Politicile protectioniste ale Americii

Americanii din spatele politicilor comerciale adesea justifica barierele

comerciale impuse altor tari pe premisa ca Statele Unite practica
liberul schimb in timp ce alte tari ridica bariere comerciale si se
angajeaza in practici neloiale. Sustinand ca favorizeaza o piata libera
dar corecta, acestia propun ca America sa isi deschida piata numai
spre tarile care desfiinteaza barierele comerciale. De fapt, americanii
deseori ridica aceste bariere si ingaduie practicile neloiale pe care ei
insisi le reclama.
Americanii folosesc o varietate de practici, cum sunt legile
antidumping, pentru a restrictiona importurile, adesea in numele unei
piete corecte. Asemenea restrictii sunt de obicei rezultatul
intereselor speciale ale americanilor in incercarea lor de a restrictiona
competitia.
Primul si cel mai important rezultat al acestor practici este de a dauna
consumatorului american. Daca Statele Unite ar elimina pur si simplu
taxele si restrictiile cantitative la import, bunastarea neta pe care ar
castiga-o consumatorul ar fii de 15,49 miliarde $ pe an, conform
raportului Comisiei de Comert International al Statelor Unite din 1995..
Politicile protectioniste americane ingreuneaza de asemenea
liberalizarea pietei mondiale. Daca America si-ar dori piete mai libere,
ar face bine sa inceapa prin inlaturarea propriilor bariere si incetarea
practicilor comerciale neloiale.
Se incepe cu consumatorii
Oficialii guvernului american se plang adesea de restrictiile comerciale
impuse de alte tari. Unul din motive este ca, in general, America se
numara printre natiunile cele mai putin protectioniste din lume. In
unele sensuri, aceasta distinctie poate fi comparata cu a fi cel mai
nobil om din bordelul local.
De asemenea, politicienii castigau suport politic prin favorizarea unei
industrii anume, in defavoarea consumatorului de rand.
Lista produselor restrictionate la import in USA includea produse din
carne, incaltaminte, sucuri de fructe precum si altele, dintre care multe
beneficiau de o reclama sustinuta. Numai dovezile despre restrictiile la
importul de textile si articole de imbracaminte sunt numeroase.
Calculele au in vedere faptul ca unii muncitori din anumite industrii ar
trebui sa isi schimbe locul de munca. Dar acest lucru nu ar trebui vazut
diferit fata de situatia in care un restaurant si-ar concedia angajatii
deoarece un alt restaurant mai popular s-ar deschide dupa colt.
Competitia creste calitatea bunurilor si serviciilor si deci a standardelor

de viata a consumatorilor si a societatii in general. Nationalitatea

producatorului nu este relevanta in aceasta ecuatie.
Textile
Poate ca forma cea mai costisitoare a protectionismului american
consta in restrictia asupra textilelor si articolelor de imbracaminte. Fata
de majoritatea produselor, pana acum cativa ani, textilele si
imbracamintea nu erau incluse in conditiile stabilite in GATT. In anii
1980, cand Aranjamentul Multifibre trebuia reinnoit, consiliul de
consultanta economica a presedintelui Reagan au estimat un cost
suplimentar pentru consumatori, in urma restrictiilor asupra
importurilor de textile si imbracaminte, la o suma intre 20 si 40 de
miliarde $ anual. Comisia de Comert International al SUA a estimat
acest cost in 1999 la 10 miliarde $. In orice caz, in urma noului tratat
GATT, restrictiile cantitative la importuri vor fi inlaturate in urmatorul
deceniu.
Arahide
Pretul arahidelor era cu aproximativ 8 centi pe kilogram mai scump in
SUA decat pe piata internationala intre 1993 si 1994. cotele la importul
de arahide se datorau, in parte, unui tel economic bizar al guvernului
american de a mentine pretul arahidelor la un anumit nivel. Incepand
cu 1934, platitorii de taxe plateau pentru a frana productia de arahide.
Prin intermediul unui sistem de cota-parte, guvernul federal a stabilit o
cota nationala pentru productia totala si producatorii au devenit
detinatori de cote-parti domestice. Este o crima federala sa produci
arahide pentru comert fara o licenta de producator de arahide; iar o
astfel de licenta este aproape imposibil de obtinut pentru cei care nu
produceau arahide in trecut. Cei licentiati aveau repartizata o anume
cota parte de arahide pe care o puteau produce.
Daca s-ar fi importat mari cantitati de arahide pe piata americana,
pretul acestora evident ar scadea. Acesta ar fi un lucru bun pentru
consumatori, insa nu si pentru trezoreria SUA pentru ca guvernul ar
trebui sa plateasca o diferenta de pret producatorilor. Totusi este dificil
de eliminat aceste cote deoarece producatorii de arahide, care
beneficiaza in mod curent de acetsea, vor lupta pentru mentinerea
acetsora.
Runda Uruguay GATT, finalizata in 1994, a adus o imbunatatire
pentru consumatorul american. Cotele de import de arahide si anumite
produse din arahide a crescut de la 775,18 tone metrice la 30393 si va
creste pana la 53406 tm pana in 2000. aceasta inseamna ca
importurile vor reprezenta aprox. 7% din productia anuala de arahide
autohtone. Taxele pe cota parte au inlocuit cotele precedente care nu
permiteau importul produselor peste o anumita cantitate. Aceste taxe
fixeaza preturi diferite pentru produsele de sub si de deasupra cotei
partei. De exemplu, arahidele cu coaja incadrate sub aceasta cota vor

