Sunteți pe pagina 1din 3

UNDEVA , IN TIMP..

Povestea incepe prin anul 2600 , undeva intr-una din miile de galaxii ale
universului , pe o planeta pe care o vom numi simbolic Speranta .
O planeta ca un desert , in care lumina rosie a puternicului soare arsese totul in jur .
Ramasase doar nisip si piatra . Nici o vietate nu amintea de flora si fauna existente
altadata , in alta parte a universului . . Nici un fir de apa nu improspata aerul alb ,
mirosind a sulf . Era ceva ireal , ceva ce nu ti-ai fi dorit sa vezi nici in cel mai negru
cosmar .
Acolo , intr-o buna zi , un batran ars de soare si adus de spate sub povara anilor , insotea
un copil caruia ii povestea amintiri parca dintr-o alta viata .
Copilul era mut de uimire si aproape ca nu-i venea a crede ceea ce-i spunea batranul
.Calcau amandoi pe nisipul fierbinte , in timp ce copilul nu putea sa inteleaga ce
inseamna pamant .
Batranul a privit cu teama in jurul sau si a scos din buzunarul vechi al hainei o punguta
veche din piele . A deschis-o cu emotie , iar ochii copilului au privit cu nesat acele
bucatele maronii de care batranul era atat de mandru . I-a
intins copilului punguta
cerandu-i sa o pastreze ca pe bunul cel mai de pret .
--Aceste este pamant . Lui mosii si stramosii mei i-au datorat totul .
Din pamant cresteau plantele cu care se hraneau animalele . Pe el se construiau case si
zgaraie nori .Padurile intinse ne ofereau cu darnicie oxigenul atat de necesar .Existau
sute de specii de plante si animale .Se adaptasera atat de bine conditiilor de viata , incat
deseori se confundau cu crengi ale copacilor sau cu frunzele lor .Multe dintre ele aveau
un colorit care iti lua ochii .Era o armonie perfecta . Era tot ce-si putea dori un om .
Si in ochii batranului aparura lacrimi mari care au inceput sa-i curga pe fata imbatranita
inainte de vreme . Cadeau rand pe rand cu un zgomot surd pe nisipul fierbinte si
sfaraiau la atingerea lui .
--Si cum era pamantul ? a intrebat copilul dornic sa afle mai multe despre ceea ce-l
fascinase atat de mult pe batran .
--Pamantul , da pamantul , spuse batranul parca adancit in ganduri .Apoi a scos un
album de fotografii , ros pe margini sub povara anilor .
L-a deschis usor , parca temandu-se sa nu strice ceea ce se afla inauntru si i-a intins
copilului o fotografie .
--Ce reprezinta ? l-a intrebat copilul uimit .
Batranul a privit lung fotografia de parca ar fi fost ultima oara cand ar fi vazut-o .
Cu glasul tremurand , el i-a spus copilului :
--Este o floare care crestea odinioara pe planeta Pamant .Acestea sunt petalele de culoare
alba , iar acolo mai jos vezi frunzele de culoare verde . Se numea ghiocel si , odata
demult vestea venirea primaverii pamantene,zise batranul oftand . Copilul era din ce in
ce mai minunat de ceea ce vedea .
--Ce frumoasa este ! a banguit el emotionat .

