Regimul politico-statal al Imperiului Otoman n secolele XIV-XVI.

Regimul politico-statal al Imperiului Otoman in primul rind este descris suprematia Sultanului, monarh
absolut, care statea in fruntea imperiului, si isi exercita conducerea acestuia in mod autotritar. Pe de alta
parte deciziile importante erau luate ntotdeauna de un consiliu de dregtori, Sultanului revenindui
dreptul s le pun n practic(un fel de executiv).
La inceputul existentei statului otoman, in consiliul consultativ erau ale i btrnii triburilor turce. Ca mai
apoi in consiliu sa fie numii oameni profesioniti din domeniu politic, militar, sau ai elitelor. Membrii
acestui consiliu erau numiti viziri. Cu timpul insa in consiuliu au avut loc modificari, cea mai importanta
era includerea Marelui Vizir, Acesta putea executa unele dintre responsabilit ile sultanului. Cu timpul,
Marele Vizir a nceput s fie la fel de puternic ca Sultanul, dac nu chiar mai puternic uneori dect acesta.
Asadar la nivel cntral avem sultanul, care isi primeste tronul pe cale ereditara si consiliul dregatorilor care
sunt numiti in functiile lor, adica theoretic vorbind ar lipsi total existenta unui electorat intru alegerea
conducatorilor statului. Totodata au existat mai multe incidente istorice n care guvernatorii locali au
acionat fr aprobarea monarhului, uneori chiar mpotriva Sultanului. Unsprezece sultani au fost
detronai deoarece au fost considerai ameninri la adresa statului. Sultanii erau ale i dintre fiii
defunctului monarh, existnd o competiie acerb ntre fra i, ceea ce ducea la competi ia pentru cucerirea
spijinului elitelor conductoare ale imperiului i la comploturi intre frati. Au existat doar dou tentative
nereuite de detronare a familiei domnitoare, ceea ce sugereaz existen a unei stabilit i politice
excepionale.
n perioada de maxim putere, Imperiul Otoman avea 29 de provincii, plus 3 principate
tributare: Moldova, Transilvania i Valahia.
Forma de organizare statala a imperiului otoman este mult salutata si pusa ca exemplu de un model
puternic si rezistent de organizare de catre Machiaveli in opera sa Princepele. Acest stat, in opinia
filosofului acelei perioade, ar fi unul extreme de greu de cucerit., accentiind aici puterea indiscutabila a
sultanului, si posibilitatea acestuia de a skimba vizirii la dorinta lui. Asadar vizirii dadeau dovada de o
executie intocmai a obligatiunilor sale si de un devotement indiscutabil, cel putin teoretic.