Scoala sanitara postliceala ANA Bucuresti

AMG anul I Bostan Lidia

Comunicare si relatii interpersonale

A comunica nseamna a pune ceva n comun, a pune n relatie. Latinescul
communicare, preluat n mai toate limbile europene, alaturi de
semnificatia de contact sau legatura, include si pe aceea de a pune n
comun, a mpartasi, a pune mpreuna, a amesteca, a uni. Oamenii si
comunica semnificatii si subntelesuri. ntre oameni, a comunica nseamna
a pune n comun senzatii, afecte, emotii, sentimente, idei, opinii si fapte.
Aceasta nseamna mai mult dect a face cunoscut, a da de stire, a informa, a
nstiinta, a spune sau a vorbi cu, a se pune n contact cu, a fi n legatura cu.
A comunica nseamna a emite si receptiona mesaje, a trimite stimuli si
colectiona raspunsuri. Odata emis si receptionat, mesajul va apartine, n
comun, att celui care a dat, ct si celui care a primit.
Tipuri de comunicare
n functie de numarul participantilor si tipul de relatie dintre ei,
exista cinci tipuri de comunicare:
1. Comunicarea intrapersonala
n cazul acestui tip de comunicare emitatorul si receptorul sunt
indiscernabili. Ea este
consilierea individului uman cu sine nsusi, atunci cnd asculta vocea
interioara. Astfel, se cunoaste si se judeca pe sine.
2. Comunicarea interpersonala
Ea presupune cel putin doi participanti si ocupa un loc aparte n ierarhic
tipurilor de
comunicare, deoarece prezinta, mai mult dect oricare dintre acestea,
calitatea de a influenta opiniile, atitudinile si credintele oamenilor.
3. Comunicarea de grup
Este o alta ipostaza a comunicarii interpersonale, ce presupune mai mult
de doi participanti. Limita superioara variaza de la caz la caz, dar, n
general, sunt considerate tipice pentru aceasta forma de comunicare
grupurile zise mici, cu cel mult zece participanti, n care legatura
interpersonala a fiecaruia cu fiecare nu este grevata de nici un fel de ngradiri.
4. Comunicarea publica
Implica prezenta unui emitator unic si a unei multitudini de receptori.
Obiectivul principal nu este transmiterea cu maxima acuratete si obiectivitate
a unei informatii corecte dintr-un domeniu dat, ci persuasiunea, cstigarea
publicului pentru o teza, poate nu ntotdeauna ireprosabila sub raportul
valorii ei de adevar.
5. Comunicarea de masa

Presupune prezenta obligatorie a unui producator institutionalizat de

mesaje adresate unor stinatari necunoscuti. Desi mbraca forme dintre cele
mai variate (productie de carte, presa scrisa, transmisii de radio sau
televiziune) acest tip de comunicare se caracterizeaza n toate cazurile
printr-o slaba prezenta a feed-back-ului, incomplet si mult ntrziat comparativ
cu cel din domeniile comunicarii interpersonale sau publice.
Structura procesului de comunicare
Componentele procesului de comunicare:
emitentul, aflat in ipostaza de manager sau executant, este persoana care
initiaza comunicatia. El formuleaza mesajul, alege limbajul, receptorul si
mijlocul de comunicare. Desi are un rol preponderent in initierea comunicarii,
nu poate controla pe deplin ansamblul procesului;
receptorul, executant sau manager care primeste mesajul informational.
Rolul lui nu este cu nimic mai mic decat cel al emitentului. Multi manageri,
neintelegand pe deplin acest rol considera ca sarcina lor este de a transmite si
nu de a primi ;
- mesajul este simbolul sau ansamblul simbolurilor transmise de emitator
receptorului. In realitate, insa, el este mult mai complicat decat aceasta simpla
definitie. Specialistii vorbesc de textul adica partea deschisa, vizibila a
mesajului concretizata in cuvinte si muzica, partea invizibila continuta in orice
mesaj ;
- contextul, mediul este o componenta adiacenta dar care poate influenta
mult calitatea comunicarii. El se refera la spatiu, timp, starea psihica,
interferentele zgomotelor, temperaturilor, imaginilor vizuale care pot distrage
atentia, provoaca intreruperi, confuzii. (Un mesaj rostit de aceeasi persoana, va
capata alta semnificatie in functie de locul unde a fost rostit; de exemplu, seful,
in biroul sau importanta oficiala, in biroul subordonatului simplu repros, pe
strada lipsit de importanta, ori la domiciliu atentie, prietenie) ;
- canalele de comunicare sunt traseele pe care circula mesajele. Dupa
gradul de formalizare pot fi formale sau oficiale, suprapuse relatiilor
organizationale. Sunt proiectate si functioneaza in cadrul structurii astfel incat
sa vehiculeze informatii intre posturi, compartimente si niveluri ierarhice
diferite. Modul de functionare a acestor canale da eficienta comunicarii ;
- mijloacele de comunicare, constituie suportul tehnic al procesului.
Principalele mijloace de
comunicare in masa sunt: discutia de la om la om, rapoarte interne, sedinte si
prezentari orale,
scrisori, telefonul, retele de computere, video si TV prin circuit inchis, avizierul,
ziare.
Comunicarea verbala
Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai
frecvent folosit n
comunicarea interuman. Limbajul este mai mult dect un mijloc de transmisie,
el este si un mod aparte de conduit a individului (conduit verbal) care
implic activitti diverse: vorbire, ascultare, schimb de idei, retinerea
de mesaje sonore, reproducerea sau traducerea lor. De asemenea,
conduita verbal se subsumeaz unei familii mai largi de conduite:
conduite simbolice (desen, gesturi, scris, alte coduri).
Limbajul este un alt component al procesului de comunicare.

