Proza lui Ioan Slavici (1848-1925) contureaza o fresca a moravurilor si a

comportamentului specifice locuitorilor din Ardeal, o lume in care triumfa binele si

adevarul, cinstea si dreptatea, cumpatarca si iubirea de oameni, norme etice pe care
omul trebuie sa le respecte.
Prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, Slavici este un autor moralist,
un fin psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum el-insusi afirma, este adept
inflacarat al lui Confucius (551-479 i.Hr.), auritorul unui sistem filozofic etic si social,
cu valoroase idei umaniste. Conceptul fundamental in etica sa il constiruie "omenia"
("jen"), adica "respectarea omului in om".
Dupa propria marturisire, Slavici aplica in opera sa principalele virtuti morale
exprimate de Confucianism: sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, franchetea,
cinstea, iubirea de adevar si nu in ultimul rand, cumpatarea, declarand ca filozoful
chinez este "cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi"
("Educatia morala"). Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul
moral, pentru chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si
pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav
sanctionata de scriitor.
Romanul "Mara" de loan Slavici a fost publicat in 1894, in revista "Vatra", iar in
volum a aparut abia in 1906. Aceasta opera literara este "cel mai bun roman al
nostru, inainte de Ion", conform afirmatiei lui Serban Cioculescu si "aproape o
capodopera", in viziunea lui George Calinescu, deoarece destinul eroilor si mediul
social sunt evocate cu o remarcabila arta a detaliului si cu o mare forta de construire
a ansamblului.
Mara, protagonista complexa a romanului, un personaj eponim (care da numele
operei - n.n.) si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster),
este reprezentativa pentru conceptia artistica a lui Slavici. Fin psiholog, observator
atent al sufletului omenesc, romancierul contureaza un personaj realist, viabil, de o
vigoare surprinzatoare, care-si da seama ca banii sunt singura cale de a asigura,
pentru ea si copii, o existenta linistita, o viata demna si respectabila. Eroina este un
personaj realist traditional, deoarece este tipica pentru taranca "de peste munti si in
genere al vaduvei intreprinzatoare si aprige" (G.Calinescu), o femeie puternica,
energica si cu multa afectivitate pentru copiii ei.
Titlul indica numele personajului principal, intrucat aceasta creatie este, mai intai,
"romanul Marei", al carei destin constituie axa fundamentala a epicii, ea fiind
considerata si "prima femeie-capitalist din literatura noastra" (Nicolae Manolescu). Pe
Mara n-o intereseaza averea, ci doar sa aiba bani, care sa-i aduca respectui celorlalti,
impacarea cu sine si o siguranta constanta pentru viitorul copiilor. Eroina se
incadreaza in vederile etice ale scriitorului, al carui deziderat era acela ca oamenii
trebuie sa fie chibzuiti, harnici si virtuosi, ea Tntruchipand un adevarat exemplu de
moralitate.
Mara Barzovanu ramasese vaduva cu doi copii, "saracutii de ei", dar era inca
"tanara si vomica" si harnica si Dumnezeu a mai lasat sa aiba si noroc", asa cum o
caracterizeaza direct naratorul omniscient. Barbatul sau, Barzovanu, fusese "mai
mult carpaci decat cizmar" si-si petrecuse viata stand mai ales "la birt decat acasa",
lasandu-le copiilor o livada de "vreo doua sute de pruni", o vie pe dealul Paulis si
casa, care era a Marei, data ca zestre cand se maritase. Mara este precupeata,
deoarece isi castiga existenta din negustorie, "vinde ce poate si cumpara ce
gaseste", de marti dimineata si pana sambata noaptea ea alearga cu marfa de la
Radna la Lipova, apoi la targul cel mare de la Arad. Ca o adevarata femeie de afaceri
("businesswoman" - N.Manolescu), Mara are un singur scop, acela de a strange bani,
conducandu-se dupa o regula specifica economiei de piata si, ca un adevarat
negustor, "vinde mai bucuros cu castig putin decat ca sa-i cloceasca marfa".
Portretul fizic, conturat de naratorul obiectiv in mod direct prin detalii, trimite
sugestiv la trasaturile morale. "Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de
soare, de ploi si de vant", Mara sta toata ziua, neobosita si energies, la tejgheaua
plina de poame, de turta dulce, de peste, in timp ce copiii se zbenguie "printre
picioarele oamenilor".
