Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
strain prin ochii caruia Sadoveanu evoca un moment din istoria Moldovei,
modalitate cunoscuta in literatura ca motivul strainului. El este in acelasi timp
observator si comentator al aspectelor sociale si istorice din Moldova secolului al
XVIl-lea.
Abatele de Marenne apare in roman chiar de la inceput, cand prozatorul prezinta
faptul ca de curand trecuse hotarul din Tara Leseasca "un strain", care venea de
departe si urma, impreuna cu insotitorii sai, "drumul cel mare din valea Siretului".
Sadoveanu ii face inca din prima pagina portretul fizic: "Sub mantaua-i larga de
postav intunecos se gacea un trup, desi scund, inca destul de voinic si destul de
sprinten; iar de sub gluga privea o fata blanda cu trasaturi fine si spirituale". Haina
umila ascundea o inalta fata bisericeasca si nu un calugar de rand, pentru ca el
"purta pinteni si se tinea ca un vechi calaret". Paul de Marenne, abate de Juvigny,
provenea "dintr-o familie veche frantuzeasca, scapatata si daruita de Dumnezeu cu
prea multi copii", insa el ajunsese un "cuvios personagiu ecleziastic din ordinul
Sfantului Augustin", care calatorea cu pretextul de a propovadui "lumina cea
adevarat" din Apus spre Rasarit, "la necredinciosi". Adevarata sa misiune era insa
secreta, ii fusese incredintata de marchizul de Croissy, "secretar al Regelui Soare la
Afacerile Straine", iar abatele, venind din Franta, se indrepta spre Istanbul pentru a
incerca o posibila alianta cu turcii impotriva nemtilor, care-i atacasera.
Om invatat si umblat prin lume, obisnuit cu eleganta de la curtea lui Ludovic al XlVlea, supranumit de francezi Regele Soare, solul strain descopera cu mirare viata
simpla a moldovenilor si constata cu incantare ca aici "oamenii sunt mai aproape de
natura si de Dumnezeu". inzestrat cu o curiozitate vie, observator atent, abatele de
Marenne, insotit de doi oameni ai sai, "de credinta si de casa" si de o straja condusa
de capitanul Ilie Turculet, este fermecat de natura salbatica, de padurile nesfarsite,
de maretia muntilor si de bogatia vanatului si constata cu surprindere: "La antipodul
civilizatiei se gasesc uneori asemenea lucruri ramase neschimbate dintru inceputul
creatiei, pastrandu-si frumusetea lor misterioasa". Toate aceste frumuseti
impresionante le observa strainul in contrast izbitor cu saracia asezarilor, cu
nefericirea oamenilor: "Dumnezeu a pus aici un paradis".
Abatele este intampinat de beizade Alecu Ruset, care ii fusese recomandat de un
prieten comun, polonezul Vladislav si care-l insoteste indeaproape, vorbind o buna
limba franceza, avand Ia randul sau interes sa fie ocrotit si ajutat de inaltul prelat,
deoarece era urmarit de oamenii lui voda pentru ca o iubea pe fiica acestuia,
Catrina.
Ajunsi la Iasi, abatele de Marenne il cunoaste pe voda Duca, pe cronicarul Miron
Costin si pe mitropolitul Dosoftei. Strainul isi exprima admiratia pentru Tara
Moldovei, pentru frumusetile naturii salbatice, "pe care amicii sai ramasi in Franta
nici n-o puteau banui, ori de cata imaginatie ar fi fost inzestrati", precum si de
bogatia locurilor, de "dealurile cu podgorii si paduri, revarsari de ape, stoluri de
gaste salbatice, stuharii si papurisuri".
Duca-Voda, aflat la a treia domnie pe tronul Moldovei de la sfarsitul secolului al XVIIlea, intruchipeaza domnitorul hain, tiran, crud si despot, care duce tara intr-o
saracie jalnica, marcand una dintre cele mai neguroase perioade de decadere
letopiseti", iar socotelile lui de a-si achita cheltuielile se indreapta catre granele,
vitele si roadele pe care "nadajduieste" ca le-au facut taranii: "Nadajduiesc de la
Domnul Dumnezeu () ca secerisurile s-au facut cu bine in tara si holdele dau folos.
Fanaturile au fost bune pentru vite si oi; () Om avea de unde strange iar in vistierie".
Tirania domnitorului, placerea lui de a chinui oamenii se apropie de sadism, atunci
cand il judeca pe spatarul Milescu: "Se poate ca in noaptea asta sa nu te gasesc
vinovat () si soarele de maini sa-ti lumineze ziua cu pace. Daca va fi asa sa te
bucuri; dar sa stii ca n-ai scapat cu desavarsire. Deasupra ta va urma sa atarne
sabie, pana ce Dumnezeu va hotari sa nu-mi fie de folos si sa te pot deplin ierta".
Cand hatmanul Sandu Buhus ii aduce vestea prinderii lui Alecu Ruset, "Domnul avu
un ras silnic () simti infiorarea bucuriei () ranjindu-si din nou mania pe care o avea in
gatlej ca pe o ragila" si, desi era ziua nuntii fiicei sale, domnitei Catrina, isi pregati
cu satisfactie "buzduganul cel mic, cu care batuse in ajun pe vornicii de targ" pentru
a-1 ucide pe tanarul beizade.
Criticul Nicolae Manolescu vede in Duca-Voda "un despot de tip turcesc, machiavelic
prin natura si traditie".