n acest sens se accept de ctre diversi specialisti ideea dup

care, capacitatea de a-si formula si transmite gndurile n termeni verbali,
este definitorie pentru om. Mai mult dect orice deprindere ori abilitate,
posibilitatea comunicrii prin limbaj articulat reprezint o trstur
universal si specific uman.
Comunicarea non-verbal
Se realizeaz prin intermediul unor mijloace - altele dect vorbirea. Mai
amplu si mai bine investigate sunt: corpul uman, spatiul sau teritoriul,
imaginea. Acest fel de comunicare interuman recurge la o serie de modalitti:
aparenta fizic, gesturile, mimica, expresia fetei.
1. Expresia fetei poate furniza n mod continuu un comentariu al
reactiei la ceea ce spunem: surprindere, nencredere, aprobare,
dezaprobare, furie etc.; de asemenea, se poate vorbi despre o fata
publica, pe care oamenii o abordeaza n general la serviciu, ca si de o fata
particulara, care se iveste atunci cnd oamenii doresc sa se relaxeze.
2. Modul de a privi, miscarile ochilor sau durata si intensitatea privirii
ndeplinesc un numar important de functii n interactiunea sociala, modul n
care privim si suntem priviti are legatura cu nevoile noastre de aprobare,
acceptare, ncredere si prietenie; privirea constituie, dupa cum se exprima
Rodica si Dan Cndea, un mod netactil" de a atinge pe cineva, de unde
si expresia a mngia cu privirea", daca suntem interesati de o persoana
sau de ceea ce spune o vom privi cu atentie; daca persoana, sau ceea ce
spune, nu ne intereseaza, atunci ne vom ndrepta privirea n alta parte.
3. Privirea directa, cu ochii complet deschisi, ndreptata spre fata
partenerului sau colaboratorului (interceptarea privirii) indica disponibilitatea
de comunicare deschisa si directa; acest gen de privire indica faptul ca avem
de-a face cu o persoana cinstita, sincera, constienta de sine, abila si corecta.
4. Modul de a privi de sus n jos se poate datora diferentei de naltime
dintre partenerii de discutie si poate semnifica: dominare, mndrie, aroganta,
trufie, orgoliu sau chiar dispret.
5. nchiderea unui singur ochi sugereaza, de regula, o comunicare amicala
sau semnifica o
ntelegere secreta.
6. Ochii nlacrimati semnifica, ntotdeauna, expresia unei reactii din cauza
unui lucru neplacut, a durerilor sau a neputintei; chiar si cnd plngem de
bucurie, cauza plnsului o constituie neputinta noastra asupra controlului
exteriorizarii emotiilor, a trairilor interioare; conform aceluiasi mecanism,
plngem din cauza neputintei de a ne stapni furia si ncapatnarea.
7. Miscarile laterale ale ochilor, privirile piezise fac dovada fie a
lipsei de sinceritate, fie a sentimentelor dezagreabile; pleoapele care se
misca rapid indica o stare de neliniste; ridicarea unei sprncene este semnul
nencrederii iar cnd aceasta miscare se repeta se poate deja anticipa un
raspuns negativ; dilatarea pupilelor da asa numitul ochi de dormitor" care
indica interesul fata de cineva sau ceva, dar si nelinistea, anxietatea;
micsorarea pupilelor ochiul de sarpe" reflecta expectativa, lipsa de
ncredere n spusele sau faptele interlocutorilor.
8. Gesturile, ca miscari expresive ale limbajului corpului, pot exprima, de
exemplu, imaginea de sine; astfel, o personalitate extrovertita poate
comunica, n mod inconstient, prin gesturi energice, n timp ce, n cazul unei
personalitati introvertite gesturile vor fi mai discrete.