Trasaturile morale definitorii ale Marei decurg in mod indirect din faptele,
atitudinea, mentalitatea si aspiratiile eroinei. Femeie apriga, avand un acut simt al
demnitatii umane, se hotaraste sa stranga bani ca sa scape de saracie si sa-si
creasca cei doi copii, pe Trica si Persida, carora se straduieste sa le creeze o situatie
materiala si sociala cat mai buna. Mama iubitoare, Mara are modele de viata pentru

copiii ei, pe fata vrea s-o vada preoteasa, ca pe cea din Pecica, "o femeie minunata si
dulce la fire, si bogata, si frumoasa", iar pe Trica viseaza sa-l faca maistru-cojocar.
Desi copiii apar "zdrentarosi si desculti", sunt, totusi, "sanatosi si rumeni, voinici si
plini de viata, destepti si frumosi", insa "nepeptanati si nespalati si obraznici". Cu
toate acestea, Mara este stapanita de un emotionant orgoliu matern, mai ales ca
toata ziua vede copii si oameni pe care-i compara cu "saracutii mamei" si atunci
gandeste cu satisfactie, prin monolog interior: "Tot n-are nimeni copii ca mine!".
Chibzuita pana la zgarcenie, Mara face in fiecare seara socotelile, pune deoparte
banii pentru siguranta vietii cotidiene si pentru ziua de maine. La capataiul patului
tine trei ciorapi, "unul pentru zilele de batranete si pentru inmormantare, altul pentru
Persida si al treilea pentru Trica", in care pune zilnic fie si numai un creitar si mai
degraba tmprumuta banii de trebuinta pentru a doua zi, decat sa ia ceva din ciorapi.
Intrepida (care nu da inapoi in fata greutatilor, brav, curajos, indraznet, cutezator n.n.), autoritara, Mara are putere de munca si o inteligenta pragmatica, insusiri
izvorate, indirect, din experienta ei de viata si de aceea nu cheltuieste cu usurinta
nici pentru copiii ei, desi ii iubeste enorm, dorind sa stranga bani suficienti care sa-i
dea puterea sa invinga viata si sa-i asigure astfel echilibrul sufletesc.
Desi este zgarcita, Mara nu este lacoma, dorinta de a avea bani nu o dezumanizeaza
ca pe Ghita (din nuvela "Moara cu noroc"), eroina find mereu motivata si animata in
actiunile ei de dragostea materna si de prestigiul in societate. Construita din lumini si
umbre, Mara nu se tndura totusi sa cheltuiasca bani nici chiar pentru educatia
copiilor ei, ci gaseste mijloace de a rezolva aceasta problema prin alte cai. Din
relatiile cu celelalte personaje, reise in mod indirect, inventivitatea si abilitatea
femeii de a evita cheltuirea banilor si a-si indeplini, totodata, telul in ceea ce priveste
asigurarea viitorului celor doi copii. Cand Persida implineste sapte ani, Mara o da in
grija calugaritelor, insa nu se poate hotari sa plateasca 60 de florini pe an, asa cum
se intelesese cu maica Aegidia, desi "ar fi putut sa dea, avea de unde [...] dar n-o
ierta firea sa rumpa din niciunul dintre cei trei ciorapi". Maica Aegidia staruieste pe
langa maica priorita s-o primeasca pe fata si pentru numai cincizeci de florini pe an,
ba mai intervine si pe langa domnul Hubar, economul orasului, ca Mara sa capete
arenda podului peste Mures. Ca podarita, ea obtine un castig insemnat atat din
taxele platite de trecatori, "cate doi creitari de om si cate zece de perechea de cai ori
de boi", cat si din avantajul ca-si pune masa si cosurile cu marfa la capul podului si
are vanzare buna, deoarece pe acolo "trecea toata lumea". Cu toate acestea, ea nu
vrea sa plateasca rascumpararea lui Trica si sa-l scape de armata -"Nu dau nici un
ban!"-, ci se imprumuta de la Bocioaca "saptesprezece sute de florini", cu gandul
ascuns de a nu-i mai inapoia, mizand pe faptul ca Trica se va insura cu Sultana, fiica
mesterului, si astfel ea va scapa de datorie. Dezamagit de atitudinea mamei, Trica
"se da la Verbonc" de bunavoie, adica se inroleaza voluntar pentru razboiul din Italia,
unde este lovit in sold "de o tandara de bomba", din care cauza Mara se simte
vinovata ca nu platise rascumpararea si umbla amarata, "plangandu-se mereu de la
Radna la Lipova si de la Lipova la Radna".