avea un pret de 6,6 centi per kg, dar pentru cele importate ce nu se
incadreaza in aceasta cota, vor avea un pret de 151% din aceasta
valoare. Este important de amintit ca aceste restrictii cresc pretul
bunurilor care nu se incadreaza in aceasta cota, dar si a celor care se
incadreaza, prin reducerea cantitatii disponibile pentu import.
Lapte
De la Actul de Ajustare Agricola din 1933, guvernul SUA a restrictionat
in mare parte importurile la produsele derivate din lapte de vaca.
Cotele au limitat importurile la aproximativ 2% din totalul productiei
americane de lapte. Similar in operare cu programul arahidelor,
programul cu privire la lapte limiteaza importurile pentru a preveni
scaderea preturilor, lucru ce ar deranja programul guvernului de a
mentine preturi ridicate pentru lapte.
In conformitate cu CTI SUA, americanii ar castiga cel putin 1 miliard $
in beneficii nete prin eliminarea cotelor de import pentru lapte. Prin
schimbarea structurii cotelor parte, noile cerinte GATT vor ajuta
consumatorii prin permiterea importurilor mai mari de unt, branza,
lapte praf, degresat.
Ca si in cazul zaharul si arahidelor, numai politica impiedica americanii
de a cumpara atat de multe produse lactate din import pe cat ar dori.
Nu exista o ratiune economica pentru aceste restrictii.
Actul Jones
Desi masurile de cumpara made in America isi gasesc calea in
diverse parti ale legislatiei, aceasta nu a impiedicat Biroul de
Reprezentanta Comerciala al SUA de a se plange de exemplu, de
guvernul Braziliei care isi mentine propria politica de cumpara
autohton. Sistemul elaborat al cotei in importurile agricole in SUA de
asemenea nu impiedica USTR de a protesta la politicile statului
Honduras, care aplica taxe si cote diverse la importuri. Guvernul SUA
s-a opus ferm acestei politici care limiteaza accesul produselor agricole
americane in aceste state.
In 1992, Uniunea Europeana a stabilit un program pentru liberalizarea
practicii cabotajului. In timp ce cabotajul in spatiul iberic a fost
liberalizat, UE a permis Spaniei sa restrictioneze navigatia comerciala
spre si in spatiul Insulelor Baleare, Canare, Ceuta si Mililla la vase
spaniole pana la 1 ianuarie 1999.
Ironia acestor plangeri este ca legile SUA spun ca este necesar ca toate
bunurile importate in SUA si majoritatea exporturilor produselor
produse sau transportate cu asistenta guvernului SUA, sa fie
transportate cu vase inregistrate in SUA. Actul Jones, semnat in 1920,
interzice ca transporturile marfurilor pe apa intre porturi americane sa
fie facute numai cu vase construite si inregistrate in SUA, si a caror
propietari sunt cetateni ai SUA.