind in continuare cu parintii. Ajut-o pe Maria sa isi gaseasca
argumentele cu care sa isi convinga parintii sa o lase sa
studieze litere.
Metoda permite dezvoltarea abilitatii de rezolvare de probleme.
Sfaturi utile in sedinta de consiliere, atat individuala, cat si de
grup (Adriana Rotaru, 2002):

Incepeti
cu
discutii
marunte,
nesemnificative, pentru spargerea ghetii.

Folositi ventilarea, procedeul prin care se exprima,

se
discuta
sentimentele
si
atitudinile
care
tensioneaza clientul/grupul, pentru aducerea lor la
suprafata.

Oferiti suport celui consiliat, incurajati-l, aparati-l

(de el insusi).

Fiti realisti, nu vindeti iluzii.

aparent

Aveti curajul confruntarii, urmata de un plan de

rezolvare adecvat si oportun.

Invatati-i sa valorifice toate situatiile intalnite, chiar

si conflictul.

Accentuati ceea ce este general in experienta

umana, pentru a permite evaluari comparative.