Inteligenta si dotata cu un adevarat talent pentru afaceri, ea da bani cu camata,
insa nu se lacomese, ci implica in aceasta tranzactie si pe economul orasenesc Anton
Hubar, impreuna cu care avea si arenda podului: "Ca femeie cu minte, Mara stia ca
n-are niciodata sa-si pearda banii daca face tovarasie cu Hubar. Castiga, ce-i drept
mai putin, [...] dar cresteau si ciorapii deodata cu copiii". Banii ii dau Marei siguranta
de sine si respectul celorlalti, ceea ce produce schimbari vizibile in infatisarea si
atitudinea eroinei, asa cum observa direct naratorul omniscient; "Nu mai era Mara
podarita, nici precupeata, nici mai ales vaduva ramasa cu doi copii saraci: gatita de
nunta, ea se tinea drept, vorbea rar si chibzuit, ba, pentru ca lumea sa afle, mai
scapa si cate-o vorba despre supararile pe care ti le fac datornicii".
Fire energica si ambitioasa, Mara ascunde sub masca asprimii, o mare sensibilitate
si sufera de fiecare data cand copiii ei trec prin dificultati, fiind totdeauna de partea
lor. Plecarea Persidei la Viena impreuna cu Natl si casatoria lor secreta provoaca
Marei o profunda amaraciune, pe de o parte pentru ca fata se insotise cu un neamt
(de alta etnie si religie), iar pe de alta parte pentru ca ajunsese de rusinea satului. Cu
toate acestea, Trica ii scrie Persidei ca Mara n-o invinovateste si-i transmite ca "n-are
sa-i pese de gura lumii si c-o astept sa vie cand ii va fi prea greu", atitudine din care
reiese, indirect, dragostea de mama ce se manifesta neconditionat pentru fiica ei.
Atunci cand casnicia Persidei este in declin, Mara ii sta alaturi, fiind un permanent

sprijin moral pentru fata ei si o incurajeaza sa treaca peste greutatile ivite, peste
comportamentul violent si umilitor al sotului: "Lasa, draga mamei! Sa nu te sperii, ca
au sa treaca toate cu bine. Asta e soarta femeilor!".
Ca si Vitoria Lipan (din romanul "Baltagul", de Mihail Sadoveanu), Mara este o
personalitate puternica, darza, ferma si tenace, urmarindu-si indeaproape scopul.
Daca Vitoria isi pune toata energia pentru aflarea adevarului si pedepsirea
vinovatilor, Mara este preocupata de a strange suficienti bani pentru un statut social
si material solid, pentru a se simti stapana pe destinul ei. Dupa ce aduna sume
importante, siguranta de sine se accentueaza, increderea in propriile forte ii schimba
atitudinea si comportamentul, "vorbea mai apasat, se certa mai putin, calca mai rar
si se tinea mai drept decat odinioara". Ii ramasese, totusi, neschimbata, prudenta de
a nu cheltui banii adunati cu atata stradanie prin munca ei. La botezul nepotului,
Mara intentioneaza sa-i dea Persidei zestrea, osciland, descrescator, de la treizeci de
mii pana la 8 mii de florini, pe care, in cele din urma, se hotaraste sa-i dea lui Natl,
dar ginerele o roaga sa-i pastreze la ea. Mara este mandra si fericita, vadind orgoliui
magulitor ca ea doar atata "voia ca lumea sa stie..." ca are bani si ca ginerele sau a
considerat ca la ea "sunt mai bine pastrati".
Mara este "crestina adevarata", cum o caracterizeaza direct naratorul omniscient,
merge la biserica, multumeste "cum se cuvine in fata lui Dumnezeu", ii invata si pe
copii: "Inchinati-va si voi, samcutii mamei".
Calculate si chibzuita, harnica si inteligenta, cu o mare vointa si stapanire de sine,
Mara intruneste toate virtutile ce compun viziunea etica a lui Slavici, care
construieste astfel o eroina demna de toata pretuirea si fata de care are simpatie si
intelegere: "Nici ca se uitau insa oamenii ca mai nainte la dansa. Las'ca banul te
ridica si in sufletul tau si in gandul altora, dar banul agonisit e dovada de vrednicie".
Ioan Slavici surprinde, pe tot parcursul romanului, atmosfera specifica a spatiului
ardelenesc, in toate laturile vietii omenesti. Cu o impresionanta forta a detaliului,
scriitorul construieste imagini sugestive privind etnografia, obiceiurile, traditiile,
mentalitatea oamenilor de etnii diferite, care convietuiesc in acelasi spatiu etic ce-i
cuprinde si-i supune pe toti: "Colectivitatea face legea pe care individul e tinut sa o
respecte". (Nicolae Manolescu)