9. Miscarile de mica amploare sunt atribuite att celor modesti, care nu vor sa
iasa n evidenta, ct si celor care doresc sa provoace intentionat o impresie
falsa si, de asemenea, celor care gesticuleaza astfel din slabiciune.
10. Clatinarea capului este unul dintre semnalele nonverbale pe care le
folosim pentru a controla, a sincroniza discutia cu alte persoane sau pentru a
exprima dorinta de a ncuraja bunavointa, rabdarea si interesul, de aceea, dam
din cap n sus si n jos pentru a indica aprobarea sau pentru a ncuraja o alta
persoana n ceea ce spune sau face.
11. Zmbetul exprima o gama larga de stari (placere, bucurie,
satisfactie, promisiune etc.) sau linisteste; chiar si cuvintele neplacute
daca sunt nsotite de un zmbet pot actiona dezarmant;
zmbetul voit este o expresie realizata cu un anumit scop, dar care are
un slab efect asupra partenerului; deseori zmbetul voit dispare tot att de
repede pe ct apare, intentia de simulare fiind astfel evidenta.
12. Mersul omului este, sub aspect comunicational, la fel de expresiv ca
vorbirea nsasi, ca
gesturile care o nsotesc. Din felul cum paseste o persoana se observa cu
destula usurinta tonusul psihic general, starea de oboseala, disponibilitatea
pentru eforturi fizice si nu numai. Privind cu atentie o persoana care se
ndreapta spre un loc si cu un scop anume (cunoscute noua), este posibil sa ne
dam seama n ce dispozitie va aborda problema: hotarre, timiditate,
nesiguranta, graba, optimism.
13. Limbajul tacerii. Deseori se spune Tacerea este de aur". Ea poate fi, n
anumite circumstante, ntr-adevar de aur, dar tot att de deranjanta si
cteodata chiar periculoasa.
14. Limbajul mediului nconjurator este una dintre principalele categorii de
limbaj nonverbal care se exprima, n general, prin doua componente:
spatiul de comunicare si mbracamintea, inclusiv accesoriile. Puterea n
cadrul organizatiei este, adeseori, comunicata prin aranjamente spatiale.
n functie de relatia cu cei cu care comunicam si de contextul comunicarii
pot fi identificate:
spatiul intim n majoritatea culturilor europene nu se agreeaza apropierea
cu mai mult de 45-50 cm dect celor din familie sau a persoanelor iubite;
invadarea acestui spatiu produce senzatie de disconfort.
spatiul personal este definit de distanta de 1-2 m, distanta de la care
comunicam confortabil cu interlocutorul.
spatiul social este de aproximativ 4-5 m si este adoptat n situatii
impersonale; aceasta distanta asigura eficienta maxima si implicare
emotionala minima.
spatiul public presupune o distanta de peste 6 m si presupune, de obicei,
comunicare ntr-o singura directie si neimplicarea interlocutorului
(auditoriului).
15. Haina face pe om are foarte mare aplicabilitate n managementul
resurselor umane.
mbracamintea membrilor unei organizatiei trimite semnale clare despre
competenta, seriozitatea si chiar promovabilitatea acestora. Faptul se
datoreaza anumitor sensuri stereotipe pe care le atasam, inconstient,
diferitelor haine, pentru ca apoi sa tratam corespunzator pe cei care le poarta.