--Iar acesta , spuse batranul intinzandu-i o alta fotografie , este un animal care traia pe
Pamant acum sute de ani . Era cel mai bun prieten al omului . Rand pe rand , batranul
i-a aratat copilului o multime de alte fotografii . I-a povestit despre continente , despre
rasele de oameni , despre balene , despre oceane si despre elefanti. I-a amintit si despre
razboaiele mondiale si despre bomba atomica , despre pesti si despre Iuri Gagarin . I-a
povestit despre Einstein si Darwin , despre Hitler si Beethoven . I-a vorbit ore in sir
despre tot ceea ce stia el .Intr-un final ridicandu-si cu smerenie ochii catre cer , i-a vorbit
despre Dumnezeu . Totul era deosebit de captivant pentru copil .
--Si ce s-a intamplat cu toate acestea ? a intrebat el din ce in ce mai nedumerit .
Erau atat de frumoase ! a continuat el suparat .
--Toate au disparut dupa o lunga perioada de timp , in care Pamantul s-a straduit sa ne
spuna ca este bolnav .Dar nu l-a ascultat nimeni . Nici atunci cand aerul a devenit
irespirabil , nici atunci cand solul s-a incarcat cu ingrasaminte si pesticide , nici atunci
cand in apa au ajuns toate reziduurile menajere si industriale .
Nimeni nu i-a auzit vaietele si nici supararea cale l-a cuprins si pe care ne-a
transmis-o sub forma de valuri uriase , cutremure de pamant , inundatii si secete
cumplite .
Intr-un tarziu , mult prea tarziu, oamenii si-au dat seama ca-si datoreaza viata
Pamantului .
Si au incercat sa se comporte asa cum ar fi trebuit sa o faca de la inceput . Dar Pamantul
incepuse sa moara . Incet , dar sigur .
Cu ultimile puteri , el le-a vorbit pamantenilor pentru prima si singura data .Cu glasu-i
tunator , el le-a spus :
--Dintre atatea galaxii existente in Univers , dintre sutele de mii de planete , doar in una
singura conditiile au devenit favorabile vietii . Aici , pe Pamant , au aparut primele
forme de viata , acum milioane de ani si apoi in timp au aparut plantele , animalele si
voi , oamenii . Numeric vorbind erati mult mai putini decat celelalte forme de viata
.Pana si furnicile , erau mai numeroase decat voi . Si totusi ati distrus echilibrul creat
in milioane de ani . Nu am crezut niciodata ca veti fi atat de iresponsabili .
Atat de putin v-ar fi trebuit pentru a fi fericiti . Dar nu ati fost multumiti si m-ati chinuit
cumplit . Ati avut o planeta frumoasa si vie , dar v-ati batut joc de ea . Fara sa stiti ca in
acest fel va distrugeti singuri . Dar va voi pedepsi .Veti avea aceeasi soarta ca si mine .
Dar cel putin eu voi renaste din propria-mi cenusa intocmai ca pasarea Phoenix .
--Ce s-a intamplat apoi ? a intrebat copilul din ce in ce mai curios .
Batranul a oftat indelung parca chinuit de amintiri si i-a spus :
-- Nu pot sa uit . Nu stiu daca voi putea s-o fac vreodata . Revad mereu aceleasi
privelisti de cosmar . A urmat dezastrul . In cativa ani , clima pamantului s-a incalzit,
iar calota glaciara s-a topit , acoperind totul cu apa . Soarele , altadata binevoitor ,
s-a apropiat si el destul de mult . Totul fierbea .Vaporii de apa au incalzit aerul care a
devenit mult prea fierbinte . In cele din urma , Pamantul s-a autodistrus , inainte de a fi
distrus de pamanteni .
--Si oamenii , ei ce-au facut ? l-a intrebat copilul cu gura cascata .

--Oamenii nu au rezistat asa dupa cum nu a rezistat nimic din ceea ce fusese creat de
mana lor . Viata care aparuse in mii de ani a disparut fara urma , mult prea curand . Cu
ultimele puteri , cativa pamanteni au reusit sa paraseasca planeta la timp , inainte de a fi
parjoliti . Naveta spatiala a cautat multa vreme o alta planeta pe care sa se aseze .
-- Printre ei m-am numarat si eu , spuse batranul , neavand curaj sa priveasca in ochii
copilului . Am calatorit asa prin spatiu multa vreme , pana ce am ajuns pe aceasta
planeta . I-am pus numele Speranta , cu gandul ca poate intr-o buna zi acest sentiment va
rasari din nou in sufletele noastre . Dar dupa cum vezi , conditiile de aici nu seamana
catusi de putin cu cele de pe fosta planeta . Pentru a putea supravietui , a trebuit sa ne
adaptam . Ne-a fost foarte greu fara ploile binefacatoare , fara plantele si animalele atat
de familiare , fara ninsorile atat de dragi copiilor . Dar razbunarea Pamantului nu se
sfarsise . Supravietuitorii au fost condamnati la viata vesnica , chiar daca prea multi
dintre ei au inceput sa-si doreasca curand moartea .
--Erau niste oameni rai , spuse copilul suparat .Au meritat sa treaca prin atatea suferinte.
Ar fi trebuit ca toti pamantenii sa traiasca pe aceasta planeta pe care traim noi astazi., a
continuat el .
Atunci ar fi stiut sa aprecieze si raza prietenoasa a soarelui , si azurul cerului , si firava
floare si orice alta forma de viata de care se bucurau pe Pamant .
Copilul spuse totul dintr-o singura suflare . Apoi , ochii lui fixara punguta de pamant
data de batran .Ochii ii inotau in lacrimi . Ar fi vrut sa dea timpul inapoi . Ar fi vrut sa
.
--Marius , trezeste-te ! E timpul sa pleci la scoala , spuse mama fiului sau .
Copilul a sarit din pat si si-a indreptat privirea catre fereastra . Din gradina ii zambeau
gingasii ghiocei , iar Azorel latra de zor , parca amintindu-i ca este in intarziere .
Era impresionat de ceea ce visase . Facandu-si ghiozdanul ,el a gasit in penar o punguta
veche din piele . Nu mica i-a fost mirarea , atunci cand deschizand-o a gasit in interior
niste bucatele de pamant .
--Mama , stii ce este asta ? a intrebat-o copilul uimit .
Mama a privit cateva secunde si i-a raspuns :
--Cred ca sunt niste bulgarasi de pamant .
--Gresesti mamico , spuse baiatul dintr-o data. Ceea ce vezi reprezinta salvarea noastra.
Apoi a iesit din casa si in drum spre poarta a mirosit delicatii ghiocei , dupa care l-a
mangaiat dragastos pe Azorel . Parca redescoperea totul in jur si pentru prima oara in
viata stia ce are de facut . Spera doar sa nu fie prea tarziu .